Rugăciunea de Eid în aer liber, potrivit Sunnei

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Lauda Îi aparține lui Allah. Îl lăudăm, Îi cerem ajutorul și iertarea și căutăm adăpost la Allah de răul sufletelor noastre și de faptele noastre rele. Pe cel călăuzit de Allah nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel pe care El îl lasă în rătăcire nimeni nu-l poate călăuzi. Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah, singur, fără de asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său.

În cele ce urmează: aceasta este o scurtă scriere care dovedește că rugăciunea celor două sărbători în muṣallā, în afara localității, este Sunnah. Am alcătuit-o cu mai bine de treizeci de ani în urmă, ca răspuns unor inovatori care s-au împotrivit cu cea mai mare înverșunare reînvierii de către noi a acestei Sunne în Damascul cel păzit, după ce ea ajunsese cu totul uitată de mulțime, fără deosebire între oamenii de seamă și cei de rând, în afara celor pe care i-a voit Allah — și aceștia erau puțini. Așa s-a întâmplat și cu multe alte Sunne pe care Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, ne-a înlesnit să le reînviem; Lui Îi aparțin harul și binefacerea. Au combătut această Sunnah și pe cei care o urmau printr-o împotrivire aprigă, fără cruțare, cu limbile și cu condeiele lor.

Unii dintre ei au scris o broșură ca răspuns la ea — nu spun „la noi”, fiindcă încă nu scriseserăm nimic în această privință — cu titlul „al-Iṣābah fī Nuṣrat al-Khulafāʾ al-Rāshidīn wa-l-Ṣaḥābah” [Apărarea califilor bine călăuziți și a companionilor]. Din această pricină, răspunsul lor era plin de multe acuzații, minciuni și născociri, potrivit zicalei cunoscute: „M-a învinuit de propria-i boală, apoi s-a strecurat departe.” Ne-am amintit astfel cuvintele lui Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el:

„Cum vă veți purta atunci când vă va cuprinde o încercare în care cel vârstnic va îmbătrâni, cel mic va crește, iar oamenii o vor lua drept Sunnah, astfel încât, dacă se va părăsi ceva din ea, se va spune: «S-a părăsit Sunnah!»?” Ei au întrebat: „Când se va întâmpla aceasta?” El a răspuns: „Când vor dispărea învățații voștri, se vor înmulți recitatorii voștri, se vor împuțina cei care înțeleg religia dintre voi, se vor înmulți conducătorii voștri și se vor împuțina cei demni de încredere dintre voi; când lumea aceasta va fi căutată prin faptele Vieții de Apoi, iar înțelegerea religiei va fi dobândită în alte scopuri decât religia.”¹

Când am văzut acestea din partea lor, am socotit că îmi revine datoria de a le răspunde și de a le arăta oamenilor calomniile, necunoașterea Sunnei și a învățăturilor înaintașilor acestei comunități, ai căror apărători se înfățișau. De aici a luat naștere această scriere, prin care încercarea lor a fost curmată. „Și s-a spus: «Laudă lui Allah, Domnul lumilor!»”

Cel care li s-a alăturat în stârnirea acestei încercări și i-a sprijinit în ea a fost purtătorul, în Libanul de astăzi, al stindardului împotrivirii față de Sunnah și față de credința înaintașilor drepți: șeicul ʿAbd Allāh al-Ḥabashī. El a folosit împrejurările grele prin care trece Libanul în aceste vremuri și care nu lasă nimănui răgaz să apere Sunnah acolo, răspunzând inovațiilor lui și arătându-le oamenilor ignoranța sa și atacul împotriva înaintașilor drepți. Așa am făcut eu în răspunsul pe care i l-am dat în articole publicate în serie în revista „al-Tamaddun al-Islāmī” din Damasc. Le-am adunat apoi și le-am publicat într-o carte intitulată „al-Radd ʿalā al-Taʿaqqub al-Ḥathīth li-l-Shaykh ʿAbd Allāh al-Ḥabashī”. Intenționez acum să o cercetez din nou, să o îngrijesc și să o public iarăși, dacă va voi Allah Preaînaltul.

Împotriva voinței și dorinței sale și a acelor inovatori care îl sprijină în combaterea Sunnelor și în reînvierea inovațiilor, Sunnah rugăciunii de Eid în muṣallā s-a răspândit în Siria, Iordania și în alte ținuturi. Dovada ei este limpede, folosul ei este vădit, iar musulmanii au continuat să o urmeze până astăzi. Chiar unele grupări islamice care, de obicei, nu se preocupă de reînvierea Sunnelor și de stingerea inovațiilor au adoptat-o. Ele socotesc — așa pretind — că a lăsa cele vechi așa cum sunt păstrează unitatea rândurilor! Unii pot chiar pretinde că o asemenea preocupare privește lucruri fără însemnătate. Alții, dintre ei sau din afara lor, au mers și mai departe, spunând: „Acestea sunt doar chestiuni de suprafață!” Allah Cel Măreț a spus adevărul când a zis:

Cel căruia Allah nu-i dă lumină nu are nicio lumină.

Nimic nu dovedește mai bine ceea ce am spus despre răspândirea și urmarea acestei Sunne decât realitatea văzută astăzi, aici și în alte părți. Lauda Îi aparține lui Allah, prin a Cărui binefacere se împlinesc faptele bune.

Deoarece trecuse mult timp de la tipărirea acestei scrieri și cererea pentru ea crescuse, am pregătit-o pentru o nouă tipărire, după ce am cercetat-o din nou și am îngrijit-o. Am eliminat din ea lucruri a căror amintire nu mai era de folos, odată cu stingerea influenței celor cărora li se răspundea, cu excepția celor indispensabile. I-am adăugat și câteva foloase noi, până când a devenit o scriere deosebită în subiectul ei și folositoare lucrătorilor după ea, cu îngăduința lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul.

Cu acest prilej, spun că trebuie să atrag atenția cititorilor asupra faptului că fratele Zuhayr al-Shāwīsh, Allah Preaînaltul să-l păzească, proprietarul editurii al-Maktab al-Islāmī din Beirut, a tipărit scrierea la Beirut, în anul 1404 H., după forma primei sale ediții, pe care o tipărisem la Damasc în anul 1373 H. A păstrat însă greșelile tipografice ale primei ediții și a adăugat altele. A eliminat și ceva din cele două prefețe și a făcut asupra lor comentarii critice în stilul său propriu, adăugând fără știrea mea anumite comentarii și note. Nu răspund pentru niciuna dintre acestea. De pildă, în comentariul său de la pagina 19, a spus:

„Nu mai este nevoie de o îndemnare aparte pentru femei…” și așa mai departe.

Aceasta contrazice părerea mea, după cum voi arăta la locul potrivit, dacă va voi Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul.

Printre cele mai de neînțeles lucruri care i-au scăpat se află afirmația sa de la pagina 32:

„Allah a înlesnit tipărirea primei părți din «Ṣaḥīḥ Abī Dāwūd» al profesorului nostru al-Albānī. (Zuhayr)”

Nu știu de unde provine această veste și nici nu îmi pot închipui cum s-ar fi putut întâmpla. Partea respectivă se află la mine, la fel și celelalte părți de după ea. Nu îmi amintesc să îi fi dat vreo copie a ei în zilele în care îl vizitam la Beirut, venind din Damasc. Vizitele au încetat după mutarea mea la Amman și după cunoscutele tulburări din Liban. Chiar presupunând că ar avea o copie, obținută într-un fel sau altul, nu i-am îngăduit nici lui, nici altcuiva să o tipărească. Aceasta nu se poate face decât după ce voi fi încheiat alcătuirea cărții, după ce o voi fi cercetat din nou și îngrijit. Pe Allah, nu știu cum a ajuns fratele Zuhayr să facă acest anunț, care m-a pus într-o situație stânjenitoare față de cititorii care l-au văzut și s-au grăbit să mă întrebe, bucuroși, despre el. Au rămas uimiți când le-am răspuns: „Nu știu nimic despre aceasta!” Vezi și comentariul meu asupra acestei probleme în nota din scrierea mea „Qiyām Ramaḍān”, p. 17, ediția a doua. Allah, Preaslăvitul, este Cel de la care cerem ajutor.

Trebuie atrasă atenția și asupra unui alt lucru: deși această îndreptare vădită spre împlinirea rugăciunii de Eid în muṣallā este un semn de bine, nădăjduiesc să fie asemenea zicalei: „Prima ploaie este doar câteva picături, apoi se revarsă.” Împlinirea acestei Sunne cere ca rugăciunea să aibă loc în afara localității, nu doar în afara moscheii, așa cum se întâmplă în mai multe locuri de rugăciune din Amman și din alte părți. Acesta este primul lucru.

În al doilea rând, ei trebuie să se străduiască, atât cât pot, să unească locurile de rugăciune și să se adune cu toții într-un singur muṣallā, lăsând dezbinarea. Altfel, această Sunnah se va îndepărta de scopul ei, acela de a aduna oamenii într-un singur loc, și va deveni o chestiune pur formală: erau risipiți în moschei și vor ajunge risipiți în locurile de rugăciune. Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, le spune credincioșilor:

Temeți-vă de El, împliniți rugăciunea și nu fiți dintre politeiști, dintre cei care și-au dezbinat religia și au ajuns grupări, fiecare grupare bucurându-se de ceea ce are.

În încheiere, nădăjduiesc că oricine va citi această scriere sau alte lucrări ale mele le va privi cu ochiul frăției sincere, al afecțiunii curate și al dorinței de bine, datorate de orice musulman, și le va primi cu bunăvoință. Nădăjduiesc să am parte din partea lui de o rugăciune bună și sinceră; poate că aceasta îmi va folosi, dacă va voi Allah Preaînaltul,

în Ziua în care nici averea și nici copiii nu vor fi de folos, în afara celui care vine la Allah cu o inimă curată.

Amman, 20 Ramaḍān 1406 H.

Scris de Muḥammad Nāṣir al-Dīn al-Albānī, Abū ʿAbd al-Raḥmān.