Text integral · Pasaje · 33
Răspuns către al-Būṭī: consensul și exagerarea
Prefața doctorului al-Būṭī la foile profesorului al-Rifāʿī cuprinde laude la adresa acestuia, aprobarea tuturor celor aflate în pretinsul său sfat otrăvit și descrierea lui ca „o aducere-aminte calmă și blândă în exprimare!!”.
Ea cuprinde exagerare în privința locurilor pentru care nu există temei în Sunna Trimisului lui Allah ﷺ. Mai mult, pretinde că primele trei generații și cele de după ele, până astăzi, au avut un consens asupra căutării binecuvântării prin aceste urme; că singurii care s-au opus sunt învățații din Najd, cărora li se adresează pretinsul sfat; și că această împotrivire este o inovație.
Printre cuvintele sale în această privință se află:
ولا نشكُّ في أنَّهم يعلمون كما نعلم أنَّ عصورَ السلف الثلاثة مرَّت شاهدة بإجماع على تبرُّك أولئك السلف بالبقايا التي تذكِّرهم برسول الله ﷺ، من دار ولادتِه، وبيت خديجة رضي الله عنها، ودار أبي أيوب الأنصاري التي استقبلته فنزل فيها في أيامه الأولى من هجرتِه إلى المدينة المنورة، وغيرها من الآثار كبئر أَريس، وبئر ذي طوى، ودار الأرقم ... ثم إنَّ الأجيالَ التي جاءت فمرَّت على أعقاب ذلك كانت خيرَ حارسٍ لَها، وشاهد أمين على ذلك الإجماع
„Nu ne îndoim că ei știu, așa cum știm și noi, că cele trei epoci ale înaintașilor au trecut mărturisind, prin consens, că acei înaintași căutau binecuvântarea prin rămășițele care le aminteau de Trimisul lui Allah ﷺ: casa nașterii sale, casa Khadījei — Allah să fie mulțumit de ea —, casa lui Abū Ayyūb al-Anṣārī, care l-a primit și în care a locuit în primele zile după emigrarea sa la Medina cea Luminată, și alte urme, precum fântâna Arīs, fântâna Dhī Ṭuwā, casa lui al-Arqam... Apoi generațiile care au venit după aceea au fost cei mai buni paznici ai lor și martori demni de încredere ai acelui consens.”
Ea îi mai acuză pe cei cărora li se adresează pretinsul sfat de:
تكفير سواد هذه الأمة بحجَّة كونهم أشاعرة أو ماتريديين!
„declararea majorității acestei comunități ca necredincioasă, sub pretextul că sunt așʿariți sau māturīdiți!”
Ea mai cuprinde dezaprobarea învățaților din Najd pentru avertismentul lor împotriva exagerării în privința Trimisului lui Allah ﷺ. Autorul face o deosebire între exagerare și lauda peste măsură: interzice lauda peste măsură, dar îngăduie exagerarea. El spune:
ولو قلتُم كما قال رسول الله ﷺ: (لاتطروني كما أطرت النصارى ابنَ مريم) لكان كلاماً مقبولاً، ولكان ذلك نصيحةً غاليةً.
„Dacă ați fi spus așa cum a spus Trimisul lui Allah ﷺ: «Nu mă lăudați peste măsură, așa cum creștinii l-au lăudat peste măsură pe fiul Mariei», cuvintele voastre ar fi fost acceptabile și ar fi constituit un sfat prețios.
أمَّا الحبُّ الذي هو تعلُّق القلب بالمحبوب على وجه الاستئناس بقُربِه والاستيحاش من بُعده، فلا يكون الغلوُّ فيه ـ عندما يكون المحبوب رسول الله ﷺ ـ إلَّا عنواناً على مزيدِ قُربٍ من الله!! وقد علمنا أنَّ الحبَّ في الله من مُستلزمات توحيد الله تعالى، ومهما غلا مُحبُّ رسول الله ﷺ في حُبِّه له أو بالَغ، فلن يصِل إلى أَبعد من القَدْر الذي أَمر به رسول الله ﷺ!!! إذ قال فيما اتَّفق عليه الشيخان: (لا يؤمن أحدُكم حتى أكون أحبَّ إليه من مالِه وولدِه والناس أجمعين)، وفي رواية للبخاري: (ومن نفسه)
Cât despre iubire, care este legătura inimii cu cel iubit, astfel încât aceasta își află alinarea în apropierea lui și simte înstrăinare când este departe de el, exagerarea în ea — atunci când cel iubit este Trimisul lui Allah ﷺ — nu poate fi decât semnul unei mai mari apropieri de Allah!! Știm că iubirea de dragul lui Allah se numără printre cerințele afirmării unicității lui Allah Preaînaltul. Oricât ar exagera ori ar întrece măsura cel care îl iubește pe Trimisul lui Allah ﷺ în iubirea sa pentru el, nu va ajunge dincolo de măsura poruncită de Trimisul lui Allah ﷺ!!! El a spus, potrivit relatării asupra căreia cei doi șeici au căzut de acord: «Niciunul dintre voi nu crede până când eu nu îi sunt mai iubit decât averea sa, copilul său și toți oamenii.» Iar într-o relatare a lui al-Bukhārī: «Și decât el însuși.»”
Ca răspuns la acestea, spunem:
**În primul rând:** în privința laudei aduse de al-Būṭī lui al-Rifāʿī, atât celui care laudă, cât și celui lăudat li se potrivesc cuvintele poetului:
ذهب الرِّجال المُقتدَى بفعالِهـم والمنكرون لكـلِّ فعل منـكرِ
Au plecat bărbații ale căror fapte erau urmate și care respingeau orice faptă rea.
وبقيتُ في خَلْف يُزكِّي بعضُهم بعضاً ليدفع معور عن معورِ
Am rămas între urmași care se laudă unii pe alții, ca un om cu cusur să-l apere pe altul cu cusur.
**În al doilea rând:** descrierea de către al-Būṭī a pretinsului sfat al lui al-Rifāʿī drept „o aducere-aminte calmă și blândă în exprimare!!” este departe de adevăr și de realitate. Aceasta reiese limpede când sunt cercetate unele dintre frazele pe care le-am citat din cuvintele lui al-Rifāʿī: ele cuprind minciună și asprime.
**În al treilea rând:** cât despre aprobarea de către el a celor scrise de al-Rifāʿī în foile sale, tot ceea ce am spus mai înainte ca răspuns către al-Rifāʿī este și un răspuns către al-Būṭī.
**În al patrulea rând:** consensul primelor trei epoci și al celor de după ele, pretins de al-Būṭī în privința căutării binecuvântării prin locurile legate de Profet ﷺ, precum locul nașterii sale, fântâna Arīs în care i-a căzut inelul ﷺ și cele asemănătoare, nu poate fi dovedit de el. Nu poate dovedi nici măcar că vreun singur companion — Allah să fie mulțumit de ei — a susținut aceasta!
Ce consens al companionilor și al celor de după ei se poate pretinde în această privință, când s-a transmis că ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — a poruncit tăierea copacului jurământului de credință al Mulțumirii, la al-Ḥudaybiyya, lângă Mecca? Tot de la el s-a transmis avertismentul împotriva atașamentului față de asemenea urme și afirmația:
إنَّما هلك مَن كان قبلكم أنَّهم اتَّخذوا آثار أنبيائهم بِيَعاً
„Cei dinaintea voastră au pierit pentru că au transformat urmele profeților lor în biserici.”
Autenticitatea acestei relatări de la el a fost arătată mai sus, în cele două Muṣannaf-uri ale lui ʿAbd al-Razzāq și Ibn Abī Shayba.
**În al cincilea rând:** afirmația sa că numai învățații din Najd s-au opus acestui pretins consens nu este corectă. Oricine urmează Cartea, Sunna și calea înaintașilor comunității susține ceea ce s-a transmis autentic de la ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el. În vremea de acum acești oameni sunt numeroși și răspândiți în țări diferite, inclusiv Kuweit și Siria, de unde provin al-Rifāʿī și al-Būṭī!
**În al șaselea rând:** afirmația sa că cei cărora li se adresează pretinsul sfat declară majoritatea comunității necredincioasă, sub pretextul că sunt așʿariți ori māturīdiți, este o minciună și o calomnie din partea sa, la fel cum este o minciună și o calomnie din partea lui al-Rifāʿī. Răspunsul la aceasta a fost dat mai sus.
Adaug aici următoarele: grupările menționate în cuvintele sale ﷺ sunt dintre musulmani:
ستفترِقُ هذه الأُمَّة إلى ثلاثٍ وسبعين فرقة، كلُّها في النار إلَّا واحدة ...
„Această comunitate se va împărți în șaptezeci și trei de grupări; toate vor fi în Foc, în afară de una...”
Comunitatea Profetului ﷺ are două înțelesuri: comunitatea chemării, care îi cuprinde pe evrei, pe creștini și pe fiecare om și djinn de la trimiterea Trimisului ﷺ până la venirea Ceasului;
și comunitatea celor care au răspuns chemării: cei care au intrat în această religie. În ea se află grupările menționate în hadith. Toate aceste grupări sunt musulmane și merită pedeapsa Focului, cu excepția unei singure grupări: cei care urmează ceea ce urmau Trimisul ﷺ și companionii săi — Allah să fie mulțumit de ei.
**În al șaptelea rând:** deosebirea pe care o face între lauda peste măsură și exagerare, interzicând-o pe prima și îngăduind-o pe a doua, este o deosebire făcută între două lucruri de același fel. După cum el ﷺ a interzis lauda peste măsură, tot astfel interzicerea exagerării a venit de la Allah și de la Trimisul Său ﷺ. Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a spus:
يَـٰٓأَهْلَ ٱلْكِتَـٰبِ لَا تَغْلُوا۟ فِى دِينِكُمْ
„O, oameni ai Cărții, nu exagerați în religia voastră!”
Coran 4:171 · Fragment coranic
Ibn ʿAbbās a adunat pentru Trimisul lui Allah ﷺ pietricelele pentru aruncarea la stâlpi. Ele erau de mărimea pietricelelor aruncate cu degetele. El ﷺ le-a poruncit să arunce cu pietricele de aceeași mărime și a spus:
وإيَّاكم والغُلوَّ في الدِّين، فإنَّما أهلَكَ مَن كان قبلكم الغلُوُّ في الدِّين
„Feriți-vă de exagerare în religie, căci exagerarea în religie i-a făcut să piară pe cei dinaintea voastră.”
Al-Nasāʾī și alții
Este un hadith autentic, consemnat de al-Nasāʾī și de alții.
Se știe că iubirea pentru Profet ﷺ trebuie să fie în inima fiecărui musulman mai mare decât iubirea sa pentru sine, pentru familia sa și pentru toți oamenii. Nu este însă îngăduită exagerarea în această iubire, care poate duce la atribuirea către Profet ﷺ a ceva din dreptul lui Allah, așa cum i s-a întâmplat lui al-Būṣīrī în versurile sale la care m-am referit mai înainte, în răspunsul către al-Rifāʿī.
Mă întreb: ce anume i-a îngăduit lui al-Būṭī să permită exagerarea în iubirea pentru Trimis ﷺ, care este unul dintre cele mai mari temeiuri ale religiei, când el ﷺ a spus în hadithul citat mai sus:
وإيَّاكم والغلو في الدِّين، فإنَّما أهلك مَن كان قبلكم الغلوُّ في الدِّين
„Feriți-vă de exagerare în religie, căci exagerarea în religie i-a făcut să piară pe cei dinaintea voastră.”?!