Tafsir as-Saʿdī — Volumul 3

Sura al Araf¹³

Versetele 1 la 87

Versetele 1 la 7

Allah îi spune Profetului Său, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, arătându-i măreția Coranului: „Aceasta este o Carte pogorâtă asupra ta”, adică o Carte mare, care cuprinde tot ceea ce le este necesar oamenilor, toate adevărurile privitoare la Allah și toate scopurile Legii, în chip precis și amănunțit.

„Să nu fie nicio strângere în pieptul tău din pricina ei”, adică să nu se afle în inima ta nicio neliniște, îndoială sau tulburare. Cunoaște că ea este pogorâtă de Cel Înțelept, Vrednic de toată lauda. „Falsitatea nu se apropie de ea nici dinaintea ei, nici dinapoia ei; este o pogorâre de la Cel Înțelept, Vrednic de laudă.” (Fussilat 41:42)

De aceea, deschide-ți pieptul pentru ea, liniștește-ți inima, transmite-i poruncile și interdicțiile și nu te teme de nicio mustrare ori împotrivire.

„Ca să avertizezi prin ea” oamenii, să-i povățuiești și să le amintești, astfel încât dovada să fie statornicită împotriva celor încăpățânați, „și ca ea să fie îndemn pentru credincioși”. Allah spune: „Continuă să îndemni, căci îndemnul le folosește credincioșilor.” (adh-Dhariyat 51:55)

Astfel ei își vor aminti calea dreaptă și faptele drepte, cele văzute și cele ascunse, și vor lua seama la ceea ce îl împiedică pe om să urmeze acea cale.

Apoi Allah li se adresează tuturor oamenilor și le îndreaptă atenția spre Carte: „Urmați ceea ce v-a fost pogorât de la Domnul vostru”, adică această Carte pogorâtă pentru voi. Ea este „de la Domnul vostru”, care voiește să vă desăvârșească. El v-a pogorât această Carte prin a cărei urmare vă desăvârșește și Își împlinește binefacerea asupra voastră, iar voi sunteți călăuziți spre cele mai bune și mai înalte fapte și purtări.

„Nu urmați alți ocrotitori în afara Lui”, luându-i drept apropiați și urmându-le poftele, în vreme ce părăsiți adevărul din pricina lor. „Cât de puțin luați aminte!” Dacă ați lua aminte și ați cunoaște ceea ce vă folosește, nu ați pune ceea ce vatămă înaintea a ceea ce folosește și nici pe dușman înaintea prietenului.

Apoi Allah avertizează asupra pedepsei care a lovit comunitățile ce au tăgăduit mesajul adus de trimișii lor, ca cei cărora li se vorbește aici să nu facă la fel: „Câte cetăți am nimicit! Pedeapsa Noastră”, adică urgia Noastră aspră, „a venit asupra lor noaptea sau în vreme ce se odihneau la amiază”, într-un timp când erau nepăsători și nu le trecea prin minte că ar putea pieri.

Când pedeapsa a venit asupra lor, nu au putut-o respinge și zeii mincinoși în care își puseseră nădejdea nu i-au putut ajuta. Ei nu au negat nedreptatea și păcatul săvârșite: „Când pedeapsa Noastră a venit asupra lor, singurul lor strigăt a fost: Cu adevărat, am fost nedrepți.”

Aceasta seamănă cu spusele lui Allah: „Câte cetăți nedrepte am nimicit și am ridicat după ele alte neamuri! Când au simțit pedeapsa Noastră, au început să fugă de ea. Nu fugiți! Întoarceți-vă la bunăstarea voastră și la locuințele voastre, poate că veți fi întrebați. Ei au spus: Vai nouă! Cu adevărat, am fost nedrepți. Acest strigăt al lor nu a încetat până când i-am făcut ca o recoltă secerată și i-am lăsat stinși.” (al-Anbiya 21:11-15)

„Îi vom întreba, cu siguranță, pe cei la care au fost trimiși mesagerii”, adică vom întreba comunitățile la care Allah i-a trimis pe mesageri cum le-au răspuns. „În ziua aceea, Allah îi va chema și va spune: Ce răspuns le-ați dat mesagerilor?” (al-Qasas 28:65)

„Îi vom întreba pe mesageri” despre transmiterea mesajului Domnului lor și despre răspunsul comunităților lor. „Apoi le vom povesti”, tuturor oamenilor, faptele lor „cu știință”, căci Allah știe tot ceea ce fac. „Iar Noi nu am fost nicidecum absenți” în niciun moment. Allah spune: „Allah le-a numărat, iar ei le-au uitat.” (al-Mujadilah 58:6)

De asemenea, Allah spune: „Am creat deasupra voastră șapte căi și nu am fost nepăsători față de creație.” (al-Mu'minun 23:17) Apoi pomenește răsplătirea faptelor.

Versetele 8 la 10

Cântărirea faptelor în Ziua Învierii va fi făcută cu dreptate și echitate, fără nicio nedreptate și nicio părtinire.

„Cei ale căror talere vor atârna greu”, faptele lor bune fiind mai grele decât cele rele, „aceia sunt cei izbânditori”, adică vor fi izbăviți de ceea ce se tem și vor dobândi ceea ce nădăjduiesc. Ei ating ținta cea mai mare și fericirea veșnică.

„Iar cei ale căror talere vor atârna ușor”, faptele lor rele fiind mai grele decât cele bune, „aceia sunt cei care și-au pierdut sufletele”, fiind lipsiți de desfătarea veșnică și supuși pedepsei dureroase, „pentru că se purtau nedrept față de semnele Noastre” și nu se supuneau lor așa cum li se cerea.

Allah le amintește robilor Săi binecuvântările Sale, pomenind locuință și hrană: „V-am statornicit pe pământ”, adică l-am pregătit pentru voi astfel încât să puteți zidi, cultiva și trage folos din el în felurite chipuri.

„V-am făcut în el mijloace de trai” prin ceea ce pământul produce dintre copaci, plante, metale și minerale, precum și prin toate meșteșugurile și schimburile comerciale pe care le practicați. El este Cel care a pregătit toate acestea și v-a înlesnit mijloacele de a le dobândi.

„Cât de puțin mulțumiți” lui Allah, Cel care v-a dăruit toate felurile de binecuvântări și a îndepărtat de la voi toate felurile de suferință.

Versetele 11 la 15

Allah li se adresează fiilor lui Adam: „V-am creat”, în sensul că am creat originea și temelia din care ați ieșit, pe părintele vostru Adam, „apoi v-am dat chip”, dăruindu-vă cea mai frumoasă formă și înfățișare. Allah l-a învățat pe Adam ceea ce avea nevoie pentru desăvârșirea sa lăuntrică, numele tuturor lucrurilor.

Apoi Allah le-a poruncit îngerilor nobili să se prosterneze înaintea lui Adam, ca cinstire și respect și ca afirmare a virtuții sale. Ei s-au supus cu toții poruncii Domnului lor și s-au prosternat, „afară de Iblis”. El a refuzat să se prosterneze din dispreț față de Adam și din admirație față de sine. De aceea Allah l-a mustrat.

„Ce te-a împiedicat să te prosternezi” înaintea celui pe care l-am creat cu mâinile Mele? Eu l-am cinstit și l-am deosebit prin aceasta într-un fel care nu a fost dat altuia, iar tu ai încălcat porunca Mea și nu M-ai respectat.

Iblis și-a îndreptățit împotrivirea față de Domnul său, spunând: „Eu sunt mai bun decât el.” A încercat apoi să-și dovedească pretenția mincinoasă: „Pe mine m-ai creat din foc, iar pe el l-ai creat din lut”, ceea ce ar însemna că cel creat din foc este mai bun decât cel creat din lut, fiindcă focul se ridică deasupra lutului.

Aceasta este însă una dintre cele mai greșite analogii și este falsă din mai multe pricini.

Mai întâi, analogia a fost folosită împotriva poruncii lui Allah de a se prosterna. Când o analogie se împotrivește unui text, concluzia ei este falsă, căci analogia este folosită pentru aflarea unei rânduieli în chestiuni în care nu există un text limpede. O asemenea chestiune trebuie să semene cu alta pentru care există un text și să fie legată de ea. Dar analogia care se împotrivește textului și duce la părăsirea lui este cel mai rău fel de analogie.

Apoi, chiar și numai cuvintele „Eu sunt mai bun decât el” sunt de ajuns pentru a arăta caracterul rău al lui Iblis. Prin admirația față de sine, trufie și vorbirea despre Allah fără știință, el și-a dat în vileag firea rea. Ce rău poate fi mai mare decât acesta?

În sfârșit, el a mințit când a socotit substanța focului mai bună decât substanța lutului. Lutul are însușirile smereniei, liniștii și demnității, iar din el ies binecuvântările pământului, copacii și feluritele plante. Focul, în schimb, se caracterizează prin nestatornicie, nechibzuință și puterea de a arde.

Când Iblis a săvârșit ceea ce a săvârșit, a căzut din starea înaltă de mai înainte și a devenit cel mai de jos dintre cei josnici. De aceea Allah i-a spus: „Coboară de aici”, adică din Paradis. „Nu ți se cuvine să te trufești aici”, căci acesta este sălașul celor buni și curați, iar celui mai nelegiuit și mai rău dintre creaturile lui Allah nu i se cuvine să rămână acolo.

„Ieși! Cu adevărat, tu ești dintre cei umiliți”, disprețuiți și înjosiți. Drept pedeapsă pentru trufia și admirația lui față de sine, el a fost rușinat și coborât.

Când dușmanul lui Allah și-a vestit dușmănia față de Allah, față de Adam și față de urmașii lui, i-a cerut lui Allah răgaz până în Ziua Învierii, ca să poată rătăci pe cine va putea dintre fiii lui Adam.

Înțelepciunea lui Allah cere ca robii Săi să fie încercați, astfel încât cei sinceri să se deosebească de mincinoși, iar cei care Îl ascultă pe El de cei care ascultă de dușmanul Său. De aceea Allah i-a primit cererea și a spus: „Tu ești dintre cei cărora li s-a dat răgaz.”

Versetele 16 la 17

Când Iblis a deznădăjduit de mila lui Allah, a spus: „Pentru că m-ai lăsat să rătăcesc, îi voi pândi, cu siguranță, pe calea Ta cea dreaptă”, adică voi sta la pândă pe această cale și voi face tot ceea ce pot ca să-i opresc pe oameni de la ea și să-i împiedic să o urmeze.

„Apoi voi veni la ei dinaintea lor și dinapoia lor, din dreapta și din stânga lor”, adică din toate direcțiile și laturile și pe orice cale prin care poate atinge o parte din scopul său împotriva lor. Fiindcă ticălosul știa că oamenii sunt slabi, că nepăsarea îi biruie pe mulți dintre ei și că el însuși este hotărât să-și dea toată silința pentru a-i rătăci, a socotit că va izbuti - iar socoteala lui s-a adeverit - și a spus: „iar pe cei mai mulți dintre ei nu-i vei afla mulțumitori.”

A-I arăta recunoștința lui Allah face parte din urmarea căii drepte, iar el vrea să-i abată de la ea și să-i împiedice să-și arate recunoștința. Allah Preaînaltul spune: „El își cheamă ceata numai pentru ca ei să fie dintre locuitorii Focului aprins.” (Fatir 35:6)

Allah ne-a făcut cunoscut ceea ce a spus Iblis și ceea ce s-a hotărât să săvârșească, pentru ca noi să ne păzim de el, să ne pregătim împotriva dușmanului nostru și să ne ferim de el, cunoscând căile pe care vine și intrările prin care pătrunde. Prin aceasta, Allah Preaînaltul a desăvârșit binefacerea Sa asupra noastră.

Versetul 18

Când Iblis a spus ceea ce a spus, Allah i-a răspuns: „Ieși de aici” în starea celui disprețuit și umilit, nu în chip de cinstire; „disprețuit”, adică respins, „și alungat”, îndepărtat de Allah, de mila Sa și de tot binele.

„Voi umple, cu siguranță, Gheena cu voi toți”, cu tine și cu toți cei dintre ei care te vor urma. Acesta este un jurământ al lui Allah: Focul este sălașul celor neascultători și va fi umplut negreșit cu Iblis și cu cei care îl urmează dintre djinni și oameni.

Apoi Allah l-a avertizat pe Adam cu privire la răul și ispita lui.

Versetele 19 la 23

Allah le-a poruncit lui Adam și soției sale Hawwa, cu care îl binecuvântase și pe care o făcuse pentru el izvor de liniște, să mănânce de oriunde voiau din Paradis și să se bucure de tot ceea ce doreau. El le-a ales însă un singur pom și le-a poruncit să nu mănânce din el. Allah știe cel mai bine ce pom era și nu există niciun folos pentru noi în a cunoaște aceasta.

El le-a oprit să mănânce din acel pom prin cuvintele: „căci veți fi dintre cei nedrepți.” Ei au continuat să împlinească porunca lui Allah, până când dușmanul lor, Iblis, a pătruns la ei prin viclenia sa. Le-a șoptit, i-a amăgit și i-a tulburat.

El le-a spus: „Domnul vostru v-a oprit de la acest pom numai ca să nu deveniți doi îngeri sau să nu fiți dintre cei nemuritori.” În alt loc, Allah ne spune că Iblis a zis: „O, Adam! Să-ți arăt pomul nemuririi și o împărăție care nu piere?” (Ta-Ha 20:120)

Pe lângă aceasta, el le-a jurat pe Allah: „Cu adevărat, eu sunt pentru voi un sfătuitor sincer”, adică sunt sincer în ceea ce v-am spus.

Ei au fost amăgiți prin aceasta, iar pofta a biruit judecata rațională în acea împrejurare.

„Astfel i-a coborât prin amăgire”, adică i-a coborât din rangul lor înalt, în care erau departe de păcat și neascultare, și i-a făcut să se murdărească de păcat, astfel încât au mâncat din pom.

„Când au gustat din pom, goliciunea lor li s-a arătat”, adică goliciunea fiecăruia dintre ei a devenit vădită după ce fusese acoperită. Goliciunea lăuntrică pricinuită de pierderea evlaviei a avut urmări asupra veșmântului lor exterior, care a fost îndepărtat, iar goliciunea lor a devenit vizibilă.

Când și-au văzut goliciunea, s-au rușinat și au început să-și acopere goliciunea cu frunze din pomii Paradisului.

„Domnul lor i-a chemat”, pe când se aflau în starea aceea, mustrându-i: „Oare nu v-am oprit de la acel pom și nu v-am spus că Șeitan este pentru voi un dușman învederat?” De ce ați săvârșit ceea ce v-a fost oprit și de ce ați ascultat de dușmanul vostru?

Apoi Allah i-a binecuvântat, ajutându-i să se căiască și primindu-le căința. Ei și-au recunoscut păcatul și I-au cerut iertare: „Doamne al nostru, ne-am nedreptățit pe noi înșine. Dacă nu ne ierți și nu ai milă de noi, vom fi, cu siguranță, dintre cei pierduți.” Adică am săvârșit păcatul pe care ni l-ai oprit și ne-am vătămat pe noi înșine săvârșindu-l.

Am făcut ceea ce aduce pierzanie, dacă nu ne ierți, ștergând păcatul și înlăturând pedeapsa lui, și dacă nu ai milă de noi, primindu-ne căința și ferindu-ne de asemenea greșeli. Allah i-a iertat: „Adam nu L-a ascultat pe Domnul său și a rătăcit. Apoi Domnul său l-a ales, i-a primit căința și l-a călăuzit.” (Ta-Ha 20:121-122)

Iblis însă a stăruit în nelegiuirea lui și nu a părăsit neascultarea.

Cine urmează pilda lui Adam, recunoscându-și păcatul, cerând iertare, căindu-se și părăsindu-l atunci când îl săvârșește, acela va fi ales și călăuzit de Domnul său. Dar cine urmează pilda lui Iblis, continuând păcatul și sporindu-l, nu va face decât să se îndepărteze tot mai mult de Allah.

Versetele 24 la 26

Când Allah i-a coborât pe Adam, pe soția lui și pe urmașii lor pe pământ, le-a arătat care va fi starea șederii lor acolo. Le-a rânduit o viață urmată de moarte, o viață plină de încercări și ispite. Ei vor rămâne pe pământ, vor veni la ei mesagerii și vor fi pogorâte Cărțile, până când îi va ajunge moartea și vor fi înmormântați în pământ.

După aceea va veni învierea: Allah îi va ridica și îi va scoate din pământ spre sălașul adevărat, veșnic.

Apoi le-a amintit binefacerea veșmintelor pe care le-a făcut accesibile: îmbrăcămintea necesară și îmbrăcămintea menită să-i înfrumusețeze. Același lucru este valabil pentru hrană, băutură, mijloacele de călătorie, căsătoria și celelalte lucruri. Allah le-a înlesnit robilor Săi atât ceea ce este necesar, cât și ceea ce depășește necesitatea.

El arată că acestea nu trebuie urmărite ca scop în sine, ci le-a pogorât pentru a-i ajuta să-L adore și să-L asculte. De aceea spune: „Dar veșmântul evlaviei este mai bun.” El este mai bun decât veșmântul trupesc, fiindcă veșmântul evlaviei dăinuie, nu se uzează și nu piere; el este frumusețea inimii și a sufletului.

Veșmântul exterior acoperă uneori goliciunea, iar alteori îl împodobește pe om; dincolo de acestea nu are alt folos. Dacă cineva nu poate dobândi un asemenea veșmânt, urmarea este numai descoperirea goliciunii sale, iar aceasta nu-i aduce păcat atunci când nu o poate împiedica. Însă, dacă veșmântul evlaviei lipsește, goliciunea lăuntrică se descoperă, iar urmarea este rușinea și umilirea.

„Acesta este dintre semnele lui Allah, pentru ca ei să ia aminte”, adică cele pomenite despre veșminte trebuie să vă amintească ceea ce vă folosește și ceea ce vă vatămă și să vă ajute să folosiți veșmântul exterior pentru dobândirea celui lăuntric al evlaviei¹⁵.

Versetul 27

Allah îi avertizează pe fiii lui Adam că Șeitan le va face ceea ce i-a făcut părintelui lor: „Să nu vă ispitească Șeitan”, înfrumusețându-vă păcatul, chemându-vă la el și stârnindu-vă să-l săvârșiți, ca să vă facă să vă supuneți lui.

„Așa cum i-a scos pe părinții voștri din Paradis” și i-a coborât din rangul cel înalt într-unul mai jos. El vrea să vă facă și vouă la fel și nu va precupeți nicio strădanie pentru a vă ispiti, dacă va putea.

De aceea, păstrați mereu în minte primejdia lui, înarmați-vă pentru lupta cu el și nu fiți nepăsători față de locurile prin care poate pătrunde la voi.

„El și ceata lui”, adică șeitanii dintre djinni, „vă văd” și vă urmăresc neîncetat „de unde voi nu-i vedeți.” „Noi i-am făcut pe șeitani aliați ai celor care nu cred”, căci lipsa credinței duce în mod necesar la alianța dintre om și Șeitan.

„El nu are nicio putere asupra celor care cred și se încred în Domnul lor. Puterea lui este numai asupra celor care îl iau drept aliat și care, prin el, Îi fac asociați lui Allah.” (an-Nahl 16:99-100)

Versetele 28 la 30

Allah arată starea urâtă a politeiștilor care săvârșesc păcate și pretind că Allah le-a poruncit acele fapte.

„Când săvârșesc o faptă rușinoasă” cuprinde tot ceea ce este socotit rușinos și respingător, inclusiv înconjurarea Casei în stare de goliciune. „I-am găsit pe părinții noștri făcând-o” - în această privință spuneau adevărul. „Iar Allah ne-a poruncit-o” - aceasta era o minciună. De aceea Allah le respinge pretenția: „Allah nu poruncește fapta rușinoasă.”

Nu se potrivește desăvârșirii și înțelepciunii lui Allah să le poruncească robilor Săi fapte rușinoase, fie fapta săvârșită de acești politeiști, fie oricare alta. „Spuneți despre Allah ceea ce nu știți?” Ce născocire ar putea fi mai mare decât aceasta?

Apoi pomenește ceea ce poruncește cu adevărat: „Domnul meu a poruncit dreptatea”, adică ceea ce este corect și drept în adorare și în purtarea față de oameni. El nu poruncește nedreptatea și asuprirea.

„Îndreptați-vă fețele către El la fiecare loc de prosternare”, adică orientați-vă numai către Allah și străduiți-vă să desăvârșiți actele de adorare, îndeosebi rugăciunea. Împliniți-o corect la exterior, prin faptele trupului, și la interior, prin prezența inimii și smerenie, curățind-o de tot ceea ce o micșorează sau o strică.

„Și chemați-L, dăruindu-I numai Lui religia”, adică urmăriți numai Fața Sa, fără să-I faceți vreun asociat. Invocarea cuprinde atât cererea adresată lui Allah, cât și adorarea Lui. Nu urmăriți și nu aveți în vedere¹⁶, prin invocarea voastră, alt scop decât adorarea lui Allah și căutarea mulțumirii Sale.

„Așa cum v-a creat prima dată”, la început, „tot astfel vă veți întoarce” la înviere. Cel care a putut să vă creeze prima oară poate să vă readucă, iar readucerea este chiar mai ușoară decât prima creare.

„Pe unii i-a călăuzit”, făcându-le lesnicioase mijloacele călăuzirii și îndepărtând de la ei piedicile ei, „iar asupra altora s-a adeverit rătăcirea”, fiindcă ei înșiși au urmat pricinile care duc la rătăcire.

„Fiindcă i-au luat pe șeitani drept aliați în locul lui Allah.” „Cine îl ia pe Șeitan drept ocrotitor în locul lui Allah a suferit o pierdere vădită.” (an-Nisa 4:119)

Când au părăsit alianța cu Cel Milostiv și au ales alianța cu Șeitan, aceasta a făcut ca Allah să-i părăsească și să-i lase în seama propriilor suflete. Astfel au suferit cea mai mare pierdere, cu toate că socoteau că sunt călăuziți, fiindcă adevărurile fuseseră răsturnate în mințile lor: au socotit falsitatea drept adevăr și adevărul drept falsitate.

Aceste versete dovedesc că poruncile și interdicțiile se întemeiază pe înțelepciune și pe ceea ce le folosește oamenilor. Nu se poate ca Allah să poruncească ceea ce este rușinos și respingător pentru mințile sănătoase; El poruncește numai dreptatea și sinceritatea.

Ele dovedesc și că îndrumarea este prin harul și binefacerea lui Allah, iar rătăcirea vine din părăsirea robului de către Allah atunci când, din neștiință și nedreptate, îl ia pe Șeitan drept aliat și devine astfel pricina propriei rătăciri.

Cel care socotește că este călăuzit, deși este rătăcit, nu are nicio scuză, fiindcă poate ajunge la călăuzire. Faptul că își închipuie că este călăuzit se datorează nedreptății sale, prin care a părăsit calea ce duce la călăuzire.

Versetul 31

După ce a spus că le-a pogorât fiilor lui Adam veșminte care să le acopere goliciunea și să-i împodobească, Allah spune aici: „O, fii ai lui Adam! Luați-vă podoaba la fiecare loc de prosternare”, adică acoperiți-vă în întregime goliciunea la fiecare rugăciune, fie ea obligatorie sau voluntară. Acoperirea ei este podoaba trupului, după cum descoperirea ei îl urâțește.

Este posibil ca podoaba de aici să însemne mai mult decât simpla acoperire a goliciunii, și anume purtarea unor veșminte curate și frumoase. Versetul poruncește așadar atât acoperirea goliciunii în rugăciune, cât și înfrumusețarea și curățirea îmbrăcămintei de murdărie și necurăție.

Apoi Allah spune: „Mâncați și beți” din lucrurile bune și curate pe care vi le-a dăruit, „dar nu întreceți măsura.” Întrecerea măsurii poate însemna consumarea unei cantități mai mari decât este de ajuns, mâncatul peste măsură al lucrurilor care vatămă trupul, căutarea peste măsură a celor mai luxoase și alese mâncăruri, băuturi și veșminte sau trecerea de la ceea ce este îngăduit la ceea ce este interzis.

„Cu adevărat, El nu-i iubește pe cei care întrec măsura”, fiindcă întrecerea măsurii atrage mânia lui Allah și vatămă trupul și traiul omului. Ea poate ajunge să-l facă incapabil să cheltuiască pentru cele necesare. Versetul poruncește mâncarea și băutura, oprește părăsirea lor și oprește totodată întrecerea măsurii în ele.

Versetele 32 la 33

Allah îi mustră pe cei care merg la extreme și își îngreunează viața, interzicând lucrurile bune și curate pe care El le-a îngăduit.

„Cine a oprit podoaba lui Allah, pe care El a scos-o pentru robii Săi, și bunătățile din hrană?” Aceasta cuprinde feluritele veșminte și toate mâncărurile și băuturile bune și curate. Cine îndrăznește să interzică binefacerile pe care Allah le-a dăruit robilor Săi și cine le restrânge libertatea în privința a ceea ce Allah le-a îngăduit din belșug?

Allah le-a dăruit robilor Săi din belșug aceste lucruri bune, ca să-i ajute să-L adore; de aceea, El le-a îngăduit numai robilor Săi credincioși. Allah spune: „Ele sunt, în viața lumească, pentru cei care cred, iar în Ziua Învierii vor fi numai ale lor.” Aceasta înseamnă că folosirea lor nu le aduce nicio vină.

Din sensul versetului se înțelege că aceluia care nu crede în Allah, ci se folosește de aceste bunătăți pentru a nu-L asculta, ele nu-i sunt îngăduite și nu-i revin fără să dea socoteală. Dimpotrivă, va fi pedepsit pentru ele și pentru desfătarea cu ele și va fi întrebat despre aceste binefaceri în Ziua Învierii.

„Astfel lămurim semnele”, adică le deslușim și le facem clare „pentru oamenii care știu”, fiindcă ei sunt cei care trag folos din ceea ce Allah lămurește din semnele Sale. Ei știu că acestea vin de la Allah, le prețuiesc și le înțeleg.

Apoi Allah pomenește lucrurile pe care le-a interzis în toate Legile revelate: „Domnul meu a oprit numai faptele rușinoase”, adică păcatele mari pe care oamenii le socotesc urâte și respingătoare, precum preacurvia, desfrânarea, relațiile dintre bărbați și cele asemenea.

„Cele văzute și cele ascunse” cuprinde faptele rușinoase ale trupului și pe cele legate de mișcările inimii, precum trufia, admirația de sine, săvârșirea faptelor de ochii oamenilor, ipocrizia și cele asemenea.

„Păcatul, asuprirea fără drept” cuprinde faptele care aduc povara păcatului și pedeapsa prin încălcarea hotarelor lui Allah, precum și agresiunea asupra oamenilor în viețile, averile și onoarea lor. Aici intră păcatele față de drepturile lui Allah și păcatele față de drepturile robilor.

„Să-I faceți lui Allah asociați pentru care El nu a pogorât nicio dovadă”, adică nicio probă; dimpotrivă, El a pogorât dovadă limpede pentru unicitatea Sa. A-I face asociați lui Allah înseamnă a adora, alături de El, pe oricare dintre creaturile Sale. Aici pot intra și forme mai mici, precum săvârșirea faptelor de ochii oamenilor, jurământul pe altcineva decât Allah și altele asemenea.

„Și să spuneți despre Allah ceea ce nu știți” despre Numele, Atributele, faptele sau Legea Sa. Allah a interzis toate acestea și i-a oprit pe robii Săi să le săvârșească, din pricina urmărilor rele pe care le au asupra omului și asupra societății. Ele cuprind nedreptate și cutezanță împotriva lui Allah, disprețuirea robilor Săi și schimbarea religiei și Legii Sale.

Versetul 34

Allah i-a coborât pe fiii lui Adam pe pământ, i-a așezat acolo și le-a hotărât un soroc. Nicio comunitate nu-și poate grăbi ori întârzia timpul rânduit; acest lucru este valabil atât pentru comunități în ansamblu, cât și pentru fiecare om în parte.

Versetele 35 la 36

După ce i-a scos pe fiii lui Adam din Paradis, Allah i-a încercat prin trimiterea mesagerilor și pogorârea Cărților. Mesagerii le povestesc semnele lui Allah și le lămuresc rânduielile Sale. Aici El pomenește izbânda celor care le răspund mesagerilor și pierderea celor care nu le răspund.

„Cei care se tem de Allah” se feresc de ceea ce El a oprit: asocierea de parteneri, păcatele mari și cele mici. „Și îndreaptă lucrurile”, adică își îndreaptă faptele văzute și ascunse. Ei „nu vor avea teamă” de răul de care se tem alții „și nu se vor întrista” pentru ceea ce a trecut. Când teama și întristarea lipsesc, există siguranță deplină, fericirea și izbânda veșnică.

„Iar cei care tăgăduiesc semnele Noastre și se trufesc față de ele”, necrezând în ele cu inimile și nesupunându-se lor prin fapte, „aceia sunt locuitorii Focului și vor rămâne veșnic în el.” Ei au disprețuit semnele și au stăruit în tăgăduirea lor, astfel că vor fi umiliți prin pedeapsa veșnică.

Versetul 37

Nimeni nu este mai nedrept decât cel care „născocește o minciună despre Allah”, atribuindu-I asociați, atribuindu-I lipsuri ori punându-I în seamă cuvinte pe care nu le-a spus, sau decât cel care „tăgăduiește semnele Sale”, deși ele arată limpede adevărul și călăuzesc spre calea dreaptă.

Chiar dacă asemenea oameni se bucură de bunăstare în această lume și își primesc partea de hrană și desfătare scrisă pentru ei în Tabla Păstrată, nimic din acestea nu le va folosi. Se vor bucura puțin, apoi vor fi pedepsiți vreme îndelungată.

„Până când trimișii Noștri vor veni să le ia sufletele”, adică îngerii rânduiți să le ia sufletele la sorocul morții. Atunci îngerii îi vor mustra: „Unde sunt cei pe care îi chemați în locul lui Allah?”, idolii și chipurile cioplite? Acum a venit vremea nevoii; să vă folosească, dacă pot, ori să îndepărteze de la voi vreun rău.

Ei vor răspunde: „Au dispărut de lângă noi”, adică au dispărut, s-a văzut minciuna lor și nu ne sunt de niciun folos împotriva pedepsei lui Allah. „Și vor mărturisi împotriva lor înșiși că au fost necredincioși” și că merită pedeapsa veșnică și umilitoare.

Versetele 38 la 39

Îngerii le vor spune: „Intrați în Foc împreună cu comunitățile de djinni și oameni care au trecut înaintea voastră”, fiindcă ele au urmat aceeași cale a necredinței și trufiei pe care ați urmat-o și voi. Toți merită rușinea și pierderea.

Ori de câte ori una dintre comunitățile nelegiuite va intra în Foc, „își va blestema sora”. Allah spune: „Apoi, în Ziua Învierii, vă veți lepăda unii de alții și vă veți blestema unii pe alții.” (al-'Ankabut 29:25)

„Când vor fi cu toții adunați în el”, cei dintâi și cei de pe urmă, conducătorii și adepții lor, „cei de pe urmă”, adică adepții care au venit după conducătorii lor, „vor spune despre cei dintâi”, adică despre conducătorii lor, plângându-se lui Allah că aceștia i-au rătăcit: „Doamne al nostru! Aceștia ne-au rătăcit, așa că dă-le o pedeapsă îndoită din Foc”, o pedeapsă sporită, fiindcă i-au rătăcit pe alții și le-au înfrumusețat faptele rele.

„Cei dintâi le vor spune celor de pe urmă: Voi nu sunteți cu nimic mai buni decât noi.” Cu toții ați avut partea voastră în rătăcire și în faptele care aduc pedeapsa; ce superioritate aveți asupra noastră?

Allah va spune fiecărui grup: „Pentru fiecare va fi îndoită”; fiecare își va primi partea din pedeapsă. „Gustați deci pedeapsa pentru ceea ce agoniseați.”

Este știut însă că pedeapsa căpeteniilor rătăcirii va fi mai mare și mai aspră decât pedeapsa adepților lor, tot așa cum fericirea căpeteniilor călăuzirii va fi mai mare decât răsplata celor care i-au urmat. Allah spune: „Celor care nu cred și abat de la calea lui Allah le vom spori pedeapsa peste pedeapsă, fiindcă răspândeau stricăciunea.” (an-Nahl 16:88)

Aceste versete și altele asemenea arată că toate categoriile celor care au tăgăduit semnele lui Allah vor rămâne veșnic în pedeapsă și vor fi supuși cu toții aceleiași pedepse în esență. Totuși, treptele lor vor fi diferite, potrivit faptelor, încăpățânării, nedreptății și minciunilor lor. Prieteniile pe care le-au avut în această lume se vor preface, în Ziua Învierii, în dușmănie și blestemare reciprocă.

Versetele 40 la 41

Allah ne vestește pedeapsa celor care tăgăduiesc semnele Sale și nu cred în ele, deși dovezile sunt limpezi, și care sunt prea trufași ca să creadă ori să se supună rânduielilor. Ei nu cred și se întorc, astfel că pierd nădejdea oricărui bine.

Porțile cerului nu se deschid pentru sufletele lor când mor și sunt ridicate, dorind să urce spre Allah. Ele cer voie, dar nu li se îngăduie, după cum în această lume nu s-au înălțat la credința în Allah, la cunoașterea și iubirea Lui. Tot astfel nu se vor înălța nici după moarte, căci răsplata este de același fel cu fapta.

Din sensul versetului se înțelege că porțile cerului se deschid pentru sufletele credincioșilor care s-au supus poruncilor lui Allah și au crezut în semnele Sale. Ele urcă spre Allah și ajung, în lumea de sus, acolo unde El voiește. Se bucură de apropierea de Domnul lor și de mulțumirea Lui.

Despre oamenii Focului, Allah spune: „Și nu vor intra în Paradis până când cămila nu va trece prin urechea acului.” Cămila este dintre cele mai mari animale, iar urechea acului dintre cele mai mici și înguste deschizături. Aceasta exprimă imposibilitatea.

Așa cum este cu neputință ca o cămilă să treacă prin urechea acului, tot astfel este cu neputință ca cei care tăgăduiesc semnele lui Allah să intre în Paradis. Allah spune: „Cel care Îi face asociați lui Allah, Allah îi oprește Paradisul, iar sălașul lui va fi Focul.” (al-Ma'idah 5:72)

„Astfel îi răsplătim pe nelegiuiți”, pe cei ale căror păcate sunt multe și a căror nedreptate și trufie sunt mari. „Ei vor avea culcuș din Gheena” sub ei, „iar deasupra lor învelitori de Foc” care îi acoperă și îi învăluie în pedeapsă.

„Astfel îi răsplătim pe cei nedrepți”, pe cei care s-au nedreptățit pe ei înșiși. Aceasta este răsplata dreaptă pe care au meritat-o, iar Domnul tău nu-i nedreptățește pe robi.

Versetele 42 la 43

După ce a pomenit pedeapsa păcătoșilor și a nedrepților, Allah pomenește răsplata celor care Îl ascultă: „cei care cred” cu inimile „și săvârșesc fapte drepte” cu mădularele lor. Ei unesc credința cu fapta, lucrările văzute cu cele ascunse, împlinirea obligațiilor cu părăsirea lucrurilor oprite.

Expresia „săvârșesc fapte drepte” este generală și cuprinde toate faptele bune, obligatorii și voluntare. Fiindcă unele pot fi peste puterea omului, Allah spune: „Noi nu împovărăm niciun suflet peste puterea lui.” Îi încredințează numai ceea ce poate duce și nu-i cere ceea ce depășește capacitatea sa.

În această situație, robul trebuie să se teamă de Allah atât cât poate. Dacă nu poate împlini unele obligații pe care alții le pot împlini, el este scutit de ele. Allah spune: „Allah nu împovărează niciun suflet peste puterea lui.” (al-Baqarah 2:286); „Allah nu împovărează niciun suflet decât după ceea ce i-a dăruit.” (at-Talaq 65:7); „El nu v-a pus nicio greutate în religie.” (al-Hajj 22:78); „Temeți-vă de Allah atât cât puteți.” (at-Taghabun 64:16)

Nimic nu este obligatoriu atunci când omul este neputincios și nimic nu rămâne interzis atunci când există o necesitate constrângătoare.

„Aceia sunt locuitorii Paradisului și vor rămâne veșnic în el.” Nu vor ieși niciodată din el și nu vor dori un alt sălaș, fiindcă vor vedea acolo toate felurile de desfătare, toate lucrurile dorite și culmea plăcerii, peste care nimeni nu poate dori ceva mai mare.

„Vom scoate din piepturile lor orice ranchiună.” Prin dărnicia și bunătatea Sa față de oamenii Paradisului, Allah va înlătura ranchiuna aflată în inimile lor și întrecerea dintre ei, astfel încât vor deveni frați care se iubesc și prieteni apropiați, împăcați. Allah spune: „Vom scoate din piepturile lor orice ranchiună; vor sta ca frații pe paturi, față în față.” (al-Hijr 15:47)

Allah îi va dărui fiecăruia o cinste prin care va atinge multă bucurie și plăcere și va socoti că nu există o desfătare mai mare decât a lui. Astfel vor fi feriți de invidie și ură, fiindcă pricinile lor vor fi dispărut.

„Pe sub ei vor curge râuri”, adică ei vor face râurile să țâșnească oricând și oriunde vor dori. Dacă vor dori să curgă prin palate, prin încăperile înalte ori prin grădinile Paradisului, printre livezi și flori, ele vor curge fără șanțuri și albii săpate. Ei vor avea bunătăți fără hotar.

Când vor vedea binefacerile și cinstea dăruite de Allah, vor spune: „Laudă lui Allah, care ne-a călăuzit spre aceasta!” El i-a binecuvântat și i-a inspirat să creadă și să urmeze faptele ce i-au dus la acel sălaș, apoi le-a păstrat credința și faptele până când au ajuns prin ele acolo. Binecuvântat este Domnul Preageneros, care le-a dăruit toate aceste binefaceri, văzute și nevăzute, ce nu pot fi numărate.

„Noi nu ne-am fi călăuzit dacă Allah nu ne-ar fi călăuzit”, adică nu am fi putut găsi îndrumarea dacă El nu ne-ar fi dăruit călăuzirea Sa și nu ne-ar fi ajutat să-i urmăm pe mesagerii Lui.

„Mesagerii Domnului nostru au venit cu adevărul.” Când vor trăi binefacerile vestite de mesageri și le vor vedea cu ochii, după ce în lume le cunoscuseră cu certitudine, vor spune: totul s-a împlinit; am văzut ceea ce ne-au făgăduit mesagerii, iar adevărul celor aduse de ei s-a arătat fără îndoială și fără nelămurire.

„Și li se va striga”, ca felicitare, cinstire și salut: „Acesta este Paradisul pe care l-ați moștenit”, adică ați devenit moștenitorii lui și el este partea voastră, după cum Focul este partea necredincioșilor, „pentru ceea ce săvârșeați.”

Unii dintre înaintași au spus că oamenii Paradisului vor fi salvați de Foc prin iertarea lui Allah, vor intra în Paradis prin mila Lui, iar locuințele le vor fi împărțite și le vor moșteni prin faptele drepte, care fac parte din mila Sa și sunt dintre cele mai înalte trepte ale ei.

Versetele 44 la 45

După ce a arătat așezarea celor două grupuri în cele două sălașuri și faptul că au găsit răsplata și pedeapsa vestite de mesageri și pomenite în Cărți, Allah ne spune că locuitorii Paradisului îi vor striga pe locuitorii Focului.

„Noi am găsit adevărat ceea ce ne-a făgăduit Domnul nostru”, când ne-a făgăduit Paradisul pentru credința și faptele drepte, ne-a introdus în el și ne-a arătat ceea ce ne descrisese. „Ați găsit și voi adevărat ceea ce v-a făgăduit Domnul vostru” pentru necredință și neascultare?

„Ei vor spune: Da”, am găsit că este adevărat. Atunci va deveni limpede pentru toate creaturile, fără nicio urmă de îndoială, că făgăduința lui Allah este adevărată. Cine este mai adevărat în cuvânt decât Allah? Îndoielile și nelămuririle vor pieri, iar lucrul va deveni realitate sigură. Credincioșii se vor bucura nespus de făgăduința lui Allah, iar necredincioșii vor deznădăjdui de orice bine și vor recunoaște că merită pedeapsa.

„Atunci un vestitor va vesti între ei”, între oamenii Focului și oamenii Paradisului: „Blestemul lui Allah”, adică îndepărtarea de orice bine, „este asupra celor nedrepți.” Allah le-a deschis porțile milei Sale, dar ei s-au întors pe nedrept, s-au abătut singuri de la calea lui Allah și i-au oprit și pe alții, rătăcind și rătăcindu-i.

Allah voiește ca calea Sa să fie dreaptă și ca cei care o urmează să rămână statornici pe ea, dar aceștia „caută să o facă strâmbă”, pentru a-i îndepărta pe oameni de la calea dreaptă, „și nu cred în Viața de Apoi.”

Necredința lor în Înviere, lipsa temerii de pedeapsă și a nădejdii în răsplată i-au făcut să se abată de la calea dreaptă și să urmeze poftele oprite. Înțelesul vestirii este și că mila lui Allah este asupra credincioșilor, că bunătatea Sa îi cuprinde și că binefacerile Sale se revarsă neîncetat asupra lor.

Versetele 46 la 49

Între locuitorii Paradisului și locuitorii Focului va fi un zid numit al-A'raf, înălțimile. El nu face parte nici din Paradis, nici din Foc, ci le domină pe amândouă, iar de pe el pot fi văzute cele două grupuri.

Pe acest zid vor fi oameni care îi vor cunoaște pe locuitorii Paradisului și ai Focului „după semnele lor”, semne prin care pot fi recunoscuți și deosebiți. Când se vor uita la oamenii Paradisului, îi vor striga: „Pace vouă!” Îi vor saluta, deși până atunci nu intraseră în Paradis, dar vor nădăjdui să intre. Allah nu le va pune această nădejde în inimi decât fiindcă voiește să-i cinstească.

„Când privirile lor vor fi întoarse către locuitorii Focului” și vor vedea priveliștea înspăimântătoare, „vor spune: Doamne al nostru! Nu ne așeza împreună cu oamenii nedrepți.” Când oamenii de pe înălțimi îi privesc pe locuitorii Paradisului, nădăjduiesc să fie cu ei și îi salută; când privirile le sunt întoarse fără voie spre oamenii Focului, Îi cer lui Allah să-i ferească de soarta lor. Aceasta este descrierea generală.

Apoi Allah pomenește câteva convorbiri anume, după descrierea generală: „Oamenii de pe înălțimi îi vor striga pe niște bărbați pe care îi vor cunoaște după semnele lor.” Aceștia sunt dintre oamenii Focului care avuseseră în lume rang înalt, avere și mulți copii. Oamenii de pe înălțimi îi vor vedea singuri în pedeapsă, fără ajutor și fără susținător.

Ei le vor spune: „Nu v-au folosit nici mulțimea voastră”, pe care vă bizuiați în lume ca să îndepărtați neplăcerile și să dobândiți ceea ce doreați. Astăzi a dispărut și nu vă folosește cu nimic. Nu vă folosește nici trufia voastră față de adevăr, față de cei care l-au adus și față de cei care l-au urmat.

Apoi le vor arăta câțiva locuitori ai Paradisului care fuseseră săraci și slabi în lume, iar oamenii Focului îi batjocoriseră. Le vor spune celor din Foc: „Aceștia sunt cei”, pe care Allah i-a introdus în Paradis, „despre care ați jurat că Allah nu-i va atinge cu milă?”, fiindcă îi disprețuiați, îi priveați de sus și erați plini de admirație față de voi înșivă. Acum jurământul vostru s-a dovedit mincinos, iar Allah v-a arătat ceea ce nu socoteați cu putință.

„Intrați în Paradis” pentru faptele voastre. Acestor oameni slabi li se va spune, spre cinstire și respect: intrați în Paradis prin faptele voastre drepte. „Nu veți avea teamă” de neplăcerile viitoare „și nu vă veți întrista” pentru ceea ce a trecut, ci veți fi în siguranță deplină și vă veți bucura de tot binele.

Aceasta seamănă cu spusele lui Allah: „Cei nelegiuiți râdeau de cei care credeau și, când treceau pe lângă ei, își făceau semne cu ochiul... Însă în ziua aceea, cei care au crezut vor râde de necredincioși, privind de pe divane.” (al-Mutaffifin 83:29-30, 34-35)

Învățații și tâlcuitorii au avut păreri diferite cu privire la identitatea oamenilor de pe înălțimi și la faptele lor. Opinia corectă este că ei sunt oameni ale căror fapte bune și rele sunt egale. Faptele rele nu le-au întrecut pe cele bune, astfel încât să intre în Foc, iar cele bune nu le-au întrecut pe cele rele, astfel încât să intre în Paradis.

Ei vor rămâne pe înălțimi atât cât voiește Allah, apoi Allah îi va introduce, prin mila Sa, în Paradis, căci mila Sa precede mânia Sa și o biruie, iar mila Sa cuprinde toate lucrurile.

Versetele 50 la 53

Când pedeapsa va ajunge de nesuportat, iar foamea și setea lor vor fi năprasnice, locuitorii Focului îi vor striga pe locuitorii Paradisului și le vor cere ajutorul: „Vărsați peste noi din apă sau din ceea ce v-a dăruit Allah ca hrană.”

Oamenii Paradisului le vor răspunde: „Allah le-a oprit pe amândouă”, apa și hrana Paradisului, „necredincioșilor.” Aceasta este răsplata necredinței lor în semnele lui Allah și a faptului că și-au luat religia, pe care li se poruncise să o urmeze și pentru care li se făgăduise o mare răsplată, „drept joacă și distracție.” Inimile lor s-au lăsat distrase și s-au întors de la ea; au tratat-o ca pe o joacă și au luat-o în râs. Sau sensul este că au pus distracția și joaca în locul religiei celei drepte, mulțumindu-se cu acestea în locul ei.

„Și pe care i-a amăgit viața lumească”, cu podoabele și numeroasele îndemnuri care îi cheamă spre ea. S-au mulțumit cu ea, s-au bucurat de ea, s-au întors de la Viața de Apoi și au uitat-o.

„Astăzi îi vom uita”, adică îi vom lăsa în pedeapsă, „așa cum au uitat întâlnirea cu această zi a lor.” S-au purtat ca și cum ar fi fost creați numai pentru lume, fără pedeapsă sau răsplată după ea, „și pentru că tăgăduiau semnele Noastre.”

Ei nu au tăgăduit fiindcă semnele lui Allah ar fi fost puține ori neclare. Dimpotrivă, Allah spune: „Le-am adus o Carte pe care am lămurit-o”, în care am deslușit tot ceea ce oamenii au nevoie să cunoască, „cu știință” de la Allah, care cunoaște starea oamenilor în orice vreme și loc și știe ceea ce le folosește și ceea ce nu le folosește.

Lămurirea Sa nu este lămurirea unuia care nu cunoaște treburile oamenilor ori căruia îi scapă unele dintre ele și care, din această pricină, poate da o hotărâre nepotrivită. Este lămurirea Celui a cărui știință și milă cuprind toate lucrurile.

Cartea este „călăuzire și milă pentru oamenii care cred.” Prin ea credincioșii dobândesc îndrumarea și sunt salvați de rătăcire; adevărul și falsitatea, călăuzirea și rătăcirea sunt făcute limpezi. Prin ea dobândesc și mila și binele și sunt binecuvântați în această lume și în cea de Apoi. Astfel sunt ocrotiți de rătăcire și pierzanie.

Cei care merită pedeapsa nu au crezut în această Carte mare și nu s-au supus poruncilor și interdicțiilor ei. Nu mai rămâne decât să li se întâmple ceea ce Coranul le-a vestit.

De aceea Allah spune: „Așteaptă ei altceva decât împlinirea ei?”, adică împlinirea celor vestite de Carte. Aceasta seamănă cu vorbele lui Yusuf atunci când visul lui s-a împlinit: „Aceasta este împlinirea visului meu de odinioară.” (Yusuf 12:100)

„În ziua când va veni împlinirea ei, cei care au uitat-o mai înainte vor spune”, căindu-se pentru ceea ce au făcut, căutând mijlocire pentru iertarea păcatelor și recunoscând adevărul mesagerilor: „Mesagerii Domnului nostru au venit cu adevărul. Oare avem mijlocitori care să mijlocească pentru noi? Sau am putea fi trimiși înapoi, ca să săvârșim alte fapte decât cele pe care le săvârșeam?”

Timpul întoarcerii în lume va fi trecut: „Mijlocirea mijlocitorilor nu le va fi de niciun folos.” (al-Muddaththir 74:48)

Cererea de a se întoarce în lume pentru a săvârși binele este o făgăduință mincinoasă al cărei scop este numai îndepărtarea pedepsei care i-a lovit. Allah spune: „Chiar dacă ar fi trimiși înapoi, s-ar întoarce la ceea ce le-a fost oprit, căci sunt mincinoși.” (al-An'am 6:28)

„Ei și-au pierdut sufletele”, fiindcă le-au lipsit de câștig și le-au dus pe calea pieirii. Aceasta nu este ca pierderea averii, a bunurilor sau a copiilor, ci o pierdere ce nu mai poate fi îndreptată.

„Iar ceea ce născociseră a dispărut de lângă ei”, adică speranțele mincinoase pe care le nutreau în lume și făgăduințele pe care li le făcuse Șeitan. Vor întâlni ceea ce nu-și închipuiseră; li se va arăta minciuna și rătăcirea, iar ei vor ști că adevărul era ceea ce aduseseră mesagerii.

Versetul 54

Allah ne vestește că El este singurul Domn vrednic de adorare, fără partener și fără asociat: „Cu adevărat, Domnul vostru este Allah, care a creat cerurile și pământul” și tot ceea ce se află în ele, cu toată măreția și întinderea lor, cu desăvârșită precizie, trăinicie și frumusețe.

Le-a creat „în șase zile”; prima dintre ele a fost duminică, iar ultima vineri. Când a încheiat crearea lor și a rânduit în ele ceea ce a rânduit, „S-a înălțat deasupra Tronului”, Tronul măreț care cuprinde cerurile și pământul și tot ceea ce se află în ele și între ele. S-a înălțat într-un fel potrivit măreției, grandorii și puterii Sale.

El S-a înălțat deasupra Tronului, cuprinde sub stăpânirea Sa întreaga împărăție, o cârmuiește și aplică tuturor lucrurilor hotărârile Sale universale și rânduielile Sale religioase.

De aceea spune: „El acoperă ziua cu noaptea.” Noaptea întunecată acoperă ziua luminoasă, astfel încât tot ceea ce se află pe fața pământului se întunecă. Oamenii se liniștesc, vietățile se întorc la adăposturile lor și se odihnesc după osteneala și umblatul de colo-colo din timpul zilei.

Noaptea „urmărește grăbită” ziua. Ori de câte ori vine noaptea, ziua pleacă, iar ori de câte ori vine ziua, noaptea pleacă. Această rânduială continuă fără încetare până când Allah va strânge lumea aceasta și îi va muta pe robi într-un alt sălaș.

„Iar soarele, luna și stelele sunt supuse poruncii Sale”, supuse cârmuirii și stăpânirii Lui. Aceasta arată desăvârșirea Atributelor Sale. Crearea lor și mărimea lor arată puterea Lui desăvârșită; precizia, rânduiala și trăinicia lor arată înțelepciunea Lui desăvârșită; folosul lor pentru nevoile de căpătâi și pentru alte nevoi arată lărgimea milei Sale.

Toate acestea arată știința Sa cuprinzătoare și faptul că nimeni nu merită să fie adorat în afară de El.

„Cu adevărat, ale Lui sunt creația și porunca.” El este Creatorul care a adus la existență toate creaturile din lumea de sus și din lumea de jos, esențele, însușirile și faptele lor. Porunca Sa cuprinde Legile și profețiile.

Creația Sa cuprinde hotărârile Sale universale, iar porunca Sa cuprinde rânduielile religioase; apoi, în sălașul răsplătirii, vor fi hotărârile judecății și răsplătirii.

„Binecuvântat este Allah”, adică este măreț și preaînalt, nemărginit în dărnicie și binefacere. El este binecuvântat în Sine, în măreția și în Atributele Sale desăvârșite și îi binecuvântează pe alții, dăruindu-le mult bine prin dărnicia și bunătatea Lui. Orice binecuvântare din univers este dintre urmele milei Sale. De aceea spune: „Binecuvântat este Allah, Domnul lumilor.”

După ce a pomenit măreția și grandoarea Sa, care le arată oamenilor pricepuți că El este Unul, singurul care trebuie adorat și de la care trebuie cerut ajutorul în toate nevoile, El poruncește ceea ce se cuvine ca robii să facă în urma acestei cunoașteri.

Versetele 55 la 56

Invocarea cuprinde cererea adresată lui Allah și adorarea Lui. Allah ne poruncește să-L chemăm „cu smerenie”, adică stăruind cu umilință în cerere și rămânând statornici în adorare, „și în taină”, nu cu glas tare și nici în văzul oamenilor, ferindu-ne de săvârșirea faptelor de ochii oamenilor, ci în ascuns și cu sinceritate deplină față de Allah Preaînaltul.

„Cu adevărat, El nu-i iubește pe cei care întrec hotarele”, adică pe cei care depășesc măsura în toate lucrurile. Tot o întrecere a hotarelor este ca robul să-I ceară lui Allah lucruri care nu i se potrivesc, să depășească măsura în cerere sau să ridice glasul peste măsură în invocare. Toate acestea intră în întrecerea hotarelor, care este oprită.

„Nu răspândiți stricăciunea pe pământ” prin păcate și neascultare, „după ce a fost îndreptat” prin fapte de ascultare. Păcatele strică purtările, faptele și mijloacele de trai, precum și treburile acestei lumi și ale Vieții de Apoi. Allah Preaînaltul spune: „Stricăciunea s-a arătat pe uscat și pe mare din pricina a ceea ce au agonisit mâinile oamenilor.” (ar-Rum 30:41) Tot astfel, faptele de ascultare îndreaptă purtările, faptele și mijloacele de trai, precum și treburile acestei lumi și ale Vieții de Apoi.

„Și chemați-L cu teamă și nădejde”, adică temându-vă de pedeapsa Lui și nădăjduind răsplata Sa, sperând ca faptele să vă fie primite și temându-vă să nu fie respinse. Nu-L chemați asemenea celui care crede că are un drept asupra Domnului său, este încântat de sine și se ridică deasupra rangului său, nici asemenea celui nepăsător și neatent.

Pe scurt, bunele rânduieli ale invocării pomenite de Allah sunt acestea: sinceritatea numai față de Allah Preaînaltul, arătată prin chemarea Lui în taină și pe ascuns; inima să fie temătoare și plină de nădejde, nu nepăsătoare, lipsită de teamă sau indiferentă față de răspuns. Toate acestea țin de săvârșirea invocării în chip desăvârșit, căci a săvârși bine orice act de adorare înseamnă a depune toată strădania și a-l împlini fără lipsuri din niciun punct de vedere.

De aceea Allah spune: „Cu adevărat, mila lui Allah este aproape de cei care săvârșesc binele”, adică de cei care Îl adoră pe Allah în chip desăvârșit și le fac bine robilor Lui. Cu cât robul sporește în binefacere, cu atât este mai aproape de mila Domnului său, iar Domnul său îi este aproape prin mila Sa. În aceasta se află un îndemn limpede la săvârșirea binelui.

Versetele 57 la 58

Allah Preaînaltul arată una dintre urmele puterii Sale și una dintre adierile milei Sale: „El este Cel care trimite vânturile ca vestitoare înaintea milei Sale”, adică vânturile care vestesc ploaia, o ridică de pe pământ cu voia lui Allah, iar oamenii se bucură de mila Lui și inimile lor se liniștesc înainte ca ploaia să coboare.

„Când ele poartă nori grei”, unele vânturi îi ridică, altele îi adună, iar altele îi fecundează. „Noi îi mânăm spre un ținut mort”, ale cărui vietăți sunt aproape pierite și ai cărui locuitori sunt aproape deznădăjduiți de mila lui Allah.

„Pogorâm prin ei apă”, adică asupra acelui ținut mort. Ploaia îmbelșugată coboară din nor, iar Allah rânduiește un vânt care o face să cadă și altul care o împrăștie, cu voia Sa. „Și scoatem prin ea roade de tot felul.” Oamenii se bucură de mila lui Allah și se desfată cu binefacerea Sa.

„Tot astfel îi vom scoate pe cei morți, pentru ca voi să luați aminte.” După cum am readus pământul la viață prin plante, după ce fusese mort, tot astfel îi vom scoate pe morți din mormintele lor, după ce se vor fi prefăcut în țărână. Aceasta este o dovadă limpede, iar între cele două lucruri nu există nicio deosebire. Cel care socotește învierea cu neputință, deși vede ceea ce îi seamănă, o tăgăduiește numai din încăpățânare și neagă un lucru pe care simțurile îl mărturisesc.

În aceasta se află un îndemn de a cugeta la semnele lui Allah și de a le privi pentru a trage învățăminte și a găsi dovezi, nu cu nepăsare și delăsare.

Apoi Allah pomenește deosebirea dintre pământurile asupra cărora coboară ploaia. „Pământul bun”, adică pământul cu țărână bună, atunci când ploaia coboară asupra lui, „își scoate plantele” pentru care este pregătit, „cu voia Domnului său”. Pricinile nu își produc urmările decât dacă Allah îngăduie aceasta prin voia Sa.

„Iar cel rău nu scoate decât plante sărace”, adică nu scoate decât plante slabe, fără folos și fără binecuvântare.

„Astfel tâlcuim semnele pentru oamenii care sunt mulțumitori.” Le înfățișăm în chipuri felurite, aducem pilde și le îndreptăm către oamenii care Îi mulțumesc lui Allah, recunoscându-I binefacerile și folosindu-le în ceea ce Îi aduce mulțumirea. Ei sunt cei care trag folos din rânduielile și adevărurile privitoare la Allah, lămurite de El în Cartea Sa, fiindcă le privesc ca pe una dintre cele mai mari binefaceri care le vin de la Domnul lor.

Ei le primesc bucurându-se de ele și mărturisindu-și nevoia, apoi cugetă la ele și le cercetează înțelesurile, dobândind din ele potrivit puterii lor de înțelegere.

Aceasta este și o pildă pentru inimi atunci când asupra lor coboară Revelația, care le dă viață, după cum ploaia dă viață pământului. Când Revelația vine la inimile bune, ele o primesc, o învață și cresc potrivit curăției firii și obârșiei lor.

Cât despre inimile rele, în care nu se află bine, când Revelația vine la ele nu găsește primire; dimpotrivă, le află nepăsătoare și neatente sau i se împotrivesc. Ea este pentru ele asemenea ploii care cade peste un pământ sărăturos, peste nisip sau peste stânci și nu lasă nicio urmă. Aceasta seamănă cu spusele lui Allah Preaînaltul: „El pogoară apă din cer, iar văile curg după măsura lor, și șuvoiul poartă o spumă care se ridică.” (ar-Ra'd 13:17)

Versetele 59 la 64

După ce a pomenit dovezile temeinice ale unicității Sale, Allah le întărește amintind ceea ce s-a petrecut cu profeții care și-au chemat neamurile la unicitatea Lui, iar ele i-au tăgăduit; cum i-a sprijinit pe cei care au mărturisit unicitatea Sa și i-a nimicit pe cei care li s-au împotrivit și au respins mesajele; și cum chemarea tuturor mesagerilor a fost una singură, întemeiată pe o singură credință.

Allah ne istorisește despre Nuh, primul dintre mesageri: „L-am trimis pe Nuh la neamul său”, ca să-i cheme la adorarea numai a lui Allah, în vreme ce ei adorau idoli. El le-a spus: „O, neam al meu! Adorați-L pe Allah” singur; „nu aveți altă divinitate în afară de El”, căci El este Creatorul, Dătătorul de hrană și Cârmuitorul tuturor lucrurilor, iar tot ceea ce este în afară de El este creat, supus stăpânirii Sale și lipsit de orice putere proprie.

Apoi i-a avertizat asupra pedepsei lui Allah, dacă nu i se vor supune: „Mă tem pentru voi de pedeapsa unei Zile mărețe.” Aceasta arată sinceritatea și mila lui față de ei. El se temea pentru ei de pedeapsa veșnică și de nefericirea fără sfârșit, asemenea celorlalți mesageri, care au avut față de oameni mai multă milă decât tații și mamele lor. Dar când le-a spus aceasta, ei i-au răspuns în chipul cel mai rău.

„Mai-marii neamului său”, adică liderii, oamenii bogați și influenți, care de obicei se trufesc față de adevăr și nu-i urmează pe mesageri, „au spus: Noi te vedem într-o rătăcire vădită.” Nu le-a fost de ajuns - Allah să-i osândească - să nu-l urmeze, ci s-au trufit și l-au defăimat în chipul cel mai urât, descriindu-l ca rătăcit, ba chiar ca aflat într-o rătăcire vădită, de parcă lucrul acesta ar fi fost limpede tuturor.

Aceasta este una dintre cele mai cumplite forme de încăpățânare, care nu poate înșela nici măcar pe omul cu cea mai slabă judecată. De fapt, descrierea „rătăcire vădită” li se potrivea neamului lui Nuh: ei veneau la idolii pe care îi plămădeau cu mâinile lor din materie neînsuflețită, ce nu auzea, nu vedea și nu le era de niciun folos, îi ridicau la rangul Creatorului cerurilor și le închinau tot ce puteau din feluritele acte de adorare.

Dacă nu ar fi avut minți prin care dovada lui Allah să se statornicească împotriva lor, s-ar fi spus că nebunii sunt mai bine călăuziți decât ei; de fapt, nebunii sunt mai bine călăuziți și mai chibzuiți decât ei. Nuh le-a răspuns cu blândețe și bunătate, nădăjduind să i se supună.

„El a spus: O, neam al meu! Nu este rătăcire în mine”, adică nu sunt rătăcit în niciun chip; dimpotrivă, eu însumi sunt călăuzit și îi călăuzesc pe alții. Călăuzirea lui era de același fel cu cea a fraților săi, mesagerii cu hotărâre statornică: cea mai înaltă și mai desăvârșită călăuzire, călăuzirea mesajului deplin.

De aceea a spus: „Ci eu sunt un mesager de la Domnul lumilor”, adică Domnul meu și Domnul vostru, Domnul tuturor creaturilor, Cel care le crește și le îngrijește prin toate felurile de cârmuire. Una dintre cele mai mărețe forme ale acestei cârmuiri este trimiterea mesagerilor la robi, ca să le poruncească faptele drepte, purtările alese și credințele sănătoase și să-i oprească de la contrariile lor.

De aceea a spus: „Vă vestesc mesajele Domnului meu și vă sfătuiesc cu sinceritate”, adică slujba mea este să vă vestesc mesajul, să vă lămuresc unicitatea Lui, poruncile și interdicțiile Sale, sfătuindu-vă cu sinceritate și având milă de voi.

„Și știu de la Allah ceea ce voi nu știți.” De aceea, dacă aveți judecată, vi se cuvine să mă ascultați și să urmați porunca mea.

„Vă mirați că v-a venit o amintire de la Domnul vostru printr-un bărbat dintre voi?” Cum vă mirați de un lucru de care nu se cuvine să vă mirați: că v-a venit amintirea, îndemnul și sfatul printr-un bărbat dintre voi, a cărui fire, sinceritate și stare le cunoașteți? Aceasta este grija lui Allah față de voi, iar binefacerea Lui trebuie întâmpinată cu primire și mulțumire.

„Ca să vă avertizeze, pentru ca voi să vă temeți de Allah și să aveți parte de mila Sa”, adică să vă avertizeze de pedeapsa dureroasă, să folosiți mijloacele prin care scăpați de ea prin temerea de Allah în public și în ascuns și, astfel, să dobândiți mila Sa îmbelșugată.

Strădania lui nu le-a folosit și nu a dat roade în privința lor. „Ei l-au socotit mincinos, iar Noi l-am salvat pe el și pe cei care erau cu el în corabie”, vasul pe care Allah i-a poruncit lui Nuh să-l construiască. El i-a revelat să ia în el câte o pereche din fiecare vietate, împreună cu familia sa și cu cei care crezuseră alături de el. Nuh i-a luat pe toți, iar Allah i-a salvat prin corabie.

„Și i-am înecat pe cei care au tăgăduit semnele Noastre. Cu adevărat, ei erau un neam orb” față de călăuzire. Ei au văzut adevărul, iar Allah le-a arătat, prin Nuh, semne limpezi care i-ar fi făcut pe oamenii cu înțelegere să creadă; totuși l-au batjocorit, au râs de el și nu au crezut.

Versetele 65 la 72

„Și la 'Ad” - primul neam 'Ad, care locuia în Yemen - „l-am trimis pe fratele lor” de neam, „Hud”, ca profet. El îi chema la unicitatea lui Allah și îi oprea de la asociere și de la tiranie pe pământ.

El le-a spus: „O, neam al meu! Adorați-L pe Allah! Nu aveți altă divinitate în afară de El. Oare nu vă temeți?” Oare nu vă temeți de mânia și pedeapsa Lui, dacă rămâneți în starea voastră? Ei însă nu i-au răspuns și nu i s-au supus.

„Mai-marii neamului său care nu credeau au spus”, respingându-i chemarea și defăimându-i mesajul: „Noi te vedem lipsit de judecată și te socotim dintre mincinoși”, adică nu te socotim decât nechibzuit și necopt și înclinăm să credem că ești unul dintre mincinoși.

Lucrurile se răsturnaseră cu totul în mințile lor și deveniseră orbi față de adevăr, încât l-au învinuit pe profetul lor de ceea ce se afla chiar în ei, deși el era cel mai departe dintre oameni de aceste însușiri. Ei erau adevărații nechibzuiți și mincinoși.

Ce nechibzuință poate fi mai mare decât a celui care întâmpină cel mai mare adevăr cu respingere, se trufește față de oamenii care vor să-l călăuzească și să-i arate drumul cu toată sinceritatea, apoi se supune cu trupul și cu inima oricărui șeitan răzvrătit și își pune adorarea unde nu se cuvine, adorând pomi și pietre care nu-i pot folosi cu nimic? Și ce minciună poate fi mai mare decât aceea de a-I atribui lui Allah toate aceste născociri?

„El a spus: O, neam al meu! Nu este lipsă de judecată în mine” din niciun punct de vedere. Dimpotrivă, el era un mesager călăuzit și călăuzitor: „Ci eu sunt un mesager de la Domnul lumilor. Vă vestesc mesajele Domnului meu și sunt pentru voi un sfătuitor sincer și vrednic de încredere.” Vi se cuvine să primiți, să vă supuneți și să-L ascultați pe Domnul robilor.

„Vă mirați că v-a venit o amintire de la Domnul vostru printr-un bărbat dintre voi, ca să vă avertizeze?” Cum vă mirați de ceea ce nu este nicidecum de mirare? Allah v-a trimis un bărbat dintre voi, pe care îl cunoașteți, ca să vă călăuzească spre ceea ce vă îndreaptă și să vă îndemne la ceea ce vă folosește. Mirarea voastră este mirarea celor care resping.

„Amintiți-vă că El v-a făcut urmași după neamul lui Nuh.” Lăudați-L pe Domnul vostru și mulțumiți-I, căci v-a statornicit pe pământ și v-a făcut urmași ai neamurilor care i-au socotit mincinoși pe mesageri și pe care Allah le-a nimicit. Pe voi v-a lăsat în viață ca să vadă cum veți lucra. Feriți-vă să stăruiți în tăgăduire așa cum au stăruit ei, ca să nu vă lovească ceea ce i-a lovit pe ei. Amintiți-vă și binefacerea prin care Allah v-a deosebit: „Și v-a sporit în alcătuirea trupului”, dăruindu-vă putere, trupuri mari și tărie. „Amintiți-vă binefacerile lui Allah”, harul Său cuprinzător și darurile Sale repetate, „pentru ca voi”, amintindu-vă de ele cu mulțumire și împlinind ceea ce vi se cuvine față de ele, „să izbândiți”, adică să dobândiți ceea ce căutați și să scăpați de ceea ce vă înspăimântă.

Hud i-a povățuit, le-a amintit, le-a poruncit să mărturisească unicitatea lui Allah și le-a spus că este un sfătuitor sincer și vrednic de încredere. I-a avertizat că Allah îi poate pedepsi așa cum îi pedepsise pe cei dinaintea lor și le-a amintit binefacerile lui Allah și hrana îmbelșugată pe care le-o dăruise. Însă ei nu s-au supus și nu i-au răspuns chemării. „Ei au spus”, mirați de chemarea lui și vestindu-i că supunerea față de el era pentru ei cu neputință: „Ai venit la noi ca să-L adorăm numai pe Allah și să părăsim ceea ce adorau părinții noștri?” Allah să-i osândească! Ei socoteau că cea mai înaltă obligație și cel mai desăvârșit lucru nu puteau să se opună credințelor moștenite de la părinții lor. Au pus rătăcirea părinților, asocierea și adorarea idolilor mai presus de chemarea mesagerilor la unicitatea lui Allah, fără partener.

Și-au tăgăduit profetul și au spus: „Adu asupra noastră ceea ce ne ameninți că va veni, dacă ești dintre cei care spun adevărul.” Astfel s-au rugat împotriva lor înșiși.

Hud le-a spus: „Pedeapsa și mânia Domnului vostru s-au hotărât deja asupra voastră”, adică vor coborî negreșit, căci toate pricinile lor s-au împlinit și vremea nimicirii a sosit.

„Vă certați cu mine pentru niște nume pe care le-ați născocit voi și părinții voștri?” Cum vă certați pentru lucruri lipsite de realitate și pentru idoli pe care i-ați numit divinități, deși nu se află în ei nicio urmă de divinitate? „Pentru care Allah nu a pogorât nicio dovadă.” Dacă aceasta ar fi fost adevărată, Allah ar fi pogorât o dovadă pentru ea; faptul că nu a pogorât nimic dovedește falsitatea ei. Nu există niciun lucru care trebuie căutat și urmărit - mai ales în marile chestiuni de temelie ale religiei - fără ca Allah să fi adus pentru el o dovadă hotărâtoare.

„Așteptați, așadar” pedeapsa pe care v-am făgăduit-o, „și eu aștept împreună cu voi.” Între cele două așteptări este o mare deosebire: una este așteptarea celui care se teme că pedeapsa va coborî asupra lui, iar cealaltă este așteptarea celui care nădăjduiește victoria și răsplata lui Allah.

De aceea Allah spune: „L-am salvat pe el”, adică pe Hud, „și pe cei care erau cu el, prin mila Noastră.” Allah i-a călăuzit la credință, le-a făcut credința un mijloc de a dobândi mila Sa și i-a salvat prin mila Lui.

„Și i-am nimicit până la ultimul pe cei care au tăgăduit semnele Noastre”, adică i-am stârpit prin pedeapsa aspră care nu a lăsat viu pe niciunul dintre ei. Allah a trimis asupra lor vântul nimicitor care nu lasă nimic din ceea ce atinge fără să-l prefacă în pulbere. Au pierit, iar din ei nu au mai rămas de văzut decât locuințele. Privește, așadar, cum a fost sfârșitul celor avertizați, împotriva cărora dovada fusese statornicită, dar care nu au luat aminte; li s-a poruncit credința, dar nu au crezut, iar sfârșitul lor a fost nimicirea, rușinea și umilirea.

„Au fost urmăriți de blestem în această lume și în Ziua Învierii. Cu adevărat, 'Ad nu a crezut în Domnul lor. Departe să fie 'Ad, neamul lui Hud!” (Hud 11:60)

Aici Allah spune: „Căci ei nu erau credincioși” în niciun chip; i-a descris drept necredincioși și încăpățânați și i-a caracterizat prin trufie și stricăciune.

Versetele 73 la 79

„Și la Thamud” - tribul cunoscut care locuia în al-Hijr și în împrejurimile sale, în ținutul Hijaz din Peninsula Arabă - „l-am trimis pe fratele lor” de neam, „Salih”, ca profet. El îi chema la credință și la unicitatea lui Allah și îi oprea de la asociere și de la așezarea unor rivali alături de El.

El le-a spus: „O, neam al meu! Adorați-L pe Allah! Nu aveți altă divinitate în afară de El.” Chemarea lui era aceeași cu a fraților săi dintre mesageri: porunca de a-L adora numai pe Allah și lămurirea că oamenii nu au altă divinitate în afară de El.

„V-a venit un semn limpede de la Domnul vostru”, adică un semn nemaipomenit, care nu putea fi decât unul ceresc și pe care oamenii nu erau în stare să-l producă. Apoi l-a lămurit: „Aceasta este cămila lui Allah, un semn pentru voi”, adică o cămilă aleasă și nobilă, atribuită lui Allah Preaînaltul pentru cinstire, în care se află un semn măreț pentru voi.

Felul semnului este pomenit în alt loc: „El a spus: Aceasta este o cămilă. Ea are rândul ei la apă, iar voi aveți rândul vostru într-o zi cunoscută.” (ash-Shu'ara 26:155) Ei aveau un puț mare, cunoscut drept Puțul Cămilei, din care beau pe rând ei și cămila. Într-o zi bea cămila, iar oamenii beau laptele din ugerul ei; în cealaltă zi veneau ei la apă, iar cămila lipsea.

Profetul lor Salih le-a spus: „Lăsați-o să pască pe pământul lui Allah”; nu aveți de suportat nicio cheltuială pentru întreținerea ei. „Și nu o atingeți cu vreun rău”, ologind-o ori vătămând-o altfel, „căci vă va cuprinde o pedeapsă dureroasă.”

„Amintiți-vă că El v-a făcut urmași” pe pământ, ca să vă bucurați de el și să dobândiți ceea ce căutați, „după 'Ad”, pe care Allah i-a nimicit, făcându-vă pe voi urmașii lor.

„Și v-a așezat pe pământ”, adică v-a statornicit în el și v-a înlesnit mijloacele prin care să ajungeți la ceea ce doriți. „Vă ridicați palate în câmpiile lui”, în ținuturile netede, fără munți, unde vă ridicați case, „și vă săpați locuințe în munți”, așa cum se poate vedea până astăzi: locuințele și clădirile lor săpate în munte vor rămâne cât timp rămân munții.

„Amintiți-vă binefacerile lui Allah”, harurile și darurile Sale pentru voi - mijloace de trai și putere - „și nu umblați pe pământ răspândind stricăciunea”, adică nu ruinați pământul prin păcate și neascultare. Păcatele duc la ruinarea ținuturilor înfloritoare; iată că țara lor a rămas fără ei, iar locuințele lor sunt pustii și înspăimântătoare.

„Mai-marii neamului său, care se trufeau”, liderii și nobilii prea trufași ca să creadă, „le-au spus celor socotiți slabi” - căci nu toți cei slabi erau credincioși - „celor dintre ei care crezuseră: Știți cu adevărat că Salih este trimis de Domnul său?” Adică: spune adevărul ori minte?

Cei socotiți slabi au răspuns: „Noi credem în mesajul cu care a fost trimis”, adică în unicitatea lui Allah și în tot ceea ce ne vestește despre El, despre poruncile și interdicțiile Sale.

„Cei care se trufeau au spus: Noi nu credem în ceea ce voi credeți.” Trufia i-a împiedicat să se supună adevărului căruia i se supuseseră cei socotiți slabi.

„Apoi au ologit cămila” despre care el îi avertizase că, dacă îi vor face rău, îi va cuprinde o pedeapsă dureroasă. „Și au încălcat cu trufie porunca Domnului lor”, adică inimile li s-au împietrit și au refuzat cu aroganță porunca Domnului lor. O asemenea încălcare trufașă îl face pe om să guste pedeapsa aspră; de aceea nu este de mirare că Allah a trimis asupra lor o pedeapsă pe care nu o trimisese asupra altora.

Pe lângă aceste fapte, L-au înfruntat pe Allah fără să le pese de ceea ce săvârșeau, ba chiar s-au lăudat: „O, Salih! Adu asupra noastră ceea ce ne ameninți că va veni, dacă ești dintre mesageri.” El le-a spus: „Mai bucurați-vă în locuințele voastre trei zile. Aceasta este o făgăduință ce nu va fi dezmințită.” (Hud 11:65)

„Atunci cutremurul i-a cuprins, iar dimineața i-a găsit zăcând fără viață în casele lor”, prăbușiți pe genunchi, căci Allah îi nimicise până la ultimul.

„El”, adică Salih, „s-a îndepărtat de ei” când Allah a coborât pedeapsa asupra lor și a spus, mustrându-i după nimicirea lor: „O, neam al meu! V-am vestit mesajul Domnului meu și v-am sfătuit cu sinceritate.” V-am vestit tot ceea ce Allah m-a trimis să vă aduc, am dorit cu stăruință călăuzirea voastră și mi-am dat toată silința ca voi să urmați calea dreaptă și religia cea dreaptă. „Dar voi nu-i iubiți pe sfătuitorii sinceri”; ați respins vorba lor și ați ascultat de orice șeitan blestemat.

Să se știe că mulți tâlcuitori pomenesc în această istorisire că acea cămilă a ieșit dintr-o stâncă tare și netedă pe care oamenii i-o indicaseră lui Salih; că stânca a avut durerile unei cămile gestante, iar cămila a ieșit în vreme ce ei priveau; că ea avea un pui care, atunci când mama lui a fost ologită, a scos trei strigăte, apoi muntele s-a deschis și puiul a intrat în el; și că Salih le-ar fi spus: semnul venirii pedepsei este că în prima zi chipurile voastre vor fi galbene, în a doua roșii, iar în a treia negre; și că s-a întâmplat așa cum le-a spus.

Acestea fac parte dintre relatările israelite care nu trebuie așezate în tâlcuirea Cărții lui Allah. Nimic din Coran nu le dovedește. Dimpotrivă, dacă ar fi fost adevărate, Allah Preaînaltul le-ar fi pomenit, fiindcă ele cuprind semne nemaipomenite, pilde și învățături pe care El nu le-ar fi trecut cu vederea și nu le-ar fi lăsat nepomenite până să ajungă la noi prin oameni ale căror relatări nu sunt vrednice de încredere. Mai mult, Coranul arată falsitatea unora dintre aceste lucruri.

Salih le-a spus: „Mai bucurați-vă în locuințele voastre trei zile.” (Hud 11:65) Adică bucurați-vă în această vreme foarte scurtă, căci după ea nu veți mai avea nicio plăcere. Ce plăcere ar mai fi putut avea un neam al cărui profet - potrivit relatării amintite - îi avertizase asupra pedepsei și le vestise semnele ei, care urmau să vină zi după zi și să-i cuprindă pe toți, prin îngălbenirea, înroșirea și apoi înnegrirea chipurilor lor din pricina pedepsei?

Aceasta nu poate fi decât în contradicție cu Coranul și potrivnică lui. Coranul cuprinde lămurire și călăuzire îndestulătoare și nu are nevoie de altceva.

Dacă însă există o relatare autentică de la Mesagerul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, care nu contrazice Cartea lui Allah, o primim, fiindcă aceasta intră în ceea ce Coranul ne poruncește să urmăm: „Ceea ce vă dă Mesagerul, luați, iar de la ceea ce vă oprește, opriți-vă.” (al-Hashr 59:7)

Am arătat mai înainte că nu este îngăduit ca sensurile Cărții lui Allah să fie tâlcuite prin relatările israelite, chiar dacă este îngăduită povestirea acelora dintre ele pe care nici nu le putem crede cu certitudine, nici nu le putem dezminți. Înțelesurile Cărții lui Allah sunt sigure, în vreme ce aceste relatări nu pot fi confirmate și nici respinse; prin urmare, ele nu pot fi folosite la tâlcuirea Coranului.

Versetele 80 la 84

„Și” amintește-l pe robul Nostru „Lut”, pe care l-am trimis la neamul său, ca să le poruncească să-L adore numai pe Allah și să-i oprească de la fapta rușinoasă pe care nimeni dintre lumi nu o mai săvârșise înaintea lor.

„El a spus neamului său: Săvârșiți voi acea faptă rușinoasă?”, faptă care întrece toate celelalte fapte rușinoase prin urâțenie și mârșăvie, „pe care nimeni dintre lumi nu a mai săvârșit-o înaintea voastră?” Ea era una dintre cele mai respingătoare fapte, iar faptul că ei au născocit-o și au deschis drumul celor de după ei era, la rândul lui, dintre cele mai cumplite lucruri.

Apoi a lămurit: „Voi vă apropiați cu poftă de bărbați în locul femeilor.” Lăsați femeile pe care Allah le-a creat pentru voi, în care găsiți desfătarea potrivită poftei și firii sănătoase, și vă îndreptați spre partea dinapoi a bărbaților, locul cel mai murdar și mai respingător, din care ies necurățiile și lucrurile pe care omul se rușinează chiar să le pomenească, cu atât mai mult să le atingă și să se apropie de ele.

„Cu adevărat, sunteți un neam care întrece hotarele”, adică depășiți limitele lui Allah și aveți îndrăzneala de a săvârși lucrurile pe care El le-a oprit.

„Singurul răspuns al neamului său a fost să spună: Alungați-i din cetatea voastră! Ei sunt oameni care vor să rămână curați”, adică se feresc de săvârșirea faptelor rușinoase. „Nu s-au răzbunat pe ei decât pentru că au crezut în Allah, Atotputernicul, Cel Vrednic de laudă.” (al-Buruj 85:8)

„Noi l-am salvat pe el și familia sa, în afara soției lui, care a fost dintre cei rămași în urmă”, adică dintre cei lăsați în urmă și cuprinși de pedeapsă. Allah i-a poruncit să plece noaptea împreună cu familia sa, fiindcă pedeapsa avea să vină asupra neamului lui dimineața. El a plecat cu familia, în afara soției sale, pe care a lovit-o ceea ce i-a lovit pe ceilalți.

„Am pogorât asupra lor o ploaie de pietre”, adică pietre fierbinți din lut ars; Allah a întors cetatea cu susul în jos. „Privește, așadar, cum a fost sfârșitul păcătoșilor”: nimicirea și rușinea necurmată.

Versetele 85 la 87

„Și la Madyan”, tribul cunoscut, „l-am trimis pe fratele lor” de neam, „Shu'ayb”, ca să-i cheme la adorarea numai a lui Allah, fără partener, și să le poruncească să dea măsura și greutatea deplină, să nu le micșoreze oamenilor bunurile și să nu răspândească stricăciunea pe pământ prin multe păcate.

De aceea a spus: „Nu răspândiți stricăciunea pe pământ după ce a fost îndreptat. Aceasta este mai bine pentru voi, dacă sunteți credincioși.” Părăsirea păcatelor din ascultare față de porunca lui Allah și din dorința de a vă apropia de El este mai bună și mai folositoare decât săvârșirea neascultării care atrage mânia Celui Atotputernic și pedeapsa Focului.

„Nu stați la pândă” oamenilor „pe toate drumurile”, adică pe fiecare cale mult umblată, avertizându-i pe oameni să nu o urmeze și „amenințând” pe cei care merg pe ea, „abătându-i de la calea lui Allah” pe cei care vor să o urmeze și să fie călăuziți, „și căutând să o faceți strâmbă”, adică dorind ca drumul lui Allah să devină strâmb și răsucindu-l după poftele voastre.

Vouă și celorlalți vi se cuvenea să respectați și să cinstiți drumul pe care Allah l-a rânduit robilor Săi ca să ajungă la mulțumirea și la Paradisul Lui, arătându-le astfel cea mai mare milă; se cuvenea să sprijiniți acest drum, să chemați oamenii la el și să-l apărați, nu să-i opriți de la el și să-i îndepărtați. Aceasta este nerecunoștința față de binefacerea lui Allah și cutezanța împotriva Lui: faceți strâmbă calea cea mai dreaptă și mai cumpănită și îi defăimați pe cei care o urmează.

„Amintiți-vă” binefacerile lui Allah asupra voastră și „că erați puțini, iar El v-a înmulțit.” V-a înmulțit dăruindu-vă soții, urmași și sănătate. Nu v-a încercat cu epidemii și boli nimicitoare care să vă împuțineze, nici nu le-a dat dușmanilor putere să vă stârpească și nici nu v-a împrăștiat prin ținuturi. Dimpotrivă, v-a dăruit unirea, belșugul mijloacelor de trai și mulțimea urmașilor.

„Și priviți cum a fost sfârșitul celor care răspândeau stricăciunea.” Veți vedea că adunările lor s-au risipit, iar ținuturile lor au rămas pustii și părăsite. Nu au lăsat în urmă o pomenire bună; în această lume i-a ajuns blestemul, iar în Ziua Învierii vor avea rușine și umilire și mai mari.

„Dacă o parte dintre voi crede în mesajul cu care am fost trimis, iar alta nu crede” - iar aceasta din urmă era majoritatea - „așteptați cu răbdare până când Allah va judeca între noi. El este Cel mai bun dintre judecători.” El îl va sprijini pe cel care are dreptate și va trimite pedeapsa asupra celui care urmează falsitatea.