Dobânda și calea de a o elimina din bănci

În privința tranzacțiilor cu ribā, oamenii se împart în trei categorii.

Prima categorie: oameni pe care Allah Preaînaltul i-a călăuzit, le-a luminat înțelegerea și i-a păzit de zgârcenia sufletelor lor. Ei au înțeles adevărata natură a averii, ba chiar a întregii vieți lumești: ea este un împrumut care va fi luat înapoi și o umbră trecătoare. Rațiunea și religiozitatea deplină cer ca omul să facă din avere un mijloc, nu un scop, un slujitor, nu un stăpân. De aceea, ei și-au câștigat și și-au cheltuit averile potrivit celor legiuite de Creatorul lor, care știe cel mai bine ce le este de folos și este mai îndurător față de ei decât sunt ei înșiși. Au primit ceea ce Allah a îngăduit și s-au ferit de ceea ce El a interzis. Aceștia sunt cei salvați, cei care izbândesc. Allah Preaînaltul a spus:

Cei care sunt feriți de zgârcenia propriilor suflete, aceia sunt cei care izbândesc.

A doua categorie: oameni care fac tranzacții cu ribā în mod deschis, fie din neștiință, fie prefăcându-se neștiutori, fie din încăpățânare și îndărătnicie. Aceștia merită, potrivit stării lor, amenințarea cu pedeapsa pentru consumarea dobânzii, așa cum a venit în Carte și în Sunnah.

A treia categorie: oameni care recurg la ribā prin șiretlicuri, viclenie și înșelăciune. Ei sunt mai răi decât cei din a doua categorie, deoarece au căzut în două rele: ribā și încercarea de a ocoli poruncile lui Allah Preaînaltul prin șiretlic. De aceea, unii dintre predecesorii dreptcredincioși au spus despre cei care folosesc asemenea șiretlicuri: „Îl înșală pe Allah așa cum îi înșală pe copii. Dacă ar face lucrul pe față, ar fi mai puțin grav.”

Vom menționa ceea ce este răspândit între oameni din aceste două categorii.

Ocolirea dobânzii prin vânzări de formă

Un exemplu răspândit din a treia categorie este următorul. Cineva merge la o persoană și spune: „Am nevoie de atâția bani. Mi-i poți da cu plată amânată, zece pentru unsprezece, ori cu un spor mai mic sau mai mare?”, după cum se înțeleg. Celălalt răspunde: „Da.” Apoi amândoi merg la o a treia persoană care are automobile sau mărfuri stivuite. Acestea pot fi acolo de ani întregi: zahăr, cardamom, orez sau alte bunuri aflate la acel om. Creditorul le cumpără de la proprietar numai de formă, fără să se intereseze de bun ori de preț. Spunem „de formă”, deoarece nici creditorul, nici debitorul nu urmăresc marfa în sine. Dacă ar găsi orice alt bun prin care și-ar atinge scopul, s-ar înțelege asupra lui. De aceea, nu există examinare ori verificare a mărfii, tocmeală asupra prețului, transfer al actelor de proprietate pentru automobile și altele asemenea sau mutare a bunului din locul vânzării. După ce debitorul îl cumpără cu sporul convenit, îl vinde celei de-a treia persoane, proprietarul magazinului sau al parcului auto, de regulă la un preț mai mic decât cel cu care l-a cumpărat creditorul. Astfel, debitorul pierde și printr-o tranzacție, și prin cealaltă.

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, a spus în Ibṭāl al-taḥlīl: „Am aflat că unii vânzători țin pregătite țesături pentru a face dobânda să pară îngăduită. Când un om vine la cel de la care vrea să primească o mie pentru o mie două sute, amândoi merg la cel care pune la cale acest șiretlic. Cel care dă banii cumpără de la el țesăturile, apoi le trece celui care primește banii, iar acesta le înapoiază proprietarului lor. Omul a devenit cunoscut pentru aceasta, astfel încât țesăturile folosite ca să facă dobânda să pară îngăduită aproape că nu le vinde vreodată printr-o vânzare definitivă.”¹⁸

Dobânda bancară la împrumuturi

Un exemplu răspândit din a doua categorie este dobânda băncilor. Ea face parte din ribā la împrumuturi și are două forme.

1. Banca primește bani de la o persoană, în schimbul unui câștig procentual stabilit expres sau potrivit practicii obișnuite. Banca îi plătește acest câștig proprietarului banilor în fiecare lună, în fiecare an sau la sfârșitul termenului, dacă depunerea are un termen.
2. Banca dă bani unei persoane, în schimbul unui câștig procentual stabilit expres sau potrivit practicii obișnuite. Banca încasează acest câștig în fiecare lună, în fiecare an sau la sfârșitul termenului, dacă împrumutul are un termen.

Ambele forme sunt ribā vădită, limpede, care nu-i este ascunsă nimănui.

Doctorul al-Ṣiddīq Muḥammad al-Amīn al-Ḍarīr a spus în studiul prezentat Academiei Islamice de Jurisprudență, care ține de Organizația Conferinței Islamice, la a doua sa conferință, desfășurată la Jeddah între 10 și 16 Rabīʿ al-Thānī 1406 H, în volumul 2 al revistei Academiei, pagina 742: „Din cele de mai sus se vede limpede că dobânda pe care băncile o plătesc atunci când împrumută de la alții și dobânda pe care o percep atunci când îi împrumută pe alții sunt ribā interzisă prin consensul musulmanilor. Aceasta este valabil indiferent dacă socotim bancnotele între bunurile supuse ribā — ceea ce este adevărat — sau nu, deoarece această dobândă aparține ribā la datorii, nu ribā la vânzări. La ribā în datorii nu se cere ca bunul să facă parte dintre cele șase categorii supuse ribā ori dintre cele asimilate lor.”

Vezi pagina 742 din volumul 2 al revistei Academiei Islamice de Jurisprudență și hotărârea Consiliului de la pagina 837 din același volum. Textul ei este următorul:

„În primul rând: orice spor ori dobândă asupra unei datorii ajunse la scadență, pe care debitorul nu o poate achita, cerută în schimbul prelungirii termenului, precum și sporul ori dobânda la un împrumut, stabilite de la începutul contractului, sunt două forme de ribā interzise de Lege.

În al doilea rând: alternativa care asigură lichidități și sprijină activitatea economică într-o formă primită de Islam este desfășurarea tranzacțiilor potrivit rânduielilor Legii.

În al treilea rând: Academia a hotărât să reafirme chemarea adresată guvernelor islamice de a încuraja băncile care lucrează potrivit Legii islamice și de a face posibilă înființarea lor în fiecare țară islamică, astfel încât să răspundă nevoilor musulmanilor, pentru ca musulmanul să nu trăiască o contradicție între realitatea sa și cerințele credinței sale. Allah știe mai bine.”

Doctorul ʿAlī ibn Aḥmad al-Sālūs a consemnat în cartea sa al-Muʿāmalāt al-māliyyah al-muʿāṣirah fī ḍawʾ al-sharīʿah al-islāmiyyah, pagina 35, consensul învățaților musulmani care au participat la a doua conferință a Academiei de Cercetări Islamice asupra interzicerii dobânzii la împrumuturi. Fatwa spune: „Dobânda la toate felurile de împrumuturi este ribā interzisă. Nu există deosebire între ceea ce se numește împrumut pentru consum și ceea ce se numește împrumut pentru producție. Atât dobânda mare, cât și cea mică sunt interzise. A da bani cu dobândă este interzis și nu devine îngăduit printr-o nevoie sau o necesitate. A lua bani cu dobândă este, de asemenea, interzis, iar păcatul lui nu este înlăturat decât atunci când o necesitate o cere. Fiecare este lăsat în seama propriei religiozități când își apreciază necesitatea.”

La pagina 36 din aceeași carte se spune: „Astfel, dobânzile bancare au ajuns între lucrurile limpede interzise și nu mai fac parte dintre cele îndoielnice. Nu mai este loc, așadar, pentru deosebiri de păreri ori fatwale individuale.”

La pagina 100 din aceeași carte se spune: „Cel care a dat o fatwa înaintea acestei reuniuni are scuză, răsplată și iertare, dacă voiește Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Dar cel care vrea să ne întoarcem înapoi și să ne împotrivim acestui consens nu are scuză. Ne temem că el greșește și păcătuiește, fără să fie iertat.”

Prin cuvintele „înaintea acestei reuniuni” probabil se are în vedere consensul. Răsplata acestui muftiu și a altora este condiționată de faptul ca fatwa să fie rezultatul unui efort de judecată întemeiat pe cunoașterea Cărții lui Allah Preaînaltul și a Sunnei Trimisului Său, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace. Profetul, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, a spus: „Când judecătorul judecă, depune efortul de judecată și nimerește adevărul, are două răsplăți. Dacă greșește, are o răsplată.”¹⁹

Tot în aceeași carte, pagina 282, doctorul Yūsuf al-Qaraḍāwī spune: „Am participat la unele conferințe islamice care au fost unanime în privința interzicerii dobânzilor. Am participat la primul Congres mondial de economie islamică, la Mecca cea Onorată, și la Congresul mondial de jurisprudență islamică de la Riyadh. Toți acești participanți — învățați ai Legii, economiști și juriști — au fost unanimi că dobânzile sunt ribā interzisă.”

La pagina 103 din aceeași carte este citat Shaykh Shaltūt: „Mai trebuie să atragem atenția asupra unui lucru primejdios: unii cercetători, preocupați să valideze tranzacțiile moderne și să le găsească o încadrare în jurisprudența islamică, pentru a fi cunoscuți drept înnoitori și oameni cu gândire profundă, încearcă să găsească justificări tranzacțiilor cu ribā practicate în bănci, case de economii, titluri de stat și altele asemenea. Ei caută căi pentru aceasta. Unii pretind că în Coran a fost interzisă numai dobânda excesivă, aducând drept dovadă cuvintele:

înmulțită de mai multe ori

Aceasta este neîntemeiat.” După ce a arătat de ce este neîntemeiată, a spus: „Alții înclină să socotească dobânda o necesitate a comunității și spun: «Câtă vreme bunăstarea economică a comunității depinde de folosirea dobânzii, altfel situația ei printre celelalte națiuni s-ar tulbura, ea intră sub principiul: Necesitățile îngăduie lucrurile interzise.» Și aceasta este o înșelare în argumentare. Am arătat că binele comunității nu depinde de aceste tranzacții și că această idee este numai o închipuire și o dovadă de slăbiciune în fața sistemelor urmate de cei puternici și dominatori.”