Text integral · Pasaje · 18
O obiecție și răspunsul la ea
Din cele explicate ai aflat că rugăciunea celor două sărbători în muṣallā este Sunna, că asupra ei există înțelegere între imami din punctul de vedere al practicii și că săvârșirea ei acolo are foloase și înțelepciuni care, în cea mai mare parte, nu se împlinesc atunci când este săvârșită în moschei ori într-o singură moschee. De aceea, musulmanii trebuie să se întoarcă la Sunna Profetului lor ﷺ și să li se alăture celor care s-au grăbit să o readucă la viață în aceste ținuturi. Mâna lui Allah este asupra comunității: comunitatea Sunnei, nu comunitatea care se împotrivește ei!
Unui om cu judecată nu i se potrivește să spună: „Readucerea la viață a acestei Sunne dezbină comunitatea musulmanilor. Dacă ei se rugau în moschei, în mai multe adunări, săvârșirea ei în muṣallā înseamnă să ieșim dintre ei și să întemeiem o nouă adunare, de care nu avem nevoie. Trebuie să împuținăm adunările acelea, nu să le sporim!”
Răspundem: aceste cuvinte nu se potrivesc unui musulman cu judecată, fiindcă ascund ceea ce nu se poate închipui că ar urmări un credincios: că punerea în practică a Sunnei susținute de toți imamii, în felul explicat de noi, ar fi o pricină a dezbinării musulmanilor și a sfâșierii comunității lor! Chiar și numai înțelegerea acestei urmări este de ajuns pentru a respinge afirmația. Dimpotrivă, adevărul prin care ne închinăm lui Allah este că nu există cale de a uni cuvântul musulmanilor și rândurile lor decât întoarcerea la Sunnah, mai ales la practica pe care Trimisul lui Allah ﷺ a urmat-o toată viața, în care și-a lăsat comunitatea și pe care au urmat-o califii de după el.
Dacă vrei un exemplu apropiat, privește tocmai rugăciunea în muṣallā. Astăzi musulmanii s-au împărțit la această rugăciune în numeroase adunări, împotriva Sunnei, după cum am arătat. Dacă vrem să-i adunăm într-o singură adunare, nu există altă cale decât să ieșim pe un teren larg, care să-i încapă pe toți cei care se roagă, femei și bărbați. Îl iau drept muṣallā, săvârșind acolo această mare adorare, rugăciunea de Eid. Tocmai aceasta a poruncit Sunna. Cum s-ar mai putea spune apoi că punerea în practică a Sunnei dezbină comunitatea?!
Da, fără îndoială, readucerea acestei Sunne la viață cere întemeierea unei adunări noi, care să lase celelalte adunări risipite în numeroase moschei. Însă scopul ei este să adune toate acele adunări într-una singură, așa cum era în vremea lui ﷺ și a califilor bine călăuziți. Prin urmare, existența ei este necesară: adunarea unică nu ia ființă dintr-odată și nici nu se poate împlini fără ei. Între principiile recunoscute ale jurisprudenței se află: ceea ce este indispensabil pentru împlinirea unei obligații este la rândul său obligatoriu. Aceasta întărește recunoașterea necesității acestei adunări, fiindcă ea urmează Sunna și urmărește unirea comunității în sensul cel mai cuprinzător, spre deosebire de celelalte adunări.
Cineva ar putea spune: mulți oameni sinceri au răspuns acestei adunări după ce li s-a arătat Sunna, însă este de presupus că vor rămâne numeroși oameni care stăruie să fie risipiți în moschei, împotriva Sunnei și a tuturor școlilor juridice. Atunci nu se împlinește adunarea unică dorită!
Spun: este adevărat că aceasta se poate întâmpla. Este însă limpede că răspunderea nu le revine celor care au readus la viață această Sunnah și i-au chemat pe oameni la ea, ci celor care stăruie să se împotrivească. Mustrarea se îndreaptă numai asupra lor. Cât despre primul grup, adunarea lor este cea prescrisă, fiindcă urmează Sunna Trimisului lui Allah ﷺ. El ﷺ a spus despre grupul mântuit:
„Ea este comunitatea.”18
Iar într-o altă versiune: „Este ceea ce urmez eu și companionii mei.”19
Nu le dăunează atunci împotrivirea celor care li se opun, chiar dacă aceștia sunt mai numeroși, împlinindu-se cuvintele lui ﷺ:
„O parte din comunitatea mea va rămâne necontenit biruitoare în adevăr. Nu le vor dăuna cei care îi părăsesc, până ce va veni porunca lui Allah, iar ei vor rămâne astfel.”20
Credinciosul nu se simte singur fiindcă sunt puțini cei care merg pe calea călăuzirii și nu-i dăunează mulțimea celor care se împotrivesc, cufundați în căile pierzării. Ash-Shāṭibī a spus în „al-Iʿtiṣām” (1/11–12):
„Aceasta este rânduiala lui Allah în creație: oamenii adevărului sunt puțini față de oamenii falsului, potrivit cuvintelor Preaînaltului:
وما أكثر الناس ولو حرصت بمؤمنين
„Cei mai mulți oameni, oricât ai dori tu, nu vor fi credincioși.”
Coran, Yūsuf 12:103
وقليل من عبادي الشكور
„Puțini dintre robii Mei sunt recunoscători.”
Coran, Sabaʾ 34:13
Allah să împlinească ceea ce i-a făgăduit Profetului Său ﷺ: ca starea de înstrăinare să se întoarcă la el.21 Înstrăinarea nu există decât atunci când cei care o trăiesc lipsesc ori sunt puțini. Aceasta se întâmplă când binele ajunge să fie socotit rău, iar răul, bine; Sunna ajunge inovație, iar inovația, Sunnah. Atunci oamenii Sunnei sunt aspru mustrați și certați,22 așa cum odinioară erau mustrați oamenii inovației. Inovatorul speră astfel23 că glasul rătăcirii se va uni. Allah însă nu îngăduie ca el să se unească până la venirea Ceasului. Toate grupurile, cu toată mulțimea lor, nu se vor strânge laolaltă împotriva Sunnei, potrivit obiceiului și revelației. Comunitatea oamenilor Sunnei trebuie să rămână statornică până când va veni porunca lui Allah. Însă, pentru că grupurile rătăcite îi atacă adesea, le arată dușmănie și ură și le cer să fie de acord cu ele, ei rămân necontenit într-o strădanie, dispută, apărare și înfruntare, noaptea și ziua. Pentru aceasta, Allah le înmulțește răsplata îmbelșugată și le dă o mare răsplătire.”
Îl rog pe Allah Preaînaltul să ne țină statornici în Sunnah și să ne dea să murim urmând-o.
Acesta este sfârșitul a ceea ce a fost cu putință să adun în această scurtă scriere. Laudă lui Allah, Domnul lumilor!
Notele originale
Este un hadith autentic, după cum au spus șeicul Islamului Ibn Taymiyyah și alții. Are mai multe căi de transmitere, pe care le-am cercetat în „as-Silsilah aṣ-Ṣaḥīḥah” (204).
At-Tirmidhī (2643) l-a socotit bun. Îl susține și o altă cale de transmitere, cercetată în lucrarea amintită mai înainte.
Relatat de amândoi, fiind transmis de atât de multe căi încât este mutawātir. Cei doi șeici și alții l-au consemnat de la un grup de companioni. Am cercetat hadithurile lor în „as-Silsilah aṣ-Ṣaḥīḥah” (270, 1165, 1955–1962, 1971 și 2444) și în „Takhrīj Faḍāʾil ash-Shām” (5–6).
Are în vedere Islamul și face aluzie la cuvintele lui ﷺ: „Islamul a început ca un străin și se va întoarce străin, așa cum a început. Ferice de cei străini!” Relatat de Muslim (1/90), cercetat în „as-Silsilah aṣ-Ṣaḥīḥah” (1273), în „ar-Rawḍ an-Naḍīr” (350) și în alte lucrări.
Așa cum au făcut cu noi autorii scrierii „al-Iṣābah”. După ce au arătat nehotărâre în privința rugăciunii de Eid pe loc deschis, după cum am arătat, ei au spus: „Printre musulmani sunt încă oameni care păstrează rugăciunile, rânduielile religiei lor și rugăciunea lor; însă acest mic grup s-a ridicat să-i mustre și să le dezbine adunarea.” Cugetă cum au făcut din chemarea la Sunnah o dezbinare a comunității! Adevărat a spus cel ce a zis: „M-a învinuit de boala ei și s-a strecurat afară!”
Așa se găsește în original, iar formularea are un neajuns. Sensul urmărit este, după cât se pare: „de teamă față de ei, că s-ar putea uni glasul rătăcirii”, sau ceva asemănător. Allah, slăvit și preamărit fie El, știe mai bine.