Tratat despre hijab

Printre dovezile din Sunnah se află următoarele:

Prima dovadă: cuvintele Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui:

Când unul dintre voi dorește să ceară o femeie în căsătorie, nu este păcat dacă o privește, atât timp cât o privește numai în vederea căsătoriei, chiar dacă ea nu știe.

Relatat de Aḥmad. În Majmaʿ al-zawāʾid se spune că transmițătorii lui sunt transmițători ai culegerii al-Ṣaḥīḥ.

Hadithul dovedește rânduiala prin faptul că Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a înlăturat vina — adică păcatul — numai de la pretendentul care privește femeia pe care dorește s-o ceară în căsătorie, cu condiția ca privirea lui să fie în vederea căsătoriei. Aceasta arată că cel care nu este pretendent păcătuiește, în orice situație, prin privirea unei femei străine. La fel și pretendentul, dacă o privește în alt scop decât căsătoria, de pildă pentru plăcerea și desfătarea privirii ori pentru alte lucruri asemenea.

Dacă se spune: „Hadithul nu precizează ce anume poate privi. S-ar putea ca el să se refere la piept și la gât.”

Răspunsul este: oricine știe că pretendentul care caută frumusețea are în vedere frumusețea feței; celelalte părți sunt secundare și, de obicei, nu sunt scopul urmărit. Pretendentul privește, așadar, fața, fiindcă ea este, fără îndoială, ceea ce urmărește în primul rând cel care caută frumusețea.

A doua dovadă: când Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a poruncit ca femeile să fie scoase la locul rugăciunii de Eid, ele au spus:

O, Trimis al lui Allah, una dintre noi poate să nu aibă jilbāb.

Profetul a răspuns:

Sora ei să-i dea să îmbrace din jilbābul ei.

Relatat de al-Bukhārī, Muslim și alții.

Acest hadith arată că femeile Companionilor obișnuiau să iasă numai purtând jilbāb, iar în lipsa lui socoteau că nu pot ieși. De aceea, atunci când Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, le-a poruncit să iasă la locul rugăciunii de Eid, ele — Allah să fie mulțumit de ele — i-au adus la cunoștință această piedică. Profetul le-a arătat cum se rezolvă: sora ei să-i dea să îmbrace din jilbābul ei. Nu le-a îngăduit să iasă fără jilbāb, deși mersul la rugăciunea de Eid este prescris și poruncit bărbaților și femeilor. Dacă Trimisul lui Allah nu le-a îngăduit să iasă fără jilbāb pentru ceva ce le era poruncit, cum le-ar îngădui să-l lase deoparte pentru o ieșire care nu le este poruncită și de care nu au nevoie, ci este numai plimbare prin piețe, amestec cu bărbații și privit fără folos?

Porunca de a îmbrăca jilbābul dovedește că acoperirea este necesară. Allah știe mai bine.

A treia dovadă: în cele două culegeri al-Ṣaḥīḥ se relatează de la ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea, că a spus:

Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, împlinea rugăciunea de Fajr, iar unele femei dreptcredincioase luau parte la ea împreună cu el, învelite în veșmintele lor. Apoi se întorceau la casele lor, fără ca cineva să le recunoască, din pricina întunericului dimineții.

Ea a mai spus:

Dacă Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, ar fi văzut la femei ceea ce am văzut noi, le-ar fi oprit de la moschei, așa cum fiii lui Israel și-au oprit femeile.

O relatare asemănătoare a fost transmisă și de la ʿAbd Allāh ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el.

Acest hadith dovedește rânduiala din două perspective:

Prima: hijabul și acoperirea făceau parte din obiceiul femeilor Companionilor. Aceștia sunt cea mai bună generație, cea mai cinstită înaintea lui Allah Atotputernicul și Mărețul, cu cele mai alese însușiri și maniere, cu cea mai deplină credință și cu cele mai drepte fapte. Ei sunt modelul de urmat; Allah este mulțumit de ei și de cei care îi urmează cu bună făptuire, după cum a spus Cel Preaînalt:

Cei dintâi înaintași dintre Muhājirūn și Anṣār și cei care i-au urmat cu bună făptuire: Allah este mulțumit de ei și ei sunt mulțumiți de El. El le-a pregătit Grădini pe sub care curg râuri, în care vor rămâne veșnic. Aceasta este izbânda cea mare.

Dacă aceasta era calea femeilor Companionilor, cum ni s-ar cuveni nouă să ne abatem de la ea, de vreme ce urmarea ei cu bună făptuire aduce mulțumirea lui Allah Preaînaltul pentru cel care o urmează? Allah Preaînaltul a spus:

Iar pe cel care se împotrivește Trimisului, după ce i-a devenit limpede călăuzirea, și urmează altă cale decât cea a dreptcredincioșilor, îl vom lăsa să urmeze ceea ce a ales și-l vom arde în Gheena. Și ce rău sfârșit!

A doua: ʿĀʾishah, Mama dreptcredincioșilor, și ʿAbd Allāh ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de amândoi, iar știința, înțelegerea, pătrunderea lor în religia lui Allah și buna lor îndrumare pentru robii Săi sunt de ajuns mărturie — au arătat că, dacă Trimisul lui Allah ar fi văzut la femei ceea ce văzuseră ei, le-ar fi oprit de la moschei. Aceasta se întâmpla în vremea generațiilor alese: situația se schimbase față de vremea Profetului până într-atât încât ar fi cerut oprirea lor de la moschei. Cum stau atunci lucrurile în vremea noastră, după aproximativ treisprezece veacuri, când fenomenul s-a extins, pudoarea s-a împuținat, iar religia a slăbit în inimile multor oameni?

ʿĀʾishah și Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de ei, au înțeles ceea ce mărturisesc textele Legii desăvârșite: orice lucru care duce la un rău oprit este, la rândul lui, oprit.

A patra dovadă: Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus:

Pe cel care își târăște veșmântul din trufie, Allah nu-l va privi în Ziua Învierii. Umm Salamah a întrebat: „Atunci ce să facă femeile cu poalele veșmintelor lor?” El a spus: „Să le lase în jos o palmă.” Ea a spus: „Atunci li se vor descoperi picioarele.” El a spus: „Să le lase în jos un cot și să nu adauge mai mult.”

Acest hadith dovedește obligația acoperirii piciorului femeii și faptul că această rânduială era cunoscută femeilor Companionilor, Allah să fie mulțumit de ei. Fără îndoială, piciorul este un prilej de ispită mai mic decât fața și palmele. Atrăgând atenția asupra lucrului mai mic, se atrage atenția și asupra celui mai mare, căruia rânduiala i se aplică cu atât mai mult.

Înțelepciunea Legii nu îngăduie să fie obligatorie acoperirea a ceea ce stârnește mai puțină ispită și să fie permisă descoperirea a ceea ce stârnește mai multă. Aceasta ar fi o contradicție imposibilă în înțelepciunea și Legea lui Allah.

A cincea dovadă: cuvintele Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui:

Dacă vreuna dintre voi are un sclav cu contract de eliberare, iar el are cu ce să-și plătească prețul eliberării, ea să se acopere față de el.

Relatat de cei cinci, cu excepția lui al-Nasāʾī; al-Tirmidhī l-a declarat autentic.

Acest hadith dovedește rânduiala astfel: el arată că stăpânei îi este îngăduit să-și descopere fața înaintea sclavului ei, cât timp acesta se află în stăpânirea sa. Când iese de sub stăpânirea ei, ea trebuie să se acopere, deoarece el a devenit un bărbat străin. Așadar, el dovedește obligația femeii de a se acoperi față de bărbatul străin.

A șasea dovadă: ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea, a spus:

Călăreții treceau pe lângă noi, în vreme ce eram în starea de iḥrām împreună cu Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui. Când ajungeau în dreptul nostru, fiecare dintre noi își lăsa jilbābul de pe cap peste față; după ce treceau, ne descopeream fețele.

Relatat de Aḥmad, Abū Dāwūd și Ibn Mājah.

Cuvintele ei

când ajungeau în dreptul nostru

, adică acei călăreți,

fiecare dintre noi își lăsa jilbābul peste față

dovedesc obligația acoperirii feței. Rânduiala prescrisă în iḥrām este descoperirea ei; dacă nu ar fi existat o piedică puternică în calea descoperirii în acea situație, fața ar fi trebuit să rămână descoperită chiar și în fața călăreților.

Lămurirea este următoarea: potrivit celor mai mulți învățați, descoperirea feței în iḥrām este obligatorie pentru femei, iar unei obligații nu i se poate opune decât o altă obligație. Dacă acoperirea și ascunderea feței față de bărbații străini nu ar fi obligatorii, nu ar fi îngăduită lăsarea obligației de a o descoperi în starea de iḥrām. În cele două culegeri al-Ṣaḥīḥ și în alte surse este consemnat că femeii aflate în iḥrām i se interzic niqābul și mănușile.

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, a spus:

Aceasta arată că niqābul și mănușile erau cunoscute femeilor care nu se aflau în iḥrām, ceea ce presupune acoperirea fețelor și a mâinilor lor.

Acestea sunt șase dovezi din Sunnah privind obligația femeii de a se acoperi și de a-și ascunde fața față de bărbații străini. Adăugându-le pe cele patru din Coran, se ajunge la zece dovezi din Carte și Sunnah.