Dovezi raționale despre unicitatea și desăvârșirea lui Allah

[Căile cunoașterii lui Allah sunt largi, fără a fi limitate]

Să știi că toate căile cunoașterii lui Allah sunt foarte largi, potrivit nevoii și trebuinței făpturilor de ele. Fiecare le exprimă prin cuvinte generale ori particulare, potrivit stării care îi este prezentă și lucrurilor care îl preocupă cel mai mult.

De fapt, orice gând care trece prin inimi, orice lucru văzut de ochi și perceput de simțuri, orice lucru mișcător ori nemișcat, orice ființă vie ori lucru neînsuflețit sunt dovezi, argumente și semne ale unicității lui Allah.

În fiecare lucru este un semn al Lui care arată că El este Unul.

Însă lucrurile particulare ajung mai repede în minte. Inimile le înțeleg în amănunt și prin ele dobândesc un folos și un câștig grabnic, datorită ușurinței și simplității lor și pentru că sunt înțelese nemijlocit. Să pomenim așadar exemple și istorisiri de la înaintași și contemporani, din care fiecare înțelege ceea ce i se potrivește și este pe măsura priceperii sale.

[Exemple și istorisiri despre dovedirea existenței lui Allah]

Un om a fost întrebat: «Prin ce L-ai cunoscut pe Domnul tău?» A răspuns: «Bălegarul arată cămila, iar urmele pașilor arată mersul. Oare un cer cu constelații, un pământ cu drumuri și mări cu valuri nu Îl arată pe Cel Blând, Atoatecunoscător?»

Un grup de atei s-a întâlnit cu un învățat — cred că era Abū Ḥanīfa — și l-a întrebat: «Care este dovada existenței Făuritorului?» Le-a spus: «Lăsați-mă, căci gândul îmi este ocupat cu un lucru ciudat». Au întrebat: «Care?» A răspuns: «Am auzit că pe Tigru se află o corabie uriașă, plină cu felurite mărfuri uimitoare, care merge și se întoarce fără cineva care să o miște și fără cârmaci care să o conducă».

I-au spus: «Ești nebun?» A întrebat: «De ce?» Au spus: «Ar crede un om cu minte așa ceva?» El le-a răspuns: «Atunci cum v-a îngăduit mintea să credeți că această lume, cu felurile, soiurile și întâmplările sale uimitoare, și această sferă cerească aflată în rotire și mișcare își urmează mersul, că evenimentele au loc fără cineva care să le dea ființă și că lucrurile mișcătoare se mișcă fără cineva care să le miște?» Atunci au început să se învinovățească pe ei înșiși.

Un om a fost întrebat: «Prin ce L-ai cunoscut pe Domnul tău?» A răspuns: «Prin această picătură pe care masculul o depune în pântecele femelei. Allah o trece de la picătură la cheag, apoi la bucată de carne și prin celelalte etape, până când devine un om bine alcătuit, cu organe văzute și lăuntrice depline.

Are auz, prin care aude sunetele, vedere, prin care vede lucrurile, minte, prin care își găsește binele, două mâini, cu care prinde și săvârșește lucrări fine, două picioare, cu care merge, și multe organe create pentru alte foloase cunoscute. Are căi prin care intră cele ce hrănesc trupul și alte căi prin care ies cele ce l-ar vătăma.

A fost alcătuit în această alcătuire uimitoare, astfel încât, dacă toate făpturile s-ar aduna să creeze un singur om cu această făptură temeinică și uimitoare, cunoștințele și puterile lor ar fi neputincioase. Nu este aceasta o dovadă și un argument al existenței Creatorului, al măreției și unicității Sale?»

Spun: Allah a pomenit această dovadă în Cartea Sa în felurite chipuri.

Un om a fost întrebat: «Prin ce L-ai cunoscut pe Domnul tău?» A răspuns: «Prin desfacerea hotărârilor și a năzuințelor».

Înțelesul este că robul se hotărăște în multe treburi ale sale cu o hotărâre fermă și neșovăitoare, apoi năzuința i se schimbă și hotărârea se desface, ajungând să o lase și să se îndrepte spre alt lucru în care își vede binele.

Aceasta se întâmplă numai fiindcă Allah are putere asupra tuturor lucrurilor și întoarce inimile așa cum chibzuiește trupurile. Uneori îl abate pe rob de la ceea ce își propusese, din blândă grijă față de el și pentru a-i păstra credința și religia, purtându-i de grijă fără ca el să își dea seama. Îi cerem așadar blânda Sa purtare de grijă în toate lucrurile și înlesnirea căii celei ușoare.

Un om a fost întrebat: «Prin ce L-ai cunoscut pe Domnul tău?» A răspuns: «De câte ori am fost necăjit și El mi-a risipit necazul! Am fost bolnav, L-am chemat și m-a vindecat; am fost sărac și m-a îndestulat; am fost rătăcit de la călăuzire, iar El mi-a purtat de grijă cu blândețe și m-a călăuzit. Nu mi s-a întâmplat numai mie. Câte asemenea binefaceri și altele, fără număr și fără hotar, are El asupra robilor Săi! Aceasta mă obligă să Îi recunosc unicitatea, puterea și îndurarea».

Un om a fost întrebat: «Prin ce L-ai cunoscut pe Allah?» A răspuns: «Noi și ceilalți oameni am văzut în această viață pieirea asupritorilor nelegiuiți și sfârșitul lor rău, așa cum am văzut la cei care fac bine deznodămintele lor bune. El le-a dat robilor mai devreme o mostră de răsplată și pedeapsă, ca să Îl cunoască, să I se supună numai Lui și să Îl adore numai pe El».

Altul a fost întrebat: «Prin ce L-ai cunoscut pe Allah?» A spus: «Prin faptul că le dă făpturilor binefacerile la vremea când au nevoie de ele și nu se pot lipsi de ele.

El pogoară ploaia când este nevoie și o oprește când există teama că ar vătăma. Ușurarea vine când crizele se întețesc. Cele căutate vin de la El la vremea când este nevoie de ele. Organele și puterile omului i le dăruiește Allah treptat, potrivit nevoii sale de ele.

Se poate ca acestea să fie întâmplare? Sau prin ele se cunoaște cu deplină certitudine că Acela care le-a dăruit la vremea nevoii și necesității este Domnul adorat, Regele vrednic de laudă?»

Spun: în această categorie intră și subiectul nostru, cunoașterea lui Allah. Nevoia robilor de cunoașterea Lui este mai presus de toate nevoile, iar necesitatea ei întrece toate celelalte necesități. De aceea Allah a înlesnit-o robilor, le-a trasat căile, le-a deschis ușile și drumurile și le-a lămurit dovezile, datorită marii nevoi de ea și nemărginirii îndurării și bunătății Sale.

Un om a fost întrebat: «Prin ce este cunoscut Allah?» A răspuns: «Prin faptul că l-a învățat pe om ceea ce nu știa. Omul a ieșit din pântecele mamei fără să știe nimic. El i-a dat instrumentele cunoașterii și i-a înlesnit mijloacele. Omul a continuat să învețe treburile religiei până a devenit un învățat călăuzit de Domnul și să învețe treburile vieții lumești până a devenit priceput, inventând lucruri uimitoare. El i-a înlesnit toate mijloacele prin care să dobândească acestea».

Un lucru uimitor este că, atunci când pe o tăbliță s-a scris și locul ei a fost ocupat de un lucru, ea nu mai încape și pentru altele. Nu se poate scrie altceva pe ea înainte de ștergerea⁸ celor scrise. Însă inima omului continuă să păstreze și să înțeleagă lucruri și cunoștințe felurite.

Cu cât cunoștințele i se lărgesc și știința i se adâncește, cu atât puterea de a reține i se întărește, memoria i se întețește și gândurile i se lărgesc. Stau oare aceste lucruri în puterea și capacitatea oamenilor? Sau sunt una dintre cele mai mari dovezi ale măreției, unicității și desăvârșirii lui Allah și ale nemărginirii îndurării Sale?

Un om a fost întrebat: «Prin ce este cunoscut Allah?» A răspuns: «Prin acest sâmbure pe care oamenii îl sădesc: din el vin curmalii și arborii feluriți și ies roade gustoase și folositoare. Prin aceste semințe aruncate în pământ: din ele ies felurile de culturi care sunt temelia hranei oamenilor și a animalelor lor. Apoi însămânțarea se repetă și rodește în fiecare an cât le ajunge robilor și mai mult decât nevoia lor».

Nu este aceasta o dovadă și un argument al existenței și puterii lui Allah, al grijii și îndurării Sale față de robi?

Allah a arătat această dovadă rațională văzută prin cuvintele Preaînaltului:

Cel care despică sămânța și sâmburele.

Și prin cuvintele:

Ați văzut ceea ce semănați?

Voi faceți să crească sau Noi suntem Cei care facem să crească?

Un om care se grăbise să creadă în Trimis a fost întrebat: «Ce te-a îndemnat la aceasta?» A răspuns: «Nu l-am văzut poruncind vreun lucru despre care rațiunea să spună: „De-ar fi fost să nu îl poruncească!” și nici oprind vreun lucru despre care rațiunea să spună: „De l-ar fi poruncit!”»

Prin lumina minții și puterea vederii sale lăuntrice, a dedus adevărul Trimisului din faptul că cele aduse de el cuprind îndreptarea și respingerea stricăciunii și corespund minților sănătoase.

Un cunoscător a fost întrebat: «Prin ce este cunoscut Allah?» A răspuns: «Prin gustarea dulceții ascultării și înghițirea amărăciunii neascultării».

Aceasta este o deducție întemeiată pe dovadă și trăire lăuntrică pentru cel căruia i-a fost dăruită această stare. Ea îl împinge pe rob spre deplinătatea credinței și sporirea certitudinii. Cel care simte dulceața ascultării și a credinței, gustă plăcerea certitudinii și suferă atunci când sufletul care îndeamnă la rău îl biruie și îl face să săvârșească un păcat este împins de această stare să Îl cunoască pe Allah și unicitatea Sa.

Un om a fost întrebat: «Prin ce este cunoscut Allah?» A răspuns: «Prin desfășurarea regulată a cauzelor, apoi prin schimbarea unora dintre ele și împiedicarea efectului lor, precum și prin aducerea la existență a unor lucruri fără cauze cunoscute».

Aceasta este corect. Preaînaltul a făcut ca lucrurile să urmeze cauze și efecte, în rânduiala Sa creatoare și în Legea Sa, pentru ca prin aceasta să fie cunoscută înțelepciunea Sa deplină și pentru ca oamenii care lucrează să fie încurajați în faptele de ale căror urmări Allah le-a legat și pe care le-a făcut să se desfășoare după rânduiala Sa. Totuși, uneori a împiedicat ca anumite cauze să își producă efectele, precum în minunile profeților, ieșite din comun, și în darurile extraordinare ale apropiaților Săi.⁹

Tot astfel, aduce la existență multe lucruri fără cauzele obișnuite: l-a creat pe ʿĪsā dintr-o mamă fără tată, iar pe Yaḥyā din doi părinți cărora, în mod obișnuit, nu li s-ar fi născut un copil.

Sunt multe lucruri de acest fel, pentru ca robii să cunoască faptul că El dispune în chip absolut. Așa cum dispune de lucruri prin cauzele cunoscute, legate de ele, tot astfel dispune de ele prin altele decât cele obișnuite.

De aceea, cele mai multe asemenea întâmplări sunt minunile profeților și darurile extraordinare ale apropiaților Săi, deși se pot petrece și altora. Toate sunt dovezi ale unicității, dumnezeirii și stăpânirii lui Allah.

Un om a fost întrebat: «Prin ce este cunoscut Allah?» A răspuns: «Prin cercetarea izvoarelor hranei și a traiului. Omul vede persoane cu multe bunuri, proprietăți și venituri care însă s-au bizuit pe ele: treburile li s-au strâmtorat, datoriile i-au împovărat și lucrurile au venit împotriva așteptărilor.

Apoi privește mulți oameni care nu au nici proprietăți, nici venituri din ele, nici bunuri, ci le-au fost înlesnite mijloace simple, despre care nimănui nu i-ar trece prin minte că le-ar ajunge. Allah însă le-a binecuvântat și le-a lărgit traiul. Ei au inimi mai deschise, suflete mai odihnite și o viață mai tihnită decât cei dintâi.

Pricina este că au folosit mijloacele încrezându-se în Cel care le dă urmările. Inimile lor privesc mereu spre ceea ce se află la Allah și nădăjduiesc să le înlesnească traiul. Cei dintâi sunt dimpotrivă: inimile le sunt legate de proprietăți și bunuri. Prin aceasta este cunoscut Allah și se cunoaște că întreaga hotărâre Îi aparține».

De aceea, când cercetăm mulți oameni puternici și isteți, care lucrează zi și noapte, îi găsim cu traiul strâmt și mijloacele fără izbândă. Vedem, în schimb, mulți oameni slabi și cu mintea mai greoaie, care nu au puterea și istețimea celor dintâi, însă Allah le-a lărgit traiul și le-a înlesnit treburile. Toate acestea sunt văzute și îl obligă pe omul cu minte să mărturisească deplina putere de a dispune a lui Allah și că întreaga hotărâre Îi aparține.

Altul a fost întrebat: «Prin ce este cunoscut Allah?» A spus: «Prin faptul că El schimbă zilele între robi, în cinste și umilință, bogăție și sărăcie, prin mijloace și fără mijloace».

Altul a fost întrebat: «Prin ce este cunoscut Allah?» A răspuns: «Privind împlinirea cuvintelor Preaînaltului:

Nu există vietate pe pământ a cărei hrană să nu Îi revină lui Allah.

Vezi împlinirea lor cuprinzând toate făpturile și că Allah i-a înlesnit fiecăruia mijloace de hrană prin care trăiește:

acesta prin negoț, acesta prin meșteșug, acesta prin lucrarea pământului, acesta prin muncă și slujire, acesta prin ceea ce au lăsat înaintașii, acesta prin creșterea vitelor, acesta prin bunătatea altuia față de el, fie că a cerut ori nu a cerut, iar acesta prin truda altuia pentru el. Mai sunt și alte mijloace cunoscute, pe care Cel Atotputernic, Înțelept le-a rânduit ca hrană pentru robi. Slavă Celui a cărui înzestrare ajunge la cele mai mici făpturi, în pustiurile întinse, în adâncurile mărilor și în întunecimi!»

Un om a fost întrebat: «Prin ce este cunoscut Allah?» A răspuns: «Cunoașterea lui Allah are foarte multe uși și căi. Printre ele se află invențiile numeroase spre care Allah i-a călăuzit pe robi în aceste vremuri, folosirea electricității, transmiterea sunetelor, luminilor și altora asemenea la distanțe uriașe și în locuri îndepărtate.

El l-a învățat pe om, El l-a făcut în stare de aceasta, El i-a creat materialele și minereurile prin care se dobândesc aceste lucruri și l-a călăuzit să le combine.

Se știe că omul a ieșit din pântecele mamei sale fără să cunoască nimic și fără să poată face nimic. A învățat toate acestea, iar ele fac parte dintre binefacerile lui Allah asupra sa. Creatorul cauzei este și Creatorul efectului. Binecuvântat și Preaînalt este El!

Aceasta este o mare dovadă a desăvârșirii puterii lui Allah, care l-a făcut pe robul slab în stare de asemenea lucruri, socotite mai înainte imposibile și cu neputință».

Spun: toate aceste răspunsuri, despre lucruri generale și particulare, sunt corecte. Ele obligă mințile să Îl recunoască pe Domnul lor și unicitatea Sa și pot fi înmulțite de foarte multe ori.

Dacă privești în ansamblu lumea de sus și de jos, măreția acestor făpturi, uimitoarea lor rânduială, alcătuirea și așezarea lor temeinică și binele lumii și al făpturilor care decurge de aici, cunoști că această lume are un Domn Măreț, un Rege Mare și Atotputernic. Lumile I s-au supus, făpturile I s-au plecat și El ține frunțile robilor sub stăpânirea Sa. Cunoști că tot ceea ce este în ceruri și pe pământ sunt robi și supuși ai Domnului lor, fără vreo putere proprie de hotărâre.

Apoi, dacă privești fiecare făptură în parte și cugeți la creația uimitoare și înțelepciunile strălucite cuprinse în ea, iar apoi privești în mod aparte la tine, la însușirile tale și la uimitoarea creație și înțelepciunile strălucite așezate în tine, cunoști că Allah este Domnul, Creatorul, Dătătorul hranei, Cel care chibzuiește orice lucru și este Înțelept în orice lucru. Preaînaltul a spus:

Pe pământ sunt semne pentru cei înzestrați cu certitudine.

Toate făpturile lui Allah și toate evenimentele cărora El le dă ființă sunt semne și dovezi că El este Unic și Măreț, un Domn Generos și un Rege Darnic.

Tot astfel, cugetă la Legea desăvârșită: toate veștile ei sunt adevărate, iar dovezile le-au confirmat adevărul. Toate rânduielile ei sunt drepte, poruncesc binele și îndreptarea și opresc răul și stricăciunea. Rânduielile sale temeinice și drepturile sale drepte țin pasul cu vremurile; oricât s-ar schimba împrejurările și obiceiurile, buna lor stare nu se tulbură și călăuzirea lor nu este infirmată.

Dimpotrivă, călăuzirea, îndreptarea și binele nu există decât prin ea. Nu aduce vreun lucru pe care mințile să îl socotească imposibil ori simțurile sănătoase să îl infirme. Mințile depline mărturisesc că rânduielile ei sunt cele mai bune, mai drepte, mai corecte și mai călăuzitoare.

Nu este aceasta o mare dovadă a măreției și puterii lui Allah, a nemărginirii cunoașterii Sale și a cuprinderii înțelepciunii și îndurării Sale? Și că El este vrednic de laudă în orice stare, pentru crearea făpturilor și legiuirea rânduielilor?

A făcut frumos ceea ce a creat și a făcut temeinic ceea ce a legiuit. Nu există în acestea cusur ori zădărnicie și nimic care să contrazică înțelepciunea în vreo privință:

Lucrarea lui Allah, care a făcut temeinic orice lucru.

Cine este mai bun decât Allah în judecată pentru un neam cu certitudine?