Biblioteca · Ediție integrală HTML și EPUB

Venerarea nelegitimă a locurilor și relicvelor

التحذير من تعظيم الآثار

ʿAbd al-Muḥsin al-ʿAbbād

Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

O cercetare a relatărilor despre urmele profetice, a practicilor dovedite prin Sunna și a exagerării în privința locurilor și relicvelor. Lucrarea deosebește păstrarea învățăturii profetice de formele de venerare lipsite de temei.

Cuprinsul cărții

Căutarea include textul și notele din toate capitolele.

Mărimea textului
20px

Text integral · Pasaje · 46

Cele trei categorii de urme ale Profetului

Urmele Profetului ﷺ se împart în trei categorii:

**Prima:** urmele transmise prin relatări, adică hadithurile și Sunna sa ﷺ. Această categorie trebuie păstrată, potrivit cuvintelor Preaînaltului:

وَمَآ ءَاتَىٰكُمُ ٱلرَّسُولُ فَخُذُوهُ وَمَا نَهَىٰكُمْ عَنْهُ فَٱنتَهُوا۟

„Ceea ce vă dă Trimisul luați, iar de la ceea ce vă oprește abțineți-vă.”

Coran 59:7 · Fragment coranic

Și potrivit cuvintelor sale ﷺ:

عليكم بسُنَّتي وسُنَّة الخلفاء الراشدين المهديِّين من بعدي

„Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor drept călăuziți care vor veni după mine.”

Și hadithul continuă. De asemenea, el ﷺ a spus:

ما نهيتكم عنه فاجتنبوه، وما أمرتكم به فأتوا منه ما استطعتم

„Feriți-vă de ceea ce v-am interzis, iar din ceea ce v-am poruncit îndepliniți cât puteți.”

Al-Bukhārī și Muslim · Extras

Și hadithul continuă.

**A doua:** urmele legate de locuri. Din această categorie se urmează ceea ce este dovedit de Sunna, precum rugăciunea în moscheea sa ﷺ și în moscheea Qubāʾ, potrivit cuvintelor sale ﷺ:

لا تُشدُّ الرحال إلَّا إلى ثلاثة مساجد: مسجدي هذا، ومسجد الحرام، ومسجد الأقصى

„Nu se pornește într-o călătorie [pentru o moschee] decât spre trei moschei: această moschee a mea, Moscheea cea Sfântă și Moscheea al-Aqṣā.”

Al-Bukhārī, nr. 1189; Muslim, nr. 1397

Al-Bukhārī și Muslim l-au consemnat de la Abū Hurayra — Allah să fie mulțumit de el —, iar formularea îi aparține lui Muslim. El ﷺ a mai spus:

صلاة في مسجدي هذا خيرٌ من ألف صلاة فيما سواه إلَّا المسجد الحرام

„O rugăciune în această moschee a mea este mai bună decât o mie de rugăciuni în oricare alta, cu excepția Moscheii celei Sfinte.”

Al-Bukhārī, nr. 1190; Muslim, nr. 1394

Relatat de Abū Hurayra — Allah să fie mulțumit de el. Și a spus ﷺ:

الصلاة في مسجد قباء كعمرة

„Rugăciunea în moscheea Qubāʾ este asemenea unei ʿumra.”

Al-Tirmidhī, nr. 324; Ibn Mājah, nr. 1411

Relatat de Usayd ibn Ẓuhayr — Allah să fie mulțumit de el. Al-Tirmidhī a spus: „Este un hadith ḥasan ṣaḥīḥ.” Și a spus ﷺ:

من تطهَّر في بيته، ثم أتى مسجد قباء، فصلى فيه صلاةً، كان له كأجر عمرة

„Cine se purifică în casa sa, apoi vine la moscheea Qubāʾ și îndeplinește acolo o rugăciune va avea o răsplată asemenea celei pentru o ʿumra.”

Ibn Mājah, nr. 1412

Relatat de Sahl ibn Ḥunayf — Allah să fie mulțumit de el. De asemenea:

كان النَّبيُّ ﷺ يأتي مسجد قباء كلَّ سبت ماشياً وراكباً فيصلي فيه ركعتين

„Profetul ﷺ venea la moscheea Qubāʾ în fiecare sâmbătă, mergând pe jos sau călare, și se ruga acolo două rakʿa.”

Al-Bukhārī, nr. 1193; Muslim, nr. 1399

Relatat de Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de amândoi.

Moscheile și locurile despre care nu s-a transmis nimic în Sunna Trimisului ﷺ sunt lăsate deoparte și nu sunt căutate în mod intenționat. Aceasta reiese din interdicția lui ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — de a căuta rugăciunea în moscheea dintre Mecca și Medina, potrivit relatării de la el pe care am menționat-o mai sus. Interdicția atașamentului față de urmele legate de locuri, care nu sunt consfințite de Lege, a venit fiindcă acest lucru este un mijloc care duce la politeism, după cum reiese limpede din cuvintele lui Ibn Taymiyya citate mai sus. Închiderea căilor care duc la ceva interzis este unul dintre principiile Legii și unul dintre scopurile sale. În Iʿlām al-Muwaqqiʿīn, 3/147 și următoarele, Ibn al-Qayyim a adus nouăzeci și nouă de dovezi pentru închiderea acestor căi. Printre ele se află afirmația sa de la p. 151:

الوجه الثالث عشر: أنَّ النَّبيَّ ﷺ نهى عن بناء المساجد على القبور، ولَعَن مَن فعل ذلك، ونهى عن تجصيص القبور وتشريفها واتخاذها مساجد، وعن الصلاة إليها وعندها، وعن إيقاد المصابيح عليها، وأَمَرَ بتسويتها، ونهى عن اتخاذها عيداً، وعن شدِّ الرحال إليها؛ لئلاَّ يكون ذلك ذريعةً إلى اتخاذها أوثاناً والإشراك بها، وحرم ذلك على من قصده ومن لم يقصده، بل قصد خلافَه سدًّا للذريعة

„A treisprezecea dovadă: Profetul ﷺ a interzis construirea moscheilor pe morminte și i-a blestemat pe cei care fac acest lucru. A interzis tencuirea mormintelor, înălțarea lor, transformarea lor în moschei, rugăciunea îndreptată spre ele sau lângă ele și aprinderea de lămpi deasupra lor. A poruncit nivelarea lor și a interzis transformarea lor în locuri de adunare periodică și pornirea în călătorie spre ele, pentru ca acestea să nu devină un mijloc de a le transforma în idoli și de a-I asocia parteneri lui Allah prin ele. A interzis aceste lucruri atât celui care urmărește acest scop, cât și celui care nu-l urmărește, ba chiar urmărește contrariul, pentru a închide calea care duce la el.”

Ibn al-Qayyim, Iʿlām al-Muwaqqiʿīn, 3/151

**A treia:** urmele trupești, adică ceea ce a atins trupul său ﷺ. Căutarea binecuvântării prin ele este îngăduită, după cum am arătat mai sus. Companionii — Allah să fie mulțumit de ei — le-au avut, la fel și cei dintre urmașii lor și generațiile de după aceștia la care a ajuns ceva din ele. După aceea au dispărut. Nu au mai existat în realitate și nu mai este loc pentru atașamentul față de ele.

Am arătat de asemenea că acest lucru îi este propriu, datorită binecuvântării pe care Allah a pus-o în el. Nimeni altcineva nu poate fi pus, prin analogie, pe același plan cu el ﷺ. De aceea companionii — Allah să fie mulțumit de ei — nu au făcut asemenea lucruri cu cei mai buni dintre ei, precum Abū Bakr, ʿUmar, ʿUthmān și ʿAlī — Allah să fie mulțumit de ei —, nici în timpul vieții sale, nici după moartea sa ﷺ. Imamul al-Bukhārī — Allah să aibă milă de el — a indicat aceasta prin capitolul intitulat „Turnarea de către Profet ﷺ a apei abluțiunii sale asupra unui om care își pierduse cunoștința”. În el a consemnat hadithul nr. 194, de la Jābir — Allah să fie mulțumit de el:

جاء رسول الله ﷺ يعودني وأنا مريض لا أعقل، فتوضَّأ وصبَّ عليَّ من وَضوئه، فعقلت، فقلت: يا رسول الله! لِمَن الميراث، إنَّما يرثني كلالة؟ فنزلت آية الفرائض

„Trimisul lui Allah ﷺ a venit să mă viziteze pe când eram bolnav și nu eram conștient. A făcut abluțiunea și a turnat peste mine din apa abluțiunii sale, iar eu mi-am recăpătat cunoștința. Am spus: «Trimis al lui Allah, cui îi va reveni moștenirea? Mă moștenesc doar rude colaterale.» Atunci a fost revelat versetul despre părțile de moștenire.”

Al-Bukhārī, nr. 194

Formularea sa — Allah să aibă milă de el — din titlul capitolului, „Turnarea de către Profet ﷺ a apei abluțiunii sale asupra unui om care își pierduse cunoștința”, arată că acesta este unul dintre lucrurile care îi sunt proprii ﷺ, datorită binecuvântării pe care Allah a pus-o în ceea ce a atins trupul său.

Al-Shāṭibī menționează în al-Iʿtiṣām, 2/6:

أنَّه ثبت في الصحاح عن الصحابة رضي الله عنهم أنَّهم يتبرَّكون بأشياء من رسول الله ﷺ، ففي البخاري عن أبي جُحيفة رضي الله عنه قال: خَرَج علينا رسول الله ﷺ بالهاجرة، فأُتي بوَضوئه فتوضَّأ، فجعل الناسُ يأخذون من فضل وَضوئه فيتمسَّحون به، الحديث، وفيه: كان إذا توضَّأ يقتتلون على وَضوئه، وعن المِسْوَر رضي الله عنه في حديث الحديبية: (وما انتخم النَّبيُّ ﷺ نخامة إلَّا وقعت في كفِّ رجل منهم فدلك بها وجهه وجلدَه) ...

„În colecțiile autentice s-a transmis despre companioni — Allah să fie mulțumit de ei — că ei căutau binecuvântarea prin lucruri provenite de la Trimisul lui Allah ﷺ. În al-Bukhārī, Abū Juḥayfa — Allah să fie mulțumit de el — a spus: «Trimisul lui Allah ﷺ a ieșit la noi în arșița amiezii. I s-a adus apa pentru abluțiune și a făcut abluțiunea, iar oamenii au început să ia din apa rămasă de la abluțiunea sa și să-și ungă trupurile cu ea.» Și hadithul continuă. În el se spune: «Când făcea abluțiunea, aproape că se încăierau pentru apa ei.» De la al-Miswar — Allah să fie mulțumit de el —, în hadithul despre al-Ḥudaybiyya: «Ori de câte ori Profetul ﷺ elimina mucus, acesta cădea în palma unuia dintre ei, care își freca fața și pielea cu el...»”

Apoi spune:

فالظاهر في مثل هذا النوع أن يكون مشروعاُ في حقِّ مَن ثبتت ولايته واتِّباعه لسنَّة رسول الله ﷺ، وأن يتبرَّك بفضل وَضوئه، ويتدلَّك بنخامته، ويُستشفى بآثاره كلِّها، ويُرجى نحو مِمَّا كان في آثار المتبوع الأصل ﷺ

„La prima vedere, asemenea lucruri ar putea părea legitime în cazul celui a cărui apropiere de Allah și urmare a Sunnei Trimisului lui Allah ﷺ sunt dovedite: să se caute binecuvântarea prin apa rămasă de la abluțiunea sa, să se frece trupul cu mucusul său, să se caute vindecarea prin toate urmele sale și să se spere la ceva asemănător cu ceea ce se afla în urmele Profetului ﷺ, modelul de urmat.”

Al-Shāṭibī, al-Iʿtiṣām, 2/6

Apoi arată că acestei posibile analogii între altcineva și el ﷺ, în privința căutării binecuvântării prin persoana sa, i se opune un principiu cert. El spune:

إلَّا أنَّه عارضنا في ذلك أصل مقطوع به في متنه، مشكل في تنزيله، وهو أنَّ الصحابة رضي الله عنهم بعد موته عليه السلام لم يقع من أحد منهم شيء من ذلك بالنسبة إلى مَن خَلفَه؛ إذ لَم يترك النَّبيُّ ﷺ بعده في أمَّته أفضلَ من أبي بكر الصديق رضي الله عنه، فهو كان خليفتَه، ولَم يُفعل به شيء من ذلك ولا عمر رضي الله عنهما، وهو كان أفضل الأمَّة بعده، ثم كذلك عثمان، ثم علي، ثم سائر الصحابة الذين لا أحد أفضل منهم في الأمَّة، ثم لم يثبت لواحد منهم من طريق صحيح معروف أنَّ متبرِّكاً تبرَّك به على أحد تلك الوجوه أو نحوها، بل اقتصروا فيهم على الاقتداء بالأفعال والأقوال والسير التي اتبعوا فيها النَّبيَّ ﷺ، فهذا إذاً إجماع منهم على ترك تلك الأشياء.

„Însă ni se opune aici un principiu cert în conținutul său, deși aplicarea lui cere lămurire: după moartea sa — pacea fie asupra lui —, niciunul dintre companioni — Allah să fie mulțumit de ei — nu a făcut vreunul dintre aceste lucruri în privința celor care i-au urmat. Profetul ﷺ nu a lăsat după el, în comunitatea sa, pe nimeni mai bun decât Abū Bakr al-Ṣiddīq — Allah să fie mulțumit de el. Acesta i-a fost calif, iar nimic din toate acestea nu s-a făcut cu el și nici cu ʿUmar — Allah să fie mulțumit de amândoi —, care era cel mai bun al comunității după el. La fel a fost cu ʿUthmān, apoi cu ʿAlī și cu ceilalți companioni, față de care nimeni din comunitate nu este mai bun. Nu s-a transmis prin vreo cale autentică și cunoscută că cineva ar fi căutat binecuvântarea prin vreunul dintre ei în unul dintre aceste moduri sau în altele asemănătoare. Oamenii s-au mărginit să le urmeze faptele, cuvintele și conduita în care aceștia îl urmau pe Profet ﷺ. Aceasta reprezintă, așadar, consensul lor asupra lăsării deoparte a acestor lucruri.

وبقي النظر في وجه ترك ما تركوا منه، ويحتمل وجهين:

Rămâne să cercetăm motivul pentru care au lăsat deoparte ceea ce au lăsat. Sunt posibile două explicații:

أحدهما: أن يعتقدوا فيه الاختصاص، وأنَّ مرتبة النبوة يسع فيها ذلك كله للقطع بوجود ما التمسوا من البركة والخير ... فصار هذا النوع مختصًّا به كاختصاصه بنكاح ما زاد على الأربع، وإحلال بُضع الواهبة نفسها له، وعدم وجوب القسم على الزوجات وشبه ذلك، فعلى هذا المأخذ لا يصح لِمَن بعده الاقتداء به في التبرك على أحد تلك الوجوه ونحوها، ومَن اقتدى به كان اقتداؤه بدعة، كما كان الاقتداء به في الزيادة على أربع نسوة بدعة.

**Prima:** ei socoteau că aceasta îi era rezervată lui și că rangul profeției îngăduia toate aceste lucruri, întrucât existența binecuvântării și a binelui căutate era certă... Astfel, acest tip de practică îi era propriu, la fel cum îi erau proprii căsătoria cu mai mult de patru femei, îngăduirea unirii cu femeia care i se dăruia pe sine și lipsa obligației de a împărți în mod egal timpul între soții, precum și alte lucruri asemănătoare. Potrivit acestei explicații, cei de după el nu pot să-l imite în căutarea binecuvântării în vreunul dintre aceste moduri sau în altele asemănătoare. Cine îl imită în aceasta săvârșește o inovație prin imitația sa, după cum ar fi o inovație să-l imite luând mai mult de patru soții.

الثاني: أن لا يعتقدوا الاختصاص، ولكنَّهم تركوا ذلك من باب الذرائع؛ خوفاً من أن يجعل ذلك سنة كما تقدَّم ذكره في اتباع الآثار والنهي عن ذلك، أو لأنَّ العامَّة لا تقتصر في ذلك على حدٍّ، بل تتجاوز فيه الحدود، وتبالغ بجهلها في التماس البركة حتى يداخلها للمتبرَّك به تعظيم يخرج به عن الحدِّ، فربَّما اعتقد في التبرُّك به ما ليس فيه، وهذا التبرُّك هو أصل العبادة، ولأجله قطع عمر رضي الله عنه الشجرة التي بويع تحتها رسول الله ﷺ، بل هو كان أصلَ عبادة الأوثان في الأمم الخالية، حسبما ذكره أهل السير ...

**A doua:** nu socoteau că aceasta îi era rezervată, însă au lăsat-o deoparte pentru a închide căile spre rău, de teamă să nu fie transformată într-o practică statornică, așa cum s-a arătat mai înainte despre urmărirea urmelor și interzicerea ei. Sau fiindcă oamenii de rând nu se opresc la o limită în aceste chestiuni, ci depășesc limitele și, din ignoranță, exagerează în căutarea binecuvântării, până când ajung să-l slăvească peste măsură pe cel prin care o caută. Ei pot atribui căutării binecuvântării prin el lucruri care nu se află în ea. Această căutare a binecuvântării este rădăcina adorării. Din această pricină, ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — a tăiat copacul sub care i se depusese jurământul de credință Trimisului lui Allah ﷺ. Mai mult, acesta a fost începutul adorării idolilor la comunitățile din trecut, după cum au menționat autorii de lucrări istorice...”

Al-Shāṭibī, al-Iʿtiṣām, 2/6 și urm.

Îndoiala privind încadrarea interdicției în una sau cealaltă dintre cele două explicații nu schimbă nimic. Fiecare dintre ele cere lăsarea deoparte a căutării binecuvântării prin altcineva decât el ﷺ. Fie că renunțarea este explicată prin una sau prin cealaltă, rezultatul este același. Ceea ce al-Shāṭibī — Allah să aibă milă de el — amintește ca fiind spus anterior despre urmărirea urmelor și interzicerea ei se află în lucrarea sa, 1/285.

Imamul Muḥammad ibn Waḍḍāḥ al-Qurṭubī spune în al-Bidaʿ wa-l-Nahy ʿanhā, pp. 91–92:

وكان مالك بن أنس وغيرُه من علماء المدينة يكرهون إتيان تلك المساجد وتلك الآثار للنَّبيِّ ﷺ بالمدينة ما عدا قباء وأُحداً، قال ابن وضاح: وسمعتهم يذكرون أنَّ سفيان الثوري دخل مسجد بيت المقدس فصلَّى فيه ولم يتبع تلك الآثار ولا الصلاة فيها، وكذلك فعل غيرُه أيضاً مِمَّن يُقتدى به، وقدِم وكيعٌ أيضاً مسجد بيت المقدس فلَم يَعْدُ فِعْلَ سفيان، قال ابن وضاح: فعليكم بالاتِّباع لأئمَّة الهدى المعروفين، فقد قال بعضُ مَن مضى: كم من أمر هو اليوم معروف عند كثير من الناس كان منكراً عند من مضى، ومتحبِّب إليه بما يبغضه عليه، ومتقرِّب إليه بما يُبعدُه منه، وكلُّ بدعة عليها زينة وبهجة

„Mālik ibn Anas și alți învățați ai Medinei dezaprobau vizitarea acelor moschei și a acelor urme ale Profetului ﷺ din Medina, cu excepția Qubāʾ și Uḥud. Ibn Waḍḍāḥ spune: I-am auzit amintind că Sufyān al-Thawrī a intrat în moscheea din Ierusalim și s-a rugat acolo, dar nu a urmărit acele urme și nici rugăciunea în locurile lor. La fel au făcut și alții dintre cei luați drept model. Și Wakīʿ a venit la moscheea din Ierusalim și nu a trecut dincolo de ceea ce făcuse Sufyān. Ibn Waḍḍāḥ spune: Țineți-vă de urmarea imamilor cunoscuți ai călăuzirii. Unii dintre înaintași au spus: Câte lucruri socotite astăzi bune de mulți oameni erau socotite rele de cei dinainte! Un om caută să se facă iubit de El prin ceea ce El urăște și caută apropierea de El prin ceea ce îl îndepărtează de El. Fiecare inovație este acoperită de podoabă și strălucire.”

Ibn Waḍḍāḥ, al-Bidaʿ wa-l-Nahy ʿanhā, pp. 91–92

Cuvintele sale „Fiecare inovație este acoperită de podoabă și strălucire” înseamnă că Șeitan le-o înfrumusețează oamenilor, până când cad în ea.

Șeicul nostru, ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz — Allah să aibă milă de el —, arătând în Majmūʿ Fatāwā wa-Maqālāt Mutanawwiʿa, 4/353–354, că binecuvântarea nu se caută prin altcineva, pe baza unei analogii cu el ﷺ, spune:

ولا شكَّ أنَّ هذا تبرُّك خاصٌّ بالنَّبيِّ ﷺ ولا يُقاس عليه غيرُه لأمرين:

„Fără îndoială, aceasta este o căutare a binecuvântării care îi este proprie Profetului ﷺ. Nimeni altcineva nu poate fi pus pe același plan cu el prin analogie, din două motive:

الأول: ما جعله الله سبحانه في جسده وشعره من البركة التي لا يلحقه فيها غيرُه.

**Primul:** binecuvântarea pe care Allah Preaslăvitul a pus-o în trupul și în părul său, în care nimeni altcineva nu îi este asemenea.

الثاني: أنَّ الصحابةَ رضي الله عنهم لَم يفعلوا ذلك مع غيره، كأبي بكر وعمر وعثمان وعلي وغيرهم من كبار الصحابة، ولو كان غيرُه يُقاس عليه لفعله الصحابةُ مع كبارهم الذين ثبت أنَّهم من أولياء الله المتَّقين، بشهادة النَّبيِّ ﷺ لهم بالجنَّة

**Al doilea:** companionii — Allah să fie mulțumit de ei — nu au făcut acest lucru cu altcineva, precum Abū Bakr, ʿUmar, ʿUthmān, ʿAlī ori alți mari companioni. Dacă altcineva ar fi putut fi pus prin analogie pe același plan cu el, companionii ar fi făcut acest lucru cu cei mai de seamă dintre ei, despre care s-a dovedit că sunt dintre apropiații evlavioși ai lui Allah, prin mărturia Profetului ﷺ că ei vor fi în Paradis.”

Ibn Bāz, Majmūʿ Fatāwā wa-Maqālāt Mutanawwiʿa, 4/353–354

El — Allah să aibă milă de el — a mai spus, comentând cuvintele lui Ibn Ḥajar din Fatḥ al-Bārī, 1/327:

وفي هذا الحديث من الفوائد ... وتحنيك المولود والتبرُّك بأهل الفضل

„Printre învățămintele acestui hadith se află... frecarea palatului nou-născutului cu curmală mestecată și căutarea binecuvântării prin oamenii virtuoși.”

El a spus:

هذا فيه نظر، والصواب أنَّ ذلك خاصٌّ بالنَّبيِّ ﷺ ولا يُقاس عليه غيرُه؛ لِمَا جعل الله فيه من البركة وخصَّه به دون غيره، ولأنَّ الصحابةَ رضي الله عنهم لَم يفعلوا ذلك مع غيره ﷺ وهم أعلم الناس بالشرع، فوجب التأسِّي بهم، ولأنَّ جواز مثل هذا لغيره ﷺ قد يُفضي إلى الشرك، فتنبَّه!

„Această afirmație este discutabilă. Corect este că acest lucru îi este propriu Profetului ﷺ și că nimeni altcineva nu poate fi pus pe același plan cu el prin analogie, datorită binecuvântării pe care Allah a pus-o în el și i-a rezervat-o lui, spre deosebire de ceilalți. De asemenea, companionii — Allah să fie mulțumit de ei — nu au făcut acest lucru cu altcineva decât el ﷺ, deși erau cei mai cunoscători oameni ai Legii. Prin urmare, trebuie să le urmăm exemplul. În plus, îngăduirea unor asemenea lucruri în privința altcuiva decât el ﷺ poate duce la politeism. Ia aminte!”

Ibn Bāz, comentariu la Fatḥ al-Bārī, 1/327

Despre ediție și verificarea textului

Textul integral păstrează pasajele, citatele, referințele și notele manuscrisului românesc aprobat. Text integral în română, cu citatele arabe prezente în manuscrisul aprobat. Căutarea și acțiunile de studiu sunt instrumente ale acestei ediții digitale.

Textul și notele reproduc ediția PDF publicată.

Text arab coranic: Tanzil Project, text Uthmani v1.1, © 2007–2026 Tanzil Project, licența Creative Commons Attribution 3.0 (CC BY 3.0), https://tanzil.net. Textul arab este reprodus fără modificări; fragmentele sunt indicate în referințe.