Text integral · Pasaje · 54
Înstrăinarea la oamenii căii
Într-o relatare mursal a lui al-Ḥasan, acesta transmite de la Profet ﷺ, care relatează de la Domnul său:
علامة الطهر أن يكون قلب العبد عندي معلقا، فإذا كان كذلك لم ينسني على كل حال، وإن كان كذلك مننت عليه بالاشتغال بي كي لا ينساني، فإذا لم ينسني حركت قلبه، فإذا تكلم تكلم بي، وإذا سكت سكت بي، فذلك الذي تأتيه المعونة من عندي
Semnul curăției este ca inima robului să fie legată de Mine. Când este astfel, el nu Mă uită în nicio împrejurare. Când este astfel, îl binecuvântez să se ocupe de Mine, pentru a nu Mă uita. Iar când nu Mă uită, îi pun inima în mișcare: dacă vorbește, vorbește prin Mine, iar dacă tace, tace prin Mine. Acela este cel căruia îi vine ajutorul de la Mine.
Oamenii aflați în această stare sunt străinii dintre străini, iar înstrăinarea lor este cea mai rară. La oamenii căii, înstrăinarea este de două feluri: **văzută** și **lăuntrică**.
**Cea văzută** este înstrăinarea oamenilor drepți printre nelegiuiți, a celor sinceri printre fățarnici și ipocriți, a învățaților printre oamenii neștiinței și ai moravurilor rele, a învățaților Vieții de Apoi printre învățații lumii, de la care au fost luate teama și grija, și a celor cumpătați față de lume printre cei care râvnesc la ceea ce se sfârșește și nu dăinuie.
**Cea lăuntrică** este înstrăinarea năzuinței: înstrăinarea cunoscătorilor lui Allah printre toți oamenii, chiar și printre învățați, adoratori și asceți. Aceia se opresc la știința, adorarea și renunțarea lor la lume; aceștia, însă, se opresc la Cel pe care-L adoră și inimile lor nu se abat de la El.
Abū Sulaymān ad-Dārānī spunea despre ei: „Năzuința lor este alta decât năzuința oamenilor, dorința lor pentru Viața de Apoi este alta decât dorința oamenilor, iar ruga lor este alta decât ruga oamenilor.”
Întrebat care sunt cele mai bune fapte, el a plâns și a spus: „Ca El să privească în inima ta și să nu te vadă dorind, din această lume și din Viața de Apoi, pe altcineva decât pe El.”
Yaḥyā ibn Muʿādh a spus: „Ascetul este străin în lume, iar cunoscătorul lui Allah este străin în Viața de Apoi.”
El arată că omul cumpătat față de lume este străin între oamenii lumii, iar cunoscătorul lui Allah este străin între oamenii Vieții de Apoi. Nici adoratorii, nici asceții nu-l cunosc; îl cunoaște doar cel asemenea lui, cu o năzuință ca a sa.
Se poate ca toate aceste înstrăinări, cele mai multe dintre ele sau unele dintre ele, să se adune pentru cunoscătorul lui Allah. Atunci nu mai întreba de înstrăinarea lui! Cunoscătorii lui Allah sunt în văzul oamenilor acestei lumi și ai Vieții de Apoi.
Yaḥyā ibn Muʿādh a spus: „Adoratorul este cunoscut, iar cunoscătorul lui Allah este ascuns.” Se poate ca starea cunoscătorului lui Allah să-i rămână ascunsă chiar lui însuși, fiindcă starea lui este tainică și el are o părere rea despre sine.
În hadithul lui Saʿd, Profetul ﷺ a spus:
إن الله يحب العبد الخفي التقي
Allah îl iubește pe robul ascuns și evlavios.22
În hadithul lui Muʿādh, Profetul ﷺ a spus:
إن الله يحب من عباده الأخفياء الأتقياء، الذين إذا حضروا لم يعرفوا، وإذا غابوا لم يفتقدوا، أولئك أئمة الهدى ومصابيح العلم
Allah îi iubește dintre robii Săi pe cei ascunși și evlavioși: când sunt de față, nu sunt cunoscuți, iar când lipsesc, nu li se simte lipsa. Aceștia sunt călăuzitorii dreptei îndrumări și luminile științei.
ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Ferice de robul care nu-i cunoaște pe oameni și pe care oamenii nu-l cunosc, dar pe care Allah îl cunoaște cu mulțumire față de el. Aceștia sunt luminile călăuzirii, prin care se risipește orice încercare întunecată.”
Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Fiți cu inimile înnoite și cu hainele ponosite, lumini în întuneric, ascunși oamenilor pământului și cunoscuți celor din cer.”
Aceștia sunt cei mai aparte dintre oamenii înstrăinării. Ei sunt cei care fug cu religia lor de încercări, cei desprinși de triburile lor, care vor fi adunați împreună cu ʿĪsā, pacea fie asupra lui. Între oamenii Vieții de Apoi sunt mai rari decât sulful roșu; cum să fie atunci printre oamenii lumii?! Starea lor le rămâne adesea ascunsă ambelor categorii, după cum s-a spus:
تواريت عن دهري بظل جناحه فعيني ترى دهري وليس يراني ولو تسئل الأيام ما اسمي لما درت وأين مكاني ما فرعن مكاني
M-am ascuns de vremea mea sub umbra aripii ei; Ochiul meu îmi vede vremea, dar ea nu mă vede. Dacă ai întreba zilele cum mă cheamă, n-ar ști; Nici unde-mi este locul: nu mi-au cunoscut sălașul.
Cel care se arată dintre ei oamenilor se află între ei cu trupul, însă inima lui este legată de lăcașul cel de sus, așa cum i-a descris conducătorul credincioșilor, Allah să fie mulțumit de el:
جسمي معي غير أن الروح عندكم فالجسم في غربة والروح في وطن
Trupul meu este cu mine, dar sufletul îmi este la voi; Trupul este străin, iar sufletul este acasă.
Rābiʿa al-ʿAdawiyya, Allah Preaînaltul să aibă milă de ea, recita în acest sens:
ولقد جعلتك في الفؤاد محدثي وأبحت جسمي من أراد جلوسي فالجسم مني للحبيب مؤانس وحبيب قلبي في الفؤاد أنيسي
Te-am făcut tovarășul de vorbă al inimii mele, Iar trupul l-am îngăduit celui ce dorește să-mi stea alături. Trupul meu îi ține astfel tovărășie celui iubit, Iar iubitul inimii mele îmi este, în inimă, tovarăș.
Cei mai mulți dintre ei nu au puterea să se amestece cu oamenii, așa că fug în singurătate, pentru a-și găsi tovărășia în Cel iubit. De aceea cei mai mulți petreceau mult timp singuri.
Unul dintre ei a fost întrebat: „Nu te simți singur?” A răspuns: „Cum m-aș simți singur, când El spune: «Eu sunt tovarășul celui care Mă pomenește»?”
Un altul a spus: „Se poate simți cineva singur alături de Allah?”
S-a transmis de la unul dintre ei: „Cel care se simte stingher în singurătate are prea puțină apropiere de Domnul său.”
Yaḥyā ibn Muʿādh obișnuia să se retragă mult în singurătate. Fratele său l-a mustrat și i-a spus: „Dacă ești dintre oameni, ai nevoie de oameni.” Yaḥyā a răspuns: „Dacă ești dintre oameni, ai nevoie de Allah.”
A fost întrebat: „Dacă i-ai părăsit pe oameni, cu cine trăiești?” A răspuns: „Cu Cel pentru care i-am părăsit.”
Ibrāhīm ibn Adham a recitat:
هجرت الخلق طرًّا في هواكا وأيتمت العيال لكي أراكا فلو قطعتني في الحب إربا لما حن الفؤاد إلى سواكا
I-am părăsit pe toți oamenii din iubire pentru Tine Și am lăsat copiii fără mine, ca să Te văd. Chiar de m-ai tăia în bucăți în această iubire, Inima nu ar tânji după altcineva decât Tine.
Ibn Ghazwān a fost mustrat pentru singurătatea sa și a spus: „Am găsit odihna inimii mele în tovărășia Celui la care se află ceea ce-mi trebuie.”
Din pricina înstrăinării lor de oameni, unii au fost uneori socotiți nebuni, fiindcă starea lor era atât de îndepărtată de a oamenilor, după cum se spunea și despre Uways.
Abū Muslim al-Khawlānī Îl pomenea mult pe Allah, iar limba lui nu ostenea. Un bărbat le-a spus celor care stăteau cu el: „Tovarășul vostru este nebun?” Abū Muslim a spus: „Fiul fratelui meu, dimpotrivă, acesta este leacul nebuniei.”
Într-un hadith de la Profet ﷺ se spune:
اذكروا الله حتى يقولوا مجنون
Pomeniți-L pe Allah până când vor spune că sunteți nebuni.23
Al-Ḥasan îi descria astfel: „Când neștiutorul îi privește, îi crede bolnavi, deși nu au nicio boală. Spune: «Și-au pierdut mințile!» Dar pe ei i-a cuprins un lucru măreț. Nicidecum! Pe Allah, el este prea preocupat ca să se ocupe de lumea voastră.”
Despre aceasta s-a spus:
وحرمة الود ما لي عنكم عوض وليس لي في سواكم سادتي غرض وقد شرطت على قوم صحبتهم بأن قلبي لكم من دونهم فرضوا ومن حديثي بهم قالوا به مرض فقلت لا زال عني ذلك المرض
Pe sfințenia iubirii, nimeni nu vă poate înlocui; Stăpânii mei, nu caut pe nimeni în afara voastră. Celor cu care m-am însoțit le-am pus condiția Ca inima mea să fie a voastră, nu a lor; au primit. Auzindu-mă vorbind despre ei, au spus: «Este bolnav!» Am răspuns: «Să nu mă părăsească această boală!»
Într-un hadith, Profetul ﷺ l-a povățuit pe un om:
استحي من الله كما تستحي من رجلين من صالحي عشيرتك لا يفارقانك
Rușinează-te de Allah așa cum te-ai rușina de doi oameni drepți din tribul tău, care nu te părăsesc.
Într-un alt hadith, el ﷺ a spus:
أفضل الإيمان أن تعلم أن الله معك حيثما كنت
Cea mai bună credință este să știi că Allah este cu tine oriunde te-ai afla.
Într-un alt hadith, el ﷺ a fost întrebat:
سئل ﷺ ما تزكية النفس؟ قال: (أن يعلم أن الله معه حيث كان)
«Ce este curățirea sufletului?» A răspuns: «Să știe că Allah este cu el oriunde s-ar afla.»
Într-un alt hadith, el ﷺ a spus:
ثلاثة في ظل الله يظلهم في ظله يوم لا ظل إلا ظله
Trei sunt la umbra lui Allah; El îi va umbri cu umbra Sa în ziua în care nu va fi altă umbră decât umbra Sa...
A pomenit între ei un om care, oriîncotro s-ar îndrepta, știe că Allah este cu el.
S-a transmis în mod autentic că el ﷺ, întrebat despre iḥsān, a răspuns:
سئل عن الإحسان فقال: (أن تعبد الله كأنك تراه فإن لم تكن تراه فإنه يراك)
Să-L adori pe Allah ca și cum L-ai vedea, căci, deși tu nu-L vezi, El te vede.24
Abū ʿUbāda are în acest sens câteva versuri frumoase, pe care a greșit adresându-le unei făpturi. Am îndreptat câteva dintre ele, pentru a se potrivi cu această cale:
كأن رقيبا منك يرعى خواطري وآخر يرعى ناظري ولساني فما بصرت عيناي بعدك منظرا يسوءك إلا قلت قد رمقاني ولا بدرت من في بعدك لفظة لغيرك إلا قلت قد سمعاني ولا خطرت من ذكر غيرك خطرة على القلب إلا عرجا بعناني إذا ما تسلى القاعدون على الهوى بذكر فلان أو كلام فلان وجدت الذي يسلي سواي يشوقني إلى قربكم حتى أمل مكاني وإخوان صدق قد سئمت لقاءهم وأغضيت طرفي عنهم ولساني وما البغض أسلى عنهم غير أنني أراك كما كل الجهات تراني
Parcă un veghetor din partea Ta îmi păzește gândurile, Iar altul îmi păzește privirea și limba. De când Te cunosc, ochii nu-mi văd ceva ce Te supără Fără să spun: «Veghetorii mei m-au zărit!» Niciun cuvânt nu-mi scapă pentru altcineva decât Tine Fără să spun: «Veghetorii mei m-au auzit!» Niciun gând despre altcineva nu-mi trece prin inimă Fără ca ei să-mi tragă înapoi frâul. Când cei opriți la iubire își caută alinare Pomenindu-l pe cutare sau vorbind despre cutare, Găsesc că ceea ce-i alină pe alții îmi sporește dorul De apropierea Ta, până când locul în care sunt mi se urăște. M-am săturat să-mi întâlnesc chiar și frații adevărați Și mi-am plecat de la ei privirea și mi-am oprit limba. Nu ura m-a făcut să mă desprind de ei, ci faptul Că Te văd, după cum Tu mă vezi din toate părțile.
Sfârșitul cărții.
Allah știe cel mai bine.
Notele originale
Muslim, capitolul Cumpătarea față de lume și înduioșarea inimilor, nr. 2965; Aḥmad, 1/168.
Aḥmad, 3/68.
Al-Bukhārī, capitolul Credința, nr. 50; Muslim, capitolul Credința, nr. 9; an-Nasāʾī, capitolul Credința și legile ei, nr. 4991; Ibn Mādja, Introducere, nr. 64; Aḥmad, 2/426.