Calea către Allah

Khulayd al-ʿAṣrī a spus: „Oricine iubește dorește să îl întâlnească pe cel iubit. Iubiți-L, așadar, pe Domnul vostru și înaintați către El frumos, fără urcuș împovărător și fără abatere.”

Ținta înaintării este să îl ducă pe credincios la Domnul său. Cine nu cunoaște calea către Domnul său nu înaintează către El pe ea; în această privință, el nu se deosebește de un animal. Dhū al-Nūn a spus: „Cei josnici sunt cei care nu cunosc calea către Allah și nici nu caută să o cunoască.”

Calea către Allah înseamnă urmarea căii Sale drepte, cu care El l-a trimis pe Trimisul Său și pentru care a pogorât Cartea Sa, poruncindu-le tuturor făpturilor să o urmeze și să înainteze pe ea. Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Calea dreaptă este aceea la al cărei început ne-a lăsat Muḥammad ﷺ și al cărei capăt este Paradisul. La dreapta și la stânga ei sunt alte căi, iar acolo sunt bărbați care îi cheamă pe cei care trec pe lângă ei. Cine o apucă pe vreuna dintre acele căi ajunge la Foc, iar cine urmează calea dreaptă ajunge la Paradis.” Apoi a recitat:

„Aceasta este calea Mea cea dreaptă. Urmați-o și nu urmați căile, căci ele vă vor despărți de calea Sa!”

Ibn Jarīr și alții au consemnat această relatare.⁴⁸⁴⁹ Calea care duce la Allah este una singură: calea Sa dreaptă. Toate celelalte căi sunt căile Satanei. Cine le urmează este rupt de Allah și dus la lăcașul nemulțumirii, mâniei și pedepsei Sale.

Faptele sunt judecate după încheierea lor

Se poate ca un om să urmeze calea dreaptă la începutul vieții sale, apoi să se abată de la ea la sfârșitul vieții, apucând pe una dintre căile Satanei; astfel, se rupe de Allah și piere. „Unul dintre voi poate face faptele oamenilor Paradisului până când nu mai este între el și acesta decât un cot sau o lungime de braț, apoi face faptele oamenilor Focului și intră în Foc.”⁵⁰

Se poate și ca un om să urmeze la început una dintre căile Satanei, apoi să îl ajungă fericirea și, la sfârșitul vieții, să urmeze calea dreaptă, care îl duce la Allah. Lucrul de seamă, în întregime, este statornicia pe calea dreaptă, de la începutul înaintării până la sfârșitul ei.

„Acesta este harul lui Allah, pe care El îl dă cui voiește.”

„Allah cheamă la Lăcașul păcii și îl călăuzește pe cine voiește pe o cale dreaptă.”

Cât de mulți se întorc din drum ori se opresc pe parcurs! Inimile sunt între două degete ale Celui Milostiv.

„Allah îi întărește pe cei care cred prin cuvântul statornic.”

Prietenii mei, mulți străbat pustiurile către lăcașul ocrotit, dar puțini sunt cei care ajung.

Meritul apropierii robului de Allah

În hadithul divin autentic, Allah, Preaputernicul și Mărețul, spune: „Cine se apropie de Mine cu o palmă, Eu Mă apropii de el cu un cot. Cine se apropie de Mine cu un cot, Eu Mă apropii de el cu o lungime de brațe. Iar cine vine către Mine mergând, Eu vin către el în grabă.”⁵¹

În al-Musnad se află și cuvintele: „Allah este mai Înalt și mai Măreț! Allah este mai Înalt și mai Măreț! Allah este mai Înalt și mai Măreț!”⁵² Tot acolo, Allah spune: „Fiul lui Adam, ridică-te către Mine, și Eu voi merge către tine! Vino către Mine mergând, și Eu voi veni către tine în grabă!”⁵³

Pe cel care vine către Noi îl întâmpinăm de departe, iar celui care voiește ceea ce voim Noi îi voim ceea ce dorește. Celui care Ne cere îi dăm mai mult decât cere, iar celui care lucrează prin puterea Noastră îi înmuiem fierul.

Omule, dacă ai căuta să intri pe la poarta mai-marelui străjerilor, acesta nu te-ar întâmpina și nu te-ar primi; poate că te-ar și împiedica să ajungi la el și te-ar îndepărta. Dar Regele regilor spune: „Cine vine către Mine mergând, Eu vin către el în grabă.” Iar tu te îndepărtezi de El și te îndrepți către altcineva! Ai pierdut în cel mai rușinos schimb și ai suferit cea mai mare pierdere.

Pe Allah, ori de câte ori am venit să vă cercetez, am găsit pământul strângându-se pentru mine. Și niciodată nu mi-am abătut hotărârea de la poarta voastră fără să mă împiedic în poalele hainelor mele.

Voi, cei care căutați, calea s-a limpezit! De ce această întârziere în a porni și această nehotărâre?

Calea către Tine s-a limpezit cu adevărat; făptura care Te dorește nu mai are de căutat dovezi.

„Oare există îndoială în privința lui Allah, Făcătorul cerurilor și al pământului? El vă cheamă ca să vă ierte din păcatele voastre.”

„Neam al nostru, răspundeți celui care vă cheamă la Allah!”

Suflete, vai ție, călăuzirea ți-a venit! Răspunde: cel ce cheamă la Allah te-a strigat. De câte ori ai fost chemat la drumul drept și te-ai îndepărtat, dar i-ai răspuns celui ce cheamă la rătăcire, când te-a chemat!

Cele două feluri ale ajungerii la Allah

Ajungerea la Allah este de două feluri: una în această lume, iar cealaltă în Viața de Apoi. Prin ajungerea din această lume se înțelege că inimile ajung să Îl cunoască. Când Îl cunosc, Îl iubesc, își găsesc liniștea în El și Îl găsesc aproape de ele, răspunzând cererilor lor. După cum se spune în unele relatări: „Fiul lui Adam, caută-Mă și Mă vei găsi! Dacă M-ai găsit, ai găsit totul, iar dacă M-ai pierdut, ai pierdut totul.”

De la Noi a ieșit hotărârea: nu vom înșela nicicând o nădejde. Căutați-Ne și Ne veți găsi în inimi care Ne fac loc, răbdătoare și mulțumite cu ceea ce vine de la Noi.

Dhū al-Nūn ieșea noaptea, își purta privirea spre cer și repeta următoarele versuri până dimineața:

Căutați pentru voi înșivă ceva asemenea cu ceea ce am găsit eu! Am găsit pe Cineva în Care îmi aflu liniștea, în iubirea Căruia nu este osteneală. Dacă m-am îndepărtat, mă apropie, iar dacă m-am apropiat de El, Se apropie.

Cât despre ajungerea din Viața de Apoi, aceasta este intrarea în Paradis, lăcașul în care Allah îi cinstește pe prietenii Săi. Treptele lor de apropiere sunt însă diferite, pe măsura deosebirii dintre inimile lor în apropierea de Allah și în contemplarea Lui cu inima din această lume. Cel Preaînalt a spus:

„Voi veți fi trei feluri: cei de-a dreapta — cine sunt cei de-a dreapta? — și cei de-a stânga — cine sunt cei de-a stânga? —, iar cei dintâi vor fi cei dintâi. Aceștia sunt cei apropiați.”

Al-Shiblī se tulbura în casa sa și recita:

Nu poate îndura depărtarea Ta cel deprins cu apropierea. Nu poate îndura să îi fii ascuns cel pe care iubirea l-a robit. Dacă ochiul nu Te-a văzut, Te-a văzut inima.

Islamul, credința și desăvârșirea adorării

Calea dreaptă din această lume cuprinde trei trepte: treapta Islamului, treapta credinței și treapta desăvârșirii adorării — iḥsān. Cine urmează treapta Islamului până la moarte este ferit de șederea veșnică în Foc și va intra negreșit în Paradis, chiar dacă, înainte de aceasta, va suferi ceea ce va suferi.

Cine urmează treapta credinței până la moarte este ferit cu totul de intrarea în Foc. Lumina credinței stinge flacăra Gheenei, până când aceasta spune: „Treci, credinciosule, căci lumina ta mi-a stins flacăra!”⁵⁴

În al-Musnad, de la Jābir, este relatat ca vorbă a Profetului ﷺ: „Nu va rămâne nimeni, bun sau nelegiuit, fără să intre în ea. Ea va fi pentru credincios răcoare și pace, așa cum a fost pentru Ibrāhīm, până când Focul va striga de răcoarea lor.”⁵⁵ Cei care iubesc au moștenit aceasta din starea părintelui lor Ibrāhīm, pacea fie asupra lui.

În inima celui care iubește este un foc al dorului, față de care arșița Gheenei este răcoroasă.

Cine urmează treapta desăvârșirii adorării până la moarte ajunge la Allah după moarte.

„Cei care au făcut binele vor avea cea mai bună răsplată și încă un spor.”

În hadithul autentic se spune: „Când oamenii Paradisului intră în Paradis, un vestitor strigă: «Oameni ai Paradisului, aveți la Allah o făgăduință pe care El voiește să Și-o împlinească față de voi.» Ei întreabă: «Care este? Oare nu ne-a albit fețele? Oare nu ne-a îngreunat balanțele? Oare nu ne-a făcut să intrăm în Paradis și nu ne-a izbăvit de Foc?» Atunci El îndepărtează vălul, iar ei Îl privesc. Pe Allah, El nu le-a dat nimic mai iubit pentru ei și mai desfătător pentru ochii lor decât vederea Lui. Acesta este sporul.”⁵⁶ Apoi a recitat:

„Cei care au făcut binele vor avea cea mai bună răsplată și încă un spor.”

Toți oamenii Paradisului au parte de vedere, însă se deosebesc în apropierea lor în vremea vederii și în timpurile în care o au. Oamenii Paradisului, îndeobște, au parte de aceasta în Ziua Sporului, care este vinerea, iar cei mai aleși Îl privesc pe Allah în fiecare zi de două ori, dimineața și seara. Oamenii Paradisului, îndeobște, primesc acolo hrana dimineața și seara, iar cei mai aleși Îl văd pe Allah dimineața și seara.

Celor care Îl cunosc pe Allah niciun palat nu le abate gândul de la Iubitul lor și niciun râu nu le astâmpără setea în lipsa Lui. Unul dintre ei spunea: „Când mi-e foame, pomenirea Lui îmi este hrană de drum, iar când mi-e sete, vederea Lui este cererea și dorința mea.”

Un om drept a fost văzut în vis după moartea sa și a fost întrebat despre starea a doi învățați. A spus: „I-am lăsat acum înaintea lui Allah, Preaputernicul și Mărețul: mănâncă, beau și se desfată.” A fost întrebat: „Dar tu?” A răspuns: „El știe cât de puțin doresc mâncarea, așa că mi-a îngăduit să Îl privesc.”

Tu ești alinarea setei mele când tânjesc după apă și hrana mea când doresc mâncare.

În al-Musnad, de la Ibn ʿUmar, este relatat ca vorbă a Profetului ﷺ: „Cel de pe treapta cea mai de jos dintre oamenii Paradisului își va privi împărăția pe o întindere de două mii de ani, văzând cel mai îndepărtat loc la fel cum îl vede pe cel mai apropiat. Își va privi soțiile și slujitorii. Iar cel de pe treapta cea mai înaltă Îl va privi pe Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, în fiecare zi, de două ori.”⁵⁷

Al-Tirmidhī a consemnat-o cu formularea: „Cel de pe treapta cea mai de jos dintre oamenii Paradisului își va privi grădinile, soțiile, desfătarea, slujitorii și paturile pe o întindere de o mie de ani. Iar cel mai cinstit dintre ei la Allah Îi va privi Fața dimineața și seara.” Apoi Trimisul lui Allah ﷺ a recitat:⁵⁸

„În Ziua aceea vor fi fețe luminoase, privind spre Domnul lor.”

Acesta este și înțelesul cuvintelor Trimisului lui Allah ﷺ din hadithul autentic al lui Jarīr ibn ʿAbd Allāh al-Bajalī: „Îl veți vedea pe Domnul vostru în Ziua Judecății așa cum vedeți această lună în noaptea cu lună plină, fără să întâmpinați vreo greutate în a-L vedea.” A spus: „Dacă puteți să nu vă lăsați împiedicați de la o rugăciune înaintea răsăritului soarelui și de la una înaintea apusului lui, faceți aceasta!” Apoi a recitat:⁵⁹

„Slăvește-L cu laudă pe Domnul tău înainte de răsăritul soarelui și înainte de apus!”

Meritul dimineții și al serii și ținta lor

De vreme ce aceste două timpuri sunt, în Paradis, ceasuri ale vederii pentru cei mai aleși dintre oamenii săi, Profetul ﷺ a îndemnat la păstrarea rugăciunii în aceste două timpuri din această lume. Celui care păstrează cele două rugăciuni aici, la aceste două timpuri, și le împlinește în chipul cel mai desăvârșit — cu smerenie, prezență a inimii și buna-cuviință cuvenită — i se poate nădăjdui să fie dintre cei care Îl vor vedea pe Allah în aceste două timpuri în Paradis.

Cu atât mai mult dacă păstrează după ele pomenirea lui Allah și alte feluri de adorare până când soarele răsare ori apune. Dacă leagă de acestea și mersul din sfârșitul nopții, a unit înaintarea în cele trei timpuri: sfârșitul nopții, dimineața și seara. Sinceritatea în această înaintare îl va putea duce la cea mai înaltă ajungere pe care o caută:

„Într-un lăcaș al adevărului, la un Rege Atotputernic.”

Pe cel care păstrează sinceritatea în căutare, sinceritatea îl duce la lăcașul adevărului.

„Vestește-le celor care cred că au un loc de cinste la Domnul lor!”

Cel care iubește nu încetează să întrebe despre cel iubit, să caute vești, să simtă adierile și să se călăuzească după urme, pentru a găsi drumul către iubitul său.

Vă întreb despre ea: este cineva să îmi dea de veste? Despre Nuʿm nu mai știu nimic după popasul nostru. De-aș ști unde și-au pus corturile ai ei și spre ce ținut al lui Allah s-au îndreptat când au plecat, atunci am urma după ea calea vântului, chiar de Nuʿm ar fi ajuns dincolo de stele!

Cât de înaltă este năzuința care Îl are ca țintă pe Allah și cât de nobil este sufletul al cărui Iubit este Allah:

„Nu îi alunga pe cei care Îl cheamă pe Domnul lor dimineața și seara, dorind Fața Sa!”

Cel care iubește nu dorește decât ceea ce voiește Iubitul său; cel care iubește se smerește prin tot binele.

Cel legat de Viața de Apoi și cel legat de această lume

Valoarea fiecărui om se află în ceea ce caută. Celui care Îl caută pe Allah nu i se poate pune un preț: cel care Îl caută pe Allah este prea măreț ca să fie prețuit, iar cel care caută altceva este prea lipsit de însemnătate ca să aibă un preț.

Al-Shiblī a spus: „Pe cel care se leagă de această lume, ea îl arde cu focul ei și îl face cenușă împrăștiată de vânt. Pe cel care se leagă de Viața de Apoi, aceasta îl arde cu lumina ei și îl face un lingou de aur de care te poți folosi. Iar pe cel care se leagă de Allah, El îl arde cu lumina unicității Sale și îl face o nestemată fără preț.”

Are năzuințe ale căror înălțimi nu au capăt, iar cea mai mică dintre ele este mai măreață decât veacurile.

Al-Shiblī a fost întrebat: „Se mulțumește cel care iubește cu ceva primit de la Iubitul său înainte să Îl vadă?” Atunci a recitat:

Pe Allah, de m-ai încununa cu coroana lui Kisrā, regele Răsăritului, și de mi-ai dărui averile tuturor oamenilor, ale celor care au pierit și ale celor care au rămas, dar mi-ai spune că nu ne vom întâlni niciun ceas, aș alege, Stăpânul meu, să ne întâlnim.

Cel a cărui năzuință este astfel nu se mulțumește să caute nimic altceva în afara lui Allah, Slăvitul și Preaînaltul:

Toate plecările mele de dimineață și de seară sunt în serile și diminețile mele. Pomenirea Ta îmi este viață, mireasmă și desfătare. Tu ești cererea mea și partea mea, dorința mea și izbânda mea, Tu, ajutorul meu și adăpostul meu pentru călăuzirea și îndreptarea mea!