Venerarea nelegitimă a locurilor și relicvelor

„Ceea ce vă dă Trimisul luați, iar de la ceea ce vă oprește abțineți-vă.”

„Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor drept călăuziți care vor veni după mine.”

„Feriți-vă de ceea ce v-am interzis, iar din ceea ce v-am poruncit îndepliniți cât puteți.”

„Nu se pornește într-o călătorie [pentru o moschee] decât spre trei moschei: această moschee a mea, Moscheea cea Sfântă și Moscheea al-Aqṣā.”

„O rugăciune în această moschee a mea este mai bună decât o mie de rugăciuni în oricare alta, cu excepția Moscheii celei Sfinte.”

„Rugăciunea în moscheea Qubāʾ este asemenea unei ʿumra.”

„Cine se purifică în casa sa, apoi vine la moscheea Qubāʾ și îndeplinește acolo o rugăciune va avea o răsplată asemenea celei pentru o ʿumra.”

„Profetul ﷺ venea la moscheea Qubāʾ în fiecare sâmbătă, mergând pe jos sau călare, și se ruga acolo două rakʿa.”

„A treisprezecea dovadă: Profetul ﷺ a interzis construirea moscheilor pe morminte și i-a blestemat pe cei care fac acest lucru. A interzis tencuirea mormintelor, înălțarea lor, transformarea lor în moschei, rugăciunea îndreptată spre ele sau lângă ele și aprinderea de lămpi deasupra lor. A poruncit nivelarea lor și a interzis transformarea lor în locuri de adunare periodică și pornirea în călătorie spre ele, pentru ca acestea să nu devină un mijloc de a le transforma în idoli și de a-I asocia parteneri lui Allah prin ele. A interzis aceste lucruri atât celui care urmărește acest scop, cât și celui care nu-l urmărește, ba chiar urmărește contrariul, pentru a închide calea care duce la el.”

„Trimisul lui Allah ﷺ a venit să mă viziteze pe când eram bolnav și nu eram conștient. A făcut abluțiunea și a turnat peste mine din apa abluțiunii sale, iar eu mi-am recăpătat cunoștința. Am spus: «Trimis al lui Allah, cui îi va reveni moștenirea? Mă moștenesc doar rude colaterale.» Atunci a fost revelat versetul despre părțile de moștenire.”

„În colecțiile autentice s-a transmis despre companioni — Allah să fie mulțumit de ei — că ei căutau binecuvântarea prin lucruri provenite de la Trimisul lui Allah ﷺ. În al-Bukhārī, Abū Juḥayfa — Allah să fie mulțumit de el — a spus: «Trimisul lui Allah ﷺ a ieșit la noi în arșița amiezii. I s-a adus apa pentru abluțiune și a făcut abluțiunea, iar oamenii au început să ia din apa rămasă de la abluțiunea sa și să-și ungă trupurile cu ea.» Și hadithul continuă. În el se spune: «Când făcea abluțiunea, aproape că se încăierau pentru apa ei.» De la al-Miswar — Allah să fie mulțumit de el —, în hadithul despre al-Ḥudaybiyya: «Ori de câte ori Profetul ﷺ elimina mucus, acesta cădea în palma unuia dintre ei, care își freca fața și pielea cu el...»”

„La prima vedere, asemenea lucruri ar putea părea legitime în cazul celui a cărui apropiere de Allah și urmare a Sunnei Trimisului lui Allah ﷺ sunt dovedite: să se caute binecuvântarea prin apa rămasă de la abluțiunea sa, să se frece trupul cu mucusul său, să se caute vindecarea prin toate urmele sale și să se spere la ceva asemănător cu ceea ce se afla în urmele Profetului ﷺ, modelul de urmat.”

„Însă ni se opune aici un principiu cert în conținutul său, deși aplicarea lui cere lămurire: după moartea sa — pacea fie asupra lui —, niciunul dintre companioni — Allah să fie mulțumit de ei — nu a făcut vreunul dintre aceste lucruri în privința celor care i-au urmat. Profetul ﷺ nu a lăsat după el, în comunitatea sa, pe nimeni mai bun decât Abū Bakr al-Ṣiddīq — Allah să fie mulțumit de el. Acesta i-a fost calif, iar nimic din toate acestea nu s-a făcut cu el și nici cu ʿUmar — Allah să fie mulțumit de amândoi —, care era cel mai bun al comunității după el. La fel a fost cu ʿUthmān, apoi cu ʿAlī și cu ceilalți companioni, față de care nimeni din comunitate nu este mai bun. Nu s-a transmis prin vreo cale autentică și cunoscută că cineva ar fi căutat binecuvântarea prin vreunul dintre ei în unul dintre aceste moduri sau în altele asemănătoare. Oamenii s-au mărginit să le urmeze faptele, cuvintele și conduita în care aceștia îl urmau pe Profet ﷺ. Aceasta reprezintă, așadar, consensul lor asupra lăsării deoparte a acestor lucruri.

Rămâne să cercetăm motivul pentru care au lăsat deoparte ceea ce au lăsat. Sunt posibile două explicații:

**Prima:** ei socoteau că aceasta îi era rezervată lui și că rangul profeției îngăduia toate aceste lucruri, întrucât existența binecuvântării și a binelui căutate era certă... Astfel, acest tip de practică îi era propriu, la fel cum îi erau proprii căsătoria cu mai mult de patru femei, îngăduirea unirii cu femeia care i se dăruia pe sine și lipsa obligației de a împărți în mod egal timpul între soții, precum și alte lucruri asemănătoare. Potrivit acestei explicații, cei de după el nu pot să-l imite în căutarea binecuvântării în vreunul dintre aceste moduri sau în altele asemănătoare. Cine îl imită în aceasta săvârșește o inovație prin imitația sa, după cum ar fi o inovație să-l imite luând mai mult de patru soții.

**A doua:** nu socoteau că aceasta îi era rezervată, însă au lăsat-o deoparte pentru a închide căile spre rău, de teamă să nu fie transformată într-o practică statornică, așa cum s-a arătat mai înainte despre urmărirea urmelor și interzicerea ei. Sau fiindcă oamenii de rând nu se opresc la o limită în aceste chestiuni, ci depășesc limitele și, din ignoranță, exagerează în căutarea binecuvântării, până când ajung să-l slăvească peste măsură pe cel prin care o caută. Ei pot atribui căutării binecuvântării prin el lucruri care nu se află în ea. Această căutare a binecuvântării este rădăcina adorării. Din această pricină, ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — a tăiat copacul sub care i se depusese jurământul de credință Trimisului lui Allah ﷺ. Mai mult, acesta a fost începutul adorării idolilor la comunitățile din trecut, după cum au menționat autorii de lucrări istorice...”

„Mālik ibn Anas și alți învățați ai Medinei dezaprobau vizitarea acelor moschei și a acelor urme ale Profetului ﷺ din Medina, cu excepția Qubāʾ și Uḥud. Ibn Waḍḍāḥ spune: I-am auzit amintind că Sufyān al-Thawrī a intrat în moscheea din Ierusalim și s-a rugat acolo, dar nu a urmărit acele urme și nici rugăciunea în locurile lor. La fel au făcut și alții dintre cei luați drept model. Și Wakīʿ a venit la moscheea din Ierusalim și nu a trecut dincolo de ceea ce făcuse Sufyān. Ibn Waḍḍāḥ spune: Țineți-vă de urmarea imamilor cunoscuți ai călăuzirii. Unii dintre înaintași au spus: Câte lucruri socotite astăzi bune de mulți oameni erau socotite rele de cei dinainte! Un om caută să se facă iubit de El prin ceea ce El urăște și caută apropierea de El prin ceea ce îl îndepărtează de El. Fiecare inovație este acoperită de podoabă și strălucire.”

„Fără îndoială, aceasta este o căutare a binecuvântării care îi este proprie Profetului ﷺ. Nimeni altcineva nu poate fi pus pe același plan cu el prin analogie, din două motive:

**Primul:** binecuvântarea pe care Allah Preaslăvitul a pus-o în trupul și în părul său, în care nimeni altcineva nu îi este asemenea.

**Al doilea:** companionii — Allah să fie mulțumit de ei — nu au făcut acest lucru cu altcineva, precum Abū Bakr, ʿUmar, ʿUthmān, ʿAlī ori alți mari companioni. Dacă altcineva ar fi putut fi pus prin analogie pe același plan cu el, companionii ar fi făcut acest lucru cu cei mai de seamă dintre ei, despre care s-a dovedit că sunt dintre apropiații evlavioși ai lui Allah, prin mărturia Profetului ﷺ că ei vor fi în Paradis.”

„Printre învățămintele acestui hadith se află... frecarea palatului nou-născutului cu curmală mestecată și căutarea binecuvântării prin oamenii virtuoși.”

„Această afirmație este discutabilă. Corect este că acest lucru îi este propriu Profetului ﷺ și că nimeni altcineva nu poate fi pus pe același plan cu el prin analogie, datorită binecuvântării pe care Allah a pus-o în el și i-a rezervat-o lui, spre deosebire de ceilalți. De asemenea, companionii — Allah să fie mulțumit de ei — nu au făcut acest lucru cu altcineva decât el ﷺ, deși erau cei mai cunoscători oameni ai Legii. Prin urmare, trebuie să le urmăm exemplul. În plus, îngăduirea unor asemenea lucruri în privința altcuiva decât el ﷺ poate duce la politeism. Ia aminte!”