Dovezi raționale despre unicitatea și desăvârșirea lui Allah

[Dintre dovezi: existența Domnului este mai vădită decât orice]

Printre cele mai mari dovezi ale unicității lui Allah și ale existenței Sale necesare se află:

ceea ce trimișii — pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lor! — și-au chemat neamurile să urmeze, atrăgându-le atenția asupra dovezilor raționale. Au vestit deschis, în deplin acord, că existența Domnului este mai vădită, mai limpede, mai clară și mai presus decât orice. Nicio îndoială nu se poate ridica împotriva ei în vreo privință. De aceea toți trimișii lor au spus:

Oare există îndoială cu privire la Allah?

Este o întrebare și o dezaprobare puternică față de cel care se îndoiește de Allah. Ea arată că în mințile și firile făpturilor este statornicit faptul că existența și unicitatea lui Allah sunt cele mai vădite și mai limpezi lucruri. Cine se îndoiește de ele tăgăduiește cu nerușinare și încăpățânare, nepăsându-i că se împotrivește rațiunii și religiei.

Existența, dăinuirea, păzirea și dobândirea tuturor desăvârșirilor lucrurilor sunt prin Allah Preaînaltul. El este Cel Dintâi, înaintea căruia nu este nimic, Cel care a adus la existență totul. De aceea au spus:

Oare există îndoială cu privire la Allah, Creatorul cerurilor și al pământului?

Pe Cel care a creat cerurile și pământul — lumea de sus și lumea de jos — cu făpturile din ele, le-a adus din neființă, le-a întocmit și le-a făcut cu măiestrie nu Îl tăgăduiesc decât cei ale căror minți s-au smintit, inimi s-au răsturnat, firi s-au stricat și păreri s-au tulburat.

Cei mai mulți dușmani ai trimișilor au fost politeiști care Îl recunoșteau pe Domnul și faptul că numai El creează: așa au fost neamurile lui Nūḥ, Hūd, Ṣāliḥ și altele. Între ei au fost și atei tăgăduitori, precum Faraon, care a spus cu tăgăduire:

Și ce este Domnul tuturor lumilor?

Și a spus:

O, căpetenii, nu vă cunosc alt dumnezeu în afara mea!

Toți trimișii le-au amintit neamurilor care îi socoteau mincinoși și le-au adus ca dovadă faptul că Domnul a creat toate făpturile și este Domnul tuturor lumilor, al celor dintâi și al celor din urmă. Le-au amintit numeroasele binefaceri ale lui Allah asupra lor. Fiecare trimis îi spune neamului său:

Adorați-L pe Allah! Nu aveți alt dumnezeu în afara Lui.

Le-au adus argumente și le-au dovedit aceasta prin faptul că El este Domnul, Creatorul, Chibzuitorul și Dătătorul tuturor binefacerilor. Cel care are aceste însușiri este vrednic să fie adorat cu sinceritate numai El, să fie pomenit, să I se mulțumească, să fie lăudat și preamărit mult.

Toate acestea sunt dovezi raționale pe care nu le tăgăduiește decât cel care leapădă rațiunea și religia.

[Dintre dovezi: zilele în care Allah Și-a arătat puterea și faptele Sale]

Tot astfel, le-au amintit zilele lui Allah și ceea ce a făcut El cu neamurile tiranice. Le-au amintit că aceste pedepse sunt rodul necredinței și al socotirii adevărului drept minciună și o mostră a pedepselor Vieții de Apoi.

Sunt pedepse și osânde pilduitoare pe care oamenii le-au văzut cu propriii ochi. Cei care nu le-au văzut au primit veștile de la neamuri și generații, prin atât de multe căi, încât nu încape îndoială.

De aceea Allah a așezat acest fel de dovezi printre semnele raționale și perceptibile. Allah Preaînaltul a spus:

Ați locuit în sălașurile celor care s-au nedreptățit pe ei înșiși, v-a devenit limpede ce am făcut cu ei și v-am dat pilde.

Oare nu au umblat pe pământ ca să vadă cum a fost sfârșitul celor de dinaintea lor?

Am nimicit cetățile din jurul vostru și am arătat semnele în felurite chipuri, poate se vor întoarce.

[Dintre dovezi: desăvârșirile profeților și semnele lor]

Trimișii le-au amintit oamenilor și dorința lor deplină de bine, cunoașterea largă și adevărul lor. Toți trimișii — pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lor! — sunt cei mai cunoscători și mai adevărați dintre făpturi și cei care doresc cel mai mult binele făpturilor. Ei sunt feriți și păziți de orice însușire josnică.

Au pomenit dintre minunile și dovezile adevărului lor ceea ce îi obligă pe robi să recunoască faptul că ei sunt cei mai adevărați dintre făpturi și că tot ce au adus este adevăr.

Cel mai însemnat lucru la care au chemat este unicitatea lui Allah și cunoașterea Sa. Toate semnele, minunile și dovezile adevărului profeților fac parte, așadar, dintre dovezile unicității Domnului lor și ale faptului că El este Regele, Adevărul vădit.

[Dintre dovezi: acordul trimișilor asupra unicității lui Allah]

Trimișii — pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lor! — cei mai înalți dintre făpturi în cunoaștere, adevăr, lămurire, merit și desăvârșire, au fost în deplin acord. Chemarea lor s-a unit asupra poruncii de a-L recunoaște pe Allah ca Unic și de a-L adora numai pe El, fără partener, și de a-I recunoaște existența necesară și desăvârșirea absolută.

Acesta este cel mai mare dintre toate adevărurile: unicitatea lui Allah. Asupra ei au fost în acord cele mai desăvârșite făpturi în privința minții, religiei și virtuților.

În ce cuvânt, după Allah și semnele Sale, vor mai crede?

Vai oricărui mincinos păcătos, care aude semnele lui Allah recitate lui, apoi stăruie cu trufie, ca și cum nu le-ar fi auzit! Vestește-i o pedeapsă dureroasă!

[Dintre dovezi: mărturia lui Allah, a îngerilor, a oamenilor cunoașterii și a celor călăuziți]

Printre acestea se află faptul că El a mărturisit pentru Sine — și cine are o mărturie mai mare decât a Lui? — că

nu există alt dumnezeu decât El; aceasta o mărturisesc și îngerii și cei înzestrați cu cunoaștere, El păstrând dreptatea. Nu există alt dumnezeu decât El, Cel Atotputernic, Înțelept.

Toți îngerii și oamenii cunoașterii corecte, în fruntea și deasupra cărora sunt trimișii, apoi învățații crescuți în cunoașterea Domnului și îndrumătorii călăuziți au mărturisit unicitatea lui Allah. Niciunul nu a rămas deoparte.

Cine pretinde că are cunoaștere, dar nu mărturisește aceasta pentru Allah, nu are o cunoaștere folositoare, ci una vătămătoare. Ea a sădit în inima sa semeție și trufie. Este cunoașterea moștenită de la dușmanii trimișilor, despre care Allah a spus:

Când trimișii lor le-au adus dovezile limpezi, ei s-au bucurat de cunoașterea pe care o aveau, dar i-a împresurat ceea ce luau în batjocură.

Preaînaltul a vestit că dușmanii trimișilor aveau cunoștințe prin care s-au împotrivit cunoașterii trimișilor, s-au mulțumit cu ele, s-au liniștit în ele și au batjocorit ceea ce le-au adus trimișii, până când i-au lovit pedeapsa cuprinzătoare și înjosirea rușinoasă.

Asemenea lor sunt ateii și materialiștii care resping unicitatea lui Allah și credința aduse de trimiși și îi batjocoresc pe aceștia și pe cei care îi urmează, numindu-i înapoiați, imitatori, următori ai oricărui strigăt și rămași în urmă față de mersul omenirii. La fel sunt și alte vorbe strigate de cei cu judecata nesocotită și mintea slabă, care i-au imitat pe atei în tot ce spun și fac și s-au lăsat înșelați de cunoștințe materiale lumești. Acestea nu le folosesc cu nimic când sunt lipsite de duh, adică de religie; vătămarea lor ajunge mai mare decât folosul, iar răul lor mai mare decât binele.

Una dintre cele mai mari vătămări și rele ale lor este că, prin ele, oamenii s-au semețit asupra adevărului și asupra făpturilor și au disprețuit cunoașterea trimișilor și a celor care îi urmează. Aceasta din urmă este folositoare, curăță și înalță inimile, purifică însușirile, îndreaptă toate treburile, aduce binele și călăuzirea și respinge toate relele.¹⁰

Cunoașterea acestor atei și a imitatorilor lor le-a insuflat duhul trufiei și i-a făcut să își închipuie un rang care nu este al lor. Prin ea i-au privit pe robi mai prejos decât animalele necuvântătoare, deși în realitate ei sunt cei josnici.

Printre vătămările ei asupra lor se află faptul că, deși le-a înălțat civilizația și viața socială, aceasta rămâne o civilizație pur materială, amenințată în orice clipă de pieire și distrugere.

Ce fel de civilizație este aceea al cărei duh este nedreptatea, lăcomia, înrobirea celor slabi și pregătirea armelor ucigătoare, care distrug ogoarele și urmașii, iar rodul și urmarea ei sunt luptele cumplite între adepții ei, unii vărsând asupra altora pedepse îngrozitoare?

Nu este aceasta o mare dovadă și un argument al desăvârșirii puterii, dreptății și înțelepciunii lui Allah?

Acestea fac parte din zilele Sale, din faptele Sale și din pedeapsa Sa dureroasă între oameni. Însă aceste îndemnuri și pilde nu le-au sporit decât îndărătnicia și îndepărtarea. Trec de la o pedeapsă grea la una și mai grea, rătăcind orbește în tirania lor și lăudându-se cu civilizația lor urâtă și cu urmările ei:

Ei cunosc o parte văzută a vieții lumești, însă față de Viața de Apoi sunt nepăsători.

Cât de mari ar fi aceste pilde, dacă inimile ar pricepe! Cât de mult ar arăta ele desăvârșirea dreptății și înțelepciunii lui Allah, dacă înțelegerile ar fi sănătoase! Însă inimile sunt acoperite de vălurile nepăsării, trufiei și amăgirii, iar sufletele s-au îndreptat spre lucrurile vătămătoare. Le-au fermecat priveliștile strălucitoare și le-au vrăjit ochii.

Oare cel căruia i-a fost înfrumusețită fapta rea și o vede bună?

Șeitan le-a înfrumusețit ceea ce făceau.

Când au uitat ceea ce li se amintise, le-am deschis porțile tuturor lucrurilor. Iar când s-au bucurat de ceea ce li se dăduse, i-am apucat pe neașteptate și iată-i deznădăjduiți.¹¹

Cât despre mărturia Preaînaltului pentru Sine privind unicitatea, ea este rostită de toate cărțile pogorâte trimișilor Săi. El i-a făcut pe trimiși să o rostească, chemarea lor a fost în acord asupra ei și toți cei care i-au urmat dintre învățații călăuziți de Domnul, îndrumători și toate treptele oamenilor cunoașterii și credinței i-au urmat în aceasta.

Tot astfel, El a așezat mărturiile din suflete și de la orizonturi:

Printre semnele Sale sunt noaptea, ziua, Soarele și Luna.

Lumea de sus și lumea de jos sunt în întregime semne limpezi și dovezi hotărâtoare ale unicității Celui care le-a creat, le chibzuiește și le-a făurit cu măiestrie, întocmindu-le într-o creație uimitoare, cu o rânduială strălucită și înțelepciuni ale căror semne și dovezi vorbitorii iscusiți și elocvenți nu pot exprima ori cuprinde nici măcar o parte.

[Dintre dovezi: deznodămintele bune ale credincioșilor și cele rele ale necredincioșilor]

Din mărturia Preaînaltului pentru Sine privind unicitatea și deținerea fără seamăn a măreției și desăvârșirii fac parte semnele, minunile, marea biruință, darurile extraordinare felurite și deznodămintele bune pe care le-a dat grabnic profeților și celor care îi urmează. Tot astfel sunt pieirea particulară și generală, pedepsele pilduitoare, loviturile aspre și sfârșiturile rele pe care le-a grăbit pentru dușmanii lor.

Tot astfel este buna pomenire pe care a lăsat-o pentru profeții și aleșii Săi, lauda răspândită pretutindeni și iubirea din inimile făpturilor, precum și ura, mustrarea și blestemul neîncetat îndreptate împotriva dușmanilor Săi.

Toate acestea sunt semne limpezi ale unicității lui Allah și ale adevărului trimișilor Săi.

Preaînaltul a spus:

Pace asupra lui Nūḥ între lumi!

Pace asupra lui Ibrāhīm!

Pace asupra lui Mūsā și Hārūn!

Astfel îi răsplătim Noi pe cei care fac bine.

Apoi, sfârșitul celor care au făcut rău a fost cel mai rău, fiindcă au socotit semnele lui Allah minciună și le-au luat în batjocură.

[Dintre dovezi: vestirea de către Allah și Trimisul Său — pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui! — a unor lucruri nevăzute]

Printre cele mai mari dovezi, care sunt deopotrivă transmise prin revelație, raționale și perceptibile, se află vestirea de către Allah, în Cartea Sa și în Sunna Trimisului Său, a foarte multor lucruri nevăzute.

Lucruri trecute, de dinaintea pogorârii revelației; lucruri prezente, petrecute în zilele misiunii profetice; și lucruri viitoare, care continuă să se petreacă unul după altul, în deplin acord cu cele vestite de Allah și Trimisul Său, întocmai în chipul vestit. Nici măcar felurile lor nu pot fi cuprinse, cu atât mai puțin fiecare lucru în parte. Ele merită o lucrare de sine stătătoare.

Fiecare este o dovadă. Apoi, împreună cu al doilea, al treilea, al patrulea și celelalte, sunt dovezi multiple. Toate îl obligă pe cercetător să recunoască unicitatea lui Allah și trimiterea Profetului Său și că tot ceea ce au vestit Allah și Trimisul Său este adevăr în care nu încape îndoială.

[Dintre dovezi: provocarea adresată de Allah tuturor oamenilor și djinnilor de a aduce ceva asemenea Coranului]

Din aceasta face parte provocarea adresată de Allah tuturor oamenilor și djinnilor de a aduce ceva asemenea acestui Coran și vestirea Sa că nu au putut și nu vor putea să aducă ceva asemenea lui. Provocarea rămâne în picioare în orice vreme¹², iar neputința făpturilor este vădită, în ciuda numeroaselor imbolduri ale dușmanilor și a stăruinței lor puternice de a respinge ceea ce a adus Trimisul și de a-i ataca misiunea.

Aceasta este o mare dovadă care îl obligă pe orice om cu minte și nepărtinitor să recunoască adevărul a cărui corectitudine a fost arătată, în toate privințele, de dovezi vădite și semne strălucite. Lauda Îi aparține lui Allah!

[Dintre dovezi: urmările de seamă ale trimiterii lui Muḥammad — pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!]

Printre dovezile unicității lui Allah și ale adevărului celor aduse de Muḥammad se află urmările de seamă care au apărut și au decurs din trimiterea sa.

El a fost trimis într-un neam neînvățat în scriere, când pământul era plin de neștiință, politeism și rele tot mai grave. Prin el, Allah i-a călăuzit din rătăcire și i-a învățat după neștiință. Caracterul li s-a îndreptat și faptele li s-au făcut bune; pământul s-a umplut de bine, călăuzire și îndreptare; îndurarea și dreptatea s-au răspândit și prin el s-au împlinit izbânda și reușita.

Inimile s-au deschis prin științele folositoare, cunoștințele corecte și credință. Allah a făcut religia Sa să biruie celelalte religii; ea s-a răspândit și inimile drepte au primit-o în toate ținuturile. Prin ea a pierit orice neadevăr și orice lucru lipsit de temei.

Adepții ei au rămas mai presus de alții cât timp s-au ținut de ea și au împlinit-o cu adevărat. Când însă ei s-au abătut în credințe, caracter și fapte religioase și lumești, urmările ei de seamă s-au pierdut pentru ei și au fost înlocuite de contrariile lor.

Nu este aceasta o mare dovadă că această Lege a fost legiuită de Cel Atotputernic, Înțelept și sprijinită de Domnul Cel Măreț? Că tot binele este legat de ea și urmează învățăturile și însușirile sale? Că este o revelație de la Cel Înțelept, Vrednic de laudă? Că toate veștile ei sunt adevărate și mințile mărturisesc adevărul lor?

Nu a venit din ea nicio veste autentică care să contrazică realitatea și cele percepute prin simțuri. Ea nu aduce ceea ce mințile socotesc imposibil. Poate aduce însă ceea ce le uimește și spre care ele nu găsesc singure calea, fiindcă Legea cuprinde mari amănunte, atât în vești, cât și în judecăți, la care mințile oamenilor cu judecată nu ajung și pe care istețimea celor isteți nu le descoperă.

Nu a apărut vreo cunoaștere corectă ori vreo teorie adevărată, asupra căreia oamenii cu minte să fie în acord, care să contrazică cele aduse de Trimisul Muḥammad. Există oare între dovezile certe una mai mare și o lămurire mai limpede decât aceasta?

Cuvântul Domnului tău s-a împlinit în adevăr și dreptate.¹³

Adevăr în veștile sale și dreptate în judecățile și rânduielile sale.

[Dintre dovezi: temeinicia Legii, adevărul veștilor sale și acordul rânduielilor ei]

Printre dovezile unicității lui Allah, ale adevărului Trimisului Său și ale realității celor aduse de el se află faptul că întreaga Lege este temeinică, la culmea frumuseții și bunei rânduieli. Veștile ei se adeveresc unele pe altele, adevărurile ei sunt în acord și judecățile ei se echilibrează. Oamenii nu pot propune ceva asemenea ei în frumusețe, în potrivirea cu orice timp și loc, în însoțirea tuturor stărilor și în urmarea călăuzirii, bunei îndrumări, corectitudinii și îndreptării. Nu există în ea contradicție ori neînțelegere, zădărnicie, lipsă sau tulburare.

Cu cât învățatul cu vedere pătrunzătoare o cercetează mai adânc, cu atât cunoaște că veștile ei sunt cele mai adevărate și mai folositoare inimilor și că rânduielile sale sunt cele mai bune și mai potrivite în actele de adorare, în relațiile între oameni și în detalierea drepturilor particulare și generale. Preaînaltul a spus:

Oare nu cugetă la Coran? Dacă ar fi fost de la altcineva decât Allah, ar fi găsit în el neconcordanță.

Allah le-a atras atenția celor înzestrați cu minte asupra acestei mari dovezi, dintre cele mai mari, mai clare și mai vădite că el vine de la El, că este în întregime adevărat și că tot ce îl contrazice este neadevăr. Preaînaltul a spus:

Cei cărora li s-a dat cunoaștere văd că ceea ce ți-a fost pogorât de la Domnul tău este adevărul și călăuzește spre calea Celui Atotputernic, Vrednic de laudă.

Nu a adus această religie orice adevăr și nu i-a adeverit pe cei care spun adevărul? Nu a oprit minciuna și nu i-a îndepărtat pe mincinoși?

Nu a îndemnat la dreptate deplină în drepturile lui Allah și ale robilor? Nu a oprit nedreptatea, părtinirea, toate relele și stricăciunea?

Nu s-a întemeiat pe credință, sinceritate și unicitatea lui Allah? Nu a oprit ceea ce le contrazice: asocierea de parteneri și de egali lui Allah?

Nu a poruncit bunătatea față de părinți, păstrarea legăturilor cu rudele, binefacerea față de vecini și sărmani și bunătatea față de toate făpturile, chiar și față de animalele necuvântătoare? Și nu a vestit că El îi iubește pe cei care fac bine?

Nu a poruncit împlinirea legămintelor, contractelor, făgăduințelor și jurămintelor? Nu a oprit trădarea, încălcarea angajamentelor și agresiunea?

Nu a îndemnat la folosirea mijloacelor folositoare în viața lumească și în religie? Nu ne-a poruncit să nu ne bizuim pe ele, ci pe Cel care le dă urmările și să nădăjduim harul Domnului tuturor lumilor?

Nu ne-a îngăduit toate lucrurile bune și nu ne-a oprit orice lucru rău? Nu ne-a îndemnat la orice lucru folositor și nu ne-a avertizat împotriva vătămărilor?

Nu a poruncit răbdarea în cele neplăcute și mulțumirea în cele îndrăgite și în bucurii?

Nu ne-a oprit panica, văicăreala, lașitatea, slăbiciunea și însușirile josnice? Nu ne-a îndemnat la putere, curaj, curăție și toate însușirile frumoase?

Nu a poruncit orice bine recunoscut de Lege, rațiune și fire și nu ne-a oprit orice lucru condamnabil potrivit Legii, rațiunii și firii?

Nu a poruncit nimic fără ca oamenii cu mintea sănătoasă să îl vadă printre cele mai bune și mai drepte lucruri și nu a oprit nimic în afara celor mai urâte și mai josnice însușiri.

A lămurit credințele corecte și folositoare, fără de care inimile nu se îndreaptă. Le-a făcut obligatorii și le-a așezat ca temelie pe care se clădesc cuvintele, faptele și treburile religiei și ale vieții lumești. A adus însușirile alese și faptele bune care îndreaptă persoanele și comunitățile și prin care actele de adorare și relațiile între oameni se așază drept.

Ce bine, călăuzire și îndreptare, de acum ori de mai târziu, nu a lămurit și la ce nu a chemat? De căile cărui rău, stricăciuni ori vătămări, de acum ori de mai târziu, nu a avertizat?

Ce principiu, regulă, veste ori rânduială a sa a fost infirmată de cunoștințele corecte ori contrazisă de mințile și rânduielile drepte?

Dimpotrivă, dovezi care nu pot fi infirmate au arătat că orice lucru întemeiat pe altceva decât ea este vătămare și ruină, că orice construcție ridicată pe alte învățături și judecăți sfârșește în prăbușire și pieire și că orice rânduială care își trage puterea din altă parte are urmări rele.

Cel care a legiuit-o este Cunoscătorul celor nevăzute și văzute, Atotputernicul, Înțeleptul, a cărui cunoaștere cuprinde totul și a cărui îndurare și bunătate se întind asupra tuturor lucrurilor. El i-a făgăduit fericirea și izbânda celui care o împlinește și o urmează drept și i-a garantat răsplata și reușita celui care Îl adoră și I se supune prin ea.

Ea este astfel cea mai mare dovadă a măreției, unicității și puterii lui Allah și unul dintre cele mai mari semne ale înțelepciunii Sale, ale vredniciei Sale de laudă, dărniciei și binefacerii Sale. Este călăuzire, îndurare, vindecare și lumină, bună îndrumare și îndreptare pentru toate treburile.

Cei care îl urmează pe Trimis, Profetul neînvățat în scriere, pe care îl găsesc scris la ei în Tora și în Evanghelie, care le poruncește binele, le oprește faptele condamnabile, le îngăduie lucrurile bune, le interzice lucrurile rele și le ridică povara și lanțurile care îi apăsau. Cei care cred în el, îl cinstesc, îl sprijină și urmează lumina pogorâtă împreună cu el, aceștia sunt cei care izbândesc.

Allah poruncește dreptatea, binefacerea și dăruirea către rude și oprește necuviința, faptele condamnabile și asuprirea. El vă povățuiește, poate vă veți aminti.

Cei cărora li s-a dat cunoaștere văd că ceea ce ți-a fost pogorât de la Domnul tău este adevărul și călăuzește spre calea Celui Atotputernic, Vrednic de laudă.

Cuvântul Domnului tău s-a împlinit în adevăr și dreptate.¹⁴

Acest Coran și această Lege au cele mai depline și mai de seamă însușiri. Realitatea lor, în toate izvoarele și aplicațiile, lămurește aceste însușiri mărețe. Oamenii nu au fericire decât cunoscându-le, urmându-le, călăuzindu-se după luminile lor și împlinindu-le adevărurile și înțelesurile adânci.