Repere ale monoteismului

Monoteismul are lucruri care îl anulează și lucruri care îl diminuează. Cele care anulează monoteismul sunt acelea care fac zadarnice faptele și desființează religia în întregime: necredința în Allah, asocierea și fățărnicia deplină. Necredința, cu toate formele ei, asocierea, cu toate formele ei, și fățărnicia majoră, cu toate formele ei, anulează monoteismul: îl desfac din rădăcină și îl dărâmă din temelii. Asocierea majoră, cu toate formele ei, necredința majoră, cu toate formele ei, și fățărnicia majoră, cu toate formele ei, anulează monoteismul și îi distrug temelia. Allah Preaînaltul a spus:

„Ipocriții vor fi în adâncul cel mai de jos al Focului.”

Și Preaînaltul a spus:

„Cine tăgăduiește credința, fapta lui devine zadarnică.”

Și Preaînaltul a spus:

„Ți s-a revelat ție și celor de dinaintea ta: «Dacă Îi vei face asociați lui Allah, fapta ta va deveni zadarnică și vei fi dintre cei pierduți.»”

Așadar, monoteismul este anulat, distrus și desființat de asocierea majoră, cu toate formele ei, de fățărnicia majoră, cu toate formele ei, și de necredința majoră, cu toate formele ei. Asupra acestei afirmații și a amănuntelor ei se poate vorbi îndelung.

Cât despre lucrurile care diminuează monoteismul, acestea sunt acelea care îl micșorează, fără să-l desființeze sau să-i dărâme temelia. Dintre ele fac parte necredința minoră și fățărnicia practică, precum cele menționate în hadith:

„Semnele fățarnicului sunt trei: când vorbește, minte; când promite, își încalcă promisiunea; iar când i se încredințează ceva, trădează.”¹⁵

Acestea sunt lucruri care diminuează monoteismul. Când se găsesc la un rob, îi diminuează monoteismul și credința. La fel sunt asocierea minoră și expresiile de asociere al căror înțeles omul nu îl are în vedere, ci care îi scapă pe limbă: acestea îi diminuează monoteismul. Însă, dacă el crede în înțelesul lor real, ele fac parte din asocierea majoră care anulează monoteismul.

De aceea, credinciosul trebuie să-și ocrotească monoteismul și să aibă grijă de el, ferindu-l de tot ceea ce îl anulează sau îl diminuează.

Șeicul ʿAbd al-Raḥmān ibn Ḥasan, Allah să aibă milă de el, a spus:

«Să știi că opusul monoteismului este asocierea. Aceasta este de trei feluri: asociere majoră, asociere minoră și asociere ascunsă.

Asocierea majoră

Dovada asocierii majore este cuvântul Preaînaltului:

„Allah nu iartă să I se facă asociați, dar iartă ceea ce este mai puțin de atât cui voiește. Cine Îi face asociați lui Allah s-a rătăcit într-o rătăcire îndepărtată.”

Și cuvântul Preaînaltului:

„Mesia a spus: «O, fii ai lui Isrāʾīl, adorați-L pe Allah, Domnul meu și Domnul vostru!» Celui care Îi face asociați lui Allah, Allah i-a oprit Paradisul, iar adăpostul lui va fi Focul. Cei nedrepți nu vor avea ajutoare.”

Aceasta este de patru feluri:

Primul: asocierea în invocare

Dovada lui este cuvântul Preaînaltului:

„Când se urcă în corabie, Îl invocă pe Allah, închinându-I Lui singur adorarea. Dar, când El îi izbăvește și îi aduce pe uscat, iată-i făcându-I asociați, ca să tăgăduiască ceea ce le-am dăruit și să se bucure de viață. Dar vor afla!”

Al doilea: asocierea în intenție

Ea privește voința și țelul. Dovada ei este cuvântul Preaînaltului:

„Celor care voiesc viața lumească și podoaba ei le vom plăti din plin aici faptele lor și nu vor fi lipsiți de nimic în ea. Aceștia sunt cei care nu vor avea în Viața de Apoi decât Focul. Zadarnic va fi ceea ce au săvârșit aici și deșarte vor fi faptele pe care le făceau.”

Al treilea: asocierea în ascultare

Dovada ei este cuvântul Preaînaltului:

„Ei și-au luat învățații și monahii drept stăpâni în locul lui Allah, precum și pe Mesia, fiul Mariei, deși nu li se poruncise decât să adore o singură divinitate. Nu există altă divinitate în afară de El! Slavă Lui! El este mai presus de ceea ce Îi asociază!”

Înțelesul acestui verset, asupra căruia nu este nicio nelămurire, este ascultarea de învățați și de oamenii dedicați adorării în nesupunere față de Allah, nu invocarea lor. Așa i l-a explicat Trimisul lui Allah ﷺ lui ʿAdī ibn Ḥātim. Când ʿAdī l-a întrebat, spunând: „Noi nu îi adorăm”, el i-a arătat că adorarea lor consta în ascultarea de ei în nesupunere față de Allah.

Al patrulea: asocierea în iubire

Dovada ei este cuvântul Preaînaltului:

„Printre oameni sunt unii care iau, în afara lui Allah, semeni pe care îi iubesc așa cum Îl iubesc pe Allah. Dar cei care cred Îl iubesc pe Allah mai mult. Dacă ar vedea cei nedrepți, atunci când vor vedea pedeapsa, că puterea Îi aparține în întregime lui Allah și că Allah este aspru în pedeapsă!”

Până la cuvintele Sale:

„Și nu vor ieși din Foc.”

Asocierea minoră

Al doilea fel este asocierea minoră, adică ostentația. Dovada ei este cuvântul Preaînaltului:

„Cel care nădăjduiește întâlnirea cu Domnul său să săvârșească fapte bune și să nu-I asocieze pe nimeni în adorarea Domnului său.”

Asocierea ascunsă

Al treilea fel este asocierea ascunsă. Dovada ei este cuvântul Profetului ﷺ:

„Asocierea în această comunitate este mai ascunsă decât mersul furnicilor pe o piatră neagră și netedă, în întunericul nopții.”

Ispășirea ei se află în cuvintele sale ﷺ:

„O, Allah, caut ocrotirea Ta de a-Ți asocia ceva cu bună știință și Îți cer iertare pentru păcatul pe care nu îl cunosc.”

Cele două feluri de necredință

Necredința este de două feluri.

Necredința care scoate din religie

Aceasta este de cinci feluri:

Primul: necredința prin tăgăduire

Dovada ei este cuvântul Preaînaltului:

„Cine este mai nedrept decât acela care născocește o minciună împotriva lui Allah sau tăgăduiește adevărul atunci când acesta îi vine? Oare nu este în Iad sălașul necredincioșilor?”

Al doilea: necredința prin trufie și refuz, deși adevărul este recunoscut

Dovada ei este cuvântul Său:

„Și când le-am spus îngerilor: «Prosternați-vă înaintea lui Adam!», ei s-au prosternat, în afară de Iblīs. El a refuzat, s-a trufit și a fost dintre necredincioși.”

Al treilea: necredința prin îndoială, adică prin presupunere

Dovada ei este cuvântul Preaînaltului:

„El a intrat în grădina sa, nedreptățindu-se pe sine, și a spus: «Nu cred că aceasta va pieri vreodată. Și nu cred că Ceasul va sosi. Iar dacă voi fi întors la Domnul meu, voi găsi cu siguranță ceva mai bun decât aceasta.» Tovarășul său i-a spus, în timp ce vorbea cu el: «Oare nu crezi în Cel care te-a creat din țărână, apoi dintr-o picătură, apoi te-a alcătuit ca bărbat?»”

Al patrulea: necredința prin întoarcerea de la adevăr

Dovada ei este cuvântul Preaînaltului:

„Cei care nu cred se întorc de la cele despre care au fost avertizați.”

Al cincilea: necredința fățărniciei

Dovada ei este cuvântul Preaînaltului:

„Aceasta este pentru că ei au crezut, apoi nu au crezut, iar inimile lor au fost pecetluite, astfel că ei nu înțeleg.”

Necredința minoră, care nu scoate din religie

Aceasta este nerecunoștința față de binefaceri. Dovada ei este cuvântul Preaînaltului:

„Allah a dat drept pildă o cetate aflată în siguranță și liniște, căreia hrana îi venea din belșug din toate locurile. Ea a fost nerecunoscătoare față de binefacerile lui Allah, iar Allah a învăluit-o în foame și frică, făcând-o să le guste, pentru ceea ce săvârșeau.”

Și cuvântul Său:

„Omul este, cu adevărat, foarte nedrept și nerecunoscător.”

Cele două feluri de fățărnicie

Cât despre fățărnicie, ea este de două feluri: fățărnicie în credință și fățărnicie practică.

Fățărnicia în credință

Aceasta este de șase feluri:

tăgăduirea Trimisului; tăgăduirea unei părți din cele cu care a venit Trimisul; ura față de Trimis; ura față de o parte din cele cu care a venit Trimisul; bucuria când religia Trimisului este în scădere; sau aversiunea față de biruința religiei Trimisului. Cel care are unul dintre aceste șase feluri se află printre locuitorii adâncului celui mai de jos al Focului. Căutăm ocrotirea lui Allah de dezbinare și de fățărnicie.

Fățărnicia practică

Aceasta este de cinci feluri:

când vorbește, minte; când se ceartă, se poartă fără scrupule; când încheie un legământ, îl trădează; când i se încredințează ceva, trădează; iar când promite, își încalcă promisiunea. Allah știe cel mai bine.»¹⁶