Chemarea la Allah: principii, mijloace și conduită

Prin mijloacele chemării înțeleg căile prin care cel care cheamă ajunge să-și transmită chemarea. Ele sunt de trei feluri, fiecare având un avantaj propriu.

Primul fel

Vorbirea directă: cel care cheamă îi întâlnește pe cei cărora li se adresează și le vorbește față în față, lămurindu-le adevărul lucrului la care îi cheamă, virtuțile lui și roadele sale bune, atât cele văzute, cât și cele făgăduite.

Avantajul acestui fel este că cel care cheamă își dă seama, din expresia fețelor, în ce măsură cei cărora li se adresează primesc chemarea și inimile lor se deschid față de ea. Astfel îi tratează după cum cere starea lor și poate purta un dialog cu ei până când îi aduce la primire și convingere. De obicei, acesta are un efect mai puternic decât mijloacele care urmează.

Al doilea fel

Vorbirea indirectă: precum cea transmisă prin radio.

Avantajul acestui fel este că are o răspândire mai largă și mai cuprinzătoare decât cel de mai înainte, întrucât ajunge acolo unde vorbirea directă nu poate ajunge.

Al treilea fel

Scrierea: prin alcătuirea de lucrări și publicarea în ziare, reviste, afișe și alte mijloace potrivite.

Avantajul ei este că le îngăduie celor cărora li se adresează să înțeleagă lucrul la care sunt chemați citindu-l iar și iar și cercetându-i cu luare-aminte virtuțile și roadele.

Cât despre felul chemării la Allah — adică modul de adresare —, acesta diferă după starea celui chemat. El se află în una dintre trei stări:

Prima: dorește binele și se îndreaptă spre el, însă poate că nu-l cunoaște și îi este ascuns. Pentru acesta este de ajuns simpla chemare.

De pildă, să i se spună: «Aceasta face parte din cele poruncite de Allah și de Trimisul Său, așadar fă-o!» Sau: «Aceasta face parte din cele oprite de Allah și de Trimisul Său, așadar ferește-te de ea!»

Fiindcă dorește binele și se îndreaptă spre el, va primi și se va supune.

A doua stare: este lipsit de râvnă și leneș în privința binelui sau se îndreaptă cu dorință spre rău.

Pentru acesta nu este de ajuns simpla chemare. Trebuie adăugat un îndemn bun, care să-l încurajeze spre bine și ascultare, să le arate virtutea și urmarea frumoasă și să dea pilde de urmări lăudabile. De asemenea, un îndemn bun care să-l înfricoșeze de rău și nelegiuire, să arate păcatul lor și urmarea rea și să dea pilde despre urmările rele ale nelegiuiților:

Apoi sfârșitul celor care au săvârșit răul a fost cel mai rău, fiindcă au tăgăduit versetele lui Allah și le-au luat în batjocură.

A treia stare: se îndepărtează de bine, se avântă spre rău și aduce argumente în sprijinul acestei purtări.

Pentru acesta nu sunt de ajuns simpla chemare și îndemnul. Trebuie adăugat dialogul purtat în felul cel mai bun: cel mai bun în dezbatere și cel mai bun în lămurirea adevărului, pentru ca argumentul său să fie înlăturat și calea sa să se dovedească greșită.

La aceste trei stări fac trimitere cuvintele Celui Preaînalt:

Cheamă la calea Domnului tău cu înțelepciune și îndemn bun și discută cu ei în felul cel mai bun!

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah a spus:

«Oamenii sunt de trei feluri. Fie recunoaște adevărul și îl urmează: acesta este cel căruia i se adresează înțelepciunea. Fie îl recunoaște, însă nu îl pune în practică: acesta este îndemnat până când îl pune în practică. Fie nu îl recunoaște: cu acesta se discută în felul cel mai bun, căci dezbaterea poate stârni mânia. Dacă este purtată în felul cel mai bun, folosul ei este dobândit în cea mai mare măsură cu putință, asemenea respingerii unui agresor.» Aici se încheie citatul.

Dacă, după discuția purtată în felul cel mai bun, cel chemat urmează calea dreptății, recunoaște adevărul și i se supune, lucrurile se opresc aici. Altfel, se trece cu el la:

A patra stare, la care fac trimitere cuvintele Celui Preaînalt:

Nu discutați cu oamenii Cărții decât în felul cel mai bun, în afară de cei dintre ei care nedreptățesc!

Ibn Kathīr — Allah să aibă milă de el — a spus: «Adică s-au abătut de la adevăr, au rămas orbi la calea limpede și s-au împotrivit cu încăpățânare și trufie. Atunci se trece de la dezbatere la luptă și sunt combătuți prin ceea ce îi oprește și îi descurajează.» Aici se încheie citatul.

Această a patra stare poate să nu intre în atribuțiile persoanelor care nu dețin autoritate, deoarece, dacă persoane fără autoritate ar urma această cale, ar provoca o dezordine din care ar rezulta multă vătămare și mare stricăciune.

Acesta este felul chemării în privința adresării: se ține seama de starea celui chemat, după disponibilitatea sa de a o primi ori de a o respinge.

Cât despre felul chemării în privința ordinii lucrurilor la care se cheamă, se începe cu cel mai important, apoi cu următorul în importanță și cu temeliile care slujesc drept premise celor ce urmează. Cel chemat este condus spre ele treaptă cu treaptă.

De pildă, dacă vrem să chemăm o persoană care neagă existența Creatorului, Cel Slăvit, să-L recunoască, să-L adore și să-L urmeze pe Trimisul Său, începem prin a dovedi existența Creatorului. Înfățișăm dovezi raționale și dăm exemple din lucrurile percepute prin simțuri care arată existența Creatorului, Cel Slăvit, până când persoana Îl recunoaște și admite că numai El este Creatorul, fără asociat.

Apoi o conducem spre recunoașterea dreptului Său exclusiv la adorare și a obligației de a-L adora. Căci recunoașterea domniei Sale implică recunoașterea dreptului Său exclusiv la adorare. De aceea, în Coran, Allah întemeiază adesea al doilea lucru pe primul, precum în cuvintele Celui Preaînalt:

O, oameni, adorați-L pe Domnul vostru, Care v-a creat pe voi și pe cei dinaintea voastră!

Cel Slăvit îi mustră pe cei care Îi fac asociați din cei care nu creează, precum în cuvintele Sale:

Oare Îi fac asociați din cei care nu creează nimic și care ei înșiși sunt creați?

Și în cuvintele Sale:

Ei și-au luat în afara Lui divinități care nu creează nimic și care ei înșiși sunt create, care nu au pentru ele însele nici puterea de a vătăma, nici de a folosi și nu au putere asupra morții, asupra vieții și nici asupra învierii.

Apoi o conducem spre recunoașterea căii de adorare a Lui și a obligației de a o urma: calea trimișilor pe care Allah Preaînaltul i-a trimis făpturilor și i-a sprijinit cu semne, ca să le învețe lucrurile folositoare despre cele nevăzute și să le arate cum să-L adore pe Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Căci adorarea este dreptul lui Allah Preaînaltul, pe care El l-a făcut obligatoriu robilor Săi în felul de care este mulțumit, iar ei nu pot cunoaște aceasta decât prin trimiși. Când recunoaște că, pentru a-L adora pe Allah, este necesară o cale pe care s-o urmeze și că aceasta nu poate fi cunoscută decât prin trimiși, o conducem spre o cale mai precisă: calea Trimisului anume pe care trebuie să-l urmeze, adică Trimisul lui Allah Muḥammad ibn ʿAbd Allāh, din Quraysh, din neamul Hāshim, trimis tuturor oamenilor.

Îi arătăm dovezile care indică aceasta și că a crede în el cuprinde credința în trimișii care l-au precedat, însă nu și invers. Când recunoaște acestea, trecem la lămurirea amănunțită a celor aduse de legea Profetului ﷺ, ca să le recunoască și să se angajeze să le pună în practică, începând cu cele mai importante: rugăciunea, apoi dania obligatorie și așa mai departe.