Calea către Allah

Acest temei este că faptele omului nu îl izbăvesc de Foc și nu îl fac să intre în Paradis. Toate acestea se dobândesc numai prin iertarea și mila lui Allah.

Nobilul Coran arată acest înțeles în multe locuri, precum cuvintele Celui Preaînalt:

„Celor care au emigrat, au fost alungați din casele lor, au suferit pe calea Mea, au luptat și au fost uciși, le voi șterge negreșit faptele rele și îi voi face să intre în grădini pe sub care curg râuri.”

Și cuvintele Sale:

„Domnul lor le vestește milă de la El, mulțumire și grădini în care vor avea parte de desfătare neîntreruptă.”

Și cuvintele Sale:

„Credeți în Allah și în Trimisul Său și luptați pe calea lui Allah cu averile și cu sufletele voastre. Aceasta este mai bine pentru voi, dacă ați ști. El vă va ierta păcatele și vă va face să intrați în grădini pe sub care curg râuri.”

El a asociat intrarea în Paradis și izbăvirea de Foc cu iertarea și mila, arătând astfel că nimic din acestea nu se dobândește fără iertarea și mila lui Allah.

Unul dintre înaintași a spus: „Viața de Apoi înseamnă fie iertarea lui Allah, fie Focul, iar această lume înseamnă fie ocrotirea lui Allah, fie pieirea.”

Când era pe moarte, Muḥammad ibn Wāsiʿ își lua rămas-bun de la prietenii săi, spunând: „Pacea fie asupra voastră! Plec spre Foc, dacă Allah nu mă iartă.”

Înțelesul prepoziției din verset și din hadith

În ce privește cuvintele Celui Preaînalt:

„Acesta este Paradisul pe care l-ați primit ca moștenire pentru ceea ce ați făcut.”

Și cuvintele Sale:

„Mâncați și beți cu plăcere pentru ceea ce ați săvârșit în zilele trecute!”

Învățații au avut două păreri despre înțelesul acestor cuvinte. Prima: intrarea în Paradis se face prin mila Sa, iar împărțirea treptelor se face potrivit faptelor. Ibn ʿUyaynah a spus: „Ei considerau că izbăvirea de Foc se dobândește prin iertarea lui Allah, intrarea în Paradis prin harul Său, iar împărțirea treptelor prin fapte.”

A doua: prepoziția arabă folosită afirmativ în expresiile „pentru ceea ce ați făcut” și „pentru ceea ce ați săvârșit în zilele trecute” arată o cauză. Allah a făcut din fapte o cauză a intrării în Paradis.

În schimb, prepoziția negată în cuvintele Profetului ﷺ „Faptele nu vor face pe nimeni să intre în Paradis” arată un schimb sau o contraprestație. Înțelesul este că nimeni nu va dobândi dreptul de a intra în Paradis în schimbul unei fapte pe care o săvârșește. Astfel, el a înlăturat închipuirea celui care ar crede că Paradisul este prețul faptelor și că autorul lor dobândește, prin ele, un drept asupra lui Allah de a intra în Paradis, așa cum cel care plătește prețul unei mărfi dobândește dreptul ca proprietarul să i-o predea. A înlăturat această închipuire și a arătat că fapta, chiar dacă este o cauză a intrării în Paradis, se datorează ea însăși harului și milei lui Allah.

Intrarea a fost, așadar, atribuită harului, milei și iertării lui Allah, pentru că El este Cel Care, prin harul Său, a dăruit cauza și urmarea ei. Intrarea nu a fost pusă pe seama faptei în sine.

În Ṣaḥīḥ este relatat de la Profet ﷺ că Allah Preaînaltul spune Paradisului: „Tu ești mila Mea, prin care arăt milă cui voiesc dintre robii Mei.”⁵

Robii nu au asupra Lui vreun drept pe care El li l-ar datora, dar nici strădania lor nu se pierde la El. Dacă sunt pedepsiți, este prin dreptatea Sa; dacă sunt desfătați, este prin harul Său: El este Cel Generos, Nemărginit.

Lauda adusă lui Allah și fiecare binecuvântare

Dacă s-ar obiecta că Ḥabīb ibn al-Shahīd a relatat de la al-Ḥasan că a spus: „«Laudă lui Allah» este prețul fiecărei binecuvântări, iar «Nu există divinitate vrednică de adorare în afară de Allah» este prețul Paradisului”, răspundem astfel.

Acest înțeles a fost relatat și ca vorbă atribuită Profetului ﷺ în hadithuri de la Anas, Abū Dharr și alții, deși lanțurile lor de transmitere prezintă slăbiciuni.⁶ Îl susțin cuvintele lui Allah, Preaputernicul și Mărețul:

„Allah a cumpărat de la credincioși sufletele și averile lor, dându-le în schimb Paradisul. Ei luptă pe calea lui Allah, ucid și sunt uciși. Este o promisiune adevărată, pe care El Și-a luat-o în Tora, în Evanghelie și în Coran. Și cine își ține mai bine legământul decât Allah? Bucurați-vă de schimbul pe care l-ați încheiat cu El! Aceasta este izbânda cea mare.”

El a făcut, așadar, din Paradis un preț al sufletelor și averilor.

Răspunsul este că Allah, Slăvitul și Preaînaltul, prin harul, mila, generozitatea, bunăvoința și dărnicia Sa, li S-a adresat robilor Săi, când i-a chemat să Îl asculte, potrivit formelor cunoscute și obișnuite de relaționare dintre ei. S-a înfățișat drept cumpărător și Cel Care primește un împrumut, iar pe ei i-a făcut vânzători și creditori ai Săi, pentru ca aceasta să îi îndemne și mai mult să răspundă chemării Sale și să se grăbească să Îl asculte. În realitate însă, toate acestea Îi aparțin și se datorează harului, binefacerii și milei Sale. Sufletele și averile sunt toate proprietatea Sa, după cum ne-a poruncit să spunem atunci când suntem loviți de nenorociri:

„Noi Îi aparținem lui Allah și la El ne întoarcem.”

Cu toate acestea, El l-a lăudat pe cel care Îi oferă sufletul și averea sa și l-a numit vânzător și creditor al Său, asemenea cuiva care are o proprietate pe care o vinde sau o împrumută altuia care nu are niciun drept de proprietate asupra sa. Tot astfel, toate faptele se datorează harului și milei Sale. El le-a lăudat, le-a atribuit celui care le săvârșește și le-a socotit recunoștință din partea lor pentru binecuvântările Sale și o răsplătire a acestora.

Binecuvântările și lauda adusă lui Allah

Ibn Mājah a relatat de la Anas, ca vorbă atribuită Profetului ﷺ: „Când Allah îi dă unui rob o binecuvântare, iar acesta spune «Laudă lui Allah», ceea ce a oferit el este mai bun decât ceea ce a primit.”⁷ La fel au spus ʿUmar ibn ʿAbd al-ʿAzīz, al-Ḥasan și alți înaintași.

Aceasta li s-a părut greu de înțeles multor învățați din trecut și din vremurile mai noi. Potrivit celor arătate mai sus însă, sensul este limpede: prin binecuvântări sunt avute în vedere cele lumești, iar lauda este o binecuvântare religioasă. Binecuvântările religioase sunt mai bune decât cele lumești. Dar, întrucât lauda este atribuită robului, fiind fapta pe care o săvârșește el, Allah l-a numit dăruitor al celei mai mari dintre cele două binecuvântări, ca răsplătire pentru cealaltă.

De aceea s-a transmis și această vorbă: „Laudă lui Allah cu o laudă pe măsura binecuvântărilor Sale, care îndepărtează pedepsele Sale și răspunde sporului dăruit de El.”⁸ Din acest punct de vedere, lauda este un preț al Paradisului.

Paradisul și faptele sunt un dar al lui Allah

Privind lucrurile în profunzime, atât Paradisul, cât și faptele se datorează harului și milei lui Allah față de robii Săi credincioși. De aceea, oamenii Paradisului spun când intră în el:

„Laudă lui Allah, Care ne-a călăuzit către aceasta! Noi nu am fi fost călăuziți dacă Allah nu ne-ar fi călăuzit. Trimișii Domnului nostru au venit cu adevărul.”

Când ei recunosc binecuvântarea Lui asupra lor — Paradisul și cauzele lui, începând cu îndrumarea — și Îl laudă pe Allah pentru toate acestea, sunt răsplătiți cu o chemare:

„Acesta este Paradisul pe care l-ați primit ca moștenire pentru ceea ce ați făcut.”

Faptele le-au fost astfel atribuite lor și li s-a mulțumit pentru ele.

Un înțeles asemănător se află în vorbele unuia dintre înaintași: „Dacă robul păcătuiește și apoi spune: «Doamne, Tu ai hotărât aceasta pentru mine», Domnul său îi spune: «Tu ai păcătuit și tu ai fost neascultător.» Dar, dacă robul spune: «Doamne, eu am greșit, eu am făcut rău și eu am păcătuit», Allah spune: «Eu am hotărât și am rânduit aceasta pentru tine și Eu te iert.»”

Dreptatea și mila Sa în fericire și nefericire

Un alt lucru care lămurește cuvintele Profetului ﷺ „Faptele nu vor face pe nimeni să intre în Paradis” sau „Faptele nu îl vor izbăvi pe nimeni” este că înmulțirea faptelor bune se datorează harului și binefacerii lui Allah, Preaputernicul și Mărețul. El răsplătește o faptă bună de zece ori, apoi o înmulțește până la șapte sute de ori și de multe alte ori. Toate acestea vin din harul Său. Dacă ar răsplăti fapta bună doar cu echivalentul ei, așa cum face cu faptele rele, cele bune nu ar putea să le anuleze pe cele rele, iar omul ar pieri negreșit.

Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, a spus despre faptele bune: „Dacă omul este un prieten al lui Allah și îi rămâne greutatea unui fir de praf, Allah i-o înmulțește până când îl face să intre prin ea în Paradis. Dar, dacă este un nefericit, îngerul spune: «Doamne, faptele lui bune s-au sfârșit și au mai rămas mulți care au de cerut drepturi de la el!» El spune: «Luați din faptele lor rele, adăugați-le la ale lui și întocmiți-i apoi un înscris care să îl trimită în Foc.»”⁹

Devine astfel limpede că, celui căruia Allah îi voiește fericirea, îi înmulțește faptele bune, astfel încât cei nedreptățiți de el să își primească pe deplin drepturile din ele. Îi rămâne apoi greutatea unui fir de praf, care îi este înmulțită și prin care intră în Paradis. Aceasta se datorează harului și milei lui Allah.

În schimb, celui căruia Allah îi voiește nefericirea și care are oameni cu drepturi de cerut de la el nu îi sunt înmulțite faptele bune așa cum îi sunt înmulțite celui căruia îi voiește fericirea. Ele îi sunt înmulțite de zece ori și apoi împărțite celor nedreptățiți, care le primesc pe toate. Dacă unora încă le mai rămân drepturi de cerut, sunt aruncate asupra lui din faptele lor rele și intră prin ele în Foc. Aceasta este dreptatea Sa, iar cealaltă este harul Său.

De aceea, Yaḥyā ibn Muʿādh a spus: „Când El Își revarsă harul, nimănui nu îi mai rămâne vreo faptă rea; iar când vine dreptatea Sa, nimănui nu îi mai rămâne vreo faptă bună.”

De asemenea, s-a transmis în mod autentic că Profetul ﷺ a spus: „Cel căruia i se cercetează socoteala amănunțit piere.”¹⁰

Într-o altă versiune: „este pedepsit”,¹¹ iar într-alta: „este înfrânt”.¹²

Abū Nuʿaym a consemnat de la ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el, o relatare atribuită Profetului ﷺ: „Allah i-a revelat unui profet dintre profeții fiilor lui Israel: «Spune-le celor ascultători din comunitatea ta să nu se bizuie pe faptele lor. Căci, dacă iau un rob la socoteală în Ziua Judecății și voiesc să îl pedepsesc, îl pedepsesc. Și spune-le celor neascultători din comunitatea ta să nu se arunce singuri în pierzare, căci Eu iert păcatul cel mare, fără ca aceasta să Îmi fie greu.»”¹³

ʿAbd al-ʿAzīz ibn Abī Rawwād a spus: „Allah i-a revelat lui Dāwūd, pacea fie asupra lui: «Dāwūd, dă-le veste bună păcătoșilor și avertizează-i pe cei cu desăvârșită sinceritate!» El s-a mirat de aceasta și a spus: «Doamne, să le dau veste bună păcătoșilor și să îi avertizez pe cei cu desăvârșită sinceritate?!» El a răspuns: «Da. Dă-le veste bună păcătoșilor că niciun păcat pe care îl iert nu este prea mare pentru Mine. Și avertizează-i pe cei cu desăvârșită sinceritate că, dacă Îmi aplic dreptatea și socoteala vreunui rob, acesta piere.»”¹⁴

Ibn ʿUyaynah a spus: „Cercetarea amănunțită înseamnă o urmărire necruțătoare, care nu lasă nimic necercetat.”

Ibn Zayd a spus: „Socoteala aspră este cea în care nu există nicio iertare, iar socoteala ușoară este cea în care îi sunt iertate păcatele și îi sunt primite faptele bune.”

Devine limpede astfel că robul nu are izbăvire fără iertare, îndurare, milă și trecerea cu vederea a greșelilor sale. Dacă unui rob i s-ar aplica dreptatea în întregime, el ar pieri.

Acest lucru este lămurit și de cuvintele Celui Preaînalt:

„Apoi, în Ziua aceea, veți fi întrebați negreșit despre desfătare.”

Acestea arată că oamenii vor fi întrebați despre binecuvântările acestei lumi și dacă au fost sau nu recunoscători pentru ele. Dacă i s-ar cere omului recunoștință pentru fiecare binecuvântare — sănătate și ocrotire, acoperirea neajunsurilor, un trup sănătos, simțuri întregi și un trai bun — și ar fi cercetat amănunțit pentru toate acestea, toate faptele sale nu ar ajunge să acopere recunoștința cuvenită nici măcar pentru o parte dintre ele. Celelalte binecuvântări ar rămâne fără recunoștința care li se cuvine, iar omul ar merita pedeapsa pentru aceasta.

Al-Kharāʾiṭī a consemnat în Kitāb al-Shukr de la ʿAbd Allāh ibn ʿAmr, ca vorbă atribuită Profetului ﷺ: „În Ziua Judecății, un rob va fi adus și va sta înaintea lui Allah, Preaputernicul și Mărețul. Allah va spune: «Priviți faptele robului Meu și binecuvântările Mele asupra lui!» Ei le vor privi și vor spune: «Nici măcar nu ajung la măsura uneia singure dintre binecuvântările Tale asupra lui.» El va spune: «Priviți faptele lui rele și pe cele bune!» Le vor privi și le vor găsi egale. Atunci El va spune: «Robul Meu, ți-am primit faptele bune, ți-am iertat faptele rele și ți-am dăruit binecuvântările Mele de care ai avut parte între acestea.»”¹⁵

Al-Ṭabarānī a consemnat de la Ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de amândoi, o relatare atribuită Profetului ﷺ: „Un om va veni în Ziua Judecății cu fapte care, dacă ar fi așezate pe un munte, l-ar îngreuna. Atunci va înainta una dintre binecuvântările lui Allah și aproape că le va epuiza pe toate, dacă Allah nu îl cuprinde în mila Sa.”¹⁶

Ibn Abī al-Dunyā a consemnat de la Anas, Allah să fie mulțumit de el, o relatare atribuită Profetului ﷺ: „În Ziua Judecății vor fi aduse binecuvântările, faptele bune și cele rele. Allah îi va spune uneia dintre binecuvântările Sale: «Ia-ți dreptul din faptele lui bune!» Aceasta nu îi va lăsa nicio faptă bună, ci le va lua pe toate.”¹⁷

Tot el a relatat, cu lanțul său, de la Wahb ibn Munabbih: „Un rob L-a adorat cincizeci de ani. Allah i-a revelat: «Te-am iertat.» El a spus: «Doamne, de ce să mă ierți, dacă nu am păcătuit?» Atunci Allah a îngăduit să i se pună în mișcare o venă de la gât. Nu a dormit și nu s-a rugat. Când aceasta s-a liniștit, a adormit. Un înger a venit la el, iar el i s-a plâns de ceea ce îndurase din pricina pulsației acelei vene. Îngerul i-a spus: «Domnul tău, Preaputernicul și Mărețul, spune: Adorarea ta de cincizeci de ani este pe măsura liniștirii acestei vene.»”

În Ṣaḥīḥ-ul lui al-Ḥākim, de la Jābir, Allah să fie mulțumit de el, este relatat de la Profet ﷺ, de la Jibrīl, pacea fie asupra lui: „Un rob L-a adorat pe Allah, Preaputernicul și Mărețul, cinci sute de ani, pe vârful unui munte din mare. Apoi I-a cerut Domnului său să îi ia sufletul în timp ce se prosterna. Jibrīl a spus: «Trecem pe lângă el când coborâm și când urcăm. Știm că în Ziua Judecății va fi înviat și pus înaintea lui Allah, Preaputernicul și Mărețul. Domnul va spune: ‹Faceți-l pe robul Meu să intre în Paradis prin mila Mea!›»”¹⁸

„Robul va spune: «Prin faptele mele, Doamne!» Aceasta se va repeta de trei ori. Apoi Allah Preaînaltul le va spune îngerilor: «Cântăriți binecuvântările Mele asupra robului Meu în raport cu faptele sale!» Vor descoperi că binecuvântarea vederii îi cuprinde întreaga adorare de cinci sute de ani și că celelalte binecuvântări ale trupului rămân neacoperite. El va spune: «Duceți-l pe robul Meu în Foc!» Va fi târât spre Foc și va striga: «Doamne, fă-mă să intru în Paradis prin mila Ta!» Atunci îl va face să intre în Paradis.” Jibrīl a spus: „Lucrurile se dobândesc numai prin mila lui Allah, Muḥammad!”

Ce trebuie să înțeleagă robul

Cel care înțelege cu adevărat aceste lucruri știe că faptele, oricât de mari ar fi, nu sunt prin ele însele de ajuns ca să îl izbăvească pe rob. Prin ele, el nu dobândește asupra lui Allah un drept de intrare în Paradis ori de izbăvire de Foc.

Atunci robul nu mai socotește că faptele lui îi ajung și încetează să se bizuie pe ele sau să își îndrepte privirea spre ele, chiar dacă sunt multe și bune. Ce să mai spunem despre cel care nu are multe fapte și ale cărui fapte nici nu sunt bune? Pe acesta ar trebui să îl preocupe gândul la lipsurile faptelor sale, căința pentru neajunsurile sale și cererea de iertare pentru ele.

Recunoștința pentru darul faptelor bune

Cel ale cărui fapte sunt bune și multe ar trebui să se îndeletnicească cu recunoștința pentru ele, căci acestea sunt unele dintre cele mai mari binecuvântări ale lui Allah asupra robului Său. El trebuie să răspundă cu recunoștință și să își vadă neajunsurile în felul în care Îi mulțumește.

Când Wuhayb ibn al-Ward era întrebat despre răsplata unei fapte, spunea: „Nu întrebați despre răsplata ei, ci întrebați ce recunoștință Îi datorează pentru ea cel căruia i-a fost dat să o săvârșească.”

Abū Sulaymān spunea: „Cum se poate mândri un om cu minte cu faptele sale? Fapta este doar una dintre binecuvântările lui Allah, Preaputernicul și Mărețul. El ar trebui să fie recunoscător și smerit. Numai qadariții se mândresc cu faptele lor.” Adică aceia care nu consideră că faptele robilor sunt create de Allah, Preaputernicul și Mărețul.

Faptele nu dau un drept la izbăvire

Cât de frumoase sunt vorbele lui Abū Bakr al-Nahshalī din ziua în care a murit Dāwūd al-Ṭāʾī! După îngroparea lui, Ibn al-Sammāk s-a ridicat și l-a lăudat pentru faptele sale bune, plângând. Oamenii plângeau cu el, îi dădeau dreptate și mărturiseau că toate laudele pe care i le aducea erau adevărate. Atunci Abū Bakr al-Nahshalī s-a ridicat și a spus: „Allah, iartă-l, ai milă de el și nu îl lăsa în seama faptelor sale!”

În Sunan Abī Dāwūd este relatat de la Zayd ibn Thābit, Allah să fie mulțumit de el, un hadith atribuit Profetului ﷺ: „Dacă Allah i-ar pedepsi pe locuitorii cerurilor Sale și pe locuitorii pământului Său, i-ar pedepsi fără să le facă vreo nedreptate. Iar dacă ar avea milă de ei, mila Sa ar fi mai bună pentru ei decât faptele lor.”¹⁹

În Ṣaḥīḥ-ul lui al-Ḥākim, de la Jābir, Allah să fie mulțumit de el, este relatat că un om a venit la Profet ﷺ și a spus: „Vai, păcatele mele! Vai, păcatele mele!” A repetat aceasta de două sau de trei ori. Trimisul lui Allah ﷺ i-a spus: „Spune: «Allah, iertarea Ta este mai cuprinzătoare decât păcatele mele, iar în mila Ta îmi pun mai multă speranță decât în faptele mele.»” El a spus aceasta. Apoi i-a zis: „Repetă!” A repetat. I-a spus din nou: „Repetă!” A repetat. Atunci i-a spus: „Ridică-te, căci ai fost iertat!”²⁰

Păcatele mele, de mă gândesc la ele, sunt multe, dar mila Domnului meu este mai cuprinzătoare decât păcatele mele. Nu îmi pun speranța în vreo faptă bună pe care am făcut-o, ci în mila lui Allah îmi pun speranța.

Recunoașterea harului lui Allah

Odată stabilit acest temei nobil și măreț, știm că faptele nu dau prin ele însele un drept la izbăvirea de Foc ori la intrarea în Paradis; cu atât mai puțin pot ele da prin ele însele un drept la cele mai înalte trepte ale celor apropiați din Paradis și la vederea Feței Domnului lumilor. Toate acestea se dobândesc numai prin mila, harul și iertarea lui Allah.

Aceasta îl obligă pe credincios să înceteze cu totul să își privească faptele ca temei al încrederii sale și să privească doar spre harul și bunăvoința lui Allah asupra sa. Unul dintre cei care Îl cunoșteau pe Allah a fost întrebat: „Care faptă este cea mai bună?” A răspuns: „Să vezi harul lui Allah, Preaputernicul și Mărețul”, și a recitat:

Când sorțile rânduite vin în ajutor, îl aduc pe cel neputincios alături de cel hotărât.

Cum caută robul izbăvirea și reușita

Robul credincios care caută izbăvirea de Foc, intrarea în Paradis, apropierea de Stăpânul său și vederea Lui în lăcașul cinstirii Sale trebuie, așadar, să caute acestea prin cauzele care duc la mila, iertarea, mulțumirea și iubirea lui Allah. Prin ele dobândește cinstirea aflată la Allah.

Allah, Slăvitul și Preaînaltul, a făcut din anumite fapte cauze pentru dobândirea acestora și le-a rânduit ca mijloace care duc la ele. Acestea se găsesc numai în ceea ce Allah le-a legiuit robilor Săi prin Trimisul Său și despre care Trimisul Său a arătat că apropie de Allah, atrage mulțumirea și iertarea Sa, este iubit de El ori face parte dintre faptele cele mai iubite de Allah, Preaputernicul și Mărețul. Cel Preaînalt a spus:

„Mila lui Allah este aproape de cei care fac binele.”

Și a spus:

„Mila Mea cuprinde toate lucrurile; o voi rândui celor cu teamă de Allah.”

Robul trebuie, prin urmare, să caute însușirile temerii de Allah și ale facerii de bine pe care Allah le-a legiuit în Cartea Sa ori prin Trimisul Său ﷺ și să se apropie prin ele de Allah, Preaputernicul și Mărețul. Nu există altă cale care să îl ducă pe rob la mulțumirea, apropierea, mila, îndurarea și iertarea Stăpânului său.