Text integral · Pasaje · 26
Nedumerire în privința destinului
Printre lucrurile care li se ivesc tinerilor și îi lasă nedumeriți se numără problema destinului. Credința în destin este unul dintre stâlpii credinței, fără de care aceasta nu este deplină. Ea înseamnă să crezi că Allah Preaslăvitul cunoaște tot ce se petrece în ceruri și pe pământ și că a hotărât acestea. El spune:
أَلَمْ تَعْلَمْ أَنَّ ٱللَّهَ يَعْلَمُ مَا فِى ٱلسَّمَآءِ وَٱلْأَرْضِ ۗ إِنَّ ذَٰلِكَ فِى كِتَـٰبٍ ۚ إِنَّ ذَٰلِكَ عَلَى ٱللَّهِ يَسِيرٌ
Oare nu știi că Allah cunoaște ceea ce este în cer și pe pământ? Toate acestea sunt într-o Carte. Aceasta este ușor pentru Allah.
Coran, al-Ḥajj 22:70
Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! — a oprit disputele și certurile în privința destinului. Abū Hurayra — Allah să fie mulțumit de el! — a spus: «Trimisul lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! — a ieșit la noi în vreme ce ne certam în privința destinului. S-a mâniat până i s-a înroșit fața și a spus: Oare aceasta vi s-a poruncit sau cu aceasta am fost trimis la voi? Cei de dinaintea voastră au pierit tocmai când s-au certat asupra acestei chestiuni. Vă cer stăruitor să nu vă certați asupra ei.» Relatat de al-Tirmidhī.9
A te adânci în destin și a te certa asupra lui îl aruncă pe om în labirinturi din care nu mai poate ieși. Calea sigură este să fii dornic de bine și să te străduiești pentru el, așa cum ți s-a poruncit. Allah Preaslăvitul ți-a dăruit minte și înțelegere, a trimis la tine trimișii și a coborât împreună cu ei Cărțile:
لِئَلَّا يَكُونَ لِلنَّاسِ عَلَى ٱللَّهِ حُجَّةٌۢ بَعْدَ ٱلرُّسُلِ ۚ وَكَانَ ٱللَّهُ عَزِيزًا حَكِيمًا
Pentru ca oamenii să nu mai aibă niciun argument împotriva lui Allah după venirea trimișilor. Allah este Atotputernic și Înțelept.
Coran, al-Nisāʾ 4:165, fragment
Când Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! — le-a spus companionilor că fiecărui om i-au fost scrise locul din Paradis și locul din Foc, ei au întrebat: «O, Trimis al lui Allah! Să nu ne bizuim atunci pe ceea ce ne-a fost scris și să lăsăm faptele?» El a spus: «Lucrați, căci fiecăruia îi este înlesnit lucrul pentru care a fost creat. Celui care se numără printre cei fericiți îi vor fi înlesnite faptele celor fericiți, iar celui care se numără printre cei nefericiți îi vor fi înlesnite faptele celor nefericiți.» Apoi Trimisul lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! — a recitat: «Cât despre cel care dăruiește, este evlavios și crede în răsplata cea bună, lui îi vom înlesni calea cea ușoară. Cât despre cel care este zgârcit, se socotește lipsit de nevoie și tăgăduiește răsplata cea bună, lui îi vom înlesni calea cea grea.» Relatat de al-Bukhārī.10
Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! — le-a poruncit să lucreze și nu le-a îngăduit să se bizuie pasiv pe cele scrise. Cel scris printre oamenii Paradisului nu ajunge dintre ei decât dacă săvârșește faptele oamenilor Paradisului, iar cel scris printre oamenii Focului nu ajunge dintre ei decât dacă săvârșește faptele lor. Fapta este în puterea omului, căci el știe despre sine că Allah i-a dat alegerea și putința de a lucra; prin acestea, face dacă voiește sau lasă.
Iată omul care se hotărăște, de pildă, să călătorească și călătorește sau se hotărăște să rămână și rămâne. Vede focul și fuge de el, vede un lucru pe care îl iubește și înaintează spre el. Tot astfel, omul săvârșește ascultările și păcatele prin propria alegere și le lasă prin propria alegere.
Unii oameni întâmpină încă două nedumeriri în problema destinului:
Prima: omul vede că face un lucru prin alegerea sa și îl lasă prin alegerea sa, fără să simtă că este silit să-l facă ori să-l lase. Cum se împacă aceasta cu credința că totul se petrece prin hotărârea și predestinarea lui Allah?
Răspunsul este că, dacă cercetăm fapta și mișcarea robului, vedem că ele izvorăsc din două lucruri: voința, adică alegerea lucrului, și putința. Fără acestea două, fapta nu ar exista.
Atât voința, cât și putința sunt create de Allah Preaslăvitul, căci voința ține de puterea minții, iar putința, de puterea trupului. Dacă Allah ar voi, i-ar lua omului mintea, astfel încât acesta nu ar mai avea voință, sau i-ar lua putința, astfel încât fapta i-ar deveni imposibilă.
Când omul se hotărăște să facă un lucru și îl împlinește, știm cu certitudine că Allah l-a voit și l-a hotărât. Altfel, i-ar fi întors hotărârea de la el ori ar fi ivit o piedică între el și putința de a-l împlini.
Un beduin a fost întrebat: «Prin ce L-ai cunoscut pe Allah?» El a răspuns: «Prin destrămarea hotărârilor și prin întoarcerea intențiilor.»
A doua nedumerire pe care o întâmpină unii în problema destinului:
Omul este pedepsit pentru săvârșirea păcatelor. Cum este pedepsit pentru ele, când ele i-au fost scrise, iar el nu poate scăpa de ceea ce i-a fost scris?
Răspundem astfel: dacă spui aceasta, spune și că omul este răsplătit pentru faptele de ascultare; cum este răsplătit pentru ele, când ele i-au fost scrise, iar el nu poate scăpa de ceea ce i-a fost scris? Nu este drept să folosești destinul drept argument în privința păcatelor, fără să-l folosești drept argument și în privința faptelor de ascultare.
Un al doilea răspuns: Allah a desființat acest argument în Coran și l-a socotit o afirmație lipsită de cunoaștere. Allah Preaînaltul spune:
سَيَقُولُ ٱلَّذِينَ أَشْرَكُوا۟ لَوْ شَآءَ ٱللَّهُ مَآ أَشْرَكْنَا وَلَآ ءَابَآؤُنَا وَلَا حَرَّمْنَا مِن شَىْءٍ ۚ كَذَٰلِكَ كَذَّبَ ٱلَّذِينَ مِن قَبْلِهِمْ حَتَّىٰ ذَاقُوا۟ بَأْسَنَا ۗ قُلْ هَلْ عِندَكُم مِّنْ عِلْمٍ فَتُخْرِجُوهُ لَنَآ ۖ إِن تَتَّبِعُونَ إِلَّا ٱلظَّنَّ وَإِنْ أَنتُمْ إِلَّا تَخْرُصُونَ
Cei care I-au făcut asociați vor spune: Dacă Allah ar fi voit, nici noi și nici părinții noștri nu I-am fi făcut asociați și nu am fi oprit nimic. Tot astfel au tăgăduit și cei de dinaintea lor, până când au gustat pedeapsa Noastră. Spune: Aveți vreo cunoaștere pe care să ne-o arătați? Voi nu urmați decât presupuneri și nu faceți decât să născociți.
Coran, al-Anʿām 6:148
Allah a arătat că acești oameni, care invocă destinul pentru a-și justifica politeismul, au avut înaintași care au tăgăduit asemenea lor și au stăruit în aceasta până au gustat pedeapsa lui Allah. Dacă argumentul lor ar fi fost adevărat, Allah nu i-ar fi făcut să guste pedeapsa Sa. Apoi Allah i-a poruncit Profetului Său — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! — să le ceară dovada valabilității argumentului lor și a arătat că ei nu au niciun argument.
Un al treilea răspuns: destinul este o taină ascunsă, pe care numai Allah o cunoaște până când se împlinește. De unde știe păcătosul că Allah i-a scris acel păcat, astfel încât să pornească să-l săvârșească? Nu este oare posibil să-i fi fost scrisă ascultarea? De ce, în loc să pornească spre păcat, nu pornește spre ascultare și nu spune: «Allah mi-a scris să ascult»?
Un al patrulea răspuns: Allah l-a învrednicit pe om dăruindu-i minte și înțelegere, a coborât pentru el Cărțile, i-a trimis trimișii, i-a arătat ce îi este folositor și ce îl vatămă și i-a dat voință și putință prin care poate să urmeze una dintre cele două căi. De ce alege atunci păcătosul calea vătămătoare în locul celei folositoare?
Dacă acest păcătos ar dori să călătorească într-o țară și ar avea două drumuri, unul ușor și sigur, iar celălalt greu și primejdios, cu siguranță l-ar urma pe cel ușor și sigur. Nu l-ar urma pe cel greu și primejdios sub pretextul că Allah i-a scris aceasta. Dacă ar merge pe el și ar invoca faptul că Allah i l-a scris, oamenii ar socoti aceasta nesăbuință și nebunie. Calea binelui și calea răului sunt exact la fel în această privință. Omul să urmeze calea binelui și să nu se înșele urmând calea răului sub pretextul că Allah i-a scris-o.
Îl vedem pe orice om în stare să-și câștige traiul încercând toate căile pentru a-l dobândi. Nu stă acasă și nu părăsește câștigul invocând destinul.
Atunci care este deosebirea dintre strădania pentru această lume și strădania în ascultarea de Allah? De ce faci din destin un argument ca să părăsești ascultarea, dar nu îl faci un argument ca să părăsești munca pentru această lume?
Lucrul este cât se poate de limpede, dar pofta orbește și surzește.
Notele originale
Al-Tirmidhī, Cartea destinului, capitolul despre severa oprire de a te adânci în disputele asupra destinului, nr. 2133.
Al-Bukhārī, Cartea funeraliilor, capitolul despre îndemnul celui care vorbește la mormânt și despre șederea tovarășilor săi în jurul lui, nr. 1362; Muslim, Cartea destinului, capitolul despre felul în care omul este creat în pântecele mamei sale, nr. 2647.