Capitole despre post, rugăciunea tarāwīḥ și zakāt

Allah Preaînaltul a spus:

Cel care este bolnav ori se află în călătorie să postească un număr egal de alte zile. Allah voiește pentru voi ușurința și nu voiește pentru voi greutatea.

Bolnavii sunt de două feluri.

Boala de durată, fără nădejde de vindecare

Cel a cărui boală este permanentă, continuă și nu se întrevede să dispară, precum cancerul, nu trebuie să postească, deoarece nu se întrevede o stare în care ar putea să o facă. El hrănește însă câte un sărman pentru fiecare zi. Poate aduna un număr de sărmani egal cu numărul zilelor și le poate oferi cina ori prânzul, așa cum făcea Anas ibn Mālik, Allah să fie mulțumit de el, când a îmbătrânit. Sau poate împărți alimente unui număr de sărmani egal cu numărul zilelor, câte un sfert de ṣāʿ profetic fiecăruia, adică o greutate de jumătate de kilogram și zece grame de grâu bun. Este bine să alăture ceva cu care să-l mănânce, carne ori grăsime. La fel procedează vârstnicul neputincios să postească: hrănește câte un sărman pentru fiecare zi.

Boala trecătoare

Cel a cărui boală este trecătoare și pentru care există nădejde de vindecare, precum febra și altele asemenea, poate fi în trei situații.

Prima situație: postul nu-i este greu și nu-l vatămă. Atunci trebuie să postească, fiindcă nu are nicio scuză.

A doua situație: postul îi este greu, dar nu-l vatămă. Atunci este nerecomandat să postească, deoarece renunță la înlesnirea lui Allah Preaînaltul și se împovărează pe sine.

A treia situație: postul îl vatămă. Atunci îi este interzis să postească, deoarece și-ar pricinui singur vătămare. Preaînaltul a spus:

Nu vă ucideți pe voi înșivă! Allah este Îndurător față de voi.

Și a spus:

Nu vă aruncați cu propriile mâini în pieire!

Într-un hadith, Profetul, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, a spus: „Nu trebuie pricinuită vătămare și nici răspuns prin vătămare.” Relatat de Ibn Mājah și al-Ḥākim. Al-Nawawī a spus: „Are căi de transmitere care se întăresc unele pe altele.”⁴

Faptul că postul îl vatămă pe bolnav se cunoaște fie din ceea ce simte el însuși, fie din aprecierea unui medic de încredere.

Ori de câte ori un bolnav din această categorie nu postește, el recuperează numărul zilelor nepostite după vindecare. Dacă moare înainte să se vindece, recuperarea nu i se mai cere, deoarece obligația bolnavului era să postească un număr de alte zile, la care el nu a mai ajuns.

Călătorul

Călătorii sunt de două feluri.

Primul: cel care călătorește pentru a ocoli postul. Acestuia nu-i este permis să întrerupă postul, deoarece șiretlicurile pentru ocolirea obligațiilor lui Allah nu le înlătură.

Al doilea: cel care nu urmărește aceasta. El poate fi în trei situații.

Prima situație: postul îi provoacă o greutate foarte mare. Atunci îi este interzis să postească. Profetul, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, postea în timpul expediției de cucerire a Meccăi. I s-a spus că postul le devenise greu oamenilor și că ei așteptau să vadă ce va face. După rugăciunea de ʿaṣr a cerut un vas cu apă și a băut, în timp ce oamenii îl priveau. Apoi i s-a spus că unii continuaseră să postească, iar el a spus: „Aceia sunt neascultătorii! Aceia sunt neascultătorii!” Relatat de Muslim.⁵

A doua situație: postul îi provoacă o greutate care nu este foarte mare. Atunci este nerecomandat să postească, deoarece renunță la înlesnirea lui Allah Preaînaltul și se împovărează pe sine.

A treia situație: postul nu-i este greu. Atunci alege ceea ce îi este mai ușor: să postească ori să nu postească, potrivit cuvintelor Preaînaltului:

Allah voiește pentru voi ușurința și nu voiește pentru voi greutatea.

Voirea are aici înțelesul de iubire.

Dacă ambele îi sunt la fel de ușoare, postul este mai bun, fiindcă aceasta a fost fapta Profetului, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace. În Ṣaḥīḥ Muslim, Abū al-Dardāʾ, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Am plecat cu Trimisul lui Allah, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, în Ramaḍān, pe o căldură atât de mare încât fiecare dintre noi își punea mâna pe cap din pricina arșiței. Nimeni dintre noi nu postea în afară de Trimisul lui Allah, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, și ʿAbd Allāh ibn Rawāḥah.”⁶

Călătorul se află în călătorie din clipa în care iese din localitatea sa până când se întoarce în ea. Chiar dacă rămâne o vreme în localitatea în care a călătorit, el rămâne călător câtă vreme intenționează să nu se stabilească acolo după împlinirea scopului pentru care a mers. El beneficiază de înlesnirile călătoriei chiar dacă șederea se prelungește, deoarece de la Profet, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, nu s-a transmis stabilirea unui termen după care călătoria ar înceta. Regula de bază este că starea de călătorie și rânduielile ei continuă până când există o dovadă că ea a încetat și că rânduielile ei nu se mai aplică.

Nu există deosebire, în privința înlesnirilor călătoriei, între o călătorie ocazională — pentru ḥajj, ʿumrah, vizitarea unei rude, comerț ori altceva asemănător — și călătoria continuă, precum aceea a șoferilor de taxi sau de alte vehicule mari. Când ies din localitatea lor, ei sunt călători și le este îngăduit ceea ce le este îngăduit celorlalți călători: să nu postească în Ramaḍān, să scurteze rugăciunile de patru unități la două și, când este nevoie, să reunească ẓuhr cu ʿaṣr și maghrib cu ʿishāʾ. Este mai bine pentru ei să nu postească dacă le este mai ușor, urmând să recupereze zilele iarna. Acești șoferi au o localitate de care aparțin: când sunt acolo, sunt rezidenți și au drepturile și obligațiile rezidenților; când călătoresc, sunt călători și au drepturile și obligațiile călătorilor.