Fumatul: hotărâri și îndrumări ale învățaților

Lauda Îi aparține lui Allah, Stăpânul lumilor. Binecuvântarea și pacea fie asupra Profetului nostru Muḥammad, a familiei și a companionilor săi.

În cele ce urmează: învățații sunt numeroși în această epocă, însă puțini dintre ei își iau hotărârile de la izvorul lor, le întemeiază pe originea lor, își însoțesc vorbele de fapte și caută ceea ce este corect în tot ce fac și lasă deoparte. După părerea mea, printre acești puțini s-a aflat venerabilul shaykh ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir ibn Saʿdī — Allah să aibă milă de el. Cel care i-a citit scrierile, i-a urmărit lucrările, a stat în preajma lui și i-a cunoscut îndeaproape starea în timpul vieții a văzut stăruința sa în slujirea cunoașterii, prin lectură și însemnări. A cunoscut purtarea sa frumoasă, firea îngăduitoare și viața sa dreaptă, felul în care le făcea dreptate fraților și elevilor săi chiar împotriva lui însuși și grija de a se feri de ceea ce duce la rău, la ceartă ori la dezbinare. Allah să-l învăluie într-o milă nemărginită.

Printre scrierile sale se află și aceste cuvinte scurte și cuprinzătoare, redactate ca răspuns la întrebarea fratelui nostru drag, ʿAlī al-Ḥamad al-Ṣāliḥī, despre hotărârea privitoare la fumat. Deși scurte, ele și-au atins ținta, au rostit limpede adevărul și au stabilit dovada împotriva celui care se împotrivește și își urmează patima fără îndrumare de la Allah. Autorul s-a sprijinit pe textele generale ale Cărții și ale Sunnei care arată interzicerea fumatului, precum și pe urmările sale vătămătoare pentru avere, trup și societate.

Nimeni nu are îndreptățirea să se agațe de cerința unei dovezi care să interzică în mod particular tutunul, refuzând să fie convins de caracterul general al textelor, decât dacă vederea sa este îngustă, gândirea slabă și nu cunoaște izvoarele Legii și felul în care se folosesc acestea. Dovezile Legii privesc uneori cazuri particulare, însă adesea vin ca reguli generale, din care se cunosc hotărârile cazurilor particulare cuprinse în ele și aflate sub incidența lor. Pe cel care caută cu adevărat adevărul nu-l oprește o asemenea îndoială. O invocă drept pretext cel pe care l-a învins propriul suflet, pe care deprinderea l-a stăpânit până a devenit robul ei și pe care Satana l-a amăgit. Acesta l-a luat drept călăuză, iar el îi înfrumusețează lucrurile rele, i le face dragi și îi abate inima prin șoaptele și îndoielile mincinoase pe care i le aruncă.

Primejdiile și vătămările fumatului au devenit vădite, iar medicii le-au confirmat. Îți voi aminti câteva dintre cele relatate de ei, nu pentru a întemeia pe acestea hotărârea privitoare la fumat. Cel bogat în religia sa este acela pe care Allah l-a făcut să se mulțumească cu Cartea Sa și cu Sunna Profetului Său. Ele sunt calea limpede și drumul drept și îi sunt de ajuns celui căruia Allah i-a dăruit judecată dreaptă și care se află în lumina Stăpânului său. Le amintesc doar pentru aceia încercați prin imitarea celor pe care îi socotesc oameni ai științei și ai civilizației, ai bunului-gust și ai culturii, ca să înțeleagă că tocmai cei înaintea cărora se pleacă au recunoscut vătămarea fumatului. Poate că astfel vor renunța la el, chiar dacă îi văd pe aceia fumând neîncetat.

Iată relatările din cartea al-Bayān a shaykhului Ibrāhīm ʿAbd al-Bāqī — Allah să aibă milă de el. Doctorul a spus în Adab al-Maḥallī, p. 122, la articolul «Tutunul și fumatul», al medicului Ismāʿīl Rushdī, inspector sanitar al regiunii al-Gharbiyyah:

«Este o plantă pe care arabii au numit-o ṭibāq. Analiza ei a arătat că are o substanță otrăvitoare: dacă se pun două picături din ea în gura unui câine, acesta moare îndată, iar cinci picături sunt de ajuns pentru a omorî o cămilă. Popoarele sălbatice o mestecă. Aceasta este metoda cea mai vătămătoare, fiindcă ajunge în stomac odată cu saliva. Folosirea tutunului s-a răspândit între popoare, în pofida vătămării sale.

Medicii au demonstrat că tutunul afectează inima, provocând palpitații; plămânii, provocând tuse; stomacul, slăbind pofta de mâncare; ochii, provocând inflamarea lor; și sistemul nervos, provocând moleșeală.» Sfârșitul citatului.

Doctorul Damardāsh Aḥmad a spus:

«N-am văzut între cusururile oamenilor unul asemenea neîmplinirii celor în stare să ajungă la împlinire.

Nu cred că, de la începutul creației, neamul omenesc a slăbit și s-a supus înaintea vreunuia dintre dușmanii săi așa cum a făcut-o înaintea fumatului. Această deprindere l-a înrobit, l-a legat și i-a umilit mândria. În această privință sunt deopotrivă micii muncitori truditori, care rup din hrana lor și a familiilor lor, și marii medici și filosofi gânditori, a căror minte strălucită a luminat lumea și a descoperit aceste orizonturi îndepărtate în diferitele științe și arte.

Părerea răspândită era că fumatul cu măsură face puțin rău sau nu-i face deloc rău omului sănătos. Însă cercetările științifice continue din ultimii ani au demonstrat că răul produs de fumat nici măcar nu i-a trecut vreodată prin minte fumătorului.

Iată constatările demonstrate de aceste cercetări: profesorul Dīmūnd Bālmīr a urmărit douăzeci de mii de cazuri, între care fumători înrăiți, fumători moderați și nefumători. A întocmit pentru fiecare un dosar la Universitatea Johns Hopkins, în care a consemnat tot ce privea sănătatea, bolile și obiceiurile lor. Cercetările sale au început în 1919 și s-au încheiat în 1940, cu următoarea concluzie:

Fumatul influențează puternic viața omului și o scurtează în mod vădit, proporțional cu cantitatea de tutun. Nefumătorii trăiesc mai mult decât fumătorii moderați, iar aceștia trăiesc mai mult decât fumătorii înrăiți.» Sfârșitul citatului.

Îl rog pe Allah Preaslăvitul să ne îndrume pe calea cea dreaptă, să ne dăruiască primirea sfatului și să ne ferească de ceea ce aduce primejdie și vătămare; să aibă milă de autor, să facă folositoare scrierea sa și să ne adune cu el în lăcașul cinstirii Sale. Allah să-l binecuvânteze pe Profetul nostru Muḥammad, precum și întreaga sa familie și toți companionii săi.

ʿAbd al-Razzāq ʿAfīfī — Allah să aibă milă de el.