Capitole despre post, rugăciunea tarāwīḥ și zakāt

Cei îndreptățiți la zakāt sunt categoriile către care acesta este îndreptat. Allah Preaînaltul Însuși le-a lămurit, spunând:

Milosteniile sunt numai pentru săraci, pentru nevoiași, pentru cei însărcinați cu strângerea lor, pentru cei ale căror inimi trebuie apropiate, pentru eliberarea robilor, pentru cei împovărați de datorii, pe calea lui Allah și pentru călătorul rămas fără mijloace. Aceasta este o obligație rânduită de Allah. Allah este Atoateștiutor, Înțelept.

Acestea sunt opt categorii.

Prima: săracii, cei care nu găsesc decât puțin din cele necesare traiului, mai puțin de jumătate. Dacă omul nu are cu ce să se întrețină pe sine și familia sa nici pentru o jumătate de an, este sărac. I se dă cât să-i ajungă lui și familiei sale pentru un an.

A doua: nevoiașii, cei care au jumătate sau mai mult din cele necesare traiului, dar nu cât să le ajungă pentru un an întreg. Li se completează cheltuielile anului.

Dacă un om nu are bani, dar are o altă sursă — o meserie, un salariu ori un venit din exploatarea unui bun — care îi împlinește nevoile, el nu primește din zakāt. Profetul, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, a spus: „Nu are parte din el nici bogatul, nici omul puternic care își poate câștiga traiul.”²⁴

A treia: cei însărcinați cu strângerea zakātului. Sunt cei desemnați de conducătorul statului să-l adune de la cei care îl datorează, să-l împartă celor îndreptățiți, să-l păstreze și să se ocupe de celelalte sarcini ale administrării sale. Li se dă din zakāt potrivit muncii lor, chiar dacă sunt bogați.

A patra: cei ale căror inimi trebuie apropiate. Sunt căpeteniile triburilor a căror credință nu este puternică. Li se dă din zakāt pentru ca această credință să se întărească, astfel încât să cheme la Islam și să fie pilde bune.

Dacă un om este slab în practicarea Islamului, dar nu este o căpetenie ascultată, ci un om de rând, i se dă din zakāt ca să i se întărească credința?

Unii învățați consideră că i se dă, deoarece folosul religiei este mai mare decât folosul trupului. Dacă este sărac, primește hrană pentru trup; hrănirea inimii sale prin credință are un folos și mai mare. Alți învățați consideră că nu i se dă, deoarece întărirea credinței sale aduce un folos individual, care îl privește numai pe el.

A cincea: eliberarea robilor. Aici intră cumpărarea robilor din zakāt și eliberarea lor, ajutorarea celor care au încheiat contracte pentru a-și răscumpăra libertatea și eliberarea prizonierilor musulmani.

A șasea: cei împovărați de datorii. Sunt datornicii care nu au cu ce să-și achite datoriile. Li se dă cât să le plătească, fie că sunt mici ori mari, chiar dacă au îndeajuns pentru hrană. Dacă, de pildă, un om are un venit care îi asigură hrana lui și familiei sale, dar are o datorie pe care nu o poate achita, i se dă din zakāt cât să o plătească.

Nu este însă îngăduit ca omul să-i șteargă datoria debitorului său sărac și să socotească aceasta drept zakāt.

Învățații au avut păreri diferite când debitorul este părintele ori copilul celui care dă zakātul: i se poate da pentru a-și plăti datoria? Părerea corectă este că se poate.

Cel care dă zakātul poate merge la creditor și îi poate achita ceea ce i se datorează, chiar fără știrea debitorului, dacă știe că debitorul nu poate plăti.

A șaptea: pe calea lui Allah, adică jihādul pe calea lui Allah. Luptătorilor li se dă din zakāt cât le este necesar pentru jihādul lor și se pot cumpăra din zakāt mijloacele pentru jihād pe calea lui Allah.

Din calea lui Allah face parte și cunoașterea Legii. Celui care o studiază i se dă cât să poată învăța, pentru cărți și altele, exceptând cazul în care are avere din care și le poate procura.

A opta: călătorul rămas fără mijloace, a cărui călătorie a fost întreruptă. I se dă din zakāt cât să poată ajunge în localitatea sa.

Aceștia sunt cei îndreptățiți la zakāt, pe care Allah Preaînaltul i-a menționat în Cartea Sa. El a arătat că aceasta este o obligație rânduită de El, izvorâtă din știință și înțelepciune. Allah este Atoateștiutor, Înțelept.

Nu este îngăduit ca zakātul să fie cheltuit în alte scopuri, precum construirea moscheilor ori repararea drumurilor, deoarece Allah i-a menționat pe cei îndreptățiți în mod limitativ. O enumerare limitativă exclude aplicarea rânduielii în afara celor enumerate.

Dacă cercetăm aceste destinații, înțelegem că unii au ei înșiși nevoie de zakāt, iar de alții au nevoie musulmanii. Astfel, cunoaștem măsura înțelepciunii din impunerea zakātului: clădirea unei societăți drepte, întregite, cu sprijin reciproc, pe cât este cu putință. Islamul nu a neglijat averile și nici foloasele ce pot fi clădite prin ele. Nu a lăsat sufletelor lacome și zgârcite libertatea de a-și urma zgârcenia și poftele, ci este cel mai mare îndrumător către bine și îndreptător al comunităților. Laudă lui Allah, Domnul lumilor!