Tafsir as-Saʿdī — Volumul 5

Sura al Hijr

Versetele 1 la 99

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 5

Allah Preaînaltul vorbește despre măreția Cărții Sale și o laudă: „Acestea sunt versetele Cărții”, versetele care arată cele mai frumoase sensuri și cele mai înalte scopuri, „și ale unui Coran limpede”, care lămurește adevărurile prin cele mai frumoase cuvinte, prin cea mai clară exprimare și prin cea mai vădită îndrumare spre scop.

Aceasta impune făpturilor să i se supună, să primească hotărârile lui cu acceptare, bucurie și mulțumire. Acela care întâmpină această binecuvântare mare prin respingere și necredință face parte dintre necredincioșii rătăciți.

Va veni vremea când ei își vor dori să fi fost musulmani, adică să fi urmat hotărârile Coranului. Aceasta se va întâmpla când vălul va fi ridicat, când vor apărea începuturile Vieții de Apoi și semnele morții. În toate stările Vieții de Apoi își vor dori să fi fost musulmani, însă timpul potrivit va fi trecut. În lumea aceasta ei sunt amăgiți.

„Lasă-i să mănânce și să se bucure” de plăcerile lor, „iar nădejdea deșartă să-i abată”, adică nădejdea unei vieți lungi în această lume îi abate de la Viața de Apoi. „Ei vor afla” că lucrul pe care îl urmează este fals și că faptele lor nu le aduc decât pierdere. Să nu-i amăgească faptul că Allah le dă răgaz, fiindcă aceasta este Legea Sa cu neamurile.

„Noi nu am nimicit nicio cetate” care merită pedeapsa „fără ca ea să fi avut un termen hotărât” pentru nimicirea ei. „Nicio comunitate nu-și poate grăbi termenul și nici nu-l poate întârzia.” Urmările păcatelor trebuie negreșit să-l ajungă pe păcătos, chiar dacă vin mai târziu.

Versetele 6 la 9

Necredincioșii i-au spus lui Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, în batjocură: „O, tu asupra căruia a fost coborâtă Pomenirea” - după cum pretinzi - „ești cu adevărat nebun!” Ei voiau să spună: dacă îți închipui că te vom urma și vom părăsi ceea ce i-am găsit pe părinții noștri urmând numai pentru cuvântul tău, atunci ești nebun.

„De ce nu ne aduci îngerii” ca să mărturisească adevărul mesajului pe care l-ai adus, „dacă ești dintre cei sinceri?” După părerea lor, faptul că nu venise cu îngerii însemna că nu era sincer. Aceasta era culmea nedreptății și a neștiinței.

Nedreptatea lor este vădită, fiindcă această cerere era o îndrăzneală împotriva lui Allah și o încăpățânare prin cererea unor anumite semne pe care El nu le alesese. Scopul fusese deja atins și dovada fusese statornicită prin multe alte semne care arătau adevărul mesajului. Neștiința lor constă în faptul că nu deosebeau ceea ce le era de folos de ceea ce le dăuna. Coborârea îngerilor nu le-ar fi adus niciun bine.

„Noi nu coborâm îngerii decât cu adevărul”, după care aceluia care nu urmează adevărul și nu i se supune nu i se mai dă răgaz. „Iar atunci nu li s-ar mai da răgaz”, adică, la coborârea îngerilor, dacă nu ar crede — iar ei nu vor crede — nu li s-ar mai acorda timp. Cererea lor ca îngerii să coboare era, așadar, o cerere de grăbire a pieirii și nimicirii lor. Imanul nu se află în mâinile lor, ci în Mâna lui Allah.

Allah spune: „Chiar dacă Noi am coborî îngerii la ei, morții le-ar vorbi și am aduna toate lucrurile înaintea lor, ei tot nu ar crede, decât dacă Allah ar voi. Însă cei mai mulți dintre ei sunt neștiutori.” [al-An'am, 6:111] Acest Coran le-ar fi de ajuns ca semn, dacă ar fi sinceri.

De aceea Allah spune: „Noi am coborât Pomenirea”, adică acest Coran, în care se află pomenirea tuturor lucrurilor, dovezi limpezi și îndrumare prin care acela care voiește să-și amintească își va aminti. „Și Noi o vom păzi” atât în timpul coborârii, cât și după coborâre.

În timpul coborârii, Allah a păzit-o de furtul oricărui shaytan blestemat. După coborâre, Allah a așezat-o în inima Trimisului Său, unde s-a statornicit, apoi în inimile comunității sale. Allah i-a păzit cuvintele de schimbare, adăugire și omisiune și i-a păzit sensurile de înlocuire. Nimeni nu deformează vreun sens fără ca Allah să ridice pe cineva care lămurește adevărul vădit.

Acesta este unul dintre cele mai mari semne ale lui Allah și una dintre Binecuvântările Sale asupra robilor credincioși. Din păzirea Coranului face parte și faptul că Allah îi păzește pe oamenii lui de dușmani și nu îngăduie ca vreun dușman să-i stăpânească astfel încât să-i nimicească.

Versetele 10 la 13

Când politeiștii l-au tăgăduit pe Profet, Allah Preaînaltul i-a spus că acesta era obiceiul neamurilor și comunităților trecute: „Am trimis și înaintea ta printre comunitățile celor dintâi”, adică printre grupurile lor, trimiși care chemau la adevăr și călăuzire.

„Nu le-a venit niciun trimis” care să-i cheme la adevăr și călăuzire „fără ca ei să-și bată joc de el”. „Astfel facem tăgăduirea să pătrundă în inimile răufăcătorilor”, adică ale celor descriși prin nedreptate și minciună. Pătrunderea tăgăduirii în inimile lor este o pedeapsă pentru ei. Cum inimile li s-au asemănat în necredință și tăgăduire, tot astfel și purtarea lor față de profeți și trimiși s-a asemănat prin batjocură, dispreț și lipsa imanului.

De aceea spune: „Ei nu vor crede în el, deși s-a împlinit deja rânduiala privitoare la cei dintâi”, adică s-a împlinit Legea lui Allah de a-i nimici pe aceia care nu cred în semnele Sale.

Versetele 14 la 15

Chiar dacă le-ar veni fiecare semn măreț, ei nu ar crede și s-ar trufi împotriva lui. Chiar dacă le-am deschide o poartă în cer și ei ar urca prin ea, văzând lucrurile cu ochii lor, tot ar tăgădui semnul din pricina nedreptății și încăpățânării lor.

Ei ar spune: „Privirile noastre au fost tulburate”, adică au fost amețite și acoperite până când ni s-a părut că vedem ceea ce nu este real. „Ba chiar suntem un neam vrăjit!”, adică ceea ce vedem nu este adevăr, ci vrajă. Când oamenii ajung la o asemenea stare de tăgăduire, nu mai există nădejde că vor primi adevărul. Allah pomenește apoi semnele care dovedesc adevărul adus de trimiși.

Versetele 16 la 20

Allah Preaînaltul arată desăvârșirea Puterii și Milei Sale față de făpturi: „Am așezat în cer constelații”, adică stele asemenea turnurilor și reperelor uriașe, prin care oamenii se călăuzesc în întunericurile uscatului și ale mării, „și l-am înfrumusețat pentru cei care privesc”. Dacă nu ar exista stelele, cerul nu ar avea această înfățișare minunată și frumoasă, care îi cheamă pe privitori să cugete la el, să cerceteze sensurile lui și să vadă dovezile Creatorului său.

„Și l-am păzit de orice shaytan blestemat.” Dacă vreun shaytan încearcă să fure din auzire, flăcările îl urmăresc. Astfel, înfățișarea cerului este împodobită cu stelele luminoase, iar lăuntrul lui este păzit și ocrotit de rele.

„În afară de acela care fură câte ceva din auzire.” Uneori unii shaytani pot fura pe ascuns ceva din auzire. „Dar este urmărit de o flacără limpede”, o flacără luminoasă și vădită care îl ucide ori îl tulbură. Uneori flacăra îl ajunge înainte să transmită vestea apropiatului său, iar vestea cerului este astfel oprită să ajungă pe pământ. Alteori o aruncă apropiatului său înainte să fie ajuns, iar acesta adaugă o sută de minciuni și folosește cuvântul auzit din cer drept dovadă pentru minciuna sa.

„Iar pământul l-am întins”, adică l-am făcut larg, astfel încât oamenii și animalele să poată umbla pe întinderile lui, să-și caute hrana și să locuiască în părțile lui. „Am așezat în el munți bine înfipți”, munți uriași prin care Allah ține pământul nemișcat și îl păzește de clătinare.

„Și am făcut să crească în el toate lucrurile în măsură cumpănită”, adică lucruri folositoare, măsurate și necesare robilor și ținuturilor: palmieri, vițe-de-vie, felurite soiuri de copaci, plante și minerale.

„Și am așezat în el mijloace de trai pentru voi”, precum ogoarele, vitele, feluritele câștiguri și meșteșuguri, „și pentru aceia cărora voi nu le dăruiți hrană”, adică v-am dăruit robi, roabe și vite pentru folosul și binele vostru. Nu voi le dați hrană, ci Allah vi le-a pus la dispoziție și S-a îngrijit de hrana lor.

Versetul 21

Toate felurile de hrană și toate lucrurile hotărâte sunt stăpânite numai de Allah. Vistieriile lor se află în Mâna Sa: El dăruiește cui voiește și oprește de la cine voiește, potrivit Înțelepciunii și Milei Sale vaste. „Și Noi nu-l coborâm”, adică ploaia și celelalte lucruri hotărâte, „decât într-o măsură hotărâtă”. Lucrul coborât nu depășește măsura hotărâtă de Allah și nici nu este mai puțin decât atât.

Versetul 22

Am supus vânturile, vânturi ale milei care fecundează norii așa cum masculul fecundează femela. Din aceasta se ivește apa cu Îngăduința lui Allah, cu care Allah îi adapă pe robi, le adapă vitele și le irigă pământurile. Ea rămâne păstrată în pământ pentru nevoile și trebuințele lor, potrivit Puterii și Milei Sale.

„Nu voi sunteți cei care o păstrează”, adică nu aveți puterea să o păstrați și să o strângeți. Allah o păstrează pentru voi și o face să curgă din izvoarele pământului, ca Milă și Bunătate față de voi.

Versetele 23 la 25

Numai Allah, fără niciun asociat, dă viața făpturilor după ce ele nu fuseseră nimic vrednic de pomenit și le dă moartea când li se împlinește sorocul. „Și Noi suntem Moștenitorii.” Allah spune: „Noi vom moșteni pământul și pe toți cei care se află pe el, iar la Noi vor fi întorși.” [Maryam, 19:40]

Aceasta nu-I este greu și nu-L poate face neputincios. Allah îi cunoaște pe cei de demult și pe cei de mai târziu, știe ce ia pământul din trupurile lor și ce se risipește din părțile lor. Puterea Sa nu poate fi biruită. El îi va readuce pe robi într-o creație nouă și îi va aduna înaintea Sa.

„Cu adevărat, El este Preaînțelept, Atotștiutor.” El așează lucrurile la locurile lor și îl răsplătește pe fiecare om după fapta lui: dacă este bună, cu bine, iar dacă este rea, cu rău.

Versetele 26 la 44

Allah Preaînaltul pomenește Binecuvântarea și Bunătatea Sa față de părintele nostru Adam, pacea fie asupra sa, precum și ceea ce s-a petrecut cu dușmanul său Iblis. În aceasta se află și un avertisment pentru noi împotriva răului și ispitei lui.

„L-am creat pe om”, adică pe Adam, pacea fie asupra sa, „din lut uscat, sonor, făcut din nămol negru modelat”, adică din lut care, după ce a fermentat, s-a uscat până a ajuns să răsune asemenea lutului ars. Nămolul negru modelat este lutul a cărui culoare și al cărui miros s-au schimbat din pricina timpului îndelungat.

„Iar pe djinn”, adică pe părintele djinnilor, Iblis, „l-am creat mai înainte” decât pe Adam, „din focul dogoritor”, adică din focul de o fierbințeală puternică.

Când Allah a voit să-l creeze pe Adam, le-a spus îngerilor: „Voi crea un om din lut uscat, sonor, făcut din nămol negru modelat. Când îl voi fi alcătuit”, adică după ce trupul său va fi devenit deplin, „și voi fi suflat în el din Duhul Meu, cădeți în prosternare înaintea lui.”

Ei au împlinit Porunca Domnului lor: „Atunci îngerii s-au prosternat cu toții.” Aceasta este o dublă întărire a afirmației, arătând că niciunul dintre ei nu a rămas în urmă. Ei s-au prosternat pentru a preamări Porunca lui Allah și pentru a-l cinsti pe Adam, căruia Allah îi dăduse o știință pe care ei nu o aveau.

„În afară de Iblis, care a refuzat să fie împreună cu cei care s-au prosternat.” Acesta a fost începutul dușmăniei lui față de Adam și urmașii săi.

„Allah a spus: O, Iblis, de ce nu ești împreună cu cei care se prosternează?” Iblis a răspuns: „Eu nu mă voi prosterna înaintea unui om pe care l-ai creat din lut uscat, sonor, făcut din nămol negru modelat.” El s-a trufit față de Porunca lui Allah, și-a arătat dușmănia față de Adam și urmașii săi, s-a mândrit cu materia din care fusese creat și a spus că el este mai bun decât Adam.

Allah l-a pedepsit pentru necredința și trufia lui: „Ieși de aici, căci ești blestemat”, alungat și îndepărtat de orice bine, „iar blestemul va rămâne asupra ta până în Ziua Judecății”, adică ocara, rușinea și îndepărtarea de Mila lui Allah. Acest verset și cele asemenea lui arată că el va stărui în necredință și va rămâne departe de bine.

„El a spus: Doamne, dă-mi răgaz până în Ziua când vor fi înviați. Allah a spus: Ești dintre cei cărora li s-a dat răgaz până în Ziua timpului hotărât.” Faptul că Allah i-a răspuns rugăciunii nu a fost o cinstire pentru el, ci o încercare și un test pentru el și pentru robi, ca să se deosebească cel sincer, care se supune Domnului său, nu dușmanului său, de acela care nu face astfel. De aceea Allah ne-a avertizat în chip deplin împotriva lui și ne-a lămurit ce urmărește Iblis în privința noastră.

„El a spus: Doamne, pentru că m-ai făcut să rătăcesc, le voi împodobi negreșit răul pe pământ”, adică le voi împodobi lumea și îi voi chema să o pună înaintea Vieții de Apoi, până vor săvârși toate felurile de păcate. „Și îi voi rătăci pe toți”, adică îi voi opri pe toți de la Calea cea dreaptă, „în afară de robii Tăi aleși și sinceri dintre ei”, aceia pe care i-ai ales și i-ai curățit datorită sincerității, imanului și încrederii lor în Tine.

„Allah a spus: Aceasta este o Cale dreaptă care duce la Mine”, adică o Cale cumpănită care ajunge la Mine și la Locuința Cinstirii Mele.

„Tu nu vei avea nicio putere asupra robilor Mei” ca să-i înclini spre feluritele rătăciri pe care le voiești. Datorită adorării sincere a Domnului lor și supunerii față de Poruncile Sale, Allah îi ajută și îi păzește de Shaytan.

„În afară de cei rătăciți care te urmează.” Cel numit aici rătăcit este opusul celui bine călăuzit: este acela care a cunoscut adevărul, dar l-a părăsit. Cel care se abate fără să fi cunoscut adevărul este neștiutor. Aceștia se mulțumesc cu alierea și ascultarea față de tine în locul ascultării de Cel Milostiv.

„Gheena este locul făgăduit pentru ei toți”, pentru Iblis și oștile sale. „Ea are șapte porți”, fiecare poartă fiind mai jos decât cealaltă, „iar fiecare poartă are o parte hotărâtă dintre ei”, dintre urmașii lui Iblis, potrivit faptelor lor. Allah spune: „Vor fi aruncați în ea cu capul înainte, ei și cei rătăciți, și toate oștile lui Iblis.” [ash-Shu'ara', 26:94-95]

După ce a pomenit chinul și pedeapsa aspră pe care le-a pregătit dușmanilor Săi, urmașii lui Iblis, Allah pomenește ceea ce le-a pregătit aliaților Săi dintre Harul măreț și desfătarea neîntreruptă.

Versetele 45 la 50

Allah Preaînaltul spune: „Cei cu taqwa”, aceia care s-au ferit de ascultarea lui Shaytan și de toate păcatele și neascultările la care acesta i-a chemat, „vor fi în grădini și printre izvoare”. Grădinile cuprind toate soiurile de copaci, iar în ele se află toate roadele plăcute în orice vreme.

Când vor intra, li se va spune: „Intrați în ele cu pace și în siguranță”, feriți de moarte, somn, oboseală și epuizare, de încetarea vreunei desfătări ori de împuținarea ei, precum și de boală, mâhnire, grijă și toate celelalte lucruri neplăcute.

„Vom scoate orice pizmă din piepturile lor”, astfel încât inimile lor vor rămâne curate de orice ranchiună și invidie, purificate și pline de iubire. „Vor fi frați, așezați pe divane, față în față.” Aceasta arată că se vor vizita și se vor aduna, purtându-se frumos unul cu altul. Vor sta unii în fața celorlalți, fără să-și întoarcă spatele, rezemați pe divane împodobite cu așternuturi, perle și felurite nestemate.

„Nicio oboseală nu-i va atinge acolo”, nici în exterior, nici în interior, fiindcă Allah îi va crea într-o alcătuire nouă și le va dărui o viață deplină, care nu primește nicio vătămare. „Și nu vor fi scoși niciodată din ele.”

După ce a pomenit lucrurile care cer nădejde și teamă - dintre faptele lui Allah privind Paradisul și Focul - El pomenește Atributele Sale care duc la ele: „Vestește-le robilor Mei”, dă-le o veste hotărâtă și sprijinită prin dovezi, „că Eu sunt Atoateiertătorul, Îndurător”. Când cunosc desăvârșirea Milei și Iertării Sale, ei se străduiesc să folosească mijloacele care îi duc la Mila Sa, părăsesc păcatele și se căiesc de ele, ca să dobândească Iertarea Lui.

Totuși, nădejdea nu trebuie să-i facă să se creadă la adăpost de pedeapsă sau să se bizuie pe ea cu o încredere trufașă. De aceea Allah spune: „și că Pedeapsa Mea este pedeapsa dureroasă”. În realitate, nu există pedeapsă asemenea Pedepsei lui Allah; nimeni nu-i poate măsura puterea și nimeni nu-i poate cuprinde însemnătatea. Căutăm adăpost la Allah de Pedeapsa Sa.

Dacă oamenii ar cunoaște că nimeni nu pedepsește asemenea Pedepsei Sale și nimeni nu leagă asemenea Legării Sale, s-ar păzi, s-ar îndepărta și ar fugi de fiecare pricină care atrage pedeapsa. Inima robului trebuie să rămână mereu între teamă și nădejde, între dorință și frică: atunci când privește spre Mila, Iertarea, Generozitatea și Bunătatea Domnului său, se naște în el nădejdea și dorința; iar când privește spre păcatele sale și spre neîmplinirea drepturilor Domnului său, se nasc în el teama, frica și părăsirea păcatului.

Versetele 51 la 56

Allah îi spune Profetului Său Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa: „Vestește-le despre oaspeții lui Ibrahim”, adică despre această povestire minunată. Istorisirea veștilor trimișilor și a lucrurilor petrecute cu ei cuprinde învățăminte și exemple de urmat, mai ales povestea lui Ibrahim al-Khalil, a cărui cale Allah ne-a poruncit să o urmăm. Oaspeții lui au fost îngerii cei nobili; Allah l-a cinstit pe Ibrahim făcându-i oaspeții săi.

„Când au intrat la el, au spus: Pace!”, adică l-au salutat, iar el le-a răspuns salutului. „El a spus: Cu adevărat, ne este frică de voi.” Când au intrat, i-a socotit oaspeți, a mers repede la familia sa și le-a adus în grabă un vițel fript. Când a văzut că mâinile lor nu ajungeau la mâncare, s-a neliniștit din pricina lor și s-a temut că ar putea fi hoți ori altceva asemenea.

Ei i-au spus: „Nu te teme! Îți aducem vestea bună a unui fiu înzestrat cu știință”, adică Ishaq, pacea fie asupra sa. Această veste cuprindea faptul că pruncul va fi băiat, nu fată, și că va fi înzestrat cu multă știință. Allah spune într-un alt verset: „Și i-am dat vestea bună despre Ishaq, un profet dintre cei drepți.” [as-Saffat, 37:112]

Ibrahim s-a mirat de această veste și a spus: „Îmi aduceți vestea bună acum, când m-a ajuns bătrânețea?” La el apăruse un fel de deznădejde de a mai avea un copil. „Ce veste bună îmi aduceți?”, adică pe ce temei îmi dați această veste, când toate pricinile obișnuite lipsesc?

Ei au spus: „Îți aducem vestea bună în adevăr”, în care nu există nicio îndoială, fiindcă Allah are Putere asupra tuturor lucrurilor. Voi, oameni ai acestei Case, ați fost aleși în mod deosebit pentru Mila și Binecuvântările lui Allah, așa că nu este de mirare că Harul și Bunătatea Sa continuă să se reverse asupra voastră. „Așa că nu fi dintre cei care deznădăjduiesc”, aceia care socotesc venirea binelui ca fiind puțin probabilă; așteaptă mereu Harul, Bunătatea, Binefacerea și Darul lui Allah.

Ibrahim le-a răspuns: „Cine deznădăjduiește de Mila Domnului său în afară de cei rătăciți?”, aceia care nu au cunoaștere despre Domnul lor și despre desăvârșirea Puterii Sale. Acela pe care Allah l-a binecuvântat cu îndrumare și cu multă știință nu are niciun temei să deznădăjduiască, fiindcă el cunoaște numeroasele pricini, mijloace și căi prin care ajunge Mila lui Allah. După ce îngerii i-au dat vestea bună, Ibrahim a înțeles că ei fuseseră trimiși pentru o treabă importantă.

Versetele 57 la 77

Ibrahim le-a spus îngerilor: „Care este treaba voastră, o, trimișilor?”, adică pentru ce ați fost trimiși? Ei au spus: „Am fost trimiși la un neam de răufăcători”, un neam a cărui stricăciune și al cărui rău se înmulțiseră și se agravaseră. Am fost trimiși ca să-i pedepsim și să-i lovim.

„În afară de familia lui Lut”, adică Lut și familia sa; „îi vom salva pe toți, mai puțin pe soția lui. Am hotărât că ea va fi dintre cei rămași în urmă”, adică dintre aceia care vor rămâne pentru pedeapsă. Pe Lut și familia sa îi vom scoate și îi vom salva de ea.

Ibrahim a început să discute cu trimișii despre nimicirea lor și să le ceară stăruitor, dar i s-a spus: „O, Ibrahim, lasă aceasta! Porunca Domnului tău a venit deja, iar asupra lor va veni o pedeapsă care nu poate fi respinsă.” [Hud, 11:76] Atunci îngerii au plecat de la el.

„Când trimișii au venit la familia lui Lut, el a spus: Voi sunteți oameni necunoscuți”, adică nu vă recunosc și nu știu cine sunteți.

Ei au spus: „Ba am venit la tine cu lucrul asupra căruia ei se îndoiau”, adică am venit cu pedeapsa de care ei se îndoiau și pe care o tăgăduiau când îi avertizai. „Ți-am adus adevărul”, lucrul care nu este o glumă, „și suntem cu adevărat sinceri” în ceea ce îți spunem.

„Pleacă împreună cu familia ta într-o parte a nopții”, când oamenii dorm și nimeni nu va ști despre plecarea voastră. „Și mergi în urma lor. Niciunul dintre voi să nu privească înapoi”, ci grăbiți-vă și mergeți repede, „și mergeți acolo unde vi se poruncește”. Era ca și cum ar fi avut un călăuzitor care le arăta pe unde să meargă.

„I-am făcut cunoscută această hotărâre”, adică i-am vestit-o în chip hotărât: „ultimul dintre aceia avea să fie nimicit până dimineața”. Pedeapsa avea să-i cuprindă dimineața și să-i nimicească până la ultimul.

„Oamenii cetății au venit bucuroși”, adică locuitorii cetății în care se afla Lut își dădeau unii altora vestea despre oaspeții lui și despre frumusețea lor. Ei erau convinși că vor avea putere asupra lor și urmăreau să săvârșească fapta rușinoasă. Au venit la casa lui Lut și au început să se certe cu el cu privire la oaspeții săi. Lut a căutat adăpost la Allah împotriva lor și le-a spus: „Aceștia sunt oaspeții mei, așa că nu mă faceți de rușine. Temeți-vă de Allah și nu mă umiliți.”

El le-a cerut mai întâi să se teamă de Allah. Dacă nu se temeau de Allah, măcar să nu-l facă de rușine în privința oaspeților săi și să nu-i necinstească prin această faptă respingătoare.

Ei au răspuns numai la cererea lui de a nu-l face de rușine: „Oare nu ți-am interzis să primești pe cineva?”, adică oare nu te-am avertizat să nu găzduiești pe nimeni? Acela care a fost avertizat nu mai are nicio scuză.

Sub apăsarea puternică ce îl cuprinsese, Lut le-a spus: „Acestea sunt fiicele mele, dacă vreți să faceți ceva.” Ei nu au luat seama la cuvintele lui. De aceea Allah i-a spus Trimisului Său Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa: „Pe viața ta, ei rătăceau orbește în beția poftei lor.” Această beție era iubirea lor pentru fapta rușinoasă; nu dădeau atenție aceluia care îi mustra sau îi oprea.

Când trimișii i-au lămurit lui Lut situația, neliniștea și strâmtorarea care îl cuprinseseră au dispărut. El a împlinit Porunca Domnului său și a plecat noaptea împreună cu familia sa, iar ei au fost salvați.

Cât despre oamenii cetății, „Strigătul i-a cuprins la răsăritul soarelui”, când pedeapsa era mai aspră. „Am răsturnat cetatea cu susul în jos”, adică am întors peste ei cetatea lor, „și am făcut să plouă asupra lor pietre din lut ars”, care îi urmăreau chiar și pe aceia dintre ei care părăsiseră cetatea.

„Cu adevărat, în aceasta sunt semne pentru cei care cercetează cu pătrundere”, adică pentru cei care cugetă, pătrund sensurile și privesc lucrurile cu înțelegere. Ei pricep din această întâmplare că acela care cutează să nu-I dea ascultare lui Allah, îndeosebi prin săvârșirea acestei fapte josnice și foarte grave, va fi pedepsit de Allah în cel mai cumplit chip, așa cum li s-a întâmplat acestor oameni care au îndrăznit să săvârșească cea mai respingătoare dintre faptele rele.

„Ea”, adică cetatea oamenilor lui Lut, „se află pe un drum care este și acum umblat”, cunoscut călătorilor care trec prin acel ținut. „Cu adevărat, în aceasta este un semn pentru credincioși.”

Printre învățăturile acestei istorisiri se află grija lui Allah față de apropiatul Său Ibrahim, pacea fie asupra sa. Lut era unul dintre cei care îl urmau pe Ibrahim și credeau în el și era asemenea unui învățăcel al său. Când Allah a voit să-i nimicească pe oamenii lui Lut, care meritau pedeapsa, le-a poruncit trimișilor Săi să treacă mai întâi pe la Ibrahim, ca să-i aducă vestea bună a unui fiu și să-i spună scopul pentru care fuseseră trimiși. Ibrahim a stăruit să vorbească cu ei despre neamul lui Lut, până când îngerii l-au convins și inima lui s-a liniștit.

La fel s-a petrecut și cu Lut, pacea fie asupra sa. Fiindcă aceia erau oamenii ținutului său, poate că îl cuprinseseră mila și compasiunea față de ei. Allah a hotărât însă să se petreacă lucruri prin care el să ajungă atât de mâniat și de tulburat din pricina lor, încât să nu mai poată aștepta venirea pedepsei lor, atunci când i s-a spus: „Termenul lor este dimineața. Oare nu este dimineața aproape?” [Hud, 11:81]

Când Allah voiește să nimicească o cetate, răul și răzvrătirea locuitorilor ei sporesc. Iar când acestea ajung la culme, asupra lor se abate pedeapsa pe care o merită.

Versetele 78 la 79

Ei erau oamenii lui Shu'ayb. Allah i-a numit „locuitorii desișului”, fiindcă ținutul lor avea mulți copaci. Prin aceasta le amintește de Binecuvântarea Sa asupra lor și de faptul că nu I-au fost recunoscători. Profetul lor Shu'ayb a venit la ei și i-a chemat la Tawhid, la adorarea numai a lui Allah, și la încetarea nedreptății față de oameni în cântărire și măsurare. El i-a sfătuit cu stăruință, însă ei au continuat să fie nedrepți atât față de dreptul Creatorului, cât și față de drepturile făpturilor. De aceea Allah i-a descris drept nelegiuiți.

„Astfel, Ne-am răzbunat asupra lor”: i-a cuprins pedeapsa Zilei Umbrei; cu adevărat, a fost pedeapsa unei zile cumplite. „Ambele cetăți”, adică ținutul oamenilor lui Lut și ținutul locuitorilor desișului, „se află pe un drum limpede”, un drum vădit și umblat necontenit de călători. Urmele lor pot fi văzute, iar oamenii înzestrați cu înțelegere iau aminte.

Versetele 80 la 84

Allah ne spune aici despre locuitorii din al-Hijr, oamenii lui Salih, care trăiau în ținutul stâncos bine cunoscut din Hijaz. Ei i-au tăgăduit pe trimiși, adică l-au tăgăduit pe Salih. Acela care nu crede într-un singur trimis nu crede în toți trimișii, fiindcă chemarea lor este una. Când unul dintre ei este respins, aceasta nu se datorează persoanei sale, ci adevărului adus de el, același adevăr pe care l-au adus toți trimișii.

„Noi le-am dat semnele Noastre”, care arătau adevărul mesajului adus de Salih. Printre acestea se află cămila, unul dintre marile semne ale lui Allah, „însă ei se îndepărtau de ele”, din trufie și cutezanță împotriva lui Allah.

Printre multele Binecuvântări dăruite lor de Allah se află faptul că „își scobeau locuințe în munți, simțindu-se în siguranță” de primejdii și liniștiți în ținutul lor. Dacă ar fi fost recunoscători pentru această Binecuvântare și ar fi crezut în profetul lor Salih, pacea fie asupra sa, Allah le-ar fi dat hrană îmbelșugată și i-ar fi cinstit cu tot felul de răsplăți în această lume și în Viața de Apoi.

Ei însă nu au crezut, au ologit cămila, s-au răzvrătit împotriva poruncii Domnului lor și au spus: „O, Salih, adu-ne pedeapsa cu care ne ameninți, dacă ești dintre trimiși!” [al-A'raf, 7:77] Atunci „Strigătul i-a cuprins dimineața”, le-a sfâșiat inimile în piepturi, iar dimineața i-a găsit prăbușiți fără viață în locuințele lor, însoțiți de rușinea și blestemul care au rămas asupra lor.

„Iar ceea ce agonisiseră nu le-a fost de niciun folos”, fiindcă, atunci când Hotărârea lui Allah sosește, nici mulțimea oștirilor, nici puterea sprijinitorilor și nici belșugul averilor nu o pot respinge.

Versetele 85 la 86

Nu le-am creat în zadar și nici pentru vreun scop fals, așa cum cred dușmanii lui Allah. Le-am creat numai „cu adevăr”. Printre rosturile acestei creații se numără faptul că cerurile, pământul și tot ceea ce cuprind arată desăvârșirea și Puterea Creatorului lor, vastitatea Milei și Înțelepciunii Sale și Știința Sa care cuprinde totul. Toate acestea dovedesc că numai El merită să fie adorat, fără niciun părtaș.

„Ceasul va veni negreșit”, fără nicio îndoială, iar crearea cerurilor și a pământului este mai mare decât recrearea oamenilor. „Așadar iartă cu o iertare frumoasă”, adică răspunde purtării lor rele prin bunătate și greșelilor lor prin iertare, fără să le aduci vătămare, ca să dobândești o răsplată mare de la Domnul tău; căci tot ceea ce urmează să vină este aproape.

Un înțeles mai bun decât cel pomenit mai sus mi-a venit apoi în minte: ceea ce este poruncit este iertarea frumoasă, adică iertarea lipsită de ranchiună și de vătămare prin cuvânt ori faptă, spre deosebire de o iertare care nu este frumoasă și care nu se potrivește locului ei. Nu trebuie să existe iertare atunci când se impune pedepsirea, așa cum este cazul nelegiuiților și răufăcătorilor pentru care nimic nu este folositor în afară de pedeapsă. Acesta este înțelesul.

„Cu adevărat, Domnul tău este Creatorul, Atotștiutorul”: nicio făptură pe care El a creat-o și pe care Știința Sa o cuprinde nu-I poate scăpa. Aceasta se aplică tuturor lucrurilor create.

Versetele 87 la 93

Allah îi amintește Trimisului Său de Binecuvântările Sale asupra lui: „Noi ți-am dăruit cele șapte repetate.” Potrivit opiniei corecte, acestea sunt cele șapte sure lungi: al-Baqarah, Al 'Imran, an-Nisa', al-Ma'idah, al-An'am, al-A'raf și al-Anfal împreună cu at-Tawbah. Se poate însă ca expresia să se refere la al-Fatihah, fiindcă aceasta are șapte versete.

Alăturarea expresiei „Coranul cel măreț” celor șapte repetate reprezintă menționarea întregului după o parte a sa, datorită numeroaselor învățături despre Tawhid, nevăzut și hotărârile înalte care se repetă în aceste texte. Iar potrivit opiniei că al-Fatihah este formată din cele șapte versete repetate, înțelesul este că cele șapte versete sunt repetate în fiecare rak'ah. Dăruindu-i Coranul cel măreț împreună cu cele șapte repetate, Allah i-a dăruit cel mai bun lucru pentru care oamenii se pot întrece și cea mai mare pricină de bucurie a credincioșilor: „Spune: Prin Harul lui Allah și prin Mila Sa, prin acestea să se bucure; ele sunt mai bune decât ceea ce adună.” [Yunus, 10:58]

De aceea Allah spune apoi: „Nu-ți îndrepta privirea spre lucrurile de care i-am lăsat să se bucure pe unii dintre ei.” Nu le admira până acolo încât dorințele lumești de care se bucură cei trăitori în belșug, și prin care cei neștiutori sunt amăgiți, să te abată. Fii mulțumit cu ceea ce Allah ți-a dăruit dintre cele șapte repetate și Coranul cel măreț. „Și nu te mâhni pentru ei”, căci nu se așteaptă de la ei vreun bine și nu se nădăjduiește vreun folos.

În credincioși ai un înlocuitor mai bun și o răsplată mai bună, „așadar coboară-ți aripa cu blândețe asupra credincioșilor”: poartă-te blând cu ei, cu bune maniere, iubire, cinstire și afecțiune.

„Și spune: Eu sunt, cu adevărat, avertizatorul limpede”, adică îndeplinește-ți datoria de avertizare și vestire față de apropiați și străini, dușmani și prieteni. Dacă ai făcut aceasta, nu vei fi tras la socoteală pentru ei și nici ei pentru tine.

„Asemenea pedepsei pe care am coborât-o asupra celor care au împărțit”, adică asupra celor care s-au unit pentru a declara fals mesajul adus de tine și s-au străduit să-i împiedice pe oameni să urmeze Calea lui Allah. „Cei care au făcut Coranul bucăți”: l-au descris după poftele lor. Unii l-au numit vrajă, alții ghicitorie, alții născocire și i-au dat alte nume ale necredinței și tăgăduirii, folosindu-și criticile ca să-i împiedice pe oameni să urmeze Călăuzirea adevărată.

„Pe Domnul tău! Îi vom întreba negreșit pe toți”, adică pe toți cei care au criticat, au defăimat, au denaturat și au schimbat, „despre ceea ce obișnuiau să facă”. Aceasta este o amenințare aspră, menită să-i oprească de la stăruință în faptele lor.

Versetele 94 la 99

Allah i-a poruncit apoi Trimisului Său, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, să nu le dea atenție lor și nici altora, să vestească deschis ceea ce Allah îi poruncise și să transmită tuturor mesajul, fără ca vreun lucru să-i stea în cale, să-l împiedice de la vestire ori să-l abată cuvintele celor neștiutori.

„Și îndepărtează-te de politeiști”, adică nu le da atenție și nu te angaja într-un schimb de insulte cu ei, ci concentrează-te asupra misiunii tale. „Noi îți suntem de ajuns împotriva batjocoritorilor” și împotriva batjocurii lor față de mesajul adus de tine. Aceasta este o Făgăduință de la Allah către Trimisul Său: cei care îl batjocoreau nu-l vor putea vătăma, iar Allah îi va fi de ajuns împotriva lor prin felurile de pedeapsă pe care El le va voi.

Allah a împlinit această Făgăduință: nimeni nu l-a batjocorit pe față pe Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, și mesajul său fără ca Allah să-l nimicească și să-l facă să moară în cel mai rău chip.

Allah arată apoi că, așa cum ei îl jigneau pe Trimisul Său, Îl jigneau și pe Allah, fiindcă așezau lângă El „o altă divinitate”, deși numai El este Domnul, Creatorul și Cârmuitorul lor. „Ei vor afla” urmările faptelor lor când va veni Ziua Învierii.

„Știm că pieptul tău se strânge din pricina cuvintelor lor”, a necredinței și batjocurii pe care ți le adresează. Noi putem să-i nimicim prin pedeapsă și să grăbim asupra lor ceea ce merită, însă Allah le dă răgaz, fără să-i lase să scape.

„Slăvește-L așadar pe Domnul tău cu laudă și fii dintre cei care se prosternează”, adică pomenește-L mult pe Allah, slăvește-L și laudă-L și împlinește rugăciunea. Aceasta îți va mângâia inima, îți va da liniște și te va ajuta în toate treburile tale.

„Și adoră-L pe Domnul tău până când îți vine certitudinea”, adică stăruie în toate timpurile să te apropii de Allah prin feluritele acte de adorare, până când îți vine moartea. Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a ascultat Porunca Domnului său și a stăruit în adorare până când i-a venit de la Domnul său certitudinea.

Încheierea tafsirului Surei al-Hijr

Aici se încheie tafsirul Surei al-Hijr. Toată lauda I se cuvine lui Allah, Domnul lumilor. Amin.