Text integral · Pasaje · 41
Dovezile prin analogie
A unsprezecea dovadă: judecata corectă și analogia consecventă, cu care a venit această Lege desăvârșită: ea recunoaște foloasele și mijloacele lor și îndeamnă la ele, respinge relele și mijloacele lor și pune în gardă împotriva lor. Orice lucru al cărui folos este lipsit de rău sau precumpănește asupra răului său este poruncit, fie ca obligație, fie ca recomandare. Iar orice lucru al cărui rău este lipsit de folos sau precumpănește asupra folosului său este oprit, fie ca interdicție categorică, fie ca lucru nerecomandat.
Când cercetăm descoperirea feței femeii înaintea bărbaților străini, vedem că ea cuprinde multe urmări rele. Chiar dacă s-ar presupune că are și un folos, acesta este neînsemnat și copleșit de rele. Printre urmările ei rele se află:
1. Ispita: femeia ajunge să fie ispitită să facă lucruri care îi înfrumusețează și îi împodobesc fața, făcând-o atrăgătoare. Acesta este unul dintre cele mai mari îndemnuri spre rău și stricăciune.
2. Pierderea pudorii femeii, care face parte din credință și este cerută de firea ei înnăscută. Femeia era dată ca pildă de pudoare, spunându-se:
أحيا من العذراء في خدرها
Mai pudic decât o fecioară în odaia ei.
Pierderea pudorii înseamnă o scădere a credinței femeii și o abatere de la firea cu care a fost creată.
3. Ispitirea bărbaților prin ea, mai ales dacă este frumoasă și dacă se poartă lingușitor, râde și glumește, cum se întâmplă la multe dintre cele care umblă cu fața descoperită. S-a spus:
نظرةٌ، فسلامٌ، فكلامٌ، فموعدٌ، فلقاءٌ
O privire, apoi un salut, apoi vorbe, apoi o întâlnire făgăduită, apoi întâlnirea.
Șeitan circulă prin fiul lui Adam așa cum circulă sângele. Câte vorbe, râsete și bucurii nu au făcut ca inima bărbatului să se lege de femeie și inima femeii de bărbat, ajungându-se la un rău care nu mai poate fi înlăturat! Îi cerem lui Allah ocrotire.
4. Amestecul femeilor cu bărbații. Dacă femeia se vede la fel ca bărbatul în privința descoperirii feței și a mersului cu fața descoperită, nu va mai simți pudoare ori sfială când se înghesuie printre bărbați. În aceasta se află o mare ispită și o întinsă stricăciune.
Într-o zi, Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a ieșit din moschee, iar femeile se amestecaseră cu bărbații pe drum. El a spus:
استأخرن؛ فإنّه ليس لكن أن تحتضنّ الطريق، عليكن بحافات الطريق
Rămâneți în urmă, căci nu vi se cuvine să ocupați mijlocul drumului! Țineți-vă de marginile lui!
Femeia ajunsese să se lipească de zid, până într-atât încât veșmântul i se agăța de el. Ibn Kathīr a pomenit aceasta la explicarea cuvintelor Celui Preaînalt:
وَقُل لِّلْمُؤْمِنَـٰتِ يَغْضُضْنَ مِنْ أَبْصَـٰرِهِنَّ
Și spune-le dreptcredincioaselor să-și coboare privirile!
Coran 24:31
Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, a afirmat limpede obligația femeii de a se acoperi față de bărbații străini. În fatwalele tipărite mai recent, la pagina 110 din volumul 2 de jurisprudență, corespunzător volumului 22 din al-Majmūʿ, el spune:
وحقيقة الأمر أن الله جعل الزّينة زينتين: زينةً ظاهرةً، وزينةً غير ظاهرةٍ، ويجوز لها إبداء زينتها الظاهرة لغير الزوج وذوات المحارم، وكانوا قبل أن تنزل آية الحجاب كان النّساء يخرجن بلا جلبابٍ، يرى الرجل وجهها ويديها، وكان إذ ذاك يجوز لها أن تظهر الوجه والكفين، وكان حينئذٍ يجوز النظر إليها؛ لأنه يجوز لها إظهاره، ثم لما أنزل الله آية الحجاب بقوله: {يَـٰٓأَيُّهَا ٱلنَّبِىُّ قُل لِّأَزْوَٰجِكَ وَبَنَاتِكَ وَنِسَآءِ ٱلْمُؤْمِنِينَ يُدْنِينَ عَلَيْهِنَّ مِن جَلَـٰبِيبِهِنَّ} [سورة الأحزاب:59] حجب النّساء عن الرّجال.
În realitate, Allah a împărțit podoabele în două feluri: podoabe văzute și podoabe nevăzute. Femeii îi este îngăduit să-și arate podoabele văzute și altora decât soțului și celor din categoria maḥram. Înainte de pogorârea versetului hijabului, femeile ieșeau fără jilbāb, iar bărbatul le vedea fața și mâinile. Atunci le era îngăduit să-și arate fața și palmele și era îngăduit să fie privite, fiindcă ele aveau voie să le descopere. Apoi, când Allah a pogorât versetul hijabului: „O, Profetule! Spune-le soțiilor tale, fiicelor tale și femeilor dreptcredincioșilor să-și lase asupra lor din veșmintele lor exterioare!”, femeile au fost acoperite față de bărbați.
Apoi a spus:
والجلباب هو الملاءة، وهو الّذي يسمّيه ابن مسعودٍ وغيره الرّداء، وتسمّيه العامة الإزار، وهو الإزار الكبير الذي يغطّي رأسها وسائر بدنها، ثم يقال: فإذا كن مأموراتٍ بالجلباب؛ لئلا يعرفن، وهو ستر الوجه أو ستر الوجه بالنّقاب، كان الوجه واليدان من الزّينة التي أمرت ألّا تظهرها للأجانب، فما بقي يحلّ للأجانب النظر إلا إلى الثّياب الظاهرة، فابن مسعودٍ ذكر آخر الأمرين، وابن عباسٍ ذكر أول الأمرين.
Jilbābul este învelitoarea pe care Ibn Masʿūd și alții o numesc ridāʾ, iar oamenii obișnuiți o numesc izār: o învelitoare mare care îi acoperă capul și întregul trup. Se spune apoi: dacă li se poruncea să poarte jilbābul, ca să nu fie recunoscute — adică să-și acopere fața, ori s-o acopere cu niqābul — atunci fața și mâinile făceau parte din podoabele pe care li se poruncea să nu le arate bărbaților străini. Acestora nu le mai rămânea îngăduită decât privirea veșmintelor exterioare. Ibn Masʿūd a pomenit, așadar, ultima dintre cele două situații, iar Ibn ʿAbbās pe cea dintâi.
Mai departe, a spus:
وعكس ذلك الوجه واليدان والقدمان، ليس لها أن تبدي ذلك للأجانب على أصح القولين، بخلاف ما كان قبل النسخ، بل لا تبدي إلا الثّياب.
În schimb, fața, mâinile și picioarele nu îi este îngăduit să le arate bărbaților străini, potrivit celei mai corecte dintre cele două opinii, spre deosebire de situația de dinaintea abrogării; ea nu arată decât veșmintele.
La paginile 117–118 din același volum se spune:
وأما وجهها ويداهـا وقدماها فهي إنما نهيت عن إبداء ذلك للأجانب، لم تنه عن إبدائه للنّساء، ولا لذوي المحارم.
În privința feței, mâinilor și picioarelor ei, i s-a oprit numai să le arate bărbaților străini; nu i s-a oprit să le arate femeilor și celor din categoria maḥram.
La pagina 152 din același volum, el spune:
وأصل هذا أن تعلم أن الشارع له مقصودان:
La baza acestui lucru stă cunoașterea faptului că Legiuitorul urmărește două scopuri:
أحدهما: الفرق بين الرّجال والنّساء.
Primul: deosebirea dintre bărbați și femei.
الثاني: احتجاب النّساء.
Al doilea: acoperirea femeilor.
Acestea sunt cuvintele lui Shaykh al-Islām. Cât despre alți juriști dintre adepții imamului Aḥmad, voi aminti poziția școlii la învățații ei de mai târziu.
În al-Muntahā se spune:
ويحرم نظر خصي ومجبوب وممسوح إلى أجنبية
Este oprită privirea unei femei străine de către un bărbat castrat, de către unul cu organul genital amputat sau de către unul lipsit cu totul de organele genitale.
În al-Iqnāʿ se spune de asemenea:
ويحرم نظر خصي ومجبوب إلى أجنبية
Este oprită privirea unei femei străine de către un bărbat castrat sau de către unul cu organul genital amputat.
Într-un alt loc din al-Iqnāʿ se spune:
ولا يجوز النظر إلى الحرة الأجنبية قصدًا، ويحرم نظر شعرها.
Nu este îngăduită privirea intenționată a unei femei libere, străine, iar privirea părului ei este oprită.
În textul al-Dalīl se spune:
والنظر ثمانية أقسامٍ:
Privirea este de opt feluri:
الأول: نظر الرجل البالغ -ولو مجبوبًا- للحرة البالغة الأجنبية لغير حاجةٍ، فلا يجوز له نظر شيءٍ منها حتى شعرها المتصل.
Primul: privirea unui bărbat adult — chiar dacă are organul genital amputat — către o femeie liberă, adultă și străină, fără să existe o nevoie. Nu îi este îngăduit să privească nimic din ea, nici măcar părul care nu a fost desprins de pe cap.
Aici se încheie citatul.
Cât despre șāfiʿiți, ei au spus:
إن كان النظر لشهوةٍ أو خيفت الفتنة به فحرامٌ قطعًا بلا خلافٍ، وإن كان النظر بلا شهوةٍ ولا خوف فتنةٍ ففيه قـولان، حكاهما في (شرح الإقناع) لهم، وقال: الصحيح: يحرم، كـما في (المنهاج) كأصله، ووجه الإمام باتّفاق المسلمين على منع النّساء من الخروج سافرات الوجوه، وبأن النظر مظنةٌ للفتنة ومحرّكٌ للشهوة، وقد قال الله تعالى: {قُل لِّلْمُؤْمِنِينَ يَغُضُّوا۟ مِنْ أَبْصَـٰرِهِمْ} [سورة النور:30] ، واللّائق بمحاسن الشريعة سدّ الباب، والإعراض عن تفاصيل الأحوال.
Dacă privirea este însoțită de poftă sau există teama de ispită, ea este cu siguranță oprită, fără deosebire de păreri. Dacă nu este însoțită de poftă și nici de teama de ispită, există două opinii, pomenite în comentariul lor la al-Iqnāʿ. Acolo se spune: „Opinia corectă este că este oprită”, așa cum apare în al-Minhāj și în lucrarea pe care acesta se întemeiază. Imamul a susținut aceasta prin acordul musulmanilor asupra opririi femeilor de a ieși cu fețele descoperite și prin faptul că privirea este prilej de ispită și stârnește pofta. Allah Preaînaltul a spus: „Spune-le dreptcredincioșilor să-și coboare privirile!” Ceea ce se potrivește frumuseții Legii este închiderea acestei porți, fără a face deosebiri între amănuntele situațiilor.
Aici se încheie citatul.
În Nayl al-awṭār, comentariul la al-Muntaqā, este pomenit acordul musulmanilor asupra opririi femeilor de a ieși cu fețele descoperite, mai ales când oamenii destrăbălați sunt numeroși.