Takfīr: reguli, condiții și limite

În această vreme, mai ales în rândurile tinerilor și ale unora dintre musulmanii care nu cunosc adevărata învățătură a Islamului și au o râvnă exagerată sau un entuziasm nepotrivit, s-a răspândit obiceiul de a-i declara pe alții necredincioși, păcătoși abătuți și inovatori. Căutarea și scormonirea defectelor, scoaterea lor la iveală și răspândirea lor până când ajung cunoscute au devenit preocuparea lor în toate treburile vieții. Acesta este un semn de tulburare și de rău. Îl rugăm pe Allah, slăvit și preaînalt este El, să-i ferească pe musulmani de răul ei, să le arate tinerilor musulmani calea dreaptă, să le dăruiască putința de a urma calea înaintașilor dreptcredincioși și să-i țină departe de chemătorii la rău.

Ce este fisq și când este musulmanul fāsiq?

Fisq înseamnă ieșirea din ascultarea de Allah. Este o formă de ieșire care nu îl scoate însă pe cel care o săvârșește din Islam; el este considerat fāsiq. Musulmanul este fāsiq dacă săvârșește un păcat major, precum adulterul, consumul de vin, furtul, luarea dobânzii sau alt păcat asemănător, fără să îl considere îngăduit, ci săvârșindu-l împins de patimă și poftă. El este socotit fāsiq.

Potrivit oamenilor Sunnei și ai comunității, el este un credincios cu credința scăzută sau un credincios prin credința sa și fāsiq prin păcatul său major. El rămâne dintre credincioși și dintre oamenii monoteismului. Dacă nu are nicio însușire a asocierii care scoate din religie, el păstrează numele credinței și al Islamului. Este musulman și credincios, dar cu credința scăzută. Aceasta se numește fisq, iar cel care îl săvârșește este numit fāsiq.

Dacă săvârșește un păcat major pentru care se aplică o pedeapsă prescrisă, aceasta se aplică asupra lui. Cu toate acestea, el rămâne dintre credincioși și este tratat ca un credincios. Dacă nu ar fi dintre credincioși, nu ar fi de ajuns aplicarea pedepsei prescrise, ci ar trebui să fie ucis, fiindcă apostatul trebuie ucis, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ:

Faptul că acestui păcătos i se aplică pedeapsa prescrisă arată că el este dintre oamenii credinței și că este tratat ca un credincios. I se arată devotament pe măsura credinței sale și este dezaprobat pe măsura neascultării sale, fiindcă nu a ieșit din cercul credinței. Aceasta este învățătura oamenilor Sunnei și ai comunității.

Învățătura Khawārij despre cel care săvârșește un păcat major

Învățătura Khawārij și a Muʿtazila este opusă învățăturii oamenilor Sunnei și ai comunității. Khawārij îl socotesc pe cel care săvârșește un păcat major necredincios, ieșit din religie. Potrivit învățăturii lor, dacă moare fără să se căiască, rămâne veșnic în Foc.

Muʿtazila spun că el iese din Islam, dar nu intră în necredință. Ei îl așază într-o „stare între cele două stări”: nu este numit nici necredincios, nici credincios. Dacă moare fără să se căiască, rămâne veșnic în Foc, așa cum spun și Khawārij.

Judecata oamenilor Sunnei asupra păcatului major

Oamenii Sunnei spun că despre credinciosul care săvârșește un păcat major nu se spune că are credință deplină, ci că are credința scăzută. Cei care spun că are credință deplină sunt Murjiʾa, care afirmă: „Nicio neascultare nu dăunează alături de credință, după cum nicio ascultare nu folosește alături de necredință.” Ei sunt la polul opus față de Khawārij, care spun că acesta a ieșit din credință. Sunt două extreme opuse.

Învățătura oamenilor Sunnei este calea de mijloc în această chestiune. Ei nu spun că omul are credință deplină, cum spun Murjiʾa, nici că este necredincios, cum spun Khawārij, și nici că se află într-o stare între cele două stări, cum spun Muʿtazila. Ei spun că este un credincios cu credința scăzută: credincios prin credința sa și fāsiq prin păcatul său major. El este iubit dintr-un punct de vedere și dezaprobat din altul.

Dacă moare fără să se căiască, judecarea lui Îi revine lui Allah, slăvit și preaînalt este El. Se află sub voința Lui: dacă Allah voiește, îl iartă; dacă voiește, îl pedepsește, apoi el va ieși din Foc. Allah Preaînaltul a spus:

După cum spune și hadithul:

Învățătura oamenilor Sunnei și ai comunității se întemeiază pe dovezile din Carte și din Sunna. Este învățătura cumpătării și a căii de mijloc între grupările rătăcite, după cum comunitatea islamică este o comunitate de mijloc între neamurile necredincioase. Allah Preaînaltul a spus:

Dovezi că fāsiq nu iese din credință

O dovadă că fāsiq nu a ieșit din credință este că Allah, slăvit și preaînalt este El, a poruncit împăcarea celor care se luptă între ei. Allah Preaînaltul a spus:

Allah, slăvit și preaînalt este El, a numit cele două grupuri credincioși, deși se luptau între ele:

Apoi Allah Preaînaltul a spus:

Allah i-a numit pe cei doi care se luptă frați credincioși. Aceasta arată că păcatul major care nu ajunge la asociere nu scoate din cercul credinței.

Tot astfel este cuvântul lui Allah Preaînaltul atunci când a rânduit pentru rudele celui ucis dreptul la talion față de ucigaș:

„Căruia i se iartă” se referă la ucigaș, iar „de către fratele său” se referă la cel ucis. Cel ucis este numit astfel frate al ucigașului, deși uciderea este unul dintre păcatele majore. Cu toate acestea, i-a numit frați. Aceasta arată că păcatele majore care nu ajung la asociere nu scot din religie.