Tafsir as-Saʿdī — Volumul 6

Sura al Hajj

Versetele 1 la 78

S-a spus că este mekkană și s-a spus că este medinană

Versetele 1 la 2

Allah li se adresează tuturor oamenilor și le poruncește să se teamă de Domnul lor, Cel care i-a crescut prin binecuvântările Sale văzute și nevăzute. Ei trebuie să se teamă de El părăsind shirkul, nelegiuirea și neascultarea și împlinind poruncile Sale atât cât pot. Apoi Allah a menționat ceea ce îi ajută să aibă taqwa și i-a avertizat să nu o părăsească, vestindu-le grozăviile Învierii.

„Cu adevărat, cutremurul Ceasului este un lucru cumplit”, a cărui măsură nu poate fi apreciată și a cărui realitate nu poate fi cuprinsă. Când Ceasul va veni, pământul se va zgudui, se va mișca și va fi scuturat; munții se vor sfărâma și se vor prăbuși, vor deveni dune de nisip mișcător, apoi pulbere împrăștiată, iar oamenii se vor împărți în trei grupuri. Cerul se va despica, soarele și luna vor fi strânse, stelele se vor risipi, iar oamenii vor fi cuprinși de tulburări și grozăvii care vor face inimile să se crape și să fie cuprinse de uluire, copiii să încărunțească și stâncile tari să se topească.

De aceea El a spus: „În Ziua în care îl veți vedea, fiecare femeie care alăptează va uita de pruncul pe care-l alăpta”, deși ea îl iubește din fire, mai ales în starea în care pruncul nu poate trăi fără ea. „Fiecare femeie însărcinată își va lepăda sarcina”, din pricina groazei și spaimei puternice. „Și îi vei vedea pe oameni ca și cum ar fi beți, deși nu sunt beți”, adică cel care îi vede îi socotește beți de vin din cauza minților lor pierdute, dar ei nu sunt beți. „Însă pedeapsa lui Allah este aspră.”

Spaima le va lua mințile și le va umple inimile. Inimile vor ajunge la gâtlejuri, iar privirile vor rămâne încremenite. În Ziua aceea, tatăl nu va putea face nimic pentru fiul său, iar copilul nu va putea face nimic pentru tatăl său. „Omul va fugi de fratele său, de mama sa și de tatăl său, de soția sa și de copiii săi. Fiecare om, în Ziua aceea, va avea destulă grijă pentru sine” ['Abasa, 80:34-37]. Va fugi și de „neamul său care-l adăpostea” [al-Ma'arij, 70:13].

În Ziua aceea, „cel nedrept își va mușca mâinile și va spune: Vai mie! De aș fi urmat calea împreună cu Trimisul! Vai mie! De nu l-aș fi luat pe cutare drept prieten!” [al-Furqan, 25:27-28]. Unele fețe se vor înnegri, iar altele se vor albi. Balanțele vor fi așezate și vor cântări chiar și o particulă de bine sau de rău. Foile faptelor se vor desfășura și vor cuprinde toate faptele, cuvintele și intențiile, mici și mari. Siratul va fi ridicat peste Iad, Paradisul va fi apropiat de cei cu taqwa, iar Focul va fi arătat celor rătăciți.

„Când îi va vedea de departe, îi vor auzi furia și vuietul. Iar când vor fi aruncați într-un loc strâmt din el, legați laolaltă, vor chema acolo pieirea. Nu chemați astăzi o singură pieire, ci chemați multe pieiri!” [al-Furqan, 25:12-14]. Când Îl vor chema pe Domnul lor ca să-i scoată, El le va spune: „Rămâneți în el, disprețuiți, și nu-Mi vorbiți!” [al-Mu'minun, 23:108]. Domnul Îndurător Se va mânia asupra lor, pedeapsa dureroasă îi va cuprinde, vor pierde speranța în orice bine și își vor găsi toate faptele prezente, fără ca vreuna să lipsească, mică sau mare.

Cei cu taqwa vor fi însă în grădinile Paradisului, bucurându-se de felurite plăceri și rămânând veșnic în ceea ce sufletele lor doresc. Cel înțelept care știe că toate acestea îl așteaptă trebuie să se pregătească pentru ele așa cum se cuvine, să nu se lase amăgit de speranțe lungi și să nu abandoneze lucrarea. Taqwa față de Allah trebuie să-i fie veșmântul apropiat, teama de El acoperământul, iar iubirea lui Allah și pomenirea Lui duhul faptelor sale.

Versetele 3 la 4

Adică printre oameni se află un grup și o facțiune care au urmat calea rătăcirii. Ei se ceartă prin fals împotriva adevărului, dorind să întărească falsul și să nimicească adevărul. Sunt în culmea ignoranței și nu au nicio știință. Tot ce au este imitarea oarbă a conducătorilor rătăcirii și a fiecărui shaytan răzvrătit, care s-a răzvrătit împotriva lui Allah și a Trimisului Său, a devenit încăpățânat față de ei, iar apoi a ajuns conducător al celor care cheamă la Foc.

„Despre el a fost scris”, adică s-a hotărât asupra acelui shaytan răzvrătit, „că pe oricine îl ia drept aliat”, adică îl urmează, „îl va rătăci” de la adevăr și îl va îndepărta de calea cea dreaptă, „și îl va călăuzi spre pedeapsa Focului arzător”. Acesta este cu adevărat un reprezentant al lui Iblis, despre care Allah spune: „El își cheamă ceata doar ca ei să fie dintre oamenii Focului arzător” [Fatir, 35:6].

Acela care se ceartă despre Allah a unit propria sa rătăcire cu strădania de a-i rătăci pe alții. El urmează și imită fiecare shaytan răzvrătit. Sunt întunecimi unele peste altele. În această categorie intră majoritatea celor care nu cred și a inovatorilor, fiindcă cei mai mulți dintre ei sunt imitatori care se ceartă fără știință.

Versetele 5 la 7

Allah Preaînaltul spune: „O, oameni! Dacă sunteți în îndoială cu privire la Înviere”, adică aveți îndoieli și nu cunoașteți realitatea ei, deși ceea ce vi se cere este să credeți în Domnul vostru și să-i credeți pe trimișii Lui cu privire la aceasta. Dar dacă stăruiți în îndoială, înaintea voastră se află două dovezi raționale pe care le vedeți. Fiecare dintre ele dovedește hotărâtor ceea ce puneți la îndoială și scoate îndoiala din inimile voastre.

Prima dovadă este începutul creației omului. Cel care a început-o o va repeta. „Noi v-am creat din țărână”, adică l-am creat pe părintele oamenilor, Adam - pacea fie asupra lui. „Apoi dintr-o picătură”, adică din spermă, iar acesta este începutul primei formări. „Apoi dintr-un cheag de sânge”, adică picătura se transformă, cu Voia lui Allah, în sânge roșu. „Apoi dintr-o bucată de carne”, adică acel cheag se transformă într-o bucată de carne de mărimea unei îmbucături. Uneori ea este „cu formă”, adică începe să aibă trăsături omenești, iar alteori este „fără formă”, adică pântecele o leapădă înainte să capete trăsături.

„Ca să vă facem limpede” începutul creației voastre, deși Allah Preaînaltul are Puterea să o desăvârșească într-o singură clipă. El ne arată astfel Înțelepciunea Sa desăvârșită, Puterea Sa mare și Mila Sa largă.

„Și lăsăm să rămână în pântece ceea ce voim până la un termen hotărât”, adică facem să rămână în pântece și să nu fie lepădat ceea ce voim, până la durata stabilită a sarcinii. „Apoi vă scoatem” din pântecele mamelor voastre „prunci”, fără să știți nimic și fără să aveți putere. Vă punem mamele în slujba voastră și facem ca hrana să vă vină la piepturile lor. Apoi treceți dintr-o etapă în alta până când ajungeți la deplină putere, adică la desăvârșirea forței și a minții.

„Unii dintre voi mor” înainte să ajungă la deplină putere, iar alții o depășesc și „sunt aduși înapoi la cea mai neputincioasă vârstă”, adică la vârsta cea mai de jos, vârsta senilității și a slăbiciunii, în care mintea se pierde, așa cum slăbesc și celelalte puteri. „Astfel încât, după ce au știut, să nu mai știe nimic”, adică omul ajuns la această vârstă nu mai cunoaște ceea ce cunoștea înainte, din cauza slăbirii minții sale. Puterea omului este înconjurată de două slăbiciuni: slăbiciunea copilăriei și slăbiciunea bătrâneții. Allah Preaînaltul spune: „Allah este Cel care v-a creat din slăbiciune, apoi v-a dat putere după slăbiciune, apoi a făcut după putere slăbiciune și căruntețe. El creează ceea ce voiește și El este Atotștiutorul, Atotputernicul” [ar-Rum, 30:54].

A doua dovadă este învierea pământului după moarte. „Vezi pământul uscat și lipsit de viață”, adică umil, prăfuit, fără plante și fără verdeață. „Dar când trimitem apă asupra lui, el se mișcă”, adică se pune în mișcare prin creșterea plantelor, „se umflă”, adică se ridică după ce fusese coborât, deoarece vegetația lui crește, „și face să crească plante frumoase din toate felurile”, adică feluri de plante care îi încântă pe privitori și îi bucură pe cei care cugetă.

Aceste două dovezi hotărâtoare susțin următoarele cinci adevăruri: „Allah este Adevărul”: El l-a creat pe om în etapele descrise și a dat viață pământului mort. El este Domnul adorat, singurul care merită adorarea. Adorarea Lui este adevărul, iar adorarea altuia este falsă. „El îi învie pe cei morți”, așa cum a început creația și a înviat pământul după moartea lui. „Și El are Putere asupra tuturor lucrurilor”, iar Allah v-a arătat minunăția Puterii Sale și măreția lucrării Sale. „Și pentru că Ceasul va veni fără nicio îndoială”, nu există vreun motiv să fie socotit departe, „iar Allah îi va ridica pe cei din morminte”, apoi îi va răsplăti pentru binele și răul faptelor lor.

Versetele 8 la 10

Comentariul versetului 8

Disputa menționată mai înainte era disputa imitatorului, iar această dispută este a shaytanului răzvrătit care cheamă la inovație. Allah ne vestește că el „se ceartă despre Allah”, adică se ceartă prin fals cu trimișii lui Allah și cu cei care îi urmează, ca să nimicească adevărul, „fără știință”, adică fără știința corectă, „fără călăuzire”, adică fără să urmeze în disputa sa pe cineva care îl călăuzește și fără o minte călăuzitoare, și „fără o Carte luminoasă”, adică fără vreo dovadă rațională sau transmisă, limpede și luminătoare. Nu are decât îndoielile pe care shaytanul i le inspiră, iar shaytanii le inspiră aliaților lor ca să se certe cu voi.

Cu toate acestea, „se întoarce într-o parte”, adică își întoarce trupul și gâtul. Aceasta este o aluzie la aroganța lui față de adevăr și la disprețuirea făpturilor. El se bucură de știința nefolositoare pe care o are și îi disprețuiește pe oamenii adevărului și adevărul pe care ei îl urmează, „ca să-i rătăcească pe alții de la Calea lui Allah”, adică pentru a fi dintre cei care cheamă la rătăcire. În aceasta intră toți conducătorii necredinței și rătăcirii.

Apoi Allah a menționat pedeapsa lor în lumea aceasta și în Viața de Apoi: „Pentru ei va fi rușine în lumea aceasta”, adică vor avea parte de rușine și dezonoare aici, înainte de Viața de Apoi. Aceasta este una dintre dovezile uimitoare ale lui Allah: nu vei găsi niciun om care cheamă la necredință și rătăcire fără ca între oameni să aibă parte de ură, blestem, dispreț și mustrare, după cum merită fiecare potrivit stării sale.

„Iar în Ziua Învierii îi vom face să guste pedeapsa Focului arzător”, adică îi vom face să simtă căldura lui cumplită și arderea lui puternică. Aceasta va fi din pricina celor pe care mâinile lor le-au trimis înainte. „Iar Allah nu este nedrept cu robii.”

Versetele 11 la 13

Adică: printre oameni sunt unii slabi în credință. Credința nu a intrat și nu s-a amestecat cu inimile lor și nu au gustat bucuria ei. Ei au intrat în ea fie din teamă, fie din obișnuință, fără să rămână statornici când vin încercările.

„Dacă îi ajunge un bine, se liniștesc prin el”, adică dacă mijloacele lor de trai continuă să vină ușor și nu li se întâmplă nimic neplăcut, se liniștesc prin acel bine, nu prin credința lor. Este posibil ca Allah să-i lase în bunăstare și să nu le trimită încercări care să-i facă să părăsească religia.

„Dar dacă îi lovește o încercare”, precum o nenorocire sau pierderea unui lucru ori a unei persoane iubite, „se întorc înapoi”, adică apostaziază și își părăsesc religia. „Pierzând lumea aceasta și Viața de Apoi”: în lumea aceasta nu dobândesc ceea ce nădăjduiau prin apostazie. Cel care și-a făcut din apostazie capitalul său și și-a vândut credința pentru un folos pe care credea că-l va obține vede că strădania lui s-a risipit și că nu primește decât ceea ce i-a fost hotărât. Pierderea Vieții de Apoi este limpede: este lipsit de Paradisul cât cerurile și pământul și merită Focul. „Aceasta este pierderea vădită”, adică pierderea limpede și evidentă.

„Ei”, adică cei care se întorc înapoi, „cheamă, în afară de Allah, ceea ce nu le poate face nici rău, nici bine”. Această descriere se aplică oricărui lucru chemat și adorat în afară de Allah: el nu are puterea de a aduce nici folos, nici vătămare, sieși sau altcuiva. „Aceasta este rătăcirea îndepărtată”, ajunsă la cea mai mare depărtare, când omul părăsește adorarea Celui care aduce folosul și vătămarea, Celui Bogat și care îmbogățește, și se întoarce spre adorarea unei făpturi asemenea lui sau mai prejos decât el, care nu stăpânește nimic din putere.

Mai mult, ceea ce caută este mai aproape să-i aducă opusul scopului său. De aceea El spune: „Ei cheamă pe acela a cărui vătămare este mai apropiată decât folosul lui”, pentru că vătămarea pe care o aduce în trup, minte, lumea aceasta și Viața de Apoi este bine cunoscută. „Ce rău ocrotitor”, adică acel adorat, „și ce rău tovarăș”, adică însoțitorul statornic. Scopul unui ocrotitor și al unui tovarăș este să aducă folos și să îndepărteze vătămarea; aici nu se obține nimic din aceasta, așa că este vrednic de această mustrare.

Versetul 14

După ce i-a menționat pe cei care se ceartă prin fals și a arătat că ei sunt de două feluri - imitatorii și conducătorii care cheamă la fals -, Allah a vestit că și cei care se declară credincioși sunt de două feluri. Primii sunt cei în ale căror inimi credința nu a intrat cu adevărat, așa cum s-a arătat. Al doilea grup este al credincioșilor adevărați, care și-au adeverit credința prin fapte drepte. Allah îi va face să intre în Grădini pe sub care curg râuri.

Paradisul este numit jannah deoarece cuprinde locuințe, palate, copaci și plante care îi acoperă pe locuitorii lui și îi ascund prin mulțimea și desimea lor. „Cu adevărat, Allah face ceea ce voiește”: orice voiește, El face fără împotrivire sau piedică. Din aceasta face parte faptul că îi conduce pe oamenii Paradisului până la el. Îl rugăm pe Allah să ne facă dintre ei prin Harul și Generozitatea Sa.

Versetul 15

Adică: oricine crede că Allah nu-l va ajuta pe Trimisul Său Muhammad - binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa - și că religia lui Allah va pieri trebuie să știe că ajutorul este de la Allah și coboară din cer. „Să întindă o frânghie spre cer, apoi să taie”, adică să taie ajutorul care coboară din cer. „Și să vadă dacă vicleșugul său îndepărtează ceea ce îl înfurie”, adică să privească dacă planul lui împotriva Trimisului, strădania lui de a lupta împotriva sa și râvna lui de a-i nimici religia pot îndepărta lucrul care îl înfurie: biruința religiei lui Muhammad.

Întrebarea din acest verset are sens de negație: așa ceva nu se va întâmpla, iar el nu va putea îndepărta ceea ce îl înfurie, oricâte mijloace ar folosi. Sensul este: o, dușmanule al Trimisului Muhammad, care te străduiești să-i stingi religia și crezi din ignoranță că strădania ta îți va folosi, să știi că, indiferent ce mijloace folosești pentru a te împotrivi Trimisului și a-i face rău, nu-ți vei îndepărta furia și nu-ți vei vindeca suferința.

Dacă ar fi cu putință, ți s-ar arăta singurul mijloc: leagă o frânghie de cer, urcă până la porțile lui, de unde coboară ajutorul, astupă-le, închide-le și taie calea ajutorului. Numai așa ai îndepărta ceea ce te înfurie. Acesta este planul pe care ar trebui să-l urmezi; să nu crezi că vreun alt plan, chiar sprijinit de toate făpturile, îți poate îndepărta furia. Dar acest lucru este cu neputință.

Versetul cuprinde făgăduința și vestea bună că Allah va ajuta religia Sa, pe Trimisul Său și pe robii Săi credincioși. El îi va face să-și piardă nădejdea pe cei care vor să stingă Lumina lui Allah cu gurile lor. Allah Își va desăvârși Lumina, chiar dacă necredincioșii urăsc aceasta și oricât s-ar strădui.

Versetul 16

Adică: așa cum am lămurit în acest Coran învățăturile, l-am făcut din versete clare, care explică toate lucrurile folositoare de care oamenii au nevoie. Călăuzirea se află însă în Mâna lui Allah. Pe cine Allah voiește să-l călăuzească îl face să urmeze acest Coran, să se țină de el, să-i împlinească poruncile și să se lumineze prin lumina lui. Iar pe cine Allah nu voiește să-l călăuzească nu-l vor face să creadă nici toate semnele; Coranul nu-i va folosi deloc, ci va fi o dovadă împotriva lui.

Versetele 17 la 24

Comentariul versetelor 17 și 19 la 24

Allah ne vestește despre grupurile oamenilor de pe pământ: cei care au primit Scripturi - credincioșii, iudeii, creștinii și sabienii -, precum și magii și politeiștii. El îi va aduna pe toți în Ziua Învierii, va judeca între ei prin Judecata Sa dreaptă și îi va răsplăti pentru faptele pe care le-a păstrat, le-a scris și la care a fost Martor. De aceea El spune: „Cu adevărat, Allah este Martor asupra tuturor lucrurilor.”

Apoi a lămurit Judecata dintre ei: „Acestea sunt două tabere potrivnice care se ceartă despre Domnul lor”, fiecare pretinzând că urmează adevărul. „Pentru cei care nu cred” - iar aici intră iudeii, creștinii, magii, sabienii și politeiștii - „vor fi croite veșminte din foc”, adică li se vor face veșminte din smoală și apoi vor fi aprinse, astfel încât pedeapsa să-i cuprindă din toate părțile.

„Iar peste capetele lor se va turna apă clocotită”, adică apă de o fierbințeală extremă. Din pricina căldurii ei cumplite, va topi carnea, grăsimea și măruntaiele din pântecele lor, precum și pieile. „Pentru ei vor fi maiuri de fier”, în mâinile îngerilor aspri care îi vor lovi și supune. „Ori de câte ori vor voi să iasă din el din pricina suferinței, vor fi întorși în el.” Pedeapsa nu le va fi ușurată și nu li se va da răgaz. Li se va spune, ca mustrare: „Gustați pedeapsa Focului arzător!”, focul care arde inimile și trupurile.

„Cu adevărat, Allah îi va face să intre pe cei care cred și săvârșesc fapte drepte în Grădini pe sub care curg râuri.” Această descriere nu se potrivește decât musulmanilor, care cred în toate Cărțile și în toți trimișii. „Acolo vor fi împodobiți cu brățări de aur și perle”, care le vor împodobi brațele; atât bărbații, cât și femeile vor purta brățări de aur. „Iar veșmintele lor vor fi din mătase.”

Allah a desăvârșit descrierea bucuriei lor prin toate felurile de hrană plăcută, cuprinse în sensul cuvântului „Grădini”, prin râurile care curg în toate direcțiile - râuri de apă, lapte, miere și vin -, prin feluritele veșminte și podoabe minunate. Aceasta fiindcă „ei au fost călăuziți spre cuvântul cel bun”. Cel mai bun și mai ales cuvânt este cuvântul tawhidului: la ilaha illa Allah; apoi vin toate cuvintele bune, precum pomenirea lui Allah și vorbirea frumoasă cu robii Lui.

„Și au fost călăuziți spre Calea Celui Vrednic de toată Lauda”: aceasta poate însemna calea demnă de laudă, deoarece întreaga Shari'ah cuprinde înțelepciune și motive de laudă, poruncind ceea ce este bun și interzicând ceea ce este rău. Ea este religia echilibrului, fără exagerare și fără neglijență, care cuprinde știința folositoare și fapta dreaptă. Sau sensul este că au fost călăuziți spre Calea lui Allah, Cel Vrednic de toată Lauda. Allah atribuie adesea Calea Lui Însuși, fiindcă ea îl conduce pe cel care o urmează la Allah.

Menționarea Numelui „Cel Vrednic de toată Lauda” arată că ei au dobândit călăuzirea prin lauda adusă Domnului lor și prin binefacerea Lui asupra lor. De aceea vor spune în Paradis: „Lauda Îi aparține lui Allah, care ne-a călăuzit la aceasta; noi nu am fi fost călăuziți dacă Allah nu ne-ar fi călăuzit” [al-A'raf, 7:43].

Comentariul versetului 18

În mijlocul acestor versete, Allah a menționat prosternarea tuturor făpturilor înaintea Sa: cei din ceruri și de pe pământ, soarele, luna, stelele, munții, copacii, viețuitoarele - termen care cuprinde toate animalele - și mulți dintre oameni, adică credincioșii. „Însă mulți merită pedeapsa”, fiindcă ea le-a fost hotărâtă din pricina necredinței lor. Allah nu i-a călăuzit la credință, ci i-a umilit; iar „pe cel pe care Allah îl umilește nimeni nu-l poate cinsti”. Nimeni nu poate respinge Voia Lui și nimeni nu I se poate împotrivi.

Prosternarea tuturor făpturilor înaintea Domnului lor și supunerea lor față de Măreția, Puterea și Stăpânirea Lui dovedesc că El este Singurul Domn care merită adorat, Stăpânul Vrednic de toată Lauda. Cel care se întoarce de la El spre adorarea altuia s-a rătăcit departe și a pierdut în chip vădit.

Versetul 25

Allah ne vestește despre urâțenia politeiștilor care nu au crezut în Domnul lor. Ei au unit necredința în Allah și în Trimisul Său cu împiedicarea oamenilor de la Calea lui Allah și de la credință. I-au împiedicat și de la Moscheea Sacră, deși ea nu era proprietatea lor și nici a părinților lor; dreptul asupra ei este egal pentru cel care locuiește acolo și pentru cel venit din afară. Ei l-au împiedicat chiar pe cel mai bun dintre oameni, Muhammad - binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa - și pe companionii săi.

Din pricina sfințeniei și măreției Moscheii Sacre, celui care numai voiește să săvârșească acolo abatere prin nedreptate Allah îi va da o pedeapsă dureroasă. Simpla intenție de nedreptate în Haram face pedeapsa meritată, în timp ce în alte locuri omul nu este pedepsit până când nu săvârșește fapta. Cum va fi atunci cu cel care săvârșește cea mai mare nedreptate: necredința, shirkul, împiedicarea de la Calea lui Allah și oprirea celor care voiesc să ajungă la Moscheea Sacră? Ce crezi că va face Allah cu ei? Versetul arată obligația de a cinsti și respecta Haram-ul și avertizează împotriva intenției și a săvârșirii păcatelor în el.

Versetele 26 la 29

Allah menționează măreția Casei Sacre și cinstirea ei, precum și măreția celui care a zidit-o, Khalil ar-Rahman, prietenul apropiat al Celui Milostiv. „Când i-am arătat lui Ibrahim locul Casei”, adică i-am pregătit acel loc și l-am așezat acolo și am făcut ca o parte dintre urmașii lui să locuiască în acel ținut. Allah i-a poruncit să o zidească, iar el a ridicat-o pe temelia taqwei și a ascultării față de Allah, împreună cu fiul său Isma'il. I-a poruncit să nu-I asocieze nimic, să-și facă lucrarea curată numai pentru Allah și să zidească în Numele Lui.

„Și curăță Casa Mea”, adică purific-o de shirk și păcate și curăț-o de murdărie și impurități. Cel Milostiv a atribuit-o Lui Însuși pentru a-i arăta măreția și virtutea, pentru ca inimile să o iubească și să tânjească spre ea din toate părțile și pentru ca oamenii să se străduiască să o curețe și să o cinstească. Ea este Casa Domnului, curățită pentru cei care o înconjoară, pentru cei care Îl adoră acolo și pentru cei care rămân la ea pentru pomenirea lui Allah, recitarea Coranului, învățarea și predarea științei și alte fapte prin care se apropie de Allah.

„Pentru cei care se pleacă și se prosternează”, adică pentru cei care se roagă. Cu alte cuvinte: curăț-o pentru acești oameni virtuoși, a căror țintă este ascultarea Domnului, slujirea Lui și apropierea de El în Casa Sa. Ei au dreptul să fie cinstiți și primiți cu bunătate, iar din cinstirea lor face parte curățarea Casei. Aceasta include și curățarea ei de glasurile zadarnice și ridicate care îi tulbură pe cei ocupați cu rugăciunea și tawaf-ul. Tawaf-ul a fost menționat înaintea i'tikaf-ului și a rugăciunii fiindcă este specific acestei Case. Apoi a fost menționat i'tikaf-ul, deoarece el este specific moscheilor.

„Vestește-le oamenilor Hajjul”, adică fă-l cunoscut, cheamă-i la el și transmite celor apropiați și îndepărtați obligația și virtutea lui. Dacă îi chemi, vor veni la tine pentru Hajj și 'Umrah: „pe jos”, purtați de dor, „și pe orice cămilă slăbită”, care străbate pustietățile și deșerturile și continuă drumul până la cel mai nobil loc, „venind de pe orice drum îndepărtat”, adică din orice ținut îndepărtat.

Ibrahim - pacea fie asupra lui - a făcut aceasta, apoi a făcut-o urmașul său Muhammad - binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa. Amândoi i-au chemat pe oameni la Hajjul acestei Case și au repetat chemarea. Făgăduința lui Allah s-a împlinit: oamenii au venit pe jos și călare, din răsărit și din apus.

Apoi Allah a menționat folosurile vizitării Casei Sale Sacre pentru a-i îndemna la ea: „ca să fie martori la folosuri pentru ei”, adică folosuri religioase, precum actele de adorare care se pot face numai în acel loc, și folosuri lumești, precum câștigul și negoțul. Toate acestea sunt văzute și cunoscute de fiecare.

„Și să pomenească Numele lui Allah în zile cunoscute asupra vitelor pe care El li le-a dăruit.” Acesta este un alt folos religios și lumesc: să pomenească Numele lui Allah când sacrifică animalele dăruite, drept mulțumire pentru ceea ce le-a oferit și le-a înlesnit. După sacrificare, „mâncați din ele și hrăniți-l pe nevoiașul sărac”, adică pe cel apăsat de sărăcie.

„Apoi să-și încheie rânduielile”, adică să-și desăvârșească manasik-ul și să îndepărteze urmele și murdăria care li s-au lipit în starea de ihram. „Să-și împlinească jurămintele” pe care și le-au făcut, fie pentru Hajj și 'Umrah, fie pentru jertfe. „Și să înconjoare Casa cea Veche”, adică străvechea Casă, cea mai bună dintre toate moscheile, ferită de stăpânirea tiranilor. Porunca tawaf-ului vine în mod special după porunca generală a ritualurilor, pentru a-i arăta virtutea și fiindcă el este scopul spre care conduc celelalte fapte. Este posibil - iar Allah știe cel mai bine - să arate și că tawaf-ul este prescris în orice timp, fie legat de Hajj, fie de sine stătător.

Versetele 30 la 31

„Aceasta”, adică acestea sunt hotărârile și rânduielile pe care vi le-am menționat, cu cinstirea și respectarea lucrurilor sacre ale lui Allah. Cel care le cinstește săvârșește o faptă iubită de Allah și se apropie de El. Allah îi va da o răsplată mare, iar cinstirea lor va fi un bine pentru religia lui, pentru lumea lui și pentru starea lui la Domnul său în Viața de Apoi.

Lucrurile sacre ale lui Allah cuprind toate cele care au caracter sacru și pe care ni s-a poruncit să le respectăm: toate ritualurile, hotarul Haram-ului, ihram-ul, animalele de jertfă și actele de adorare pe care Allah le-a poruncit robilor. Cinstirea lor înseamnă mărirea lor în inimă, iubirea lor și împlinirea lor printr-o adorare desăvârșită, fără nepăsare ori lene și fără să fie socotite o povară.

Apoi Allah a menționat Harul și Binefacerea Sa prin faptul că a îngăduit robilor vitele - cămile, bovine și oi - și le-a făcut parte din ritualurile prin care se apropie de El. Astfel, Binecuvântarea Lui se arată din două direcții: le-a îngăduit carnea și le-a făcut jertfe. „Vitele vă sunt îngăduite, în afara celor care v-au fost recitate”, adică cele interzise în Coran, precum hoitul, sângele și carnea de porc. Interzicerea lor vine din Mila Lui față de robi, pentru curățirea și purificarea lor de shirk și de vorbă mincinoasă.

„Feriți-vă de murdăria idolilor”, adică de murdăria și răul idolilor pe care i-ați făcut divinități alături de Allah; ei reprezintă cea mai mare formă de murdărie. Sensul aparent este că particula arabă „min” are aici valoare partitivă, indicând o parte, și nu explică întreaga categorie, așa cum au susținut mulți comentatori. Termenul „rijs” cuprinde toate lucrurile interzise: ele sunt oprite în general, iar idolii, care fac parte dintre ele, sunt opriți în mod special. „Și feriți-vă de vorba mincinoasă”, adică de orice vorbire interzisă, între care se află minciuna și mărturia falsă. Când Allah i-a oprit de la shirk, idoli și vorba mincinoasă, le-a poruncit să fie drepți în credința față de El, întorcându-se spre El, îndreptându-și adorarea numai către El și îndepărtându-se de orice altceva.

„Iar cel care Îi asociază ceva lui Allah este ca și cum ar cădea din cer”, adică ar cădea de la înălțimea credinței, „și păsările l-ar smulge” cu repeziciune și i-ar rupe mădularele, „sau vântul l-ar arunca într-un loc îndepărtat”. Credința este asemenea cerului: înaltă și ocrotită. Cel care o părăsește este asemenea celui căzut din cer, expus vătămărilor și nenorocirilor. Shaytanii îl smulg pe politeist din toate părțile, îl sfâșie și îi nimicesc religia și lumea, așa cum păsările sfâșie pe cel căzut.

Versetele 32 la 33

Adică: aceasta este cinstirea celor sfinte și a semnelor rânduite de Allah despre care v-am vorbit. Prin sha'a'ir sunt avute în vedere semnele văzute ale religiei, între care se află toate ritualurile. Allah spune: „Cu adevărat, as-Safa și al-Marwah sunt dintre semnele rânduite de Allah” [al-Baqarah, 2:158]. Tot dintre ele fac parte animalele de jertfă aduse la Casă.

Cinstirea lor înseamnă mărirea și desăvârșirea lor după puterea robului. Animalele de jertfă trebuie cinstite, alese frumoase, bine hrănite și desăvârșite în toate privințele. „Aceasta este din taqwa inimilor”: cel care le cinstește își dovedește taqwa și corectitudinea credinței, deoarece cinstirea lor urmează cinstirii și măririi lui Allah.

„Aveți în ele folosuri până la un termen hotărât.” Este vorba despre animalele de jertfă aduse la Mecca, cămile și altele. Stăpânul se poate folosi de ele pentru călărie, pentru muls și în alte scopuri, cu condiția să nu le vatăme, până la termenul sacrificării. Când ajung la locul lor de jertfire, adică la Casa cea Veche - iar aici intră întregul Haram, Mina și alte locuri -, după sacrificare mâncați din ele, dăruiți și hrăniți-l pe săracul lipsit.

Versetele 34 la 35

Pentru fiecare dintre comunitățile trecute, Allah a rânduit ritualuri de jertfire. De aceea, grăbiți-vă spre faptele bune, ca să se vadă cine dintre voi lucrează mai frumos. Înțelepciunea rânduirii jertfei pentru fiecare comunitate este statornicirea pomenirii lui Allah și a mulțumirii față de El: „ca să pomenească Numele lui Allah asupra vitelor pe care El li le-a dăruit”.

„Dumnezeul vostru este un Dumnezeu Unic.” Chiar dacă rânduielile religioase s-au deosebit, toate se unesc în acest temei: Allah este Singura Divinitate, El Singur trebuie adorat și nimic nu-I trebuie asociat. „Așa că supuneți-vă Lui”, adică ascultați-L și predați-vă Lui, nu altuia; Islamul este calea care duce la Casa Păcii. „Și adu-le vestea bună celor smeriți” în lumea aceasta și în Viața de Apoi, celor supuși Domnului lor, ascultători față de Porunca Lui și blânzi față de robii Săi.

Apoi El a descris însușirile celor smeriți. „Cei ale căror inimi tremură când Allah este pomenit”, adică de teamă și de profundă cinstire față de El; de aceea se opresc de la lucrurile interzise, fiindcă teama lor este numai față de Allah. „Cei răbdători față de ceea ce îi lovește” dintre nenorociri, boli și alte vătămări. Ei nu se mânie din pricina lor, ci rabdă căutând Fața Domnului lor, urmărind Răsplata Lui și nădăjduind în ea.

„Cei care împlinesc rugăciunea”, adică o statornicesc deplin, împlinind cele obligatorii și cele recomandate și arătând adorare și supunere atât la exterior, cât și în interior. „Și care dăruiesc din ceea ce le-am oferit.” Aici intră toate cheltuielile obligatorii - zakah, ispășirile, întreținerea soțiilor, a sclavilor și a rudelor - și cheltuielile recomandate, precum toate felurile de sadaqah.

Particula „din” arată ușurința Poruncii lui Allah și îndeamnă la împlinirea ei: se cere numai o parte din ceea ce Allah a dăruit. Robul nu ar fi putut dobândi această avere dacă Allah nu i-ar fi înlesnit-o și nu i-ar fi oferit-o. O, tu căruia ți s-a dăruit din Harul lui Allah, cheltuiește din ceea ce El ți-a dat, iar Allah îți va dărui și îți va spori din Harul Său.

Versetele 36 la 37

Acesta este un argument că semnele rânduite de Allah cuprind toate semnele văzute ale religiei. S-a arătat mai înainte că respectarea lor vine din taqwa inimilor. Aici Allah vestește că dintre semnele Lui fac parte cămilele de jertfă - și, potrivit uneia dintre cele două opinii, și bovinele. Ele trebuie cinstite, iar pentru jertfă trebuie alese cele bine hrănite și frumoase.

„În ele este bine pentru voi”, pentru cel care oferă jertfă și pentru ceilalți: carnea lor se mănâncă și se dăruiește, iar prin aceasta se dobândesc folosul și răsplata. „Pomeniți Numele lui Allah asupra lor”, adică spuneți Bismillah la sacrificare. Ele sunt înjunghiate „când stau în picioare”: cămila este mai întâi așezată în picioare, pe toate cele patru membre, apoi i se leagă piciorul stâng din față, apoi este înjunghiată.

„Iar după ce cad pe coaste”, adică după ce se prăbușesc pe o parte, sunt jupuite și tăiate, iar bucățile sunt așezate. Atunci „mâncați din ele” - poruncă adresată celui care a oferit jertfă, căruia îi este îngăduit să mănânce din ea - „și hrăniți-l pe cel care se mulțumește fără să ceară și pe cel care cere”, adică atât pe săracul care se abține din demnitate, cât și pe cel care cere; amândoi au dreptul la o parte.

„Astfel vi le-am supus”, adică animalele de jertfă, „pentru ca voi să fiți recunoscători” față de Allah pentru supunerea lor. Dacă El nu le-ar fi făcut supuse, nu ați fi avut putere asupra lor. El vi le-a pus la dispoziție prin Mila și Bunătatea Sa; așadar lăudați-L.

„Nici carnea, nici sângele lor nu ajung la Allah.” Scopul jertfei nu este simpla sacrificare: nimic din carnea sau sângele lor nu ajunge la Allah, fiindcă El este Cel Bogat, Cel Vrednic de toată Lauda. La El ajung sinceritatea, căutarea Răsplății Sale și intenția dreaptă. De aceea El spune: „ci la El ajunge taqwa voastră”.

Aceasta îndeamnă puternic la sinceritate în jertfă. Scopul trebuie să fie numai Fața lui Allah, nu mândria, fala, dorința de a fi văzut și auzit sau simpla obișnuință. La fel sunt toate actele de adorare: dacă nu sunt însoțite de sinceritate și taqwa, sunt doar o coajă fără miez și un trup fără suflet. „Astfel vi le-a supus, pentru ca voi să-L preamăriți pe Allah”, adică să-L măriți și să-L cinstiți, „fiindcă v-a călăuzit”. Pentru călăuzirea pe care v-a dăruit-o, El merită cea mai desăvârșită laudă și cea mai înaltă mărire.

„Și adu-le vestea bună celor care fac binele”, celor care Îl adoră pe Allah ca și cum L-ar vedea; iar dacă nu au ajuns la acest rang, Îl adoră știind că El îi vede. Intră aici și cei care fac bine robilor lui Allah în toate chipurile: prin avere, știință, poziție, sfat sincer, poruncirea binelui, oprirea răului, cuvânt bun și altele asemenea.

Celor care fac bine li se cuvine vestea bună de la Allah despre fericirea lumii acesteia și a Vieții de Apoi. Allah le va face bine așa cum ei au făcut bine în adorarea Lui și față de robii Săi. „Oare răsplata binelui poate fi alta decât binele?” [ar-Rahman, 55:60]. „Pentru cei care fac binele va fi cea mai bună răsplată și încă mai mult” [Yunus, 10:26].

Versetul 38

Aceasta este o veste și o făgăduință de la Allah pentru cei care cred: El va îndepărta de la ei orice lucru neplăcut și orice rău datorită credinței lor. Îi va apăra de răul necredincioșilor, de șoaptele shaytanului, de răul sufletelor și faptelor lor. Când coboară nenorociri pe care nu le pot purta, El le poartă în locul lor și le ușurează cât se poate de mult. Fiecare credincios primește din această apărare și virtute după măsura credinței lui, puțin sau mult.

„Allah nu-l iubește pe niciun trădător”, adică pe cel care încalcă îndatoririle pe care Allah i-a poruncit să le împlinească, neglijează drepturile Lui și îi trădează și pe oameni. „Nerecunoscător”, adică tăgăduitor al binecuvântărilor pe care Allah continuă să i le dăruiască: în loc să răspundă prin recunoștință, el continuă în necredință și neascultare. Allah nu-l iubește, ci îl urăște, îl disprețuiește și îl va răsplăti pentru trădare și necredință. Sensul implicit al versetului este că Allah îl iubește pe orice om credincios, care își îndeplinește cu cinste îndatoririle încredințate și este recunoscător Domnului său.

Versetele 39 la 41

La începutul Islamului, musulmanii au fost opriți să lupte împotriva necredincioșilor și li s-a poruncit să rabde, potrivit Înțelepciunii divine. După ce au emigrat la Medina, au fost vătămați și au dobândit putere, li s-a îngăduit lupta. „Li s-a îngăduit celor care sunt atacați”: se înțelege că înainte le fusese interzisă. Allah le-a îngăduit să lupte împotriva celor care luptau împotriva lor, fiindcă fuseseră nedreptățiți prin oprirea de la religia lor, prin persecutare și prin alungarea din case.

„Iar Allah are Puterea să-i ajute”, așa că să caute ajutorul și sprijinul Lui. Apoi Allah a descris nedreptatea: „cei care au fost alungați din casele lor”, forțați să plece prin vătămare și persecuție, „pe nedrept”. Singura vină pentru care dușmanii lor i-au urât era că „spuneau: Domnul nostru este Allah”, adică afirmau Unicitatea Lui și Îi închinau numai Lui adorarea. Dacă aceasta este o vină, ea era singura lor vină. Este asemenea Cuvântului Său: „Nu i-au urât decât pentru că au crezut în Allah, Cel Atotputernic, Cel Vrednic de toată Lauda” [al-Buruj, 85:8].

Aceasta arată Înțelepciunea jihadului: scopul lui este statornicirea religiei lui Allah sau respingerea necredincioșilor care îi persecută pe credincioși și au început agresiunea, îndepărtarea nedreptății lor, posibilitatea adorării lui Allah și statornicirea semnelor văzute ale religiei. „Dacă Allah nu i-ar respinge pe unii oameni prin alții”, adică dacă nu ar respinge răul necredincioșilor prin cei care luptă pe Calea Lui, „ar fi dărâmate mănăstiri, biserici, sinagogi și moschei”, marile locuri de adorare ale diferitelor grupuri dintre Oamenii Cărții și moscheile musulmanilor.

„În care Numele lui Allah este mult pomenit”, adică în ele se fac rugăciuni, se recită Cărțile lui Allah și Numele Lui este pomenit în felurite chipuri. Dacă Allah nu i-ar respinge pe oameni unii prin alții, necredincioșii ar domina asupra musulmanilor, le-ar distruge locurile de adorare și i-ar sili să-și părăsească religia. Aceasta arată că jihadul este prescris pentru respingerea agresorului vătămător, fiind un mijloc pentru atingerea unui alt scop.

Țările în care oamenii Îl adoră pe Allah în siguranță, moscheile sunt întreținute și ritualurile religiei sunt statornicite au primit acest bine prin virtutea celor care s-au străduit pe Calea lui Allah. Prin strădania lor binecuvântată, Allah i-a respins pe necredincioși. El spune: „Dacă Allah nu i-ar respinge pe unii oameni prin alții, pământul s-ar strica. Dar Allah este Stăpânul Harului față de lumi” [al-Baqarah, 2:251].

Dacă se spune: vedem astăzi¹⁴ moscheile musulmanilor întreținute și pline, fără să fie distruse, chiar în țări musulmane mici, cu conduceri slabe, care nu pot lupta împotriva vecinilor necredincioși. Vedem și moschei în țări stăpânite de necredincioși, întreținute și sigure, deși conducătorii lor le-ar putea dărâma. Cum se potrivește aceasta cu respingerea unor oameni prin alții?

Răspunsul este că această întrebare intră în sensul general al versetului. Cel care cunoaște rânduiala statelor contemporane știe că fiecare comunitate aflată sub conducerea lor este socotită parte a națiunii și a sistemului ei. Ea poate avea greutate prin număr, înzestrare, avere, știință sau slujirea adusă statului. Conducerile țin seama de interesele religioase și lumești ale acestor comunități, temându-se că neglijarea lor ar tulbura rânduiala și ar slăbi sprijinul. De aceea păzesc unele aspecte ale religiei, îndeosebi moscheile, care - laudă lui Allah - se află într-o bună rânduială chiar și în capitalele marilor puteri.

Aceste mari puteri țin seama și de guvernele independente, din considerație pentru sentimentele propriilor supuși musulmani. Între națiunile creștine există invidie și vrăjmășie reciprocă, despre care Allah a vestit că va rămâne până în Ziua Învierii. Astfel, un stat musulman slab este ocrotit de o mare parte a răului lor prin vrăjmășia dintre ele: niciunul nu-i poate face rău fără să se teamă că statul musulman va căuta protecția altui stat creștin. Allah Își va arăta robilor Ajutorul pentru Islam și musulmani, așa cum a făgăduit în Cartea Sa.

Semnele Ajutorului au început să se arate - lauda Îi aparține lui Allah - prin conștientizarea de către musulmani a necesității întoarcerii la religia lor. Iar conștientizarea este începutul faptei. Îl lăudăm și Îl rugăm să-Și desăvârșească Binecuvântarea. De aceea Allah spune printr-o făgăduință adevărată, adeverită de realitate: „Cu siguranță, Allah îl va ajuta pe cel care ajută [Cauza] Lui”, adică pe cel care sprijină religia Lui cu sinceritate și luptă pe Calea Lui pentru ca Cuvântul lui Allah să fie cel mai înalt.

„Cu adevărat, Allah este Puternic, Atotputernic”: Puterea Lui este desăvârșită și nimeni nu I se poate împotrivi. El a supus făpturile și le-a luat de frunte. Bucurați-vă, o, musulmani! Chiar dacă voi sunteți puțini și slabi în arme și înzestrare, iar dușmanii voștri sunt numeroși și puternici, Sprijinitorul vostru este Allah, Cel Puternic, Atotputernicul. Vă bizuiți pe Cel care v-a creat pe voi și faptele voastre. Folosiți mijloacele poruncite, cereți apoi Ajutorul Lui, iar El vă va ajuta cu siguranță. „O, voi cei care credeți! Dacă ajutați [Cauza] lui Allah, El vă va ajuta și vă va întări pașii” [Muhammad, 47:7].

Împliniți-vă, așadar, îndatoririle credinței și săvârșiți fapte drepte. Allah le-a făgăduit celor care cred și lucrează drept că îi va face urmași pe pământ, așa cum i-a făcut pe cei dinaintea lor; că le va statornici religia pe care a ales-o pentru ei și le va schimba teama în siguranță, dacă Îl adoră numai pe El și nu-I asociază nimic [an-Nur, 24:55].

Apoi Allah a menționat semnul celor care sprijină Cauza Lui, prin care se recunoaște adevărul pretenției: cine susține că Îl sprijină pe Allah și sprijină religia Lui, dar nu are aceste însușiri, este mincinos. „Cei care, dacă le dăm stăpânire pe pământ”, adică dacă le dăm putere deplină, fără potrivnici și fără opoziție, „împlinesc rugăciunea” la timpul ei, cu stâlpii, condițiile și toate cerințele ei, în rugăciunea de vineri și în adunările zilnice. „Dau zakah”, îndeplinindu-și propria îndatorire și asigurându-se că zakah datorată de supușii lor ajunge, de asemenea, la cei îndreptățiți.

„Poruncesc binele”: aici intră orice lucru recunoscut drept bun de Shari'ah și de mintea sănătoasă, dintre drepturile lui Allah și drepturile oamenilor. „Și opresc răul”: orice lucru respins de Shari'ah și de mintea sănătoasă este rău. Poruncirea și oprirea cuprind și mijloacele fără de care scopul nu se împlinește. Dacă necesită învățare și predare, oamenii trebuie obligați să învețe și să predea; dacă necesită o pedeapsă stabilită de Shari'ah sau o disciplinare potrivită, aceasta trebuie aplicată; dacă necesită desemnarea unor oameni care să se ocupe de ea, ei trebuie desemnați. La fel se judecă toate mijloacele fără de care poruncirea binelui și oprirea răului nu se pot împlini.

„La Allah este sfârșitul tuturor lucrurilor.” Toate lucrurile se întorc la El. Allah a vestit că sfârșitul bun aparține taqwei. Cel căruia Allah îi dă stăpânire asupra oamenilor și care împlinește Porunca Sa va avea un sfârșit bun și o stare vrednică de laudă. Cel care îi stăpânește prin tiranie, își urmează patima și pofta și primește o putere vremelnică va avea un sfârșit rău; domnia lui va fi o nenorocire, iar urmarea ei vrednică de mustrare.

Versetele 42 la 46

Allah îi spune Profetului Său Muhammad - binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa - că, dacă acești politeiști îl socotesc mincinos, el nu este primul trimis tăgăduit, iar ei nu sunt prima comunitate care și-a tăgăduit trimisul. Înaintea lor au tăgăduit poporul lui Nuh, 'Ad, Thamud, poporul lui Ibrahim, poporul lui Lut, locuitorii din Madyan - adică poporul lui Shu'ayb - și Musa a fost socotit mincinos.

„Le-am dat răgaz necredincioșilor” care i-au tăgăduit pe trimiși. Nu am grăbit pedeapsa, ci i-am lăsat până când au stăruit orbi în fărădelege, iar necredința și răul lor au crescut. „Apoi i-am apucat” cu pedeapsa Celui Atotputernic și Atotstăpânitor. „Și cum a fost Mustrarea Mea!”, adică ce aspră și cumplită a fost pedeapsa pentru necredința și tăgăduirea trimișilor!

Pe unii i-a înecat, pe alții i-a apucat Strigătul, pe alții i-a nimicit vântul năprasnic, pe alții i-a înghițit pământul, iar asupra altora a venit pedeapsa Zilei Umbrei. Să ia aminte acești tăgăduitori, ca să nu-i lovească ceea ce i-a lovit pe cei dinainte. Ei nu sunt mai buni și nu au primit în Cărțile coborâte de Allah vreo scutire. Câți dintre cei asemenea lor au fost pedepsiți și nimiciți!

„Câte cetăți nedrepte am nimicit!” prin pedeapsa aspră și rușinea lumii acesteia, pentru necredința lor în Allah și tăgăduirea trimișilor. Pedepsirea lor nu a fost nedreptate din partea Noastră. „Ele sunt prăbușite peste acoperișurile lor”, adică locuințele, palatele și zidurile lor s-au dărâmat peste acoperișuri și au rămas părăsite după ce fuseseră locuite, pustii după ce fuseseră pline de oameni.

„Fântânile părăsite”: câte fântâni în jurul cărora se adunau oamenii să-și adape turmele și să-și potolească setea au rămas acum fără nimeni care să vină sau să plece! „Și palatele înalte pustii”: câte palate pe care oamenii s-au străduit să le ridice, să le întărească și să le împodobească au rămas fără folos când a venit Porunca lui Allah! Au ajuns goale, iar locuitorii lor au devenit o învățătură pentru cel care ia aminte și o pildă pentru cel care cugetă.

De aceea Allah i-a chemat pe robi să călătorească pe pământ, cu trupurile și cu inimile lor, ca să privească și să învețe: „Oare nu au călătorit ei pe pământ, ca să aibă inimi cu care să înțeleagă”, adică să înțeleagă Semnele lui Allah, să cugete asupra lor și să ia învățătură, „și urechi cu care să audă”, adică să asculte relatările despre comunitățile pedepsite. Simpla vedere, auzire și călătorie, fără cugetare și învățătură, nu folosesc și nu duc la scop.

„Cu adevărat, nu ochii orbesc, ci orbesc inimile din piepturi.” Orbirea dăunătoare religiei este orbirea inimii față de adevăr: ea nu-l vede, așa cum orbul nu vede lucrurile pe care ceilalți le privesc. Cât despre orbirea ochilor, urmările ei privesc numai mijloacele de trai și folosurile lumii acesteia.

Versetele 47 la 48

Comentariul versetului 47

Adică: acești tăgăduitori îți cer să grăbești pedeapsa, din pricina ignoranței, nedreptății și încăpățânării lor, crezând că Îl pot pune pe Allah în neputință și tăgăduindu-i pe Trimișii Săi. Allah nu-Și va încălca nicidecum Făgăduința. Pedeapsa pe care le-a făgăduit-o va veni în mod inevitabil și nimic nu o poate împiedica să ajungă la ei. Cât despre cererea lor ca ea să fie grăbită și să vină repede, aceasta nu depinde de tine, o, Muhammad, iar graba lor și pretenția că Ne-ar putea face neputincioși nu trebuie să te tulbure. Înaintea lor se află Ziua Învierii, în care cei dintâi și cei de pe urmă vor fi adunați, vor fi răsplătiți pentru faptele lor, iar pedeapsa veșnică și dureroasă îi va cuprinde.

De aceea Allah spune: „Cu adevărat, o zi la Domnul tău este ca o mie de ani după numărătoarea voastră”, din pricina lungimii și asprimii ei și a grozăviilor pe care le cuprinde. Este totuna dacă pedeapsa îi lovește în lumea aceasta sau este amânată, căci acea Zi va veni în mod inevitabil.

Este posibil ca sensul să fie că Allah este Blând și Îndelung-Răbdător. Chiar dacă ei cer grăbirea pedepsei, o zi la El este ca o mie de ani după numărătoarea voastră. Dacă vi se pare că așteptarea se prelungește, iar pedeapsa nu vine, să știți că Allah acordă răgaz îndelungat, dar nu neglijează. Când îi apucă pe nedrepți cu pedeapsa Sa, nu le mai dă scăpare.

„Și câte cetăți nedrepte am lăsat un timp”, adică le-am dat un răgaz îndelungat, deși erau nedrepte. Faptul că se grăbeau să săvârșească nedreptatea nu însemna că trebuia să grăbim pedepsirea lor. „Apoi le-am apucat! La Mine este întoarcerea”, adică, pe lângă pedeapsa din lumea aceasta, ei vor fi aduși înapoi la Allah, iar El îi va pedepsi pentru păcatele lor. Să se ferească, așadar, acești nedrepți de Pedeapsa lui Allah și să nu fie amăgiți de răgazul primit.

Versetele 49 la 51

Aici Allah îi poruncește robului și Trimisului Său Muhammad - binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa - să li se adreseze tuturor oamenilor și să le spună că el este cu adevărat Trimisul lui Allah: le aduce credincioșilor vestea bună a Răsplății lui Allah și îi avertizează pe necredincioși și pe nedrepți cu privire la Pedeapsa Sa. El este un „avertizator limpede”, adică avertizează în chip vădit și explică lucrul de care îi previne, deoarece a adus dovezi hotărâtoare pentru adevărul celor cu care îi avertizează.

Apoi Allah a arătat în amănunt avertizarea și vestea bună: „Cei care cred” în inimile lor, cu o credință adevărată și sănătoasă, „și săvârșesc fapte drepte” cu mădularele lor, vor fi în Grădinile Desfătării¹⁵, în care se vor bucura de toate felurile de mâncăruri, băuturi, soții, priveliști și sunete plăcute și de bucuria de a-L privi pe Domnul Cel Generos și de a auzi Cuvintele Sale.

Iar cei care nu cred, care tăgăduiesc binecuvântările Domnului lor și îi resping pe Trimișii Săi și tăgăduiesc Semnele Sale, vor fi oamenii Iadului. Ei vor rămâne acolo neîncetat; chinul nu le va fi ușurat și pedeapsa nu li se va întrerupe nici măcar pentru o clipă.

Versetele 52 la 54

Allah Preaînaltul ne vestește despre Înțelepciunea Sa desăvârșită și despre felul în care Își pune robii la încercare. Înainte de Muhammad, nu a trimis niciun trimis și niciun profet fără ca, atunci când acesta recita mesajul prin care le amintea oamenilor, le poruncea binele și îi oprea de la rău, Shaytan să arunce ceva în recitarea lui, prin căile și uneltirile sale, ceva potrivnic celor recitate.

Allah i-a ocrotit pe trimiși de greșeală în ceea ce transmiteau de la El și a păzit Revelația Sa de amestec și denaturare. Ceea ce arunca Shaytan nu rămânea și nu dăinuia, ci era un lucru trecător, care apărea și apoi dispărea; asemenea împrejurări trecătoare au rânduielile lor. De aceea El spune: „Dar Allah șterge ceea ce aruncă Shaytan”, adică îl îndepărtează, îl nimicește și arată limpede că nu face parte din Semnele Sale. „Apoi Allah Își întărește Semnele”, adică le face trainice, le eliberează de amestec și le păzește; astfel, ele rămân curate de ceea ce a aruncat Shaytan.

„Allah este Atotputernic, Preaînțelept¹⁶”: El are Putere și Stăpânire desăvârșite. Prin desăvârșirea Puterii Sale, Își păzește Revelația și înlătură ceea ce aruncă shaytanii. El este Preaînțelept și așează lucrurile la locurile lor potrivite. Prin Înțelepciunea Sa desăvârșită, i-a îngăduit lui Shaytan să arunce ceea ce s-a menționat, pentru ca prin aceasta să se împlinească scopul arătat în versetul următor.

„Aceasta pentru ca El să facă din ceea ce aruncă Shaytan o încercare” pentru două categorii de oameni de care Allah nu se îngrijește. Prima este a „celor în ale căror inimi este boală”, adică slăbiciune a credinței și lipsa credinței depline și a convingerii ferme. Cea mai mică îndoială le mișcă inimile. Când aud ceea ce aruncă Shaytan, îndoiala intră înlăuntrul lor și acel lucru devine o încercare pentru ei.

A doua categorie este a „celor cu inimile împietrite”, asupra cărora mustrarea și amintirea nu au efect. Din pricina împietririi lor, ei nu înțeleg ceea ce spun Allah și Trimisul Său. Când aud ceea ce a aruncat Shaytan, fac din acel lucru un argument pentru falsul lor, se ceartă prin el și se împotrivesc lui Allah și Trimisului Său. De aceea El spune: „Cu adevărat, nedrepții se află într-o dezbinare îndepărtată”, adică într-o vrăjmășie față de Allah, într-o împotrivire față de adevăr și într-o îndepărtare mare de calea cea dreaptă. Ceea ce aruncă Shaytan devine astfel o încercare pentru aceste două categorii, scoțând la iveală răul ascuns în inimile lor.

Pentru a treia categorie, aceasta devine în realitate o milă. Ei sunt cei menționați în cuvintele: „Și pentru ca aceia cărora li s-a dat știință să știe că acesta este adevărul de la Domnul tău”. Allah i-a binecuvântat cu o știință prin care deosebesc adevărul de fals și călăuzirea de rătăcire. Ei fac deosebire între adevărul statornic, pe care Allah îl întărește, și falsul trecător, pe care Allah îl șterge, pe baza semnelor proprii fiecăruia. Ei află astfel că Allah este Preaînțelept și că hotărăște felurite încercări pentru a scoate la iveală ceea ce se află în suflete dintre bine și rău.

„Să creadă în el” din pricina acestui lucru, iar credința lor sporește atunci când resping îndoielile și piedicile. „Iar inimile lor să i se supună cu smerenie”, adică să se smerească și să se plece Înțelepciunii Sale. Aceasta face parte din călăuzirea pe care le-o dăruiește. „Cu adevărat, Allah îi călăuzește pe cei care cred”, prin credința lor, „pe o Cale Dreaptă”, adică spre cunoașterea adevărului și împlinirea lui. Allah îi întărește pe cei care cred prin cuvântul statornic în viața lumească și în Viața de Apoi [Ibrahim, 14:27].

Aceste versete arată că Trimisul - binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa - avea un precedent printre frații săi, trimișii, în ceea ce i s-a întâmplat când a recitat Sura an-Najm. Când a ajuns la cuvintele: „I-ați văzut voi pe al-Lat și al-'Uzza și pe Manat, a treia, cealaltă?” [an-Najm, 53:19-20], Shaytan a aruncat în recitarea sa cuvintele: „Acestea sunt gharaniq-urile cele înalte, iar mijlocirea lor este nădăjduită¹⁷”. Din aceasta i-au venit Trimisului tristețe și mâhnire, iar oamenilor le-a venit o încercare, așa cum a menționat Allah. Atunci Allah a coborât aceste versete.

Versetele 55 la 57

Allah Preaînaltul ne vestește despre starea necredincioșilor: din pricina încăpățânării și împotrivirii lor, ei rămân în îndoială față de ceea ce le-ai adus, o, Muhammad, și nu încetează să se afle în această stare „până când Ceasul va veni asupra lor pe neașteptate”, fără ca ei să-l aștepte, „sau până când va veni asupra lor pedeapsa unei Zile lipsite de orice bine”, adică o zi în care nu există niciun bine: Ziua Învierii.

Când Ceasul sau acea Zi va veni, cei care nu au crezut vor ști că au fost mincinoși. Vor regreta într-un timp în care regretul nu le va folosi, își vor pierde orice speranță în bine și își vor dori să fi crezut în Trimis și să fi urmat calea lui. În aceasta se află o avertizare împotriva stăruinței în îndoială și născocire.

„În acea Zi”, adică în Ziua Învierii, „Stăpânirea va fi a lui Allah”, Preaînaltul, nu a altuia. „El va judeca între ei” cu Dreptatea și Hotărârea Sa desăvârșită. „Cei care au crezut” în Allah, în Trimișii Săi și în ceea ce au adus, „și au săvârșit fapte drepte” pentru a-și adeveri credința, vor fi „în Grădinile Desfătării”: desfătări ale inimii, sufletului și trupului pe care descrierile nu le pot cuprinde și mințile nu le pot pricepe.

„Iar cei care nu au crezut” în Allah și în Trimișii Săi „și au tăgăduit Semnele Noastre”, care călăuzesc spre adevăr și spre ceea ce este drept, întorcându-se cu încăpățânare de la ele sau luptând împotriva lor, „vor avea o pedeapsă umilitoare”, aspră și dureroasă, care le va ajunge până la inimi. Fiindcă i-au umilit pe Trimișii Săi și au batjocorit Semnele Sale, Allah îi va umili prin pedeapsă.

Versetele 58 la 59

Aceasta este o veste mare pentru cel care emigrează pe Calea lui Allah, părăsindu-și casa, patria, copiii și averea, căutând Fața lui Allah și sprijinind religia Sa. Răsplătirea lui este un angajament pe care Allah Și l-a asumat, fie că moare în patul său, fie că este ucis luptând pe Calea lui Allah.

„Allah le va dărui cu siguranță o înzestrare bună” în barzakh și în Ziua Învierii, prin intrarea în Paradis, care reunește odihna, frumusețea, buna înzestrare, încântarea și desfătări ale inimii și trupului.

Este posibil ca sensul să fie și că emigrantului pe Calea lui Allah i se garantează în lumea aceasta o înzestrare bună și largă, fie că, potrivit Științei lui Allah despre el, va muri în patul său, fie că va fi ucis ca martir. Tuturor le este garantată înzestrarea. Nimeni să nu creadă că, dacă își părăsește casa și averea, va sărăci și va ajunge în nevoie, căci Înzestrătorul lui este Cel mai bun dintre înzestrători.

Lucrurile s-au petrecut așa cum a vestit Allah: primii emigranți și-au părăsit casele, copiii și averile pentru sprijinirea religiei lui Allah. Nu a trecut mult până când Allah le-a deschis țările, le-a dat putere asupra oamenilor și au adunat averi prin care au ajuns dintre cei mai înstăriți oameni.

Potrivit acestui sens, cuvintele „El îi va face să intre într-un loc de care vor fi mulțumiți” ar putea însemna că Allah le va deschide țări, îndeosebi Mecca, în care au intrat mulțumiți și bucuroși. Ele pot însemna și înzestrarea din Viața de Apoi, adică intrarea în Paradis. Versetul reunește astfel înzestrarea lumii acesteia și înzestrarea Vieții de Apoi; formularea se potrivește ambelor sensuri, amândouă fiind corecte.

„Cu adevărat, Allah este Atotștiutor” al tuturor lucrurilor, al celor văzute și ascunse, al celor de mai înainte și al celor de mai apoi. El este „Blând”: robii Îl nesocotesc și Îl înfruntă prin păcate mari, dar El nu grăbește pedeapsa, deși are Putere deplină asupra lor; dimpotrivă, continuă să le dăruiască înzestrare și să-Și reverse Harul asupra lor.

Versetul 60

Aceasta pentru că celui împotriva căruia s-a săvârșit o nedreptate îi este îngăduit să răspundă celui care a greșit față de el cu ceva asemănător greșelii sale. Dacă face aceasta, nu este vinovat și nu trebuie mustrat. Dacă după aceea este nedreptățit din nou, Allah îl va ajuta, fiindcă este nedreptățit și și-a luat deja dreptul. Celui căruia i s-a răspuns printr-o măsură echivalentă nu îi este îngăduit să săvârșească apoi o nouă nedreptate. Dacă Allah îl ajută pe cel care a răspuns pe măsura nedreptății, Ajutorul Său este cu atât mai aproape de cel care nu a răspuns și este nedreptățit.

„Cu adevărat, Allah este Cel care șterge păcatele și Atoateiertător”, adică îi iartă pe cei care păcătuiesc, nu grăbește pedeapsa asupra lor, le acoperă păcatele și le înlătură, împreună cu urmele lor. Aceasta este Însușirea Lui statornică, inerentă Esenței Sale, și felul în care Își tratează robii în orice timp, prin iertare și acoperirea păcatelor. Așadar, vouă, celor nedreptățiți și vătămați, vi se cuvine să iertați, să treceți cu vederea și să acoperiți greșelile, pentru ca Allah să vă trateze așa cum îi tratați voi pe robii Săi. „Iar cel care iartă și îndreaptă, răsplata lui este la Allah” [ash-Shura, 42:40].

Versetele 61 la 62

Cel care v-a prescris aceste hotărâri bune și drepte este desăvârșit în rânduirea și cârmuirea Sa. El „face noaptea să intre în zi” și aduce noaptea după zi, apoi ziua după noapte. Mărește durata uneia, micșorând-o pe a celeilalte, apoi invers. Din aceasta vin succesiunea anotimpurilor, rânduiala nopții și a zilei, a soarelui și a lunii. Toate acestea sunt dintre cele mai mari binecuvântări ale Sale și dintre lucrurile de care robii au neapărat nevoie.

„Cu adevărat, Allah este Atoateauzitor”: El aude forfota glasurilor în toate limbile și în ciuda deosebirii nevoilor. El este „Atoatevăzător”: vede pașii furnicii negre sub stâncă tare, în noaptea lipsită de lumină. Pentru El sunt la fel cel care își ascunde cuvântul și cel care îl rostește tare, cel care se ascunde noaptea și cel care umblă la lumina zilei [ar-Ra'd, 13:10].

„Aceasta pentru că Allah este Adevărul”: El este Cel statornic, care nu încetează și nu piere. El este Cel Dintâi, înaintea Căruia nu a fost nimic, și Cel de pe Urmă, după Care nu va fi nimic. Numele și Însușirile Sale sunt desăvârșite. Făgăduința Lui este adevărată, Întâlnirea cu El este adevărată, religia Lui este adevărată, iar adorarea Lui este adevărul folositor care rămâne pentru totdeauna.

„Iar ceea ce cheamă ei în afara Lui” dintre idoli, rivali, animale și lucruri neînsuflețite „este falsul”: ele sunt false în ele însele, iar adorarea lor este falsă, deoarece este legată de ceva sortit pieirii. Adorarea lor devine zadarnică, fiind legată de aceste lucruri pieritoare spre care se îndreaptă.

„Cu adevărat, Allah este Cel Preaînalt, Cel Mare.” El este Preaînalt în Ființa Sa, deasupra tuturor făpturilor, Preaînalt prin rangul Său, căci are Însușiri desăvârșite, și Preaînalt prin Stăpânirea Sa asupra tuturor făpturilor. El este Mare în Ființă, în Nume și în Însușiri. Din Măreția Sa este că în Ziua Învierii pământul întreg va fi în Pumnul Său, iar cerurile vor fi strânse în Dreapta Sa; Kursiyy-ul Său cuprinde cerurile și pământul; frunțile robilor se află în Mâna Sa, astfel că ei nu se mișcă și nu stau decât prin Voia Lui.

Niciun înger apropiat și niciun profet trimis nu cunoaște realitatea deplină a Măreției Sale. Orice însușire a desăvârșirii, maiestății, măreției și grandorii Îi aparține, iar El are din fiecare cea mai înaltă și deplină treaptă. Din Măreția Sa este și faptul că toate actele de adorare ale locuitorilor cerurilor și pământului urmăresc preamărirea, slăvirea și cinstirea Lui. De aceea takbir-ul este un semn al marilor acte de adorare, precum rugăciunea și altele.

Versetele 63 la 64

Allah Preaînaltul ne îndeamnă aici să privim la Semnele Sale, care dovedesc Unicitatea și desăvârșirea Lui. „Oare nu vezi”, adică nu ai privit cu ochii tăi și nu ai cugetat cu mintea ta, „că Allah coboară apă din cer”, adică ploaia, peste un pământ lipsit de viață, gol și prăfuit, ale cărui plante și copaci s-au uscat, iar acesta se înverzește, acoperindu-se cu felurite plante plăcute la vedere? Cel care îl readuce la viață după moarte și uscăciune îi va readuce la viață și pe morți după ce au ajuns țărână.

„Cu adevărat, Allah este Blând și Cunoscător.” El este Cel Blând, care cunoaște tainele și lucrurile ascunse și le aduce robilor Săi binele și îndepărtează răul de la ei prin căi subtile, nevăzute de oameni. Din Blândețea Sa este că îi arată robului Puterea Sa prin răzbunare și desăvârșirea Stăpânirii Sale, apoi îi arată Bunătatea Sa după ce robul a ajuns aproape de pieire. Din Blândețea Sa este că știe locurile în care cad picăturile de ploaie și semințele aflate înlăuntrul pământului, trimite apă spre acea sămânță ascunsă de știința făpturilor și face să răsară din ea felurite plante. El este Cunoscător al tainelor lucrurilor, al celor ascunse în piepturi și al celor nevăzute.

„Ale Lui sunt toate cele din ceruri și de pe pământ”, prin creație și stăpânire. Ele sunt făpturile și robii Lui, iar El le cârmuiește prin Stăpânirea, Înțelepciunea și Puterea Sa desăvârșită. Nimeni în afara Lui nu are vreo parte în aceasta.

„Cu adevărat, Allah este Cel Bogat” prin Ființa Sa, având o Bogăție deplină din toate punctele de vedere. Din Bogăția Sa este că nu are nevoie de nicio făptură și nu ia niciun apropiat din nevoie de sprijin, nici nu Se întărește prin mulțimea făpturilor din pricina vreunei lipsuri. Nu are soție și nici copil. El este Cel de care depind toate și care nu depinde de nimeni; nu mănâncă, nu bea și nu are nevoie de nimic din cele de care au nevoie făpturile. El hrănește și nu este hrănit.

Din Bogăția Sa este că toate făpturile au nevoie de El pentru existență, pregătirea lor, înzestrare, religie și viața lumească. Dacă toți cei din ceruri și de pe pământ, vii și morți, s-ar aduna pe un singur loc și fiecare I-ar cere tot ceea ce își dorește, iar El le-ar da mai mult decât nădăjduiesc, aceasta nu ar micșora cu nimic Stăpânirea Lui. Mâna Lui este larg deschisă cu bine și binecuvântări, zi și noapte, iar Harul Său nu încetează să coboare. În Casa Demnității Sale se află ceea ce niciun ochi nu a văzut, nicio ureche nu a auzit și nicio inimă omenească nu și-a închipuit.

El este „Cel Vrednic de toată Lauda”: lăudat în Ființa Sa, în Numele Sale cele frumoase, în Însușirile Sale desăvârșite și în Faptele Sale, care se desfășoară între Dreptate, Bunătate, Milă și Înțelepciune. În Legea Sa nu poruncește decât ceea ce aduce un folos lipsit de rău ori un folos mai mare decât răul, și nu oprește decât ceea ce cuprinde un rău lipsit de folos ori un rău mai mare decât folosul. A Lui este Lauda care umple cerurile, pământul, ceea ce se află între ele și tot ceea ce voiește El după aceea. Robii nu-I pot cuprinde Lauda; El este așa cum S-a lăudat pe Sine, mai presus de lauda făpturilor. El este lăudat pentru călăuzirea celui pe care îl călăuzește și pentru părăsirea celui pe care îl părăsește; Bogat în Lauda Sa și Vrednic de Laudă în Bogăția Sa.

Versetele 65 la 66

Adică: oare nu vezi cu ochii și cu mintea Binecuvântarea Domnului tău, cea cuprinzătoare și întinsă? „Allah v-a supus vouă tot ceea ce este pe pământ”, dintre animale, plante și lucruri neînsuflețite. Tot ce se află pe pământ a fost pus în slujba fiilor lui Adam: animalele pentru călărie, purtarea poverilor, felurite munci, hrană și alte foloase; copacii și roadele lor; iar omului i s-a dat puterea de a le planta și folosi; precum și mineralele pe care le scoate din pământ și de care se folosește.

El v-a supus și „corăbiile”, care „plutesc pe mare din Porunca Sa”: vă poartă pe voi și mărfurile voastre, vă duc dintr-un loc în altul, iar din mare scoateți podoabe pe care le purtați. Din Mila Lui față de voi, „El ține cerul să nu cadă peste pământ”. Dacă nu ar fi Mila și Puterea Sa, cerul ar cădea peste pământ, ar nimici tot ce se află pe el și i-ar ucide pe toți. „Allah ține cerurile și pământul să nu piară; iar dacă ar pieri, nimeni în afara Lui nu le-ar putea ține. Cu adevărat, El este Blând, Atoateiertător” [Fatir, 35:41].

„Cu adevărat, Allah este Plin de bunătate și Îndurător față de oameni.” El este mai milostiv cu ei decât părinții lor și decât sunt ei cu ei înșiși. De aceea le voiește binele, în vreme ce ei își voiesc uneori răul și vătămarea. Din Mila Lui le-a supus toate lucrurile acestea.

„El este Cel care v-a dat viață”, și v-a adus la existență din neființă; „apoi vă va face să muriți”, după ce v-a dat viață; „apoi vă va readuce la viață” după moarte, pentru a-l răsplăti pe cel care a făcut bine pentru binele său și pe cel care a făcut rău pentru răul său. „Cu adevărat, omul”, în general, în afara celui pe care Allah îl binecuvântează, „este foarte nerecunoscător” față de Binecuvântările lui Allah: nu recunoaște Bunătatea Sa și poate chiar să tăgăduiască învierea și Puterea Domnului său.

Versetele 67 la 70

Allah Preaînaltul ne vestește că a rânduit fiecărei comunități o cale de adorare, adică un șir de acte prin care I se aduce adorare. Aceste căi se pot deosebi în unele privințe, dar toate sunt întemeiate pe dreptate și înțelepciune. Allah spune: „Fiecăruia dintre voi i-am rânduit o lege și o cale limpede. Dacă Allah ar fi voit, v-ar fi făcut o singură comunitate, însă a voit să vă încerce prin ceea ce v-a dat. Întreceți-vă, așadar, în fapte bune. La Allah este întoarcerea voastră a tuturor, iar El vă va vesti despre cele asupra cărora v-ați deosebit” [al-Ma'idah, 5:48].

„Pe care o urmează”, adică oamenii fiecărei comunități lucrează potrivit stării lor. Nu se cuvine să se ridice obiecții împotriva vreunei legi venite de la Allah, cu atât mai puțin din partea politeiștilor neștiutori. După ce Mesajul Trimisului este dovedit prin semnele sale, trebuie primit tot ceea ce a adus, cu acceptare și supunere, iar obiecțiile trebuie lăsate.

De aceea El spune: „Să nu se certe cu tine asupra acestei porunci”, adică aceia care te tăgăduiesc să nu te atragă în dispută și să nu se împotrivească unora dintre cele aduse de tine prin raționamentele lor stricate. De pildă, s-au certat despre animalul mort, folosind o analogie falsă: „Voi mâncați ceea ce ucideți, dar nu mâncați ceea ce ucide Allah!”; ori au spus: „Negoțul este asemenea cametei”. Nu este obligatoriu să se răspundă separat fiecăreia dintre aceste obiecții și altora asemănătoare, cât timp ei tăgăduiesc însăși originea Mesajului. Fiecare lucru trebuie așezat la locul său potrivit.

Dacă cel care ridică o astfel de obiecție în timp ce tăgăduiește Mesajul pretinde că se ceartă numai pentru a afla și a fi călăuzit, i se spune: discuția cu tine privește mai întâi dovedirea sau respingerea Mesajului. Stăruința lui numai asupra acelei chestiuni arată încăpățânare și dorința de a slăbi adevărul. De aceea Allah i-a poruncit Trimisului Său să cheme la Domnul lui cu înțelepciune și povățuire frumoasă și să-și continue chemarea, indiferent dacă unii se împotrivesc sau nu.

Nimic să nu te împiedice de la chemarea la Allah, fiindcă „tu ești cu adevărat pe o Călăuzire Dreaptă”: o cale cumpătată, care duce la scop și care cuprinde cunoașterea adevărului și lucrarea potrivit lui. Ești sigur de ceea ce urmezi și ai certitudine în religia ta. Aceasta cere să rămâi statornic în Porunca Domnului tău. Nu te afli pe un lucru îndoielnic sau născocit, ca să te lași purtat de poftele oamenilor și să te oprească obiecțiile lor. Aceasta este asemenea Cuvântului Său: „Încrede-te în Allah, căci tu ești pe adevărul limpede” [an-Naml, 27:79].

Cuvintele „tu ești cu adevărat pe o Călăuzire Dreaptă” constituie și un răspuns întemeiat pe mintea sănătoasă la obiecțiile privitoare la detaliile Legii. Călăuzirea este descrierea tuturor celor aduse de Trimis, atât în principiile de bază, cât și în ramuri. Frumusețea, dreptatea, cumpătarea și înțelepciunea lor pot fi cunoscute prin mintea și firea sănătoasă, atunci când sunt cercetate poruncile și interdicțiile în amănunt.

De aceea Allah i-a poruncit să înceteze disputa cu ei în această stare: „Iar dacă se ceartă cu tine, spune: Allah știe mai bine ceea ce faceți”, adică El cunoaște scopurile și intențiile voastre și vă va răsplăti pentru ele. „Allah va judeca între voi în Ziua Învierii cu privire la lucrurile asupra cărora ați fost în dezacord.” Cel care a urmat Calea Dreaptă va fi dintre oamenii Desfătării, iar cel care s-a îndepărtat de ea va fi dintre oamenii Iadului.

Din desăvârșirea Judecății Sale este faptul că ea se întemeiază pe Știință. De aceea Allah ne vestește despre Știința și Cartea Sa cuprinzătoare: „Oare nu știi că Allah cunoaște tot ceea ce este în cer și pe pământ?” Nimic dintre cele văzute și ascunse, trecute sau viitoare nu-I este ascuns. Allah a înscris această Știință cuprinzătoare într-o Carte, al-Lawh al-Mahfuz, atunci când a creat Condeiul și i-a spus: „Scrie!” Acesta a întrebat: „Ce să scriu?” El a spus: „Scrie tot ceea ce va fi până în Ziua Învierii.¹⁸”

„Cu adevărat, acest lucru este ușor pentru Allah.” Chiar dacă închipuirea voastră nu poate cuprinde aceasta, pentru Allah este ușor să cuprindă toate lucrurile prin Știința Sa și să le scrie într-o Carte care se potrivește deplin cu ceea ce se va petrece.

Versetele 71 la 72

Allah Preaînaltul descrie starea politeiștilor care pun alături de El rivali. Ei au ajuns într-una dintre cele mai urâte stări, căci ceea ce fac nu are niciun temei și nicio dovadă. Ei nu au nicio știință, ci numai imită orbește ceea ce au primit de la părinții lor rătăciți.

Se poate întâmpla ca omul să nu cunoască un lucru pe care îl face, deși există pentru el o dovadă pe care nu o cunoaște. În cazul acestora, Allah a vestit că nu a coborât nicio autoritate pentru fapta lor. Nu există nicio dovadă care să o îngăduie sau să o sprijine; dimpotrivă, El a coborât dovezi hotărâtoare pentru stricăciunea și falsitatea ei.

Apoi Allah îi amenință pe nedrepții încăpățânați față de adevăr: „Nedrepții nu vor avea niciun ajutor” care să-i izbăvească de Pedeapsa lui Allah atunci când aceasta îi va cuprinde.

Au oare acești oameni, care nu au știință despre ceea ce urmează, intenția de a urma Semnele și Călăuzirea atunci când acestea ajung la ei? Sau sunt mulțumiți cu falsul în care se află? Allah arată aceasta prin cuvintele: „Când li se recită Semnele Noastre limpezi”, adică Semnele mărețe ale lui Allah, care despart adevărul de fals, ei nu le ascultă și nu le acordă atenție. Dimpotrivă, „vezi respingere pe chipurile celor care nu cred”: din pricina urii și neplăcerii, chipurile lor sunt încruntate și întunecate.

„Aproape că se năpustesc asupra celor care le recită Semnele Noastre”, adică sunt gata să-i lovească și să-i ucidă, din pricina înverșunării, urii și vrăjmășiei puternice față de ei și față de adevăr. Această stare este dintre cele mai rele stări ale necredincioșilor, dar există ceva și mai rău: locul la care vor ajunge. De aceea El spune: „Să vă vestesc ceva mai rău decât aceasta? Focul pe care Allah l-a făgăduit celor care nu cred. Ce rea destinație!” Răul lui este îndelungat și întins, iar suferințele și durerile lui sporesc neîncetat.

Versetele 73 la 74

Aceasta este o pildă pe care Allah o dă pentru urâciunea adorării idolilor și pentru a arăta lipsa de judecată a celor care îi adoră. Toți idolii sunt slabi. „O, oameni!” este o adresare către credincioși și necredincioși deopotrivă. Credincioșii sporesc în știință și înțelegere, iar împotriva necredincioșilor se statornicește dovada.

„Vi se dă o pildă, așa că ascultați-o”, adică îndreptați-vă auzul spre ea și înțelegeți ceea ce cuprinde. Nu o primiți cu inimi neatente și fără să ascultați, ci ascultați cu inimile și cu auzul. Pilda este aceasta: „cei pe care îi chemați în afară de Allah”, adică tot ceea ce este chemat în afara Lui, „nu vor crea nici măcar o muscă”, una dintre cele mai mici și neînsemnate făpturi. Dacă nu pot crea această făptură slabă, cu atât mai puțin pot crea ceva mai mare.

„Chiar dacă s-ar aduna cu toții pentru aceasta.” Mai mult, „dacă musca le-ar lua ceva, ei nu l-ar putea recupera de la ea”. Aceasta este culmea neputinței. „Cât de slab este cel care caută”, adică adoratul în afară de Allah, „și cât de slab este cel căutat”, adică musca! Amândoi sunt slabi, iar mai slab decât ei este cel care se leagă de această făptură neputincioasă și o așează pe aceeași treaptă cu Domnul lumilor.

Aceștia „nu L-au prețuit pe Allah așa cum I se cuvine”, căci l-au pus pe cel neputincios și sărac în toate privințele pe aceeași treaptă cu Cel Bogat și Puternic din toate punctele de vedere. L-au pus pe cel care nu-și poate aduce nici lui și nici altuia folos sau vătămare, care nu poate da viață, provoca moartea ori învia, pe aceeași treaptă cu Cel care aduce folosul și vătămarea, dă și oprește, Stăpânul care cârmuiește totul.

„Cu adevărat, Allah este Puternic, Atotputernic”, adică desăvârșit în Putere și în Tărie. Din desăvârșirea Puterii și Tăriei Sale este că frunțile tuturor făpturilor sunt în cele două Mâini ale Sale; nimic nu se mișcă și nimic nu stă nemișcat decât prin Voia Sa. Ceea ce Allah voiește se întâmplă, iar ceea ce nu voiește nu se întâmplă. El ține cerurile și pământul să nu piară, îi va învia pe cei dintâi și pe cei de pe urmă printr-un singur Strigăt și a nimicit tiranii și comunitățile încăpățânate printr-un lucru foarte ușor și printr-o mică parte din Pedeapsa Sa.

Versetele 75 la 76

După ce Allah Preaînaltul Și-a arătat desăvârșirea și a arătat slăbiciunea idolilor și faptul că El este Singurul vrednic de adorare, ne-a vestit despre starea trimișilor și despre deosebirea lor față de celelalte făpturi prin virtuțile cu care au fost aleși.

„Allah alege trimiși dintre îngeri și dintre oameni”, adică alege dintre îngeri trimiși și dintre oameni trimiși, alegându-i pe cei mai curați din categoria lor, pe cei care au reunit însușirile desăvârșirii și sunt cei mai vrednici de alegere. Trimișii nu pot fi decât cei mai aleși dintre făpturi. Cel care i-a ales nu este neștiutor al realităților și nu cunoaște numai unele lucruri, rămânându-I altele ascunse. El este Atoateauzitor și Atoatevăzător, cuprinzând toate lucrurile prin Știința, Auzul și Văzul Său. Alegerea lor se întemeiază pe Știința Sa că sunt potriviți și vrednici să primească Revelația. Allah spune: „Allah știe mai bine unde să așeze Mesajul Său” [al-An'am, 6:124].

„Iar la Allah se întorc toate lucrurile.” El îi trimite pe trimiși să-i cheme pe oameni la Allah. Unii răspund chemării, iar alții o resping; unii împlinesc ceea ce li se cere, iar alții se dau înapoi. Aceasta este misiunea trimișilor. Răsplătirea pentru aceste fapte Îi aparține lui Allah, care judecă prin Harul și Dreptatea Sa.

Versetele 77 la 78

Allah Preaînaltul le poruncește robilor Săi credincioși rugăciunea și menționează în mod deosebit plecarea și prosternarea, datorită virtuții lor și fiindcă ele sunt stâlpi ai rugăciunii. El le poruncește să-L adore, iar adorarea este un izvor de bucurie și o alinare pentru inima întristată. Stăpânirea și Bunătatea Sa față de robi cer ca ei să-I dăruiască Lui în întregime adorarea și să facă binele în general.

Allah a legat izbânda de aceste lucruri: „pentru ca voi să izbândiți”, adică să câștigați ceea ce doriți și să scăpați de ceea ce vă temeți. Nu există altă cale spre izbândă decât sinceritatea în adorarea Creatorului și strădania de a le fi de folos robilor Săi. Celui căruia i se dă succes în aceasta îi este dată partea cea mai înaltă din fericire, reușită și izbândă.

„Și străduiți-vă pentru Allah așa cum I se cuvine.” Strădania înseamnă folosirea întregii puteri pentru atingerea scopului dorit. Strădania pentru Allah așa cum I se cuvine înseamnă împlinirea deplină a Poruncii Lui și chemarea oamenilor la Calea Sa prin toate mijloacele care duc la aceasta: sfat sincer, învățare, luptă, disciplinare, mustrare, povățuire și altele asemenea.

„El v-a ales”, adică v-a ales pe voi, comunitatea musulmanilor, dintre oameni, a ales pentru voi religia, a fost mulțumit de ea pentru voi și v-a ales cea mai bună Carte și cel mai bun Trimis. Primiți această Binecuvântare uriașă împlinind strădania care vi se cere.

Pentru că unii ar putea crede că porunca „străduiți-vă pentru Allah așa cum I se cuvine” impune ceea ce omul nu poate purta ori ceea ce îi este foarte greu, Allah a îndepărtat această presupunere: „și nu v-a pus nicio greutate în religie”, adică nicio dificultate apăsătoare, ci a făcut-o foarte ușoară. Mai întâi, El nu poruncește și nu obligă decât la ceva ușor pentru suflet, care nu-l împovărează și nu-i este de nesuportat. Dacă apare un motiv de ușurare, Porunca este ușurată prin înlăturarea ei întreagă sau a unei părți.

Din acest verset se desprind regulile religioase: „Greutatea aduce înlesnirea” și „necesitățile fac îngăduite lucrurile oprite”. Sub acestea intră multe dintre hotărârile ramurilor de fiqh, cunoscute din cărțile de jurisprudență.

„Religia părintelui vostru Ibrahim”, adică religia și poruncile menționate sunt calea lui Ibrahim, de care el a rămas legat. Țineți-vă, așadar, de ea și urmați-o. „El v-a numit musulmani mai înainte”, în Cărțile de mai înainte, în care sunteți menționați și cunoscuți, „și în aceasta”, adică în această Carte și în această Lege. Numele vostru a rămas același, în trecut și acum.

„Pentru ca Trimisul să fie martor asupra voastră” prin faptele voastre bune și rele, „iar voi să fiți martori asupra oamenilor”, deoarece sunteți cea mai bună comunitate scoasă pentru oameni, o comunitate dreaptă, aleasă și echilibrată. Voi mărturisiți că trimișii și-au transmis Mesajul către comunitățile lor și mărturisiți asupra comunităților că Mesajul le-a fost transmis, potrivit celor vestite de Allah în Cartea Sa.

„Împliniți rugăciunea” cu stâlpii, condițiile, limitele și toate cerințele ei. „Dați zakah” obligatorie celor îndreptățiți la ea, ca recunoștință față de Allah pentru ceea ce v-a dăruit. „Și țineți-vă cu tărie de Allah”, adică căutați ocrotire la El și încredeți-vă în El; nu vă bizuiți pe puterea și tăria voastră. „El este Ocrotitorul vostru”, Cel care vă cârmuiește treburile, vă rânduiește treburile spre bine și vă așează în cea mai bună stare. „Ce minunat Ocrotitor” pentru cel care Îl ia drept Ocrotitor, fiindcă îi împlinește ceea ce caută, „și ce minunat Ajutător” pentru cel care-I cere ajutorul, fiindcă îndepărtează de la el lucrul de care se teme.

Aici se încheie tafsirul Surei al-Hajj. Toată Lauda Îi aparține lui Allah, Domnul lumilor.