Dovezi raționale despre unicitatea și desăvârșirea lui Allah

[Dintre dovezi: ceea ce au adus trimișii este adevărul folositor, iar ceea ce îl contrazice este neadevăr]

Printre dovezile raționale ale unicității lui Allah și ale adevărului trimișilor Săi se află:

faptul că toți trimișii, mai ales imamul și ultimul lor, Muḥammad, au adus adevărul folositor. Toate veștile lor sunt adevărate, iar toate judecățile lor sunt adevăr, dreptate și înțelepciune. Nu a rămas vreun adevăr pe care să nu îl fi adus, lămurit și recomandat făpturilor și nici vreun neadevăr pe care să nu îl fi arătat și de care să nu îi fi avertizat pe oameni.

Acest principiu este primit de toți cei care recunosc corect profețiile. Dacă cineva pretinde o rațiune ori un raționament care contrazice acest principiu adus de trimiși, știm cu certitudine că raționamentul său este stricat și pretenția sa neadevărată. Rațiunea sănătoasă nu contrazice adevărul limpede.

Ceea ce lămurește și întărește aceasta este că adevărul adus de trimiși, în vești și judecăți, este un adevăr limpede, cunoscut și ferit de greșeală. El nu se împarte în vrednic de laudă și vrednic de mustrare, ci este în întregime adevăr vrednic de laudă. Cât despre raționamentele pretinse de potrivnicii trimișilor, ei se sprijină pe raționamente care, după acordul oamenilor cu minte, se împart în adevăr și neadevăr, în vrednice de laudă și vrednice de mustrare.

Susținătorii lor sunt, în plus, foarte dezbinați. Fiecare grup are raționamente pe care le apără și le critică pe ale altora. Sunt într-o confuzie și amestec, într-o neînțelegere fără rânduială. Preaînaltul a spus:

Ei au socotit adevărul minciună când le-a venit și se află într-o stare tulbure.

Este oare urmarea acestor rătăciți, neștiutori și tulburați mai îndreptățită decât urmarea trimișilor lui Allah, cei mai cunoscători, mai călăuziți, mai adevărați și mai buni dintre făpturi, cei mai înalți în orice însușire a desăvârșirii?

Ei sunt feriți de orice lipsă, cusur și cădere și sunt păziți în cuvinte și fapte. Asupra lor au fost pogorâte marile cărți de la Domnul Cel Măreț: izvor al călăuzirii, al îndurării, binelui, bunei îndrumări și luminii și temelie a fericirii și izbânzii.

Allah a diversificat dovezile care arată adevărul lor și corectitudinea celor aduse de ei: acestea sunt adevărul, iar ce le contrazice este rătăcire; sunt lumină, îndurare și bine, iar ce le contrazice este întuneric, rău și stricăciune.

În ce cuvânt, după Allah și semnele Sale, vor mai crede?

Vai oricărui mincinos păcătos, care aude semnele lui Allah recitate lui, apoi stăruie cu trufie, ca și cum nu le-ar fi auzit! Vestește-i o pedeapsă dureroasă!

Pe Allah, căile s-au lămurit pentru cei care le străbat, dovezile și semnele adevărului s-au arătat celor cu certitudine, călăuzirea și lumina sigură s-au vădit celor cu vedere pătrunzătoare și dovada s-a ridicat împotriva celor încăpățânați.

De aceea, toți cei nefericiți care s-au împotrivit trimișilor recunosc că s-au împotrivit și trimișilor, și rațiunii. Au spus:

Dacă am fi ascultat ori am fi judecat, nu am fi fost între oamenii Focului aprins.

Și-au recunoscut păcatul. Departe fie oamenii Focului aprins!

[Dintre dovezi: firea din inimile robilor, mai ales ale profeților]

Printre dovezile raționale ale unicității lui Allah, ale faptului că El nu are nevoie de nimeni și ale nevoii tuturor făpturilor de El se află firea pe care Allah a dat-o robilor Săi. Aceasta se vede mai ales la aleșii făpturilor: profeții și trimișii, căpeteniile călăuzirii și luminătorii întunericului, oamenii cu minți depline și judecăți așezate, care sunt treapta cea mai înaltă a făpturilor.

Ei sunt înclinați din fire către recunoașterea deplină a unicității lui Allah și a faptului că El este Cel căutat și adorat în toate stările. Acest adevăr a devenit în inimile lor cel mai mare, mai limpede și mai vădit dintre toate adevărurile. Este o cunoaștere evidentă și necesară, pe care nimeni nu o poate respinge.

Cel care o tăgăduiește nu are nimic prin care să respingă această cunoaștere certă și această cale a dovezii, în afară de propria necunoaștere, venită din percepția sa stricată, preocuparea cu credințe corupte și întoarcerea de la căutarea călăuzirii.

Oamenii cu minte știu și sunt în acord că necunoașterea unui lucru nu este nici măcar o îndoială întemeiată, cu atât mai puțin o dovadă care să respingă cele mai puternice, mai însemnate și mai adevărate dovezi ale celor învățați și înzestrați cu certitudine: făpturile cu cea mai mare cunoaștere, cea mai deplină convingere, cele mai adevărate și mai drepte minți și cele mai curate inimi.

Această certitudine din inimile lor, ei fiind căpeteniile celor dintâi și celor din urmă, nu are nimic egal ori apropiat. De aceea trimișii le-au spus neamurilor lor:

Oare există îndoială cu privire la Allah?

Preaînaltul a spus:

În ce cuvânt, după Allah și semnele Sale, vor mai crede?

Vai oricărui mincinos păcătos, care aude semnele lui Allah recitate lui, apoi stăruie cu trufie, ca și cum nu le-ar fi auzit! Vestește-i o pedeapsă dureroasă!

Această cunoaștere certă, evidentă și necesară, asupra căreia sunt în acord oamenii cunoașterii și certitudinii, cei mai înalți dintre făpturi în orice însușire a desăvârșirii, este cea mai deplină, mai limpede și mai vădită cunoaștere pentru ei. Este imposibil și cu neputință ca o cunoaștere despre vreun alt adevăr cert să se apropie de ea. Cine se îndoiește ori șovăie și-a arătat neștiința, rătăcirea și nechibzuința. Este o încăpățânare vădită. Allah dă izbânda.

[Dintre dovezi: acordul musulmanilor și al celor care cunosc starea Profetului — pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!]

Printre cele mai mari dovezi că ceea ce a adus Trimisul Muḥammad este adevărul, în toate realitățile corecte și folositoare, se află acordul tuturor musulmanilor și al tuturor celor care i-au cunoscut starea: el este, fără excepție, cel mai cunoscător dintre făpturi despre Allah și despre adevărurile folositoare, cel mai priceput în lămurire, cu exprimarea cea mai limpede și mai elocventă și cel care dorește cel mai mult binele făpturilor.

Când aceste însușiri s-au împlinit — și s-au împlinit — în chip deplin în Muḥammad, astfel încât nimeni nu îl egalează și nu se apropie de el în cunoaștere, elocvență și dorință de bine, se cunoaște cu certitudine necesară că tot ceea ce a adus este adevărul fără îndoială.

Aceasta se vede mai ales în domeniul unicității lui Allah și în măreața sa lămurire că lui Allah Îi aparțin numele cele mai frumoase și atributele înalte și desăvârșite, pe care numai El le deține și în care nimeni nu Îi este partener. Numai acest lucru este o dovadă îndestulătoare și vindecătoare pentru oricine are chiar și puțină judecată ori ascultă cu luare-aminte.

Cât de uimitor este cel care se împotrivește celor aduse de acest mare Profet, care a adus o Lege mai măreață, mai deplină și mai corectă decât oricare a ajuns vreodată în lume, prin cuvintele materialiștilor cu judecățile nesocotite și mințile stricate! S-a arătat limpede că tot ceea ce au opus ei religiilor este neștiință, rătăcire și încăpățânare vădită. Aceasta se cunoaște prin cercetarea tuturor chestiunilor în care s-au împotrivit trimișilor.

Preaînaltul a spus despre ei și despre cei asemenea lor:

Când trimișii lor le-au adus dovezile limpezi, ei s-au bucurat de cunoașterea pe care o aveau, dar i-a împresurat ceea ce luau în batjocură.

Prin urmare, toate lucrurile existente, toate evenimentele, cunoștințele și mișcările sunt dovezi și argumente ale unicității Domnului pământului și cerurilor:

Cine a adus făpturile din neființă?

Cine a chibzuit și a cârmuit treburile?

Cine a creat cerurile și pământul, le-a păzit și le-a ținut prin puterea Sa?

Cine l-a creat pe om dintr-o picătură, iar el a ajuns un potrivnic care vorbește limpede?

Cine dă moartea și viața, fericirea și nefericirea, a nimicit neamurile tiranice prin felurite pedepse pilduitoare și i-a izbăvit pe trimiși și pe cei care îi urmează?

În acestea se află, cu adevărat, pilde și dovezi limpezi.

Cine a creat sămânța și sâmburele și a făcut să țâșnească din pământ râuri și izvoare? Nu sunt acestea din urmările Celui care spune unui lucru «Fii!», iar el este?

Cine i-a dat fiecărui lucru alcătuirea potrivită lui și apoi a călăuzit fiecare făptură spre binele fără de care nu se poate îndrepta?

Cine i-a învățat pe oameni feluritele științe și meșteșuguri?

Cine a scos roadele proaspete din ramurile uscate?

Cine a întocmit lucrurile cu cea mai deplină înțelepciune și rânduială și le-a făcut cu măiestrie?

Cine a făcut frumos orice lucru creat de El, a legiuit rânduielile și le-a făcut la culmea călăuzirii și îndreptării, cu deplină temeinicie?

Cine a pus în mișcare norii încărcați cu ape multe și a făcut ca ele să ajungă la ținuturi și robi? Nu este El Cel care readuce făpturile după moarte, pentru Ziua Adunării și a Chemării?

Cât de uimitoare sunt sufletele care Îl tăgăduiesc pe Domnul și învierea! Cât de rătăcite și oarbe sunt! Cum nu recunosc acest adevăr, cel mai mare, mai limpede și mai vădit dintre adevăruri?

Un Dumnezeu Măreț, care nu a încetat niciodată să fie Dumnezeu, un Rege Mare a cărui stăpânire nu are sfârșit. A cuprins lumile cu îndurarea și hrana Sa și nu lasă și nu uită nici cea mai mică făptură.

Aude geamătul celor istoviți de boală¹⁶, răspunde cererilor celor care cer și le dăruiește cu mărinimie iertarea și îndurarea Sa celor care se căiesc.

[Încheiere]

Te rugăm, o, Allah, prin numele Tale cele mai frumoase și atributele Tale cele mai înalte, să ne dăruiești credință deplină și certitudine adevărată și să ne faci să ne folosim de semnele Tale auzite, văzute, de la orizonturi și din suflete. Ele sunt dovezi pentru cei cu certitudine, semne pentru cei cu vedere pătrunzătoare, argument împotriva celor îndărătnici și încăpățânați și îndurare și bunătate de la Tine pentru toate făpturile.

O, Allah, binecuvântează-l, dăruiește-i pace și revarsă binecuvântare asupra lui Muḥammad, asupra familiei, însoțitorilor și următorilor săi până în Ziua Judecății! Iartă-ne pe noi, pe părinții noștri și pe toți musulmanii, vii și morți. Amin.

Scris de mâna lui ʿAbd Allāh al-Sulaymān al-Salmān.

20 Jumādā al-Ākhira 1370 Acestea au fost rostite de cel sărac înaintea lui Allah, ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir ibn Saʿdī. Allah să îl ierte pe el, pe părinții săi și pe toți musulmanii!¹⁷