Biblioteca · Ediție integrală HTML și EPUB

Calea către Allah

المحجة في سير الدلجة

Ibn Rajab al-Ḥanbalī

Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

Cum își păstrează credinciosul nădejdea în mila lui Allah, fără să neglijeze faptele și fără să se bizuie pe ele? Pornind de la hadithurile despre izbăvire și cumpătare, Ibn Rajab arată însemnătatea sincerității, a recunoștinței și a statorniciei. El explică felul în care teama și speranța însoțesc înaintarea către Allah și de ce o faptă mică, păstrată cu credință, poate fi mai de folos decât o străduință care se întrerupe. O lucrare despre inimă, adorare și pregătirea pentru întâlnirea cu Domnul.

Cuprinsul cărții

Căutarea include textul și notele din toate capitolele.

Mărimea textului
20px

Text integral · Pasaje · 16

Măsura care duce la țintă

Cuvintele sale ﷺ „Cumpătare, cumpătare, și veți ajunge” îndeamnă la măsură în adorare și la calea de mijloc dintre exagerare și neglijență. De aceea a repetat îndemnul.

În Musnad-ul lui al-Bazzār este relatat de la Ḥudhayfah, Allah să fie mulțumit de el, ca vorbă a Profetului ﷺ: „Cât de bună este cumpătarea în sărăcie! Cât de bună este cumpătarea în bogăție! Și cât de bună este cumpătarea în adorare!”45

Muṭarrif ibn ʿAbd Allāh ibn al-Shikhkhīr avea un fiu care se străduise mult în adorare. El i-a spus: „Cele mai bune lucruri sunt cele de mijloc: fapta bună se află între două fapte rele, iar cea mai rea înaintare este cea care istovește.” Abū ʿUbayd a explicat că exagerarea în adorare este o faptă rea, neglijența este o faptă rea, iar cumpătarea între ele este o faptă bună. Cea care istovește înseamnă să mergi atât de aspru, încât animalul care te poartă se oprește și se istovește, lăsându-te rupt de călătoria ta. Aici se încheie vorbele lui.

Acest înțeles este susținut de hadithul relatat de la ʿAbd Allāh ibn ʿAmr, ca vorbă a Profetului ﷺ: „Această religie este trainică; înaintează în ea cu blândețe și nu face adorarea lui Allah urâtă sufletului tău. Cel care își istovește animalul de călărie nu a străbătut drumul și nici nu i-a păstrat puterea. Lucrează ca omul care crede că nu va muri decât foarte bătrân și păzește-te precum omul care se teme că va muri mâine.” Ḥumayd ibn Zanjawayh și alții l-au consemnat.46

Repetarea poruncii de a fi cumpătați arată statornicia în această cale. Asprimea mersului și străduința peste măsură duc ușor la plictiseală și întrerupere, pe când cumpătarea este mai apropiată de statornicie. De aceea, cumpătarea are drept urmare ajungerea la țintă, după cum a spus: „Cel care pornește noaptea ajunge la adăpost.”

Credinciosul înaintează în această lume către Domnul său până când ajunge la El. Cel Preaînalt a spus:

يَـٰٓأَيُّهَا ٱلْإِنسَـٰنُ إِنَّكَ كَادِحٌ إِلَىٰ رَبِّكَ كَدْحًا فَمُلَـٰقِيهِ

„Omule, tu te ostenești din greu către Domnul tău și Îl vei întâlni.”

Coran, 84:6

Și a spus:

وَٱعْبُدْ رَبَّكَ حَتَّىٰ يَأْتِيَكَ ٱلْيَقِينُ

„Adoră-L pe Domnul tău până când îți vine certitudinea!”

Coran, 15:99

Al-Ḥasan a spus: „Oameni, statornicie, statornicie! Allah nu a pus pentru faptele credinciosului un alt soroc decât moartea.” Apoi a recitat acest verset. A mai spus: „Sufletele voastre sunt animalele care vă poartă; îngrijiți-le bine, ca să vă ducă la Domnul vostru, Preaputernicul și Mărețul.”

Prin îngrijirea animalelor de călătorie se înțelege blândețea cu ele, întreținerea lor prin ceea ce le sporește puterea și mersul cu grijă. Dacă dau semne că se opresc din mers, sunt îmboldite când prin dorință, când prin teamă, până când pornesc iar. Unul dintre înaintași a spus: „Speranța este cea care trage înainte, teama este cea care mână din urmă, iar sufletul este asemenea animalului încăpățânat.”47

Când cel care trage slăbește, iar cel care mână rămâne în urmă, animalul se oprește. Atunci are nevoie de blândețe și de cântecul care îl îmboldește, ca să îi fie plăcut mersul. Așa cum cânta prin vale călăuza cămilelor:

Călăuza le-a dat veste bună, spunându-le: „Mâine veți vedea acaciile și munții!”

De vreme ce teama este asemenea biciului, dacă biciul lovește fără încetare animalul, acesta piere. Prin urmare, are nevoie și de îmboldirea celui care îl conduce cu speranță, ca să îi fie plăcut mersul auzindu-i cântecul și să străbată drumul.

Abū Yazīd a spus: „Nu am încetat să îmi conduc sufletul către Allah în timp ce plângea, până când l-am mânat înainte în timp ce râdea.” După cum s-a spus:

Când se plânge de oboseala mersului, fă-i făgăduința bucuriei sosirii: va prinde viață la gândul întâlnirii.

Notele originale

  1. Al-Bazzār, nr. 2946, care precizează că nu cunoaște această vorbă de la Ḥudhayfah decât pe acest lanț. Al-Haythamī, al-Majmaʿ, 10/252: relatat de al-Bazzār pe calea lui Saʿīd ibn Ḥakīm, de la Muslim ibn Ḥabīb. Despre Muslim nu a fost găsită altă mențiune decât aceea a lui Ibn Ḥibbān în biografia lui Saʿīd, care relatează de la el; ceilalți transmițători sunt de încredere.

  2. Și al-Bayhaqī, al-Sunan al-Kabīr, 3/19.

  3. Animalul încăpățânat este cel care, atunci când i se cere să alerge mai mult, se oprește. Lisān al-ʿArab, 13/110.

Despre ediție și verificarea textului

Textul integral păstrează pasajele, citatele, referințele și notele manuscrisului românesc aprobat. Text integral în română, cu citatele arabe prezente în manuscrisul aprobat. Căutarea și acțiunile de studiu sunt instrumente ale acestei ediții digitale.

Ibn Rajab al-Ḥanbalī, Al-Maḥajjah fī Sayr al-Duljah, în Majmūʿ Rasāʾil al-Ḥāfiẓ Ibn Rajab al-Ḥanbalī, vol. IV, pp. 391–441. Ediție îngrijită de Abū Muṣʿab Ṭalʿat ibn Fuʾād al-Ḥalwānī. Al-Fārūq al-Ḥadīthah, ediția I, 1425 H / 2004.

Revizuire asistată de IA încheiată pentru sursele aprobate și legate prin amprente digitale. Revizuire umană neefectuată.

Textul coranic arab: Tanzil Project, Uthmani v1.1, © 2007–2026 Tanzil Project, CC BY 3.0 · https://tanzil.net.