Religia adevărată și soluțiile problemelor vieții

Aceasta este cea mai importantă și mai însemnată dintre problemele vieții; pe ea se întemeiază toate celelalte lucruri. Totul depinde de îndreptarea religiei, de stricarea ei ori de lipsa ei. Oamenii s-au dezbinat în această privință și au urmat, în religia și credințele lor, căi felurite, toate deviate, strâmbe, vătămătoare și lipsite de folos, cu excepția celui care a fost călăuzit la adevărata religie islamică. Acesta dobândește statornicie pe calea dreaptă, bine și liniște din toate punctele de vedere.

Pe unii oameni i-a amăgit Satana și au adorat, în afara lui Allah, copaci, pietre, chipuri, profeți, îngeri, oameni drepți și oameni răi, recunoscând totuși că Allah singur, fără asociat, este Domnul, Stăpânul și Creatorul lor. Ei au recunoscut unicitatea Sa în stăpânire, dar s-au abătut de la unicitatea Sa în adorare, care înseamnă a-L adora numai pe Allah. Aceștia sunt politeiștii, oricât de diferite le-ar fi doctrinele și grupările. Cărțile cerești au arătat nefericirea și pierzarea lor. Toți trimișii au fost de acord în a porunci recunoașterea unicității lui Allah și a interzice asocierea altora cu El, arătând că Allah îi oprește de la Paradis pe cei care Îi fac asociați și că adăpostul lor este Focul.

La fel, rațiunile sănătoase și firile drepte arată falsitatea asocierii, a divinizării și a adorării făpturilor și a lucrurilor făcute. Asocierea este lipsită de temei potrivit Legii revelate, greșită potrivit rațiunii, iar sfârșitul celor care o practică este pierzarea și nefericirea.

Alții au crezut în unii trimiși și în unele cărți cerești, dar nu în ceilalți, deși trimișii și cărțile se confirmă și se potrivesc unii cu alții și sunt de acord asupra principiilor generale. Astfel, tăgăduirea lor le contrazice mărturisirea, iar respingerea celorlalți trimiși le anulează recunoașterea unora dintre profeți și dintre cărțile cerești. Au rămas deviați în religia lor, nedumeriți în credința lor și contradictorii în cunoașterea lor. Cel Preaînalt a spus:

Cei care nu cred în Allah și în trimișii Săi și vor să facă deosebire între Allah și trimișii Săi, spunând: «Credem în unii, dar nu credem în alții», și vor să urmeze o cale între acestea — aceștia sunt necredincioșii cu adevărat.

El i-a socotit cu adevărat necredincioși, căci știa că pretenția lor de a avea credință nu este adevărată. Dacă ar fi fost adevărată, ar fi crezut în toate adevărurile asupra cărora trimișii au fost de acord. Dar ei au spus:

«Credem în ceea ce ne-a fost pogorât nouă!» Dar ei nu cred în ceea ce a venit după aceea, deși este Adevărul care confirmă ceea ce au ei.

De aceea, pretenția lor de a avea credință este mincinoasă. Allah, Atotputernicul și Mărețul, a spus despre ei:

De ce i-ați ucis atunci, odinioară, pe profeții lui Allah, dacă erați credincioși?

Dintre oameni, o altă categorie a pretins că deține cunoașterea filosofiei și a lucrurilor raționale, însă a adus cele mai mari rătăciri și cele mai vădite imposibilități. Ei L-au tăgăduit pe Domnul cel Măreț și I-au negat existența, cu atât mai mult credința în trimiși, în cărți și în cele nevăzute. Au respins semnele lui Allah, deși sufletele lor erau convinse de ele, din nedreptate, trufie și îngâmfare. Au socotit mincinoasă cunoașterea trimișilor și ceea ce arătau cărțile pogorâte de la Allah, disprețuindu-le din cauza celor pe care le cunoșteau din științele naturii și din cele legate de ele. Au negat toate adevărurile în afară de ceea ce percepeau prin simțurile și prin experiențele lor, care sunt restrânse și limitate în comparație cu știința profeților.

Au adorat natura, făcând din ea cea mai mare preocupare și limita cunoașterii lor. S-au lăsat duși de ceea ce le cereau firile și nu s-au supus nici legilor religioase, nici moralei omenești. Astfel, dobitoacele au ajuns într-o stare mai bună decât a lor, fiindcă ei s-au golit de însușirile morale și s-au lăsat duși de poftele animalice. Nu au avut o țintă spre care să nădăjduiască și nici un scop final pe care să-l caute:

Ei spun: «Nu este decât viața noastră lumească! Murim și trăim și numai timpul ne nimicește!»

Politeiștii, în ciuda asocierii și necredinței lor, au ajuns să fie într-o stare mai bună și cu mult mai puțin răi decât ei. Este foarte uimitor că acest curent rău a măturat, în vremurile din urmă, cea mai mare parte a omenirii, din cauza slăbiciunii religiei și a lipsei de discernământ, precum și din cauza curselor și capcanelor pe care națiunile puternice le-au întins și prin care oamenii au fost duși la pierzare.

În schimb, religia islamică i-a scos pe oameni din întunericul ignoranței, al necredinței, al nedreptății, al agresiunii și al feluritelor rele la lumina cunoașterii, a credinței, a certitudinii, a dreptății, a milei și a tuturor lucrurilor bune.

Allah le-a făcut o mare binefacere credincioșilor când le-a trimis un Trimis dintre ei, care le recită versetele Sale, îi curățește și îi învață Cartea și Înțelepciunea, deși înainte se aflau într-o rătăcire vădită.

Allah poruncește dreptatea, binefacerea și dărnicia față de rude și oprește de la fapte rușinoase, de la rău și de la asuprire. El vă povățuiește, pentru ca voi să luați aminte.

Astăzi v-am desăvârșit religia, am împlinit binefacerea Mea asupra voastră și am ales pentru voi Islamul ca religie.

Cuvântul Domnului tău s-a împlinit în adevăr și dreptate.

Este vorba despre cuvintele Sale privitoare la religie, prin care a stabilit legile și a rânduit hotărârile. Allah le-a făcut desăvârșite din toate punctele de vedere, fără nicio lipsă. Sunt adevărate în ceea ce vestesc despre Allah, despre unicitatea și răsplata Sa și despre adevărul spus de trimișii Săi în privința celor nevăzute. Sunt drepte în hotărârile lor: toate poruncile lor sunt dreptate, binefacere, lucruri bune și îndreptare. Toate interdicțiile lor sunt de o înțelepciune deplină, oprind nedreptatea, agresiunea și feluritele vătămări.

Și cine judecă mai bine decât Allah pentru un neam care are certitudine?

Această întrebare are sensul unei negații bine întemeiate, al cărei adevăr este recunoscut de rațiune și de firea înnăscută. Religia nu a poruncit ceva despre care rațiunea să spună: «De-ar fi fost oprit!», nici nu a oprit ceva despre care rațiunea să spună: «De-ar fi fost poruncit!» Această religie a îngăduit tot ceea ce este bun și folositor și a interzis tot ceea ce este rău și vătămător.

Cei care îl urmează pe Trimis, Profetul neștiutor de carte, pe care îl găsesc pomenit la ei în Tora și în Evanghelie: el le poruncește ceea ce este bun, îi oprește de la rău, le îngăduie lucrurile bune, le interzice lucrurile rele și îi eliberează de poverile și de cătușele care apăsau asupra lor.

Aceasta este religia care îi îndreaptă pe oameni către orice lucru folositor religiei și vieții lor lumești și îi avertizează împotriva oricărui lucru care le vatămă religia și traiul. Când binele și răul, foloasele și vătămările sunt greu de deosebit, le poruncește să se consulte pentru a afla ceea ce aduce mai mult folos și a îndepărta ceea ce aduce mai mult rău. Ea este religia măreață și cuprinzătoare care poruncește credința în fiecare carte pogorâtă de Allah și în fiecare trimis al Său.

De aceea, cheamă și rămâi drept, așa cum ți s-a poruncit! Nu urma poftele lor și spune: «Cred în orice Carte pe care a pogorât-o Allah și mi s-a poruncit să judec drept între voi. Allah este Domnul nostru și Domnul vostru. Noi avem faptele noastre, iar voi aveți faptele voastre. Nu este nicio ceartă între noi și voi. Allah ne va aduna, iar la El este întoarcerea!»

Ea este religia măreață al cărei adevăr și a cărei desăvârșire au fost mărturisite de Domnul cel Măreț, precum și de cei mai desăvârșiți și mai aleși dintre făpturi.

Allah mărturisește că nu există altă divinitate în afară de El, și la fel îngerii și cei înzestrați cu știință, El fiind Cel care statornicește dreptatea. Nu există altă divinitate în afară de El, Cel Atotputernic, Înțelept. Religia, înaintea lui Allah, este Islamul.

Pentru cel care își însușește această religie, Allah reunește frumusețea celor din afară și a celor lăuntrice și desăvârșirea purtării și a faptelor:

Și cine are o religie mai bună decât cel care se supune pe deplin lui Allah și este binefăcător?

Nimeni nu este mai bun decât cel care Îi este sincer lui Allah și le face bine robilor Săi: sincer față de Allah și urmând Legea Sa, cea mai bună dintre legi și cea mai dreaptă dintre căi. Inima lui capătă pecetea sincerității și a unicității lui Allah, iar purtarea și faptele sale se îndreaptă potrivit călăuzirii și îndrumării Sale.

Aceasta este pecetea lui Allah! Și cine dă o pecete mai bună decât Allah? Noi Lui Îi suntem adoratori.

Cei care au împlinit această religie și au urmat îndrumările și învățăturile ei au deschis inimile prin cunoaștere și credință, iar ținuturile prin dreptate, milă și dorința de bine pentru neamul omenesc. Prin această religie, Allah a îndreptat credințele și purtarea, viața lumească și Viața de Apoi și a unit inimile risipite și înclinațiile dezbinate.

Ea este religia măreață, deplin întărită în toate vestirile și hotărârile sale. Nu a vestit decât adevărul și nu a hotărât decât potrivit adevărului și dreptății. Nu a apărut nicio cunoaștere corectă care să contrazică vreuna dintre vestirile sale și nicio judecată mai bună decât judecățile sale. Principiile, regulile și temeliile ei sunt potrivite pentru vremurile trecute și viitoare. Oriunde feluritele relații dintre indivizi și comunități, din orice timp și loc, sunt rânduite după principiile ei, se împlinesc dreptatea, mila, binele și binefacerea, fiindcă ea este pogorâtă de la Cel Înțelept, Vrednic de Laudă.

O Carte ale cărei versete au fost întărite, apoi lămurite de către Cel Înțelept, Bineștiutor.

Falsitatea nu o poate atinge nici dinainte, nici din urmă. Este o pogorâre de la Cel Înțelept, Vrednic de Laudă.

Noi am pogorât Pomenirea și Noi o vom păzi.

Îi păzește cuvintele de adăugire, micșorare și schimbare și îi păzește hotărârile de abatere și lipsuri. Dimpotrivă, acestea ating cel mai înalt grad de dreptate, corectitudine și înlesnire.

Ea este religia măreață care călăuzește la adevăr și la o cale dreaptă. Adevărul îi este semn distinctiv, dreptatea îi este axă, adevărul îi este temelie, mila îi este suflet și țintă, binele îi este însoțitor, bunătatea și îndreptarea îi sunt frumusețe și fapte, iar călăuzirea și buna îndrumare îi sunt merinde.

Aceasta este religia care a unit nevoile duhului, ale inimii și ale trupului. Prin ea, Allah le-a poruncit credincioșilor ceea ce le-a poruncit trimișilor: să Îl adore, să facă faptele bune care Îl mulțumesc, să mănânce din cele bune și să scoată la iveală ceea ce Allah le-a pus la îndemână robilor Săi în viața aceasta. Ea i-a îndemnat pe cei care o împlinesc cu adevărat către orice înălțare, dezvoltare și progres corect.

Cine cunoaște ceva din însușirile acestei religii cunoaște marea binefacere pe care Allah le-a făcut-o oamenilor prin ea și știe că cel care o leapădă cade în falsitate, rătăcire, dezamăgire și pierdere. Religiile care i se împotrivesc se împart între superstiții și idolatrii, pe de o parte, și ateism și materialism, pe de alta. Ele fac ca inimile și faptele adepților lor să fie asemenea dobitoacelor, ba chiar mai rătăcite. Când religia părăsește inimile, pleacă și însușirile morale frumoase, fiind înlocuite de cele rele. Acestea îi coboară pe cei care le au la cele mai de jos trepte, iar cea mai mare preocupare și limita cunoașterii lor ajung să fie plăcerile grabnice ale acestei vieți. Lauda Îi aparține lui Allah, Domnul lumilor!