Soțul rostind cuvintele de zihaar în fața soției sale pentru a relata ceva ce s-a întâmplat, pentru a pune o întrebare sau pentru a comenta despre cineva care a spus acel lucru

În primul rând:

Dacă musulmanul dorește să îndeplinească un act de adorare sau să aibă o interacțiune cu alții, trebuie să cunoască hotărârile islamice care îl vor ajuta să îndeplinească acel act de adorare sau acea interacțiune în mod corect, în conformitate cu învățăturile islamice, cum ar fi cunoașterea hotărârilor privind căsătoria și divorțul pentru cel care dorește să se căsătorească sau cunoașterea hotărârilor privind cumpărarea și vânzarea pentru cel care dorește să facă afaceri și așa mai departe.

În al doilea rând:

Nici divorțul și nici zihaar nu au loc din partea soțului decât dacă acesta îl rostește sau rostește cuvinte cu acest înțeles.

Al-‘Ayni (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus în ‘Umdat al-Qaari (30/12 1):

Nu există nicio diferență de opinie între savanți cu privire la faptul că, dacă intenționează divorțul în inima sa, dar nu rostește cuvântul, atunci nu se întâmplă nimic, cu excepția celor relatate de al-Khattaabi de la az-Zuhri și Maalik, și anume că acesta are loc atunci când decide acest lucru în inima sa. De asemenea, Ibn al-‘Arabi a relatat de la Ashhab, de la Maalik, în privința divorțului, eliberării sclavilor și jurămintelor, că este suficient să fi decis în inima sa și să se fi hotărât să meargă mai departe. Dar aceasta este foarte greu de acceptat și puțin probabil să fie corect, iar al-Khattaabi a respins acest argument în privința chestiunii zihaarului și a celor asemănătoare, deoarece savanții sunt unanim de acord că, dacă o persoană decide să facă zihaar, acesta nu produce efecte decât dacă rostește efectiv cuvântul. Dacă se gândește la calomnie (acuzarea cuiva de zina), nu este considerat calomniator (decât dacă vorbește efectiv despre aceasta). Dacă îi trec idei prin minte (lit. dacă își spune ceva sieși – fără să vorbească despre acele idei) în timp ce se roagă, nu trebuie să-și repete rugăciunea. Allah a interzis vorbirea în timpul rugăciunii, astfel încât, dacă gândirea (lit. vorbirea) în sine ar fi fost la fel ca rostirea cu glas tare, rugăciunea sa ar fi fost invalidată. Sfârșitul citatului.

Savanții Comitetului Permanent au spus:

Divorțul nu are loc decât prin rostirea sau scrierea cuvântului. În ceea ce privește simpla intenție de a divorța sau faptul de a se gândi și de a decide să facă acest lucru, aceasta nu este considerată divorț, deoarece Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Într-adevăr, Allah a iertat comunității mele tot ceea ce le trece prin minte,  atât timp cât nu acționează în baza acelui lucru sau nu vorbesc despre el.” Saheeh – convenit asupra autenticității.

Sfârșitul citatului din Fataawa al-Lajnah ad-Daa’imah (20/211)

Pentru mai multe informații, a se vedea răspunsul la întrebarea nr. 81726.

În al treilea rând:

Dacă un bărbat îi spune soției sale: „Ești div-”, apoi se oprește și nu termină propoziția – și, în același mod, dacă spune „Pentru mine ești precum”, apoi se oprește și nu termină propoziția (spunând „spatele mamei mele”) – atunci aceasta nu înseamnă nimic.

Ibn Nujaym (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Dacă omite ultima silabă a cuvântului talaaq (divorț), cum ar fi dacă spune „Ești div-” și apoi se oprește sau dacă cineva îi pune mâna peste gură, aceasta nu este considerată divorț, chiar dacă a intenționat-o, deoarece oamenii nu omit de obicei ultima silabă a cuvântului.

Sfârșitul citatului din al-Bahr ar-Raa’iq (3/274).

Există o discuție detaliată cu privire la omiterea cuvintelor și literelor în cărțile madhhaburilor de fiqh.

În al patrulea rând:

În ceea ce privește afirmația adresată soției tale: „«Pentru mine ești precum spatele mamei mele»; dacă îți spun asta, voi fi comis ceva?”, nu există acum consecințe în această privință, deoarece ceea ce pare să fie cazul este că aceasta a fost ca și cum ai pune o condiție pentru zihaar atunci când i-ai spus acel lucru soției tale. Este ca și cum i-ai fi spus: „Dacă îți spun cuvintele zihaarului, atunci vei fi haraam pentru mine”, iar aceasta seamănă mai mult cu o vorbă fără rost, deoarece se știe că, dacă i-ar fi spus cu adevărat cuvintele zihaarului, ea ar fi devenit haraam pentru el.

Același lucru se aplică și dacă s-ar întâmpla să rostească aceste cuvinte în contextul unei întrebări. Oricine îi spune soției sale aceste cuvinte cu privire la divorț sau zihaar pentru a explica sau clarifica ceva, pentru a se interesa și a pune o întrebare sau pentru a relata o poveste, fără să intenționeze prin aceasta divorțul sau zihaarul, nu are nicio consecință.

A se vedea și răspunsul la întrebarea nr. 177733.

În al cincilea rând:

Zihaar este haraam, deoarece intră în categoria cuvintelor rele (adică a cuvintelor rele) și a minciunilor. Allah, fie El preaslăvit, spune (interpretarea sensului):

„Aceia dintre voi care își declară soțiile neîngăduite pentru ei prin (Zihaar) (adică spunându-le: «Ești precum spatele mamei mele») nu le pot avea ca mame. Nimeni nu le poate fi mamă în afară de cele care le-au născut. Și, într-adevăr, ei rostesc un cuvânt rău și o minciună”

[al-Mujaadilah 58:2].

Așadar, nu este permis unui bărbat să se separe de soția sa rostind cuvântul zihaar, indiferent dacă este condiționat sau definitiv.

Dacă rostește cuvântul zihaar, atunci trebuie să se căiască și să ofere ispășirea.

Pentru informații despre ispășirea pentru zihaar, a se vedea răspunsul la întrebarea nr. 50305 .

Pentru informații despre hotărârea privind privitul la televizor, a se vedea răspunsul la întrebarea nr. 3633.

Și Allah știe cel mai bine.