Statornicie când credinciosul este străin

Într-o relatare mursal a lui al-Ḥasan, acesta transmite de la Profet ﷺ, care relatează de la Domnul său:

Oamenii aflați în această stare sunt străinii dintre străini, iar înstrăinarea lor este cea mai rară. La oamenii căii, înstrăinarea este de două feluri: **văzută** și **lăuntrică**.

**Cea văzută** este înstrăinarea oamenilor drepți printre nelegiuiți, a celor sinceri printre fățarnici și ipocriți, a învățaților printre oamenii neștiinței și ai moravurilor rele, a învățaților Vieții de Apoi printre învățații lumii, de la care au fost luate teama și grija, și a celor cumpătați față de lume printre cei care râvnesc la ceea ce se sfârșește și nu dăinuie.

**Cea lăuntrică** este înstrăinarea năzuinței: înstrăinarea cunoscătorilor lui Allah printre toți oamenii, chiar și printre învățați, adoratori și asceți. Aceia se opresc la știința, adorarea și renunțarea lor la lume; aceștia, însă, se opresc la Cel pe care-L adoră și inimile lor nu se abat de la El.

Abū Sulaymān ad-Dārānī spunea despre ei: „Năzuința lor este alta decât năzuința oamenilor, dorința lor pentru Viața de Apoi este alta decât dorința oamenilor, iar ruga lor este alta decât ruga oamenilor.”

Întrebat care sunt cele mai bune fapte, el a plâns și a spus: „Ca El să privească în inima ta și să nu te vadă dorind, din această lume și din Viața de Apoi, pe altcineva decât pe El.”

Yaḥyā ibn Muʿādh a spus: „Ascetul este străin în lume, iar cunoscătorul lui Allah este străin în Viața de Apoi.”

El arată că omul cumpătat față de lume este străin între oamenii lumii, iar cunoscătorul lui Allah este străin între oamenii Vieții de Apoi. Nici adoratorii, nici asceții nu-l cunosc; îl cunoaște doar cel asemenea lui, cu o năzuință ca a sa.

Se poate ca toate aceste înstrăinări, cele mai multe dintre ele sau unele dintre ele, să se adune pentru cunoscătorul lui Allah. Atunci nu mai întreba de înstrăinarea lui! Cunoscătorii lui Allah sunt în văzul oamenilor acestei lumi și ai Vieții de Apoi.

Yaḥyā ibn Muʿādh a spus: „Adoratorul este cunoscut, iar cunoscătorul lui Allah este ascuns.” Se poate ca starea cunoscătorului lui Allah să-i rămână ascunsă chiar lui însuși, fiindcă starea lui este tainică și el are o părere rea despre sine.

În hadithul lui Saʿd, Profetul ﷺ a spus:

În hadithul lui Muʿādh, Profetul ﷺ a spus:

ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Ferice de robul care nu-i cunoaște pe oameni și pe care oamenii nu-l cunosc, dar pe care Allah îl cunoaște cu mulțumire față de el. Aceștia sunt luminile călăuzirii, prin care se risipește orice încercare întunecată.”

Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Fiți cu inimile înnoite și cu hainele ponosite, lumini în întuneric, ascunși oamenilor pământului și cunoscuți celor din cer.”

Aceștia sunt cei mai aparte dintre oamenii înstrăinării. Ei sunt cei care fug cu religia lor de încercări, cei desprinși de triburile lor, care vor fi adunați împreună cu ʿĪsā, pacea fie asupra lui. Între oamenii Vieții de Apoi sunt mai rari decât sulful roșu; cum să fie atunci printre oamenii lumii?! Starea lor le rămâne adesea ascunsă ambelor categorii, după cum s-a spus:

Cel care se arată dintre ei oamenilor se află între ei cu trupul, însă inima lui este legată de lăcașul cel de sus, așa cum i-a descris conducătorul credincioșilor, Allah să fie mulțumit de el:

Rābiʿa al-ʿAdawiyya, Allah Preaînaltul să aibă milă de ea, recita în acest sens:

Cei mai mulți dintre ei nu au puterea să se amestece cu oamenii, așa că fug în singurătate, pentru a-și găsi tovărășia în Cel iubit. De aceea cei mai mulți petreceau mult timp singuri.

Unul dintre ei a fost întrebat: „Nu te simți singur?” A răspuns: „Cum m-aș simți singur, când El spune: «Eu sunt tovarășul celui care Mă pomenește»?”

Un altul a spus: „Se poate simți cineva singur alături de Allah?”

S-a transmis de la unul dintre ei: „Cel care se simte stingher în singurătate are prea puțină apropiere de Domnul său.”

Yaḥyā ibn Muʿādh obișnuia să se retragă mult în singurătate. Fratele său l-a mustrat și i-a spus: „Dacă ești dintre oameni, ai nevoie de oameni.” Yaḥyā a răspuns: „Dacă ești dintre oameni, ai nevoie de Allah.”

A fost întrebat: „Dacă i-ai părăsit pe oameni, cu cine trăiești?” A răspuns: „Cu Cel pentru care i-am părăsit.”

Ibrāhīm ibn Adham a recitat:

Ibn Ghazwān a fost mustrat pentru singurătatea sa și a spus: „Am găsit odihna inimii mele în tovărășia Celui la care se află ceea ce-mi trebuie.”

Din pricina înstrăinării lor de oameni, unii au fost uneori socotiți nebuni, fiindcă starea lor era atât de îndepărtată de a oamenilor, după cum se spunea și despre Uways.

Abū Muslim al-Khawlānī Îl pomenea mult pe Allah, iar limba lui nu ostenea. Un bărbat le-a spus celor care stăteau cu el: „Tovarășul vostru este nebun?” Abū Muslim a spus: „Fiul fratelui meu, dimpotrivă, acesta este leacul nebuniei.”

Într-un hadith de la Profet ﷺ se spune:

Al-Ḥasan îi descria astfel: „Când neștiutorul îi privește, îi crede bolnavi, deși nu au nicio boală. Spune: «Și-au pierdut mințile!» Dar pe ei i-a cuprins un lucru măreț. Nicidecum! Pe Allah, el este prea preocupat ca să se ocupe de lumea voastră.”

Despre aceasta s-a spus:

Într-un hadith, Profetul ﷺ l-a povățuit pe un om:

Într-un alt hadith, el ﷺ a spus:

Într-un alt hadith, el ﷺ a fost întrebat:

Într-un alt hadith, el ﷺ a spus:

A pomenit între ei un om care, oriîncotro s-ar îndrepta, știe că Allah este cu el.

S-a transmis în mod autentic că el ﷺ, întrebat despre iḥsān, a răspuns:

Abū ʿUbāda are în acest sens câteva versuri frumoase, pe care a greșit adresându-le unei făpturi. Am îndreptat câteva dintre ele, pentru a se potrivi cu această cale:

Sfârșitul cărții.

Allah știe cel mai bine.