Text integral · Pasaje · 32
Introducerea îngrijitorului ediției
În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.
Lauda Îi aparține lui Allah, Domnul tuturor lumilor, Cel Milostiv, Îndurător, Stăpânul Zilei Judecății! O, Allah, binecuvântează-l pe Muḥammad, familia și însoțitorii săi! Acestea fiind spuse:
Aceasta este o prelegere despre dovezile raționale privind unicitatea Domnului și aspectele desăvârșirii Sale, de șeicul ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī, Allah Preaînaltul să aibă milă de el.
A scris-o cu șase ani înainte de moarte. Din tonul autorului și din împrejurările vremii se pare că a alcătuit-o într-un val de răspândire a ideilor ateiste și de umflare a ideilor materialiste, în grupuri și personalități care adoptau ateismul. Este posibil să o fi prezentat și unor oameni asupra cărora se îngrămădiseră îndoielile ori pentru care se temea de aceasta.
A urmărit să lămurească dovezile raționale ale existenței Domnului, dintr-o parte, ale unicității Sale, din alta, și ale desăvârșirii Sale, dintr-o a treia.
A folosit multe dovezi raționale enunțate în Coran și în Sunna ori indicate în ele, cu aceleași cuvinte sau cu unele apropiate. A folosit și dovezi particulare de care mintea sănătoasă se folosește, chiar dacă nu sunt enunțate în Coran și în Sunna.
Prelegerea se distinge prin cursivitatea cuvintelor, limpezimea, profunzimea și dezvoltarea înțelesului, grija pentru exemple și diversificarea lor. Deși autorul a repetat unele cuvinte ori înțelesuri, nu a făcut-o într-un mod apăsător.
Se distinge și prin amploarea și întinderea frazei. Uneori între subiect și predicat ori între condiție și răspunsul ei, și altele asemenea, se află o distanță mare, însă fără să creeze neclaritate, cu voia lui Allah. Aceasta este o privire de ansamblu asupra prelegerii.
Pentru stabilirea textului m-am sprijinit pe o copie fotografică aflată la șeicul ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAqīl. Ea corespunde originalului aflat la nobilul și generosul domn Musāʿid ibn ʿAbd Allāh al-Saʿdī, nepotul de fiică al șeicului, după cum mi-a arătat fratele Musāʿid într-o scrisoare.
Fratele Musāʿid îi oferise copia fotografică șeicului ʿAbd Allāh ibn ʿAqīl când acesta îl vizitase acasă, în Dammām. Îi ceruse să o cerceteze și să își spună părerea, împreună cu o altă epistolă intitulată «Mari principii dintre regulile religiei Islamului», pentru revizuire și completarea lipsurilor. Șeicul mi le-a încredințat mie.
Această copie este scrisă de mâna lui ʿAbd Allāh al-Salmān, în timpul vieții autorului, la data de 20 Jumādā al-Ākhira 1370. La sfârșitul ei se află încuviințarea lui al-Saʿdī, scrisă de mâna sa: «Acestea au fost rostite de cel sărac înaintea lui Allah, ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir ibn Saʿdī. Allah să îl ierte pe el, pe părinții săi și pe toți musulmanii!»
Prelegerea nu avea un titlu vădit. La început, după basmala și laudă, era scris doar: «Aceasta este o prelegere însemnată, care cuprinde o îndrumare limpede către dovezile raționale privind unicitatea Domnului și aspectele desăvârșirii Sale». De aici am preluat titlul amintit. Deși nu este un titlu explicit și nu urmează întru totul forma titlurilor, este una dintre denumirile cele mai potrivite pentru această prelegere.
Pe prima pagină apare numărul paginii sub forma «— 1 —», iar alături este scris «netipărit». Aceste cuvinte sunt de mâna șeicului Ibn ʿUthaymīn, Allah să aibă milă de el, fiindcă manuscrisul îi fusese împrumutat înainte să ajungă la fratele Musāʿid.
Alături este scris «26 de pagini». Prelegerea începe apoi direct cu basmala; lângă ea au fost adăugate lauda lui Allah și cererea de binecuvântare și pace asupra Profetului, cu alt scris, poate al lui al-Saʿdī.
Prelegerea cuprinde 26 de pagini, cu aproximativ 25 de rânduri pe pagină și aproximativ 11 cuvinte pe rând. Scrisul este limpede, cu excepția unor cuvinte și a unor lipsuri de pe marginea dreaptă a unor pagini, precum pagina 11, ori de pe cea stângă, precum pagina 12.
Munca mea asupra prelegerii a constat în următoarele:
1. Transcrierea prelegerii în format electronic, la care au luat parte și câțiva colegi.
2. Grija pentru punctuație și vocalizarea cuvintelor. Acolo unde un cuvânt era vocalizat în original și acest lucru avea un folos, l-am semnalat în notă.
3. Grija pentru împărțirea frazelor și a paragrafelor, folosind împărțirea manuscrisului original, fie prin trecerea la rând nou, fie printr-o linie ori un semn asemănător.
4. Scrierea unor cuvinte potrivit ortografiei statornicite, fără a semnala aceasta: de pildă, «الإعتراف» a devenit «الاعتراف», «للإبدان» a devenit «للأبدان», «وبقائها», când era la nominativ, a devenit «وبقاؤها», iar «حاظر» a devenit «حاضر». Tot astfel, am redat tāʾ marbūṭa cu cele două puncte: «ثلاثه» a devenit «ثلاثة». Asemenea cazuri sunt foarte numeroase.
5. Corectarea unor greșeli vădite. Pe cele care nu influențau înțelesul nu le-am semnalat, precum repetarea cuvântului «قد» în original, aflat la sfârșitul unui rând și la începutul celui următor. Pe cele care influențau înțelesul le-am menționat, cum s-a întâmplat în cazul omiterii unor cuvinte din versete.
6. Când două cuvinte se asemănau în scris, am ales forma cerută de context. Dacă era limpede, nu am semnalat-o în notă; dacă însă contextul le îngăduia pe amândouă, am ales una și am menționat-o pe cealaltă în notă. Așa sunt cuvintele de la începutul prelegerii: «ووجود كماله» și «ووجوه كماله» — «și existența desăvârșirii Sale» ori «și aspectele desăvârșirii Sale».
7. Cuvintele șterse, corectate ori adăugate între rânduri nu le-am semnalat decât când exista un folos, precum cuprinderea unui înțeles nou. Așa este ștergerea cuvântului «المسألة» — «chestiunea» — și înlocuirea lui cu «المحاضرة» — «prelegerea».
8. Am apreciat cuvintele lipsă, omise de pe margini sau șterse și le-am așezat între paranteze drepte, cerând ajutorul lui Allah Preaînaltul pentru a le înțelege din context, din felul autorului de a se exprima și din formulările sale din această prelegere sau din alte cărți ale lui.
9. Numerotarea versetelor și scrierea lor în grafia ʿuthmānică, precum și indicarea izvoarelor hadithurilor.
10. Am adăugat unele titluri, asemenea capitolelor, între grupurile de paragrafe și le-am pus între paranteze drepte. Am șovăit asupra acestui lucru, apoi m-am hotărât să îl fac pentru a ușura înțelegerea și găsirea informației în cuprins.
Am citit prelegerea înaintea vrednicului nostru șeic, juristul înaintat în vârstă și transmițător cu lanțuri de transmitere, elevul autorului, șeicul ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAqīl, Allah să îl păzească. M-am folosit de cercetarea și comentariile sale și am consemnat cele mai însemnate observații.
După lauda către Allah, îi mulțumesc vrednicului nostru șeic ʿAbd Allāh ibn ʿAqīl, care mi-a încredințat prelegerea șeicului său ʿAbd al-Raḥmān al-Saʿdī, Allah să aibă milă de el, și m-a chemat să apreciez cuvintele care lipsesc. I-am cerut voie să pregătesc integral ediția critică; mi-a îngăduit și i-am citit-o.
Îi mulțumesc nobilului frate, nepotul de fiică al șeicului, Musāʿid ibn ʿAbd Allāh al-Saʿdī, pentru strădania de a păstra moștenirea bunicului său și grija de a scoate această prelegere la lumină într-o formă cât mai deplină.
Le mulțumesc tinerilor frați care au luat parte alături de mine la transcrierea prelegerii în calculator.
Îl rog pe Allah să o facă folositoare și să ne ierte pe noi, pe părinții noștri, pe șeicii noștri și pe musulmani. De la Allah vine izbânda.
Bāsil ibn Saʿūd al-Rushūd Riyadh, Rajab 1428