Statornicie când credinciosul este străin

Sunna deplină este însă calea ferită de îndoieli și de pofte, așa cum au spus al-Ḥasan, Yūnus ibn ʿUbayd, Sufyān, al-Fuḍayl și alții. De aceea adepții ei au fost descriși ca străini la sfârșitul vremurilor, fiindcă sunt puțini și străini în acele vremuri. În unele relatări pomenite mai înainte, cei străini sunt explicați astfel:

Aceasta arată cât de puțini sunt ei și cei care le răspund și primesc de la ei, dar și cât de numeroși sunt cei care li se împotrivesc și nu-i ascultă.

De aceea, în mai multe hadithuri este lăudat cel care se ține de religia sa la sfârșitul vremurilor. El este asemenea celui care ține un tăciune aprins, iar cel care face fapte bune dintre ei are răsplata a cincizeci dintre cei de dinainte, pentru că ei nu găsesc ajutoare în bine.

Acești străini sunt de două feluri: **primul**, cel care se îndreaptă pe sine atunci când oamenii se strică; **al doilea**, cel care îndreaptă ceea ce oamenii au stricat. Al doilea fel este mai înalt și mai bun.

Aṭ-Ṭabarānī și alții au consemnat de la Abū Umāma, printr-un lanț de transmitere asupra căruia există rezerve, că Profetul ﷺ a spus:

În acest hadith, credinciosul care cunoaște Sunna și înțelege religia este descris ca unul care, la sfârșitul vremurilor, când acestea se strică, va fi înfrânt și umilit și nu va găsi ajutoare sau sprijinitori.

Aṭ-Ṭabarānī a relatat printr-un lanț slab, de la Ibn Masʿūd, de la Profet ﷺ, într-un hadith lung despre semnele Ceasului:

An-naqad înseamnă mieii mărunți.

În Musnad-ul imamului Aḥmad, ʿUbāda ibn aṣ-Ṣāmit i-a spus unuia dintre însoțitorii săi: „Dacă vei trăi mult, în curând vei vedea un om care a învățat Coranul de pe buzele lui Muḥammad ﷺ, l-a repetat de la capăt la sfârșit, a socotit îngăduit ceea ce el îngăduie și oprit ceea ce el oprește și s-a oprit la hotarele lui, dar între voi nu va avea mai multă înrâurire decât capul unui măgar mort.”

Asemănătoare sunt cuvintele lui Ibn Masʿūd: „Va veni peste oameni o vreme în care credinciosul va fi mai umilit decât o roabă.”

Credinciosul va fi umilit la sfârșitul vremurilor fiindcă este străin printre oamenii stricăciunii, ai îndoielilor și ai poftelor. Toți îl urăsc și-l vatămă, pentru că drumul și ținta lui sunt diferite de ale lor și pentru că se deosebește de ceea ce urmează ei.

Când Dāwūd aṭ-Ṭāʾī a murit, Ibn as-Sammāk a spus: „Dāwūd a privit cu inima spre ceea ce-i stă înainte, iar privirea inimii sale a întunecat vederea ochilor săi. Era ca și cum nu privea la ceea ce priviți voi, iar voi nu priveați la ceea ce privea el. Voi vă mirați de el, iar el se mira de voi; se simțea străin printre voi, căci era un om viu între morți.”

Pe unii dintre ei îi urau chiar soțiile și copiii lor, pentru că nu le înțelegeau starea. ʿUmar ibn ʿAbd al-ʿAzīz și-a auzit odată soția spunând: „Să ne scape Allah de tine!” El a răspuns: „Āmīn.”

Înaintașii îl descriau de mult pe credincios ca străin chiar în vremea lor, așa cum s-a pomenit de la al-Ḥasan, al-Awzāʿī, Sufyān și alții.

Aḥmad ibn ʿĀṣim al-Anṭākī — unul dintre marii cunoscători ai lui Allah din vremea lui Abū Sulaymān ad-Dārānī — spunea: „Am prins o vreme în care Islamul a redevenit străin, așa cum a început, iar descrierea adevărului a redevenit străină, așa cum a început. Dacă îl cauți la un învățat, îl găsești ispitit de iubirea lumii, iubitor de cinstire și de întâietate. Dacă îl cauți la un adorator, îl găsești neștiutor în adorarea sa, amăgit și doborât de înșelăciunea lui Iblīs: l-a înălțat la cea mai de sus treaptă a adorării, deși el nu cunoaște nici măcar treapta ei cea mai de jos; cum s-o cunoască pe cea mai înaltă? Ceilalți sunt oameni de rând fără călăuză, gloate strâmbe, lupi care răpesc, fiare sălbatice și vulpi hrăpărețe. Aceasta este descrierea fruntașilor vremii tale dintre purtătorii științei și ai Coranului și dintre cei care cheamă la înțelepciune.” Abū Nuʿaym a consemnat aceasta în al-Ḥilya.

Dacă aceasta este descrierea oamenilor vremii sale, cum stau lucrurile după marile nenorociri și urgiile venite după el, care nici nu-i trecuseră prin minte și nici nu și le închipuise?

Aṭ-Ṭabarānī a relatat de la Abū Hurayra că Profetul ﷺ a spus:

Abū aș-Șaykh al-Aṣbahānī a relatat prin lanțul său de la al-Ḥasan: „Dacă un om din prima generație ar fi înviat astăzi, n-ar recunoaște din Islam nimic în afară de această rugăciune.” Apoi a spus: „Pe Allah, dacă ar trăi și ar vedea aceste lucruri rele — un inovator chemând la inovația sa și un om al lumii chemând la lumea sa — iar Allah l-ar păzi și inima lui ar tânji după înaintașii evlavioși, astfel încât le-ar urma urmele, s-ar călăuzi după Sunna lor și le-ar urma calea, ar avea o răsplată mare.”

Ibn al-Mubārak a relatat de la al-Fuḍayl, de la al-Ḥasan, că acesta a pomenit de omul bogat și răsfățat, cu putere, care ia bani și pretinde că nu există pedeapsă pentru aceasta, și de rătăcitul care și-a ridicat sabia împotriva musulmanilor. Apoi a spus: „Sunna voastră — pe Cel în afară de care nu există dumnezeu! — se află între cel care exagerează, cel nepăsător, cel răsfățat și cel neștiutor. Rămâneți statornici în ea, căci oamenii Sunnei au fost cei mai puțini: nu s-au alăturat celor răsfățați în răsfățul lor și nici inovatorilor în patimile lor, ci au răbdat în Sunna lor până când L-au întâlnit pe Domnul lor. Așa să fiți și voi, dacă Allah voiește.” Apoi a spus: „Pe Allah, dacă un om ar prinde aceste lucruri rele — unul spunând: «Vino la mine!», altul spunând: «Vino la mine!» — iar el ar spune: «Nu vreau decât Sunna lui Muḥammad ﷺ», ar căuta-o și ar întreba despre ea, i s-ar oferi o răsplată mare. Așa să fiți, dacă Allah Preaînaltul voiește.”