Rugăciunea de Eid în aer liber, potrivit Sunnei

Această Sunnah — rugăciunea pe loc deschis — are o mare și adâncă înțelepciune: musulmanii să aibă două zile pe an în care locuitorii fiecărei localități, bărbați, femei și copii, să se adune, îndreptându-și inimile către Allah. Îi unește un singur cuvânt și se roagă în spatele unui singur imam. Rostesc takbīr, proclamă că nu există altă divinitate în afară de Allah și Îl cheamă cu sinceritate, de parcă ar avea cu toții inima unui singur om. Se bucură de binefacerea lui Allah asupra lor și primesc cu veste bună darul Lui, iar Eid devine pentru ei o adevărată sărbătoare.

Trimisul lui Allah ﷺ le-a poruncit femeilor să iasă împreună cu oamenii la rugăciunea de Eid, fără să facă vreo excepție. Nu i-a îngăduit nici măcar celei care nu avea un veșmânt în care să iasă să rămână acasă, ci i-a poruncit să împrumute unul de la alta. Chiar și celor care aveau o împrejurare ce le împiedica să se roage le-a poruncit să iasă la muṣallā, „pentru a fi de față la bine și la chemarea musulmanilor”, după cum am arătat.

Profetul ﷺ, apoi califii de după el și conducătorii care îi reprezentau în ținuturi săvârșeau rugăciunea de Eid cu oamenii. Apoi le țineau o predică prin care îi îndemnau, îi învățau ceea ce le era de folos în religie și în viața lumească și le porunceau să dea milostenie în acea adunare. Cel bogat se înduioșa astfel față de cel sărac, iar săracul se bucura de ceea ce Allah îi dăruia din harul Său, în această adunare binecuvântată asupra căreia coboară îndurarea și mulțumirea Lui.

Să nădăjduim că musulmanii vor răspunde chemării de a urma Sunna Profetului lor ﷺ și de a readuce la viață semnele religiei lor, de care se leagă cinstea și izbânda lor:

„O, voi cei care credeți! Răspundeți lui Allah și Trimisului atunci când vă cheamă la ceea ce vă dă viață.”

Walī Allāh ad-Dihlawī a spus în „Ḥujjat Allāh al-Bālighah”, la titlul „Cele două sărbători” (2/30–31):

„Temeiul lor este că fiecare neam are o zi în care se împodobește și iese din localitatea sa cu podoabele sale. Acesta este un obicei de care nu se lipsește niciunul dintre grupurile arabilor și nearabilor. Când a venit în Medina, [Profetul ﷺ] i-a găsit având două zile în care se jucau. El a spus: «Allah vi le-a înlocuit cu două zile mai bune: Ziua Sacrificiului și Ziua Încheierii Postului.»¹⁵ S-a spus că acelea erau Nawruz și Mihrijān. Le-a înlocuit pentru că orice sărbătoare a oamenilor există numai pentru a pune în lumină semnele unei religii, pentru a urma unor întemeietori ai unei școli ori pentru ceva asemănător. Profetul ﷺ s-a temut că, dacă îi lasă cu obiceiul lor, acesta va pune în lumină semnele neștiinței de dinainte de Islam ori va răspândi practica înaintașilor lor. Le-a dat în schimb două zile care pun în lumină semnele religiei drepte a lui Ibrāhīm. Alături de împodobire, a pus în ele pomenirea lui Allah și felurite acte de ascultare, pentru ca adunarea musulmanilor să nu fie numai joc și pentru ca nicio adunare a lor să nu fie lipsită de înălțarea cuvântului lui Allah.

Una dintre ele este ziua încheierii postului și a împlinirii unei forme de milostenie obligatorie. În ea se adună bucuria firească de a fi eliberați de ceva greu și de faptul că săracul primește milosteniile, cu bucuria sufletească pentru binefacerea lui Allah: El le-a dat izbânda de a împlini ceea ce le-a impus și a păstrat în viață membrii familiei și copiii până la un nou an.

Cealaltă este ziua în care Ibrāhīm a fost gata să-l jertfească pe fiul său Ismāʿīl, pacea fie asupra amândurora, și Allah i-a binecuvântat pe amândoi răscumpărându-l cu o jertfă măreață. În ea este amintită starea imamilor religiei drepte a lui Ibrāhīm și sunt luați drept pildă pentru dăruirea vieților și a averilor în ascultarea de Allah, pentru răbdare și tărie. Există aici și o asemănare cu pelerinii, o pomenire a lor și dorul după starea în care se află. De aceea s-a prescris takbīr, potrivit cuvintelor Preaînaltului:

„Să-L preamăriți pe Allah pentru că v-a călăuzit.”

Adică drept mulțumire pentru că v-a dat izbânda postului. De aceea s-au prescris jertfa, rostirea takbīr cu voce tare în zilele de Minā și abținerea de la tăierea părului pentru cel ce dorește să aducă jertfă.¹⁶ Au fost prescrise rugăciunea și predica, pentru ca adunarea lor să nu fie lipsită de pomenirea lui Allah și de punerea în lumină a semnelor religiei. Li s-a alăturat și un alt scop al Legii: fiecare comunitate are nevoie de un loc întins în care locuitorii ei să se adune, pentru a-și arăta puterea și a-și cunoaște numărul.

De aceea a fost recomandată ieșirea tuturor, chiar și a copiilor, a femeilor, a celor retrase în încăperi și a celor aflate la menstruație — acestea din urmă stau deoparte de locul rugăciunii —, pentru a fi de față la chemarea musulmanilor. Tot de aceea Profetul ﷺ schimba drumul la ducere și la întoarcere, ca locuitorii ambelor drumuri să poată vedea mulțimea și puterea musulmanilor. Fiindcă temeiul sărbătorii este împodobirea, s-au recomandat veșmintele frumoase, taqlīs,¹⁷ schimbarea drumului și ieșirea la muṣallā.”