Dovezile categoriilor tawḥīd-ului

Arătând felul în care Coranul indică cele două categorii ale tawḥīd-ului, marele învățat Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el —, după ce a amintit că fiecare grupare își numește propriile credințe false „tawḥīd”, spune:

„Tawḥīd-ul la care au chemat trimișii lui Allah și pentru care au fost revelate Cărțile Sale este însă dincolo de toate acestea. El este de două feluri: unicitatea în cunoaștere și afirmare și unicitatea în ceea ce se cere și se urmărește.

Primul privește adevărata ființă a Domnului Preaînalt, Numele, Însușirile și faptele Sale, înălțimea Sa deasupra cerurilor Sale, peste Tronul Său, vorbirea Sa prin Cărțile Sale, faptul că îi vorbește aceluia dintre robii Săi căruia voiește, precum și afirmarea faptului că hotărârea, predestinarea și judecata Sa cuprind totul. Coranul a lămurit această categorie cât se poate de limpede: la începutul surei Al-Ḥadīd, în sura Ṭā-Hā, la sfârșitul surei Al-Ḥashr, la începutul surei Tanzīl al-Sajdah, la începutul surei Āl ʿImrān și în întreaga sură Al-Ikhlāṣ, precum și în alte locuri.

A doua categorie este cea cuprinsă, de pildă, în sura:

Și în cuvintele Sale:

Tot astfel, în începutul și sfârșitul surei Al-Zumar, în începutul, mijlocul și sfârșitul surei Yūnus, în începutul și sfârșitul surei Al-Aʿrāf și în întreaga sură Al-Anʿām. De fapt, cele mai multe sure ale Coranului — ba chiar fiecare sură a Coranului — cuprind cele două feluri ale tawḥīd-ului. Putem spune chiar, în mod cuprinzător, că fiecare verset din Coran cuprinde tawḥīd-ul, mărturisește în favoarea lui și cheamă la el.

Coranul fie vorbește despre Allah, despre Numele, Însușirile și faptele Sale — iar acesta este tawḥīd-ul cunoașterii și al relatării —, fie cheamă la adorarea Lui, Unicul, fără niciun asociat, și la lepădarea de tot ce este adorat în afară de El — iar acesta este tawḥīd-ul voinței și al cererii. Fie cuprinde porunci și opreliști și impune ascultarea de El în poruncile și opreliștile Sale — iar acestea sunt drepturile și împlinirile tawḥīd-ului —, fie înfățișează cinstea pe care Allah o dă oamenilor tawḥīd-ului și ai ascultării Sale și ceea ce le-a făcut în această lume și cu ce îi va cinsti în Viața de Apoi — iar acestea sunt răsplata tawḥīd-ului. Fie înfățișează pe asociaționiști, pedeapsa exemplară pe care le-a dat-o în această lume și chinul care îi va lovi în Viața de Apoi — iar aceasta este înfățișarea judecății asupra celui care a ieșit din tawḥīd. Întregul Coran se referă, așadar, la tawḥīd, la drepturile și la răsplata lui, precum și la asociere, la oamenii ei și la pedeapsa lor.

Acesta este tawḥīd.

Acesta este tawḥīd.

Acesta este tawḥīd.

Acesta este tawḥīd.

Acesta este tawḥīd.

Acesta este tawḥīd.

Aceasta cuprinde cererea de călăuzire pe calea oamenilor tawḥīd-ului, cei asupra cărora Allah Și-a revărsat binefacerile,

Aceștia sunt cei care s-au despărțit de tawḥīd…”¹⁸

Al-Shawkānī — Allah să aibă milă de el — a spus în introducerea cărții sale Irshād al-thiqāt ilā ittifāq al-sharāʾiʿ ʿalā al-tawḥīd wa-l-maʿād wa-l-nubuwwāt:

„Să știi că aducerea versetelor coranice pentru a dovedi fiecare dintre aceste scopuri și faptul că legile revelate sunt de acord asupra lor nu îi este necesară celui care citește mărețul Coran. Dacă ia nobilul muṣḥaf, va întâlni aceste lucruri oriunde voiește și în orice loc dorește. În oricare loc al lui ar căuta, îl va găsi plin de ele, de la început până la sfârșit.”¹⁹