Repere ale monoteismului

Monoteismul este religia adevărată și credința dreaptă, întemeiată pe Cartea lui Allah și pe Sunnah Profetului Său, binecuvântarea și pacea fie asupra lui. Este singura religie coborâtă prin revelație din cer. Toate credințele oamenilor care se deosebesc de monoteism și i se împotrivesc sunt credințe răsărite pe pământ, pe care oamenii le-au inventat, le-au introdus și le-au făcut să existe. Monoteismul este singura credință coborâtă din cer prin revelația lui Allah și este religia pe care Allah a ales-o pentru robii Săi. Allah Preaînaltul a spus:

„Am ales pentru voi Islamul ca religie.”

Și a spus:

„Cine caută o altă religie în afara Islamului, aceasta nu îi va fi primită.”

Și a spus:

„Cine se îndepărtează de religia lui Ibrāhīm, în afară de cel care își arată nesăbuința?”

Și a spus:

„Religia la Allah este Islamul.”

Așadar, monoteismul este o revelație de la Allah, Preaputernicul și Mărețul, coborâtă pentru robii Săi. Este religia lui Allah pentru care El a creat făpturile și le-a adus la existență, ca ele să o împlinească. De aceea am amintit mai înainte cuvintele Sale:

„Am trimis în fiecare comunitate un trimis: «Adorați-L pe Allah și feriți-vă de ṭāghūt!»”

„Porunca lui Allah va veni, așadar nu o grăbiți! Slăvit și Preaînalt este El față de ceea ce Îi asociază! El îi coboară pe îngeri cu revelația, prin porunca Sa, asupra cui voiește dintre robii Săi: «Avertizați că nu există nicio divinitate în afară de Mine! Așadar, temeți-vă de Mine!»”

Cât despre celelalte credințe, în afara monoteismului, ele sunt credințe răsărite pe pământ, inventate și făcute de oameni. De aceea, dintre căile prin care profeții arătau deșertăciunea credințelor răspândite printre oameni — asocierea, necredința, fățărnicia și celelalte feluri de rătăcire — făcea parte lămurirea că pentru acestea nu coborâse nicio revelație. Am amintit mai înainte cuvintele lui Yūsuf, pacea fie asupra lui, către cei doi tovarăși ai săi din închisoare:

„Oare stăpâni deosebiți sunt mai buni sau Allah, Unicul, Biruitorul? Nu adorați, în afară de El, decât niște nume pe care le-ați dat voi și părinții voștri, pentru care Allah nu a coborât nicio dovadă.”

Allah, Preaputernicul și Mărețul, a spus în sura al-Najm:

„Le-ați văzut pe al-Lāt și al-ʿUzzā și pe Manāt, a treia, cealaltă? Vouă să vă revină băieții și Lui fetele? Aceasta ar fi atunci o împărțire nedreaptă! Ele nu sunt decât niște nume pe care le-ați dat voi și părinții voștri, pentru care Allah nu a coborât nicio dovadă.”

Hūd, pacea fie asupra lui, a spus neamului său:

„Vă certați cu mine pentru niște nume pe care le-ați dat voi și părinții voștri, pentru care Allah nu a coborât nicio dovadă? Așteptați, așadar! Și eu sunt, împreună cu voi, dintre cei care așteaptă.”

Sursa și izvorul monoteismului sunt Cartea lui Allah, Preaputernicul și Mărețul, și Sunnah Profetului Său ﷺ. El este luat din această apă dulce și din acest izvor limpede. Credințele răspândite printre oameni au însă ca sursă fie ceea ce le dictează mințile lor stricate și le impun părerile lor lipsite de valoare, fie inspirația diavolilor lor răzvrătiți.

Inspirația este de două feluri: o revelație de la Cel Milostiv și o inspirație de la diavol. Cel Preaînalt a spus:

„Diavolii le șoptesc aliaților lor să se certe cu voi. Dacă îi ascultați, veți fi negreșit dintre cei care Îi asociază lui Allah.”

Și a spus:

„Astfel am făcut pentru fiecare profet un dușman: diavoli dintre oameni și dintre jinni, care își șoptesc unii altora vorbe împodobite, pentru a înșela.”

Și a spus:

„Să vă vestesc asupra cui coboară diavolii?”

Al-Mukhtār ibn Abī ʿUbayd a fost dintre aceștia, până când i s-a spus lui Ibn ʿUmar și lui Ibn ʿAbbās despre el. Unuia dintre ei i s-a spus: «El zice că primește revelație.» A răspuns:

„Diavolii le șoptesc aliaților lor să se certe cu voi.”

Celuilalt i s-a spus: «El zice că asupra lui coboară.» A răspuns:

„Să vă vestesc asupra cui coboară diavolii?”¹⁷

Diavolul îi inspiră astfel pe oamenii rătăciți cu credințe, idei, șoapte și gânduri pe care aceștia le cred, apoi îi cheamă și pe alți oameni la ele, prin această inspirație coborâtă asupra lor de la diavol. Sau sunt lucruri la care omul ajunge prin gustul său stricat. Din acestea se nasc apoi fapte, acte de adorare și ritualuri, pentru care spune ca dovadă: „Am încercat” ori „Șeicii noștri au încercat.” Religia nu se ia însă din încercări. Sau sunt fapte luate din vise: spune „Am văzut în vis cutare și cutare” și își clădește pe aceasta o religie ori o credință. Și tot așa, din sursele din care mulți oameni își iau credințe pentru care Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, nu a coborât nicio dovadă.

Așadar, această credință binecuvântată, credința monoteismului — religia lui Allah, în afara căreia El nu primește nicio altă religie —, este luată dintr-o apă dulce și dintr-un izvor limpede. Cine a băut din izvorul dintâi și din apa lui dulce găsește celelalte izvoare tulburi și murdărite. Omul nu cunoaște însă murdărirea acestor surse decât dacă află izvorul limpede și curat, care este revelația lui Allah, Preaputernicul și Mărețul, și ceea ce El a coborât. De aceea, multora dintre cei care I-au asociat lui Allah, după ce au fost călăuziți și au intrat în monoteism, li se arată că fuseseră oameni lipsiți de judecată, deși, în vremea rătăcirii, asocierii și deșertăciunii lor, ei credeau că aceasta era judecata sănătoasă și religia dreaptă.

De aceea, unii dintre companioni, Allah să fie mulțumit de ei, se așezau uneori împreună, își aminteau întâmplările ciudate de pe vremea când Îi asociau lui Allah și Îl lăudau pe Allah, Care îi călăuzise la Islam și la monoteism. Abū ʿUthmān al-Nahdī — care a prins vremea neștiinței și a primit Islamul în timpul Trimisului lui Allah ﷺ, fără să îl fi văzut — a spus: „În vremea neștiinței adoram o piatră. Am auzit un om strigând: «Oameni ai taberei, stăpânul vostru a pierit! Căutați-vă un stăpân!» Se referea la piatra pe care o aveau cu ei și o adorau, care se pierduse și nu mai era de găsit. Am pornit să o căutăm, folosind orice mijloc. În timp ce căutam, am auzit un om strigând: «V-am găsit stăpânul ori unul care îi seamănă!» Am venit și, iată, era o piatră; am înjunghiat cămile în cinstea ei.”¹⁸ Găsiseră o altă piatră, asemenea celei dintâi sau apropiată de ea, o aduseseră și se îndreptaseră spre ea ca să o adore și să își pună speranța în ea, îndreptând către ea rugile, nădejdea și jertfele. Unde era judecata acestor oameni?!

În vreme ce făceau acestea și aveau asemenea practici, îi numeau nebuni pe profeții și trimișii lui Allah, Preaputernicul și Mărețul, iar pe ei înșiși se socoteau oamenii cu judecată! Dar, când Allah, Preaputernicul și Mărețul, le luminează vederea lăuntrică prin monoteism și credință și călăuzește inimile către Islam, omului i se arată stricăciunea celor în care se aflau cei care Îi asociază lui Allah și faptul că sursele pe care se bizuiseră sunt murdărite și amestecate cu orice deșertăciune și rătăcire. I se arată că orice om care Îi asociază lui Allah are judecata stricată.