المختصر المفيد في بيان دلائل أقسام التوحيد

Introducere

Prezentarea pe scurt a categoriilor tawḥīd-ului

negarea acestor Însușiri ale lui Allah, Mărețul și Preaînaltul, și lipsirea Lui de Însușirile desăvârșirii și de atributele măreției Sale, statornicite în Coran și în Sunna.

asemănarea Însușirilor lui Allah Preaînaltul cu însușirile făpturilor Sale. Allah Preaînaltul a spus:

Dacă ai înțeles că tawḥīd al-ulūhiyya înseamnă adorarea numai a lui Allah Preaînaltul, prin toate formele de adorare, și respingerea adorării oricui altcuiva în afară de Allah, Binecuvântat și Preaînaltul, atunci contrariul lui este îndreptarea oricărei forme de adorare spre altcineva decât Allah, Mărețul și Preaînaltul. Acesta este lucrul care predomină la majoritatea politeiștilor și în privința lui a avut loc înfruntarea dintre toți trimișii și comunitățile lor.”

Contrariile acestor categorii

Politeiștii spuneau aceste cuvinte.»”

Qatāda a spus: „Adică știți că Allah v-a creat pe voi și a creat cerurile și pământul, apoi Îi faceți semeni!”

el a spus: „Înseamnă că M-au pus pe aceeași treaptă cu pietrele și idolii din creația Mea, după ce recunoscuseră binefacerile Mele și stăpânirea Mea.”

Ibn Kathīr a spus, după ce a citat aceste două versuri: „Acest poet din perioada de dinaintea Islamului a recunoscut existența Creatorului, cunoașterea Sa despre fiecare amănunt, întoarcerea la viață, răsplata și consemnarea faptelor în înscrisuri pentru Ziua Învierii.”

V-ați repezit asupra noastră, iar noi ne-am repezit asupra voastră; Cel Milostiv leagă și dezleagă după voia Sa.”

Recunoașterea unicității stăpânirii nu este suficientă

Aceste trei categorii ale tawḥīd-ului au numeroase dovezi și argumente nenumărate în Cartea lui Allah și în Sunna Trimisului Său ﷺ. Le cunoaște oricine are chiar și o minimă familiarizare cu textele Coranului și Sunnei. Ba chiar cel care știe pe dinafară Fātiḥa Cărții

 și Sura al-Nās găsește în ele o dovadă atât de clară și un argument atât de limpede în sprijinul acestei împărțiri, încât îi sunt de ajuns și îi aduc lămurire. Mai mult, ea este unul dintre marile adevăruri religioase statornicite în Coran și Sunna.

Unele dovezi ale celor trei categorii

Acesta este, pe scurt, cuprinsul versetului. Este un verset măreț prin înțelesurile înalte, semnificațiile adânci și cunoștințele de credință pe care le cuprinde, lucruri care arată măreția și înalta sa însemnătate.

Versetul cuprinde și faptul că Allah Preaînaltul are Numele și Însușirile desăvârșite, că atributele Sale sunt mărețe și rangul Său este înalt. În acestea nu are niciunul asemenea Lui, niciun egal și niciun semen. El este Singurul care are desăvârșirea absolută, din toate punctele de vedere și sub toate aspectele.”

Versete care cuprind cele trei categorii ale tawḥīd-ului

Pomenirile prescrise și rugile transmise de la Profet ﷺ sunt o cale măreață și binecuvântată pentru înrădăcinarea tawḥīd-ului, reînnoirea legământului credinței, întărirea convingerii și a legăturii cu Allah, Atotputernicul și Mărețul. Ele cuprind recunoașterea binefacerilor Sale neîntrerupte și a darurilor Sale succesive, mulțumirea pentru harul, dărnicia, bunătatea și binefacerea Sa, refugiul numai la El și bizuirea numai pe El, nu pe altcineva. Prin ele, omul caută adăpost la Allah, Preaslăvitul, de îndemnurile diavolului, de răul propriului suflet, de răul fiecărei făpturi care poate face rău și de orice ispită, încercare sau nenorocire.

Ele afirmă unicitatea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, desprinderea de asociere și curățirea de aceasta, precum și recunoașterea stăpânirii Sale, a divinității Sale, a Numelor și a Însușirilor Sale. Cel care se îngrijește de rugile transmise de la Profet ﷺ le rostește și recunoaște de multe ori că numai Allah, Atotputernicul și Mărețul, este Cel care dă moarte și viață, hrană și băutură, sărăcie și îndestulare, haine, binefaceri și călăuzire; că ale Lui sunt Numele cele mai frumoase și Însușirile preaînalte și că numai El merită să fie luat drept divinitate și adorat, ca omul să I se supună, să se smerească înaintea Lui și să-I consacre toate formele de adorare.

Pomenirea lui Allah, după cum spune marele învățat Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el —, este:

„Un pom care rodește cunoștințele și stările spre care se străduiesc cei care merg pe cale. Nu există altă cale de a culege roadele sale decât pomul pomenirii. Cu cât acel pom este mai mare și rădăcina sa mai bine înfiptă, cu atât rodul său este mai bogat. Pomenirea rodește toate treptele, de la trezire până la tawḥīd; ea este temelia fiecărei trepte, pe care acea treaptă este clădită, așa cum zidul se clădește pe temelia sa și acoperișul se sprijină pe zid.”

În cele ce urmează sunt amintite câteva rugi și pomeniri care cuprind cele trei categorii ale tawḥīd-ului.

Shaddād ibn Aws — Allah să fie mulțumit de el — a relatat că Profetul ﷺ a spus:

Cea mai de seamă cerere de iertare este să spui: „O, Allah, Tu ești Domnul meu, nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Tine! Tu m-ai creat și eu sunt robul Tău; rămân credincios legământului și făgăduinței Tale atât cât pot. Caut adăpost la Tine de răul pe care l-am săvârșit. Recunosc binefacerea Ta asupra mea și îmi recunosc păcatul, așa că iartă-mă, căci nimeni nu iartă păcatele în afară de Tine!” Cine o spune în timpul zilei, fiind pe deplin convins de ea, și moare în acea zi înainte de a se însera, este dintre oamenii Paradisului; iar cine o spune noaptea, fiind pe deplin convins de ea, și moare înainte de a se face dimineață, este dintre oamenii Paradisului.

ʿAbd Allāh ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el — a relatat că, atunci când se însera, Profetul lui Allah ﷺ spunea:

Iar când se făcea dimineață, spunea în același fel, începând cu:

Am ajuns în dimineață, iar stăpânirea este a lui Allah și în această dimineață.

Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el — a relatat că Abū Bakr al-Ṣiddīq — Allah să fie mulțumit de el — a spus: „O, Trimis al lui Allah, spune-mi ce cuvinte să rostesc dimineața și seara!” El i-a spus:

Rostește-o dimineața și seara, precum și atunci când te așezi în pat.

Al-Barāʾ ibn ʿĀzib — Allah să fie mulțumit de el — a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ i-a spus:

Nu! «Și în Profetul Tău, pe care l-ai trimis.»

Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el — a relatat că, atunci când se așezau în pat, Trimisul lui Allah ﷺ le poruncea să spună:

O, Allah, Domn al cerurilor, Domn al pământului și Domn al Tronului măreț, Domnul nostru și Domnul tuturor lucrurilor, Cel care despică bobul și sâmburele, Cel care a revelat Tora, Evanghelia și Criteriul! Caut adăpost la Tine de răul oricărei vietăți pe care Tu o ții de frunte. O, Allah, Tu ești Cel Dintâi și nimic nu este înaintea Ta. Tu ești Cel de pe Urmă și nimic nu este după Tine. Tu ești Cel Preaînalt și nimic nu este deasupra Ta. Tu ești Cel Apropiat și nimic nu este mai aproape decât Tine. Achită-ne datoria și scapă-ne de sărăcie!

Abū Mūsā al-Ashʿarī — Allah să fie mulțumit de el — a relatat că Profetul ﷺ obișnuia să rostească această rugă:

O, Allah, iartă-mi greșeala, neștiința și depășirea măsurii în treburile mele, precum și ceea ce Tu știi mai bine decât mine. O, Allah, iartă-mi ceea ce am făcut în serios și în glumă, din greșeală și cu bună știință, căci toate acestea se găsesc la mine. O, Allah, iartă-mi ceea ce am făcut înainte și ceea ce voi face mai târziu, ceea ce am ascuns și ceea ce am făcut pe față, precum și ceea ce Tu știi mai bine decât mine. Tu ești Cel care aduce înainte și Cel care lasă în urmă și Tu ai putere asupra tuturor lucrurilor.

Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său — a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ obișnuia să spună:

O, Allah, Ție m-am supus, în Tine am crezut, pe Tine m-am bizuit, la Tine m-am întors și prin ajutorul Tău mi-am susținut pricina. O, Allah, caut adăpost în puterea Ta — nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Tine — ca să nu mă lași să rătăcesc. Tu ești Cel Viu, care nu moare, pe când djinnii și oamenii mor.

Pomeniri și rugi care cuprind categoriile tawḥīd-ului

Arătând felul în care Coranul indică cele două categorii ale tawḥīd-ului, marele învățat Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el —, după ce a amintit că fiecare grupare își numește propriile credințe false „tawḥīd”, spune:

„Tawḥīd-ul la care au chemat trimișii lui Allah și pentru care au fost revelate Cărțile Sale este însă dincolo de toate acestea. El este de două feluri: unicitatea în cunoaștere și afirmare și unicitatea în ceea ce se cere și se urmărește.

privește adevărata ființă a Domnului Preaînalt, Numele, Însușirile și faptele Sale, înălțimea Sa deasupra cerurilor Sale, peste Tronul Său, vorbirea Sa prin Cărțile Sale, faptul că îi vorbește aceluia dintre robii Săi căruia voiește, precum și afirmarea faptului că hotărârea, predestinarea și judecata Sa cuprind totul. Coranul a lămurit această categorie cât se poate de limpede: la începutul surei Al-Ḥadīd, în sura Ṭā-Hā, la sfârșitul surei Al-Ḥashr, la începutul surei Tanzīl al-Sajdah, la începutul surei Āl ʿImrān și în întreaga sură Al-Ikhlāṣ, precum și în alte locuri.

Tot astfel, în începutul și sfârșitul surei Al-Zumar, în începutul, mijlocul și sfârșitul surei Yūnus, în începutul și sfârșitul surei Al-Aʿrāf și în întreaga sură Al-Anʿām. De fapt, cele mai multe sure ale Coranului — ba chiar fiecare sură a Coranului — cuprind cele două feluri ale tawḥīd-ului. Putem spune chiar, în mod cuprinzător, că fiecare verset din Coran cuprinde tawḥīd-ul, mărturisește în favoarea lui și cheamă la el.

Coranul fie vorbește despre Allah, despre Numele, Însușirile și faptele Sale — iar acesta este tawḥīd-ul cunoașterii și al relatării —, fie cheamă la adorarea Lui, Unicul, fără niciun asociat, și la lepădarea de tot ce este adorat în afară de El — iar acesta este tawḥīd-ul voinței și al cererii. Fie cuprinde porunci și opreliști și impune ascultarea de El în poruncile și opreliștile Sale — iar acestea sunt drepturile și împlinirile tawḥīd-ului —, fie înfățișează cinstea pe care Allah o dă oamenilor tawḥīd-ului și ai ascultării Sale și ceea ce le-a făcut în această lume și cu ce îi va cinsti în Viața de Apoi — iar acestea sunt răsplata tawḥīd-ului. Fie înfățișează pe asociaționiști, pedeapsa exemplară pe care le-a dat-o în această lume și chinul care îi va lovi în Viața de Apoi — iar aceasta este înfățișarea judecății asupra celui care a ieșit din tawḥīd. Întregul Coran se referă, așadar, la tawḥīd, la drepturile și la răsplata lui, precum și la asociere, la oamenii ei și la pedeapsa lor.

Aceasta cuprinde cererea de călăuzire pe calea oamenilor tawḥīd-ului, cei asupra cărora Allah Și-a revărsat binefacerile,

Aceștia sunt cei care s-au despărțit de tawḥīd…”

Al-Shawkānī — Allah să aibă milă de el — a spus în introducerea cărții sale Irshād al-thiqāt ilā ittifāq al-sharāʾiʿ ʿalā al-tawḥīd wa-l-maʿād wa-l-nubuwwāt:

„Să știi că aducerea versetelor coranice pentru a dovedi fiecare dintre aceste scopuri și faptul că legile revelate sunt de acord asupra lor nu îi este necesară celui care citește mărețul Coran. Dacă ia nobilul muṣḥaf, va întâlni aceste lucruri oriunde voiește și în orice loc dorește. În oricare loc al lui ar căuta, îl va găsi plin de ele, de la început până la sfârșit.”

Întregul Coran afirmă acest tawḥīd

Șeicul Muḥammad al-Amīn al-Shinqīṭī — Allah să aibă milă de el — a spus:

„Cercetarea cuprinzătoare a mărețului Coran arată că tawḥīd-ul lui Allah se împarte în trei categorii.

unicitatea Lui în stăpânire. Firea înnăscută a celor înzestrați cu rațiune recunoaște această categorie a tawḥīd-ului. Allah Preaînaltul a spus:

Negarea de către Faraon a acestei categorii a tawḥīd-ului, prin cuvintele sale:

era prefăcută, venind de la cineva care știa că este un rob aflat sub stăpânirea unui Domn. Dovada este în cuvintele Preaînaltului:

Această categorie a tawḥīd-ului nu aduce folos fără adorarea sinceră, numai a lui Allah, după cum spune Preaînaltul:

Versetele care arată aceasta sunt foarte numeroase.

unicitatea Lui, Preamăritul și Preaînaltul, în adorare. Criteriul acestei categorii a tawḥīd-ului este împlinirea sensului formulei „Lā ilāha illā Allāh”, alcătuită din negare și afirmare. Negarea înseamnă lepădarea tuturor celor adorați în afară de Allah, oricine ar fi, în toate formele de adorare, oricare ar fi acestea.

Afirmarea înseamnă consacrarea tuturor formelor de adorare numai lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul, cu sinceritate, în felul în care El a legiuit prin limbile trimișilor Săi — binecuvântările și pacea fie asupra lor. Cele mai multe versete ale Coranului se referă la această categorie a tawḥīd-ului. În jurul ei s-au purtat confruntările dintre trimiși și comunitățile lor:

Între versetele care arată această categorie a tawḥīd-ului sunt cuvintele Sale, Preaînaltul:

În acest nobil verset, i s-a poruncit să spună că ceea ce i se revelează se rezumă la această categorie a tawḥīd-ului, deoarece formula „Lā ilāha illā Allāh” cuprinde tot ceea ce se găsește în Cărțile revelate: ea impune ascultarea de Allah, prin adorarea numai a Lui. Aceasta cuprinde toate credințele, poruncile și opreliștile, precum și răsplata și pedeapsa care decurg din ele. Versetele despre această categorie a tawḥīd-ului sunt numeroase.

unicitatea Lui, Preamăritul și Preaînaltul, în Numele și Însușirile Sale. Această categorie a tawḥīd-ului se întemeiază pe două principii:

a afirma că Allah, Preamăritul și Preaînaltul, este mai presus de a semăna cu făpturile în Însușirile lor, după cum spune Preaînaltul:

a crede în cele cu care Allah S-a descris pe Sine sau cu care L-a descris Trimisul Său ﷺ, în modul potrivit desăvârșirii și măreției Sale, după cum a spus după cuvintele:

Aceasta se face renunțând la orice năzuință de a cuprinde modul în care sunt aceste Însușiri. Preaînaltul a spus:

Am înfățișat deja pe larg această chestiune, lămurind-o prin versetele coranice din sura Al-Aʿrāf.

În mărețul Coran, recunoașterea de către necredincioși a stăpânirii lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul, este adusă adesea ca dovadă că ei trebuie să-L adore numai pe El. De aceea, în privința unicității stăpânirii, El le adresează întrebări care îi fac să recunoască adevărul. Când ei Îi recunosc stăpânirea, El le arată prin aceasta că numai El merită să fie adorat și îi mustră pentru că Îi asociază pe alții, deși recunosc că numai El este Domnul. Cine recunoaște că numai El este Domnul este dator să recunoască și că numai El merită să fie adorat.

Printre exemple se află cuvintele Sale, Preaînaltul:

După ce au recunoscut stăpânirea Sa, El i-a mustrat pentru asocierea lor, spunând:

Un alt exemplu îl constituie cuvintele Preaînaltului:

Când au recunoscut, El i-a mustrat pentru asocierea lor, spunând:

După ce au recunoscut, El i-a mustrat pentru asocierea lor, spunând:

Un alt exemplu îl constituie cuvintele Sale, Preaînaltul:

După ce recunoașterea lor a devenit limpede, El i-a mustrat pentru asocierea lor, spunând:

Fără îndoială, singurul răspuns pe care îl pot da este că Acela care are puterea de a crea cerurile, pământul și cele amintite împreună cu ele este mai bun decât un obiect neînsuflețit care nu are putere asupra niciunui lucru. Odată ce recunoașterea lor a devenit inevitabilă, i-a mustrat, dezaprobându-le fapta, prin cuvintele Sale:

Fără îndoială, răspunsul este același ca mai înainte. Odată ce recunoașterea lor a devenit inevitabilă, i-a mustrat prin cuvintele Sale:

Fără îndoială, singurul lor răspuns este: «Nu!» Adică niciunul dintre cei pe care Îi asociem nu poate face vreunul dintre lucrurile amintite: să creeze, să dea cele de trebuință, să facă să moară și să aducă la viață. Odată ce recunoașterea lor a devenit inevitabilă, i-a mustrat prin cuvintele Sale:

Împărțirea tawḥīd-ului: un adevăr al religiei cunoscut prin cercetarea textelor

Glosar

Bibliografie

Unicitatea stăpânirii, unicitatea adorării și unicitatea Numelor și Însușirilor, explicate prin dovezi din Coran și Sunna. Argumentele coranice sunt însoțite de explicații ale învățaților și de invocații profetice. Lucrarea arată de ce recunoașterea lui Allah drept Creator trebuie însoțită de adorarea numai a Lui.