Dobânda și calea de a o elimina din bănci

Când banii din aur și argint erau mijlocul prin care oamenii făceau schimburi, aplicarea asupra lor a distincțiilor din Sunnah, menționate mai sus, era limpede și nu-i scăpa nimănui.

Însă, după apariția bancnotelor, acestea au devenit mijlocul de schimb, iar monedele din aur și argint au ajuns să semene mai curând cu mărfurile. Învățații au avut astfel păreri diferite despre rânduiala acestor bancnote. Le vom menționa pe cele mai cunoscute.

Prima părere: bancnotele sunt înscrisuri de creanță

Potrivit acestei păreri, bancnotele sunt înscrisuri care atestă o creanță asupra instituției emitente, asemenea documentului unei datorii, întocmit pentru creditor împotriva debitorului său.

Această părere este departe de realitate. Aproape niciunuia dintre cei care folosesc bancnote nu-i trece prin minte că, primindu-le, primește un înscris de creanță asupra emitentului.

Pe lângă faptul că este departe de realitate, această părere ar duce la interzicerea folosirii lor potrivit Legii. Majoritatea învățaților interzic vânzarea unei creanțe către altcineva decât debitorul. Chiar și părerea care o îngăduie cere condiții ce se împlinesc doar rareori în tranzacțiile cu bancnote.

Fără îndoială, a-i pune pe oameni în dificultate, a-i opri să folosească ceva de care au neapărată nevoie sau a-i sili să facă o tranzacție interzisă, prin care cred că nu ascultă de Allah, deși ea le asigură hrana, băutura, îmbrăcămintea, căsătoria și locuințele — asemenea lucruri nu sunt aduse de această Lege îngăduitoare, întemeiată pe dobândirea folosului și înlăturarea vătămării.

A doua părere: bancnotele sunt mărfuri comerciale

Potrivit acestei păreri, rânduiala bancnotelor este aceeași cu a bunurilor destinate comerțului: alimente, îmbrăcăminte, mobilier, animale, proprietăți și altele. Și această părere este departe de realitate. Celui care cumpără cu ele, de pildă, un automobil nu-i trece prin minte că acel contract ar fi asemenea schimbului unui automobil pentru alt automobil. Nici nu urmărește să obțină câștig din bancnote în acea situație, ci din ceea ce a cumpărat cu ele, exceptând cazul în care face comerț cu valute, precum schimbătorii de bani.

Mai mult, mărfurile comerciale sunt bunuri care au valoare în sine. Bancnotele, în schimb, sunt foi care nu au în sine o valoare egală ori apropiată de aurul sau argintul pentru care au fost puse în circulație. De aceea, o astfel de bancnotă nu mai are nicio valoare dacă i se interzice folosirea în locul monedei. Pe lângă faptul că este departe de realitate, această părere ar avea urmările de mai jos.

În primul rând: zakātul nu s-ar datora pentru bancnote, chiar dacă ar ajunge la milioane, în afară de cazul în care proprietarul le-a destinat comerțului. Astfel, zakātul ar înceta să fie datorat pentru averile multor oameni care le dețin, cu excepția celor care fac comerț cu ele, precum schimbătorii de bani.

În al doilea rând: ar fi permis schimbul lor cu predare imediată sau amânată, în cantități egale sau diferite. Așadar, ambele feluri de ribā — al-faḍl și al-nasīʾah — ar fi permise în cazul lor.

După cum vezi, această urmare și cea de dinaintea ei sunt neîntemeiate și respinse atât de Lege, cât și de practica oamenilor. Ele ar însemna scutirea de zakāt a celui bogat, care deține milioane, deși Allah a impus zakātul celor bogați. Ar însemna și îngăduirea dobânzii în ceea ce oamenii folosesc ca preț, fără nicio deosebire față de cele două monede, aurul și argintul. Oamenii nu fac deosebire între a lua zece riyāli de argint pentru cincisprezece riyāli de argint, scadenți după un an, și a lua zece riyāli în bancnote pentru cincisprezece riyāli în bancnote, scadenți după un an. Dacă prima tranzacție este fără îndoială ribā, și a doua este la fel, fără nicio deosebire.

O părere care duce la înlăturarea unui stâlp al Islamului și la deschiderea largă a porții dobânzii — ba chiar la spargerea ei — este o părere foarte gravă, departe de spiritul Legii islamice, coborâte de Cel Înțelept și Bineștiutor.

A treia părere: bancnotele au rânduiala monedei pe care o înlocuiesc

Potrivit acestei păreri, bancnotele sunt bani și mijloace de plată care au rânduiala bunului pe care îl înlocuiesc. Dacă înlocuiesc dirhami de argint, au rânduiala argintului; dacă înlocuiesc aur, au rânduiala aurului. Bancnotele, în sine, nu au valoarea stabilită pentru ele de emitenți. De aceea, ar avea rânduiala valorii la care au fost evaluate, fiindcă înlocuitorul are rânduiala lucrului înlocuit.

În acest caz, zakātul este obligatoriu dacă bancnotele ating niṣābul, iar ribā se aplică în privința lor. Dacă sunt schimbate pentru bani de aceeași categorie, se aplică atât ribā al-faḍl, cât și ribā al-nasīʾah. Dacă sunt schimbate pentru bani de altă categorie, se aplică numai ribā al-nasīʾah, fără ribā al-faḍl.

Categoria lor ar diferi după bunul pe care îl înlocuiesc: de pildă, lira sterlină ar aparține categoriei aurului, iar riyālul saudit, categoriei argintului.

Deși această părere are o anumită justificare, ea îi pune pe oameni în dificultate și le impune ceva pentru care nu există o dovadă limpede. Dacă cineva ar cumpăra bijuterii de aur cu lire sterline, validitatea tranzacției ar cere ca bijuteriile să aibă aceeași greutate ca aurul la care au fost evaluate lirele sterline. Iar dacă ar cumpăra bijuterii de argint cu riyāli saudiți în bancnote, această părere ar cere, pentru validitatea tranzacției, ca bijuteriile să aibă aceeași greutate ca argintul la care au fost evaluați riyālii saudiți.

Acesta este un lucru împovărător pentru oameni. Nimeni nu poate îndrăzni să li-l impună fără o dovadă limpede din Lege, care să-i îngăduie aceasta și să-l elibereze de răspunderea înaintea lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Allah Preaînaltul îi va întreba pe oamenii de știință despre legământul pe care l-a luat de la ei: să le lămurească oamenilor adevărul și să nu-l ascundă.

A patra părere: bancnotele au rânduiala banilor, cu o excepție

Potrivit acestei păreri, bancnotele sunt bani cărora li se aplică toate rânduielile mijloacelor de plată — aurul și argintul —, fiindcă le înlocuiesc în tranzacții și în evaluarea lucrurilor. Excepția o constituie ribā al-faḍl, care nu se aplică în cazul lor, deoarece bancnotele nu au valoare în sine. De aceea, valoarea lor crește și scade după cerere și ofertă și după puterea ori slăbiciunea statului emitent.

Astfel, nu este nimic rău dacă o bancnotă este schimbată pentru două bancnote, iar predarea are loc în ședința încheierii contractului.

Această părere este cea mai apropiată de adevăr, datorită puterii argumentării sale.

Shaykh Muḥammad Rashīd Riḍā a spus în fatwalele sale, volumul 3, pagina 849, după o discuție anterioară: „Printre urmările importante ale acestei deosebiri de păreri se află faptul că socotirea hârtiilor de valoare asemenea celor două monede implică existența ribā în privința lor, lucru asupra căruia noi suntem hotărâți. Cel care le socotește mărfuri comerciale neagă ribā în privința lor. Astfel, fiecăruia i-ar fi ușor să mănânce dobândă înmulțită folosind aceste bancnote, pe care niciun specialist în finanțe nu le deosebește de aur. De asemenea, părerea că ar avea rânduiala titlurilor de creanță poate deschide calea dobânzii și a evitării zakātului; nu este nevoie de amănunte. Cel care privește realitatea chestiunii și este prevăzător în religia sa va urma ceea ce am spus. Pacea!”

Shaykhul nostru ʿAbd al-Raḥmān ibn Saʿdī, Allah să aibă milă de el, a spus în al-Fatāwā al-Saʿdiyyah, pagina 327, în cursul unei dezbateri între trei persoane despre bancnote: „Atunci le-a spus un al patrulea, care socotea că dovada celui care le consideră bani și dovada celui care le consideră mărfuri au aceeași putere: «Ce părere ați avea dacă un mijlocitor ar urma o cale de mijloc între cele două păreri? Ar da bancnotelor rânduiala banilor în vânzările cu amânare și ar interzice, de pildă, schimbul a zece pentru doisprezece cu termen amânat, deoarece aceasta este ribā al-nasīʾah, asupra interzicerii căreia musulmanii au ajuns la consens. Chiar și cei care interzic ribā al-faḍl sunt de acord că ribā al-nasīʾah este mai aspru interzisă și reprezintă un păcat mai mare decât ribā al-faḍl. Ar îngădui însă schimbul imediat al bancnotelor între ele, din mână în mână, în cantități egale ori diferite. Ribā al-faḍl a fost interzisă fiindcă duce la ribā al-nasīʾah. În plus, unii învățați au îngăduit-o, deși dovezile Legii îi contrazic.»”

El a continuat: „Totuși, bancnotele nu sunt în realitate monede bătute, iar nevoia existentă ar putea face îngăduită sau chiar necesară urmarea acestei păreri. Această cale de mijloc și distincția pomenită pot fi susținute, cu luarea în seamă a înțelesurilor Legii.”

Apoi, la pagina 328, a spus: „Ceea ce se urmărește este că, dacă cineva ar urma această distincție, ferindu-se de ribā al-nasīʾah și ușurând lucrurile din pricina marii nevoi de a schimba bancnotele între ele după valoare, nu după suma înscrisă pe ele, în lipsa unui text categoric care să interzică aceasta în această situație, ar fi mai aproape de adevăr.”

Iar la pagina 329 a spus: „Nevoia, ba chiar necesitatea, faptul că aceasta nu este ribā al-nasīʾah, că bancnotele nu sunt din materia aurului și a argintului și că învățații au păreri diferite asupra rânduielii lor sunt lucruri care îngăduie această părere și chiar o fac mai puternică. Allah știe mai bine.” Aici se încheie cuvintele sale.

Prin părerea pe care a socotit-o mai puternică, el înțelege că ribā al-nasīʾah este interzisă la schimbul bancnotelor între ele, în vreme ce ribā al-faḍl este permisă în acest caz: unele bancnote pot fi vândute pentru altele în cantități diferite, cu predare imediată, din mână în mână. Aceasta este părerea despre care am spus că este mai apropiată de adevăr, datorită puterii argumentării sale. Allah știe mai bine.