Cele șase principii

Allah a poruncit unirea în religie și a interzis dezbinarea în ea. Allah a lămurit aceasta pe deplin, într-un fel pe care îl înțeleg oamenii de rând. Ne-a interzis să fim asemenea celor dinaintea noastră, care s-au dezbinat, au intrat în neînțelegere și au pierit. A menționat că le-a poruncit musulmanilor să se unească în religie și le-a interzis să se dezbine. Cele uimitoare transmise în Sunnah despre aceasta o fac și mai limpede. Apoi s-a ajuns până acolo încât dezbinarea în principiile religiei și în ramurile ei a fost socotită știință și înțelegere a religiei, iar despre unirea în religie nu ar vorbi decât un eretic sau un nebun.

Comentariul

Al doilea principiu dintre cele prezentate de șeic — fie ca Allah Preaînaltul să aibă milă de el! — este unirea în religie și interzicerea dezbinării în ea. Acest mare principiu este dovedit de Cartea lui Allah Preaînaltul, de Sunnah Trimisului Său ﷺ, de practica companionilor — fie ca Allah să fie mulțumit de ei! — și a înaintașilor drepți — fie ca Allah Preaînaltul să aibă milă de ei!

În ceea ce privește Cartea lui Allah Preaînaltul, Allah Atotputernicul și Mărețul spune:

O, voi cei care credeți! Temeți-vă de Allah așa cum se cuvine să vă temeți de El și nu muriți decât ca musulmani. Țineți-vă cu toții strâns de frânghia lui Allah și nu vă dezbinați. Amintiți-vă de binefacerea lui Allah asupra voastră, când erați dușmani, iar El v-a unit inimile și, prin binefacerea Lui, ați devenit frați. Erați pe marginea unei prăpăstii de Foc, iar El v-a salvat din ea. Astfel vă lămurește Allah semnele Sale, pentru ca voi să fiți călăuziți.

Preaînaltul spune:

Nu fiți asemenea celor care s-au dezbinat și au intrat în neînțelegere după ce le-au venit dovezile limpezi. Aceia vor avea parte de o pedeapsă cumplită.

Și spune Preaînaltul:

Nu vă certați, căci veți slăbi și vă veți pierde puterea.

Și spune Preaînaltul:

Cu cei care și-au dezbinat religia și au devenit grupări tu nu ai nimic de-a face.

Și spune Preaînaltul:

El v-a rânduit din religie ceea ce i-a poruncit lui Noe, ceea ce ți-am revelat ție și ceea ce le-am poruncit lui Avraam, Moise și Isus: Întemeiați religia și nu vă dezbinați în ea.

În aceste versete, Allah Preaînaltul a interzis dezbinarea și a arătat urmările ei cumplite pentru individ, societate și întreaga comunitate.

Cât privește dovezile din Sunnah pentru acest mare principiu, Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Musulmanul este fratele musulmanului: nu îl nedreptățește, nu îl lasă fără sprijin și nu îl disprețuiește. Evlavia este aici! Evlavia este aici!» — și arăta spre pieptul său. «Este de ajuns rău pentru un om să-și disprețuiască fratele musulman. Tot ceea ce aparține musulmanului îi este inviolabil celuilalt musulman: sângele său, onoarea sa și averea sa.» ⁷ Într-o altă versiune: «Nu vă invidiați, nu vă urâți, nu vă spionați, nu căutați să aflați lucrurile ascunse unii despre alții, nu supralicitați în mod înșelător și fiți, robi ai lui Allah, frați!» Într-o altă versiune: «Nu rupeți legăturile unii cu alții, nu vă întoarceți spatele, nu vă urâți, nu vă invidiați și fiți, robi ai lui Allah, frați!» ⁸ El ﷺ mai spune: «Credinciosul pentru credincios este asemenea unei construcții ale cărei părți se întăresc unele pe altele.» ⁹ Și i-a spus lui Abū Ayyūb — fie ca Allah să fie mulțumit de el! —: «Să-ți arăt un negoț?» Acesta a răspuns: «Da, o, Trimis al lui Allah!» El a spus: «Să te străduiești să-i împaci pe oameni când relațiile dintre ei se strică și să-i apropii când se îndepărtează.» ¹⁰ Pe lângă faptul că le-a poruncit credincioșilor să se iubească, să fie uniți, să dorească binele, să se ajute în bine și evlavie, să facă lucrurile care întăresc și sporesc aceasta, Profetul ﷺ a interzis tot ceea ce duce la dezbinarea și îndepărtarea musulmanilor unii de alții, din cauza marilor rele ale dezbinării și urii. Dezbinarea îi bucură pe diavolii dintre djinni și oameni, fiindcă aceștia nu le doresc musulmanilor să fie uniți în vreo privință. Ei vor ca aceștia să se dezbine, știind că dezbinarea sfărâmă puterea dobândită prin statornicie și îndreptare către Allah Atotputernicul și Mărețul.

Așadar, Profetul ﷺ a îndemnat la unire și iubire prin cuvintele și faptele sale și a interzis dezbinarea și neînțelegerea care duc la ruperea unității și pierderea puterii.

Cât privește practica companionilor, între ei — fie ca Allah să fie mulțumit de ei! — au existat deosebiri de opinie, însă acestea nu au dus la dezbinare, dușmănie sau ură. Ei au avut păreri diferite chiar în vremea Trimisului lui Allah ﷺ, când acesta se afla în mijlocul lor. De pildă, după ce Profetul ﷺ a încheiat bătălia împotriva aliaților, Jibrīl a venit la el și i-a poruncit să pornească împotriva tribului Banū Qurayẓah, care încălcase legământul. Profetul ﷺ le-a spus companionilor:

«Niciunul dintre voi să nu împlinească rugăciunea de după-amiază decât la Banū Qurayẓah!» ¹¹

Au plecat din Medina către Banū Qurayẓah, iar pe drum a sosit timpul rugăciunii de după-amiază. Unii au spus: «Nu ne rugăm decât la Banū Qurayẓah, chiar de ar apune soarele, fiindcă Profetul ﷺ a spus: Niciunul dintre voi să nu împlinească rugăciunea de după-amiază decât la Banū Qurayẓah. Așadar, spunem: Am auzit și ne supunem.»

Alții au spus: «Ne rugăm la timpul ei, căci Trimisul lui Allah ﷺ a urmărit prin aceasta să pornim repede și să ne grăbim, nu să amânăm rugăciunea.» Când a aflat, Profetul ﷺ nu a mustrat pe niciunul dintre ei și nu i-a învinuit pentru ceea ce înțeleseseră. Nici ei înșiși — fie ca Allah să fie mulțumit de ei! — nu s-au dezbinat din cauza părerilor diferite privind înțelegerea hadithului Trimisului lui Allah ﷺ.

Cât privește practica înaintașilor drepți, unul dintre principiile oamenilor Sunnah și ai comunității în problemele asupra cărora există deosebiri de opinie este următorul: atunci când deosebirea se naște dintr-un efort de interpretare și problema îngăduie un asemenea efort, ei își acordă unii altora îngăduință. Nu poartă ranchiună, dușmănie sau ură unii față de alții, ci se socotesc frați, chiar dacă există această deosebire între ei. Unul dintre ei se poate ruga chiar în spatele cuiva despre care consideră că nu mai are abluțiunea, în timp ce imamul consideră că o are. De pildă, se roagă în spatele unui om care a mâncat carne de cămilă: imamul consideră că aceasta nu anulează abluțiunea, pe când cel care îl urmează consideră că o anulează. Totuși, acesta socotește valabilă rugăciunea împlinită în spatele acelui imam, deși, dacă el însuși s-ar ruga în acea stare, și-ar considera rugăciunea nevalabilă. Toate acestea deoarece ei socotesc că deosebirea născută dintr-un efort de interpretare, într-o problemă care îl îngăduie, nu este în realitate o împotrivire. Fiecare dintre cei cu păreri diferite a urmat dovada pe care era obligat să o urmeze și de la care nu îi era îngăduit să se abată. Ei consideră că fratele lor, atunci când diferă de ei într-o faptă pentru a urma dovada, în realitate este în acord cu ei, fiindcă ei îi cheamă pe oameni să urmeze dovada oriunde s-ar afla. Dacă diferă de ei pentru a se conforma unei dovezi pe care o are, în realitate este în acord cu ei: a mers pe calea către care ei cheamă și îndrumă, anume luarea Cărții lui Allah Preaînaltul și a Sunnei Trimisului Său ﷺ drept criteriu de judecată.

În schimb, deosebirea de opinie nu este îngăduită atunci când se împotrivește căii companionilor și a urmașilor lor. Așa sunt problemele de credință în care s-au rătăcit unii oameni și în care neînțelegerile au apărut abia după generațiile de excelență — adică ele nu s-au răspândit decât după generațiile de excelență —, chiar dacă unele deosebiri existau în vremea companionilor. Trebuie însă să știm că, atunci când spunem «generația companionilor», nu înseamnă că trebuie să fi murit toți companionii. O generație este socotită după prezența majorității oamenilor săi. Învățatul Islamului, Ibn Taymiyyah — fie ca Allah să aibă milă de el! — a spus: «O generație este socotită încheiată atunci când cei mai mulți dintre oamenii ei au dispărut.»

Generațiile de excelență s-au încheiat fără să fi existat în mijlocul lor aceste neînțelegeri de credință care s-au răspândit după ele. Împotrivirea față de calea companionilor și a urmașilor lor este dezaprobată, iar părerea contrară nu este acceptată.

Cât privește problemele în care au existat deosebiri de opinie în vremea companionilor și în care era îngăduit efortul de interpretare, este firesc ca deosebirile să rămână. Profetul ﷺ a spus:

«Când judecătorul judecă, depune efort de interpretare și ajunge la hotărârea corectă, are două răsplăți. Dacă depune efort de interpretare și greșește, are o răsplată.» ¹²

Acesta este criteriul.

Prin urmare, toți musulmanii au obligația să fie o singură comunitate și să nu se dezbine în grupări care se războiesc între ele cu ascuțișul limbilor, se dușmănesc și se urăsc din pricina unei deosebiri în care este îngăduit efortul de interpretare. Căci, chiar dacă diferă în privința a ceea ce arată textele, potrivit înțelegerii fiecăruia, există în această privință îngăduință — și toată lauda Îi aparține lui Allah. Ceea ce contează este unirea inimilor și a cuvântului. Fără îndoială, dușmanii musulmanilor își doresc ca aceștia să se dezbine, fie că își declară pe față dușmănia, fie că se arată prieteni ai musulmanilor sau ai Islamului, fără să fie astfel.