Virtuțile Medinei și buna purtare a locuitorilor și vizitatorilor ei

În acest oraș se află două moschei mărețe:

Moscheea nobilului Trimis ﷺ și Moscheea Qubāʾ.

În privința Moscheii nobilului Trimis ﷺ s-au relatat hadithuri care îi arată meritul, printre care cuvintele sale ﷺ: „Nu se pornește în călătorie decât către trei moschei: Moscheea cea Sfântă, această moschee a mea și Moscheea al-Aqṣā.” Relatat de al-Bukhārī și Muslim.

Așadar, în acest oraș se află una dintre cele trei moschei construite de profeți, singurele către care se pornește într-o asemenea călătorie.

De asemenea, s-a relatat ceea ce arată meritul rugăciunii împlinite în ea: aceasta este mai bună decât o mie de rugăciuni. El ﷺ a spus: „O rugăciune în această moschee a mea este mai bună decât o mie de rugăciuni în oricare altă moschee, în afară de Moscheea cea Sfântă.” Relatat de al-Bukhārī și Muslim.

Acesta este un mare merit și un prilej de câștig pentru Viața de Apoi. Câștigurile se înmulțesc aici: nu de zeci ori de sute de ori, ci de mai mult de o mie de ori.

Se știe că negustorii acestei lumi, atunci când află că mărfurile lor se vor vinde bine într-un anumit loc și într-o anumită perioadă, se pregătesc și fac totul pentru acel prilej, chiar dacă profitul ar fi numai jumătate din valoarea mărfii sau de două ori valoarea ei. Cum să fie, așadar, aici, unde câștigul în Viața de Apoi nu este de zece ori, nici de o sută, nici de cinci sute ori de șase sute, ci de mai mult de o mie de ori?!

În privința acestei moschei binecuvântate trebuie atrasă atenția asupra câtorva lucruri:

Primul: înmulțirea răsplății rugăciunii în ea de mai mult de o mie de ori nu privește numai rugăciunile obligatorii, cu excluderea celor voluntare, și nici numai pe cele voluntare, cu excluderea celor obligatorii. Ea le cuprinde pe amândouă, deoarece cuvântul „rugăciune” din spusele sale ﷺ este neîngrădit. O rugăciune obligatorie valorează o mie de rugăciuni obligatorii, iar o rugăciune voluntară, o mie de rugăciuni voluntare.

Al doilea: înmulțirea amintită în hadith nu este limitată la suprafața care alcătuia moscheea în vremea sa ﷺ, ci o cuprinde pe aceasta și toate extinderile adăugate moscheii. Dovada este că cei doi califi drept călăuziți, ʿUmar și ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de ei, au extins moscheea în partea din față. Se știe că imamul și rândurile din imediata lui apropiere se află în această extindere, în afara moscheii din vremea sa ﷺ. Dacă extinderea nu ar avea aceeași rânduială ca partea inițială, acești doi califi nu ar fi extins moscheea în partea din față. Pe atunci erau prezenți numeroși companioni și niciunul nu s-a împotrivit faptei lor. Aceasta dovedește limpede că înmulțirea răsplății nu este limitată la suprafața moscheii din vremea sa ﷺ.

Al treilea: în moschee se află un loc pe care Trimisul lui Allah ﷺ l-a descris drept o grădină dintre grădinile Paradisului, spunând: „Între casa mea și amvonul meu este o grădină dintre grădinile Paradisului.” Relatat de al-Bukhārī și Muslim. Faptul că acest loc, spre deosebire de restul moscheii, a fost numit astfel îi arată meritul și deosebirea. Se poate beneficia de aceasta împlinind rugăciuni voluntare, pomenindu-L pe Allah și citind Coranul acolo, dacă nimănui nu i se pricinuiește vreun rău în acel loc ori pe drumul către el. În schimb, este mai bine ca rugăciunea obligatorie să fie împlinită în rândurile din față, potrivit cuvintelor sale ﷺ: „Cele mai bune rânduri ale bărbaților sunt cele dintâi, iar cele mai puțin bune sunt cele din urmă.” Relatat de Muslim. Și a spus ﷺ: „Dacă oamenii ar ști ce răsplată se află în chemarea la rugăciune și în primul rând, apoi nu ar găsi altă cale de a le dobândi decât tragerea la sorți, ar trage la sorți pentru ele.” Relatat de al-Bukhārī și Muslim.

Al patrulea: când Moscheea Profetului se umple de oameni care se roagă, cel care sosește târziu poate să se roage pe străzi, urmând rugăciunea imamului, în cele trei direcții, în afara părții din față. El va avea răsplata rugăciunii în adunare. Înmulțirea răsplății de mai mult de o mie de ori este însă rezervată celui care se roagă în moschee, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ: „O rugăciune în această moschee a mea este mai bună decât o mie de rugăciuni în oricare altă moschee, în afară de Moscheea cea Sfântă.” Cel care se roagă pe străzi nu se roagă în moscheea sa și, prin urmare, nu dobândește această înmulțire.

Al cincilea: printre mulți oameni s-a răspândit ideea că cel care vine la Medina trebuie să împlinească patruzeci de rugăciuni în Moscheea Trimisului ﷺ, pe baza unui hadith din Musnad-ul imamului Aḥmad, relatat de Anas, Allah să fie mulțumit de el, de la Profet ﷺ: „Cel care împlinește în moscheea mea patruzeci de rugăciuni, fără să-i scape nicio rugăciune, va avea scrisă izbăvirea de Foc, salvarea de pedeapsă și eliberarea de ipocrizie.” Acesta este însă un hadith slab, pe care nu se poate întemeia o dovadă. Lucrul este îngăduit într-un cadru larg: cel care vine la Medina nu este obligat la un anumit număr de rugăciuni în moscheea sa ﷺ. Dimpotrivă, fiecare rugăciune împlinită în ea este mai bună decât o mie de rugăciuni, fără stabilirea sau impunerea unui anumit număr.

Al șaselea: mulți musulmani, din numeroase țări islamice, au fost încercați prin construirea moscheilor peste morminte ori prin îngroparea morților în moschei. Unii dintre ei se pot agăța, pentru a îndreptăți aceasta, de faptul că mormântul său ﷺ se află în moscheea sa. Răspunsul la această îndoială este că Profetul ﷺ a construit moscheea la sosirea sa în Medina și a construit, alături de ea, casele în care locuiau mamele credincioșilor. Printre ele se afla casa ʿĀʾishei, în care a fost înmormântat ﷺ. Aceste case au rămas în afara moscheii pe vremea califilor drept călăuziți, Allah să fie mulțumit de ei, pe vremea lui Muʿāwiyah, Allah să fie mulțumit de el, și pe vremea altor califi de după el. În timpul califatului dinastiei omeyyade, moscheea a fost extinsă, iar casa ʿĀʾishei, în care fusese înmormântat ﷺ, a fost inclusă în moschee. De la Profet ﷺ au fost însă relatate hadithuri categorice, care nu pot fi abrogate, ce arată interdicția de a transforma mormintele în locuri de rugăciune. Printre ele se află hadithul lui Jundub ibn ʿAbd Allāh al-Bajalī, Allah să fie mulțumit de el, pe care l-a auzit de la Trimisul lui Allah ﷺ cu cinci nopți înainte de moartea sa. El a spus: „L-am auzit pe Trimisul lui Allah ﷺ spunând, cu cinci nopți înainte de moartea sa: «Mă dezic înaintea lui Allah de a avea printre voi vreun prieten apropiat, căci Allah m-a luat ca prieten apropiat, așa cum l-a luat pe Ibrāhīm. Dacă ar fi să-mi aleg din comunitatea mea un prieten apropiat, l-aș alege pe Abū Bakr. Luați aminte: cei dinaintea voastră făceau din mormintele profeților și ale oamenilor lor drepți locuri de rugăciune. Să nu faceți din morminte locuri de rugăciune: eu vă opresc de la aceasta!»” Muslim l-a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său.

Mai mult, când moartea l-a ajuns pe Profet ﷺ, el a avertizat împotriva transformării mormintelor în locuri de rugăciune. În cele două Ṣaḥīḥ-uri, de la ʿĀʾishah și Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de ei, s-a relatat: „Când moartea l-a ajuns pe Trimisul lui Allah ﷺ, el își așeza pe față o mantie. Când îl înăbușea, o dădea la o parte de pe față. Aflat în această stare, el a spus: «Blestemul lui Allah să fie asupra iudeilor și creștinilor: au făcut din mormintele profeților lor locuri de rugăciune!» El avertiza împotriva a ceea ce făcuseră.”

Aceste hadithuri ale ʿĀʾishei, ale lui Ibn ʿAbbās și ale lui Jundub, Allah să fie mulțumit de ei, sunt categorice și nu pot fi abrogate în nicio împrejurare: hadithul lui Jundub este din ultimele sale zile, iar relatările ʿĀʾishei și ale lui Ibn ʿAbbās sunt din ultimele sale clipe ﷺ. Niciunui musulman, fie el singur ori în grup, nu-i este îngăduit să lase deoparte învățătura acestor hadithuri autentice și categorice și să se sprijine pe un fapt petrecut în timpul omeyyazilor — includerea mormântului în moscheea sa ﷺ — pentru a dovedi permisiunea construirii moscheilor peste morminte ori a îngropării morților în moschei.

Cât despre Moscheea Qubāʾ, ea este a doua dintre cele două moschei de seamă și cu merit deosebit din acest oraș; amândouă au fost întemeiate pe evlavie încă din prima zi. De la Profet ﷺ s-au relatat atât fapte, cât și cuvinte care arată meritul rugăciunii în Moscheea Qubāʾ. În privința faptei sale, ʿAbd Allāh ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de ei, a spus: „Profetul ﷺ venea în fiecare sâmbătă la Moscheea Qubāʾ, mergând pe jos ori călare, și împlinea în ea două unități de rugăciune.” Relatat de al-Bukhārī și Muslim.

În privința cuvintelor sale, de la Sahl ibn Ḥunayf, Allah să fie mulțumit de el, s-a consemnat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Cel care se purifică în casa sa, apoi vine la Moscheea Qubāʾ și împlinește în ea o rugăciune, va avea răsplata unei ʿumrah.” Relatat de Ibn Mājah și de alții.

Cuvintele din acest hadith, „și împlinește în ea o rugăciune”, cuprind atât rugăciunea obligatorie, cât și pe cea voluntară.

În Sunnah nu s-a relatat ceea ce ar dovedi un merit deosebit al altor moschei din Medina, în afara acestor două.