Înțelesul mărturisirii «Lā ilāha illā Allāh»

Din cele de mai înainte s-a lămurit că „Lā ilāha illā Allāh” înseamnă: nu există nimeni adorat pe drept în afară de o singură Divinitate, Allah, Unicul, fără asociat, fiindcă numai El merită adorarea. Această mărturisire măreață cuprinde faptul că orice altceva este adorat în afară de Allah nu este o divinitate adevărată, ci este deșert, fiindcă nu merită adorarea.

De aceea, porunca de a-L adora pe Allah este însoțită adesea de negarea adorării altcuiva, fiindcă adorarea lui Allah nu este valabilă dacă altcineva Îi este asociat. Preaînaltul spune:

Adorați-L pe Allah și nu-I asociați nimic!

Preaînaltul spune:

Cel care respinge ṭāghūtul și crede în Allah s-a prins de legătura cea mai trainică, de nedesfăcut. Allah este Atoateauzitor, Atoateștiutor.

Preaînaltul spune:

Noi am trimis în fiecare comunitate un trimis: „Adorați-L pe Allah și feriți-vă de ṭāghūt!”

Profetul ﷺ a spus: „Cel care spune «Lā ilāha illā Allāh» și respinge ceea ce este adorat în afară de Allah are viața și averea inviolabile.” Ṣaḥīḥ Muslim, Cartea credinței, nr. 23.

Un trimis îi spunea poporului său:

Adorați-L pe Allah! Nu aveți nicio divinitate…

Și există și alte dovezi în acest sens.

Imamul Ibn Rajab, Allah să aibă milă de el, a spus: „Lămurirea și împlinirea acestui înțeles constau în faptul că rostirea de către rob a mărturisirii «Lā ilāha illā Allāh» cere ca el să nu aibă nicio divinitate în afară de Allah. Divinitatea este aceea de care se ascultă și față de care nu se păcătuiește, din teamă plină de venerație și din cinstire, din iubire, teamă și speranță, cu încredere deplină în ea, cerând de la ea și chemând-o în rugă. Toate acestea nu se cuvin decât lui Allah, Atotputernicul și Mărețul.”

De aceea, când Profetul ﷺ le-a spus necredincioșilor din Quraysh: „Spuneți: Lā ilāha illā Allāh!”, ei au zis:

Oare a făcut el din divinități o singură Divinitate? Acesta este un lucru uimitor!

Ei au înțeles din această mărturisire că ea anulează adorarea tuturor idolilor și restrânge adorarea numai la Allah, iar ei nu doreau aceasta. Astfel se limpezește că înțelesul mărturisirii „Lā ilāha illā Allāh” și cerința ei sunt: a-L adora numai pe Allah și a părăsi adorarea a orice altceva. Când robul spune „Lā ilāha illā Allāh”, el proclamă obligația de a-L adora numai pe Allah și deșertăciunea adorării altcuiva, a mormintelor, a apropiaților lui Allah și a oamenilor drepți. Prin aceasta se dovedește deșertăciunea credinței pe care o au astăzi adoratorii mormintelor și cei asemenea lor: că „Lā ilāha illā Allāh” ar însemna recunoașterea existenței lui Allah, ori faptul că El este Creatorul capabil să aducă la existență și altele asemenea, sau că înseamnă că puterea de a legifera și judeca Îi aparține numai lui Allah. Ei socotesc că omul care crede aceasta și explică astfel mărturisirea „Lā ilāha illā Allāh” a împlinit pe deplin monoteismul, chiar dacă face orice fel de acte de adorare pentru altcineva decât Allah, își pune credința în morți, caută apropierea de ei prin jertfe și legăminte, înconjoară mormintele lor și caută binecuvântare în țărâna lor. Nu și-au dat seama că vechii necredincioși arabi împărtășeau aceeași convingere, știau că Allah este Creatorul capabil să aducă la existență și recunoșteau aceasta. Ei nu îi adorau pe alții decât pretinzând că aceștia îi apropie de Allah, nu că ar crea sau ar da cele necesare traiului. Puterea de a legifera și judeca este o parte a înțelesului mărturisirii „Lā ilāha illā Allāh”, însă nu reprezintă întregul ei înțeles adevărat, cel cerut. Nu este de ajuns să se judece potrivit Legii islamice în privința drepturilor, a pedepselor prescrise și a neînțelegerilor, câtă vreme există politeism în adorare.

Dacă „Lā ilāha illā Allāh” ar fi însemnat ceea ce pretind aceștia, nu ar fi existat nicio dispută între Trimis ﷺ și politeiști. Dimpotrivă, s-ar fi grăbit să-i răspundă Trimisului ﷺ dacă le-ar fi spus: „Recunoașteți că Allah este Cel capabil să aducă la existență” sau „Recunoașteți că Allah există”, ori dacă le-ar fi spus să ceară judecata Legii islamice în privința vieților, a averilor și a drepturilor, fără să vorbească despre adorare. Însă acei oameni, vorbitori de limbă arabă, au înțeles că, spunând „Lā ilāha illā Allāh”, ar fi recunoscut deșertăciunea adorării idolilor și că această mărturisire nu este doar o expresie fără înțeles. De aceea au respins-o și au zis:

Oare a făcut el din divinități o singură Divinitate? Acesta este un lucru uimitor!

După cum spune Allah despre ei:

Când li se spunea „Lā ilāha illā Allāh”, ei se semețeau și ziceau: „Să ne părăsim noi divinitățile pentru un poet nebun?”

Au înțeles că „Lā ilāha illā Allāh” cere părăsirea adorării oricui în afară de Allah și adorarea numai a lui Allah. Dacă ar fi spus-o continuând să adore idolii, s-ar fi contrazis și ar fi stăruit într-o adorare contradictorie. Adoratorii mormintelor de astăzi nu se rușinează de această contradicție urâtă: spun „Lā ilāha illā Allāh”, apoi o anulează prin adorarea morților și prin căutarea apropierii de mausolee cu felurite acte de adorare. Pierdut să fie cel căruia Abū Jahl și Abū Lahab îi erau superiori în cunoașterea înțelesului mărturisirii „Lā ilāha illā Allāh”!

Așadar, cel care rostește această mărturisire cunoscându-i înțelesul și împlinindu-i cerințele, lăuntric și exterior, prin negarea politeismului și afirmarea adorării lui Allah, cu o credință fermă în ceea ce ea cuprinde și cu fapte potrivit ei, este musulmanul adevărat. Cel care o rostește și o împlinește exterior, împreună cu cerințele ei, fără să creadă în ceea ce ea arată, este un ipocrit. Cel care o spune cu limba, dar face ceea ce i se opune, anume politeismul care o contrazice, este un politeist care se contrazice pe sine. Prin urmare, rostirea acestei mărturisiri trebuie însoțită de cunoașterea înțelesului ei, fiindcă aceasta este mijlocul prin care îi sunt împlinite cerințele. Preaînaltul spune:

În afară de cei care mărturisesc adevărul și cunosc.

Împlinirea cerințelor ei înseamnă adorarea lui Allah și respingerea adorării oricui altcuiva. Acesta este scopul urmărit prin această mărturisire. Printre cerințele mărturisirii „Lā ilāha illā Allāh” se numără acceptarea rânduielilor legiuite de Allah în privința actelor de adorare, a tranzacțiilor, a celor îngăduite și a celor interzise și respingerea legiferării altcuiva. Preaînaltul spune:

Sau au ei asociați care le-au legiuit în religie ceea ce Allah nu a îngăduit?

Trebuie deci acceptate rânduielile lui Allah în actele de adorare, în tranzacții și în judecata dintre oameni asupra neînțelegerilor privind statutul personal și alte chestiuni și trebuie respinse legile făcute de oameni. Aceasta înseamnă respingerea tuturor inovațiilor și superstițiilor pe care diavolii dintre oameni și djinni le născocesc și le răspândesc în actele de adorare. Cel care acceptă ceva dintre acestea este un politeist, după cum spune El în acest verset:

Sau au ei asociați care le-au legiuit în religie ceea ce Allah nu a îngăduit?

Preaînaltul spune:

Dacă le dați ascultare, veți fi cu adevărat politeiști.

Preaînaltul spune:

Ei și-au luat învățații și călugării ca domni în afară de Allah.

În hadithul autentic, Profetul ﷺ i-a recitat acest verset lui ʿAdī ibn Ḥātim al-Ṭāʾī, Allah să fie mulțumit de el. Acesta a spus: „Trimis al lui Allah, noi nu îi adorăm!” El a zis: „Oare nu vă îngăduie ceea ce Allah a interzis, iar voi îl socotiți îngăduit, și nu vă interzic ceea ce Allah a îngăduit, iar voi îl socotiți interzis?” A răspuns: „Ba da.” Profetul ﷺ a spus: „Aceasta este adorarea lor.” Relatat de al-Tirmidhī, Cartea exegezei, nr. 3094.

Shaykh ʿAbd al-Raḥmān ibn Ḥasan, Allah să aibă milă de el, a spus: „Ascultarea de ei în păcat a devenit astfel adorarea altcuiva în afară de Allah, iar prin aceasta i-au luat drept domni, așa cum se întâmplă în această comunitate. Acesta este politeismul major, care contrazice monoteismul arătat de mărturisirea «Lā ilāha illā Allāh»… Se lămurește astfel că mărturisirea sincerității a negat toate acestea, fiindcă ele contrazic înțelesul acestei mărturisiri.” Fatḥ al-majīd, p. 107.

De asemenea, trebuie respinsă cererea judecății legilor făcute de oameni, fiindcă trebuie cerută judecata Cărții lui Allah și părăsită cererea judecății altor sisteme și legi omenești… Preaînaltul spune:

Iar dacă vă neînțelegeți asupra unui lucru, întoarceți-l la Allah și la Trimis.

Preaînaltul spune:

Orice lucru asupra căruia vă neînțelegeți, judecata lui Îi aparține lui Allah. Acesta este Allah, Domnul meu.

Slăvitul l-a numit necredincios pe cel care nu judecă potrivit celor pogorâte de Allah, l-a numit nedrept și nelegiuit și i-a negat credința. Aceasta arată că judecarea după altceva decât ceea ce Allah a pogorât este necredință și politeism care contrazic monoteismul și se opun pe deplin mărturisirii „Lā ilāha illā Allāh”, dacă cel care judecă astfel socotește aceasta îngăduit sau crede că este mai potrivit și mai bun decât judecata lui Allah. Dacă însă nu socotește aceasta îngăduit și crede că judecata lui Allah este cea după care trebuie judecat, dar pofta l-a împins să i se împotrivească, aceasta este necredință minoră și politeism minor, care nu anulează înțelesul mărturisirii „Lā ilāha illā Allāh” și cerințele ei.

Așadar, „Lā ilāha illā Allāh” este o cale completă, care trebuie să stăpânească viața musulmanilor, toate actele lor de adorare și toate purtările lor. Nu este o expresie repetată pentru binecuvântare și în pomenirile de dimineață și de seară, fără înțelegerea sensului ei, fără împlinirea cerințelor ei și fără urmarea căii ei, așa cum cred mulți dintre cei care o rostesc cu limbile lor, dar o contrazic în credințele și purtările lor.

O altă cerință a mărturisirii „Lā ilāha illā Allāh” este afirmarea numelor și a atributelor lui Allah prin care El S-a numit și S-a descris ori prin care Trimisul Său ﷺ L-a numit și L-a descris. Preaînaltul spune:

Ale lui Allah sunt numele cele mai frumoase. Chemați-L prin ele și lăsați-i pe cei care se abat în privința numelor Sale! Ei vor fi răsplătiți pentru ceea ce făceau.

În Fatḥ al-majīd se spune: „În vorbirea arabilor, înțelesul de bază al cuvântului ilḥād este abaterea de la calea dreaptă, înclinarea, nedreptatea și devierea. Numele Domnului Preaînaltul sunt toate atribute prin care El S-a făcut cunoscut robilor Săi și care arată desăvârșirea Sa, Măreț și Preaînalt este El.”

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Abaterea în privința lor se face fie prin tăgăduirea și negarea lor, fie prin tăgăduirea înțelesurilor lor și lipsirea lor de sens, fie prin răstălmăcirea lor de la sensul corect și îndepărtarea lor de adevăr prin interpretări, fie prin a le face nume ale acestor făpturi, asemenea abaterii adepților unirii, care le-au făcut nume ale acestui univers, atât pentru cele lăudate, cât și pentru cele condamnate ale sale.” Aici se încheie citatul. Fatḥ al-majīd, p. 537–538. Vezi și Madārij al-sālikīn de Ibn al-Qayyim, 1/29–30.

Cine se abate în privința numelor și a atributelor lui Allah prin negarea lor, prin interpretări care le îndepărtează sensul ori prin refuzul de a le recunoaște înțelesul și nu crede în semnificațiile mărețe pe care ele le arată — dintre jahmiți, muʿtaziliți și ashʿariți — a contrazis ceea ce arată „Lā ilāha illā Allāh”. Divinitatea este aceea care este chemată în rugă și de care se caută apropierea prin numele și atributele sale, după cum spune Preaînaltul:

Chemați-L prin ele.

Cum ar putea cel care nu are nume și nici atribute să fie o divinitate? Cum ar putea fi chemat și prin ce să fie chemat?

Imamul Ibn al-Qayyim a spus: „Oamenii s-au contrazis asupra multor rânduieli, dar nu s-au contrazis nici măcar într-un singur loc asupra versetelor și a relatărilor despre atribute. Dimpotrivă, companionii și urmașii lor au fost de acord să le recunoască și să le primească așa cum au venit, înțelegându-le sensurile și afirmându-le realitățile. Aceasta arată că, dintre cele două categorii, ele au fost lămurite mai amplu și că grija pentru explicarea lor este mai importantă, fiindcă ele țin de împlinirea deplină a celor două mărturisiri, iar afirmarea lor este o cerință a monoteismului. Allah, Slăvitul și Preaînaltul, și Trimisul Său le-au lămurit îndeajuns, fără să rămână vreo confuzie. Înțelesurile versetelor despre rânduieli sunt înțelese aproape numai de cei specializați.

În schimb, înțelegerea sensului versetelor despre atribute este împărtășită de cei specializați și de oamenii de rând. Mă refer la înțelegerea sensului de bază, nu la înțelegerea esenței și a felului în care sunt.” Mukhtaṣar al-ṣawāʿiq al-mursalah, 1/15.

El a mai spus: „Este un lucru cunoscut prin firea înnăscută, prin mințile sănătoase și prin Cărțile cerești că acela căruia îi lipsesc atributele desăvârșirii nu poate fi divinitate, nici cârmuitor, nici Domn. Dimpotrivă, el este vrednic de condamnare, cu lipsuri și defecte, și nu i se cuvine lauda nici în prima viață, nici în Viața de Apoi. Lauda în prima viață și în Viața de Apoi I se cuvine numai Celui care are atributele desăvârșirii și însușirile măreției, pentru care merită lauda. De aceea, predecesorii au numit «Monoteism» cărțile pe care le-au scris despre Sunna și despre afirmarea atributelor Domnului, a înălțimii Sale față de creația Sa, a cuvântului Său și a faptului că El vorbește. Negarea, tăgăduirea și necredința în acestea reprezintă negarea și tăgăduirea Creatorului. Mărturisirea unicității Sale constă în afirmarea atributelor desăvârșirii Sale și în declararea Lui mai presus de asemănare și de lipsuri.” Madārij al-sālikīn, 1/26.