Conduita celui care caută cunoașterea

Cum se caută cunoașterea și etapele studiului

„Cel care nu stăpânește temeliile nu ajunge la țintă.”²⁷ „Cel care urmărește să dobândească toată cunoașterea deodată o pierde deodată.”²⁸ S-a mai spus: „Îngrămădirea cunoașterii în auz rătăcește înțelegerea.”²⁹

De aceea, în orice disciplină pe care o studiezi trebuie să pui mai întâi temeliile, stăpânindu-i principiile și o lucrare sintetică sub îndrumarea unui profesor priceput, fără să te mulțumești doar cu studiul de unul singur. Învață treptat.

Allah Preaînaltul spune:

Și un Coran pe care l-am împărțit, ca să-l citești oamenilor pe îndelete; și l-am pogorât treptat.

Și spune:

Cei care nu cred spun: «De ce nu i-a fost pogorât Coranul tot deodată?» Astfel, ca să-ți întărim inima prin el; și l-am recitat pe îndelete.

Și spune:

Cei cărora le-am dat Cartea o citesc așa cum se cuvine să fie citită.

Iată câteva lucruri pe care trebuie să le ai în vedere în orice disciplină pe care o studiezi:

• Să memorezi o lucrare sintetică din acea disciplină.

• Să o stăpânești sub îndrumarea unui profesor priceput.

• Să nu te ocupi de lucrări ample și de subiecte răzlețe din diferite cărți înainte de a stăpâni temeinic lucrarea de bază.

• Să nu treci de la o lucrare sintetică la alta fără un motiv întemeiat: aceasta este o manifestare a lipsei de răbdare.

• Să culegi învățămintele folositoare și regulile care ordonează cunoașterea.

• Să-ți aduni puterile pentru studiu și pentru înaintarea în el, să-i acorzi atenție și să fii mistuit de dorința de a dobândi cunoașterea și de a urca mai sus, până când vei ajunge la lucrările ample pe o cale sigură.

Ibn al-ʿArabī al-Mālikī³⁰ era de părere ca elevul să nu studieze simultan două discipline, ci să înceapă cu limba arabă, poezia și aritmetica, iar apoi să treacă la Coran.

Ibn Khaldūn i-a răspuns însă că obiceiurile nu înlesnesc aceasta și că trebuie să se înceapă cu studierea și memorarea Nobilului Coran: câtă vreme copilul se află în grija părinților, se supune îndrumării; după ce trece de pubertate, devine greu să fie constrâns.

Cât despre studierea simultană a două sau mai multe discipline, aceasta diferă în funcție de înțelegerea și de râvna celor care învață.

Unii învățați predau jurisprudența hanbalită din Zād al-mustaqniʿ pentru începători, apoi din al-Muqniʿ pentru cei aflați la treapta următoare, prezentând diferențele de opinie din cadrul școlii, apoi din al-Mughnī, pentru diferențele dintre școli. Celor de la prima treaptă nu li se îngăduia să asiste la lecțiile celei de-a doua… și tot așa, pentru a se evita confuzia.

Să știi că lucrările sintetice și cele ample pe care se întemeiază studiul și învățarea de la profesori diferă adesea de la o țară la alta, în funcție de școlile juridice și de lucrarea sintetică pe care învățații acelei țări s-au format, au stăpânit-o și au exersat-o, în locul altora.

Situația diferă și de la un elev la altul, după înzestrarea și înțelegerea fiecăruia, după cât de mare ori de mică îi este pregătirea pentru învățare și după cât de înceată ori de ageră îi este mintea.

La noi în țară, după etapa școlilor de început și a memorării Nobilului Coran, studiul cu profesorii, la lecțiile din moschei, trecea prin trei trepte: a începătorilor, apoi a celor de nivel mijlociu, apoi a celor bine pregătiți.

• În privința unicității lui Allah: Thalāthat al-uṣūl wa-adillatuhā, al-Qawāʿid al-arbaʿ, apoi Kashf al-shubuhāt, apoi Kitāb al-tawḥīd; toate patru sunt ale șeicului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb — Allah Preaînaltul să aibă milă de el. Acestea privesc unicitatea lui Allah în adorare.

• În privința unicității lui Allah în Numele și Atributele Sale: al-ʿAqīdah al-Wāsiṭiyyah, apoi al-Ḥamawiyyah și al-Tadmuriyyah; toate trei sunt ale șeicului Islamului Ibn Taymiyyah — Allah Preaînaltul să aibă milă de el. Apoi al-Ṭaḥāwiyyah, împreună cu comentariul ei.

• În gramatică: al-Ājurrūmiyyah, apoi Mulḥat al-iʿrāb de al-Ḥarīrī, apoi Qaṭr al-nadā de Ibn Hishām și Alfiyyah de Ibn Mālik, împreună cu comentariul lui Ibn ʿAqīl.

• În hadith: al-Arbaʿīn de al-Nawawī, apoi ʿUmdat al-aḥkām de al-Maqdisī, apoi Bulūgh al-marām de Ibn Ḥajar și al-Muntaqā de al-Majd ibn Taymiyyah — Allah Preaînaltul să aibă milă de ei. Apoi se trece la citirea celor șase culegeri de bază și a altor lucrări.

• În terminologia hadithului: Nukhbat al-fikar de Ibn Ḥajar, apoi Alfiyyah de al-ʿIrāqī — Allah Preaînaltul să aibă milă de el.

• În jurisprudență, de pildă: Ādāb al-mashy ilā al-ṣalāh de șeicul Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb, apoi Zād al-mustaqniʿ de al-Ḥajjāwī — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — sau ʿUmdat al-fiqh; apoi al-Muqniʿ, pentru diferențele din cadrul școlii, și al-Mughnī, pentru diferențele dintre școli. Ultimele trei sunt ale lui Ibn Qudāmah — Allah Preaînaltul să aibă milă de el.

• În principiile jurisprudenței: al-Waraqāt de al-Juwaynī — Allah Preaînaltul să aibă milă de el —, apoi Rawḍat al-nāẓir de Ibn Qudāmah — Allah Preaînaltul să aibă milă de el.

• În regulile moștenirilor: al-Raḥbiyyah, apoi comentariile ei și al-Fawāʾid al-jaliyyah.

• În explicarea Coranului: Tafsīr de Ibn Kathīr — Allah Preaînaltul să aibă milă de el.

• În principiile explicării Coranului: al-Muqaddimah de șeicul Islamului Ibn Taymiyyah — Allah Preaînaltul să aibă milă de el.

• În biografia Profetului: rezumatul ei de șeicul Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb, a cărui lucrare de bază este cea a lui Ibn Hishām; tot în această disciplină intră Zād al-maʿād de Ibn al-Qayyim — Allah Preaînaltul să aibă milă de el.

• În limba arabilor: grija pentru poezia lor, precum al-Muʿallaqāt al-sabʿ, și lectura dicționarului al-Qāmūs de al-Fīrūzābādī — Allah Preaînaltul să aibă milă de el.

… Și tot astfel se înaintează prin etapele studiului în diferitele discipline.

În același timp, ei parcurgeau integral lucrări ample, precum Istoria lui Ibn Jarīr, cea a lui Ibn Kathīr și comentariile coranice ale amândurora. Acordau o atenție deosebită cărților șeicului Islamului Ibn Taymiyyah și ale elevului său Ibn al-Qayyim — Allah Preaînaltul să aibă milă de ei —, precum și cărților și fatwalelor imamilor chemării la Islam, mai ales lucrărilor lor temeinice despre credință.

Astfel, timpul era plin de studiu și de adunări ale cunoașterii: de după rugăciunea de zori până când soarele se ridica bine; apoi urma odihna de amiază, puțin înainte de rugăciunea de la prânz. Lecțiile se țineau după fiecare dintre cele cinci rugăciuni. Ambele părți arătau multă bună-cuviință, respect și demnitate, urmând calea înaintașilor drepți — Allah Preaînaltul să aibă milă de ei. De aceea au ajuns la cunoaștere, iar mulți dintre ei s-au numărat printre imamii ei. Laudă lui Allah, Stăpânul lumilor!

Oare ne vom întoarce la temeinicia studiului, prin învățarea lucrărilor sintetice recunoscute, nu din simple însemnări de curs, și prin memorarea lor, fără să ne bizuim doar pe înțelegere? Căci elevii au ajuns să se rătăcească: nici memorare, nici înțelegere! O predare lipsită de greșeli, de amestecuri și de tulburare înseamnă a urma calea înaintașilor.

Allah este Cel de la care cerem ajutor.

Ḥāfiẓul ʿUthmān ibn Khurrazādh, decedat în anul 282 H — Allah Preaînaltul să aibă milă de el —, a spus:³¹

„Cel care se ocupă de hadith are nevoie de cinci lucruri; dacă unul lipsește, aceasta este o lipsă: o minte bună, religiozitate, precizie, pricepere în această disciplină și o onestitate pentru care să fie cunoscut.”

Eu spun — adică al-Dhahabī —:

„Onestitatea face parte din religiozitate, iar precizia intră în pricepere. Ceea ce îi trebuie celui care memorează hadithurile este să fie temător de Allah, inteligent, cunoscător al gramaticii și al limbii, curat sufletește, rușinos și următor al înaintașilor. Îi este de ajuns să scrie cu mâna sa două sute de volume și să adune cinci sute de volume din culegerile recunoscute; să nu slăbească în căutarea cunoașterii până la moarte, cu intenție curată și cu smerenie. Altfel, să nu se ostenească.”

Primirea cunoașterii de la profesori

Temelia studiului este învățarea prin predare și primire de la profesori, prin șederea îndelungată alături de șeici și prin ascultarea directă a oamenilor, nu doar prin foi și prin paginile cărților. Prima cale înseamnă a prelua de la un purtător viu al unui lanț de învățare, care îți vorbește: profesorul. A doua înseamnă a prelua dintr-o carte, un obiect neînsuflețit; cum s-ar putea stabili astfel o asemenea filiație?

S-a spus: „Cel care intră singur în cunoaștere iese singur din ea.”³² Adică acela care începe să caute cunoașterea fără profesor iese fără cunoaștere. Cunoașterea este o îndeletnicire, iar orice îndeletnicire cere un meșter; pentru a o învăța este, așadar, nevoie de un profesor priceput în ea.

Aceasta este aproape o părere unanimă a învățaților. Au făcut excepție doar câțiva, precum medicul ʿAlī ibn Riḍwān al-Miṣrī, decedat în anul 453 H, căruia i-au răspuns învățații vremii sale și cei de după ei.

Ḥāfiẓul al-Dhahabī — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — spune în biografia acestuia:³³

„Nu a avut profesor, ci s-a ocupat cu învățarea din cărți. A scris o carte despre dobândirea acestei îndeletniciri din cărți, susținând că ele sunt mai potrivite decât profesorii. Aceasta este o greșeală.”

Al-Ṣafadī a dezvoltat răspunsul dat lui în al-Wāfī. În Sharḥ al-Iḥyāʾ al lui al-Zabīdī sunt redate spusele mai multor învățați, care au adus diferite motive. Printre ele se află ceea ce a spus Ibn Buṭlān, răspunzându-i:³⁴

„Al șaselea: în carte se află lucruri care împiedică dobândirea cunoașterii și care nu se află la profesor: citirea greșită pricinuită de asemănarea literelor, în lipsa rostirii lor; greșeala produsă de abaterea privirii; puțina cunoaștere a flexiunii gramaticale ori greșelile din forma scrisă a acesteia; corecturile cărții; scrierea a ceea ce nu se citește și citirea a ceea ce nu se scrie; orientarea autorului; defectele copiilor; slaba calitate a transcrierii; unirea de către cititor a locurilor unde trebuie să se oprească; amestecarea treptelor de început ale învățării; folosirea unor termeni proprii acelei îndeletniciri și a unor cuvinte grecești pe care traducătorul nu le-a trecut în limba sa, precum al-nawrūs. Toate acestea împiedică dobândirea cunoașterii. Cel care citește cu un profesor este scutit de osteneala lor. Dacă lucrurile stau astfel, citirea cu învățații este mai rodnică și mai bună decât citirea de unul singur; aceasta am vrut să arătăm.” Al-Ṣafadī a spus: „De aceea, învățații au spus: nu lua cunoașterea de la cel care a învățat numai din foi și nici Coranul de la cel care l-a învățat numai din exemplar; adică nu citi Coranul cu cineva care l-a învățat doar din exemplar, nici hadithul și celelalte discipline cu cineva care le-a luat numai din foi…”

Dovada concretă și neîncetată a netemeiniciei părerii lui Ibn Riḍwān este că vezi mii de biografii și istorii ale vieții, din vremuri și epoci diferite și din felurite domenii ale cunoașterii, pline de nume de profesori și de elevi: unii au puțini, alții mulți. Vezi câteva exemple de oameni cu atât de mulți profesori încât unii au ajuns la mii, în partea al-ʿUzzāb din al-Isfār, a celui care scrie aceste rânduri.

Când era pomenit Ibn Mālik în prezența lui Abū Ḥayyān Muḥammad ibn Yūsuf al-Andalusī, decedat în anul 745 H,³⁵ acesta spunea: „Unde sunt profesorii lui?”

Al-Walīd a spus:³⁶

„Al-Awzāʿī spunea: această cunoaștere era nobilă, iar oamenii o primeau unii de la alții; când a intrat în cărți, au intrat în ea și cei care nu erau vrednici de ea.”

Ibn al-Mubārak a relatat ceva asemănător de la al-Awzāʿī.

„Fără îndoială că preluarea din foi și prin autorizație de transmitere poate fi însoțită de greșeli, mai ales în acea epocă, în care nu existau încă puncte și semne vocalice: un cuvânt putea fi citit greșit, schimbându-i-se sensul. Așa ceva nu se petrece în același fel când se primește din gura oamenilor. Tot astfel, relatarea din memorie este supusă greșelii, spre deosebire de relatarea dintr-o carte atent verificată.”

Ibn Khaldūn are o tratare prețioasă a acestui subiect în al-Muqaddimah.³⁷

Un poet a spus:

Cel care nu a primit prin viu grai de la un învățat temeliile sale Are, în chestiunile dificile, drept certitudine numai presupuneri.

Abū Ḥayyān recita adesea:

Neîncercatul crede că numai cărțile îl călăuzesc Pe omul cu înțelegere spre dobândirea științelor.

Neștiutorul nu știe însă că ele ascund Lucruri care au nedumerit chiar mintea celui priceput.

Dacă urmărești științele fără profesor, Te abați de la calea cea dreaptă,

Iar lucrurile ți se încurcă până când Ajungi mai rătăcit decât „Tūmā cel înțelept”.