Biblioteca · Ediție integrală HTML și EPUB

Numele și atributele lui Allah în înțelegerea Ahl al-Sunna

أسماء الله وصفاته وموقف أهل السنة منها

Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn

Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

Principiile Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿa privind numele și atributele lui Allah, cu lămurirea deosebirii dintre sensul textului, denaturare, asemănare și precizarea modalității.

Cuprinsul cărții

Căutarea include textul și notele din toate capitolele.

Mărimea textului
20px

Text integral · Pasaje · 111

Al șaselea punct: cei care denaturează și neagă au pretins că Ahl al-Sunna au interpretat alegoric unele texte, ca să-i oblige să facă la fel cu celelalte ori să adopte o atitudine de compromis

Aceasta este o pretenție de înșelare și de semănare a îndoielii, publicată în ziare de cei care au publicat-o. Ei au spus: „Voi, Ahl al-Sunna, ne atacați, spunând că interpretăm alegoric, dar și voi ați făcut-o. De ce ne atacați pentru interpretare, când voi o practicați?”

Dacă s-ar dovedi, ar fi într-adevăr un argument puternic, fiindcă nimeni nu are dreptul să hotărască după bunul plac ce se poate ori trebuie interpretat astfel și ce nu. Dar Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿa spun: „Aceasta este o pretenție de înșelare și îndoială; noi nu urmăm această cale. Ne-ați acuzat fie ca să ne obligați să admitem interpretarea alegorică asemenea vouă, fie ca să ne obligați să tăcem despre denaturarea voastră și să facem compromisuri. Cu ajutorul lui Allah, nu vom tăcea asupra a ceea ce ni se impută și de care suntem nevinovați.”

Față de interpretarea alegorică pe care unii dintre adepții ei au pretins-o și au imputat-o Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿa, avem două răspunsuri:

Primul răspuns: respingem că drumul Ahl al-Sunna în această privință ar fi interpretare alegorică. Taʾwīl, în terminologia celor de mai târziu — pe care aceștia o au în vedere — înseamnă abaterea formulării de la sensul său aparent.

Ahl al-Sunna spun: sensul aparent al vorbirii este cel indicat de vorbire ținând seama de context ori de starea celui care vorbește. Cuvintele nu au un sens pentru care au fost create și în afara căruia nu pot fi folosite. Sensurile lor se vădesc prin context și prin starea vorbitorului.

Am citit în retorică și am văzut că interogația vine cu mai multe sensuri. Am studiat prepozițiile și sensurile lor și am aflat că unele au mai multe sensuri. Ce le stabilește? Nu contextul? Realitatea vorbirii este, așadar, ceea ce indică contextul său, iar sensul ei aparent este ceea ce indică contextul, ținând seama de alcătuirea vorbirii și de starea vorbitorului.

Acesta este răspunsul general: nu admitem că sensul aparent al vorbirii este altul decât cel indicat de context ori de starea vorbitorului. Ceea ce indică contextul este realitatea și sensul aparent al vorbirii în mod deplin. Chiar dacă același cuvânt este folosit în alt loc cu alt sens, folosirea lui aici cu sensul indicat de context este, în realitate, sensul său propriu. Acesta este un răspuns.

Al doilea răspuns: chiar dacă admitem că o formulare a fost îndepărtată de sensul său aparent, Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿa nu pot niciodată face aceasta fără dovadă din Carte sau Sunna, aflată în același text ori în altul. Îl provoc pe oricine să-mi aducă un text din Carte ori Sunna despre numele și atributele lui Allah pe care Ahl al-Sunna l-au abătut de la sensul aparent, fără să aibă dovadă pentru aceasta din Cartea lui Allah ori din Sunna Trimisului Său ﷺ.

Dacă sensul spre care Ahl al-Sunna au îndreptat textul este stabilit printr-o dovadă din Carte și Sunna, în realitate ei n-au ieșit din ceea ce Allah a intenționat, căci I-au cunoscut intenția prin a doua dovadă din Carte și Sunna. Lauda I se cuvine lui Allah: ei nu abat vreun text de la ceea ce se numește sensul său aparent din pricina minților lor, ca să ajungă să nege ceea ce Allah a afirmat pentru Sine și să afirme ceea ce sensul aparent nu indică. Aceasta nu se găsește la niciunul dintre Ahl al-Sunna, laudă lui Allah! Dacă vreți, cercetați-le cărțile scurte și întinse.

Vom da câteva exemple, fără a le cuprinde pe toate. Dacă le-am urmări pe toate cele despre care s-a spus că Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿa le-au abătut de la sensul aparent, cuvântul s-ar prelungi. Vom menționa doar câteva:

Primul exemplu: adepții interpretării alegorice au spus: „Voi, Ahl al-Sunna, ați interpretat

ثُمَّ ٱسۡتَوَىٰٓ إِلَى ٱلسَّمَآءِ

Apoi S-a îndreptat spre cer,

Coran, al-Baqara, 2:29, fragment

spunând că istiwāʾ înseamnă aici intenționare și voință. Dar ați spus că istiwāʾ din

ثُمَّ اسْتَوَى عَلَى الْعَرْشِ

Apoi S-a înălțat deasupra Tronului

Coran, al-Aʿrāf, 7:54, fragment

înseamnă înălțare și ridicare. Aceasta este negreșit o interpretare alegorică a unuia dintre texte, de care nu puteți scăpa. Este cunoscut că istawā ʿalā indică foarte limpede înălțarea deasupra unui lucru. Rămâne că istawā ilā înseamnă intenționare. Ați scos deci cuvântul istawā din sensul lui aparent.”

Răspundem: sensul lui istawā se stabilește după construcția de care este legat.

اسْتَوَى عَلَى الْعَرْشِ

S-a înălțat deasupra Tronului

Coran, al-Aʿrāf, 7:54, fragment

înseamnă înălțare într-un fel care se cuvine slavei Sale și nu seamănă cu așezarea unei făpturi deasupra alteia. În

اسْتَوَى إِلَى السَّمَاء

S-a îndreptat spre cer,

Coran, al-Baqara, 2:29, fragment

prepoziția diferă: este ilā, „spre”, care indică o țintă, nu înălțarea. Când indică o țintă, verbul cuprinde un sens care arată această țintă: intenția și voința.

Unii dintre Ahl al-Sunna au urmat această înțelegere și au spus:

اسْتَوَى إِلَى السَّمَاء

S-a îndreptat spre cer

Coran, al-Baqara, 2:29, fragment

înseamnă că a intenționat cerul. Intenționarea deplină este exprimată prin istiwāʾ, deoarece în arabă rădăcina lui istiwāʾ indică deplinătatea:

وَلَمَّا بَلَغَ أَشُدَّهُ وَاسْتَوَى

Când a ajuns la putere deplină și s-a maturizat.

Coran, al-Qaṣaṣ, 28:14, fragment

Alt răspuns:

اسْتَوَى إِلَى السَّمَاء

S-a îndreptat spre cer

Coran, al-Baqara, 2:29, fragment

înseamnă „S-a ridicat”. Al-Baghawī spune că aceasta se transmite de la Ibn ʿAbbās și de la cei mai mulți exegeți.

Însă nu trebuie să credem că Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, ar fi încetat să fie în înălțime când a creat pământul. El a fost dintotdeauna și va fi întotdeauna în înălțime, fiindcă înălțimea este un atribut al Ființei. Chiar dacă istiwāʾ înseamnă aici ridicare, nu-i cunoaștem modalitatea. Acesta este încă un răspuns privind versetul.

Așadar, dacă explicăm

اسْتَوَى إِلَى السَّمَاء

S-a îndreptat spre cer

Coran, al-Baqara, 2:29, fragment

prin „a intenționat-o pe deplin”, nu am ieșit din sensul aparent al formulării, fiindcă prepoziția legată de istawā diferă între

اسْتَوَى عَلَى الْعَرْشِ

S-a înălțat deasupra Tronului

Coran, al-Aʿrāf, 7:54, fragment

și

اسْتَوَى إِلَى السَّمَاء

S-a îndreptat spre cer.

Coran, al-Baqara, 2:29, fragment

Dacă adoptăm a doua părere, transmisă de la Ibn ʿAbbās și de la cei mai mulți exegeți, că înseamnă „S-a ridicat”, nu ne este permis să ne închipuim că Allah Preaînaltul n-ar fi fost în înălțime mai înainte.

Al doilea exemplu: adepții interpretării alegorice au spus: „Voi, Ahl al-Sunna, ați explicat

تَجْرِي بِأَعْيُنِنَا

Ea plutea sub Ochii Noștri

Coran, al-Qamar, 54:14, fragment

prin «sub privirea Noastră». Aceasta contrazice sensul aparent.”

Îi întrebăm: ce înțelegeți din această formulare? Poate cineva înțelege că bāʾ indică interiorul unui loc și că arca lui Nūḥ plutește în Ochiul lui Allah? Niciodată! Nimeni nu înțelege aceasta. În unele locuri, bāʾ poate indica interiorul unui loc, dar în acest verset nu poate avea nicidecum acest sens.

Nu admitem, așadar, că ceea ce voi pretindeți a fi sensul aparent al versetului ar fi într-adevăr sensul său aparent.

Cei care au explicat

تَجْرِي بِأَعْيُنِنَا

Ea plutea sub Ochii Noștri

Coran, al-Qamar, 54:14, fragment

prin „sub privirea Noastră” au explicat formularea prin ceea ce rezultă necesar din ea. Aceasta este corect și nu înseamnă abaterea ei de la sensul aparent. Un cuvânt indică sensul fie prin corespondență deplină, fie prin includere, fie prin implicație necesară; niciuna dintre acestea nu îl scoate din sensul aparent.

Lămuresc cele trei feluri de indicare prin exemplul „casa”. El indică întreaga casă și alcătuirea ei prin corespondență deplină, adică o construcție alcătuită din odăi, încăperi, curți și altele. Indică fiecare odaie, încăpere sau curte prin includere. Iar prin implicație necesară indică faptul că acea casă trebuie să aibă un constructor care a construit-o.

Noi spunem:

تَجْرِي بِأَعْيُنِنَا

Ea plutea sub Ochii Noștri.

Coran, al-Qamar, 54:14, fragment

Dacă Allah Preaînaltul o vede cu Ochiul Său și o ocrotește, ea plutește sub privirea Sa. Acesta este un sens corect.

Putem răspunde și altfel: sensul este „Plutea fiind văzută cu Ochii Noștri”.

Ceea ce contează este să afirmăm din acest verset că Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, are Ochi care nu seamănă cu ochii făpturilor și a cărui modalitate nu ne-o putem închipui. Astfel nu ieșim din sensul aparent al formulării.

Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de ei, a explicat

وَلِتُصْنَعَ عَلَى عَيْنِي

Ca să fii crescut sub Ochiul Meu

Coran, Ṭā Hā, 20:39, fragment

prin Ochiul real. Sensul este că Mūsā, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, este crescut sub Ochiul lui Allah, adică sub vederea prin Ochiul lui Allah, Slavă Lui, Preaînaltul.

Al treilea exemplu: adepții interpretării alegorice au spus: „Voi, Ahl al-Sunna, ați interpretat

وَنَحْنُ أَقْرَبُ إِلَيْهِ مِنكُمْ

Noi suntem mai aproape de el decât voi,

Coran, al-Wāqiʿa, 56:85, fragment

spunând că se intenționează «mai aproape prin îngerii Noștri». Aceasta este interpretare alegorică. Dacă luăm sensul aparent, pronumele «Noi» trimite la Allah, iar

أَقْرَبُ

mai aproape

Coran, al-Wāqiʿa, 56:85, fragment

este numele predicativ și cuprinde un pronume subînțeles care trimite la Allah. Apropierea ar fi atunci a lui Allah, Preaputernicul și Preamăritul. Se știe însă că voi, Ahl al-Sunna, nu spuneți aceasta: că Allah Preaînaltul S-ar apropia prin Ființa Sa de persoana aflată pe moarte, până ar fi în locul ei. Aceasta nu poate fi, căci este părerea celor care susțin sălășluirea Lui în făpturi, neagă înălțimea lui Allah și spun că El este prin Ființa Sa în orice loc; voi respingeți aceasta cu cea mai mare tărie.”

„Așadar, ce spuneți voi, Ahl al-Sunna? Nu spuneți că

نحن أقرب إليه

Noi suntem mai aproape de el,

Coran, al-Wāqiʿa, 56:85, fragment

adică de persoana aflată pe moarte, înseamnă «prin îngerii Noștri», că îngerii vin la cel mort și îi iau sufletul? Nu este aceasta interpretare alegorică?”

Răspundem: răspunsul este ușor, laudă lui Allah! Cei care vin la persoana aflată pe moarte sunt îngerii:

حَتَّىٰٓ إِذَا جَآءَ أَحَدَكُمُ ٱلۡمَوۡتُ تَوَفَّتۡهُ رُسُلُنَا وَهُمۡ لَا يُفَرِّطُونَ

Până când, dacă unuia dintre voi îi vine moartea, trimișii Noștri îi iau sufletul și nu neglijează nimic;

Coran, al-Anʿām, 6:61, fragment

وَلَوۡ تَرَىٰٓ إِذِ ٱلظَّٰلِمُونَ فِي غَمَرَٰتِ ٱلۡمَوۡتِ وَٱلۡمَلَٰٓئِكَةُ بَاسِطُوٓاْ أَيۡدِيهِمۡ أَخۡرِجُوٓاْ أَنفُسَكُمُۖ

Dacă i-ai vedea pe cei nedrepți în chinurile morții, iar îngerii își întind mâinile: «Scoateți-vă sufletele!».

Coran, al-Anʿām, 6:93, fragment

Îngerii sunt deci cei care vin la persoana aflată pe moarte.

Tot în verset este ceva care arată că nu se intenționează apropierea lui Allah Însuși, Slavă Lui, Preaînaltul:

وَنَحۡنُ أَقۡرَبُ إِلَيۡهِ مِنكُمۡ وَلَٰكِن لَّا تُبۡصِرُونَ

Noi suntem mai aproape de el decât voi, dar voi nu vedeți.

Coran, al-Wāqiʿa, 56:85

Aceasta arată că cel apropiat este prezent, însă nu-l vedem, fiindcă îngerii sunt o lume nevăzută, a căror stare obișnuită este să fie ascunși și nevăzuți.

Nu am scos deci versetul din sensul său aparent, fiindcă există în el o formulare care stabilește intenția. Primim cu ochii, cu capul și cu inima tot ceea ce are dovadă din Cartea lui Allah și din Sunna Trimisului Său ﷺ.

Al patrulea exemplu: adepții interpretării alegorice au spus: „Voi, Ahl al-Sunna, ați interpretat

وَهُوَ مَعَكُمْ أَيْنَ مَا كُنتُمْ

El este cu voi oriunde v-ați afla,

Coran, al-Ḥadīd, 57:4, fragment

spunând: «El este cu voi prin știința Sa.» Aceasta este interpretare alegorică, deoarece Allah Preaînaltul spune

وَهُوَ مَعَكُمْ

El este cu voi,

Coran, al-Ḥadīd, 57:4, fragment

iar pronumele din cuvintele Sale

وَهُوَ مَعَكُمْ

El este cu voi

Coran, al-Ḥadīd, 57:4, fragment

trimite la Allah. Ați interpretat deci textul și ați spus că este cu voi prin știință. Cum ne mai respingeți nouă interpretarea?”

Răspundem: nu am interpretat alegoric versetul, ci l-am explicat prin ceea ce rezultă necesar din el: știința. Niciun om care cunoaște rangul și măreția lui Allah nu poate înțelege din

وَهُوَ مَعَكُمْ

El este cu voi

Coran, al-Ḥadīd, 57:4, fragment

că El Însuși este cu făpturile în locurile lor. Aceasta este imposibil. Cum ar fi Allah cu tine în casă, cu altul în moschee, cu al treilea pe drum, cu al patrulea pe uscat, cu al cincilea în aer, cu al șaselea pe mare și așa mai departe? Dacă am spune aceasta, câte divinități ar exista? Ar rezulta fie că Allah este multiplu, fie că este împărțit. Allah este cu mult mai presus de aceasta! Este imposibil.

De aceea spunem: cine înțelege astfel se rătăcește în înțelegerea sa. Cine crede aceasta este rătăcit dacă urmează pe altul prin imitație și necredincios dacă i-a ajuns cunoașterea și stăruie în părerea sa. Cine le atribuie predecesorilor că sensul aparent al versetului ar fi că Allah este cu oamenii prin Ființa Sa în locurile lor minte fără îndoială despre ei.

Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿa spun deci: credem că Allah Preaînaltul este deasupra Tronului Său, că nimic din făpturile Sale nu-L cuprinde și că El este cu făpturile Sale, așa cum a spus în Cartea Sa, păstrând totodată credința în înălțimea Sa.

Faptul că este cu ele nu poate însemna decât că le cuprinde prin știință, putere, autoritate, auz, văz, rânduire și celelalte sensuri ale stăpânirii Sale. Cât despre sălășluirea în locurile lor ori amestecarea cu ele, așa cum spun adepții sălășluirii și unirii cu făpturile, aceasta este fals și nu poate fi sensul aparent al Cărții și Sunnei.

Nu am interpretat deci alegoric versetul și nu l-am abătut de la sensul aparent. Cel care a spus despre Sine

وَهُوَ مَعَكُمْ

El este cu voi

Coran, al-Ḥadīd, 57:4, fragment

este tot Cel care a spus

وَهُوَ الْعَلِيُّ الْعَظِيم

El este Cel Preaînalt, Cel Măreț

Coran, al-Baqara, 2:255, fragment

și

وَهُوَ الْقَاهِرُ فَوْقَ عِبَادِهِ

El este Stăpânul biruitor deasupra robilor Săi.

Coran, al-Anʿām, 6:18, fragment

El este deci deasupra robilor Săi și nu poate fi în locurile lor. Totuși este cu ei, cuprinzându-i prin știință, putere, autoritate, rânduire și altele. Când această însoțire este atribuită celor vrednici de ajutor, trimișii și cei care îi urmează, ea implică, pe lângă cuprinderea prin știință și putere, și ajutor și sprijin.

Lauda I se cuvine lui Allah: nu am scos această formulare din sensul aparent ca să ni se poată impune aceasta. Shaykh al-Islām, Allah să aibă milă de el, a arătat în cărțile sale scurte și întinse că nu există contradicție între realitatea însoțirii și înălțimea lui Allah, Slavă Lui, Preaînaltul. A spus: pentru că „Nimic nu este asemenea lui Allah” în toate atributele Sale, El este înalt în apropierea Sa și apropiat în înălțimea Sa.

A mai spus: oamenii zic „Am tot mers, iar luna era cu noi”, deși luna este pe cer; totuși ei spun „cu noi”. Dacă aceasta este posibilă în privința făpturii, cu atât mai mult în privința Creatorului.

Ceea ce contează este că noi, Ahl al-Sunna, nu am spus și nu spunem niciodată că sensul aparent al versetului este cel înțeles de voi și că l-am abătut de la el. Spunem că versetul înseamnă că El, Slavă Lui, este în mod real cu făpturile Sale, într-un fel care I se cuvine, cuprinzându-le prin știință, putere, autoritate, rânduire și altele. Textele despre însoțire și cele despre înălțime nu se pot împăca decât astfel, iar Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, Își explică unele cuvinte prin altele.

Al cincilea exemplu: adepții interpretării alegorice au spus: „S-a stabilit că Profetul ﷺ a spus: «Allah Preaînaltul a spus: Cine se arată vrăjmaș unui prieten al Meu, i-am vestit război. Robul Meu nu se apropie de Mine prin ceva mai iubit Mie decât cele pe care i le-am făcut obligatorii. Robul Meu continuă să se apropie de Mine prin fapte de bunăvoie până ce îl iubesc. Când îl iubesc, sunt auzul cu care aude, văzul cu care vede, mâna cu care apucă și piciorul cu care merge. Dacă Îmi cere, îi voi dărui negreșit; dacă Îmi cere ocrotire, îl voi ocroti negreșit.» Voi, Ahl al-Sunna, spuneți oare că Allah devine în mod real auzul, văzul, mâna și piciorul celui pe care îl iubește? Dacă nu spuneți aceasta, ați abătut hadisul de la sensul său aparent, căci Allah spune: «Sunt auzul cu care aude, văzul cu care vede, mâna cu care apucă și piciorul cu care merge.»”

Răspundem: nimeni nu înțelege că sensul aparent al hadisului ar fi acesta, adică Allah ar deveni în mod real auzul, văzul, piciorul și mâna omului. Numai cineva cu înțelegere greoaie ori cu inima întunecată de imitație sau de o pretenție falsă ar înțelege așa ceva.

Hadisul nu arată în niciun fel că realitatea auzului, văzului, piciorului și mâinii omului este Allah, Preaputernicul și Preamăritul; departe este El de aceasta! Citește hadisul: „Cine se arată vrăjmaș unui prieten al Meu, i-am vestit război. Robul Meu nu se apropie de Mine prin ceva mai iubit Mie decât cele pe care i le-am făcut obligatorii.” Afirmă deci un adorator și un Adorat, pe cineva care se apropie și pe Cel de care se apropie. „Robul Meu continuă să se apropie de Mine prin fapte de bunăvoie până ce îl iubesc” afirmă pe Cel care iubește și pe cel iubit. „Dacă Îmi cere, îi voi dărui negreșit” afirmă un solicitant și pe Cel solicitat, un Dăruitor și pe cel căruia i se dăruiește. „Dacă Îmi cere ocrotire, îl voi ocroti negreșit” afirmă pe cel care caută ocrotire și pe Cel la care o caută. Se știe că fiecare dintre cei doi este fără îndoială altul decât celălalt.

Odată stabilit aceasta, cum ar putea înțelege cineva din cuvintele lui Allah în acest hadis qudsī, „Sunt auzul său”, că Allah va deveni o parte a acestei făpturi care se apropie de El, caută ocrotire la El și Îi cere? Nimeni nu poate înțelege aceasta din contextul hadisului.

Sensul, înțelesul aparent și realitatea hadisului sunt că Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, îl îndrumă pe acest om drept în auzul, văzul și strădania sa. El nu aude decât prin ajutorul lui Allah, pentru Allah și potrivit căii lui Allah; nu privește decât pentru Allah, prin ajutorul lui Allah și potrivit căii Lui; nu apucă decât pentru Allah, prin ajutorul Lui și potrivit căii Lui; și nu merge decât pentru Allah, prin ajutorul Lui și potrivit căii Lui. Acesta este sensul, realitatea și înțelesul aparent al hadisului, fără nicio interpretare alegorică, laudă lui Allah!

Al șaselea exemplu: adepții interpretării alegorice au spus: „Voi, Ahl al-Sunna, ați interpretat spusele Trimisului ﷺ: «Inimile fiilor lui Ādam sunt între două Degete dintre Degetele Celui Milostiv», spunând că Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, rânduiește inimile. Inimile nu pot fi între două Degete ale Mâinii, căci aceasta ar implica sălășluirea și faptul că Degetele lui Allah se află în pieptul fiecărui om.”

Răspundem: aceasta este o minciună despre predecesori. Ei n-au făcut această interpretare și n-au spus că hadisul ar fi o exprimare indirectă a autorității lui Allah Preaînaltul și a rânduirii inimilor. Au spus: afirmăm că Allah Preaînaltul are Degete și că fiecare inimă dintre fiii lui Ādam se află în mod real între două dintre Degetele Sale. Aceasta nu implică nicidecum sălășluirea, căci aflarea între două lucruri nu impune atingerea și contactul direct. Priviți:

وَٱلسَّحَابِ ٱلۡمُسَخَّرِ بَيۡنَ ٱلسَّمَآءِ وَٱلۡأَرۡض

Și norii supuși între cer și pământ.

Coran, al-Baqara, 2:164, fragment

Impune această exprimare ca norii să fie lipiți de cer și de pământ? Nu. Toate inimile fiilor lui Ādam, după cum a spus Profetul nostru ﷺ, făptura care Îl cunoaște cel mai bine pe Allah, sunt între două Degete dintre Degetele Celui Milostiv. Aceasta nu impune ca El să atingă aceste inimi. Spunem cum a spus Profetul nostru, spunem că este în mod real și că nu există aici interpretare alegorică.

Afirmăm totodată că Allah Preaînaltul rânduiește aceste inimi cum voiește, așa cum se arată în hadis. Și spunem: „O, Allah, Cel care rânduiești inimile, îndreaptă inimile noastre spre ascultarea Ta!”

Al șaptelea și ultimul exemplu: „Piatra Neagră este Dreapta lui Allah pe pământ.” Adepții interpretării alegorice au spus: „Voi interpretați acest hadis, căci nu puteți spune că piatra este Mâna lui Allah.”

Răspundem: aceasta este adevărat; nimeni nu poate spune despre Piatra Neagră că este Mâna lui Allah, Preaputernicul și Preamăritul. Dar înainte să răspundem spunem că acest hadis este neautentic și nu este stabilit de la Profet ﷺ. Ibn al-ʿArabī a spus: „Este un hadis fals.” Ibn al-Jawzī a spus în al-ʿIlal al-mutanāhiya: „Este un hadis care nu este autentic.” Shaykh al-Islām Ibn Taymiyya, Allah să aibă milă de el, a spus: „A fost relatat de la Profet ﷺ cu un lanț care nu este stabilit.”

Prin urmare, acesta nu constituie o obiecție împotriva Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿa, fiindcă nu este autentic de la Profet ﷺ. Shaykh al-Islām a spus însă că este cunoscut ca spusă a lui Ibn ʿAbbās.

Totuși, nici astfel nu dă sensul pretins de aceștia, că Piatra Neagră ar fi Dreapta lui Allah. El a spus „Dreapta lui Allah pe pământ”, introducând o precizare. Shaykh al-Islām Ibn Taymiyya, Allah să aibă milă de el, a spus: „Vorbirea cu precizări nu este ca vorbirea absolută.” Nu a spus numai „Dreapta lui Allah”, ci a spus „pe pământ”; se știe că Dreapta lui Allah nu este pe pământ.

În aceeași relatare, după cum o citează Shaykh al-Islām Ibn Taymiyya, mai spune: „Cine o strânge ca pe o mână este ca și cum ar strânge Mâna lui Allah.” Comparația arată că lucrul cu care se compară nu este lucrul comparat, ci este altul decât el.

Concluzia este că Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿa, laudă lui Allah, nu pot abate vorbirea de la sensul aparent. Sensul aparent și realitatea vorbirii sunt ceea ce indică contextul, iar aceasta diferă după context și împrejurări.

Dacă cineva nu admite aceasta și stăruie să-i atribuie cuvântului un sens intrinsec, spunem: Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿa nu pot părăsi sensul despre care el pretinde că este intrinsec decât cu dovadă din Carte și Sunna. Când Cartea și Sunna indică un lucru, trebuie afirmat, fie că se potrivește cu ceea ce se numește sensul aparent, fie că diferă de acesta.

Cu toții căutăm ceea ce Allah a spus despre Sine și ceea ce Trimisul Său ﷺ a spus despre El. Dovadă este ceea ce s-a stabilit în Ṣaḥīḥ Muslim, că Allah Preaînaltul spune: „Robul Meu, am flămânzit și nu M-ai hrănit… Robul Meu, am fost bolnav și nu M-ai vizitat…” El spune: „Cum să Te hrănesc, când Tu ești Domnul lumilor? Cum să Te vizitez, când Tu ești Domnul lumilor?” Allah, Preaputernicul și Preamăritul, spune: „Nu ai știut că robul Meu cutare a flămânzit și nu l-ai hrănit… că s-a îmbolnăvit și nu l-ai vizitat?” Acest hadis ne arată limpede că ceea ce se află în Carte și Sunna dintre cele pe care El Și le-a atribuit este adevărat în sensul aparent, în afară de cazul în care Allah și Trimisul Său au arătat abaterea de la el. Dacă au arătat această abatere, noi o primim.

Acest ultim hadis este o dovadă limpede că este oprită interpretarea alegorică fără dovadă din Carte și Sunna. Ne vom opri aici, de teama prelungirii.

Lauda I se cuvine lui Allah, Domnul lumilor. Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace Profetului nostru Muḥammad, familiei sale și tuturor companionilor săi.

Despre ediție și verificarea textului

Textul integral păstrează pasajele, citatele, referințele și notele manuscrisului românesc aprobat. Text integral în română, cu citatele arabe prezente în manuscrisul aprobat. Căutarea și acțiunile de studiu sunt instrumente ale acestei ediții digitale.

Text principal: IslamEnc, cartea 121, versiunea arabă 1.0 (10.10.2026), confruntat cu ediția Fundației Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn, ediția III, 1424 H; inclusiv cele două rectificări anexate după cuprins.

Revizuire asistată de IA încheiată pentru sursele aprobate și legate prin amprente digitale. Revizuire umană neefectuată.