Text integral · Pasaje · 9
Felurile sfatului
Cel despre care se știe că, răspunzând învățaților, urmărește sinceritatea față de Allah și Trimisul Său trebuie tratat cu cinste, respect și prețuire, asemenea celorlalți imami ai musulmanilor pomeniți mai înainte, asemenea lor și celor care îi urmează cu bunătate.
Cel despre care se știe că urmărește, prin răspunsul său, înjosirea, defăimarea și scoaterea la iveală a cusururilor merită să fie sancționat, pentru ca el și cei asemenea lui să se abțină de la aceste purtări urâte și oprite.
Această intenție se cunoaște uneori prin mărturisirea și recunoașterea celui care răspunde, iar alteori prin împrejurările care însoțesc fapta și cuvintele sale. Cel cunoscut pentru cunoaștere, religiozitate, prețuire și respect față de imamii musulmanilor, care nu răspunde și nu arată greșeala decât în felul recunoscut și de ceilalți imami ai cunoașterii, [este judecat potrivit acestor semne].
În privința scrierilor și a cercetării sale, cuvintele lui trebuie înțelese în primul sens. Cel care, în împrejurările arătate, le înțelege altfel îi atribuie unui nevinovat o bănuială rea. Aceasta este una dintre bănuielile oprite de Allah și Trimisul Său și intră în cuvintele Lui:
وَمَن يَكْسِبْ خَطِيٓـَٔةً أَوْ إِثْمًا ثُمَّ يَرْمِ بِهِۦ بَرِيٓـًٔا فَقَدِ ٱحْتَمَلَ بُهْتَـٰنًا وَإِثْمًا مُّبِينًا
„Cel care săvârșește o greșeală sau un păcat, apoi îl pune pe seama unui nevinovat, se încarcă cu o calomnie și cu un păcat vădit.”5
Bănuiala rea față de cel la care nu se văd semne ale răului este oprită de Allah și Trimisul Său. Cel care bănuiește astfel unește săvârșirea greșelii și a păcatului cu punerea lor pe seama unui nevinovat.
Încadrarea lui în această amenințare devine și mai puternică atunci când la el — adică la cel care bănuiește — apar semne ale răului: multă nedreptate și agresivitate, puțină grijă față de cele îndoielnice, o limbă nestăpânită, multă bârfă și calomnie, invidie față de ceea ce Allah le-a dăruit oamenilor din harul și bunătatea Sa și o dorință puternică de a se întrece pentru poziții de conducere înainte de vreme.
Când cineva este cunoscut prin asemenea însușiri, pe care oamenii cunoașterii și ai credinței nu le aprobă, atacarea învățaților și răspunsul său împotriva lor sunt înțelese în al doilea sens. Atunci merită să fie tratat cu dispreț. Cât despre cel la care nu apare niciun semn care să arate una dintre cele două intenții, cuvintele lui trebuie înțelese în cel mai bun sens cu putință; nu este îngăduit să fie înțelese în cel mai rău sens. ʿUmar — Allah Preaînaltul să fie mulțumit de el — a spus:
لا تظن بكلمة خرجت من أخيك المسلم سوءاً وأنت تجد لها في الخير محملاً
„Nu bănui rău despre un cuvânt rostit de fratele tău musulman cât timp îi găsești un înțeles bun.”
Notele originale
Al-Nisāʾ, 4:112.