Conduita celui care caută cunoașterea

Aspirația înaltă în cunoaștere

Între însușirile Islamului se află aspirația înaltă: centrul a ceea ce respingi și a ceea ce înfăptuiești în ființa ta, veghetorul asupra mădularelor tale. Cu voia lui Allah, aspirația înaltă îți aduce un bine neîntrerupt și te ridică spre treptele desăvârșirii. Ea face să-ți curgă prin vine sângele mărinimiei și al avântului pe tărâmul cunoașterii și al faptelor. Oamenii nu te văd stând decât la porțile virtuților și nici întinzând mâinile decât spre lucruri însemnate.

Împodobirea cu ea te dezbracă de țelurile și de faptele mărunte și îndepărtează de tine arborele înjosirii, al umilinței, al lingușirii și al compromisului. Omul cu aspirație înaltă are inima statornică și nu se lasă înspăimântat de împrejurări. Cel lipsit de ea este un laș tremurător, căruia neputința de a se exprima îi închide gura.

Nu greși confundând aspirația înaltă cu trufia: deosebirea dintre ele este ca aceea dintre cerul care întoarce ploaia și pământul care se despică pentru a lăsa plantele să răsară.

Aspirația înaltă este podoaba moștenitorilor profeților; trufia este boala celor suferinzi de răul tiranilor nefericiți.

Tu, cel care cauți cunoașterea! Fă din aspirația înaltă o însușire a ta și nu o părăsi. Legea a arătat către ea în reguli care ating viața ta, ca să fii mereu treaz pentru a o dobândi. Între ele: îngăduința purificării cu pământ pentru omul răspunzător religios care nu găsește apă, fără a-l obliga să primească darul prețului apei pentru abluțiune, din pricina poverii îndatorării față de dăruitor, care îi poate coborî aspirația. Judecă și alte cazuri după acesta.⁶⁰ Allah știe mai bine.

Setea nepotolită de cunoaștere

Dacă ai aflat vorba atribuită califului bine călăuzit ʿAlī ibn Abī Ṭālib — Allah să fie mulțumit de el —: „Prețul fiecărui om stă în ceea ce știe să facă bine”, despre care s-a spus că nu există un cuvânt mai puternic de îndemn la căutarea cunoașterii, ferește-te de greșeala celui care spune: „Cei dintâi nu le-au lăsat nimic celor de pe urmă.” Corect este: „Câte le-au lăsat cei dintâi celor de pe urmă!”

Străduiește-te, așadar, să dobândești cât mai mult din moștenirea Profetului ﷺ și depune toate puterile în căutare, învățare și cercetare atentă. Oricât de departe ai ajunge în cunoaștere, amintește-ți: „Câte le-au lăsat cei dintâi celor de pe urmă!”

În biografia lui Aḥmad ibn ʿAbd al-Jalīl din Tārīkh Baghdād de al-Khaṭīb sunt redate aceste versuri dintr-un poem al său:

Cel nobil nu este asemenea celui josnic, Nici cel isteț asemenea celui lipsit de minte.

Prețul omului stă în tot ceea ce face bine: Aceasta este judecata imamului ʿAlī.

Călătoria pentru cunoaștere

„Cel care nu a călătorit pentru cunoaștere nu va deveni omul la care se călătorește.”⁶¹

Cel care nu călătorește pentru a căuta cunoașterea, pentru a-i găsi pe profesori și pentru a merge să învețe de la ei ajunge cu greu vrednic ca alții să călătorească la el. Acești învățați, care și-au petrecut timpul învățând, predând și primind cunoașterea, au lămuriri temeinice, precizie, observații științifice fine și experiențe pe care cu greu le găsești, pe ele ori pe altele asemenea lor, în paginile cărților.

Ferește-te să renunți la aceasta pe calea sufiților trândavi, care pun „cunoașterea veșmintelor peticite” mai presus de „cunoașterea foilor”.

Unuia dintre ei i s-a spus: „Nu călătorești ca să asculți de la ʿAbd al-Razzāq?” A răspuns: „Ce să facă, ascultând de la ʿAbd al-Razzāq, cel care ascultă de la Creator?!”

Un altul a spus:

Când îmi vorbesc despre cunoașterea foilor, Îi întrec prin cunoașterea veșmintelor peticite.

Păzește-te de aceștia: nu au ajutat Islamul și nici nu au frânt necredința. Dimpotrivă, unii dintre ei au fost o nenorocire și o încercare pentru Islam.

Păstrarea cunoașterii prin scris

Depune efort pentru a păstra cunoașterea prin consemnare. Fixarea ei în scris te ferește de pierdere și scurtează căutarea când ai nevoie, mai ales în chestiunile aflate în alte locuri decât cele unde te-ai aștepta să fie. Unul dintre cele mai mari foloase este că, la bătrânețe, când puterile slăbesc, ai la îndemână material din care să extragi ceea ce vrei să scrii, fără osteneala căutării și a cercetării.⁶²

De aceea, ține un caiet de însemnări — un kunnāsh⁶³ — sau o agendă în care să consemnezi învățămintele, lucrurile rare și cercetările împrăștiate în alte locuri decât cele unde te-ai aștepta să fie. Este bine și dacă folosești coperta cărții pentru a nota ceea ce găsești în ea. Mută apoi ceea ce ai adunat într-un caiet, ordonând pe subiecte și trecând tema chestiunii, numele cărții, numărul paginii și volumul, apoi scrie pe însemnarea mutată „transcris”, ca să nu o confunzi cu ceea ce nu ai transcris. Tot astfel, notează „ajuns la pagina cutare” în locul până la care ai citit cartea, ca să nu scapi ceea ce nu ai apucat să citești.

Învățații au mai multe lucrări de acest fel, între care Badāʾiʿ al-fawāʾid de Ibn al-Qayyim, Khabāyā al-zawāyā de al-Zarkashī, al-Ighfāl, Baqāyā al-khabāyā și altele.

Așadar, fixează cunoașterea în scris,⁶⁴ mai ales învățămintele neobișnuite aflate în locuri neașteptate, lucrurile ascunse în unghere, în afara firului obișnuit al expunerii, și perlele răzlețe pe care le vezi și le auzi și te temi să nu le pierzi… Memoria slăbește, iar uitarea survine.

Al-Shaʿbī a spus: „Când auzi ceva, scrie-l, chiar și pe un zid.”

Relatat de Khaythamah.

Când ai adunat atât cât a voit Allah să aduni, orânduiește totul pe subiecte într-un caiet ori într-un registru de însemnări. Îți va veni în ajutor în împrejurări foarte strânse, în care până și marii învățați cu memorie temeinică pot să nu găsească ceea ce caută.

Păstrarea prin punere în practică

Depune toate puterile pentru a păstra cunoașterea prin grijă față de ea, prin faptă și prin urmarea ei. Al-Khaṭīb al-Baghdādī — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — a spus:⁶⁵

„Cel care studiază hadithul trebuie să-și curețe intenția în căutarea lui și să urmărească prin aceasta Fața lui Allah, Slăvitul.

Să se ferească să facă din el un mijloc pentru dobândirea bunurilor trecătoare și o cale pentru primirea răsplăților lumești: a fost rostită amenințarea împotriva celui care urmărește aceasta prin cunoașterea sa.

Să se păzească de laudă și de fălire prin ea și să nu urmărească prin studiul hadithului conducerea, adunarea de adepți și ținerea de adunări; cele mai multe rele care îi ating pe învățați pătrund pe această cale.

Să păstreze hadithul prin punere în practică, nu numai prin relatare. Cei care relatează cunoașterea sunt mulți, iar cei care se îngrijesc de ea sunt puțini. Un om prezent poate fi asemenea celui absent, iar un învățat asemenea unui neștiutor. Cineva poate purta hadithul fără să aibă nimic din el, deoarece, părăsindu-i judecata, este asemenea celui care nu îl cunoaște și nu îl știe.

Cel care studiază hadithul trebuie să se deosebească, în cele mai multe dintre treburile sale, de căile oamenilor de rând, punând în practică, atât cât poate, relatările despre Trimisul lui Allah ﷺ și cerându-și sieși să urmeze practicile Sunnei. Allah Preaînaltul spune:

Aveți în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă.

Repetarea celor memorate

Întoarce-te din când în când asupra cunoașterii tale: lipsa repetării este semnul pierderii ei, oricare ar fi aceasta.

Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de amândoi — a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Cel care poartă Coranul este asemenea stăpânului cămilelor legate: dacă se îngrijește de ele, le păstrează; dacă le lasă slobode, pleacă.

Ḥāfiẓul Ibn ʿAbd al-Barr — Allah să aibă milă de el — a spus:⁶⁶

„Acest hadith dovedește că acela care nu se întoarce asupra cunoașterii sale o pierde, oricine ar fi el: în acea vreme, cunoașterea lor era Coranul și nimic altceva. Dacă până și Coranul, înlesnit pentru aducere-aminte, se pierde atunci când nu este repetat, ce crezi despre celelalte discipline cunoscute?

Cea mai bună cunoaștere este aceea ale cărei temelii sunt stăpânite, ale cărei ramuri sunt repetate, care conduce către Allah Preaînaltul și arată ceea ce Îl mulțumește.”

Un om a spus:⁶⁷ „Orice cinste care nu este întărită prin cunoaștere sfârșește în înjosire.”

Aprofundarea prin legarea cazurilor particulare de principii

Dincolo de cunoașterea regulilor se află înțelegerea lor profundă; cel care o dobândește le leagă de temeiurile lor din Lege.

În hadithul lui Ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el — se spune că Trimisul lui Allah ﷺ a zis:⁶⁸

Allah să lumineze chipul omului care aude vorbele mele, le păstrează, le înțelege și le transmite așa cum le-a auzit! Cineva poate purta înțelegere fără să fie el însuși un om al înțelegerii, iar cineva poate duce înțelegerea unuia care înțelege mai bine decât el.

Ibn Khayr — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — spune despre înțelegerea hadithului:⁶⁹

„Acesta arată că înțelegerea este deducerea și descoperirea sensurilor vorbirii prin cercetarea înțelesului. El arată totodată obligația aprofundării, a cercetării sensurilor hadithului și a scoaterii la lumină a înțelesurilor sale ascunse.”

Cei doi șeici, șeicul Islamului Ibn Taymiyyah și elevul său Ibn Qayyim al-Jawziyyah — Allah Preaînaltul să aibă milă de ei —, au partea cea mai înaltă în aceasta. Pe cel care cercetează cărțile acestor doi imami, lectura lor îl conduce pe o cale dreaptă către înțelegerea profundă.

Între vorbele frumoase ale lui Ibn Taymiyyah — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — sunt cele rostite într-o adunare pentru aprofundarea înțelegerii:⁷⁰

„Iar după aceasta: ne aflam într-o adunare pentru aprofundarea religiei și cercetarea temeiurilor regulilor Legii, prin înfățișarea chestiunilor, stabilirea lor, legarea de principii și expunerea amănunțită. S-a ajuns să se vorbească despre… Spun, așadar: nu este putere și nici tărie decât prin Allah. Aceasta se întemeiază pe un principiu și pe două ramificații…”

Să știi — Allah să te îndrume — că înaintea înțelegerii profunde se află reflecția.⁷¹ În mai multe versete ale Cărții Sale, Allah, Slăvitul și Preaînaltul, i-a chemat pe robii Săi să-și pună în mișcare privirea cercetătoare, cugetând adânc la stăpânirea cerurilor și a pământului și cercetându-se pe sine și cele din jur. Astfel, puterile minții se deschid pe deplin, pentru a întări credința, a adânci înțelegerea regulilor și a dobândi izbânda prin cunoaștere.

Astfel vă lămurește Allah semnele Sale, ca să pricepeți.

Spune: sunt deopotrivă orbul și cel care vede? Oare nu cugetați?

De aceea, înțelegerea profundă merge mai departe decât reflecția, fiind rodul și rezultatul ei. Altfel:

Ce este cu acești oameni, că aproape nu înțeleg nicio vorbă?

Această înțelegere este însă îngrădită de dovadă și oprită de la urmarea poftei și a patimii:

Dacă ai urma poftele lor după cunoașterea care ți-a venit, nu ai avea împotriva lui Allah nici ocrotitor și nici ajutor.

Tu, cel care cauți cunoașterea! Împodobește-te cu cercetare și reflecție, cu înțelegere și aprofundare. Poate vei trece de la treapta celui care cunoaște regulile la aceea a celui căruia înțelegerea i-a devenit o însușire a sufletului — faqīh al-nafs, cum spun juriștii: cel care leagă regulile de temeiurile lor din Lege. Sau faqīh al-badan, după terminologia specialiștilor în hadith.⁷²

Cercetează, așadar, chestiunile care se ivesc, legând cazurile particulare de principii și acordând întreaga atenție regulilor generale și celor care ordonează o anumită materie.

Când cercetezi un caz particular, îmbină urmărirea lui amănunțită cu așezarea lui în cadrul general al Legii, al regulilor și principiilor ei constante: urmărirea foloaselor, înlăturarea vătămării și a greutății, aducerea înlesnirii, închiderea căii tertipurilor și a mijloacelor care duc la rău.

Fie să fii mereu călăuzit spre ceea ce este drept! Acestea îți vin în ajutor în locurile strâmte. Aprofundează, cum am spus mai înainte, textele Legii, cercetează împrejurările legiferării și cugetă la obiectivele Legii. Dacă înțelegerea ta este lipsită de acestea ori auzul tău se îndepărtează de ele, timpul tău se pierde și numele de neștiutor ți se potrivește.

Tocmai această însușire îți dă deosebirea fină și criteriul corect pentru măsura învățării și pentru puterea de a deduce. Juristul este acela căruia i se înfățișează un caz nou, pentru care nu există un text anume, și îi deduce o regulă.

Specialistul în retorică nu este cel care îți enumeră împărțirile și ramificațiile ei, ci acela a cărui privire retorică străbate, de pildă, Cartea lui Allah și scoate din înțelesurile ei ascunse diferitele chipuri ale acestei științe. Iar când scrie ori cuvântează, îi înșiră pentru tine mărgăritarele.

Tot astfel stau lucrurile în toate disciplinele.

A căuta adăpost la Allah Preaînaltul în studiu și învățare

Nu te înspăimânta dacă nu ți se deschide o anumită disciplină. Unele discipline au fost greu de pătruns chiar pentru învățați renumiți, iar unii au spus aceasta deschis, după cum se vede din biografiile lor: al-Aṣmaʿī în prozodie, specialistul în hadith al-Rahāwī în scris, Ibn al-Ṣalāḥ în logică, gramaticianul Abū Muslim în morfologie, al-Suyūṭī în aritmetică, iar Abū ʿUbaydah, Muḥammad ibn ʿAbd al-Bāqī al-Anṣārī, Abū al-Ḥasan al-Qaṭīʿī, Abū Zakariyyā Yaḥyā ibn Ziyād al-Farrāʾ și Abū Ḥāmid al-Ghazālī — acești cinci — nu au avut deschidere în gramatică.

Tu, cel care cauți cunoașterea! Sporește-ți dorința și aleargă la Allah prin rugă, prin căutarea adăpostului la El și prin smerirea înaintea Lui.

Când explicarea unui verset din Cartea lui Allah Preaînaltul îi era greu de pătruns, șeicul Islamului Ibn Taymiyyah — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — spunea adesea în rugă:

„Allah, Tu, Cel care i-ai învățat pe Adam și pe Ibrāhīm, învață-mă! Tu, Cel care i-ai dat înțelegere lui Sulaymān, dă-mi înțelegere!” Și găsea astfel deschidere.⁷³

Onestitatea în cunoaștere

Cel care caută cunoașterea trebuie să se împodobească în cea mai înaltă măsură cu onestitate: în studiu, în primirea cunoașterii, în faptă, în comunicare și în redarea ei întocmai.

„Izbânda comunității stă în îndreptarea faptelor sale; îndreptarea faptelor sale, în corectitudinea cunoașterii sale; iar corectitudinea cunoașterii sale, în onestitatea oamenilor ei în ceea ce relatează ori descriu. Cine vorbește despre cunoaștere fără onestitate i-a făcut acesteia o rană și a pus o piatră de poticnire în calea izbânzii comunității.⁷⁴

Nicio grupare care se atribuie unei discipline nu este lipsită de oameni care nu caută cunoașterea pentru a se împodobi cu cea mai înaltă virtute ori pentru a le fi de folos oamenilor prin înțelepciunea cunoscută. În sufletele unor asemenea oameni, onestitatea nu se așază temeinic: nu se sfiesc să relateze ceea ce nu au auzit ori să descrie ceea ce nu au cunoscut. Tocmai aceasta i-a îndemnat pe marii cunoscători să-i cerceteze critic pe oameni și să-l deosebească pe cel care exagerează în vorbire de cel care își măsoară spusele după ceea ce știe. Astfel, cei care caută cunoașterea au ajuns să vadă limpede prețul celor citite: să știe dacă sunt cu siguranță adevărate ori false, dacă una dintre cele două posibilități precumpănește asupra celeilalte ori dacă sunt la fel de probabile.”

Adevărul în vorbire

Adevărul în vorbire este semnul demnității, al nobleței sufletului, al curăției lăuntrice, al aspirației înalte și al judecății cumpănite. El este solul bunei înțelegeri cu oamenii, al fericirii comunității și al păstrării religiei. De aceea, este o obligație pentru fiecare în parte. Ce pierdere pentru cel care îl neglijează! Acesta se vatămă pe sine și își vatămă cunoașterea.⁷⁵

Al-Awzāʿī — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — a spus:

„Învață adevărul în vorbire înainte de a învăța cunoașterea.”

Wakīʿ — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — a spus:

„În această îndeletnicire nu se înalță decât omul adevărului.”⁷⁶

Învață, așadar — Allah să aibă milă de tine —, adevărul în vorbire înainte de a învăța cunoașterea. Adevărul este rostirea cuvintelor în acord cu realitatea și cu propria convingere. El are o singură cale. Potrivnicul său, minciuna, are feluri, culori, căi și văi, cuprinse în trei categorii:⁷⁷

Minciuna lingușitorului: ceea ce contrazice atât realitatea, cât și convingerea sa. De pildă, cel care îl lingușește pe un om pe care îl știe păcătos ori inovator și îl descrie ca fiind drept.

Minciuna ipocritului: ceea ce îi contrazice convingerea, dar se potrivește cu realitatea, precum ipocritul care rostește ceea ce spun oamenii Sunnei și ai călăuzirii.

Minciuna celui lipsit de pricepere: ceea ce contrazice realitatea, dar corespunde convingerii sale, precum cel care crede în dreptatea unui sufit inovator și îl descrie ca apropiat al lui Allah. Ține-te de calea dreaptă: adevărul în vorbire. Nu-ți mișca limba, nu-ți strânge buzele și nu-ți deschide gura pentru a rosti decât cuvinte care exprimă ceea ce simți cu adevărat înăuntru, precum dragostea și ura, ori ceea ce percepi în afară prin cele cinci simțuri: auzul, văzul, mirosul, gustul și pipăitul.

Omul adevărului nu spune „Te-am iubit” când urăște și nici „Am auzit” când nu a auzit; și tot astfel.

Păzește-te să nu dai loc bănuielilor în jurul tău și să nu-ți slăbească hotărârea de a spune adevărul, ajungând astfel înscris între mincinoși.

Calea de a te feri de aceasta, dacă sufletul te îndeamnă la cuvinte neadevărate, este să-l supui amintindu-i treapta și cinstea adevărului, josnicia și prăpastia minciunii și faptul că mincinosul este curând dat în vileag.

Cere ajutorul lui Allah și nu te lăsa cuprins de neputință.

Nu-ți deschide calea vorbelor cu două înțelesuri în afara împrejurărilor îngăduite de Lege.

Tu, cel care cauți cunoașterea! Ferește-te să aluneci de la adevăr la vorbe cu două înțelesuri, apoi la minciună. Cea mai rea țintă a acestei alunecări este minciuna în cunoaștere, pricinuită de boala întrecerii cu cei de-o seamă și de dorința ca renumele să zboare până departe.

Cine râvnește la un renume mai presus de treapta sa să știe că stau la pândă oameni cu priviri pătrunzătoare și pene critice: ei cântăresc renumele după urmele lăsate. Atunci ieși la iveală prin trei urmări:

• Pierderea încrederii din inimile oamenilor.

• Risipa cunoașterii tale și micșorarea primirii ei.

• Să nu mai fii crezut nici când spui adevărul.

Cel care face o îndeletnicire din vorbe împodobite este fratele vrăjitorului, iar vrăjitorul nu izbândește oriunde s-ar duce.⁷⁸ Allah știe mai bine.

Scutul celui care caută cunoașterea

Scutul învățatului este „Nu știu”. Îl dezgolește refuzul îngâmfat de a rosti aceste cuvinte și răspunsul: „Se spune…”

De aceea, jumătate din cunoaștere este „Nu știu”, iar jumătate din neștiință este „Se spune” și „Cred că”.⁷⁹

Păstrarea capitalului tău: orele vieții.

Timpul, timpul pentru învățare! Fii legat de muncă, nu de trândăvie și de desfătare; stai lipit de locul lucrului, nu de petrecere și de taifas. Păstrează-ți timpul prin seriozitate, strădanie, statornicie în studiu, ședere alături de profesori și îndeletnicire cu cunoașterea: citind, predând, cercetând, cugetând, memorând și căutând. Mai ales în floarea tinereții, la începutul vieții, când se pregătește ceea ce va urma, folosește această ocazie de preț pentru a ajunge la treptele înalte ale cunoașterii. Acesta este „timpul adunării inimii și al strângerii gândului”, căci sunt puține îndeletniciri și lucruri care te abat prin îndatoririle vieții și ale conducerii, iar povara familiei este încă ușoară.

Cum să mai caute omul cu familie lanțurile înalte de transmitere? Spre ele aleargă cel singur, neîmpovărat.

Ferește-te să faci din amânare stăpâna sufletului tău. Nu-ți spune mereu: după ce termin cutare lucru, după ce ies la pensie din această slujbă… Grăbește-te, mai înainte de a ți se potrivi vorbele lui Abū al-Ṭaḥḥān al-Qaynī:

Încovoierile vremii m-au încovoiat până când Par că mă furișez spre vânat.

Cu pasul scurt: cel care mă vede, deși nu sunt legat, Mă socotește prins în fiare.

Usāmah ibn Munqidh a spus:

La optzeci de ani, slăbiciunea mi-a pustiit trupul; Mă întristează picioarele slabe și mâna care tremură.

Când scriu, scrisul meu este tulburat, Asemenea celui cu mâinile tremurânde, care se cutremură.

Miră-te de mâna mea, neputincioasă să țină un condei, După ce purtase sulițele în pieptul leului!

Spune-i, așadar, celui care își dorește o viață lungă: Acestea sunt urmările vieții și ale vremii îndelungate.

Dacă te grăbești la lucru, aceasta mărturisește că porți în tine aspirația înaltă în cunoaștere.

Odihnirea sufletului

Ia-ți din timp câteva ceasuri în care să-ți odihnești sufletul în grădinile cunoașterii, prin cărți de conversații și cultură generală. Inimile au nevoie să fie înviorate din când în când.

Se relatează de la emirul credincioșilor, ʿAlī ibn Abī Ṭālib — Allah să fie mulțumit de el —, că a spus: „Odihniți aceste inimi și căutați pentru ele lucruri alese ale înțelepciunii: ele obosesc precum obosesc trupurile.”⁸⁰

Șeicul Islamului Ibn Taymiyyah — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — spune despre înțelepciunea de a nu îngădui rugăciunea voluntară la orice oră:⁸¹

„În oprirea ei la anumite ore se află și alte foloase: odihnirea uneori a sufletelor de povara adorării, așa cum se odihnesc prin somn și prin altele. De aceea, Muʿādh a spus: «Eu nădăjduiesc răsplata pentru somnul meu așa cum o nădăjduiesc pentru statul meu la rugăciune…»”

El a mai spus:⁸² „S-a spus chiar că între înțelepciunile opririi rugăciunii voluntare fără un motiv anume la anumite ore se află odihnirea sufletelor în timpul opririi, ca să prindă putere pentru rugăciune: ele se deschid către ceea ce le fusese oprit și capătă râvnă pentru rugăciune după odihnă. Allah știe mai bine.”

De aceea, zilele săptămânale de odihnă pentru elevi sunt răspândite de multă vreme. Cel mai adesea, erau vinerea și după-amiaza de joi, iar la unii marțea sau lunea; de Sărbătoarea încheierii postului și de Sărbătoarea jertfei erau între una și trei zile, și tot astfel…

Găsim aceasta în cărțile despre buna-cuviință a predării și în biografii: de pildă, Ādāb al-muʿallimīn de Saḥnūn, p. 104; al-Risālah al-mufaṣṣalah de al-Qābisī, pp. 135–137; al-Shaqāʾiq al-nuʿmāniyyah, p. 20, citată și în Abjad al-ʿulūm, 1/195–196; cartea A-laysa al-ṣubḥ bi-qarīb de al-Ṭāhir ibn ʿĀshūr; Fatāwā Rashīd Riḍā, 1212; Muʿjam al-buldān, 3/102; și Fatāwā Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, 25/318–320, 329.

Lectura pentru corectare și precizie

Ai grijă să citești cu un profesor priceput, pentru corectare și precizie, ca să fii ferit de denaturare, de confundarea literelor, de greșeli și de scăpări.

Dacă cercetezi biografiile învățaților, mai ales pe ale marilor memoratori de hadith, vei găsi destui care au parcurs lucrări ample în câteva ședințe ori zile, citindu-le pentru verificare cu un profesor priceput.

Ḥāfiẓul Ibn Ḥajar — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — a citit Ṣaḥīḥ al-Bukhārī în zece ședințe de câte zece ore, iar Ṣaḥīḥ Muslim în patru ședințe, în aproximativ două zile și ceva, de dimineața devreme până la prânz. A încheiat în ziua de ʿArafah, care a fost vinerea, în anul 813 H. A citit Sunan Ibn Mājah în patru ședințe, iar al-Muʿjam al-ṣaghīr de al-Ṭabarānī într-o singură ședință, între rugăciunile de la prânz și de după-amiază.

Profesorul său, al-Fīrūzābādī, a citit la Damasc Ṣaḥīḥ Muslim cu profesorul său Ibn Jahbal, pentru verificare atentă, în trei zile.

Al-Khaṭīb al-Baghdādī, al-Muʾtaman al-Sājī, Ibn al-Abbār și alții au în această privință întâmplări uimitoare și neobișnuite, a căror înșiruire ar fi lungă. Vezi al-Siyar de al-Dhahabī, 18/277, 279; 19/310; 21/253; Ṭabaqāt al-Shāfiʿiyyah de al-Subkī, 4/30; al-Jawāhir wa-l-durar de al-Sakhāwī, 1/103–105; Fatḥ al-mughīth, 2/46; Shadharāt al-dhahab, 8/121, 206; Khulāṣat al-athar, 1/72–73; Fihris al-fahāris de al-Kattānī; și Tāj al-ʿarūs, 1/45–46.

Nu uita, așadar, să ai și tu partea ta din aceasta.

Parcurgerea integrală a lucrărilor ample

Parcurgerea integrală a lucrărilor ample este între cele mai importante îndeletniciri: înmulțește cunoștințele, lărgește înțelegerea, scoate la iveală învățămintele și lucrurile rare ascunse în ele, îți dă experiență în găsirea cercetărilor și a chestiunilor și te face să cunoști metodele și terminologia autorilor în scrierile lor.

Când se opreau, înaintașii scriau „ajuns aici”, ca să nu le scape nimic la reluare, mai ales dacă trecea mult timp.

Felul potrivit de a întreba

Păstrează buna-cuviință a discuției: întreabă frumos, ascultă, apoi înțelege corect răspunsul. Când ai primit răspunsul, ferește-te să spui: „Dar șeicul cutare mi-a spus așa” ori „a spus așa”. Aceasta este o lipsă de bună-cuviință și îi pune pe învățați unii împotriva altora. Păzește-te de ea.

Dacă trebuie neapărat să aduci vorba despre aceasta, formulează limpede întrebarea și spune: „Ce părere aveți despre fatwa care spune cutare?”, fără să numești pe cineva.

Ibn al-Qayyim — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — a spus:⁸³

„S-a spus: când șezi lângă un învățat, întreabă pentru a înțelege, nu pentru a-l pune în încurcătură.”

El a mai spus:

„Cunoașterea are șase trepte:

1. a întreba frumos.

2. a tăcea și a asculta bine.

3. a înțelege bine.

4. memorarea.

5. predarea.

6. punerea în practică și respectarea limitelor sale.”

Apoi a început să le lămurească într-o cercetare importantă.

Dezbaterea fără ceartă

Ferește-te de ceartă: ea este o nenorocire. Dezbaterea pentru adevăr este însă un dar, căci dezbaterea dreaptă face să se arate adevărul deasupra falsului și părerea mai puternică deasupra celei mai slabe. Ea se întemeiază pe sfătuire sinceră, blândețe și răspândirea cunoașterii. Cearta în discuții și dezbateri înseamnă căutarea de pretexte, fățărnicie, gălăgie, trufie, dorință de a-l birui pe celălalt, dispute, îngâmfare, dușmănie și întrecere cu nesăbuiții. Păzește-te de ea și de cel care o practică, pentru a fi ferit de păcate și de încălcarea celor oprite. Îndepărtează-te și vei fi în siguranță, înlăturând păcatul și paguba.⁸⁴

Discutarea și repetarea cunoașterii

Bucură-te, împreună cu oameni cu judecată pătrunzătoare, de repetare și de schimbul de întrebări. În unele împrejurări, acestea întrec lectura: ascut mintea și întăresc memoria. Păstrează dreptatea și delicatețea și îndepărtează-te de nedreptate, de tulburare și de afirmațiile pripite.

Fii însă cu băgare de seamă: acestea dezvăluie lipsurile celui care nu este sincer.

Dacă discuția este cu un om slab în cunoaștere și lent la minte, ea devine o boală și un prilej de înstrăinare. Cât despre repetarea de unul singur, întorcând pe toate fețele chestiunile cunoașterii, de aceasta nu se cuvine să te desparți.

S-a spus: viața cunoașterii este repetarea și discutarea ei.

Cel care caută cunoașterea trăiește între Carte, Sunna și științele lor

Ele sunt pentru el asemenea celor două aripi ale unei păsări. Ferește-te să ai aripa frântă.

Dobândirea tuturor instrumentelor unei discipline

Nu vei fi un căutător al cunoașterii care stăpânește temeinic disciplinele — până când cămila nu va trece prin urechile acului — dacă nu dobândești toate instrumentele acelei discipline: în jurisprudență, atât jurisprudența, cât și principiile ei; în hadith, atât știința transmiterii, cât și cea a înțelegerii… și tot astfel. Altfel, nu te osteni.

Allah Preaînaltul spune:

Cei cărora le-am dat Cartea o citesc așa cum se cuvine să fie citită.

Din aceasta se înțelege că elevul nu părăsește o disciplină până nu o stăpânește temeinic.⁸⁵