Tafsir as-Saʿdī — Volumul 4

Sura Yusuf

Versetele 1 la 52

Yusuf, fiul lui Ya'qub, pacea și binecuvântarea fie asupra amândurora. Revelată la Mecca

Versetele 1 la 3

Allah Preaînaltul vestește că versetele Qur'anului sunt „versetele Cărții celei limpezi”, adică sunt limpezi în cuvintele și sensurile lor. Această limpezime se datorează și faptului că El a pogorât-o în limba arabă, cea mai nobilă și mai limpede dintre limbi, care lămurește tot ceea ce oamenii au nevoie să cunoască dintre adevărurile folositoare.

Toată această lămurire este „pentru ca voi să pricepeți”, adică să înțelegeți hotarele ei, temeliile și ramurile pe care le tratează, precum și poruncile și interdicțiile ei. Când pricepeți acestea, dobândiți certitudine, iar această cunoaștere se statornicește în inimile voastre, ea dă roade prin faptele săvârșite cu mădularele și prin supunerea față de Carte.

Cuvintele „pentru ca voi să pricepeți” mai înseamnă și că, atunci când reveniți în minte asupra sensurilor ei nobile și înalte, înțelegerea voastră sporește și treceți de la o stare la alta, mai înaltă și mai desăvârșită.

„Noi îți istorisim cea mai frumoasă dintre istorisiri”, fiindcă sunt istorisiri adevărate, cu exprimare ușoară și sensuri înalte. „Prin ceea ce ți-am revelat din acest Qur'an”, adică prin conținutul acestui Qur'an pe care ți l-am revelat și prin care te-am cinstit mai presus de ceilalți Profeți. Aceasta este o favoare și o binefacere curată de la Allah.

„Deși înainte de aceasta erai dintre cei care nu o cunoșteau”, adică nu cunoșteai Qur'anul și imanul înainte ca Allah să-ți trimită revelația, însă Noi l-am făcut o lumină prin care îi călăuzim pe aceia dintre robii Noștri pe care îi voim.

După ce a lăudat istorisirile cuprinse în Qur'an și a vestit că ele sunt cele mai frumoase dintre toate istorisirile, neavând seamăn în celelalte cărți, Allah istorisește povestea lui Yusuf, a tatălui său și a fraților săi, o poveste frumoasă și uimitoare.

Versetele 4 la 6

Să se știe că Allah a spus că îi istorisește Trimisului Său cea mai frumoasă dintre istorisiri în această Carte, apoi a redat această poveste, a lămurit-o și a spus ce s-a petrecut. Prin aceasta se cunoaște că ea este o poveste deplină, desăvârșită și frumoasă.

Cine vrea să o întregească ori să o înfrumusețeze cu relatări din Isra'iliyyat, fără lanț de transmitere cunoscut și fără transmițător, dintre care cele mai multe sunt minciuni, socotește că umple presupuse goluri în istorisirea revelată de Allah și încearcă să desăvârșească ceva despre care pretinde că ar fi incomplet. Este îndeajuns de rău ca omul să gândească astfel. Explicațiile acestei Sure din multe cărți de tafsir au fost umplute cu numeroase minciuni și lucruri respingătoare, care se împotrivesc în mare măsură celor vestite de Allah. Robul trebuie să înțeleagă ceea ce Allah a istorisit și să lase deoparte tot ce nu a fost transmis de Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa.

„Când Yusuf i-a spus tatălui său”, adică lui Ya'qub ibn Ishaq ibn Ibrahim al-Khalil, pacea fie asupra lor: „O, tată al meu! Am văzut unsprezece stele, soarele și luna; le-am văzut prosternându-se înaintea mea.” Acest vis a fost vestirea premergătoare a înălțării la care Yusuf avea să ajungă în această lume și în Viața de Apoi.

Așa se petrece când Allah voiește o lucrare mare: El pune înaintea ei o vestire care îi pregătește calea și îl pregătește pe rob pentru greutățile ce vor urma, din blândețe față de el. Ya'qub a tâlcuit soarele ca fiind mama lui, luna ca fiind tatăl lui, iar stelele ca fiind frații lui. A înțeles că Yusuf va trece dintr-o stare în alta până când toți i se vor supune și se vor prosterna înaintea lui, în semn de respect și cinstire. Aceasta nu se putea împlini decât după ce Allah avea să-l aleagă și să-l deosebească, desăvârșindu-Și binecuvântarea asupra lui prin cunoaștere, fapte drepte și statornicirea lui pe pământ.

Această binecuvântare avea să cuprindă și familia lui Ya'qub, cei care s-au prosternat înaintea lui, astfel încât să aibă parte de ea urmându-l pe el.

„Astfel, Domnul tău te va alege”, adică te va deosebi prin însușirile înalte și trăsăturile frumoase pe care ți le va dărui. „Te va învăța tâlcuirea viselor și a întâmplărilor”, adică tâlcuirea viselor și lămurirea înțelesului și a împlinirii relatărilor adevărate, precum cele din Cărțile revelate și altele asemenea. „Și Își va desăvârși binecuvântarea asupra ta” în această lume și în Viața de Apoi, dăruindu-ți binele acestei lumi și binele Vieții de Apoi, „așa cum a desăvârșit-o mai înainte asupra părinților tăi Ibrahim și Ishaq”, cărora Allah le-a dăruit binecuvântări religioase și lumești, mari și îmbelșugate.

„Domnul tău este Atotștiutor, Preaînțelept”: Știința Sa cuprinde toate lucrurile și ceea ce se află în inimile robilor, bine ori rău, astfel încât îi dăruiește fiecăruia ceea ce cer Înțelepciunea Sa și desăvârșirea Sa vrednică de laudă. El este Preaînțelept și pune lucrurile la locul lor.

După ce tâlcuirea visului i-a fost lămurită lui Yusuf, tatăl său i-a spus: „O, fiul meu! Nu le povesti fraților tăi visul tău, ca să nu uneltească împotriva ta”, din invidie pentru faptul că vei ajunge căpetenia lor. „Shaytan este pentru om un dușman învederat” și nu-l lasă nici ziua, nici noaptea, nici în ascuns, nici în văzul lumii. De aceea este mai bine să fie îndepărtată orice pricină prin care el ar putea dobândi putere asupra omului. Yusuf a ascultat porunca tatălui său și nu le-a povestit fraților săi visul, ci l-a ascuns de ei.

Versetele 7 la 9

„În Yusuf și în frații săi sunt semne”, adică învățăminte și dovezi din care se desprind numeroase concluzii folositoare, „pentru cei care întreabă”, pentru oricine caută să le cunoască, fie prin interesul pe care îl arată, fie prin întrebările pe care le rostește. Acesta este cel care se folosește de semne și învățăminte. Cel care le întoarce spatele nu se folosește nici de semne, nici de istorisiri, nici de lămuriri.

„Când ei au spus” unii către alții: „Yusuf și fratele lui”, Binyamin, fratele lui după mamă și după tată, pe când ceilalți erau frați după tată, „îi sunt tatălui nostru mai dragi decât noi, deși noi suntem un grup puternic”, adică suntem mulți; cum să-i iubească pe ei mai mult decât pe noi? „Tatăl nostru se află, desigur, într-o rătăcire vădită”, adică într-o greșeală limpede, fiindcă i-a ales pe ei mai presus de noi fără o pricină pe care s-o putem vedea.

„Omorâți-l pe Yusuf ori alungați-l într-un alt ținut”, adică îndepărtați-l de tatăl său și duceți-l într-un ținut îndepărtat, unde tatăl lui să nu-l mai vadă. Dacă faceți una dintre acestea, „chipul tatălui vostru va rămâne numai pentru voi”, adică atenția lui va fi îndreptată spre voi și dragostea lui se va concentra asupra voastră, fiindcă inima lui era atât de preocupată de Yusuf încât nu mai rămăsese loc pentru voi. „Iar după aceea veți fi oameni drepți”, adică vă veți căi înaintea lui Allah și Îi veți cere iertare după săvârșirea păcatului.

Ei au hotărât să se căiască înainte de a săvârși păcatul, pentru ca fapta să li se pară ușoară, urâțenia ei să se micșoreze în ochii lor și să se încurajeze unii pe alții.

Versetul 10

„Unul dintre ei”, adică unul dintre frații lui Yusuf care voiau să-l omoare ori să-l alunge, „a spus: Nu-l omorâți pe Yusuf”, căci uciderea lui este un păcat mai mare și o faptă mai urâtă. Puteți ajunge la scopul vostru, îndepărtându-l de tatăl său fără a-l ucide: „aruncați-l în adâncul ascuns al unei fântâni” și amenințați-l să nu spună nimănui ce i-ați făcut, ci să pretindă că este un rob fugit de la voi, „ca să-l ia vreo caravană” care merge într-un ținut îndepărtat, îl va lua și îl va păstra.

Cel care a propus aceasta a dat cea mai bună părere dintre ei cu privire la Yusuf; el era cel mai drept și cel mai temător de Allah în această privință. Unele rele sunt mai mici decât altele, iar vătămarea mai mare este îndepărtată printr-una mai mică.

Versetele 11 la 14

După ce au căzut de acord asupra planului, frații lui Yusuf au pornit să-l împlinească. Ei i-au spus tatălui lor: „O, tată al nostru! De ce nu ni-l încredințezi pe Yusuf, deși noi îi vrem binele?”, adică de ce te temi, fără vreo pricină, că i-am putea face ceva, când noi suntem binevoitori față de el, avem milă de el și îi dorim ceea ce ne dorim nouă înșine? Aceasta arată că Ya'qub nu-l lăsa pe Yusuf să meargă cu ei în pustiu și în locuri asemănătoare.

După ce au pretins că sunt mai presus de orice bănuială care l-ar fi putut opri să-l trimită, i-au arătat folosul pe care Yusuf însuși l-ar avea din ieșire, lucru pe care tatăl său l-ar fi dorit pentru el: „Trimite-l mâine cu noi, să se bucure și să se joace”, să iasă în pustiu și să se desfete, „iar noi îl vom păzi”, îl vom îngriji și îl vom feri de orice rău.

Tatăl lor le-a răspuns: „Mă întristează să-l luați”, adică numai plecarea lui cu voi mă întristează și îmi este grea, fiindcă nu pot suporta despărțirea de el nici măcar puțină vreme. Acesta este un lucru care mă oprește să-l trimit. „Și mă tem să nu-l mănânce lupul în timp ce voi sunteți neatenți la el”, dacă vă preocupați de altceva, fiindcă el este mic și nu se poate apăra de lup.

„Dacă l-ar mânca lupul, deși noi suntem un grup puternic”, numeros și dornic să-l păzească, „atunci am fi cu adevărat pierduți”, adică nu ar mai fi niciun bine în noi și nu am fi de folos, dacă un lup ne-ar birui și l-ar mânca. Când i-au oferit tatălui lor toate pricinile pentru a-l lăsa să meargă și nu a mai rămas o piedică vădită, el le-a îngăduit să-l ia cu ei, ca să se bucure.

Versetele 15 la 18

După ce tatăl lor le-a îngăduit să-l ia pe Yusuf, frații lui l-au dus și au hotărât să-l arunce în adâncul ascuns al fântânii, după cum propusese unul dintre ei. Au putut împlini ceea ce stabiliseră și l-au aruncat în fântână. Atunci Allah a fost blând cu el și i-a revelat în acea stare grea: „Le vei vesti cândva această faptă a lor, fără ca ei să te recunoască”, adică îi vei mustra și le vei vorbi despre această faptă a lor, iar ei nu-și vor da seama cine ești în acea situație.

Prin aceasta i s-a vestit că va fi izbăvit din starea în care se afla, că Allah îl va reuni cu familia și frații săi atunci când va fi într-o stare de cinste și va avea putere pe pământ.

„Seara au venit la tatăl lor plângând.” Au venit mai târziu decât de obicei, plângând ca să arate că sunt sinceri și spun adevărul. Au spus, aducând o scuză mincinoasă: „O, tată al nostru! Noi am plecat să ne întrecem”, fie alergând pe jos, fie trăgând cu săgețile, „și l-am lăsat pe Yusuf lângă lucrurile noastre”, ca să nu-l supunem oboselii și să se odihnească, „iar lupul l-a mâncat” în timp ce noi eram departe și ne întreceam.

„Dar tu nu ne vei crede, chiar dacă spunem adevărul”, adică îți aducem această scuză, dar se pare că nu ne crezi din cauza mâhnirii pentru Yusuf și dragostei gingașe pe care i-o porți în inimă; însă faptul că nu ne crezi nu ne împiedică să-ți aducem scuza adevărată. Toate acestea au fost spuse pentru a-și întări povestea.

Ca să-și întărească afirmația, „au adus pe cămașa lui sânge mincinos” și au pretins că era sângele lui Yusuf, din clipa în care lupul l-a mâncat. Tatăl lor nu i-a crezut, ci a spus: „Ba nu! Sufletele voastre v-au împodobit o faptă”, adică v-au făcut să vedeți frumoasă o faptă urâtă: despărțirea mea de el. Din împrejurări și din visul pe care Yusuf i-l povestise, el cunoștea ceea ce îi adeverea bănuiala.

„Răbdare frumoasă! Allah este Cel al Cărui ajutor îl cer împotriva celor pe care le descrieți”, adică aceasta este îndatorirea mea și voi stărui să o împlinesc: voi răbda această nenorocire cu o răbdare frumoasă, fără nemulțumire și fără a mă plânge creaturilor. Îi cer lui Allah ajutorul pentru aceasta și nu mă sprijin pe puterea mea. El și-a luat acest angajament și s-a plâns Creatorului său, spunând: „Numai lui Allah mă plâng de suferința și de mâhnirea mea” [Yusuf 12:86]. Plângerea către Creator nu se împotrivește răbdării frumoase. Când un Profet face o făgăduință, o împlinește.

Versetele 19 la 20

Yusuf a rămas o vreme în fântână, până când „a venit o caravană” care mergea spre Egipt. „Ei l-au trimis pe cel care le aducea apa”, pe omul care mergea înaintea lor, căuta și cerceta sursele de apă și pregătea adăpătorile și cele necesare. El „și-a coborât găleata”, iar Yusuf s-a prins de ea și a ieșit.

Cel care aducea apă a spus: „Ce veste bună! Acesta este un băiat!”, bucurându-se și arătând că a găsit un băiat de preț. „Ei l-au ascuns ca pe o marfă.” Frații lui erau aproape, iar călătorii l-au cumpărat de la ei „pe un preț neînsemnat”, foarte mic, lămurit prin cuvintele: „pentru câțiva dirhami numărați, căci nu puneau preț pe el”.

Ei nu urmăreau decât să-l îndepărteze de tatăl său, nu să obțină prețul lui. Sensul este că, atunci când caravana l-a găsit, oamenii au hotărât să-l ascundă și l-au așezat printre mărfurile lor. Frații lui au venit apoi și au pretins că el era un rob fugit de la ei. Călătorii l-au cumpărat de la ei la acel preț și le-au cerut garanții că nu va fugi. Allah știe cel mai bine.

Versetul 21

Când caravana l-a dus pe Yusuf în Egipt și l-a scos la vânzare, al-'Aziz al Egiptului l-a cumpărat. Yusuf i-a plăcut, iar el i-a poruncit soției sale să-l cinstească, spunând: „Cinstește-i șederea! Poate că ne va fi de folos ori îl vom lua ca fiu.” Adică fie ne vom folosi de el ca rob, prin feluritele treburi pe care le poate face pentru noi, fie îl vom socoti unul dintre copiii noștri. Poate că ei nu aveau copii.

„Astfel l-am statornicit pe Yusuf în țară”, adică așa cum am rânduit ca al-'Aziz al Egiptului să-l cumpere și să-l cinstească în acest fel, am făcut din aceasta începutul statornicirii sale pe pământ. „Ca să-l învățăm tâlcuirea viselor și a întâmplărilor”: el nu mai avea nimic care să-l distragă și nicio preocupare în afara dobândirii cunoașterii, iar aceasta a devenit o pricină prin care a învățat mult din cunoașterea rânduielilor religioase, tâlcuirea viselor și alte lucruri.

„Allah este Biruitor în Hotărârea Sa”, adică Porunca Sa se împlinește negreșit; nimic nu o poate zădărnici și nimeni nu i se poate împotrivi. „Însă cei mai mulți oameni nu știu”, de aceea se poartă așa cum se poartă și încearcă să se împotrivească Hotărârii lui Allah, deși sunt prea neputincioși și prea slabi pentru aceasta.

Versetul 22

„Când a ajuns la deplina sa putere”, adică la desăvârșirea puterii trupești și mintale și a devenit în stare să poarte sarcinile grele ale profeției și mesajului, „Noi i-am dăruit înțelepciune și cunoaștere”, adică l-am făcut Profet și Trimis, un învățat devotat Domnului său.

„Astfel îi răsplătim pe cei care fac bine”: pe cei care Îl adoră pe Creator, depunând toată strădania și fiind sinceri, și caută să facă bine robilor lui Allah prin folos și bunătate. Printre răsplățile pe care le primesc pentru buna lor adorare și bunătatea față de oameni se află și știința folositoare. Aceasta arată că Yusuf a atins treapta ihsanului; Allah i-a dăruit judecată între oameni, știință multă și profeția.

Versetele 23 la 29

Această încercare grea a fost pentru Yusuf mai apăsătoare decât încercarea venită prin frații săi, iar răbdarea lui în ea a avut o răsplată mai mare. Aceasta a fost o răbdare asumată de bunăvoie, deși existau multe pricini care chemau la păcat; el a pus însă dragostea lui Allah înaintea tuturor. În ceea ce privește vătămarea din partea fraților săi, răbdarea lui a fost impusă de împrejurări, precum răbdarea la boală și la nenorociri care îl lovesc pe rob fără alegerea lui și față de care nu are altă scăpare decât să rabde, de voie ori de nevoie.

Yusuf era cinstit în casa lui al-'Aziz și avea frumusețe, desăvârșire și noblețe, iar acestea au dus la încercarea venită prin stăpâna lui. „Femeia în a cărei casă se afla a încercat să-l ademenească”, adică el era robul ei, sub stăpânirea ei, iar locuirea lor în aceeași casă făcea ușoară săvârșirea faptei rele fără să afle cineva.

Încercarea a sporit când ea „a încuiat ușile”, au rămas singuri și se simțeau în siguranță față de intrarea cuiva, apoi l-a chemat la ea: „Vino la mine!”, adică săvârșește fapta urâtă și apropie-te. Yusuf era străin în acel ținut, iar străinul nu simte rușinea pe care ar simți-o în patria lui, între cunoscuți. Era ca un prizonier sub mâna ei, iar ea era stăpâna lui. Frumusețea ei era o ispită în plus, iar el era tânăr și necăsătorit. În plus, îl amenința, dacă nu i se supunea, cu închisoarea ori cu o pedeapsă dureroasă.

Cu toate acestea, Yusuf a stăruit să se ferească de neascultarea lui Allah, deși impulsul era puternic. Firea lui omenească a simțit înclinare, însă el s-a oprit pentru Allah și a pus Voia lui Allah înaintea dorinței sufletului care poruncește răul. În dovada Domnului său — știința și imanul din inima lui, care cereau părăsirea a tot ceea ce Allah interzisese — a văzut ceea ce l-a făcut să se îndepărteze de acest păcat mare.

„El a spus: Allah să mă ferească!”, adică mă adăpostesc la Allah să nu săvârșesc această faptă urâtă, care atrage Mânia lui Allah și îl îndepărtează pe om de El. Mai mult, aceasta ar fi fost trădarea stăpânului meu, care m-a cinstit și mi-a făcut șederea bună. Nu se cuvine să-i răsplătesc bunătatea prin cel mai mare rău față de soția lui; aceasta este dintre cele mai mari nedreptăți, iar cei nedrepți nu izbutesc.

Pe scurt, Yusuf a pomenit pricinile care îl opreau: teama de Allah, respectarea dreptului stăpânului său care îi făcuse bine și păzirea de nedreptate, fiindcă nedrepții nu izbutesc. Allah îi dăruise dovada imanului din inimă, care cere împlinirea poruncilor Sale și ferirea de lucrurile interzise. Astfel Allah a îndepărtat de la el răul și fapta rușinoasă, deoarece el era dintre robii Săi aleși și sinceri în adorare, pe care Allah i-a ales pentru Sine, i-a binecuvântat și a îndepărtat de la ei răul, astfel încât au devenit dintre cei mai buni ai creației Sale.

Când Yusuf a refuzat să-i răspundă, în ciuda stăruinței ei, a fugit spre ușă ca să scape de ispită. Ea a alergat după el, l-a apucat de veșmânt și i-a rupt cămașa. La ușă l-au găsit pe soțul ei. El a văzut ceva neplăcut, iar femeia s-a grăbit să mintă, pretinzând că Yusuf fusese cel care încercase s-o ispitească: „Care să fie răsplata celui care a voit răul familiei tale?” Ea nu a spus: celui care a făcut răul, astfel încât să lase impresia că amândoi erau nevinovați de fapta însăși, iar disputa era numai asupra celui care îl chemase pe celălalt, „dacă nu închisoarea ori o pedeapsă dureroasă?”

Yusuf s-a dezvinovățit de acuzația ei: „Ea a încercat să mă ademenească.” În acea clipă, fiecare dintre cele două relatări putea părea adevărată, iar al-'Aziz nu știa cine spunea adevărul. Allah a așezat însă semne care arată adevărul, pe care robii le pot cunoaște sau nu. În acest caz, El a călăuzit la mijlocul prin care se putea afla cine era sincer, pentru a arăta nevinovăția Profetului și alesului Său, Yusuf.

Un martor din familia ei a dat o judecată întemeiată pe indiciu: „Dacă i-a fost ruptă cămașa din față, ea spune adevărul, iar el este dintre mincinoși”, fiindcă aceasta ar arăta că el s-a apropiat de ea și a încercat s-o ademenească, iar ea l-a împins și i-a rupt cămașa din față. „Însă dacă i-a fost ruptă cămașa din spate, ea minte, iar el este dintre cei sinceri”, fiindcă aceasta arată că el fugea, iar ea îl urmărea și i-a rupt cămașa din spate.

„Când soțul a văzut că i-a fost ruptă cămașa din spate”, a cunoscut sinceritatea și nevinovăția lui Yusuf și minciuna ei. El i-a spus: „Aceasta este din viclenia voastră, a femeilor. Viclenia voastră este mare.” Ce viclenie ar putea fi mai mare decât aceea prin care ea a vrut să se dezvinovățească de fapta sa și l-a acuzat de ea pe Profetul lui Allah?

Când adevărul s-a arătat, soțul ei i-a spus lui Yusuf: „Nu mai pomeni aceasta”, lasă vorba despre ea, uită și nu o povesti nimănui, ca să ascundă fapta soției sale. Iar femeii i-a spus: „Cere iertare pentru păcatul tău, căci ai fost dintre cei care au greșit.” I-a poruncit lui Yusuf să nu mai pomenească și i-a poruncit ei să ceară iertare și să se căiască.

Versetele 30 la 35

Vestea s-a răspândit în cetate, iar femeile au început să vorbească și s-o învinuiască: „Soția lui al-'Aziz încearcă să-și ademenească slujitorul.” Aceasta este o faptă urâtă: ea era femeie de rang înalt, soțul ei era om de rang înalt, iar ea încerca să-l ademenească pe slujitorul aflat sub stăpânirea și în slujba ei. „Dragostea pentru el i-a pătruns adânc în inimă”, adică iubirea a ajuns în miezul inimii ei, aceasta fiind cea mai puternică treaptă a iubirii. „Noi o vedem într-o rătăcire vădită”, într-o stare care nu i se potrivește, îi micșorează rangul și o face să-și piardă cinstea în ochii oamenilor.

Aceste vorbe erau o viclenie din partea lor, fiindcă scopul nu era numai s-o mustre. Prin ele voiau să-l vadă pe Yusuf, de a cărui frumusețe fusese fermecată soția lui al-'Aziz, ca ea să se mânie și să li-l arate, iar ele să înceteze s-o învinuiască.

„Când a auzit viclenia vorbelor lor, a trimis după ele”, chemându-le în casă, „le-a pregătit o încăpere cu ospăț”, cu așternuturi, perne și mâncare bună. Între alimente se afla ceva ce trebuia tăiat cu cuțitul, poate fructe de chitru ori altceva, așa că „i-a dat fiecăreia un cuțit” cu care să taie. Apoi i-a spus lui Yusuf: „Ieși înaintea lor”, cu frumusețea și noblețea ta.

„Când l-au văzut, au rămas uimite de el”, adică inimile lor au fost cuprinse de măreția priveliștii și au văzut o frumusețe fără seamăn; „și-au tăiat mâinile” de uimire, cu cuțitele pe care le aveau; „și au spus: Allah să ne ferească!”, adică Îl preamăresc pe Allah, socotindu-L mai presus de orice neajuns. „Acesta nu este om; nu poate fi decât un înger nobil!” Yusuf primise o parte mare din frumusețe, lumină și noblețe, fiind un semn pentru cei care privesc și o învățătură pentru cei care cugetă.

Când au văzut frumusețea sa exterioară, au înțeles pricina pentru care soția lui al-'Aziz fusese ispitită și au încetat s-o învinuiască. Ea a vrut însă să le arate și frumusețea sa lăuntrică și desăvârșita sa castitate. Și-a mărturisit iubirea fără reținere, fiindcă ele nu o mai mustrau: „Eu am încercat să-l ademenesc, însă el s-a păzit”, adică a refuzat. Ea a continuat să-l ademenească, iar trecerea timpului nu i-a sporit decât neliniștea, iubirea și dorul ca el să-i răspundă.

De aceea a spus înaintea lor: „Dacă nu face ceea ce îi poruncesc, va fi negreșit întemnițat și va ajunge dintre cei umiliți”, ca să-l silească prin această amenințare să-i împlinească dorința. Yusuf a căutat atunci ocrotirea Domnului său și I-a cerut ajutorul împotriva vicleniei lor.

„El a spus: Doamne al meu! Închisoarea îmi este mai dragă decât lucrul la care mă cheamă ele.” Aceasta arată că femeile au început să-l îndemne pe Yusuf să i se supună stăpânei lui și au uneltit împotriva lui pentru a-l face să cedeze. El a ales închisoarea și pedeapsa lumească în locul unei plăceri de o clipă care ar fi atras pedeapsa grea.

„Dacă nu îndepărtezi de la mine viclenia lor”, aș putea înclina spre ele, fiindcă sunt slab și neputincios dacă Tu nu îndepărtezi răul lor de la mine; „aș putea înclina spre ele și aș fi dintre cei neștiutori”. Aceasta este neștiință: a pune o plăcere scurtă și umbrită de neajunsuri înaintea plăcerilor continue și felurite din Grădinile desfătării. Cine este mai neștiutor decât cel care o preferă pe prima celeilalte? Știința și mintea cer alegerea folosului mai mare și a plăcerii mai mari și alegerea lucrului cu urmarea cea mai bună.

„Domnul său i-a răspuns” când L-a chemat „și a îndepărtat de la el viclenia lor”. Ea a stăruit în ademenire, folosind toate mijloacele pe care le avea, până când a deznădăjduit, iar Allah l-a apărat de viclenia ei. „El este Cel care aude totul”: aude chemarea celui care Îl cheamă; „Atotștiutorul”: cunoștea intenția lui bună și firea lui slabă, care avea nevoie de sprijinul, ocrotirea și blândețea Sa. Allah l-a salvat astfel pe Yusuf dintr-o ispită mare și o încercare grea.

Când vestea s-a răspândit, iar unii oameni o scuzau și alții o mustrau, „apoi li s-a părut potrivit”, adică stăpânii săi au hotărât, „după ce au văzut semnele nevinovăției lui, să-l întemnițeze pentru o vreme”, pentru ca vorbele despre această veste să înceteze și oamenii s-o uite. Când un lucru devine cunoscut, oamenii continuă să-l răspândească atâta vreme cât pricina lui rămâne; dacă pricina dispare, el este uitat. Ei au socotit că aceasta le folosește și l-au pus în închisoare.

Versetele 36 la 40

Când Yusuf a intrat în închisoare, „împreună cu el au intrat doi tineri”. Fiecare a avut un vis și i l-a povestit lui Yusuf, ca să li-l tâlcuiască. „Unul dintre ei a spus: M-am văzut storcând struguri pentru vin. Celălalt a spus: M-am văzut purtând pe cap pâine din care mâncau păsările. Vestește-ne tâlcuirea lor”, cum se vor împlini, „căci te vedem dintre cei care fac bine”. Adică ești dintre oamenii care le fac bine celorlalți; fă-ne și nouă bine prin tâlcuirea viselor, așa cum le-ai făcut bine altora. Au apelat astfel la bunătatea lui.

Yusuf a răspuns cererii lor: „Nu vă va veni mâncarea cu care sunteți hrăniți fără să vă vestesc tâlcuirea viselor înainte ca ea să vină”, adică să fiți liniștiți și siguri că vi le voi tâlcui: hrana voastră obișnuită nu va ajunge la voi înainte să vă spun tâlcuirea.

Poate că Yusuf a vrut să-i cheme la iman în acea împrejurare în care aveau nevoie de el, pentru ca chemarea lui să fie mai roditoare și ei să fie mai primitori. Apoi a spus: „Aceasta”, tâlcuirea pe care v-o voi da, „este din ceea ce Domnul meu m-a învățat”, din știința lui Allah pe care El mi-a dăruit-o, făcându-mi bine. Aceasta se datorează faptului că „eu am părăsit religia unui popor care nu crede în Allah și tăgăduiește Viața de Apoi” și „am urmat religia părinților mei Ibrahim, Ishaq și Ya'qub”.

A părăsi un lucru poate însemna atât a renunța la el după ce ai aderat la el, cât și a te ține departe de el fără să fi aderat vreodată. Prin urmare, nu se poate spune că Yusuf ar fi urmat mai înainte altă religie decât cea a lui Ibrahim.

Apoi a explicat această religie: „Nu ni se cuvine să-I asociem ceva lui Allah”; dimpotrivă, afirmăm Unicitatea Lui și Îl adorăm cu sinceritate numai pe El. „Aceasta este din Harul lui Allah asupra noastră și asupra oamenilor”, adică este dintre binecuvântările, favorurile și harurile Sale cele mai mari asupra noastră și asupra celor pe care Allah îi călăuzește asemenea nouă. Nu există binecuvântare mai mare pentru oameni decât Islamul și religia dreaptă. Cine o primește și I se supune lui Allah este foarte fericit, fiindcă a dobândit cele mai mari binecuvântări și virtuți.

„Însă cei mai mulți oameni nu mulțumesc.” Le vin binecuvântările, dar ei nu le primesc și nu împlinesc dreptul lui Allah. În aceasta se află îndemnul de a urma calea lui Yusuf și înfățișarea frumuseții ei. Când Yusuf a văzut că cei doi îl prețuiesc și îl socotesc un om care le face bine celorlalți și îi învață, le-a arătat că pricina stării sale era Harul și binecuvântarea lui Allah: El îl făcuse să părăsească shirkul și să urmeze religia părinților săi. Aceasta îl adusese la ceea ce vedeau, așa că și ei trebuiau să-i urmeze calea.

Apoi i-a chemat deschis la Allah: „O, voi, cei doi tovarăși ai mei de închisoare! Sunt mai buni stăpâni feluriți ori Allah, Unicul, Biruitorul?” Divinități slabe și neputincioase, care nu pot aduce folos ori vătămare și nu pot dărui ori reține nimic, și sunt felurite — copaci, pietre, îngeri, morți și alte lucruri luate ca obiecte ale adorării — sunt oare mai bune decât Allah, Cel care are toate însușirile desăvârșirii?

El este „Unicul” în Esența, Însușirile și Faptele Sale, fără părtaș în nimic dintre acestea; „Biruitorul”, înaintea Puterii Căruia toate lucrurile se supun. Ceea ce El voiește se întâmplă, iar ceea ce nu voiește nu se întâmplă. „Nu există viețuitoare pe care El să nu o țină de smocul frunții” [Hud 11:56]. Este limpede că Acela care este astfel este mai bun decât divinitățile felurite, care sunt numai nume, lipsite de orice desăvârșire și putere de a face ceva.

De aceea Allah spune: „Cei pe care îi adorați în afara Lui nu sunt decât niște nume pe care voi și părinții voștri le-ați dat.” Le-ați inventat numele și le-ați numit divinități, însă ele nu sunt nimic și nu au nicio însușire dumnezeiască. „Pentru care Allah nu a pogorât nicio dovadă”; dimpotrivă, El a pogorât dovada care interzice adorarea lor și arată deșertăciunea lor. Cum Allah nu a pogorât nicio dovadă în sprijinul lor, nu există nicio probă care să le susțină.

Fiindcă „Hotărârea Îi aparține numai lui Allah”, El poruncește și oprește, legiuiește și hotărăște. El este Cel care „a poruncit să nu adorați decât pe El. Aceasta este religia cea dreaptă”, calea dreaptă care duce la orice bine. Celelalte religii nu sunt drepte, ci strâmbe și duc la orice rău.

„Însă cei mai mulți oameni nu știu” realitățile lucrurilor; altminteri, deosebirea dintre adorarea numai a lui Allah, fără părtaș, și shirk este dintre cele mai limpezi lucruri. Din cauza neștiinței, cei mai mulți oameni Îi fac părtași. Yusuf i-a chemat astfel pe tovarășii săi de închisoare la adorarea numai a lui Allah și la sinceritatea față de El. Poate că ei au primit chemarea și s-au supus, iar binecuvântarea s-a desăvârșit asupra lor; ori poate au rămas în shirk, iar dovada a fost statornicită împotriva lor. Apoi Yusuf a început tâlcuirea viselor, după ce făgăduise aceasta.

Versetul 41

„O, voi, cei doi tovarăși ai mei de închisoare! Unul dintre voi”, cel care s-a văzut storcând struguri pentru vin, va ieși din închisoare și „îi va turna stăpânului său vin”, adică îi va sluji din nou stăpânului căruia îi turna vin, iar aceasta cere ieșirea lui din închisoare.

„Iar celălalt”, cel care s-a văzut purtând pe cap pâine din care mâncau păsările, „va fi răstignit și păsările vor mânca din capul lui”. Yusuf a tâlcuit pâinea mâncată de păsări drept carnea, grăsimea capului și creierul său. El nu va fi îngropat și ferit de păsări, ci va fi răstignit într-un loc în care păsările vor putea mânca din el.

Apoi le-a vestit că tâlcuirea dată se va împlini negreșit: „Lucrul despre care ați cerut tâlcuire a fost hotărât”, adică lucrul asupra căruia cereți răspuns și lămurire.

Versetul 42

„Yusuf i-a spus celui despre care știa că va fi salvat”, celui care se văzuse storcând struguri: „Pomenește-mă înaintea stăpânului tău”, spune-i despre mine și despre povestea mea; poate va avea milă de mine și va porunci eliberarea mea.

„Însă Shaytan l-a făcut să uite pomenirea Domnului său”, adică Shaytan l-a făcut pe cel izbăvit să uite pomenirea lui Allah Preaînaltul și faptele prin care se putea apropia de El. Printre cele uitate s-a numărat și pomenirea lui Yusuf, care merită să-i fie răsplătită bunătatea în cel mai deplin chip. Aceasta s-a petrecut pentru ca Allah să-Și împlinească Voia și Hotărârea.

„Astfel că Yusuf a rămas în închisoare câțiva ani.” Cuvântul arab folosit pentru „câțiva” desemnează un număr între trei și nouă. S-a spus că a rămas în închisoare șapte ani. Când Allah a voit să-Și desăvârșească Hotărârea și să îngăduie ieșirea lui Yusuf din închisoare, a rânduit o pricină pentru eliberarea, înălțarea rangului și sporirea prestigiului său: visul regelui.

Versetele 43 la 49

Când Allah Preaînaltul a voit ca Yusuf să iasă din închisoare, i-a arătat regelui acest vis uimitor, a cărui tâlcuire privea întreaga națiune. Yusuf avea să-l tâlcuiască, virtutea lui avea să se arate, știința sa avea să devină cunoscută, iar el avea să fie înălțat în rang în ambele lumi. Fiindcă regele hotăra treburile supușilor, se potrivea ca el să vadă visul, deoarece treburile oamenilor sunt legate de rege.

Regele a văzut un vis care l-a tulburat. I-a adunat pe oamenii științei și ai înțelepciunii din regatul său și le-a spus: „Am văzut șapte vaci grase pe care le mâncau șapte vaci slabe.” Era un lucru foarte neobișnuit: șapte vaci slabe și vlăguite, a căror putere pierise, mâncau șapte vaci grase, aflate în deplinătatea puterii lor. „Și șapte spice verzi” pe care le mâncau alte șapte „uscate. O, căpetenii! Lămuriți-mi visul”, fiindcă toate aceste lucruri au aceeași tâlcuire și trimit la același înțeles, „dacă știți să tâlcuiți visele”.

Ei s-au încurcat, nu i-au cunoscut tâlcuirea și nu au înțeles ce înseamnă. „Ei au spus: Sunt vise amestecate și tulburi”, vise fără sens și fără tâlcuire. Aceasta era o afirmație despre un lucru pe care nu-l cunoșteau. Au adus o scuză care nu-i îndreptățea și au spus: „Iar noi nu cunoaștem tâlcuirea unor astfel de vise”, adică noi tâlcuim numai visele adevărate; cât despre visele tulburi venite de la Shaytan ori din propriile gânduri, nu le cunoaștem tâlcuirea.

Ei au adăugat neștiinței lor verdictul că visul era lipsit de sens, dintr-o prea bună părere despre ei înșiși, fiindcă nu au spus simplu: „Nu-i cunoaștem tâlcuirea.” Aceasta nu este o purtare potrivită pentru oamenii religiei și ai înțelepciunii. În aceasta se află și blândețea subtilă a lui Allah față de Yusuf. Dacă Yusuf ar fi tâlcuit visul din prima clipă, înainte ca el să fie arătat căpeteniilor și învățaților poporului, iar ei să fie neputincioși să-l tâlcuiască, tâlcuirea lui nu ar fi avut aceeași greutate. Regele li l-a arătat mai întâi, ei nu au putut răspunde, iar el a rămas foarte preocupat de vis. Apoi Yusuf l-a tâlcuit, iar tâlcuirea lui a avut înaintea lor un efect foarte mare.

Aceasta seamănă cu felul în care Allah a arătat superioritatea lui Adam față de îngeri prin știința pe care i-a dăruit-o: mai întâi i-a întrebat pe îngeri, iar ei nu au știut; apoi l-a întrebat pe Adam, iar el le-a vestit numele tuturor lucrurilor. Astfel, superioritatea lui s-a arătat și mai limpede.

Tot astfel se va arăta superioritatea celui mai ales dintre oameni, Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, în Ziua Învierii. Allah le va insufla oamenilor să ceară mijlocirea lui Adam, apoi a lui Nuh, apoi a lui Ibrahim, apoi a lui Musa și apoi a lui 'Isa, pacea fie asupra lor, însă fiecare va arăta de ce nu poate mijloci. Atunci vor veni la Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, iar el va spune: „Eu sunt pentru aceasta! Eu sunt pentru aceasta!²²” El va mijloci pentru toate făpturile și va dobândi Locul lăudat, o cinste asemenea căreia o vor dori cei dintâi și cei de pe urmă.

Slavă Celui care este Blând în căile Sale ascunse! Cât de minunate sunt căile prin care El face să ajungă binele și ihsanul la aleșii și apropiații Săi!

„Cel dintre cei doi care fusese salvat”, adică tânărul care se văzuse storcând struguri pentru vin și căruia Yusuf îi ceruse să-l pomenească înaintea stăpânului său, „și-a amintit după o vreme”. El și-a amintit de Yusuf, de tâlcuirea celor două vise și de rugămintea lui, iar după trecerea mai multor ani a știut că Yusuf va putea negreșit să tâlcuiască visul regelui. De aceea a spus: „Eu vă voi aduce tâlcuirea lui, deci trimiteți-mă”, adică trimiteți-mă la Yusuf ca să-l întreb.

Ei l-au trimis, iar el a venit la Yusuf. Yusuf nu l-a mustrat pentru că îl uitase, ci i-a ascultat întrebarea și i-a răspuns. Tânărul a spus: „Yusuf, o, tu, cel prea sincer!”, adică omul cu desăvârșire sincer în cuvintele și faptele sale, „lămurește-ne despre șapte vaci grase pe care le mănâncă șapte vaci slabe, despre șapte spice verzi și altele uscate, ca să mă întorc la oameni și ei să afle”. Ei așteptau cu nerăbdare tâlcuirea, fiind foarte preocupați de acest vis.

Yusuf a tâlcuit cele șapte vaci grase și cele șapte spice verzi drept șapte ani roditori, iar cele șapte vaci slabe și cele șapte spice uscate drept șapte ani de secetă. Legătura dintre acestea și rodnicie ori secetă — iar Allah știe cel mai bine — este că agricultura depinde de rodnicie și de secetă: când există rodnicie, culturile și vegetația cresc și se înmulțesc, iar înfățișarea lor este frumoasă; când este secetă, se întâmplă contrariul. Vacile ară pământul și sunt folosite cel mai adesea la irigarea lui, iar spicele sunt hrana cea mai însemnată și mai bună. Pentru că există această potrivire, tâlcuirea a unit semnele visului cu realitățile spre care ele arătau.

Yusuf a unit tâlcuirea cu îndrumarea oamenilor către ceea ce trebuiau să facă și cu pregătirea pentru anii de secetă. El a spus: „Veți semăna șapte ani la rând”, șapte ani neîntrerupți. „Ceea ce veți secera lăsați în spice”, fiindcă astfel se păstrează mai bine și oamenii sunt mai puțin tentați să-l consume, „în afară de puțin din care veți mânca”. Chiar și în anii roditori trebuiau să mănânce puțin, pentru ca ceea ce păstrau să le fie de mare folos și să aibă un efect hotărâtor.

„Apoi vor veni”, după cei șapte ani roditori, „șapte ani grei”, adică ani de secetă aspră, „care vor mistui ceea ce ați pregătit pentru ei”, vor consuma tot ceea ce ați depozitat, chiar dacă va fi mult, „în afară de puțin din ceea ce veți păstra”, adică din ceea ce veți pune deoparte și nu veți consuma în anii grei.

„Apoi va veni”, după cei șapte ani grei, „un an în care oamenii vor primi ploaie și în care vor stoarce”. Va ploua din belșug, pâraiele vor curge, roadele se vor înmulți și vor depăși nevoia oamenilor, astfel încât ei vor stoarce struguri și alte roade din prisosul rămas după hrana lor.

Poate că Yusuf a cunoscut venirea acestui an roditor, deși el nu era arătat limpede în visul regelui, din precizarea duratei de șapte ani grei: după ei trebuia să vină un an în care greutatea lua sfârșit. Se știe că o secetă neîntreruptă de șapte ani nu poate fi urmată decât de un an foarte roditor; altminteri, precizarea acestei durate nu ar fi avut rost. Când trimisul s-a întors la rege și la oameni și le-a vestit tâlcuirea lui Yusuf, ei s-au minunat și s-au bucurat nespus.

Versetele 50 la 52

„Regele a spus” celor aflați lângă el: „Aduceți-l la mine!”, adică scoateți-l pe Yusuf din închisoare și aduceți-l înaintea mea. Când trimisul a venit la Yusuf și i-a poruncit să meargă la rege, Yusuf nu s-a grăbit să iasă până când nevinovăția lui nu avea să fie arătată tuturor. Aceasta dovedește răbdarea, cumpănirea și înțelepciunea lui desăvârșită.

El i-a spus trimisului: „Întoarce-te la stăpânul tău”, adică la rege, „și întreabă-l ce s-a întâmplat cu femeile care și-au tăiat mâinile”. Să cerceteze ce se petrecuse cu ele, căci fapta lor era limpede și vădită. „Domnul meu cunoaște pe deplin viclenia lor.”

Regele le-a chemat și le-a spus: „Ce s-a întâmplat când ați încercat să-l seduceți pe Yusuf?” Ați văzut la el vreo purtare îndoielnică? Femeile l-au declarat nevinovat: „Ferească Allah! Nu știm nimic rău despre el”, adică nu cunoaștem la el niciun rău, nici mic, nici mare. Astfel s-a arătat că nu mai există nicio pricină de bănuială cu privire la el ori la caracterul lui; nu mai rămăsese de lămurit decât mărturia soției lui al-'Aziz.

„Soția lui al-'Aziz a spus: Acum adevărul a ieșit la iveală”, adică acum adevărul s-a arătat limpede, după ce noi l-am învinuit, i-am pătat cinstea și am făcut ca el să fie întemnițat. „Eu am fost cea care a încercat să-l seducă, iar el este dintre cei sinceri” în cuvintele lui și în declararea nevinovăției sale.

„Aceasta”, adică mărturisirea mea că eu am fost cea care a încercat să-l seducă pe Yusuf, este „pentru ca el să știe că nu l-am trădat în absența lui”. Se poate ca ea să se fi referit la soțul ei: să știe, după ce am recunoscut că eu am încercat să-l seduc pe Yusuf, că nu l-am trădat în lipsa lui; din partea mea nu a avut loc decât încercarea de seducere, nu și trădarea în patul lui.

Se poate, de asemenea, ca ea să se fi referit la Yusuf: pentru ca Yusuf să știe, după mărturisirea mea că eu am încercat să-l seduc și că el a spus adevărul, că nu l-am trădat atunci când a lipsit de lângă mine. „Și că Allah nu călăuzește viclenia celor trădători”: trădarea și viclenia fiecărui trădător se vor întoarce negreșit împotriva lui, iar fapta lui va ieși la iveală.