Rugile bolnavilor și ale celor încercați

Aici vorbim despre ceea ce îi este rânduit musulmanului să spună când o nenorocire îl atinge pe el, pe copilul său, averea sa ori altele asemenea. Să știe mai întâi că rânduiala lui Allah față de robii Săi este să-i încerce în viața lumească prin felurite încercări, necazuri și nenorociri. Îi încearcă uneori prin sărăcie, alteori prin bogăție; uneori prin sănătate, alteori prin boală; când prin bucurie, când prin suferință. Nu există om care să nu fie încercat: prin pierderea unui lucru iubit, prin venirea unuia neplăcut ori prin dispariția unuia dorit. Bucuriile lumii sunt ca visele somnului ori ca o umbră care piere. Dacă te fac să râzi puțin, te fac să plângi mult; dacă te bucură o zi, te întristează o viață; dacă îți dau plăcere pentru puțin, îți răpesc multă vreme. Nu umplu o casă de bucurie fără să o umple și de lacrimi. Ibn Masʿūd a spus: „Fiecărei bucurii îi urmează o tristețe; nicio casă nu este umplută de veselie fără să fie umplută și de întristare.”

Însă robul musulman merge spre bine în toate stările sale. Profetul ﷺ a spus: „Minunată este starea credinciosului! Toată starea lui este bine, iar aceasta nu este pentru nimeni în afară de credincios. Dacă îl atinge bucuria, mulțumește și aceasta este bine pentru el; dacă îl atinge necazul, rabdă și aceasta este bine pentru el.”⁵¹

Allah i-a îndrumat pe robii Săi spre starea pe care trebuie să o aibă în nenorocire și spre cuvintele pe care trebuie să le spună cel încercat. Allah Preaînaltul spune:

În acest verset nobil, Allah vestește că Își încearcă robii prin necazuri pentru a-l deosebi pe cel sincer de cel mincinos, pe cel cuprins de deznădejde de cel răbdător și pe cel încredințat de cel îndoielnic. El arată feluri ale încercării: o parte de teamă, adică teama de dușmani; foametea, adică împuținarea hranei; pierderi de averi, care cuprind orice scădere a averii, prin nenorociri venite din cer, înec, pierdere, jaf și altele. Îi încearcă și prin pierderi de vieți, prin plecarea celor dragi dintre copii, rude și prieteni. Aici intră și bolile și suferințele care ating trupul. Îi încearcă prin împuținarea roadelor: cereale și fructele palmierilor și ale copacilor. Sunt lucruri care trebuie să se întâmple, fiindcă Atoateștiutorul, Cel care cunoaște în adânc, a vestit venirea lor. Partea omului din nenorocire este efectul pe care aceasta îl are asupra sa: cine este mulțumit are mulțumirea, iar cine este nemulțumit are mânia.

Cel lovit de nenorocire trebuie, așadar, să știe că Acela care l-a încercat este Cel mai înțelept dintre judecători și Cel mai îndurător dintre cei îndurători. El nu i-a trimis încercarea ca să-l piardă și nici ca să-l chinuie, ci ca să-i încerce răbdarea, mulțumirea și credința, ca să-i audă rugămintea smerită, implorarea și ruga, să-l vadă căzut la ușa Sa, adăpostit la El, cu inima frântă înaintea Lui, ridicându-și mâinile rugătoare și plângându-I durerea și tristețea. Astfel dobândește măreața făgăduință a lui Allah, darul Său îmbelșugat și multele Sale binefaceri.

Cât de larg este acest har și cât de nobil acest dar! ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb a spus: „Ce bune sunt cele două încărcături și ce bun este adaosul!”

Allah a făcut aceste cuvinte — cuvintele întoarcerii, pe care le spune cel încercat: „Noi Îi aparținem lui Allah și la El ne întoarcem” — adăpost și refugiu pentru cei loviți de nenorociri și ocrotire pentru cei încercați. Când cel încercat caută refugiu în aceste cuvinte, care cuprind înțelesurile binelui și binecuvântării, inima i se liniștește, sufletul i se odihnește, gândul i se potolește, iar Allah îi dă în locul nenorocirii ceva mai bun. Muslim relatează în Ṣaḥīḥ de la Umm Salama că ea a spus: „L-am auzit pe Trimisul lui Allah ﷺ spunând: Orice rob care este lovit de o nenorocire și spune:”

„Allah îl răsplătește în nenorocirea sa și îi dă în locul ei ceva mai bun.” Ea a spus: „Când a murit Abū Salama, am spus așa cum îmi poruncise Trimisul lui Allah ﷺ, iar Allah mi-a dat în locul lui pe cineva mai bun: pe Trimisul lui Allah ﷺ.”⁵⁴ Adică Allah a cinstit-o și ea s-a căsătorit cu Trimisul lui Allah ﷺ.

Cine cugetă la aceste cuvinte mărețe, cuvintele întoarcerii, descoperă în ele un tratament măreț pentru cei loviți de nenorociri; chiar cel mai puternic și mai folositor tratament, în prezent și la sfârșit. Câte urmări vrednice de laudă, sfârșituri drepte și roade mărețe au aceste cuvinte în lumea aceasta și în Viața de Apoi! Este de ajuns ceea ce spune Allah Preaînaltul:

Dar, odată cu rostirea lor, este nevoie de înțelegerea semnificației și împlinirea scopului lor, pentru ca robul să dobândească făgăduința nobilă și răsplata măreață. Aceste cuvinte cuprind două temelii mărețe. Dacă robul le împlinește prin cunoaștere și faptă, este mângâiat în nenorocirea sa și dobândește o răsplată mare și o întoarcere frumoasă.

Prima temelie: toate Îi aparțin lui Allah

Robul să fie încredințat că el însuși, familia, averea și copiii lui Îi aparțin lui Allah. El i-a adus la existență din neființă, îi cârmuiește cum voiește și hotărăște asupra lor ceea ce dorește. Nimeni nu-I poate revizui hotărârea și nimeni nu-I poate respinge judecata. Aceasta se învață din „Noi Îi aparținem lui Allah”: suntem stăpâniți de El și supuși cârmuirii și rânduirii Sale. El este Stăpânul nostru, iar noi suntem robii Săi. Orice ni se întâmplă este prin hotărârea și predestinarea Lui.

A doua temelie: întoarcerea este la Allah

Robul să știe că sfârșitul și întoarcerea sa sunt la Allah. Allah Preaînaltul spune:

Robul trebuie să lase lumea în urma sa și să vină la Stăpânul său în Ziua Învierii singur, așa cum l-a creat întâia oară: fără familie, avere și neam. Vine numai cu faptele bune și rele. Aceasta se învață din „Și la El ne întoarcem”: robul recunoaște că se întoarce la Allah și că El îl va răsplăti pentru ceea ce a făcut în această viață. Atunci se îndreaptă spre a se ocupa cu ceea ce îi folosește la întâlnirea cu Allah. Dacă cel lovit de nenorocire rostește cuvintele în această stare, având prezent înțelesul lor și împlinind semnificația și cerințele lor, este călăuzit pe o cale dreaptă.

Abū Nuʿaym relatează în Al-Ḥilya de la al-Ḥasan ibn ʿAlī al-ʿĀbid:

„Al-Fuḍayl ibn ʿIyāḍ i-a spus unui bărbat: «Câți ani au trecut peste tine?» El a răspuns: «Șaizeci de ani.» Al-Fuḍayl a zis: «De șaizeci de ani mergi spre Stăpânul tău; ești aproape să ajungi.» Bărbatul a spus: «Abū ʿAlī, noi Îi aparținem lui Allah și la El ne întoarcem!» Al-Fuḍayl l-a întrebat: «Știi ce spui?» Bărbatul a răspuns: «Am spus: Noi Îi aparținem lui Allah și la El ne întoarcem.» Al-Fuḍayl a zis: «Știi ce înseamnă?» Bărbatul a spus: «Explică-ne, Abū ʿAlī.» El a răspuns: «Prin cuvintele “Noi Îi aparținem lui Allah” spui: sunt robul lui Allah și mă întorc la Allah. Cine știe că este robul lui Allah și că la El se întoarce să știe că va fi oprit înaintea Lui. Cine știe că va fi oprit să știe că va fi întrebat. Cine știe că va fi întrebat să pregătească un răspuns la întrebare.» Bărbatul a întrebat: «Care este calea?» El a spus: «Ușoară.» A întrebat: «Care?» El a răspuns: «Fă bine în timpul care ți-a rămas și ți se va ierta ceea ce a trecut. Dacă faci rău în ceea ce a rămas, vei răspunde pentru ceea ce a trecut și pentru ceea ce a rămas.»”⁵⁹

Aceasta arată marea grijă a înaintașilor pentru înțelesurile pomenirilor, cunoașterea semnificațiilor și împlinirea scopurilor și țintelor lor. Ei au stăruit asupra acestui lucru măreț pentru ca robul să le dobândească roadele, efectele lor să se vadă asupra lui și binele și binecuvântările lor să-i fie dăruite din belșug.

În încheiere, acestea sunt cele alese despre rugile bolnavilor și ale celor încercați. Îl rugăm pe Allah Cel Generos să-i vindece pe bolnavii noștri și pe bolnavii musulmanilor, să risipească grijile musulmanilor îngrijorați și să ușureze strâmtorarea celor strâmtorați. Stăpânul meu aude ruga; El este Cel în care se cuvine să nădăjduim, El ne este de ajuns și ce bun Ocrotitor este! Binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra Profetului nostru Muḥammad, asupra familiei și companionilor săi.