O prelegere despre temeliile credinței

Credință (īmān) — Credința în Allah, în îngeri, în Cărți, în trimiși, în Ziua de Apoi și în destin; când este menționată fără altă precizare, ea cuprinde întreaga religie.

Islam — Supunerea față de Allah și conformarea la porunca Sa; când este menționat alături de credință, desemnează faptele exterioare.

Iḥsān — Treapta desăvârșirii în adorare; când este pomenită singură, cuprinde Islamul și credința.

Destin (qadar) — Hotărârea lui Allah, în care sunt cuprinse cunoașterea Sa, scrierea, voința care se împlinește și crearea lucrurilor.

Voința care rânduiește existența — Voința lui Allah al cărei obiect se împlinește negreșit: ceea ce El voiește se petrece.

Voința legată de Lege — Ceea ce Allah poruncește, iubește și aprobă; oamenii pot să nu împlinească ceea ce li s-a poruncit.

Negarea Atributelor — Respingerea Atributelor cu care Allah S-a descris sau cu care L-a descris Trimisul Său.

Precizarea felului Atributelor — Încercarea de a spune cum sunt Atributele divine; lucrarea deosebește înțelesul cunoscut al Atributului de felul său, cunoscut numai de Allah.

Ipocrizie — Arătarea Islamului în exterior și ascunderea necredinței în inimă.

Ṣirāṭ — Podul din Viața de Apoi, menționat între lucrurile în care musulmanul crede.

Apostazie — Ieșirea din Islam; autorul deosebește între necredința care scoate din religie și păcatele care nu o anulează.