Tafsir as-Saʿdī — Volumul 1

Sura Al Imran

Sura 3 · Juzul 3 · Versetele 1 la 91

Revelată la Medina

Versetele 1 la 6

„Alif. Lam. Mim” face parte dintre literele al căror înțeles nu-l cunoaște decât Allah.

Allah Preaînaltul vestește că El este „Cel Veșnic Viu”, desăvârșit în viața Sa, și „Cel care Se susține pe Sine și susține toate”, Care nu are nevoie de nimeni, dar susține făpturile Sale în toate stările lor. El le-a rânduit atât treburile religiei, cât și treburile lumești și cele hotărâte prin destin.

El i-a pogorât Mesagerului Său Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa - Cartea cu adevărul, asupra căreia nu există îndoială și care cuprinde adevărul. Ea „confirmă ceea ce a fost înaintea ei” dintre Cărți: mărturisește ceea ce au mărturisit ele, se potrivește cu ele și confirmă adevărul Mesagerilor care le-au adus.

Tot astfel, El „a pogorât Tora și Evanghelia” înaintea acestei Cărți, „drept călăuzire pentru oameni”.

Allah a desăvârșit mesajul și l-a pecetluit prin Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa - și prin Cartea sa măreață. Prin ea, Allah a scos făpturile din rătăcire și le-a călăuzit, le-a izbăvit din neștiință și a deosebit adevărul de fals, fericirea de nefericire, calea cea dreaptă de căile Iadului. Cei care cred în ea și îi urmează călăuzirea dobândesc mult bine și răsplată atât în această lume, cât și în Viața de Apoi.

„Cei care nu cred în semnele lui Allah”, pe care El le-a lămurit în Cartea Sa și prin cuvintele Mesagerului Său, „vor avea parte de o pedeapsă aspră”. Allah este Atotputernic și Se răzbună pe cel care nu I se supune.

Din desăvârșirea faptului că El susține toate face parte și faptul că știința Sa cuprinde toate făpturile: „nimic de pe pământ și nimic din cer nu-I este ascuns”, nici măcar ceea ce se află în pântecele celor însărcinate.

El este „Cel care vă dă chip în pântece așa cum voiește”: bărbat ori femeie, cu alcătuire deplină ori cu lipsuri, făcându-vă să treceți prin etapele creației, potrivit minunatei Sale înțelepciuni.

Cel care Se poartă astfel cu robii Săi și Se îngrijește atât de mult de toate stările lor, din clipa în care îi aduce la existență și până la încheierea tuturor treburilor lor, fără niciun asociat în aceasta, este singurul care merită să fie adorat.

„Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de El, Atotputernicul”, Care a supus făpturile prin puterea Sa și este mai presus de orice lipsă ori însușire vrednică de mustrare, „Preaînțeleptul” în creația și Legea Sa.

Versetele 7 la 9

Allah Preaînaltul vestește despre măreția Sa și despre desăvârșirea faptului că El susține toate: numai El a pogorât această Carte măreață, care nu a avut și nu va avea ceva asemenea ori măcar apropiat de ea în călăuzire, elocvență, caracterul ei miraculos și îndreptarea făpturilor.

Cartea cuprinde versete hotărâtoare, cu înțelesuri limpezi și vădite, care nu se confundă cu altele. Ea cuprinde și versete al căror înțeles poate fi neclar: ele pot admite mai multe sensuri, iar sensul avut în vedere nu poate fi stabilit doar pe baza lor, până când nu sunt puse alături de versetele hotărâtoare.

Cei în ale căror inimi se află boală, abatere și îndepărtare, din pricina intențiilor lor rele, urmează ceea ce poate avea un înțeles neclar. Ei îl folosesc drept dovadă pentru afirmațiile lor false și părerile lor stricate, căutând tulburarea, răstălmăcind Cartea și tâlcuind-o potrivit dorințelor și orientărilor lor, ca să se rătăcească și să-i rătăcească și pe alții.

În schimb, oamenii temeinici în știință, în inimile cărora știința și certitudinea au pătruns și au rodit fapte și cunoștințe, știu că întregul Coran vine de la Allah și că totul este adevărat, atât versetele hotărâtoare, cât și cele al căror înțeles poate fi neclar. Adevărul nu se contrazice și nu se deosebește de sine însuși.

Fiindcă știu că înțelesul versetelor hotărâtoare este cât se poate de limpede, ei raportează la acestea versetele care îi pot nedumeri pe cei cu știință și cunoaștere neîndestulătoare. Ei raportează ceea ce poate fi neclar la ceea ce este hotărâtor, iar astfel totul devine limpede și hotărâtor. Ei spun: „Noi credem în ea; toate sunt de la Domnul nostru.”

Numai „cei dăruiți cu pricepere”, adică oamenii cu minți cumpătate și sănătoase, iau aminte la lucrurile folositoare și la științele drepte. Aceasta arată că o asemenea purtare este unul dintre semnele celor dăruiți cu pricepere, pe când urmărirea versetelor al căror înțeles poate fi neclar este o însușire a oamenilor cu păreri bolnave, minți slabe și intenții rele.

Cuvintele „Nimeni nu-i cunoaște tâlcuirea decât Allah” au două înțelesuri. Dacă prin tâlcuire se înțelege cunoașterea urmării lucrurilor și a realității la care ele ajung, oprirea se face la cuvintele „decât Allah”, căci numai Allah cunoaște tâlcuirea în acest sens. Dacă prin tâlcuire se înțelege explicarea și cunoașterea sensului cuvintelor, atunci legarea de ceea ce urmează este mai potrivită. În acest caz, cuvintele reprezintă o laudă adusă celor temeinici în știință: ei știu cum să înțeleagă textele Cărții și ale Sunnei, atât pe cele hotărâtoare, cât și pe cele al căror înțeles poate fi neclar.

Pentru că aici oamenii sunt împărțiți între cei abătuți și cei drepți, cei temeinici în știință Îl roagă pe Allah Preaînaltul să-i întărească în credință: „Domnul nostru, nu abate inimile noastre”, adică nu le înclina de la adevăr spre fals, „după ce ne-ai călăuzit și dăruiește-ne milă de la Tine” prin care să ne îndrepți toate stările. „Cu adevărat, Tu ești Dăruitorul”, Cel cu har și daruri îmbelșugate.

Acest verset este un exemplu al căii care trebuie urmată pentru înțelegerea versetelor al căror sens poate fi neclar. Allah a spus despre cei temeinici în știință că Îi cer să nu le abată inimile după ce i-a călăuzit. În alte versete, El a arătat pricinile îndepărtării inimilor celor abătuți și faptul că aceste pricini țin de propriile lor fapte: „Când s-au abătut, Allah le-a abătut inimile” (as-Saff, 61:5); „Apoi ei s-au întors, iar Allah le-a întors inimile” (at-Tawbah, 9:127); și: „Le vom întoarce inimile și privirile, așa cum nu au crezut în el întâia oară” (al-An'am, 6:110).

Când robul Îi întoarce spatele Domnului său, îl ia drept aliat pe dușmanul Său, vede adevărul și se îndepărtează de el, vede falsul și îl alege, Allah îl lasă pradă alegerii pe care a făcut-o și îi abate inima drept pedeapsă pentru abaterea sa. Allah nu l-a nedreptățit, ci el s-a nedreptățit pe sine; așadar, să nu învinuiască decât propriul suflet, care îi poruncește răul. Allah știe cel mai bine.

Cuvintele lor: „Domnul nostru, Tu îi vei aduna pe oameni pentru o Zi asupra căreia nu este nicio îndoială. Cu adevărat, Allah nu-Și încalcă făgăduința” fac parte tot din vorbele celor temeinici în știință. Ele cuprind recunoașterea învierii și a răsplătirii, certitudinea deplină și convingerea că Allah va împlini negreșit ceea ce a făgăduit.

Aceasta cere să acționeze și să se pregătească pentru Ziua aceea. Credința în înviere și răsplătire este temelia îndreptării inimilor, a dorinței de bine și a temerii de rău, iar acestea două sunt temelia tuturor lucrurilor bune.

Versetele 10 și 11

După ce a menționat Ziua Învierii, Allah a arătat că toți cei care nu cred în El și îl tăgăduiesc pe Mesagerul Său vor intra negreșit în Foc și vor arde în el. Averile și copiii lor nu le vor folosi cu nimic împotriva pedepsei lui Allah.

În această lume, asupra lor se vor abate lovituri și pedepse asemenea celor care s-au abătut asupra lui Faraon și asupra celorlalte comunități care au tăgăduit semnele lui Allah: „Allah i-a prins pentru păcatele lor” și le-a grăbit pedeapsa din această lume, căreia îi urmează pedeapsa Vieții de Apoi.

„Allah este aspru în pedeapsă.” Feriți-vă, așadar, să socotiți pedeapsa Sa neînsemnată, căci astfel vi s-ar părea ușor să stăruiți în necredință și tăgăduire.

Versetele 12 și 13

Aceasta este o vestire și o veste bună pentru credincioși și, totodată, o amenințare pentru necredincioși: ei vor fi negreșit înfrânți în această lume. Lucrul s-a petrecut așa cum a vestit Allah, iar ei au fost înfrânți într-un chip fără asemănare.

Allah a făcut din ceea ce s-a petrecut la Badr unul dintre semnele care dovedesc veridicitatea Mesagerului Său: el urma adevărul, iar dușmanii săi urmau falsul. S-au întâlnit două tabere. Tabăra credincioșilor număra numai puțin peste trei sute zece oameni, cu puține mijloace, în vreme ce tabăra necredincioșilor se apropia de o mie de oameni și era deplin pregătită cu arme și celelalte mijloace.

Allah i-a întărit pe credincioși prin ajutorul Său, iar ei i-au înfrânt cu îngăduința lui Allah. În aceasta se află o învățătură pentru oamenii cu vedere pătrunzătoare. Dacă ei nu ar fi urmat adevărul, care nimicește falsul și îl face să piară atunci când îl înfruntă, lucrurile s-ar fi petrecut invers, judecând după mijloacele văzute.

Versetele 14 și 15

În aceste două versete, Allah Preaînaltul vestește starea oamenilor care aleg această lume în locul Vieții de Apoi și arată deosebirea uriașă dintre cele două sălașuri. Aceste lucruri le-au fost împodobite oamenilor; ochii lor le privesc cu dorință, inimile le socotesc plăcute, iar sufletele se alipesc de plăcerile lor. Fiecare categorie de oameni înclină spre câte unul dintre aceste lucruri și îl transformă în ținta supremă a năzuințelor sale și își limitează cunoașterea la el.

Cu toate acestea, ele sunt numai o plăcere neînsemnată, care se sfârșește curând. „Acestea sunt bucuria trecătoare a vieții lumești, însă la Allah se află cea mai bună întoarcere.”

Apoi Allah a vestit că aceia care se tem de El și împlinesc adorarea Sa vor avea ceva mai bun decât aceste plăceri. Ei vor avea toate felurile de bine și desfătarea veșnică pe care niciun ochi nu a văzut-o, nicio ureche nu a auzit-o și care nu i-a trecut prin inima vreunui om. Ei vor avea mulțumirea lui Allah, care este mai mare decât orice altceva.

Ei vor avea soții curățite de orice neajuns și lipsă, frumoase la purtare și desăvârșite în înfățișare. Negarea lipsurilor cere existența însușirilor opuse; curățirea lor de orice neajuns înseamnă, așadar, că sunt împodobite cu desăvârșirea.

„Allah îi vede bine pe robi” și îi înlesnește fiecăruia lucrul pentru care a fost creat. Celor fericiți le înlesnește săvârșirea faptelor care duc la Sălașul veșnic, iar ei iau din viața lumească numai ceea ce îi ajută să-L adore pe Allah și să I se supună. Pe cei nefericiți și îndepărtați de El îi lasă să săvârșească faptele celor nefericiți: ei sunt mulțumiți cu viața lumească, își găsesc liniștea în ea și o iau drept sălaș statornic.

Versetele 16 și 17

Acești oameni temeinici în știință, oameni ai cunoașterii și ai credinței, Îl roagă pe Domnul lor, invocând credința lor, să le ierte păcatele și să-i ocrotească de pedeapsa Focului. Acesta este unul dintre mijloacele de apropiere pe care Allah le iubește: invocând credința și faptele drepte pe care El i le-a dăruit, robul Îl roagă pe Domnul său să-Și desăvârșească binefacerea față de el, dăruindu-i răsplata deplină și ferindu-l de pedeapsă.

Apoi Allah îi descrie prin cele mai frumoase însușiri. Ei sunt răbdători: își țin sufletele statornice în ceea ce Allah iubește, căutând mulțumirea Sa. Rabdă în ascultarea lui Allah, se înfrânează cu răbdare de la neascultarea Lui și rabdă hotărârile Sale dureroase.

Ei sunt sinceri în cuvinte și în stările lor: ceea ce se vede în afară se potrivește cu ceea ce se află înăuntru, iar hotărârea lor de a urma calea cea dreaptă este adevărată. Sunt statornici în ascultare, adică rămân mereu supuși, cu smerenie și umilință. Cheltuiesc pe căile binelui, pentru săraci și pentru cei nevoiași. Cer iertare îndeosebi înainte de ivirea zorilor: își prelungesc rugăciunea până la acel ceas, apoi se așază și Îi cer lui Allah Preaînaltul iertare.

Versetul 18

Aceasta este cea mai mare dintre mărturii, rostită de Stăpânul măreț, de îngeri și de oamenii științei, cu privire la cel mai măreț adevăr mărturisit: unicitatea lui Allah și faptul că El menține dreptatea. Aceasta cuprinde mărturia pentru întreaga Lege și pentru toate hotărârile privitoare la răsplătire.

Temelia și baza Legii și a religiei constau în afirmarea unicității lui Allah, în adorarea numai a Lui și în recunoașterea faptului că numai El are însușirile măreției, grandorii, slavei, puterii, tăriei și maiestății, precum și însușirile dărniciei, bunătății, milei, binefacerii și frumuseții. Lui Îi aparține desăvârșirea absolută, pe care nicio făptură nu o poate cuprinde ori atinge și pentru care nimeni nu-I poate aduce lauda deplină.

Toate actele de adorare legiuite, tranzacțiile și cele ce țin de ele, poruncile și opririle sunt dreptate, fără nicio nedreptate ori asuprire. Dimpotrivă, ele ating culmea înțelepciunii și a desăvârșirii rânduielii. Răsplătirea faptelor bune și a celor rele este, de asemenea, în întregime dreaptă.

„Spune: Ce mărturie este cea mai mare? Spune: Allah” (al-An'am, 6:19). Unicitatea lui Allah, religia Sa și răsplătirea Sa sunt astfel adevăruri statornicite, asupra cărora nu există nicio îndoială. Ele sunt cele mai mărețe și mai limpezi dintre realități, iar Allah a adus pentru ele dovezi și argumente ce nu pot fi numărate.

Versetul arată meritul științei și al oamenilor ei. Allah i-a menționat în chip deosebit dintre toți oamenii, le-a alăturat mărturia mărturiei Sale și mărturiei îngerilor Săi și a făcut din mărturia lor una dintre cele mai mari dovezi pentru unicitatea Sa, religia Sa și răsplătirea Sa. Celor cărora li se adresează poruncile le revine să primească această mărturie dreaptă și adevărată.

Aceasta cuprinde și recunoașterea integrității oamenilor științei, a faptului că ceilalți îi urmează și că ei sunt conducătorii luați drept pildă. Aici se află un merit, o cinste și un rang atât de înalt, încât măsura lor nu poate fi cuprinsă.

Versetul 19

Allah Preaînaltul vestește că singura religie pe care El o primește este Islamul. Acesta înseamnă supunerea numai față de Allah, la exterior și în interior, potrivit celor pe care El le-a legiuit prin cuvintele Mesagerilor Săi.

Allah Preaînaltul a spus: „Celui care caută o altă religie decât Islamul nu i se va primi, iar în Viața de Apoi va fi dintre cei pierduți” (Al 'Imran, 3:85). Cel care urmează altă religie decât Islamul nu I se supune cu adevărat lui Allah, fiindcă nu urmează calea pe care El a legiuit-o prin Mesagerii Săi.

Apoi Allah vestește că oamenii Cărții cunoșteau aceasta. Ei au ajuns la neînțelegeri și s-au abătut de la ea numai din încăpățânare, nedreptate și invidie, deși le venise știința care ar fi trebuit să înlăture neînțelegerile și să-i facă să rămână în religia adevărată.

Când Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa - a venit la ei, l-au recunoscut pe deplin. Invidia, nedreptatea și necredința în semnele lui Allah i-au împiedicat însă să urmeze adevărul.

„Iar cel care nu crede în semnele lui Allah să știe că Allah este grabnic la socoteală.” Să aștepte, așadar, acea socoteală, căci ea va veni, iar Allah îi va răsplăti pentru ceea ce săvârșeau.

Versetul 20

După ce Allah a lămurit că religia adevărată, primită de El, este Islamul, iar oamenii Cărții au intrat în dispută directă cu Profetul - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa -, deși dovada fusese statornicită împotriva lor, ei s-au încăpățânat. Atunci Allah i-a poruncit Profetului să spună și să vestească deschis că și-a supus întreaga ființă lui Allah, la exterior și în interior, și că cei care îl urmează au făcut la fel, fiind întru totul de acord cu această supunere curată.

Allah i-a poruncit să le spună tuturor oamenilor, atât oamenilor Cărții, cât și celor fără Carte dintre arabi și dintre ceilalți: dacă vă supuneți, vă aflați pe calea cea dreaptă, în călăuzire și adevăr; iar dacă vă întoarceți, socoteala voastră este la Allah. Mie îmi revine numai să transmit, iar eu v-am transmis și am statornicit dovada împotriva voastră.

Versetele 21 și 22

Aceștia au adunat toate aceste rele: necredința în semnele lui Allah, tăgăduirea Mesagerilor lui Allah și marea nelegiuire împotriva făpturilor care au cel mai mare drept asupra celorlalți oameni - Mesagerii și conducătorii care îi călăuzesc pe oameni, care le poruncesc oamenilor dreptatea recunoscută atât de religii, cât și de mințile sănătoase.

Faptele lor au devenit zadarnice în această lume și în Viața de Apoi. Ei au meritat pedeapsa dureroasă și nu vor avea niciun ajutător care să-i apere de pedeapsa lui Allah ori vreun izbăvitor care să-i scape de ea.

Versetele 23 la 25

Privește și minunează-te de cei cărora li s-a dat o parte din Carte și care sunt chemați la Cartea lui Allah, cea care confirmă ceea ce El le-a pogorât Mesagerilor Săi, ca să judece între ei. Apoi o parte dintre ei se întoarce și refuză să urmeze adevărul.

S-ar putea întreba: ce i-a făcut să se îndepărteze astfel, deși ei ar fi trebuit să fie cei mai grabnici să urmeze și cei mai buni cunoscători ai adevărului adus de Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa -? Allah a menționat două pricini.

Cea dintâi este siguranța lor înșelătoare și mărturia falsă pe care au dat-o despre propria lor mântuire, spunând că Focul îi va atinge numai câteva zile numărate, stabilite după dorințele lor stricate, de parcă puterea de a hotărî s-ar afla în mâinile lor. Ei au mai spus: „Nu vor intra în Paradis decât iudeii sau creștinii” (al-Baqarah, 2:111). Este limpede, atât potrivit Legii, cât și potrivit judecății sănătoase, că acestea sunt numai dorințe false.

A doua pricină este că, după ce au tăgăduit semnele lui Allah și au născocit minciuni despre El, Shaytan le-a împodobit faptele rele. Ei s-au lăsat amăgiți, iar răul li s-a părut adevăr, drept pedeapsă pentru îndepărtarea lor de adevăr.

Cum va fi starea acestor oameni atunci când Allah îi va aduna în Ziua Învierii, le va da tuturor pe deplin răsplata pentru ceea ce au săvârșit și va face să se împlinească dreptatea Sa între robi? Să nu întrebi atunci la ce pedeapsă vor ajunge și ce bine și ce răsplată vor pierde, toate din pricina celor agonisite de mâinile lor. „Domnul tău nu-i nedreptățește pe robi” (Fussilat, 41:46).

Versetele 26 și 27

Allah Preaînaltul îi poruncește în primul rând Profetului Său - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa -, iar apoi și celorlalți, să vorbească despre Domnul său, mărturisind că numai El rânduiește treburile, cârmuiește lumea de sus și lumea de jos și merită, prin stăpânirea Sa absolută și cârmuirea Sa desăvârșită, să fie recunoscut drept singurul Stăpân.

El dăruiește stăpânirea cui voiește, o ia de la cine voiește, cinstește pe cine voiește și umilește pe cine voiește. Lucrurile nu se petrec după dorințele oamenilor Cărții ori ale altora, ci porunca este a lui Allah și cârmuirea Îi aparține. Nimeni nu I se poate împotrivi în cârmuire și nimeni nu-L ajută în hotărârea Sa.

Așa cum El schimbă zilele între oameni, tot El cârmuiește timpul însuși: „Tu faci noaptea să pătrundă în zi și faci ziua să pătrundă în noapte.” O face pe una să intre în cealaltă și o pune pe una în locul celeilalte; adaugă uneia ceea ce scade din cealaltă, rânduind astfel folosul făpturilor Sale.

El scoate viul din mort, așa cum scoate feluritele plante și copaci din semințele lor și pe credincios din necredincios. Scoate mortul din viu, așa cum scoate boabele și sâmburii din plante și copaci și oul din pasăre. El scoate lucrurile potrivnice unele din altele, iar toate elementele I se supun.

Cuvintele „În Mâna Ta se află tot binele” înseamnă că tot binele vine de la Tine și că nimeni în afară de Allah nu aduce faptele bune și lucrurile folositoare. Cât despre rău, acesta nu Îi este atribuit lui Allah Preaînaltul ca însușire, nume ori faptă, deși se află printre lucrurile create de El și este cuprins în hotărârea și destinul Său.

Binele și răul sunt cuprinse în întregime de hotărârea și destinul lui Allah, iar în stăpânirea Sa nu se petrece decât ceea ce El voiește. Răul însă nu Îi este atribuit lui Allah. Nu se spune: „În Mâna Ta se află binele și răul”, ci se spune: „În Mâna Ta se află tot binele”, așa cum au spus Allah și Mesagerul Său.

Cât despre adăugirea unor comentatori: „Și răul se află în Mâna lui Allah”, aceasta este o greșeală vădită. Ei au socotit că menționarea numai a binelui ar contrazice faptul că hotărârea și destinul Său cuprind toate lucrurile, iar răspunsul se află în deosebirea pe care am lămurit-o.

„Îl înzestrezi fără măsură pe cine voiești.” În alte versete, Allah a menționat mijloacele prin care înzestrarea Sa este dobândită: „Celui care se teme de Allah, El îi va face o ieșire și îl va înzestra de unde nici nu se așteaptă. Iar celui care se încrede în Allah, El îi este de ajuns” (at-Talaq, 65:2-3).

Robii să nu caute înzestrarea decât de la Allah și să urmărească dobândirea ei prin mijloacele pe care Allah le-a înlesnit și le-a îngăduit.

Versetul 28

Aceasta este o interdicție și o avertizare din partea lui Allah pentru credincioși: să nu-i ia pe necredincioși drept aliați în locul credincioșilor. Credincioșii sunt aliați unii altora, iar Allah este Ocrotitorul lor.

Cel care săvârșește această aliere „nu mai are nicio legătură cu Allah”, adică el se leapădă de Allah, iar Allah Se leapădă de el, așa cum Allah Preaînaltul a spus: „Cel dintre voi care îi ia drept aliați este unul dintre ei” (al-Ma'idah, 5:51).

„Cu excepția situației în care trebuie să vă feriți de ei din pricina unei primejdii”: dacă vă temeți pentru voi înșivă atunci când arătați dușmănie față de necredincioși, vi se îngăduie, în această situație, să păstrați pacea și să încheiați un armistițiu în privința purtării exterioare. Aceasta nu îngăduie însă alierea care înseamnă iubirea inimii și din care izvorăște sprijinirea lor.

„Allah vă avertizează cu privire la El Însuși”: temeți-vă de El, păziți-vă de El și puneți teama de El înaintea temerii de oameni. El cârmuiește treburile robilor, îi ține în puterea Sa și la El se vor întoarce. El îl va răsplăti din belșug pe cel care pune teama și speranța față de El mai presus de orice altă teamă și speranță și îi va pedepsi cu o pedeapsă cumplită pe necredincioși și pe cei care se aliază cu ei.

Versetele 29 și 30

Allah Preaînaltul vestește că știința Sa cuprinde ceea ce se află în piepturi, fie că robii ascund acel lucru, fie că îl arată. Tot astfel, știința Sa cuprinde toate lucrurile din ceruri și de pe pământ și nimic nu-I rămâne ascuns.

Pe lângă știința Sa cuprinzătoare, El este Cel Măreț, Atotputernic asupra tuturor lucrurilor; nimic din ceea ce există nu se poate împotrivi voinței Sale.

După ce le-a dezvăluit măreția și cuprinderea însușirilor Sale, îndemnându-i să fie conștienți că El îi supraveghează în toate stările lor, Allah le-a mai dat robilor un îndemn la această grijă și la evlavie: toți se vor întoarce la El, iar faptele lor bune și rele le vor fi înfățișate.

Atunci oamenii binelui se vor bucura de ceea ce au trimis înainte pentru sufletele lor, iar oamenii răului vor fi cuprinși de regret când vor găsi de față ceea ce au săvârșit și vor dori să existe între ei și acele fapte o depărtare mare.

Când robul știe că se îndreaptă spre Domnul său, trudind în această viață, că Îl va întâlni negreșit pe Domnul său și va vedea rodul strădaniei sale, aceasta îl face să fie prevăzător, să se ferească de faptele care aduc rușinea și pedeapsa și să se pregătească prin fapte drepte, care aduc fericirea și răsplata.

De aceea Allah Preaînaltul a spus: „Allah vă avertizează cu privire la El Însuși”, arătându-vă însușirile măreției Sale, desăvârșirea dreptății Sale și asprimea pedepsei Sale. Cu toate că pedeapsa Lui este aspră, El este Blând și Milostiv.

Din blândețea și mila Sa face parte faptul că îi înfricoșează pe robi și îi oprește de la rătăcire și stricăciune. După ce a menționat pedepsele, Allah a spus: „Prin aceasta Allah îi înfricoșează pe robii Săi. O, robii Mei, temeți-vă de Mine!” (az-Zumar, 39:16).

În blândețea și mila Sa, El le-a înlesnit căile prin care dobândesc lucrurile bune și i-a avertizat cu privire la căile care îi duc spre lucrurile neplăcute. Îl rugăm pe Allah Preaînaltul să-Și desăvârșească binefacerea față de noi, ajutându-ne să urmăm calea cea dreaptă și ferindu-ne de căile care îi duc pe cei ce le urmează spre Iad.

Versetele 31 și 32

Acest verset este cântarul prin care se deosebește cel care Îl iubește cu adevărat pe Allah de cel care doar pretinde aceasta. Semnul iubirii față de Allah este urmarea lui Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa -. Allah a făcut din urmarea lui și a tuturor lucrurilor la care el cheamă o cale spre iubirea și mulțumirea Sa.

Iubirea, mulțumirea și răsplata lui Allah nu sunt dobândite decât prin credința în ceea ce Mesagerul a adus din Carte și Sunnah, prin împlinirea poruncilor lor și prin evitarea lucrurilor pe care acestea le interzic.

Pe cel care face aceasta, Allah îl iubește, îl răsplătește cu răsplata celor iubiți de El, îi iartă păcatele și îi acoperă lipsurile. S-ar putea întreba atunci: ce înseamnă, în realitate, să-l urmezi pe Mesager și cum se arată aceasta?

Răspunsul se află în cuvintele: „Supuneți-vă lui Allah și Mesagerului”, împlinind poruncile, ferindu-vă de interdicții și crezând veștile transmise. Dacă se întorc de la aceasta, tocmai aceasta este necredința, iar Allah „nu-i iubește pe necredincioși”.

Versetele 33 și 34

Allah Preaînaltul are printre robii Săi oameni aleși, pe care îi alege și îi deosebește, dăruindu-le virtuți înalte, însușiri alese, științe folositoare, fapte drepte și felurite daruri aparte.

El a menționat aceste familii mărețe și oamenii desăvârșiți care au făcut parte din ele, oameni care au adunat însușirile desăvârșirii. Virtutea și binele s-au transmis urmașilor lor și i-au cuprins atât pe bărbații, cât și pe femeile lor. Aceasta este una dintre cele mai mari binefaceri ale lui Allah și una dintre cele mai alese manifestări ale dărniciei și generozității Sale.

„Allah este Auzitor, Atotștiutor”: El știe cine merită harul și alegerea și Își așază harul acolo unde o cere înțelepciunea Sa.

Versetele 35 și 36

După ce a statornicit măreția acestor familii, Allah a relatat istoria lui Maryam și a fiului ei, 'Isa - pacea fie asupra sa -, arătând cum se trag din aceste familii virtuoase și prin ce împrejurări au trecut, de la începutul istoriei lor până la sfârșitul ei.

Soția lui 'Imran a spus, rugându-se stăruitor Domnului ei și apropiindu-se de El printr-o faptă pe care El o iubește și care cuprinde cinstirea locului Său de adorare și stăruință în ascultarea de El: „Ți-am închinat ceea ce se află în pântecele meu, consacrat în întregime slujirii Tale”, adică pus deoparte ca slujitor al locului de adorare, plin de cei care I se închină lui Allah.

„Primește, așadar, de la mine” această faptă, adică fă-o să fie întemeiată pe credință și sinceritate și să rodească bine și răsplată. „Cu adevărat, Tu ești Auzitorul, Atotștiutorul.”

„Când a născut-o, ea a spus: Domnul meu, am născut o fată - iar Allah știa mai bine ce născuse - și băiatul nu este asemenea fetei.” Aceste cuvinte exprimă rugămintea ei smerită și zdrobirea ei sufletească, fiindcă juruința fusese făcută cu gândul că pruncul va fi băiat, având puterea de a sluji și de a împlini acea sarcină așa cum o împlinesc cei puternici, pe când fata nu era astfel.

Allah i-a mângâiat inima și i-a primit juruința. Această fată a ajuns mai deplină și mai desăvârșită decât mulți bărbați, ba chiar decât cei mai mulți dintre ei, iar prin ea s-au împlinit scopuri mai mari decât cele care s-ar fi împlinit printr-un băiat.

De aceea, „Domnul ei a primit-o cu bună primire și a făcut-o să crească frumos”. Ea a fost crescută într-un chip minunat în religie, purtare și educație; astfel, stările ei s-au desăvârșit, cuvintele și faptele i s-au îndreptat, iar desăvârșirea ei a sporit. Allah i l-a rânduit pe Zakariyya drept ocrotitor.

Este una dintre binefacerile lui Allah față de un rob să-i rânduiască drept educator unul dintre oamenii desăvârșiți, care îi îndreaptă pe ceilalți.

Versetele 37 la 39

Allah Preaînaltul i-a cinstit pe Maryam și pe Zakariyya, dăruindu-i lui Maryam o înzestrare care venea fără trudă și osteneală, ca semn al cinstirii Sale.

De fiecare dată când Zakariyya intra la ea în locul de rugăciune - iar aceasta arată că se ruga mult și rămânea stăruitor acolo -, găsea lângă ea hrană bună, pregătită. Când a întrebat-o de unde o are, ea a spus: „Este de la Allah. Cu adevărat, Allah îl înzestrează fără măsură pe cine voiește.”

Când Zakariyya a văzut acestea și bunătatea și blândețea cu care Allah o înconjura, și-a amintit să-I ceară lui Allah Preaînaltul un copil, deși ajunsese la vârsta la care nu mai nădăjduia aceasta. El a spus: „Domnul meu, dăruiește-mi de la Tine urmași buni! Cu adevărat, Tu ești Cel care aude rugăciunea.”

Îngerii l-au chemat în vreme ce stătea în picioare, rugându-se în locul de rugăciune, vestindu-i că Allah îi dă vestea bună a lui Yahya, „care va confirma un Cuvânt de la Allah”. Acest Cuvânt este 'Isa fiul lui Maryam.

Vestea bună despre acest Profet ales cuprindea astfel și vestea bună despre 'Isa fiul lui Maryam, recunoașterea veridicității lui și mărturia în sprijinul mesajului său.

'Isa este numit un Cuvânt de la Allah deoarece a fost creat prin Cuvântul Lui, așa cum Preaînaltul a spus: „Pilda lui 'Isa la Allah este asemenea pildei lui Adam: l-a creat din țărână, apoi i-a spus: «Fii!», iar el a fost” (Al 'Imran, 3:59).

Yahya va fi „nobil”, unul dintre Mesagerii de seamă și cinstiți. Despre cuvântul „cast” s-a spus că desemnează pe cel care nu are copii și nici dorința pentru femei. S-a spus și că îl desemnează pe cel ferit și ocrotit de păcate și de poftele vătămătoare. Acesta din urmă este sensul mai potrivit.

El va fi „un Profet dintre cei drepți”, dintre aceia care au atins culmea dreptății.

Versetul 40

Zakariyya a spus: „Domnul meu, cum aș putea avea un băiat, când m-a ajuns bătrânețea, iar soția mea este stearpă?” Acestea erau două piedici; pe ce cale ar fi putut, așadar, să primească un copil, deși împrejurările păreau să împiedice aceasta?

Allah a spus: „Astfel, Allah face ceea ce voiește.” Înțelepciunea Sa cere ca lucrurile să se petreacă potrivit pricinilor lor cunoscute, însă uneori El face să se petreacă altfel, căci El săvârșește tot ceea ce voiește. Toate pricinile se supun puterii Sale, iar voința și hotărârea Sa se împlinesc în ele. Nicio pricină nu poate sta împotriva puterii Sale, oricât de puternică ar fi.

Versetul 41

Zakariyya a cerut un semn pentru ca bucuria și vestea bună să-i fie depline. Deși era pe deplin convins de ceea ce Domnul său îi vestise, sufletul se bucură, iar inima se liniștește văzând primele semne ale milei și blândeții.

Allah i-a spus: „Semnul tău este că nu le vei vorbi oamenilor vreme de trei zile decât prin gesturi”, iar în acest timp: „Pomenește-L mult pe Domnul tău și preamărește-L seara și dimineața”, adică la începutul și la sfârșitul zilei.

Faptul că nu a putut vorbi în acest răstimp era un semn potrivit pentru nașterea unui copil dintr-un bărbat înaintat în vârstă și o femeie stearpă. Neputința de a le vorbi oamenilor, în vreme ce limba lui putea să-L pomenească și să-L preamărească pe Allah, era un alt semn.

Atunci bucuria adusă de vestea bună i-a fost deplină. El I-a mulțumit lui Allah și a înmulțit pomenirea și preamărirea Sa seara și dimineața.

Acest copil a fost una dintre binecuvântările aduse de Maryam fiica lui 'Imran lui Zakariyya. Înzestrarea bună pe care Allah i-o dăruise ei fără măsură i-a amintit să se roage cu stăruință și să ceară un copil. Allah Preaînaltul este Cel care dăruiește atât pricina, cât și urmarea ei, însă El rânduiește lucrurile iubite prin intermediul celor pe care îi iubește, pentru a le înălța rangul și a le mări răsplata.

Versetele 42 la 44

Apoi Allah Preaînaltul a revenit la pomenirea lui Maryam și a arătat că ea atinsese un rang înalt în adorare și desăvârșire. „Allah te-a ales”, adică te-a deosebit și ți-a dăruit însușiri mărețe și o purtare frumoasă. „Te-a curățit” de purtările josnice și „te-a ales mai presus de femeile lumilor”.

De aceea Profetul - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa - a spus: „Mulți bărbați au atins desăvârșirea, iar dintre femei nu au atins-o decât Maryam fiica lui 'Imran, Asiyah fiica lui Muzahim și Khadijah fiica lui Khuwaylid. Întâietatea lui 'A'ishah asupra femeilor este asemenea întâietății mâncării tharid asupra celorlalte mâncăruri.”⁴⁰

Îngerii au chemat-o la porunca lui Allah pentru ca ea să se bucure de binefacerile Lui, să-I mulțumească, să împlinească drepturile Lui și să se dedice slujirii Sale. Ei i-au spus: „O, Maryam, rămâi statornică în ascultarea Domnului tău”, adică înmulțește ascultarea, smerenia și umilința față de Domnul tău și rămâi necontenit astfel. „Prosternează-te și pleacă-te împreună cu cei care se pleacă”, adică roagă-te împreună cu cei care se roagă.

Ea a împlinit tot ceea ce i s-a poruncit, s-a distins și i-a întrecut pe alții în desăvârșire.

Această relatare și altele asemenea ei sunt dintre cele mai mari dovezi ale mesajului lui Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa -. El le-a transmis în amănunt și cu exactitate, fără adăugiri ori omisiuni, iar aceasta nu se poate datora decât revelației de la Allah, Atotputernicul, Preaînțeleptul, nu învățării de la oameni.

De aceea Allah Preaînaltul a spus: „Acestea sunt dintre veștile Nevăzutului pe care ți le revelăm. Tu nu erai lângă ei când își aruncau condeiele ca să hotărască cine să o ia pe Maryam în grijă.” Când mama ei a adus-o, ei s-au certat pentru a hotărî cine să o îngrijească, fiindcă era fiica imamului și conducătorului lor, iar fiecare dorea binele și răsplata de la Allah.

Cearta lor a ajuns până acolo încât au tras la sorți pentru ea. Și-au aruncat condeiele, iar sorțul a căzut asupra lui Zakariyya, ca milă de la Allah pentru el și pentru ea.

Tu, o, Mesagerule, nu ai fost de față ca să cunoști acea întâmplare și apoi să le-o povestești oamenilor. Allah este Cel care ți-a vestit-o. Acesta este scopul cel mai înalt al acestor relatări: prin ele se dobândește învățătura, iar cea mai mare învățătură este folosirea lor drept dovadă pentru unicitatea lui Allah, mesajul profetic, înviere și celelalte temelii mărețe.

Versetele 45 la 51

Îngerii i-au spus lui Maryam: „Allah îți dă vestea bună a unui Cuvânt de la El, al cărui nume este Mesia, 'Isa fiul lui Maryam, cinstit în această lume și în Viața de Apoi și dintre cei apropiați.” El va avea cinste și un rang înalt printre făpturi în această lume și în Viața de Apoi.

Pe lângă aceasta, la Allah va fi dintre cei apropiați, care sunt făpturile cele mai apropiate de Allah și au cele mai înalte ranguri. Aceasta este o veste bună cu care nicio altă veste bună nu se aseamănă.

Din desăvârșirea veștii bune face parte faptul că „le va vorbi oamenilor din leagăn”. Vorbirea lui va fi un semn dintre semnele lui Allah și o milă de la El pentru mama sa și pentru făpturi. De asemenea, le va vorbi „la maturitate”, iar aceasta va fi vorbirea prin care își va împlini misiunea profetică, chemându-i și îndrumându-i pe oameni.

Vorbirea sa din leagăn va cuprinde semne și dovezi ale veridicității și Profeției sale, precum și ale nevinovăției mamei sale în privința bănuielilor rele. Vorbirea sa la maturitate va cuprinde marele folos adus făpturilor: el va fi un mijloc de legătură între făpturi și Domnul lor, prin revelația primită și prin transmiterea religiei și Legii Sale.

Pe lângă toate acestea, el va fi „dintre cei drepți”, ale căror inimi Allah le-a îndreptat prin cunoașterea și iubirea Sa, ale căror limbi le-a îndreptat prin lauda și pomenirea Lui și ale căror mădulare le-a îndreptat prin ascultarea și slujirea Sa.

Maryam a spus: „Domnul meu, cum aș putea avea un copil, când niciun bărbat nu m-a atins?” Aceasta este una dintre împrejurările uimitoare. Allah i-a spus: „Astfel, Allah creează ceea ce voiește”, pentru ca robii să știe că El are putere asupra tuturor lucrurilor și că nimeni nu se poate împotrivi voinței Sale.

„Când hotărăște un lucru, îi spune numai: «Fii!», iar el este.” „Îl va învăța Cartea”, adică Scripturile anterioare. Îl va învăța să judece între oameni și îi va dărui Profeția.

El îl va face „Mesager către fiii lui Isra'il” și îl va întări prin semne limpezi și dovezi covârșitoare. 'Isa va spune: „Eu am venit la voi cu un semn de la Domnul vostru”, adică un semn care va arăta că el este cu adevărat Mesagerul lui Allah.

„Eu plămădesc pentru voi din lut ceva asemenea chipului unei păsări, apoi suflu în el și el devine pasăre, cu îngăduința lui Allah. Îl vindec pe cel născut orb” - adică pe cel lipsit de vedere din naștere - „și pe lepros și îi învii pe morți, cu îngăduința lui Allah. Vă vestesc ceea ce mâncați și ceea ce păstrați în casele voastre. În acestea se află, cu adevărat, un semn pentru voi, dacă sunteți credincioși.”

Allah l-a întărit prin două feluri de semne și dovezi. Primul cuprinde minunile uimitoare pe care nimeni în afara Profeților nu le poate săvârși. Al doilea cuprinde mesajul, chemarea și religia pe care le-a adus și faptul că acestea sunt religia Torei și religia Profeților de dinainte. Aceasta este una dintre cele mai mari dovezi ale veridicității celor sinceri.

Dacă el ar fi fost dintre mincinoși, s-ar fi împotrivit celor aduse de Mesageri și i-ar fi contrazis în temeliile și ramurile religiei lor. Prin aceasta s-a cunoscut că este Mesagerul lui Allah și că ceea ce a adus el este adevărul asupra căruia nu există nicio îndoială.

Tot astfel, cuvintele: „vă îngădui unele dintre lucrurile care v-au fost oprite” înseamnă: vă voi ușura unele dintre poverile și lanțurile voastre.

„Temeți-vă de Allah și supuneți-vă mie. Cu adevărat, Allah este Domnul meu și Domnul vostru, așadar adorați-L!” La aceasta au chemat toți Mesagerii: adorarea numai a lui Allah, fără niciun asociat, și supunerea față de Mesagerii Săi.

Aceasta este calea cea dreaptă, care îl duce pe cel ce o urmează spre Grădinile desfătării.

Versetele 52 la 54

Atunci grupările fiilor lui Isra'il au avut păreri diferite cu privire la 'Isa. Unii au crezut în el și l-au urmat, iar alții nu au crezut în el, l-au tăgăduit și au învinuit-o pe mama sa de desfrânare, așa cum au făcut iudeii.

Când 'Isa a simțit necredința lor și faptul că se înțeleseseră să-i respingă chemarea, i-a chemat pe fiii lui Isra'il să-l sprijine, spunând: „Cine sunt ajutătorii mei pe calea lui Allah?”

Discipolii, adică ajutătorii, au spus: „Noi suntem ajutătorii lui Allah. Noi credem în Allah; mărturisește că suntem musulmani.” Aceasta a fost o binefacere a lui Allah față de ei și față de 'Isa: El le-a insuflat acestor discipoli credința în el, supunerea față de el și sprijinirea Mesagerului Său.

Ei au spus: „Domnul nostru, noi credem în ceea ce ai pogorât și îl urmăm pe Mesager.” Acesta este un angajament deplin de a crede în tot ceea ce Allah a pogorât și de a se supune Mesagerului Său.

„Înscrie-ne printre mărturisitori”: printre cei care mărturisesc unicitatea Ta, mesajul Profetului Tău și adevărul și sinceritatea religiei Tale.

Cât despre cei la care 'Isa a simțit necredința - cei mai mulți dintre fiii lui Isra'il -, ei au uneltit împotriva lui 'Isa, iar Allah a zădărnicit uneltirea lor. „Allah este Cel mai bun dintre cei care zădărnicesc uneltirile.”

Ei s-au înțeles să-l ucidă și să-l răstignească, însă au fost făcuți să vadă pe altcineva ca fiind asemenea lui 'Isa și l-au prins pe cel care le-a apărut astfel.

Versetul 55

Apoi Allah i-a spus lui 'Isa: „Eu te voi lua, te voi ridica la Mine și te voi curăți de cei care nu cred.” Astfel, Allah l-a ridicat la El și l-a curățit de cei care nu cred. Ei l-au răstignit pe cel pe care l-au ucis, crezând că este 'Isa, și s-au încărcat cu un păcat uriaș.

Spre sfârșitul existenței acestei comunități, 'Isa fiul lui Maryam va coborî ca judecător drept. El va ucide porcul, va sfărâma crucea și va urma ceea ce a adus Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa -. Atunci mincinoșii își vor da seama de amăgirea și înșelăciunea lor și vor înțelege că ei înșiși au fost amăgiți și înșelați.

Cuvintele Sale: „îi voi așeza pe cei care te urmează deasupra celor care nu cred, până în Ziua Învierii” se referă la grupul care a crezut în el. Allah i-a ajutat împotriva celor care s-au abătut de la religia lui.

Apoi, când a venit comunitatea lui Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa -, membrii ei au devenit adevărații urmași ai lui 'Isa. Allah i-a sprijinit și le-a dăruit biruință asupra tuturor necredincioșilor și i-a făcut să se ridice prin religia pe care Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa - le-a adus-o: „Allah le-a făgăduit celor dintre voi care cred și săvârșesc fapte drepte că îi va face urmași pe pământ...” (an-Nur, 24:55).

Însă înțelepciunea lui Allah este dreaptă. Ea cere ca Allah să-i dăruiască o biruință limpede celui care rămâne statornic în religie și să-l pedepsească pe cel care nu mai respectă poruncile și interdicțiile Sale, leapădă Legea Lui și cutează să săvârșească păcate, dând putere dușmanilor asupra lui. Allah este Atotputernic, Preaînțelept.

Apoi El spune: „Apoi la Mine va fi întoarcerea voastră și voi judeca între voi cu privire la lucrurile asupra cărora nu vă înțelegeați.”

Versetele 56 la 58

Allah a lămurit apoi ce va face cu ei. Celor care nu cred le va da o pedeapsă aspră în această lume și în Viața de Apoi, iar ei nu vor avea pe nimeni care să-i ajute. Celor care cred și săvârșesc fapte drepte le va da răsplata pe deplin. Allah nu-i iubește pe cei nedrepți.

Această răsplătire îi cuprinde pe toți adepții religiilor anterioare care au avut aceste însușiri. Când a fost trimis stăpânul Mesagerilor și pecetea Profeților, mesajul său a abrogat toate mesajele anterioare, iar religia lui a abrogat toate celelalte religii. Din acel moment, cel care rămâne atașat de altă religie se află printre cei pierduți.

Cuvintele Sale: „Acestea sunt dintre semnele și Pomenirea plină de înțelepciune pe care ți le recităm” înseamnă că acest Coran măreț, care cuprinde veștile celor dintâi și ale celor de pe urmă, precum și ale Profeților și Mesagerilor, este alcătuit din semnele limpezi ale lui Allah. El le amintește robilor tot ceea ce le este necesar. Este plin de înțelepciune și trainic alcătuit, adevărat în veștile sale și desăvârșit în rânduielile sale.

Versetele 59 la 63

După ce Allah a relatat istoria lui Maryam și a lui 'Isa și a vestit adevărul despre ei - că 'Isa este un rob asupra căruia Allah Și-a revărsat binefacerea -, El a arătat că acela care pretinde că 'Isa ar avea ceva din divinitate minte despre Allah, îi tăgăduiește pe toți Profeții Săi și îl tăgăduiește chiar pe 'Isa - pacea fie asupra sa -.

Argumentul înșelător care i-a amăgit pe cei care l-au luat drept divinitate este lipsit de temei. Dacă ar fi avut un temei adevărat, Adam ar fi avut mai mult drept la această pretenție, fiindcă a fost creat fără mamă și fără tată. Cu toate acestea, toți oamenii sunt de acord că Adam este un rob dintre robii lui Allah. Pretenția că 'Isa ar fi divin pentru că a fost creat dintr-o mamă, fără tată, este astfel una dintre cele mai lipsite de temei pretenții.

Acesta este adevărul asupra căruia nu există nicio îndoială. 'Isa a spus despre sine: „Nu le-am spus decât ceea ce mi-ai poruncit: Adorați-L pe Allah, Domnul meu și Domnul vostru” (al-Ma'idah, 5:117).

La Profet - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa - a venit delegația creștinilor din Najran. Ei au stăruit cu încăpățânare în credința lor falsă, pretinzând divinitatea lui 'Isa, deși Profetul le adusese dovezi că 'Isa este robul și Mesagerul lui Allah. Lucrurile au ajuns până acolo încât Allah i-a poruncit Profetului să-i cheme la mubahalah, adică la invocarea reciprocă a blestemului lui Allah asupra părții care minte. Adevărul le devenise limpede, însă încăpățânarea și fanatismul i-au împiedicat să-l urmeze.

Mesagerul lui Allah - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa - i-a chemat să vină împreună cu familiile și copiii lor, urmând ca el să vină împreună cu familia și copiii săi, după care să-L roage pe Allah să-Și trimită pedeapsa și blestemul asupra mincinoșilor. Ei s-au sfătuit dacă să răspundă chemării. Au hotărât să nu o facă, fiindcă știau că el este cu adevărat Profetul lui Allah și că, dacă ar fi intrat în mubahalah cu el, ei, copiii și familiile lor ar fi pierit.

Au încheiat, așadar, o înțelegere cu el, i-au plătit jizyah și i-au cerut pace și un armistițiu. Profetul - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa - le-a primit cererea și nu i-a constrâns, fiindcă scopul fusese atins: adevărul devenise limpede, iar încăpățânarea lor fusese vădită prin hotărârea de a refuza mubahalah. Aceasta dovedea că erau nedrepți.⁴¹

De aceea Allah a spus: „Cu adevărat, aceasta este relatarea adevărată”, adică asupra ei nu există nicio îndoială. Allah este „Atotputernicul”, Care a supus prin puterea și tăria Sa toate lucrurile, iar locuitorii pământului și ai cerurilor I s-au supus. Totodată, El este „Preaînțeleptul”, Care așază lucrurile la locurile lor și le rânduiește pe treptele care li se potrivesc.

Versetul 64

Profetul - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa - obișnuia să includă acest verset nobil în scrisorile către regii dintre oamenii Cărții. Uneori, în prima rak'ah a rugăciunii Sunnah de dinaintea rugăciunii Fajr, recita versetul: „Spuneți: Noi credem în Allah...” (al-Baqarah, 2:136), iar în a doua rak'ah îl recita pe acesta. Cele două versete cuprind chemarea la singura religie asupra căreia toți Profeții și Mesagerii au fost de acord.

Acest verset cuprinde Tawhid al-Uluhiyyah, întemeiat pe adorarea numai a lui Allah, fără niciun asociat, precum și convingerea că oamenii și toate celelalte făpturi rămân făpturi: nimeni dintre ei nu merită nimic din însușirile Stăpânirii lui Allah și nici din însușirile divinității.

Dacă oamenii Cărții și ceilalți se supun acestui adevăr, ei sunt călăuziți. „Iar dacă se întorc, spuneți: Mărturisiți că noi suntem musulmani”, asemenea cuvintelor lui Allah din Sura al-Kafirun: „Spune: O, voi, necredincioșilor...” până la sfârșitul surei.

Versetele 65 la 68

Toate grupurile religioase - iudeii, creștinii, politeiștii și musulmanii - pretindeau că urmează religia lui Ibrahim. Allah a vestit că oamenii cei mai apropiați de el sunt Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa - și urmașii săi, precum și cei care l-au urmat pe Ibrahim înainte de venirea lui Muhammad.

Cât despre iudei, creștini și politeiști, Ibrahim se dezice de ei și de alianța cu ei. Religia lui era religia hanifiyyah, cea ușoară, care cuprinde credința în toți Mesagerii și în toate Cărțile, iar aceasta este o însușire proprie musulmanilor.

Pretenția iudeilor și a creștinilor că ar urma religia lui Ibrahim este vădit falsă, deoarece iudaismul și creștinismul pe care pretind că le urmează au apărut abia după Ibrahim. Cum pot intra în dispută cu privire la un lucru care le dovedește minciuna și născocirea? Chiar dacă li s-ar îngădui să discute în contradictoriu despre lucrurile pe care le cunosc, cum ar putea face aceasta într-o chestiune despre care nu au nicio știință? Înainte chiar de a cerceta falsitatea conținutului spuselor lor, această împrejurare este suficientă pentru a dovedi falsitatea pretenției lor.

Versetul arată că omului nu-i este îngăduit să vorbească ori să se certe cu privire la un lucru despre care nu are știință.

Cuvintele Sale: „Allah este Ocrotitorul credincioșilor” arată că, pe măsură ce credința robului se întărește, Allah îl cuprinde mai mult cu blândețea și ocrotirea Sa, îi înlesnește calea ușoară și îl ferește de cea grea.

Versetele 69 la 74

Aceasta face parte din binefacerea lui Allah față de această comunitate: El i-a dezvăluit uneltirea dușmanilor ei dintre oamenii Cărții. Din dorința lor puternică de a-i rătăci pe credincioși, ei născocesc felurite uneltiri rele.

Un grup dintre ei a spus: „Credeți, la începutul zilei, în ceea ce le-a fost pogorât celor care cred”, apoi le-a cerut să părăsească religia lor la sfârșitul zilei. Ei sperau că, văzându-i cum părăsesc religia, credincioșii - care îi socoteau oameni ai științei - vor începe să aibă îndoieli cu privire la propria religie și vor spune: „Dacă nu ar fi văzut în ea ceva greșit și neconform cu Scripturile anterioare, nu ar fi părăsit-o.”

Aceasta era uneltirea lor. Însă Allah călăuzește pe cine voiește, iar harul se află în Mâna Sa. El îl dăruiește cui voiește și a dăruit acestei comunități ceea ce nu le-a dăruit altora.

Acești uneltitori nu știau că religia lui Allah este adevărul. Când adevărul ei pătrunde în inimă, trecerea timpului nu-i sporește omului decât credința și certitudinea. Îndoielile nu fac decât să-l determine să se țină și mai strâns de religia sa, să-L laude pe Allah și să-L preamărească pentru binefacerea de a i-o fi dăruit.

Cuvintele lor: „că altcuiva i s-ar putea da ceva asemenea celor care vi s-au dat vouă ori că ei ar putea aduce dovezi împotriva voastră înaintea Domnului vostru” arată că invidia, nedreptatea și teama că alții vor aduce dovezi împotriva lor i-au împins spre aceste fapte urâte. Allah Preaînaltul a spus: „Mulți dintre oamenii Cărții ar dori să vă întoarcă la necredință după ce ați crezut, din invidia sufletelor lor, după ce adevărul le-a devenit limpede...” (al-Baqarah, 2:109).

Versetele 75 și 76

Allah vestește despre oamenii Cărții că printre ei se află oameni vrednici de încredere: chiar dacă le încredințezi averi foarte mari, ți le înapoiază. Printre ei se află însă și oameni trădători, care te înșală chiar și pentru cea mai mică sumă.

Pe lângă această trădare urâtă, ei își caută scuze false și spun: „Nu avem nicio răspundere față de cei neștiutori de carte”, adică nu săvârșim niciun păcat dacă îi trădăm și le luăm averile, fiindcă - după pretențiile și părerile lor stricate - aceștia nu s-ar bucura de inviolabilitate.

Allah a spus: „Ei spun minciuni despre Allah, deși știu” că poartă cea mai grea vină. Ei au adunat trădarea, disprețuirea arabilor și minciuna despre Allah, săvârșind toate acestea cu știință, nu din neștiință și rătăcire.

Apoi Allah a spus: „Ba da!”, adică lucrurile nu stau așa cum pretind ei. Cel care își împlinește legământul și se teme de Allah, împlinind drepturile lui Allah și drepturile făpturilor Sale, este cu adevărat evlavios, iar Allah îl iubește.

Cel care se poartă altfel, nu-și împlinește legămintele și înțelegerile față de ceilalți și nu se teme de Allah este urât de El, iar Allah îl va răsplăti prin cea mai aspră pedeapsă.

Versetul 77

Aceștia vând religia pentru lumea aceasta, aleg puțină plăcere trecătoare și caută să o dobândească prin jurăminte mincinoase și legăminte încălcate. Allah nu le va vorbi, nu-i va privi în Ziua Învierii, nu-i va curăți și ei vor avea parte de o pedeapsă dureroasă.

Ei au atras asupra lor mânia lui Allah și merită pedeapsa Sa; sunt lipsiți de răsplată și de curățire. Vor veni în Ziua Învierii pătați de nelegiuiri și întinați de păcate mari.

Versetul 78

Printre oamenii Cărții se află un grup care răstălmăcește Cartea lui Allah. Ei își răsucesc limbile atunci când o recită, ca voi să credeți că ceea ce spun face parte din Carte. Aceasta cuprinde atât denaturarea cuvintelor, cât și denaturarea sensurilor.

Pe lângă această denaturare urâtă, ei lasă impresia că vorbele lor fac parte din Carte, deși nu este așa. Ei spun în mod deschis că sunt de la Allah, deși nu sunt de la Allah, și mint despre El, cunoscându-și starea și urmările rele care îi așteaptă.

Versetele 79 și 80

Este cu totul imposibil ca un om asupra căruia Allah a revărsat binefacerea revelației, a Cărții și a Profeției și căruia i-a dat înțelepciunea judecății potrivit Legii să le poruncească oamenilor să-l adore pe el, să-i adore pe Profeți ori pe îngeri și să-i ia drept stăpâni. Aceasta ar fi necredință. Cum ar putea el să poruncească necredința, când a fost trimis cu Islamul, care i se împotrivește în toate privințele?

Starea sa, însușirile sale și virtuțile și darurile aparte cu care Allah l-a înzestrat cer, dimpotrivă, robie deplină și supunere desăvârșită față de Allah, Cel Unic, Biruitorul.

Acesta este răspunsul dat delegației din Najran, care, mânată de amăgire și trufie, a ajuns să spună: „O, Muhammad, ne poruncești să te adorăm?”, după ce el le poruncise să-L adore pe Allah și să I se supună. Allah a arătat falsitatea vădită a spuselor lor și a tuturor afirmațiilor asemănătoare.

Versetele 81 și 82

Allah Preaînaltul vestește că a luat de la toți Profeții un legământ și o promisiune solemnă, datorită Cărții și înțelepciunii pe care li le-a dăruit. Aceste daruri cereau ca ei să împlinească pe deplin dreptul lui Allah.

Dacă ar fi venit la ei un Mesager care confirmă ceea ce aveau, trimis cu aceeași chemare la Tawhid, adevăr, dreptate și cu aceleași principii asupra cărora Legile revelate sunt de acord, trebuiau să creadă în el și să-l sprijine.

Ei au recunoscut acest legământ, l-au mărturisit și și l-au asumat. Allah i-a făcut martori, a fost martor asupra lor și l-a amenințat pe cel care încalcă legământul.

Aceasta este o rânduială generală între Profeți: calea tuturor este una, iar chemarea fiecăruia este cea asupra căreia au fost cu toții de acord și pentru care au încheiat legământ. În această rânduială generală intră legământul luat de la toți de a crede în Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa - și de a-l sprijini.

Cel care pretinde că se numără printre urmașii Profeților trebuie să știe că aceasta este religia în privința căreia Allah le-a luat legământul și pe care ei au recunoscut-o. Cel care pretinde că îi urmează, dar refuză să-l urmeze pe Muhammad, este un nelegiuit ieșit din ascultarea lui Allah. El îl tăgăduiește pe Mesagerul pe care pretinde că-l urmează și se împotrivește căii lui.

Acest legământ statornicește dovada împotriva tuturor oamenilor Cărții și adepților celorlalte religii care nu cred în Muhammad - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa -. Ei nu pot crede cu adevărat în Mesagerii pe care pretind că-i urmează până când nu cred în conducătorul și pecetea lor - pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa -.

Versetele 83 la 85

În Sura al-Baqarah s-a arătat deja că aceste principii fundamentale ale credinței, pe care Allah le-a poruncit acestei comunități, sunt aceleași asupra cărora Cărțile și Mesagerii au fost de acord. Ele reprezintă obligația impusă fiecărui om, religia adevărată și adevăratul Islam. Fapta celui care caută altceva este respinsă, iar el nu are o religie pe care să se poată sprijini.

Dacă omul se îndepărtează de această religie și o disprețuiește, unde se va duce? Spre adorarea copacilor, pietrelor și focurilor? Spre luarea rabinilor, călugărilor și crucilor drept stăpâni? Spre negarea Domnului lumilor? Ori spre religiile false, inspirate de diavoli? Toți cei care aleg aceste căi vor fi dintre cei pierduți în Viața de Apoi.

Versetele 86 la 91

Este cât se poate de departe de călăuzirea lui Allah un popor care a cunoscut credința, a intrat în ea și a mărturisit că Mesagerul este adevărat, iar apoi s-a întors pe urmele sale, retrăgându-se și încălcându-și legământul. Ei au cunoscut adevărul, dar l-au respins.

Pe cel care se află într-o asemenea stare Allah îl pedepsește lăsându-l să se abată și întorcându-i inima de la adevăr, drept răsplată pentru faptul că a cunoscut adevărul și l-a părăsit, a cunoscut falsul și l-a preferat. Astfel, Allah îl lasă pradă alegerii pe care a făcut-o.

Asupra acestora se află blestemul lui Allah, al îngerilor și al tuturor oamenilor. Ei vor rămâne veșnic sub blestem și în pedeapsă. Pedeapsa nu le va fi ușurată și nu li se va da răgaz atunci când va veni porunca lui Allah, fiindcă El le-a dăruit o viață îndeajuns de lungă pentru ca acela care voia să ia aminte să poată lua aminte, iar avertizatorul a venit la ei.

Allah i-a exceptat apoi de la această amenințare pe cei care se căiesc de necredință și de păcatele lor și își îndreaptă neajunsurile. Allah le iartă faptele trecute și trece peste ceea ce au săvârșit mai înainte.

Însă cei care nu cred, stăruie în necredință și nu fac decât să sporească în ea până când mor necredincioși sunt dintre cei rătăciți de la calea călăuzirii și dintre cei care urmează calea nenorocirii. Prin aceasta, ei au meritat pedeapsa dureroasă. Nu vor avea niciun ajutător împotriva pedepsei lui Allah, iar dacă ar oferi aur cât să umple pământul ca să se răscumpere, nu le-ar folosi la nimic. Căutăm adăpost la Allah de necredință și de ramurile ei.