Rugăciunea de Eid în aer liber, potrivit Sunnei

Află, dragă cititorule, că autorii aceia au umplut două pagini mari din scrierea lor „al-Iṣābah” „cu privire la rugăciunea de Eid în muṣallā”. S-au contrazis acolo într-un chip rușinos, din care cititorul își poate da seama câtă știință au! În acea scriere au născocit împotriva noastră afirmația că am spune: rugăciunea de Eid în moschei nu este valabilă! Am arătat deja acest lucru în prima mea scriere „Tasdīd al-Iṣābah”, pp. 9–10, unde am explicat pe scurt că Sunna este săvârșirea rugăciunii în muṣallā și că este permisă săvârșirea ei în moschei, făgăduind să lămuresc pe larg aici. Iată lămurirea:

Ei au spus: „Pricina pentru care Profetul ﷺ a ales să o săvârșească în muṣallā a fost lipsa condițiilor în Medina cea Luminată, întrucât în Medina nu exista decât o singură moschee.”

Aceasta este o mare neștiință. Moscheile care existau în Medina în vremea lui ﷺ erau numeroase și cunoscute. Cele mai vestite sunt moscheea Qubāʾ, moscheea celor două qiblah și moscheea al-Fatḥ. Despre aceste moschei există multe relatări autentice în cărțile Sunnei. Al-Ḥāfiẓ a amintit în „al-Fatḥ” (1/455) și alte moschei, cu numele lor; cine dorește poate consulta acel loc.

Prin această susținere neîntemeiată urmăresc să înlăture Sunna rugăciunii de Eid în muṣallā, născocind această pricină falsă: „În Medina nu exista decât moscheea lui ﷺ.” Iar aceasta, pretind ei, nu îi încăpea pe cei veniți la rugăciunea de Eid!

Am dovedit, așadar, că această pricină este neîntemeiată, arătând că însăși susținerea de la care pornește este falsă. Spunem atunci: chiar dacă am presupune că Moscheea Profetului nu îi încăpea, ei ar fi putut să se roage în acele numeroase moschei, așa cum fac oamenii astăzi. Faptul că au lăsat rugăciunea în ele și au mers la muṣallā este o dovadă limpede că Sunna este săvârșirea ei acolo, în locul moscheilor. Astfel se dovedește ceea ce am afirmat și este înlăturat ceea ce urmăreau ei: desființarea acestei practici.

Apoi au spus: „Când musulmanii s-au înmulțit atât de mult încât adunarea lor în muṣallā a devenit cu neputință, mai ales în orașele mari, precum Damascul, din pricina numărului mare al celor care se roagă, au început să se adune în moschei, după nevoie!”

Spun: privește, dragă cititorule, această logică răsturnată! Ei au socotit cu neputință adunarea musulmanilor în muṣallā, deși ea este ușoară și la îndemână. Dovada este că aceasta a fost practica în cele mai multe ținuturi, după cum a spus imamul an-Nawawī în „Sharḥ Muslim”; cuvintele sale vor fi citate mai jos, în secțiunea despre dovada hadithurilor că Sunna este rugăciunea în muṣallā.

Până astăzi, prin harul lui Allah, această Sunnah continuă să fie practicată în multe țări islamice, precum Damascul, Egiptul, Algeria, ținutul al-Ḥijāz, Pakistanul și altele.

Apoi, ce nevoie este să fie împărțită comunitatea musulmanilor între aceste numeroase moschei, mari și mici, răspândite pretutindeni, unele atât de apropiate încât între ele nu sunt uneori decât cincizeci de pași sau chiar mai puțin?!

Dacă acești autori și-ar fi restrâns vorbele la rugăciunea într-o singură moschee, cea mai mare, ar fi avut un înaintaș care să susțină această părere, după cum vom vedea mai jos la imamul ash-Shāfiʿī, Allah să aibă milă de el.

Însă ei nu se sfiesc să spună, pentru a lupta împotriva Sunnei, ceva ce niciun musulman nu a spus înaintea lor. Toți musulmanii sunt de acord că rugăciunea în muṣallā este Sunna atunci când moscheea nu îi încape. Cei mai mulți nici măcar nu au acceptat această condiție, ci au spus: chiar dacă moscheea îi încape. Prin neștiința lor, ei s-au împotrivit tuturor musulmanilor, celor dintâi și celor de mai târziu. Allah Preaînaltul spune:

„Pe cel care se împotrivește Trimisului, după ce i s-a arătat limpede călăuzirea, și urmează altă cale decât cea a credincioșilor îl vom lăsa pe calea pe care a ales-o și îl vom arde în Iad. Și ce rău sfârșit!”

Țineți-vă de Sunnah, oameni buni! Țineți-vă de Sunnah!

Apoi au spus: „…după nevoie, urmând fapta Profetului ﷺ, când s-a rugat în moschee dintr-o pricină întemeiată.” În nota lor au citat hadithul lui Abū Hurayrah despre faptul că el ﷺ s-a rugat în moschee din pricina ploii.

Răspunsul este că hadithul lui Abū Hurayrah — dacă ar fi autentic — ar fi o dovadă pentru noi. Din el se înțelege că, dacă nu ar fi existat pricina ploii, s-ar fi rugat în muṣallā. Niciun musulman, în afară de voi, nu se împotrivește acestui lucru. Toate vorbele voastre de mai înainte urmăresc să susțină că rugăciunea în muṣallā nu mai este acum prescrisă, fiindcă, pretindeți voi, nu poate fi practicată. V-am răspuns, iar hadithul a ajuns o dovadă împotriva voastră, nu în favoarea voastră. Toate acestea s-ar spune dacă hadithul ar fi autentic; însă el nu este autentic, ci lanțul său este slab, după cum vom arăta mai jos.

Restul vorbelor voastre sunt vorbe deșarte, care nu merită un răspuns, cu excepția celor spuse după ce au citat primul hadith, cel al lui Abū Saʿīd, care va urma, și hadithul lui Abū Hurayrah:

„Din cele două hadithuri se înțelege că rugăciunea este valabilă atât în muṣallā, cât și în moschee și că în amândouă există răsplată. Tot din primul hadith se înțelege că este mai bine să fie săvârșită pe un loc deschis, fiindcă Profetul ﷺ a făcut astfel cu statornicie.”

Spun: privește-i, dragă cititorule, cum s-au întors la părerea corectă la care îi chemăm! Au anulat astfel, împreună cu noi, propriile lor vorbe de mai înainte. Dar crezi că vor rămâne la ea? Nu! S-au întors acolo de unde au pornit. După ce au citat, prin al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar, cuvintele imamului ash-Shāfiʿī, care vor urma, au spus:

„Cine cercetează atent cele de mai înainte, alături de hadithul lui al-Bukhārī de la Umm ʿAṭiyyah: «Trimisul lui Allah ﷺ ne-a poruncit să le scoatem la Sărbătoarea Încheierii Postului și la Sărbătoarea Sacrificiului: pe fetele ajunse la maturitate, pe femeile aflate la menstruație și pe cele retrase în încăperile lor. Cele aflate la menstruație să stea departe de rugăciune» — iar într-o altă formulare: «de muṣallā și să fie de față la bine și la chemarea musulmanilor» — va afla că pricina stăruinței Trimisului lui Allah ﷺ în rugăciunea la muṣallā este fie că moscheea lui ﷺ nu îi încăpea pe bărbați și pe femei în cele două zile, fie că moscheea nu era potrivită pentru prezența femeilor aflate la menstruație.”²

Spun: am cercetat cu atenție toate aceste vorbe și am găsit că sunt lipsite de folos, ca și celelalte vorbe ale lor! Chiar dacă am admite că moscheea lui ﷺ nu îi încăpea pe bărbați și pe femei, la fel stau lucrurile în moscheile noastre: niciuna nu îi încape pe toți cei care se roagă. Așadar, rămâne în vigoare faptul că este prescrisă ieșirea la muṣallā; tocmai aceasta susținem.

Iar dacă, după ei, moscheea nu este potrivită pentru prezența femeilor aflate la menstruație, aceasta este o recunoaștere din partea lor că muṣallā este potrivită pentru prezența lor. Dacă se țin numai de rugăciunea în moschee, le împiedică să „fie de față la bine și la chemarea musulmanilor”.

Acest lucru se împotrivește poruncii Trimisului lui Allah ﷺ din hadithul lui Umm ʿAṭiyyah! Hadithul este, așadar, o dovadă împotriva lor: rugăciunea trebuie să fie în muṣallā, nu în moschee. Oricât de mare ar fi moscheea, în mod obișnuit nu poate cuprinde toți bărbații și toate femeile — tocmai după recunoașterea lor!

Apoi au spus: „Femeile ieșeau la muṣallā, chiar și cele aflate la menstruație, rostind takbīr împreună cu musulmanii.”

Îi întrebăm: cum puteți împlini această Sunnah în moschei, când le împiedicați cu desăvârșire să fie acolo? Dacă faceți astfel și le împiedicați să „fie de față la bine și la chemarea musulmanilor”, v-ați împotrivit Sunnei în care pretindeți că aveți credință și le-ați lipsit pe femeile credincioase de mult bine. Nu le puteți despăgubi decât poruncindu-le să stea în afara moscheii, dincolo de zidurile ei. Dacă vă țineți de această cale, ați face să râdă și o mamă îndoliată!

Cugetă, frate musulman, la ce-i face neștiința pe cei stăpâniți de ea și ia învățătură!

Este de folos să atragem aici atenția cititorului asupra faptului că acești autori recunosc ieșirea femeilor la rugăciunea de Eid, chiar și a fetelor tinere. Să țină minte această recunoaștere, fiindcă s-ar putea să-i audă mai târziu negând-o, atunci când îi vor vedea pe următorii Sunnei practicând-o!

Ar face-o din invidia din sufletele lor și din dușmănie! Noi le îndemnăm pe femei să fie de față la rugăciunea de Eid, potrivit poruncii Profetului ﷺ. Le amintim însă lor și celor răspunzători de ele că trebuie să poarte acoperământul prescris și să nu lase să li se vadă din trup decât fața și mâinile. Am explicat acest lucru pe larg în cartea mea „Ḥijāb al-Marʾah al-Muslimah fī al-Kitāb wa as-Sunnah”. Allah Preaînaltul spune:

„O, Profetule! Spune-le soțiilor tale, fiicelor tale și femeilor credincioșilor să-și coboare asupra lor veșmintele de deasupra. Astfel vor fi mai ușor recunoscute și nu vor fi supărate. Allah este Iertător, Îndurător.”

Unii se miră când aud că femeile au voie să iasă la rugăciunea de Eid. Să știe că acesta este adevărul, fără îndoială. Ba chiar hadithul lui Umm ʿAṭiyyah, care tocmai a fost citat și care va urma din nou, nu dovedește numai că este permis, ci și că este obligatoriu, potrivit sensului vădit al poruncii: în principiu, porunca arată obligativitatea. Susține aceasta relatarea lui Ibn Abī Shaybah din „al-Muṣannaf” (2/182), de la Abū Bakr, care a spus: „Fiecare femeie purtătoare de niṭāq — un fel de veșmânt de mijloc prevăzut cu șnur — are datoria să iasă la cele două sărbători de Eid.” Lanțul ei este autentic.

Vor susține aceasta cei care pretind că îi apără pe califii bine călăuziți, deși primul dintre aceștia a susținut-o? Nu ne așteptăm la aceasta din partea lor. Să ne dovedească, așadar, că ne-am înșelat în privința lor; acesta ar fi lucrul pe care l-am dori mai mult. Altfel, oamenilor li s-a arătat ce urmăresc prin pretinsa lor apărare.

Părerea că ieșirea femeilor este obligatorie a fost susținută de aṣ-Ṣanʿānī în „Subul as-Salām”, de ash-Shawkānī și de Ṣiddīq Ḥasan Khān. Acesta este și sensul vădit al cuvintelor lui Ibn Ḥazm. Tot această părere a ales-o și Ibn Taymiyyah în „al-Ikhtiyārāt”, inclus în „al-Fatāwā al-Kubrā” (4/440). Allah știe mai bine.