Text integral · Pasaje · 15
Urmărirea locurilor și căutarea binecuvântării
Relatările aduse de autorul articolului despre căutarea locurilor legate de Profet ﷺ provin de la Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el. Acest lucru este cunoscut despre el, însă despre califii drept călăuziți și alții este cunoscut contrariul. Șeicul Islamului Ibn Taymiyya spune în Iqtiḍāʾ al-Ṣirāṭ al-Mustaqīm, 2/278–279:
فأمَّا قصدُ الصلاة في تلك البقاع التي صلَّى فيها اتفاقاً، فهذا لم يُنقل عن غير ابن عمر من الصحابة، بل كان أبو بكر وعمر وعثمان وعلي وسائر السابقين الأوَّلين من المهاجرين والأنصار يذهبون من المدينة إلى مكة حُجَّاجاً وعُمَّاراً ومسافرين، ولَم يُنقل عن أحد منهم أنَّه تحرَّى الصلاة في مصلَّيات النَّبيِّ ﷺ، ومعلوم أنَّ هذا لو كان عندهم مستحبًّا لكانوا إليه أسبقَ؛ فإنَّهم أعلمُ بسنَّته وأتبعُ لها من غيرهم، وقد قال ﷺ: (عليكم بسنتي وسنَّة الخلفاء الراشدين المهديِّين من بعدي، تمسَّكوا بها وعضُّوا عليها بالنواجذ، وإيَّاكم ومحدثات الأمور، فإنَّ كلَّ محدثة بدعة، وكلَّ بدعة ضلالة)، وتَحرِّي هذا ليس من سنة الخلفاء الراشدين، بل هو مِمَّا ابتُدع، وقول الصحابي إذا خالفه نظيره ليس بحجة، فكيف إذا انفرد به عن جماهير الصحابة؟! أيضاً فإنَّ تحرِّي الصلاة فيها ذريعةٌ إلى اتِّخاذها مساجد، والتشبُّه بأهل الكتاب مِمَّا نُهينا عن التشبه بهم فيه، وذلك ذريعة إلى الشرك بالله، والشارعُ قد حسَم هذه المادة بالنهي عن الصلاة عند طلوع الشمس وعند غروبها، وبالنهي عن اتخاذ القبور مساجد، فإذا كان قد نهي عن الصلاة المشروعة في هذا المكان وهذا الزمان سدًّا للذريعة، فكيف يُستحبُّ قصد الصلاة والدعاء في مكان اتفق قيامهم فيه، أو صلاتهم فيه، من غير أن يكونوا قد قصدوه للصلاة فيه والدعاء فيه؟!
„Cât despre căutarea intenționată a rugăciunii în acele locuri în care el s-a rugat întâmplător, aceasta nu a fost relatată de la vreun alt companion în afară de Ibn ʿUmar. Abū Bakr, ʿUmar, ʿUthmān, ʿAlī și toți cei dintâi dintre emigranți și ajutoarele medineze mergeau de la Medina la Mecca pentru pelerinajul mare, pentru ʿumra sau în călătorie. Nu s-a relatat despre vreunul dintre ei că ar fi căutat să se roage în locurile unde se rugase Profetul ﷺ. Se știe că, dacă ar fi socotit acest lucru recomandat, ei ar fi fost primii care să-l facă, fiindcă erau mai cunoscători ai Sunnei sale și o urmau mai mult decât ceilalți. El ﷺ a spus: «Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor drept călăuziți care vor veni după mine. Țineți-vă strâns de ea și prindeți-o cu măselele. Feriți-vă de lucrurile nou introduse, fiindcă orice lucru nou introdus este o inovație, iar orice inovație este rătăcire.» Căutarea acestor locuri nu face parte din Sunna califilor drept călăuziți, ci din lucrurile introduse ulterior. Părerea unui companion nu constituie o dovadă dacă un alt companion de același rang i se opune. Cum ar putea fi atunci când el este singurul care o susține, în opoziție cu marea majoritate a companionilor?! Mai mult, căutarea rugăciunii în acele locuri este un mijloc de a le transforma în moschei și de a-i imita pe oamenii Cărții tocmai în ceea ce ni s-a interzis să-i imităm. Aceasta este un mijloc care duce la asocierea de parteneri lui Allah. Legiuitorul a închis această cale prin interzicerea rugăciunii la răsăritul și la apusul soarelui și prin interzicerea transformării mormintelor în moschei. Dacă a interzis rugăciunea în sine legitimă în acel loc și la acel timp, pentru a închide calea spre rău, cum ar putea fi recomandată căutarea rugăciunii și a invocării într-un loc în care ei doar s-au aflat ori s-au rugat întâmplător, fără să-l fi ales pentru rugăciune și invocare?!”
Ibn Taymiyya, Iqtiḍāʾ al-Ṣirāṭ al-Mustaqīm, 2/278–279
Spun: mai mult decât atât, ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — a interzis acest lucru. Al-Maʿrūr ibn Suwayd a relatat:
كنت مع عمر بين مكة والمدينة، فصلى بنا الفجر فقرأ
„Eram cu ʿUmar între Mecca și Medina. El ne-a condus în rugăciunea din zori și a recitat:
أَلَمْ تَرَ كَيْفَ فَعَلَ رَبُّكَ بِأَصْحَـٰبِ ٱلْفِيلِ
«Oare nu ai văzut ce a făcut Domnul tău cu oamenii elefantului?»
Coran 105:1
și:
لِإِيلَـٰفِ قُرَيْشٍ
«Pentru deprinderea tribului Quraysh.»
Coran 106:1
ثمَّ رأى قوماً ينزلون فيُصلُّون في مسجد فسأل عنهم، فقالوا: مسجد صلَّى فيه النَّبيُّ ﷺ، فقال: إنَّما هلك مَن كان قبلكم أنَّهم اتخذوا آثار أنبيائهم بيَعا، مَن مرَّ بشيء من المساجد فحضرت الصلاة فليُصلِّ، وإلاَّ فليمض
Apoi a văzut niște oameni care coborau și se rugau într-o moschee și a întrebat despre ei. I s-a spus: «Este o moschee în care s-a rugat Profetul ﷺ.» El a spus: «Cei dinaintea voastră au pierit pentru că au transformat urmele profeților lor în biserici. Cine trece pe lângă una dintre moschei când a sosit timpul rugăciunii să se roage; altfel, să-și continue drumul.»”
Relatare consemnată de ʿAbd al-Razzāq, 2/118–119, și de Ibn Abī Shayba, 2/376–377, cu un lanț autentic de transmitere. Șeicul Islamului a comentat această relatare:
فلمَّا كان النَّبيُّ ﷺ لم يقصد تخصيصَه بالصلاة فيه، بل صلَّى فيه لأنَّه موضع نزوله، رأى عمر أنَّ مشاركتَه في صورة الفعل من غير موافقة له في قصده ليس متابعة، بل تخصيص ذلك المكان بالصلاة من بدع أهل الكتاب التي هلكوا بها، ونهى المسلمين عن التشبه بهم في ذلك، ففاعل ذلك متشبِّه بالنَبيِّ ﷺ في الصورة، ومتشبِّه باليهود والنصارى في القصد الذي هو عمل القلب
„Întrucât Profetul ﷺ nu intenționase să deosebească acel loc prin rugăciune, ci s-a rugat acolo fiindcă acolo se oprise, ʿUmar a socotit că a-i reproduce forma exterioară a faptei, fără a-i împărtăși intenția, nu înseamnă a-l urma. Dimpotrivă, deosebirea acelui loc prin rugăciune este una dintre inovațiile oamenilor Cărții prin care aceștia au pierit. El le-a interzis musulmanilor să-i imite în această privință. Cel care face aceasta îl imită pe Profet ﷺ în forma exterioară, dar îi imită pe evrei și pe creștini în intenție, care este fapta inimii.”
Majmūʿ al-Fatāwā, 1/281.1
Cât despre relatările privitoare la căutarea binecuvântării prin mormânt și amvon, ceea ce s-a relatat despre amvon privea amvonul pe care el se așeza și mânerul rotunjit pe care își punea mâna. Era o căutare a binecuvântării prin ceea ce atinsese trupul său ﷺ, iar aceasta este îngăduită. Companionii — Allah să fie mulțumit de ei — căutau binecuvântarea prin părul, sudoarea, mucusul, saliva sa și prin alte lucruri dovedite în hadithuri autentice. Acesta este unul dintre lucrurile care îi sunt proprii ﷺ. În acest sens trebuie înțeles ceea ce s-a relatat de la imamul Aḥmad în această privință, precum și despre căutarea binecuvântării printr-un fir de păr al Profetului ﷺ și prin vasul său, dacă relatarea de la el este autentică. La fel se înțelege ceea ce s-a relatat de la alții despre amvonul său ﷺ. Amvonul a ars, astfel încât nu a mai rămas posibilitatea de a căuta binecuvântarea prin ceva atins de Trimisul lui Allah ﷺ, după cum a arătat șeicul Islamului Ibn Taymiyya în al-Iqtiḍāʾ, 2/244–245. El spune:
فقد رخَّص أحمد وغيرُه في التمسح بالمنبر والرمانة، التي هي موضع مقعد النَّبيِّ ﷺ ويده، ولَم يرخِّصوا في التمسح بقبره
„Aḥmad și alții au îngăduit atingerea amvonului și a mânerului rotunjit, locul unde Profetul ﷺ se așeza și își punea mâna. Nu au îngăduit însă atingerea mormântului său.”
Imamul al-Nawawī spune în al-Majmūʿ, Sharḥ al-Muhadhdhab, 8/206:
لا يجوز أن يُطاف بقبره ﷺ، ويُكره إلصاق الظَّهر والبطن بجدار القبر، قاله أبو عبيد الله الحليمي وغيره، قالوا: ويُكره مسحُه باليد وتقبيله، بل الأدب أن يَبعد منه كما يَبعد منه لو حضره في حياته ﷺ، هذا هو الصواب الذي قاله العلماء وأطبقوا عليه، ولا يغتر بمخالفة كثير من العوام وفعلهم ذلك؛ فإنَّ الاقتداءَ والعملَ إنَّما يكون بالأحاديث الصحيحة وأقوال العلماء، ولا يُلتفت إلى محدثات العوام وغيرهم وجهالاتهم، وقد ثبت في الصحيحين عن عائشة رضي الله عنها أنَّ رسول الله ﷺ قال: (مَن أحدث في ديننا ما ليس منه فهو رد)، وفي رواية لمسلم: (من عمل عملاً ليس عليه أمرنا فهو رد)، وعن أبي هريرة رضي الله عنه قال: قال رسول الله ﷺ: (لا تجعلوا قبري عيداً، وصلُّوا عليَّ؛ فإنَّ صلاتكم تبلغني حيثما كنتم) رواه أبو داود بإسناد صحيح، وقال الفضيل بن عياض رحمه الله ما معناه: (اتبع طريق الهدى ولا يضرك قلَّة السالكين، وإيَّاك وطرق الضلالة ولا تغتر بكثرة الهالكين)، ومَن خطر بباله أنَّ المسحَ باليد ونحوه أبلغ في البركة، فهو من جهالته وغفلته؛ لأنَّ البركة فيما وافق الشرع، وكيف يُبتغى الفضل في مخالفة الصواب
„Nu este permis să se facă înconjurul mormântului său ﷺ. Este dezaprobată lipirea spatelui sau a pântecelui de zidul mormântului, după cum au spus Abū ʿUbayd Allāh al-Ḥalīmī și alții. Ei au spus: este dezaprobată atingerea lui cu mâna și sărutarea lui. Buna cuviință este să stai la distanță de el, așa cum ai sta la distanță dacă te-ai afla înaintea lui în timpul vieții sale ﷺ. Acesta este punctul de vedere corect, exprimat de învățați și asupra căruia au căzut de acord. Să nu te lași înșelat de faptul că mulți oameni de rând se abat de la el și fac aceste lucruri. Urmarea și practica trebuie întemeiate pe hadithurile autentice și pe afirmațiile învățaților. Nu se iau în seamă lucrurile introduse de oamenii de rând ori de alții și nici manifestările ignoranței lor. În cele două Ṣaḥīḥ-uri s-a transmis autentic de la ʿĀʾisha — Allah să fie mulțumit de ea — că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Cine introduce în religia noastră ceva care nu face parte din ea, acel lucru este respins.» Într-o relatare a lui Muslim: «Cine face o faptă care nu este conformă cu porunca noastră, aceasta este respinsă.» Abū Hurayra — Allah să fie mulțumit de el — a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Nu faceți din mormântul meu un loc de adunare periodică. Cereți binecuvântări asupra mea, căci binecuvântările voastre ajung la mine oriunde v-ați afla.» Abū Dāwūd l-a consemnat cu un lanț autentic de transmitere. Al-Fuḍayl ibn ʿIyāḍ — Allah să aibă milă de el — a spus, în esență: «Urmează calea călăuzirii și să nu-ți dăuneze numărul mic al celor care o străbat. Ferește-te de căile rătăcirii și să nu te lași înșelat de numărul mare al celor care pier.» Dacă îi trece cuiva prin minte că atingerea cu mâna și cele asemănătoare aduc mai multă binecuvântare, aceasta vine din ignoranța și nepăsarea sa. Binecuvântarea se află în ceea ce corespunde Legii. Cum ar putea fi căutat harul prin abaterea de la ceea ce este corect?”
Al-Nawawī, al-Majmūʿ, Sharḥ al-Muhadhdhab, 8/206
Notele originale
Până aici, textul a fost publicat anterior în ziarul al-Madīna, suplimentul al-Risāla, în numărul de vineri, 16 Ṣafar 1424 H.