Boala și leacul

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Nu există putere și nici tărie decât prin Allah, Cel Preaînalt, Cel Măreț.

Ce spun cinstiții învățați, călăuzele religiei — Allah să fie mulțumit de ei toți — despre un om încercat de un necaz despre care știe că, dacă va stărui, îi va nimici viața de aici și Viața de Apoi? S-a străduit pe toate căile să-l îndepărteze de la sine, dar acesta nu face decât să se întețească și să devină mai puternic. Cum îl poate înlătura? Pe ce cale poate scăpa de el? Allah să Se îndure de cel care ajută un om încercat, căci

Allah îl ajută pe rob atât timp cât robul își ajută fratele.¹

Dați-ne un răspuns, pentru care să fiți răsplătiți!

A răspuns șeicul, imamul și învățatul, Shaykh al-Islām, muftiul comunităților, Shams al-Dīn, Abū ʿAbd Allāh Muḥammad ibn Abī Bakr ibn Ayyūb, imamul școlii al-Jawziyyah din Damascul ocrotit — Allah să fie mulțumit de el:

Lauda Îi aparține lui Allah. În Ṣaḥīḥ al-Bukhārī² este consemnat, din relatarea lui Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, că Profetul ﷺ a spus:

Allah n-a trimis nicio boală fără să-i trimită și o vindecare.

În Ṣaḥīḥ Muslim³ se relatează de la Jābir ibn ʿAbd Allāh că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Fiecare boală are un leac. Când leacul potrivit bolii este găsit, omul se vindecă prin îngăduința lui Allah.

În Musnad-ul imamului Aḥmad⁴, din relatarea lui Usāmah ibn Sharīk, Profetul ﷺ a spus:

Allah n-a trimis nicio boală fără să-i trimită și o vindecare, cunoscută de cel care o cunoaște și necunoscută de cel care nu o cunoaște.

Într-o altă formulare⁵:

Allah n-a lăsat nicio boală fără să-i rânduiască o vindecare sau un leac, în afară de o singură boală.

Ei au întrebat: „Trimis al lui Allah, care este aceea?” El a răspuns: „Bătrânețea.” Al-Tirmidhī a spus: „Acesta este un hadith ḥasan ṣaḥīḥ.”

Aceasta cuprinde bolile inimii, ale sufletului și ale trupului, precum și leacurile lor.

Profetul ﷺ a numit neștiința o boală și a arătat că leacul ei este întrebarea adresată învățaților. Abū Dāwūd relatează în Sunan-ul său⁶, de la Jābir ibn ʿAbd Allāh: Am plecat într-o călătorie. O piatră l-a lovit pe unul dintre noi și i-a deschis o rană la cap. Apoi a avut un vis umed și i-a întrebat pe tovarășii săi, spunând: «Găsiți pentru mine vreo îngăduință să fac tayammum?» Ei au răspuns: «Nu găsim pentru tine nicio îngăduință, câtă vreme poți folosi apa.» S-a spălat pe tot trupul și a murit. Când ne-am întors la Trimisul lui Allah ﷺ, i s-a adus la cunoștință întâmplarea.

El a spus:

L-au omorât! Allah să-i piardă! De ce n-au întrebat, dacă nu știau? Leacul neștiinței este întrebarea. I-ar fi fost de ajuns să facă tayammum, să stoarcă — sau: să lege — o bucată de pânză peste rană, apoi să treacă mâna umedă peste ea și să-și spele restul trupului.

A arătat astfel că neștiința este o boală și că vindecarea ei este întrebarea.

Allah Preaslăvitul a arătat că acest Coran este o vindecare. El, Preaînaltul, a spus:

Dacă l-am fi făcut un Coran într-o limbă străină, ar fi spus: «De ce nu au fost lămurite versetele sale? O limbă străină și un arab?» Spune: «Pentru cei care cred, el este călăuzire și vindecare!»

El a mai spus:

Noi pogorâm din Coran ceea ce este vindecare și îndurare pentru credincioși.

Prepoziția „min” indică aici natura lucrului, nu o parte din el, căci întregul Coran este vindecare, așa cum arată în celălalt verset. El vindecă inimile de boala neștiinței, a îndoielii și a nesiguranței. Allah Preaslăvitul n-a pogorât vreodată din cer o vindecare mai cuprinzătoare, mai folositoare, mai însemnată și mai eficientă în îndepărtarea bolii decât Coranul.

În cele două Ṣaḥīḥ-uri⁷ se relatează de la Abū Saʿīd: Câțiva dintre companionii Profetului ﷺ au pornit într-o călătorie și s-au oprit la un trib arab. Le-au cerut găzduire, însă aceștia au refuzat să-i găzduiască. Căpetenia acelui trib a fost înțepată de o vietate veninoasă. Au încercat pentru el toate mijloacele, dar nimic nu-i folosea. Unii au spus: «Dacă ați merge la grupul acela care s-a oprit aici, poate că vreunul dintre ei are ceva de folos.» S-au dus la ei și au spus: «Oameni buni, căpetenia noastră a fost înțepată. Am încercat pentru el de toate, dar nimic nu-i folosește. Are vreunul dintre voi ceva?» Unul a răspuns: «Da, pe Allah, eu fac ruqyah. Însă, pe Allah, v-am cerut găzduire și nu ne-ați găzduit. Nu voi recita pentru el până când nu ne veți stabili o plată.» S-au înțeles pentru o turmă de oi.

Omul a mers la el, a suflat ușor, cu puțină salivă, asupra lui și a recitat:

Lauda Îi aparține lui Allah, Stăpânul lumilor.

Acesta a fost ca și cum ar fi fost dezlegat dintr-o legătură: s-a ridicat și a început să meargă fără nicio suferință. Le-au plătit ceea ce conveniseră. Unii au spus: «Împărțiți plata!» Cel care recitase a răspuns: «Nu vom face aceasta până când nu mergem la Profet ﷺ, ca să-i povestim ce s-a întâmplat și să vedem ce ne poruncește.» Au mers la Trimisul lui Allah ﷺ și i-au povestit. El a spus:

De unde ai știut că ea este o ruqyah?

Apoi a spus:

Ați făcut bine. Împărțiți și puneți-mi și mie o parte alături de voi.

Acest leac a lucrat asupra acestei boli și a îndepărtat-o de parcă n-ar fi fost. Este cel mai simplu și mai lesnicios leac. Dacă robul s-ar trata cum se cuvine cu al-Fātiḥah, ar vedea efectul ei uimitor în vindecare.

Am rămas o vreme la Mecca și eram încercat de felurite boli, fără să găsesc un medic sau un leac. Mă tratam cu al-Fātiḥah și vedeam efectul ei uimitor. Le recomandam aceasta celor care se plângeau de o durere, iar mulți dintre ei se vindecau repede.⁸

Există însă aici un lucru căruia trebuie să-i dăm atenție: pomenirile, versetele și rugile cu care se caută vindecarea și se face ruqyah sunt, în sine, folositoare și vindecătoare. Totuși, ele cer receptivitate din partea celui asupra căruia se aplică și hotărâre puternică și înrâurire din partea celui care le rostește. Dacă vindecarea nu se produce, aceasta se întâmplă din pricina slabei înrâuriri a celui care recită, a lipsei de receptivitate a celui asupra căruia se recită sau a unui obstacol puternic din el, care împiedică leacul să lucreze. La fel se întâmplă cu leacurile și bolile trupești: lipsa efectului poate proveni din faptul că organismul nu primește acel leac ori dintr-un obstacol puternic care îl împiedică să-și producă efectul. Când organismul primește pe deplin leacul, trupul beneficiază de el pe măsura acestei receptivități. Tot astfel, când inima primește recitările vindecătoare și formulele de ocrotire cu o receptivitate deplină, iar cel care recită are un suflet puternic și o hotărâre care își face simțită înrâurirea, recitarea contribuie la îndepărtarea bolii.

La fel este și ruga: ea se numără printre cele mai puternice mijloace de înlăturare a lucrului neplăcut și de dobândire a celui dorit. Uneori însă efectul ei nu se produce, fie din pricina unei slăbiciuni a rugii înseși, atunci când ea nu Îi este plăcută lui Allah din cauza încălcării limitelor pe care o cuprinde; fie din pricina slăbiciunii inimii, care nu se îndreaptă și nu se adună cu totul asupra lui Allah în timpul rugii. Ea este atunci ca un arc cu coarda foarte slăbită, din care săgeata pleacă fără putere. Sau există o piedică în calea răspunsului: hrana oprită, nedreptatea, rugina păcatelor de pe inimi și stăpânirea și biruința nepăsării, a neatenției și a distracției asupra lor.

În Ṣaḥīḥ-ul lui al-Ḥākim⁹ se relatează de la Abū Hurayrah că Profetul ﷺ a spus:

Rugați-vă lui Allah fiind încredințați că veți primi răspuns și să știți că Allah nu primește ruga unei inimi nepăsătoare și distrase.¹⁰

Acesta este un leac folositor, care îndepărtează boala, dar nepăsarea inimii față de Allah îi anulează puterea.

La fel, hrana oprită îi anulează și îi slăbește puterea. În Ṣaḥīḥ Muslim¹¹ se relatează de la Abū Hurayrah că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: Oameni, Allah este Bun și nu primește decât ceea ce este bun.

Allah le-a poruncit credincioșilor ceea ce le-a poruncit și trimișilor, spunând:

Trimișilor, mâncați din cele bune și săvârșiți fapte drepte! Eu știu ceea ce faceți

și:

Voi, cei care credeți, mâncați din lucrurile bune cu care v-am înzestrat.

Apoi a pomenit un om care călătorește mult, cu părul răvășit și acoperit de praf, întinzându-și mâna spre cer: „Doamne! Doamne!” Hrana lui este oprită, băutura lui este oprită, îmbrăcămintea lui este oprită și a fost hrănit din cele oprite. Cum să i se răspundă unui asemenea om?

ʿAbd Allāh, fiul imamului Aḥmad, a pomenit în cartea tatălui său, al-Zuhd¹²: „Fiii lui Israel au fost loviți de un necaz și au ieșit să se roage. Allah, Atotputernicul și Mărețul, i-a revelat profetului lor să le spună: «Ieșiți pe câmp cu trupuri întinate și ridicați către Mine mâini cu care ați vărsat sânge și v-ați umplut casele din cele oprite, tocmai acum, când mânia Mea împotriva voastră s-a întețit. Nu veți dobândi decât o și mai mare depărtare de Mine.»”

Abū Dharr a spus: „Alături de faptele bune, ajunge puțină rugă, așa cum puțină sare ajunge mâncării.”¹³

Ruga ca leac împotriva încercărilor

Ruga este unul dintre cele mai folositoare leacuri. Ea este vrăjmașul necazului: se împotrivește lui și îl tratează, îi împiedică venirea și îl înlătură ori îl ușurează dacă a venit.

Ea este arma credinciosului, după cum relatează al-Ḥākim în Ṣaḥīḥ-ul său¹⁴, de la ʿAlī ibn Abī Ṭālib, că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Ruga este arma credinciosului, stâlpul religiei și lumina cerurilor și a pământului.

Față de necaz, ruga se poate afla în trei situații:

Prima: să fie mai puternică decât necazul și să-l îndepărteze.

A doua: să fie mai slabă decât necazul, astfel încât acesta o biruie, iar robul este lovit de el. Totuși, ruga îl poate ușura, chiar dacă este slabă.

A treia: cele două să se împotrivească una alteia și fiecare s-o împiedice pe cealaltă.

Al-Ḥākim a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său¹⁵ de la ʿĀʾishah: Trimisul lui Allah ﷺ mi-a spus:

Prudența nu poate înlătura ceea ce a fost hotărât, iar ruga folosește împotriva a ceea ce s-a abătut și a ceea ce încă nu s-a abătut. Necazul coboară, iar ruga îl întâmpină și cele două se înfruntă până în Ziua Învierii.

Tot acolo¹⁶ se relatează de la Ibn ʿUmar că Profetul ﷺ a spus:

Ruga folosește împotriva a ceea ce s-a abătut și a ceea ce încă nu s-a abătut. Așadar, robi ai lui Allah, stăruiți în rugă!

Tot acolo¹⁷, de la Thawbān:

Nimic nu înlătură hotărârea divină în afară de rugă și nimic nu sporește viața în afară de evlavie. Cu adevărat, omul este lipsit de cele necesare traiului din pricina unui păcat pe care îl săvârșește.

Stăruința în rugă

Unul dintre cele mai folositoare leacuri este stăruința în rugă.

Ibn Mājah a relatat în Sunan-ul său¹⁸, de la Abū Hurayrah, că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Cel care nu-I cere lui Allah atrage mânia Lui asupra sa.

În Ṣaḥīḥ-ul lui al-Ḥākim¹⁹ se relatează de la Anas că Profetul ﷺ a spus:

Nu slăbiți în rugă, căci nimeni nu piere câtă vreme se roagă.

Al-Awzāʿī a relatat de la al-Zuhrī, de la ʿUrwah, de la ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea, că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Allah îi iubește pe cei care stăruie în rugă.²⁰

În al-Zuhd al imamului Aḥmad²¹, Qatādah relatează că Muwarriq a spus: „Nu găsesc pentru credincios o asemănare mai potrivită decât un om aflat pe mare, pe o bucată de lemn, care strigă: «Doamne! Doamne!» Poate că Allah, Atotputernicul și Mărețul, îl va salva.”

Graba și renunțarea la rugă

Printre lucrurile care împiedică ruga să-și producă efectul se numără graba robului: el socotește că răspunsul întârzie, se descurajează și renunță la rugă. Este ca omul care seamănă o sămânță ori sădește un pom, îl îngrijește și îl udă, apoi, socotind că se dezvoltă și rodește prea încet, îl părăsește și îl lasă în paragină!

În Ṣaḥīḥ al-Bukhārī²² se relatează de la Abū Hurayrah că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Fiecăruia dintre voi i se răspunde câtă vreme nu se grăbește, spunând: «M-am rugat, dar nu mi s-a răspuns.»

În Ṣaḥīḥ Muslim²³, tot de la el:

Robului continuă să i se răspundă câtă vreme nu cere un păcat sau ruperea legăturilor de rudenie și câtă vreme nu se grăbește.

S-a întrebat: „Trimis al lui Allah, ce înseamnă graba?” El a răspuns:

Să spună: «M-am rugat și iar m-am rugat, dar nu văd să mi se răspundă.» Atunci se descurajează și renunță la rugă.

În Musnad-ul lui Aḥmad²⁴ se relatează de la Anas că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Robul se află în bine câtă vreme nu se grăbește.

Ei au întrebat: „Trimis al lui Allah, cum se grăbește?” El a răspuns:

Spune: «M-am rugat Domnului meu, dar El nu mi-a răspuns.»

Momentele și condițiile primirii rugii

Dacă ruga este însoțită de prezența inimii și de adunarea ei în întregime asupra lucrului cerut; dacă nimerește unul dintre cele șase timpuri ale răspunsului — ultima treime a nopții, rostirea chemării la rugăciune, timpul dintre adhān și iqāmah, sfârșitul rugăciunilor obligatorii, intervalul dintre urcarea imamului în amvon vineri și încheierea rugăciunii, precum și ultimul ceas de după ʿAṣr din acea zi —; dacă găsește în inimă smerenie, frângere înaintea Domnului, supunere față de El, implorare și duioșie; dacă cel care se roagă se îndreaptă spre qiblah, este în stare de puritate, își ridică mâinile către Allah Preaînaltul, începe cu lauda și preamărirea lui Allah, apoi cere binecuvântări pentru Muḥammad, robul și Trimisul Său ﷺ; dacă, înainte de a-și înfățișa nevoia, se pocăiește și cere iertare, apoi se îndreaptă către Allah, stăruie în cerere, Îi cere cu umilință și Îl cheamă cu dorință și teamă, caută apropierea de El prin Numele și Atributele Sale și prin afirmarea unicității Sale și oferă o milostenie înainte de rugă — o asemenea rugă aproape că nu este respinsă niciodată. Cu atât mai mult dacă se numără printre rugile despre care Profetul ﷺ a arătat că sunt de așteptat să primească răspuns sau că ele cuprind Numele cel mai măreț.

Printre acestea se află relatarea din cărțile Sunan și din Ṣaḥīḥ Ibn Ḥibbān, de la ʿAbd Allāh ibn Buraydah, de la tatăl său: Trimisul lui Allah ﷺ a auzit un om spunând:

O, Allah, Îți cer prin mărturisirea mea că Tu ești Allah, că nu există altă divinitate decât Tine, Unicul, Cel de care toate au nevoie, care nu a născut și nu a fost născut și Căruia nimeni nu-I este egal.

El a spus:

I-a cerut lui Allah prin Numele prin care, dacă I se cere, El dă și, dacă este chemat, răspunde.²⁵

Într-o altă formulare:

I-ai cerut lui Allah prin Numele Său cel mai măreț.²⁶

Tot în cărțile Sunan și în Ṣaḥīḥ Ibn Ḥibbān se relatează de la Anas ibn Mālik că ședea alături de Trimisul lui Allah ﷺ. Un om se ruga, iar apoi a făcut o rugă, spunând:

O, Allah, Îți cer, căci Ție Îți aparține lauda. Nu există altă divinitate decât Tine, Cel care dăruiește din belșug, Făcătorul cerurilor și al pământului! O, Posesor al măreției și al generozității! O, Cel Veșnic Viu, Cel care susține toate!

Profetul ﷺ a spus:

L-a chemat pe Allah prin Numele Său măreț, prin care, dacă este chemat, răspunde și, dacă I se cere, dă.²⁷

Imamul Aḥmad a relatat cele două hadithuri în Musnad-ul său.

În al-Jāmiʿ al lui al-Tirmidhī²⁸ se relatează de la Asmāʾ bint Yazīd că Profetul ﷺ a spus: Numele cel mai măreț al lui Allah se află în aceste două versete:

Divinitatea voastră este o singură Divinitate. Nu există altă divinitate în afară de El, Cel Milostiv, Îndurător

și la începutul surei Āl ʿImrān:

Alif. Lām. Mīm. Allah! Nu există altă divinitate în afară de El, Cel Veșnic Viu, Cel care susține toate.

Al-Tirmidhī a spus: „Acesta este un hadith ḥasan ṣaḥīḥ.”

În Musnad-ul lui Aḥmad și în Ṣaḥīḥ-ul lui al-Ḥākim se relatează de la Abū Hurayrah, Anas ibn Mālik și Rabīʿah ibn ʿĀmir că Profetul ﷺ a spus:

Stăruiți în rostirea: «O, Posesor al măreției și al generozității!»²⁹

Adică țineți-vă de această rugă, rămâneți statornici în ea și rostiți-o mereu.

În al-Jāmiʿ al lui al-Tirmidhī³⁰ se relatează de la Abū Hurayrah că, atunci când o grijă îl apăsa, Profetul ﷺ își ridica capul spre cer [și spunea: „Slavă lui Allah, Cel Măreț!”] Iar când stăruia în rugă, spunea:

O, Cel Veșnic Viu, Cel care susține toate!

Tot acolo³¹ se relatează de la Anas ibn Mālik: Când un necaz îl apăsa, Profetul ﷺ spunea:

O, Cel Veșnic Viu, Cel care susține toate, prin îndurarea Ta Îți cer ajutorul!

În Ṣaḥīḥ-ul lui al-Ḥākim³² se relatează de la Abū Umāmah că Profetul ﷺ a spus:

Numele cel mai măreț al lui Allah se află în trei sure ale Coranului: al-Baqarah, Āl ʿImrān și Ṭā-Hā.

Al-Qāsim a spus: L-am căutat și am găsit că este în versetul

Cel Veșnic Viu, Cel care susține toate.

În al-Jāmiʿ al lui al-Tirmidhī și în Ṣaḥīḥ-ul lui al-Ḥākim se relatează de la Saʿd ibn Abī Waqqāṣ că Profetul ﷺ a spus: Ruga lui Dhū al-Nūn, când s-a rugat în pântecele peștelui, a fost:

Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ție! Eu am fost dintre cei nedrepți.

Niciun musulman nu s-a rugat vreodată cu ea pentru un lucru fără ca Allah să-i răspundă.³³ Al-Tirmidhī a spus: „Un hadith ṣaḥīḥ.”³⁴

Tot în Ṣaḥīḥ-ul lui al-Ḥākim³⁵, de la Saʿd, Profetul ﷺ a spus:

Vreți să vă spun cu ce să vă rugați, dacă pe vreunul dintre voi îl lovește [o strâmtorare sau un necaz dintre necazurile lumii], ca Allah să-l izbăvească? Ruga lui Dhū al-Nūn.

Tot în Ṣaḥīḥ-ul său³⁶, de la el, se relatează că l-a auzit pe Profet ﷺ spunând:

Să vă arăt Numele cel mai măreț al lui Allah? Ruga lui Yūnus.

Un om a întrebat: „Trimis al lui Allah, a fost numai pentru Yūnus?” El a răspuns: Nu auzi cuvintele Lui:

I-am răspuns și l-am izbăvit de mâhnire. Astfel îi izbăvim pe credincioși?

Orice musulman care se roagă cu ea de patruzeci de ori în timpul bolii sale, apoi moare de acea boală, primește răsplata unui martir. Iar dacă se însănătoșește, se însănătoșește fiind iertat.

În cele două Ṣaḥīḥ-uri³⁷ se relatează de la Ibn ʿAbbās că Trimisul lui Allah ﷺ spunea în vreme de strâmtorare:

Nu există altă divinitate în afară de Allah, Cel Măreț, Cel Îngăduitor. Nu există altă divinitate în afară de Allah, Stăpânul Tronului măreț. Nu există altă divinitate în afară de Allah, Stăpânul cerurilor, Stăpânul pământului și Stăpânul Tronului nobil.

În Musnad-ul imamului Aḥmad³⁸ se relatează de la ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el: Trimisul lui Allah ﷺ m-a învățat ca, atunci când mă lovește o strâmtorare, să spun:

Nu există altă divinitate în afară de Allah, Cel Îngăduitor, Cel Generos. Slavă lui Allah! Binecuvântat este Allah, Stăpânul Tronului măreț! Lauda Îi aparține lui Allah, Stăpânul lumilor!

Tot în Musnad-ul său³⁹ se relatează de la ʿAbd Allāh ibn Masʿūd că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Niciodată n-a fost lovit cineva de grijă ori tristețe și n-a spus: «O, Allah, eu sunt robul Tău, fiul robului Tău și fiul roabei Tale. Șuvița frunții mele este în mâna Ta. Hotărârea Ta se împlinește asupra mea, iar judecata Ta față de mine este dreaptă. Îți cer, o, Allah, prin fiecare Nume al Tău cu care Te-ai numit, pe care l-ai învățat vreunei făpturi a Ta, pe care l-ai pogorât în Cartea Ta ori pe care l-ai păstrat numai pentru Tine în cunoașterea celor nevăzute, să faci din Coranul măreț primăvara inimii mele, lumina pieptului meu, înlăturarea tristeții mele și risipirea grijii mele», fără ca Allah, Atotputernicul și Mărețul, să-i îndepărteze grija și tristețea și să pună în locul lor bucurie.

S-a întrebat: „Trimis al lui Allah, să nu o învățăm?” El a răspuns:

Ba da! Se cuvine ca oricine o aude să o învețe.⁴⁰

Ibn Masʿūd a spus: „Niciun profet n-a fost cuprins de strâmtorare fără să ceară ajutor prin preamărirea lui Allah.”⁴¹

Ibn Abī al-Dunyā a pomenit în al-Mujābīn fī al-duʿāʾ⁴², de la al-Ḥasan: „Unul dintre companionii Profetului ﷺ, dintre anṣār, era cunoscut sub numele Abū Miʿlaq. Era negustor și făcea negoț cu banii săi și ai altora, călătorind cu ei în ținuturi îndepărtate. Era un om închinat adorării și cu multă scrupulozitate religioasă. Într-o călătorie a întâlnit un tâlhar înarmat, cu fața acoperită, care i-a spus: «Lasă tot ce ai, căci te voi omorî!» El a răspuns: «De ce vrei sângele meu? Ia banii!» Tâlharul a spus: «Banii sunt ai mei; nu vreau decât sângele tău.» El a spus: «Dacă stărui, lasă-mă să fac patru rakʿah.» Acesta a răspuns: «Roagă-te cât poftești!» A făcut abluțiunea, apoi s-a rugat patru rakʿah. Printre rugile rostite în ultima prosternare s-au aflat: «O, Cel Iubitor! O, Stăpân al Tronului slăvit! O, Cel care săvârșește tot ceea ce voiește! Îți cer prin puterea Ta de neatins, prin stăpânirea Ta care nu poate fi încălcată și prin lumina Ta care a umplut toate laturile Tronului Tău să mă păzești de răul acestui tâlhar! O, Dătător al ajutorului, ajută-mă! O, Dătător al ajutorului, ajută-mă!» — de trei ori. Atunci a apărut un călăreț ținând o suliță între urechile calului său. Când tâlharul l-a zărit, călărețul s-a îndreptat spre el, l-a străpuns și l-a omorât. Apoi s-a apropiat de negustor și a spus: «Ridică-te!» Acesta a întrebat: «Cine ești? Tatăl și mama mea să-ți fie răscumpărare! Allah m-a ajutat astăzi prin tine.» El a spus: «Sunt un înger dintre locuitorii celui de-al patrulea cer. Când ai rostit prima rugă, am auzit vuietul porților cerului. Apoi ai rostit a doua rugă și am auzit forfota locuitorilor cerului. Când ai rostit a treia rugă, mi s-a spus: «Este ruga unui om aflat în strâmtorare.» I-am cerut lui Allah să-mi încredințeze uciderea tâlharului.»”

Al-Ḥasan a spus: „Cine face abluțiunea, se roagă patru rakʿah și rostește această rugă primește răspuns, fie că se află în strâmtorare, fie că nu.”

Împrejurările care însoțesc primirea rugii

Adesea întâlnești rugi rostite de unii oameni, cărora li s-a răspuns. Ruga a fost însoțită de nevoia presantă a celui care a rostit-o și de îndreptarea lui către Allah, ori de o faptă bună săvârșită mai înainte, pentru care Allah Preaslăvitul a făcut din răspunsul la rugă o răsplată. Sau a nimerit un timp al răspunsului și altele asemenea, iar ruga i-a fost primită. Un om își închipuie atunci că taina se află în cuvintele acelei rugi și le preia desprinse de împrejurările care o însoțiseră la cel care s-a rugat. Este ca atunci când un om folosește un leac potrivit, la timpul cuvenit și în felul cuvenit, și beneficiază de el, iar altul crede că simpla folosire a acelui leac este de ajuns pentru a dobândi lucrul dorit. El se înșală. Acesta este un punct în care mulți oameni greșesc.

Tot de aici face parte și situația în care omul se roagă la un mormânt, într-o nevoie presantă, și primește răspuns. Cel neștiutor crede că taina ține de mormânt, fără să știe că ea ține de nevoia presantă și de adăpostirea sinceră la Allah. Dacă acestea se petrec într-una dintre casele lui Allah, este mai bine și mai plăcut lui Allah.

Puterea rugii și starea celui care se roagă

Rugile și formulele de ocrotire sunt asemenea armelor. Puterea armei stă în cel care o mânuiește, nu numai în tăișul ei. Când arma este bună și fără defect, brațul este puternic, iar piedica lipsește, ea lovește vrăjmașul. Dacă nu este îndeplinită una dintre aceste trei condiții, efectul nu se produce.

Dacă ruga în sine nu este potrivită, dacă cel care se roagă nu-și unește inima și limba în rugă ori dacă există o piedică în calea răspunsului, efectul nu se produce.

Ruga, cauzele și hotărârea divină

Există aici o întrebare cunoscută: dacă lucrul cerut în rugă a fost deja hotărât, el se va întâmpla negreșit, fie că robul se roagă, fie că nu. Iar dacă nu a fost hotărât, nu se va întâmpla, fie că robul îl cere, fie că nu îl cere.⁴³

Unii au socotit această întrebare întemeiată și au renunțat la rugă, spunând: „Nu are niciun folos!” Pe lângă neștiința și rătăcirea lor nemăsurate, ei se și contrazic, căci aplicarea consecventă a concepției lor cere anularea tuturor mijloacelor.

Unuia dintre ei i se poate spune: „Dacă ți-au fost hotărâte sațietatea și potolirea setei, ele se vor produce negreșit, fie că mănânci, fie că nu mănânci. Iar dacă nu ți-au fost hotărâte, nu se vor produce, fie că mănânci, fie că nu mănânci. Dacă ți-a fost hotărât un copil, îl vei avea negreșit, fie că ai legături cu soția și roaba, fie că nu. Dacă nu ți-a fost hotărât, nu-l vei avea; așadar, nu mai este nevoie de căsătorie sau de luarea unei concubine.” Și tot așa.

Oare un om cu minte, ori măcar un om, poate spune așa ceva? Chiar și animalul necuvântător este făcut din fire să recurgă la mijloacele prin care se întreține și trăiește. Animalele sunt, așadar, mai înțelepte și mai pricepute decât aceștia, care sunt asemenea dobitoacelor, ba chiar mai rătăciți.

Unii au căutat să pară isteți și au spus: „Îndeletnicirea cu ruga este o simplă adorare pentru care Allah îl răsplătește pe cel ce se roagă, fără ca ea să aibă vreo înrâurire asupra lucrului cerut.” După acest „isteț”, în privința dobândirii lucrului dorit nu există deosebire între rugă și abținerea de la ea cu inima și limba. Legătura rugii cu acel lucru este, după ei, asemenea legăturii tăcerii cu el, fără nicio deosebire.

Un alt grup, mai isteț decât aceștia, a spus: „Ruga este doar un semn pe care Allah Preaslăvitul l-a rânduit ca indiciu că nevoia va fi împlinită. Când robului i se dă izbânda de a se ruga, aceasta este pentru el un semn și un indiciu că nevoia i-a fost împlinită. Este ca atunci când vedem un nor întunecat și rece iarna: acesta este un indiciu și un semn că va ploua.”

Ei au spus: „La fel stau lucrurile cu ascultarea și răsplata, precum și cu necredința, păcatele și pedeapsa. Ele sunt simple semne ale venirii răsplății și pedepsei, fără să le fie cauze.”

Tot așa privesc ei actul de a sparge în raport cu spargerea produsă, focul în raport cu arderea și curmarea vieții în raport cu uciderea. Nimic dintre acestea nu ar fi deloc o cauză și n-ar exista între ele și urmările lor altă legătură decât simpla asociere obișnuită, fără înrâurire cauzală.⁴⁴

Prin aceasta au contrazis simțurile, rațiunea, Legea revelată, firea înnăscută și toate categoriile de oameni cu judecată. Ba chiar au ajuns de râsul oamenilor cu judecată!

Adevărul este că există o a treia posibilitate, pe care cel ce a întrebat n-a pomenit-o: lucrul hotărât a fost hotărât împreună cu mijloacele sale, iar printre acestea se află ruga. El n-a fost hotărât separat de mijlocul său, ci prin acel mijloc. Când robul recurge la mijloc, lucrul hotărât se produce; când nu recurge la el, lucrul hotărât nu se produce. Așa au fost hotărâte sațietatea și potolirea setei prin mâncare și băutură, copilul prin împreunare, recolta prin semănat și ieșirea sufletului animalului prin înjunghiere. Tot astfel a fost hotărâtă intrarea în Paradis prin fapte, precum și intrarea în Foc prin fapte.

Această a treia posibilitate este adevărul, de care cel ce a pus întrebarea a fost lipsit și către care n-a primit călăuzire.

Așadar, ruga este unul dintre cele mai puternice mijloace. Dacă s-a hotărât ca lucrul cerut să se întâmple prin rugă, nu este corect să se spună că ruga nu are niciun folos, după cum nu se spune că mâncarea, băutura și toate mișcările și faptele n-au niciun folos! Niciun mijloc nu este mai folositor decât ruga și mai puternic în dobândirea lucrului dorit.

Companionii, Allah să fie mulțumit de ei, erau cei mai cunoscători din comunitate în privința lui Allah și a Trimisului Său și cei mai pricepuți în religia Sa. De aceea, ei împlineau acest mijloc, condițiile și buna lui cuviință mai temeinic decât ceilalți. ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb, Allah să fie mulțumit de el, cerea prin rugă victoria asupra vrăjmașului. Ea era cea mai puternică dintre cele două oștiri ale sale. Le spunea companionilor: „Nu sunteți sprijiniți prin mulțimea voastră, ci sunteți sprijiniți din cer.”⁴⁵

El mai spunea: „Nu port grija răspunsului, ci grija rugii. Când mi se inspiră ruga, răspunsul vine împreună cu ea.”⁴⁶

Un poet a preluat acest înțeles și l-a pus în versuri:

De n-ai fi vrut să primesc ceea ce sper și cer din generozitatea mâinii tale, nu m-ai fi obișnuit să cer.⁴⁷

Pentru cel căruia i se inspiră ruga s-a voit și răspunsul, căci Allah Preaslăvitul spune:

Chemați-Mă și vă voi răspunde!

El mai spune:

Când robii Mei te întreabă despre Mine, Eu sunt aproape. Răspund rugii celui care se roagă, atunci când Mă cheamă.

În Sunan Ibn Mājah se relatează de la Abū Hurayrah că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Cel care nu-I cere lui Allah atrage mânia Lui asupra sa.¹⁸

Aceasta arată că mulțumirea Lui se află în a-I cere și a-L asculta. Când Domnul, Binecuvântatul și Preaînaltul, este mulțumit, tot binele se află în mulțumirea Lui, după cum orice necaz și nenorocire se află în mânia Lui.

Imamul Aḥmad a pomenit în al-Zuhd⁴⁸ o relatare:

Eu sunt Allah; nu există altă divinitate în afară de Mine. Când sunt mulțumit, binecuvântez, iar binecuvântarea Mea nu are sfârșit. Când Mă mânii, blestem, iar blestemul Meu ajunge până la al șaptelea urmaș.

Rațiunea, textele transmise, firea înnăscută și experiențele popoarelor, în pofida deosebirilor dintre neamurile, religiile și credințele lor, arată că apropierea de Stăpânul lumilor, căutarea mulțumirii Sale, evlavia și binefacerea față de făpturile Lui se numără printre cele mai însemnate mijloace care aduc orice bine. Opusele lor se numără printre cele mai mari pricini care aduc orice rău. Nimic nu atrage binefacerile lui Allah și nu îndepărtează pedepsele Sale precum ascultarea Lui, apropierea de El și binefacerea față de făpturile Sale.

Allah Preaslăvitul a legat în Cartea Sa dobândirea lucrurilor bune în această lume și în Viața de Apoi, precum și venirea relelor în această lume și în Viața de Apoi, de fapte, așa cum urmarea este legată de condiție, efectul de cauză și rezultatul de mijlocul său.

Aceasta apare în Coran în peste o mie de locuri.⁴⁹

Uneori, El leagă hotărârea care descrie ceea ce se întâmplă în lume sau porunca Legii revelate de însușirea potrivită ei. De pildă:

Când s-au răzvrătit cu trufie împotriva a ceea ce le fusese oprit, le-am spus: «Fiți maimuțe alungate!»;

Când Ne-au mâniat, Ne-am răzbunat pe ei;

Hoțului și hoaței tăiați-le mâinile;

precum și de la cuvintele Sale:

Bărbații musulmani și femeile musulmane…

până la:

bărbații care Îl pomenesc mult pe Allah și femeile care Îl pomenesc — Allah le-a pregătit iertare și o răsplată măreață.

Asemenea exemple sunt foarte numeroase.

Alteori, El leagă aceasta printr-o construcție condițională și urmarea ei, precum:

Dacă vă temeți de Allah, El vă va da puterea de a deosebi, vă va șterge faptele rele și vă va ierta;

Dacă se pocăiesc, împlinesc rugăciunea și dau zakāt-ul, atunci sunt frații voștri în religie;

Dacă ar fi rămas statornici pe cale, le-am fi dat apă din belșug,

și altele asemenea.

Alteori apare lām-ul care exprimă scopul, precum:

Pentru ca ei să cugete la versetele Sale și pentru ca cei cu minte să ia aminte;

Pentru ca voi să fiți martori asupra oamenilor, iar Trimisul să fie martor asupra voastră.

Alteori apare particula „kay”, care exprimă scopul, precum:

Pentru ca aceasta să nu circule numai între cei bogați dintre voi.

Alteori apare bāʾ-ul care exprimă cauza, precum:

Aceasta este din pricina a ceea ce au trimis înainte mâinile voastre

[Āl ʿImrān: 182; al-Anfāl: 51];

pentru ceea ce făceați;⁵⁰

din pricina a ceea ce dobândeau;⁵¹

și:

Aceasta, fiindcă au socotit semnele Noastre minciună.

Alteori apare complementul care exprimă scopul, rostit sau subînțeles, precum:

Un bărbat și două femei dintre martorii pe care îi acceptați, pentru ca, dacă una dintre ele greșește, cealaltă să-i aducă aminte;

Ca să nu spuneți în Ziua Învierii: «Noi n-am știut nimic despre aceasta»;

Ca să nu spuneți: «Cartea a fost pogorâtă numai asupra a două comunități înaintea noastră».

Adică pentru a nu ajunge să spuneți astfel.

Alteori apare fāʾ-ul care exprimă cauza, precum:

L-au socotit mincinos și au ologit cămila. Atunci Domnul lor i-a nimicit pentru păcatul lor, pedepsindu-i pe toți deopotrivă;

Nu l-au ascultat pe trimisul Domnului lor, iar El i-a prins cu o prindere cumplită;

I-au socotit pe amândoi mincinoși și au fost dintre cei nimiciți,

și altele asemenea.

Alteori apare particula „lammā”, care indică urmarea, precum:

Când Ne-au mâniat, Ne-am răzbunat pe ei,

și altele asemenea.

Alteori apare „inna”, împreună cu termenii asupra cărora acționează, precum:

Ei se grăbeau la fapte bune.

Iar despre cei care erau opusul acestora:

Erau oameni răi, așa că i-am înecat pe toți.

Alteori apare particula „lawlā”, care arată legătura dintre ceea ce se află înaintea ei și ceea ce urmează, precum:

Dacă n-ar fi fost dintre cei care Îl preamăresc, ar fi rămas în pântecele lui până în ziua în care vor fi înviați.

Alteori apare „law”, care exprimă condiția, precum:

Dacă ar fi făcut ceea ce erau îndemnați să facă, ar fi fost mai bine pentru ei.

În ansamblu, Coranul arată limpede, de la început până la sfârșit, că răsplata cu bine și cu rău, hotărârile asupra lumii și poruncile Legii sunt legate de cauze. Mai mult, cele rânduite în această lume și în Viața de Apoi, precum și folosul și răul din ele sunt legate de cauze și de fapte.

Cine înțelege această chestiune și cugetă la ea cum se cuvine dobândește un folos foarte mare. Nu se lasă în seama hotărârii divine din neștiință, neputință, nepăsare și risipire, astfel încât încrederea lui să devină neputință, iar neputința sa să treacă drept încredere.

Cel cu adevărat priceput este acela care înlătură o hotărâre printr-o altă hotărâre, respinge ceea ce a fost hotărât prin ceea ce a fost hotărât și se împotrivește unei hotărâri prin alta. Omul nici nu poate trăi altfel: foamea, setea, frigul și feluritele lucruri de care se teme sau se ferește țin de hotărârea divină, iar toate făpturile se străduiesc să îndepărteze această hotărâre printr-o alta.⁵²

Tot astfel, cel căruia Allah îi dă izbândă și îi inspiră dreapta îndrumare îndepărtează hotărârea pedepsei din Viața de Apoi prin hotărârea pocăinței, a credinței și a faptelor bune. Aceasta este întocmai ca hotărârea temută din această lume și ceea ce i se împotrivește. Stăpânul celor două lumi este Unul, iar înțelepciunea Sa este una: părțile ei nu se contrazic și nu se anulează una pe alta.

Această chestiune este dintre cele mai nobile pentru cel care îi cunoaște însemnătatea și îi acordă atenția cuvenită. La Allah căutăm ajutor!

Îi mai rămân însă două lucruri prin care i se desăvârșesc fericirea și izbânda:

Primul: să cunoască în amănunt cauzele răului și ale binelui și să aibă o înțelegere limpede a lor, prin ceea ce vede în lume, prin experiențele sale și ale altora și prin cele auzite despre popoarele vechi și noi.

Printre cele mai folositoare mijloace pentru aceasta se află cugetarea la Coran. El împlinește acest scop în chip desăvârșit și cuprinde toate cauzele răului și ale binelui, arătate limpede și în amănunt. Apoi Sunnah, care este perechea Coranului și este a doua revelație. Cine le acordă atenția sa găsește în ele de ajuns, fără să aibă nevoie de altele. Cele două îți arată binele, răul și cauzele lor de parcă le-ai vedea cu propriii ochi.

Dacă, după aceea, cugeți la istoria popoarelor și la zilele în care Allah a lucrat asupra celor ascultători și a celor neascultători, vei vedea potrivirea cu ceea ce ai aflat din Coran și Sunnah. Vei vedea amănuntele celor vestite și făgăduite de Allah și vei cunoaște dintre semnele Sale din lume ceea ce îți dovedește că acest Coran este adevăr, că Trimisul este adevăr și că Allah Își împlinește negreșit făgăduința. Istoria arată în amănunt cazurile particulare ale cauzelor generale ale binelui și răului pe care Allah și Trimisul Său ni le-au făcut cunoscute.

Amăgirea de sine și falsa speranță

Al doilea lucru este să se păzească de felul în care propriul suflet îl amăgește în privința acestor cauze. Aceasta este una dintre cele mai importante chestiuni. Robul știe că păcatul și nepăsarea sunt negreșit pricini care îi dăunează vieții de aici și Vieții de Apoi. Sufletul său îl amăgește însă, când prin bizuirea pe îngăduința și iertarea lui Allah, când prin amânarea pocăinței, când prin cererea iertării numai cu limba, când prin săvârșirea faptelor recomandate, când prin cunoaștere, când invocând hotărârea divină, iar alteori invocând oameni asemenea lui și urmarea celor însemnați.

Mulți oameni cred că pot face orice, apoi să spună: „Îi cer iertare lui Allah”, iar urma păcatului dispare și una o șterge pe cealaltă!

Un om dintre cei care se socotesc cunoscători ai jurisprudenței mi-a spus: Eu fac ceea ce fac, apoi spun de o sută de ori: «Slavă lui Allah și laudă Lui!» și toate acestea îmi sunt iertate, după cum este relatat autentic că Profetul ﷺ a spus:

Cine spune într-o zi de o sută de ori: Slavă lui Allah și laudă Lui!, aceluia îi sunt șterse păcatele, chiar dacă sunt cât spuma mării.⁵³

Un altul, dintre locuitorii Meccăi, mi-a spus: „Unul dintre noi, dacă face ceea ce face, se spală pe tot trupul și înconjoară Casa de șapte ori, iar păcatul acela îi este șters.”

Un altul mi-a spus: Este relatat autentic că Profetul ﷺ a spus:

Un rob a săvârșit un păcat și a spus: Doamne, am săvârșit un păcat, iartă-mi-l! Și El l-a iertat. Apoi a trecut cât a voit Allah, după care a săvârșit un alt păcat și a spus: Doamne, am săvârșit un păcat, iartă-mi-l! Și El i l-a iertat. Apoi a trecut cât a voit Allah, după care a săvârșit un alt păcat și a spus: Doamne, am săvârșit un păcat, iartă-mi-l! Allah, Atotputernicul și Mărețul, a spus: Robul Meu știe că are un Domn care iartă păcatul și pedepsește pentru el. L-am iertat pe robul Meu. Să facă, așadar, ce voiește!⁵⁴

Omul a adăugat: „Iar eu nu mă îndoiesc că am un Domn care iartă păcatul și pedepsește pentru el.”

Acești oameni s-au agățat de textele care trezesc speranța, s-au bizuit pe ele și s-au prins de ele cu amândouă mâinile. Când sunt mustrați pentru păcate și pentru cufundarea în ele, îți înșiră ceea ce știu despre cuprinderea îndurării și iertării lui Allah și textele care trezesc speranța.

Cei neștiutori din această categorie au, în privința aceasta, afirmații ciudate și uluitoare. Unul spune:

Înmulțește-ți păcatele cât poți, dacă la Cel Generos vei ajunge!⁵⁵

Altul spune: „A te feri de păcate înseamnă să nu cunoști cuprinderea îngăduinței lui Allah!”

Un altul: „A părăsi păcatele înseamnă a cuteza împotriva iertării lui Allah și a o socoti neînsemnată!”

Abū Muḥammad ibn Ḥazm a spus: „L-am văzut pe unul dintre aceștia spunând în ruga sa: «O, Allah, caut la Tine adăpost de a fi ferit de păcat!»”

Unii dintre acești amăgiți se agață de învățătura constrângerii totale: robul n-ar avea nicio faptă și nicio alegere, ci ar fi constrâns să săvârșească păcatele.

Alții se amăgesc cu învățătura irjāʾ-ului: credința n-ar fi decât simpla încuviințare, faptele n-ar face parte din credință, iar credința celui mai păcătos om ar fi asemenea credinței lui Jibrīl și Mīkāʾīl.

Alții se amăgesc prin dragostea lor față de asceți, șeici și oameni evlavioși, prin vizitele dese la mormintele lor, prin implorarea lor și cererea mijlocirii lor, prin căutarea apropierii de Allah prin ei și prin a-I cere în numele dreptului lor asupra Lui și al cinstei lor înaintea Sa.

Alții se amăgesc prin părinții și înaintașii lor, care ar avea rang și evlavie înaintea lui Allah și, prin urmare, nu vor înceta să-i scape. Așa se vede la curțile regilor: regii le iartă apropiaților lor păcatele fiilor și rudelor. Dacă unul dintre aceștia cade într-o faptă cumplită, tatăl sau bunicul său îl scapă prin cinstea și rangul său.

Alții se amăgesc cu gândul că Allah, Atotputernicul și Mărețul, n-are nevoie să-i pedepsească, că pedepsirea lor nu adaugă nimic stăpânirii Sale, iar îndurarea față de ei nu-I micșorează stăpânirea. Unul spune: „Eu am nevoie neapărat de îndurarea Lui, iar El este Cel mai Presus de orice nevoie. Dacă un sărac lipsit, care are nevoie neapărat de o gură de apă, s-ar afla lângă un om prin a cărui casă curge un râu, acesta nu i-ar refuza apa. Allah este mai generos și mai cuprinzător în dărnicie. Iertarea nu-I scade nimic, iar pedepsirea nu-I adaugă nimic stăpânirii.”

Alții se amăgesc printr-o înțelegere greșită pe care ei și cei asemenea lor au dat-o textelor Coranului și Sunnei și pe care se bizuie.

Unii, de pildă, se bizuie pe cuvintele Preaînaltului:

Domnul tău îți va dărui, iar tu vei fi mulțumit.

Ei spun: „El nu va fi mulțumit să se afle cineva din comunitatea sa în Foc!” Aceasta este una dintre cele mai urâte forme de neștiință și una dintre cele mai vădite minciuni puse pe seama lui. El este mulțumit de ceea ce Îl mulțumește pe Domnul său, Atotputernicul și Mărețul. Allah Preaînaltul este mulțumit de pedepsirea nedrepților, a păcătoșilor, a trădătorilor și a celor care stăruie în păcate mari. Departe de Trimisul Său să nu fie mulțumit de ceea ce Îl mulțumește pe Domnul său, Binecuvântatul și Preaînaltul!

La fel, unii se bizuie pe cuvintele Preaînaltului:

Allah iartă toate păcatele.

Și aceasta este una dintre cele mai urâte forme de neștiință. În acest verset intră și asocierea, care este căpetenia și temelia păcatelor. Nu există divergență că versetul îi privește pe cei care se pocăiesc: El îi iartă celui care se pocăiește orice păcat, oricare ar fi acesta. Dacă versetul i-ar privi pe cei care nu se pocăiesc, toate textele de amenințare și hadithurile despre scoaterea unor oameni dintre cei care afirmă unicitatea lui Allah din Foc prin mijlocire ar deveni lipsite de temei.

Omul ajunge la aceasta numai din pricina puținei sale cunoașteri și înțelegeri. Aici, Allah Preaslăvitul a vorbit în general și fără restrângere, de unde se știe că i-a avut în vedere pe cei care se pocăiesc.

În sura al-Nisāʾ a particularizat și a pus o condiție:

Allah nu iartă să I se asocieze ceva, dar iartă ceea ce este mai prejos de aceasta cui voiește.

Allah Preaslăvitul a arătat că nu iartă asocierea și că iartă ceea ce este mai prejos de ea. Dacă aceasta i-ar privi pe cei care se pocăiesc, n-ar fi făcut deosebire între asociere și celelalte păcate.

La fel, unii neștiutori se amăgesc cu vorbele Preaînaltului:

Omule, ce te-a amăgit în privința Domnului tău Cel Generos?

Unul răspunde: „Generozitatea Lui!” Altul poate spune că Allah i-ar fi sugerat celui amăgit propria sa scuză. Aceasta este o neștiință urâtă. Cel care l-a amăgit în privința Domnului său este Amăgitorul — adică Șeitan —, împreună cu sufletul său care îndeamnă la rău, neștiința sa și pofta sa.

Allah Preaslăvitul a folosit Numele „Cel Generos”: Stăpânul măreț, Căruia I se dă ascultare și în privința Căruia nu se cuvine să te amăgești ori să-I neglijezi dreptul. Acest amăgit și-a pus astfel amăgirea unde nu-și are locul și s-a amăgit în privința Celui în privința Căruia nu se cuvine să se amăgească.

La fel, unii se amăgesc cu vorbele Preaînaltului despre Foc:

Nu va fi ars de el decât cel mai nefericit, care a socotit minciună și a întors spatele

și:

a fost pregătit pentru necredincioși.

Cel amăgit nu știe că vorbele:

V-am prevenit asupra unui foc ce arde cu flăcări

privesc un foc anume dintre treptele Iadului. Chiar dacă ar privi întregul Iad, Allah Preaslăvitul n-a spus: „nu va intra în el”, ci:

nu va fi ars de el decât cel mai nefericit.

Din faptul că cineva nu este ars de el nu rezultă că nu intră în el: arderea este mai particulară decât intrarea, iar negarea lucrului mai particular nu cere negarea celui mai general.

Dacă acest amăgit ar cugeta la versetul următor, ar ști că el nu se numără printre cei descriși acolo și că, prin urmare, nu-i este garantat că va fi ținut departe de Foc.

Cât despre cuvintele Sale privind Focul:

a fost pregătit pentru necredincioși,

El a spus și despre Paradis:

a fost pregătit pentru cei cu teamă de Allah.

Faptul că Focul a fost pregătit pentru necredincioși nu împiedică intrarea în el a păcătoșilor și nedrepților. Nici faptul că Paradisul a fost pregătit pentru cei cu teamă de Allah nu împiedică intrarea în el a celui în a cărui inimă se află chiar și cel mai mic grăunte de credință și care n-a făcut niciodată vreun bine.

La fel, unii se bizuie pe postul din ziua de ʿĀshūrāʾ sau din ziua de ʿArafah. Unii ajung să spună: „Ziua de ʿĀshūrāʾ șterge toate păcatele anului, iar postul din ziua de ʿArafah rămâne ca un spor de răsplată.”⁵⁶ Cel amăgit nu știe că postul Ramadanului și cele cinci rugăciuni sunt mai însemnate și mai mărețe decât postul zilei de ʿArafah și al zilei de ʿĀshūrāʾ, însă ele șterg păcatele dintre ele numai dacă sunt evitate păcatele mari.⁵⁷

Un Ramadan [până la următorul] și o vineri până la următoarea nu pot șterge păcatele mici decât împreună cu părăsirea păcatelor mari. Împreună, cele două lucruri dobândesc puterea de a șterge păcatele mici. Cum ar putea atunci o singură zi de post voluntar să șteargă orice păcat mare săvârșit de rob, în vreme ce el stăruie în el și nu se pocăiește? Aceasta este cu neputință. Nu este însă imposibil ca postul zilei de ʿArafah și cel al zilei de ʿĀshūrāʾ să șteargă, în sens general, toate păcatele anului, fiind dintre textele făgăduinței care au condiții și piedici. Stăruința în păcatele mari ar fi atunci o piedică în calea ștergerii lor. Dacă nu stăruie în păcatele mari, postul și lipsa stăruinței se sprijină și lucrează împreună pentru ștergerea cuprinzătoare a păcatelor. Așa cum Ramadanul și cele cinci rugăciuni, împreună cu evitarea păcatelor mari, se sprijină și lucrează împreună la ștergerea păcatelor mici.

Allah Preaslăvitul a spus:

Dacă evitați păcatele mari care vă sunt oprite, vă vom șterge faptele rele.

Se înțelege astfel că rânduirea unui lucru drept pricină a ștergerii păcatelor nu împiedică acel lucru să lucreze împreună cu o altă pricină pentru ștergerea lor. Când cele două pricini se unesc, ștergerea este mai puternică și mai deplină decât atunci când una lucrează singură. Cu cât pricinile ștergerii sunt mai puternice, cu atât ea este mai puternică, mai deplină și mai cuprinzătoare.

La fel, unii se bizuie pe cuvintele Profetului ﷺ, care relatează de la Domnul său:

Eu sunt față de robul Meu potrivit bunei sale păreri despre Mine. Să aibă despre Mine ce părere voiește!⁵⁸

Adică voi face față de el ceea ce se așteaptă de la Mine.

Fără îndoială, buna părere se află numai împreună cu facerea binelui. Cel care face bine are o părere bună despre Domnul său: că îl va răsplăti pentru binele său, nu-Și va încălca făgăduința și îi va primi pocăința. Cât despre cel care face rău și stăruie în păcate mari, nedreptăți și încălcări, înstrăinarea adusă de păcate, nedreptăți și nelegiuiri îl împiedică să aibă o părere bună despre Domnul său. Acest lucru se vede și între oameni: robul fugar și răufăcător, care a ieșit din ascultarea stăpânului său, nu are o părere bună despre el.

Buna părere nu poate sta vreodată împreună cu înstrăinarea adusă de rău. Cel care face rău este înstrăinat pe măsura răului său. Cea mai bună părere despre Domnul său o are cel care Îl ascultă cel mai mult. Al-Ḥasan al-Baṣrī a spus: „Credinciosul a avut o părere bună despre Domnul său și a făcut fapte bune. Nelegiuitul a avut o părere rea despre Domnul său și a făcut fapte rele.”⁵⁹

Cum să aibă o părere bună despre Domnul său cel care fuge de El, rămâne necontenit în lucruri care Îl nemulțumesc și Îl mânie, se expune blestemului Său, a socotit neînsemnate dreptul și porunca Sa și le-a neglijat, a socotit neînsemnată opreliștea Sa și a încălcat-o, apoi a stăruit în aceasta?

Cum să aibă o părere bună despre El cel care I-a declarat război, îi dușmănește pe apropiații Săi, îi ia drept aliați pe vrăjmașii Săi, Îi tăgăduiește Atributele desăvârșirii și are o părere rea despre ceea ce El a spus despre Sine și despre ceea ce trimișii Săi au spus despre El, închipuindu-și, din neștiință, că sensul vădit al acestora este rătăcire și necredință?

Cum să aibă o părere bună despre El cel care crede că El nu vorbește, nu poruncește, nu oprește, nu este mulțumit și nu Se mânie?

Allah Preaînaltul a spus despre cei care s-au îndoit că auzul Său cuprinde unele lucruri particulare, și anume vorbirea tainică:

Această părere a voastră, pe care ați avut-o despre Domnul vostru, v-a dus la pieire și ați ajuns dintre cei pierduți.

Când aceștia au crezut că Allah Preaslăvitul nu cunoaște multe dintre faptele lor, au avut o părere rea despre Domnul lor, iar acea părere i-a dus la pieire.

Așa stau lucrurile cu oricine Îi tăgăduiește Atributele desăvârșirii și Însușirile măreției și Îl descrie cu ceea ce nu I se cuvine. Dacă un asemenea om crede că El îl va primi în Paradis, aceasta este amăgire și înșelare din partea sufletului său și ademenire din partea lui Șeitan, nu o părere bună despre Domnul său.

Cugetă la acest punct și la cât de mare este nevoia de a-l înțelege! Cum pot sta împreună în inima robului certitudinea că Îl va întâlni pe Allah, că Allah îi aude vorbele, îi vede locul, îi cunoaște taina și ceea ce arată, că nimic din starea lui nu-I este ascuns și că el va sta înaintea Sa și va fi întrebat despre tot ce a făcut, în vreme ce stăruie în ceea ce Îl nemulțumește, Îi neglijează poruncile și Îi nesocotește drepturile? Și cu toate acestea el are o părere bună despre El? Oare este aceasta altceva decât înșelarea sufletelor și amăgirea dorințelor deșarte?

Abū Umāmah ibn Sahl⁶⁰ ibn Ḥunayf a spus: Eu și ʿUrwah ibn al-Zubayr am intrat la ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea. Ea a spus: Dacă l-ați fi văzut pe Trimisul lui Allah ﷺ în timpul unei boli! Aveam la mine șase sau șapte dinari, iar Trimisul lui Allah ﷺ mi-a poruncit să-i împart. Suferința Profetului ﷺ m-a ținut însă ocupată, până când Allah l-a însănătoșit.

Apoi m-a întrebat despre ei:

Ce ai făcut? Ai împărțit cei șase dinari?

Am răspuns: Nu, pe Allah! Suferința ta mă ținuse ocupată. I-a cerut, i-a pus în palmă și a spus:

Ce părere ar avea Profetul lui Allah dacă L-ar întâlni pe Allah, iar aceștia ar fi încă la el?⁶¹

Într-o altă formulare:

Ce părere ar avea Muḥammad despre Domnul său dacă L-ar întâlni pe Allah, iar aceștia ar fi încă la el?

O, Allah! Ce părere vor avea despre Allah cei care săvârșesc păcate mari și nedrepții, atunci când Îl vor întâlni având încă asupra lor nedreptățile făcute robilor Săi?

Dacă le-ar folosi să spună:

Am avut o părere bună despre Tine,

niciun nedrept și niciun nelegiuit n-ar mai fi pedepsit. Atunci robul n-ar avea decât să facă orice voiește, să încalce tot ce i-a oprit Allah și să aibă o părere bună despre Allah, căci Focul nu l-ar atinge! Slavă lui Allah! Până unde îl poate duce amăgirea pe rob!

Ibrāhīm le-a spus oamenilor săi:

Oare, în chip mincinos, voiți alte divinități în afară de Allah? Atunci ce părere aveți despre Stăpânul lumilor?

Adică: ce credeți că vă va face atunci când Îl veți întâlni, după ce ați adorat pe altcineva în afară de El?

Cine cugetă cum se cuvine la acest punct știe că buna părere despre Allah este însăși buna făptuire. Robul este îndemnat să facă bine tocmai de părerea sa bună despre Domnul său: că îl va răsplăti pentru fapte, îi va da răsplata lor și i le va primi. Buna părere este cea care l-a îndemnat la faptă. Cu cât părerea sa este mai bună, cu atât fapta sa este mai bună. Altminteri, buna părere împreună cu urmarea poftelor înseamnă neputință.

În al-Tirmidhī și al-Musnad se relatează de la Shaddād ibn Aws că Profetul ﷺ a spus:

Cel priceput este cel care își cere socoteală sieși și lucrează pentru ceea ce urmează după moarte. Neputinciosul este cel care își lasă sufletul să-și urmeze pofta și nutrește dorințe deșarte cu privire la Allah.⁶²

Așadar, buna părere se află numai împreună cu împlinirea mijloacelor izbânzii. Când se împlinesc mijloacele pieirii, buna părere nu poate exista.

Dacă se spune: „Ba poate exista, sprijinindu-se pe cuprinderea iertării, îndurării, îngăduinței și dărniciei lui Allah, pe faptul că îndurarea Sa a precedat mânia Sa și că pedepsirea nu-I aduce folos, iar iertarea nu-I aduce vătămare”,

răspundem: așa este, iar Allah este mai presus de aceasta, mai măreț, mai generos, mai darnic și mai îndurător. El așază însă aceste lucruri numai unde se cuvine. El Preaslăvitul este descris prin înțelepciune, putere, răzbunare, asprimea lovirii și pedepsirea celui care merită pedeapsa. Dacă buna părere s-ar sprijini numai pe Atributele și Numele Sale, în aceasta ar fi deopotrivă cel evlavios și cel nelegiuit, credinciosul și necredinciosul, apropiatul și vrăjmașul Său. La ce-i folosesc nelegiuitului Numele și Atributele Sale, după ce și-a atras nemulțumirea și mânia Sa, s-a expus blestemului Său, s-a grăbit spre lucrurile oprite de El și I-a încălcat limitele sacre? Buna părere îi folosește celui care se pocăiește, regretă, se oprește, înlocuiește fapta rea cu una bună, își întâmpină restul vieții prin bine și ascultare și apoi are o părere bună. Aceasta este buna părere; cea dintâi este amăgire! La Allah căutăm ajutor!

Să nu socotești acest capitol prea lung! Fiecare om are mare nevoie de el, căci există o deosebire între buna părere despre Allah și amăgirea în privința Sa.

Allah Preaînaltul spune:

Cei care au crezut, cei care au emigrat și au luptat pe calea lui Allah — aceștia nădăjduiesc în îndurarea lui Allah.

Pe aceștia i-a arătat drept oamenii speranței, nu pe cei fără faptă și pe nelegiuiți.

Allah Preaînaltul mai spune:

Apoi Domnul tău, pentru cei care au emigrat după ce au fost încercați, apoi au luptat și au răbdat — Domnul tău este, după acestea, Iertător, Îndurător.

A arătat astfel că, după aceste lucruri, El este Iertător și Îndurător față de cei care le-au împlinit.

Cel care cunoaște pune speranța la locul ei; neștiutorul amăgit o pune unde nu-i este locul.

Bizuirea greșită pe îndurarea lui Allah

Mulți neștiutori s-au bizuit pe îndurarea, îngăduința și generozitatea lui Allah, I-au neglijat porunca și opreliștea și au uitat că El pedepsește aspru și că nu-Și îndepărtează pedeapsa de la oamenii nelegiuiți.

Cine se bizuie pe îngăduință în timp ce stăruie în păcat este asemenea celui care se împotrivește cu încăpățânare.

Maʿrūf a spus⁶³: „A spera la îndurarea Celui pe care nu-L asculți ține de lipsirea de ajutorul divin și de nesăbuință.”⁶⁴

Unul dintre învățați a spus: „Dacă El a rânduit să-ți fie tăiat un mădular în această lume pentru furtul a trei dirhami, să nu te simți la adăpost de o pedeapsă asemănătoare din partea Sa în Viața de Apoi.”⁶⁵

I s-a spus lui al-Ḥasan: „Te vedem plângând îndelung.” El a răspuns: „Mă tem să nu mă arunce în Foc, fără să-I pese.”⁶⁶

Un om l-a întrebat pe al-Ḥasan: „Abū Saʿīd, cum să procedăm cu tovărășia unor oameni care ne înspăimântă de ne stau inimile să ne zboare?” El a răspuns: „Pe Allah, să însoțești oameni care te înspăimântă până când dobândești siguranța este mai bine pentru tine decât să însoțești oameni care îți dau siguranță până când te ajung spaimele.”⁶⁷

În cele două Ṣaḥīḥ-uri⁶⁸ se relatează de la Usāmah ibn Zayd: L-am auzit pe Trimisul lui Allah ﷺ spunând:

În Ziua Învierii va fi adus un om și va fi aruncat în Foc. Măruntaiele îi vor ieși din pântece, iar el se va roti în Foc precum măgarul în jurul pietrei sale de moară. Locuitorii Focului se vor strânge în jurul lui și vor întreba: Omule, ce ți s-a întâmplat? Nu ne porunceai binele și nu ne opreai de la rău? El va răspunde: Vă porunceam binele, dar nu-l făceam și vă opream de la rău, dar îl făceam.

Imamul Aḥmad a pomenit⁶⁹, din relatarea lui Abū Rāfiʿ: Trimisul lui Allah ﷺ a trecut pe lângă al-Baqīʿ și a spus: «Vai ție! Vai ție!» Am crezut că se referă la mine.

El a spus:

Nu, acesta este însă mormântul unui om pe care l-am trimis să strângă daniile de la familia cutare. A sustras o manta de lână în dungi, iar acum a fost îmbrăcat cu una asemenea ei, făcută din foc.

Tot în Musnad-ul său⁷⁰ se relatează de la Anas ibn Mālik că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

În noaptea în care am fost dus în călătorie, am trecut pe lângă oameni ale căror buze erau tăiate cu foarfeci de foc. Am întrebat: «Cine sunt aceștia?» Mi s-a răspuns: «Predicatori dintre oamenii acestei lumi, care le porunceau oamenilor evlavia și se uitau pe ei înșiși. Oare nu aveau judecată?»

Tot acolo⁷¹, din relatarea lui, Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Când am fost înălțat, am trecut pe lângă oameni cu unghii de aramă, care își zgâriau fețele și piepturile. Am întrebat: «Cine sunt aceștia, Jibrīl?» El a răspuns: «Aceștia sunt cei care mănâncă din carnea oamenilor și le atacă onoarea.»

Tot acolo⁷², de la el: Profetul ﷺ spunea adesea:

O, Cel care întoarce inimile, întărește-mi inima în religia Ta!

Am întrebat: «Trimis al lui Allah, am crezut în tine și în ceea ce ai adus. Te temi pentru noi?» El a răspuns:

Da. Inimile se află între două Degete dintre Degetele lui Allah, iar El le întoarce cum voiește.

Tot acolo⁷³, din relatarea lui: Trimisul lui Allah ﷺ l-a întrebat pe Jibrīl:

Cum se face că nu l-am văzut niciodată pe Mīkāʾīl râzând?

El a răspuns: „N-a mai râs de când a fost creat Focul.”

În Ṣaḥīḥ Muslim⁷⁴, tot de la el, Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Dintre cei sortiți Focului va fi adus cel care s-a bucurat de cel mai îndestulat trai în această lume și va fi cufundat o singură dată în Foc. Apoi i se va spune: «Fiu al lui Ādam, ai văzut vreodată vreun bine? Ai avut vreodată parte de îndestulare?» El va răspunde: «Nu, pe Allah, Doamne!» Iar dintre oamenii Paradisului va fi adus cel care a avut cea mai grea viață în lume și va fi cufundat o singură dată în Paradis. I se va spune: «Fiu al lui Ādam, ai văzut vreodată suferință? Ai avut vreodată parte de greutăți?» El va răspunde: «Nu, pe Allah, Doamne! N-am avut vreodată parte de suferință și n-am văzut niciodată greutăți.»

În al-Musnad⁷⁵, al-Barāʾ ibn ʿĀzib relatează: Am ieșit împreună cu Profetul ﷺ la înmormântarea unui om dintre anṣār. Am ajuns la mormânt, iar nișa lui încă nu fusese săpată. Profetul ﷺ s-a așezat și ne-am așezat în jurul lui, nemișcați, de parcă am fi avut păsări pe capete. Ținea în mână un băț cu care scormonea pământul.

Și-a ridicat capul și a spus de două sau de trei ori:

Căutați adăpost la Allah de pedeapsa mormântului!

Apoi a spus:

Când robul credincios se află la despărțirea de această lume și la întâmpinarea Vieții de Apoi, coboară către el din cer îngeri cu fețe albe, de parcă fețele lor ar fi soarele. Au cu ei un giulgiu dintre giulgiurile Paradisului și miresme funerare dintre miresmele Paradisului și se așază la o depărtare cât cuprinde privirea. Apoi vine îngerul morții și se așază la capul lui, spunând: Ieși, suflet împăcat! Ieși către iertare și mulțumire de la Allah! Atunci sufletul iese, curgând precum picătura din gura burdufului, iar el îl ia.

După ce îl ia, ceilalți îngeri nu-l lasă în mâna lui nici cât ai clipi, ci îl iau și îl așază în acel giulgiu și în acele miresme. Din el iese un parfum asemenea celei mai plăcute adieri de mosc găsite pe fața pământului.

Îl înalță și nu trec pe lângă nicio adunare de îngeri fără ca aceștia să întrebe: Ce este acest suflet bun? Ei răspund: Este cutare, fiul lui cutare, numindu-l cu cele mai frumoase nume cu care era numit în lume, până când ajung cu el la cerul cel mai de jos. Cer să i se deschidă și i se deschide. Cei apropiați din fiecare cer îl însoțesc până la cerul următor, până când se ajunge cu el la al șaptelea cer.

Allah, Atotputernicul și Mărețul, spune: Scrieți cartea robului Meu în ʿIlliyyīn și întoarceți-l pe pământ, căci din el i-am creat, în el îi întorc și din el îi voi scoate încă o dată.

El a continuat:

Sufletul său este întors, apoi vin la el doi îngeri, îl așază și îl întreabă: Cine este Domnul tău? El răspunde: Domnul meu este Allah, Atotputernicul și Mărețul. Ei îl întreabă: Care este religia ta? El răspunde: Religia mea este Islamul. Îl întreabă: Cine este acest om care a fost trimis printre voi? El răspunde: Este Trimisul lui Allah. Ei îi spun: Cum ai aflat? El răspunde: Am citit Cartea lui Allah, am crezut în ea și am încuviințat adevărul ei. Atunci o voce strigă din cer: Robul Meu a spus adevărul. Așterneți-i din Paradis, îmbrăcați-l din Paradis și deschideți-i o poartă către Paradis!

El a continuat:

Ajung la el din adierea și parfumul Paradisului, iar mormântul i se lărgește cât cuprinde privirea.

El a continuat:

Vine la el un om cu chip frumos, haine frumoase și parfum plăcut, spunând: Primește vestea care te bucură! Aceasta este ziua care ți-a fost făgăduită. El întreabă: Cine ești? Chipul tău vestește binele. Omul răspunde: Eu sunt fapta ta bună. Atunci spune: Doamne, adu Ceasul! Doamne, adu Ceasul, ca să mă întorc la familia și bunurile mele!

El a continuat:

Când robul necredincios se află la despărțirea de această lume și la întâmpinarea Vieții de Apoi, coboară către el din cer îngeri cu fețe negre, care au cu ei țesături aspre din păr de animal. Se așază la o depărtare cât cuprinde privirea. Apoi vine îngerul morții și se așază la capul lui, spunând: Suflet rău, ieși către nemulțumirea și mânia lui Allah!

El a continuat:

Sufletul se împrăștie în trupul său, iar el îl smulge precum este smulsă frigarea din lâna udă și îl ia. După ce îl ia, ceilalți nu-l lasă în mâna lui nici cât ai clipi, până când îl așază în acele țesături aspre. Din el iese un miros asemenea celui mai împuțit leș găsit pe fața pământului. Îl înalță și nu trec cu el pe lângă nicio adunare de îngeri fără ca aceștia să întrebe: Ce este acest suflet rău? Ei răspund: Este cutare, fiul lui cutare, numindu-l cu cele mai urâte nume cu care era numit în lume. Se cere deschiderea, dar nu i se deschide.

Apoi Trimisul lui Allah ﷺ a recitat:

Nu li se vor deschide porțile cerului și nu vor intra în Paradis până când cămila nu va trece prin urechea acului.

Allah, Atotputernicul și Mărețul, spune: Scrieți cartea lui în Sijjīn, în pământul cel mai de jos. Sufletul său este aruncat.

Apoi a recitat:

Cine Îi asociază ceva lui Allah este ca și cum ar cădea din cer, iar păsările l-ar înșfăca sau vântul l-ar arunca într-un loc îndepărtat.

Sufletul îi este întors în trup. Vin la el doi îngeri, îl așază și îl întreabă: Cine este Domnul tău? El răspunde: Ah… ah… nu știu. Îl întreabă: Care este religia ta? El răspunde: Ah… ah… nu știu. Îl întreabă: Cine este acest om care a fost trimis printre voi? El răspunde: Ah… ah… nu știu. Atunci o voce strigă din cer: Robul Meu a mințit. Așterneți-i din Foc, îmbrăcați-l din Foc și deschideți-i o poartă către Foc!

Ajung la el din arșița și suflarea lui dogoritoare, iar mormântul se strânge în jurul lui, până când coastele i se petrec unele peste altele.

Vine la el un om cu chip urât, haine urâte și miros împuțit, spunând: Primește vestea care te mâhnește! Aceasta este ziua care ți-a fost făgăduită. El întreabă: Cine ești? Chipul tău vestește răul. Omul răspunde: Eu sunt fapta ta rea. Atunci spune: Doamne, nu aduce Ceasul!

Într-o altă formulare relatată tot de Aḥmad⁷⁶:

Apoi este rânduit asupra lui cineva orb, surd și mut, care ține în mână un baros cu care, dacă ar lovi un munte, l-ar face țărână. Îl lovește o dată și îl face țărână. Apoi Allah, Atotputernicul și Mărețul, îl aduce înapoi așa cum era, iar acela îl lovește din nou. El scoate un strigăt pe care îl aud toate, în afară de oameni și jinni.

Al-Barāʾ a spus:

Apoi i se deschide o poartă către Foc și i se pregătește așternut din așternuturile Focului.

Tot în al-Musnad⁷⁷, el relatează: Eram cu Trimisul lui Allah ﷺ când a zărit un grup de oameni. A întrebat: «De ce s-au adunat aceștia?» I s-a răspuns: «La un mormânt pe care îl sapă.» Trimisul lui Allah ﷺ s-a tulburat și a luat-o înaintea companionilor săi în grabă, până când a ajuns la mormânt și s-a așezat în genunchi. M-am așezat în fața lui ca să văd ce face.

A plâns până când țărâna s-a udat de lacrimile sale, apoi s-a întors către noi și a spus:

Fraților, pregătiți-vă pentru o zi ca aceasta!

În al-Musnad⁷⁸, Buraydah relatează: Într-o zi, Trimisul lui Allah ﷺ a ieșit la noi și a strigat de trei ori:

Oameni, știți cu ce ne asemănăm eu și voi?

Ei au răspuns: «Allah și Trimisul Său știu mai bine.» El a spus:

Eu și voi ne asemănăm cu niște oameni care se temeau de un vrăjmaș ce avea să vină asupra lor. Au trimis un om să cerceteze pentru ei. Acesta a văzut vrăjmașul și s-a întors să-i prevină, temându-se să nu-l ajungă vrăjmașul înainte de a-și preveni oamenii. Și-a fluturat haina, strigând: Oameni, vrăjmașul a sosit asupra voastră! Oameni, vrăjmașul a sosit asupra voastră! — de trei ori.

În Ṣaḥīḥ Muslim⁷⁹, Jābir relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Tot ceea ce îmbată este oprit. Allah, Atotputernicul și Mărețul, Și-a luat un legământ ca pe cel care bea ceva îmbătător să-l adape cu ṭīnat al-khabāl.

S-a întrebat: „Ce este ṭīnat al-khabāl?” El a răspuns:

Sudoarea locuitorilor Focului sau scursoarea locuitorilor Focului.

Tot în al-Musnad⁸⁰, Abū Dharr relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Eu văd ceea ce voi nu vedeți și aud ceea ce voi nu auziți. Cerul a scârțâit și se cuvine să scârțâie! Nu există în el un loc de patru degete fără să fie acolo un înger prosternat. Dacă ați ști ceea ce știu eu, ați râde puțin și ați plânge mult, nu v-ați bucura de femei în așternuturi și ați ieși pe drumuri, implorându-L cu glas tare pe Allah, Atotputernicul și Mărețul.

Abū Dharr a spus: „Pe Allah, mi-aș fi dorit să fiu un copac care este tăiat!” Tot în al-Musnad⁸¹, Ḥudhayfah relatează:

Eram împreună cu Trimisul lui Allah ﷺ la o înmormântare. Când am ajuns la mormânt, s-a așezat pe marginea lui și și-a plimbat privirea înăuntru, apoi a spus: «Credinciosul este strâns în el cu o strângere care îi deplasează ḥamāʾil, iar mormântul necredinciosului este umplut cu foc.»

Ḥamāʾil sunt vasele testiculelor.⁸²

Tot în al-Musnad⁸³, Jābir relatează: Am ieșit cu Trimisul lui Allah ﷺ la Saʿd ibn Muʿādh când acesta a murit. După ce Trimisul lui Allah ﷺ s-a rugat pentru el, a fost pus în mormânt, iar pământul a fost netezit deasupra lui, Trimisul lui Allah ﷺ L-a preamărit pe Allah și noi L-am preamărit îndelung. Apoi a rostit: «Allah este Cel mai Mare!» și am rostit și noi. S-a întrebat: «Trimis al lui Allah, de ce L-ai preamărit, apoi ai rostit măreția Sa?» El a răspuns:

Mormântul s-a strâns asupra acestui rob evlavios, până când Allah l-a eliberat.

În Ṣaḥīḥ al-Bukhārī⁸⁴, Abū Saʿīd relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Când cel mort este așezat pe năsălie și bărbații îl ridică pe umeri, dacă a fost drept, spune: «Duceți-mă înainte! Duceți-mă înainte!» Dacă n-a fost drept, spune: «Vai mie! Unde mă duceți?» Toate îi aud glasul în afară de om. Dacă omul l-ar auzi, ar cădea doborât.

În Musnad-ul imamului Aḥmad⁸⁵, Abū Umāmah relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

În Ziua Învierii, soarele se va apropia la distanță de o milă, iar căldura lui va fi sporită atât și atât. Capetele vor fierbe din pricina lui, precum fierb oalele. Vor asuda în acea căldură pe măsura păcatelor lor: unora sudoarea le va ajunge până la glezne, altora până la gambe, altora până la mijloc, iar altora până la gură, ca o zăbală.

Tot acolo, de la Ibn ʿAbbās⁸⁶, Profetul ﷺ a spus:

Cum să mă bucur de tihnă, când cel însărcinat cu Cornul l-a dus deja la gură, și-a plecat fruntea și ascultă când i se va porunci să sufle?

Companionii săi au întrebat: „Ce să spunem?” El a răspuns:

Spuneți: «Allah ne este de ajuns și El este Cel mai bun Ocrotitor! În Allah ne-am pus încrederea.»

Tot în al-Musnad⁸⁷, Ibn ʿUmar atribuie Profetului ﷺ:

Cine se socotește măreț în sine ori merge cu trufie Îl va întâlni pe Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, mâniat asupra sa.

În cele două Ṣaḥīḥ-uri⁸⁸, tot de la el, Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Cei care fac imagini vor fi pedepsiți în Ziua Învierii și li se va spune: «Dați viață celor pe care le-ați creat!»

Tot în cele două⁸⁹, el relatează de la Profet ﷺ:

Când unul dintre voi moare, îi este arătat locul său dimineața și seara. Dacă este dintre oamenii Paradisului, i se arată locul dintre oamenii Paradisului; dacă este dintre oamenii Focului, i se arată locul dintre oamenii Focului. I se spune: «Acesta este locul tău până când Allah, Atotputernicul și Mărețul, te va învia în Ziua Învierii.»

Tot în cele două⁹⁰, el relatează de la Profet ﷺ:

Când oamenii Paradisului vor fi în Paradis și oamenii Focului vor fi în Foc, moartea va fi adusă și oprită între Paradis și Foc, apoi va fi înjunghiată. O voce va striga: «Oameni ai Paradisului, veșnicie fără moarte! Oameni ai Focului, veșnicie fără moarte!» Atunci bucuria oamenilor Paradisului va spori, iar tristețea oamenilor Focului va spori.

În al-Musnad⁹¹, el a spus:

Cine cumpără o haină cu zece dirhami, dintre care un dirham este oprit, Allah nu-i primește rugăciunea câtă vreme poartă haina.

Apoi și-a pus degetele în urechi și a spus: „Să surzească acestea două, dacă nu l-am auzit pe Profet ﷺ spunând astfel!”

Tot acolo⁹², de la ʿAbd Allāh ibn ʿAmr, Profetul ﷺ a spus:

Cine părăsește o singură dată rugăciunea din pricina beției este ca și cum ar fi avut lumea și tot ce se află în ea, apoi i-ar fi fost luate. Cine părăsește rugăciunea din pricina beției de patru ori, Allah Și-a luat drept îndatorire să-l adape cu ṭīnat al-khabāl.

S-a întrebat: „Ce este ṭīnat al-khabāl, Trimis al lui Allah?” El a răspuns:

Scursoarea locuitorilor Iadului.

Tot acolo⁹³, el atribuie Profetului ﷺ:

Cine bea o singură înghițitură de vin, Allah nu-i primește rugăciunea timp de patruzeci de dimineți. Dacă se pocăiește, Allah îi primește pocăința.

Dacă repetă, nu-i este primită rugăciunea timp de patruzeci de dimineți. Dacă se pocăiește, Allah îi primește pocăința. Nu știu dacă la a treia sau la a patra oară a spus:

Dacă repetă, Allah Și-a luat drept îndatorire să-l adape cu radghat al-khabāl⁹⁴ în Ziua Învierii.

Tot în al-Musnad⁹⁵, Abū Mūsā relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Cine moare stăruind în băutul vinului, Allah îl va adăpa din râul al-Ghūṭah.

S-a întrebat: „Ce este râul al-Ghūṭah?” El a răspuns:

Un râu care curge din părțile intime ale prostituatelor. Mirosul părților lor intime îi vatămă pe locuitorii Focului.

Tot acolo, el⁹⁶ relatează de asemenea că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Oamenii vor fi înfățișați în Ziua Învierii de trei ori. La primele două înfățișări vor fi dispute și scuze. La a treia, foile vor zbura în mâini: unul își va lua foaia cu dreapta, iar altul cu stânga.

Tot în al-Musnad⁹⁷, Ibn Masʿūd relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Feriți-vă de păcatele socotite neînsemnate, căci ele se adună asupra omului până când îl nimicesc!

Trimisul lui Allah ﷺ a dat pentru ele o pildă: niște oameni poposesc într-un ținut pustiu și vine vremea să-și pregătească mâncarea. Unul merge și aduce un băț, altul aduce un băț, până când adună o grămadă, aprind focul și gătesc ceea ce au pus în el.

În al-Ṣaḥīḥ, Abū Hurayrah relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Podul va fi întins peste Iad. Eu voi fi primul care îl va trece, iar ruga trimișilor în acea zi va fi: «O, Allah, dăruiește izbăvire! Dăruiește izbăvire!» Pe cele două laturi se vor afla cârlige asemenea spinilor plantei saʿdān, care îi vor înșfăca pe oameni după faptele lor. Unii vor fi pierduți din pricina faptelor, iar alții vor fi sfâșiați, apoi vor scăpa. Când Allah va fi încheiat judecata dintre robi și va voi să-i scoată pe cei asupra cărora voiește să Se îndure, dintre cei care mărturiseau că nu există altă divinitate în afară de Allah, le va porunci îngerilor să-i scoată. Îi vor recunoaște după urmele prosternării. Allah i-a oprit Focului să mistuie urma prosternării fiului lui Ādam. Îi vor scoate după ce vor fi fost arși și va fi turnată asupra lor o apă numită apa vieții. Atunci vor răsări precum sămânța în mâlul purtat de viitură.⁹⁸

În Ṣaḥīḥ Muslim⁹⁹, tot el relatează: L-am auzit pe Trimisul lui Allah ﷺ spunând:

Primii oameni care vor fi judecați în Ziua Învierii sunt trei. Un om căzut ca martir va fi adus. Allah îi va face cunoscute binefacerile Sale, iar el le va recunoaște. Îl va întreba: Ce ai făcut cu ele? El va răspunde: Am luptat pentru Tine până când am fost ucis. El va spune: Ai mințit! Ai luptat ca să se spună: Este curajos! Și s-a spus. Apoi va porunci să fie târât pe față, până când va fi aruncat în Foc. Un om care a dobândit cunoaștere, a predat-o și a recitat Coranul va fi adus. Allah îi va face cunoscute binefacerile Sale, iar el le va recunoaște. Îl va întreba: Ce ai făcut cu ele? El va răspunde: Pentru Tine am dobândit cunoaștere și am predat-o și pentru Tine am recitat Coranul. El va spune: Ai mințit! Ai dobândit cunoaștere ca să se spună: Este învățat! Și ai recitat Coranul ca să se spună: Este recitator! Și s-a spus. Apoi va porunci să fie târât pe față, până când va fi aruncat în Foc. Un om căruia Allah i-a lărgit traiul și i-a dat din toate felurile de avere va fi adus. Allah îi va face cunoscute binefacerile Sale, iar el le va recunoaște. Îl va întreba: Ce ai făcut cu ele? El va răspunde: N-am lăsat nicio cale pe care Îți place să se cheltuiască fără să fi cheltuit pe ea pentru Tine. El va spune: Ai mințit! Ai făcut aceasta ca să se spună: Este darnic! Și s-a spus. Apoi va porunci să fie târât pe față, până când va fi aruncat în Foc.

Într-o altă formulare:

Aceștia sunt primii dintre făpturile lui Allah cu care va fi ațâțat Focul în Ziua Învierii.¹⁰⁰

L-am auzit pe Shaykh al-Islām spunând: „Așa cum cei mai buni oameni sunt profeții, cei mai răi sunt mincinoșii care se aseamănă lor și pretind că sunt dintre ei, fără să fie.¹⁰¹ Cei mai buni oameni după ei sunt cei sinceri dintre învățați, martiri și cei care dăruiesc milostenie. Cei mai răi oameni sunt cei care li se aseamănă, lăsând impresia că sunt dintre ei, fără să fie.”

În Ṣaḥīḥ al-Bukhārī¹⁰² se relatează de la Abū Hurayrah că Profetul ﷺ a spus:

Cine are față de fratele său o nedreptate privitoare la avere sau onoare să meargă la el și să-i ceară iertare înainte să fie tras la răspundere, când nu mai are nici dinar, nici dirham. Dacă are fapte bune, se va lua din ele și i se va da celuilalt. Altminteri, se va lua din faptele rele ale celuilalt și vor fi puse asupra lui, apoi va fi aruncat în Foc.

În al-Ṣaḥīḥ se relatează de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, că Profetul ﷺ a spus:

Cine ia pe nedrept o șchioapă de pământ va fi afundat cu ea în Ziua Învierii până la șapte pământuri.¹⁰³

În cele două Ṣaḥīḥ-uri¹⁰⁴, el relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Focul vostru, pe care îl aprind fiii lui Ādam, este o singură parte din șaptezeci de părți ale focului Iadului.

Ei au spus: „Pe Allah, ar fi fost de ajuns!” El a răspuns:

Focul Iadului îl întrece cu șaizeci și nouă de părți, fiecare asemenea căldurii lui.

În al-Musnad¹⁰⁵, Muʿādh relatează: Trimisul lui Allah ﷺ mi-a dat următoarele îndemnuri:

Nu-I asocia nimic lui Allah, chiar dacă vei fi ucis și ars! Nu fi neascultător față de părinții tăi, chiar dacă îți poruncesc să renunți la familia și averea ta! Nu părăsi cu bună știință o rugăciune obligatorie, căci cine părăsește cu bună știință o rugăciune obligatorie pierde ocrotirea lui Allah. Nu bea vin, căci el este căpetenia oricărei fapte rușinoase! Ferește-te de păcat, căci păcatul atrage nemulțumirea lui Allah!

Hadithurile din acest capitol sunt de multe ori mai numeroase decât cele pomenite de noi. Cine își voiește binele nu trebuie să se prefacă orb față de ele, să-și lase sufletul pradă păcatelor și să se agațe de funia speranței și a bunei păreri.

Abū al-Wafāʾ ibn ʿAqīl a spus: „Teme-te de El și nu te amăgi: El a rânduit tăierea mâinii pentru trei dirhami¹⁰⁶ și biciuirea ca pedeapsă pentru o cantitate de vin cât un vârf de ac.¹⁰⁷ O femeie a intrat în Foc din pricina unei pisici¹⁰⁸, iar mantaua s-a aprins în foc asupra celui care o sustrăsese, deși fusese ucis ca martir.”¹⁰⁹

Imamul Aḥmad a spus¹¹⁰: Ne-a relatat Abū Muʿāwiyah, ne-a relatat al-Aʿmash, de la Sulaymān ibn Maysarah, de la Ṭāriq ibn Shihāb, care atribuie Profetului:

Un om a intrat în Paradis din pricina unei muște și un altul a intrat în Foc din pricina unei muște.

Ei au întrebat: «Cum, Trimis al lui Allah?» El a răspuns: «Doi oameni au trecut pe la un neam care avea un idol. Nimeni nu trecea de el fără să-i aducă o ofrandă. I-au spus unuia dintre ei: Adu o ofrandă! El a răspuns: N-am nimic la mine. I-au spus: Adu măcar o muscă! A adus o muscă și l-au lăsat să treacă; astfel a intrat în Foc. Celuilalt i-au spus: Adu o ofrandă! El a răspuns: N-aș aduce nimănui nicio ofrandă în afară de Allah, Atotputernicul și Mărețul. I-au tăiat gâtul și a intrat în Paradis.»

Robul poate rosti un singur cuvânt din pricina căruia să cadă în Foc mai departe decât distanța dintre răsărit și apus.¹¹¹

Unii dintre cei amăgiți se bizuie pe binefacerile lui Allah pe care le văd asupra lor în această lume și pe faptul că starea lor nu este schimbată. Cred că aceasta ține de dragostea lui Allah față de ei și că în Viața de Apoi le va da ceva mai bun. Aceasta este amăgire.

Imamul Aḥmad a spus¹¹²: Ne-a relatat Yaḥyā ibn Ghaylān, ne-a relatat Rishdīn ibn Saʿd, de la Ḥarmalah ibn ʿImrān al-Tujībī, de la ʿUqbah ibn Muslim, de la ʿUqbah ibn ʿĀmir, că Profetul ﷺ a spus:

Dacă vezi că Allah, Atotputernicul și Mărețul, îi dă robului din această lume ceea ce îi place, în pofida păcatelor sale, aceasta nu este decât atragere treptată spre pieire.

Apoi a recitat cuvintele Sale:

Când au uitat ceea ce li se amintise, le-am deschis porțile tuturor lucrurilor, până când, pe când se bucurau de ceea ce li se dăduse, i-am prins pe neașteptate și au rămas deznădăjduiți.

Unul dintre înaintași a spus: „Dacă vezi că Allah Își înșiră binefacerile asupra ta în timp ce tu stărui în păcatele împotriva Lui, teme-te de El! Aceasta nu este decât o atragere treptată prin care te duce spre pieire.”¹¹³

Allah Preaînaltul a spus:

Dacă n-ar fi fost ca oamenii să ajungă o singură comunitate, le-am fi făcut celor care nu cred în Cel Milostiv acoperișuri de argint pentru casele lor și scări pe care să urce; uși pentru casele lor și paturi pe care să se sprijine, precum și podoabe de aur. Toate acestea nu sunt decât bunuri ale vieții lumești, iar Viața de Apoi, la Domnul tău, este pentru cei cu teamă de Allah.

Allah Preaslăvitul i-a răspuns celui care are această părere:

Cât despre om, când Domnul său îl încearcă, cinstindu-l și dându-i îndestulare, el spune: «Domnul meu m-a cinstit!» Iar când îl încearcă și îi îngustează traiul, spune: «Domnul meu m-a înjosit!» Nicidecum!

Adică nu pe oricine căruia i-am dat îndestulare și trai larg l-am cinstit și nu pe oricine l-am încercat și i-am îngustat traiul l-am înjosit. Îl încerc pe acesta prin binefacere și îl cinstesc pe celălalt prin încercare.

În al-Jāmiʿ al lui al-Tirmidhī¹¹⁴ se relatează de la Profet ﷺ:

Allah dă lumea aceasta celui pe care îl iubește și celui pe care nu-l iubește, dar nu dă credința decât celui pe care îl iubește.

Unul dintre înaintași a spus: „Câți nu sunt atrași treptat spre pieire prin binefacerile lui Allah asupra lor, fără să știe! Câți nu sunt amăgiți de faptul că Allah le acoperă faptele, fără să știe! Câți nu sunt încercați prin lauda oamenilor¹¹⁵, fără să știe!”

Amăgirea vieții lumești

Cele mai amăgite făpturi sunt cele pe care le-a amăgit această lume și ceea ce oferă ea pe loc, astfel încât au preferat-o Vieții de Apoi și s-au mulțumit cu ea în locul Vieții de Apoi. Unii spun: „Această lume înseamnă plată pe loc, iar Viața de Apoi, plată amânată. Plata pe loc este mai folositoare decât cea amânată!” Alții spun: „Un fir de praf în mână, nu o perlă făgăduită!” Un altul spune: „Plăcerile acestei lumi sunt sigure, iar plăcerile Vieții de Apoi sunt îndoielnice. Nu las lucrul sigur pentru unul îndoielnic!”

Aceasta este una dintre cele mai mari înșelări și ademeniri ale lui Șeitan. Animalele necuvântătoare au mai multă judecată decât acești oameni: când animalul se teme de vătămarea unui lucru, nu se apropie de el, chiar dacă este lovit. Unul dintre aceștia se îndreaptă însă spre pieirea sa, fie că crede, fie că tăgăduiește. Dacă un asemenea om crede în Allah, în Trimisul Său, în întâlnirea cu El și în răsplată, el este dintre cei care vor avea cel mai mare regret, căci a înaintat știind. Iar dacă nu crede în Allah și în Trimisul Său, atunci să fie îndepărtat!

Celui care spune că „plata pe loc este mai bună decât cea amânată” i se răspunde: când plata pe loc și cea amânată sunt egale, plata pe loc este mai bună. Dacă însă sunt diferite, iar cea amânată este mai mare și mai bună, ea este mai bună. Cum să stea atunci lucrurile când întreaga lume, de la început până la sfârșit, este ca o singură suflare dintre suflările Vieții de Apoi?

În Musnad-ul imamului Aḥmad și la al-Tirmidhī¹¹⁶ se relatează de la al-Mustawrid ibn Shaddād că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Lumea aceasta față de Viața de Apoi nu este decât asemenea unuia dintre voi care își pune degetul în mare. Să privească apoi cu ce se întoarce degetul!

A prefera această plată pe loc acelei plăți amânate este una dintre cele mai mari pierderi și una dintre cele mai urâte forme de neștiință. Dacă acesta este raportul dintre întreaga lume și Viața de Apoi, cât înseamnă viața unui om față de Viața de Apoi? Ce i se cuvine, așadar, mai mult omului cu judecată: să prefere lucrul imediat pentru acest răstimp scurt și să fie lipsit de binele veșnic din Viața de Apoi sau să lase un lucru neînsemnat și mic, care în curând se va sfârși, ca să primească ceva neprețuit, fără egal, fără sfârșit în număr și fără capăt în durată?

Celui care spune: „Nu las un lucru sigur pentru unul îndoielnic” i se răspunde: fie te îndoiești de făgăduința și amenințarea lui Allah și de adevărul trimișilor Săi, fie ești încredințat de acestea. Dacă ești încredințat, nu lași decât o fărâmă imediată, trecătoare, care în curând va pieri, pentru un lucru sigur, fără îndoială și fără sfârșit.

Dacă te îndoiești, cercetează din nou semnele Domnului Preaînaltului, care arată existența, puterea, voința și unicitatea Sa și adevărul trimișilor Săi în cele pe care le-au vestit despre El.

Desprinde-te de părtinire și ridică-te pentru Allah, cercetând sau dezbătând, până când îți va deveni limpede că ceea ce au adus trimișii de la Allah este adevărul fără îndoială. Creatorul acestei lumi, Stăpânul cerurilor și al pământului, este mai presus, sfânt și curat de orice ar contrazice cele vestite despre El de trimișii Săi. Cine Îi atribuie altceva L-a insultat, L-a socotit mincinos și I-a tăgăduit stăpânirea și domnia. Orice om cu fire înnăscută sănătoasă știe că este cu neputință ca Regele Cel Adevărat să fie neputincios sau neștiutor, să nu știe nimic, să nu audă, să nu vadă, să nu vorbească, să nu poruncească și să nu oprească, să nu răsplătească și să nu pedepsească, să nu cinstească pe cine voiește și să nu umilească pe cine voiește, să nu-Și trimită trimișii în toate ținuturile și marginile împărăției Sale și să nu Se îngrijească de starea supușilor Săi, ci să-i lase fără rost și de izbeliște.

Aceasta ar știrbi chiar domnia unui rege dintre oameni și nu i s-ar potrivi. Cum să fie îngăduit atunci să I se atribuie Regelui Cel Adevărat și Vădit?

Dacă omul cugetă la starea sa, de la începutul existenței sale ca picătură de sămânță până la deplina creștere și alcătuire, îi devine limpede că Celui care i-a purtat o asemenea grijă, l-a trecut prin aceste stări și l-a făcut să străbată aceste trepte nu I se cuvine să-l neglijeze și să-l lase fără rost, fără să-i poruncească și să-i oprească, fără să-i facă cunoscute drepturile Sale asupra lui și fără să-l răsplătească ori să-l pedepsească.

Dacă robul ar cugeta cum se cuvine, tot ceea ce vede și ceea ce nu vede ar fi pentru el o dovadă a unicității lui Allah, a profeției și a învierii, precum și a faptului că acest Coran este cuvântul Său.

Am arătat cum se aduce dovada prin acestea în cartea Aymān al-Qurʾān¹¹⁷, la cuvintele:

Jur pe ceea ce vedeți și pe ceea ce nu vedeți: acesta este, cu adevărat, cuvântul unui trimis nobil.

Am pomenit o parte din aceasta și la cuvintele:

Și în voi înșivă. Oare nu vedeți?

Omul însuși este pentru sine o dovadă a existenței Creatorului său, a unicității Sale, a adevărului trimișilor Săi și a Atributelor desăvârșirii Sale.¹¹⁸

S-a arătat, așadar, că cel nepăsător este amăgit în ambele situații: fie că încuviințează și este încredințat, fie că tăgăduiește și se îndoiește.

Dacă întrebi: „Cum pot sta împreună încuviințarea hotărâtă, fără îndoială, a învierii, Paradisului și Focului și lipsa faptei? Ține oare de firea omenească să știe robul că mâine este chemat înaintea unuia dintre regi, ca să fie pedepsit cu cea mai aspră pedeapsă ori cinstit cu cea mai deplină cinstire, și totuși să-și petreacă noaptea nepăsător și neatent, fără să-și amintească de înfățișarea sa înaintea regelui, fără să se pregătească și fără să-și facă cele necesare pentru aceasta?”

Răspundem: pe viața lui Allah, aceasta este o întrebare îndreptățită, care îi privește pe cei mai mulți dintre acești oameni.

Întâlnirea acestor două lucruri este una dintre cele mai uimitoare stări.

Lipsa faptei are mai multe cauze:

Prima este slăbiciunea cunoașterii și lipsa deplinei certitudini. Cine crede că între treptele cunoașterii nu există deosebire susține una dintre cele mai greșite și mai neîntemeiate afirmații. Ibrāhīm, prietenul apropiat al lui Allah, I-a cerut Domnului său să-i arate cu propriii ochi învierea morților, după ce cunoștea puterea Domnului de a face aceasta. Voia să dobândească mai multă liniște, iar ceea ce cunoștea din cele nevăzute să devină ceva văzut.

Aḥmad a relatat în Musnad-ul său¹¹⁹ că Profetul ﷺ a spus: „A auzi o veste nu este ca a vedea cu propriii ochi.”¹²⁰ Când, pe lângă slăbiciunea cunoașterii, aceasta nici nu este adusă în minte și lipsește din inimă în multe sau în cele mai multe clipe, pentru că inima se îndeletnicește cu opusul ei, iar la acestea se adaugă cerințele firii, biruința poftelor, stăpânirea dorinței, ademenirile sufletului și amăgirea lui Șeitan, simțământul că făgăduința întârzie, speranța unui trai îndelungat, somnul nepăsării, dragostea pentru viața de aici, îngăduințele căutate prin interpretări și înrădăcinarea în obiceiuri, atunci nimeni nu mai ține credința decât Cel care ține cerurile și pământul să nu se clatine.

Din această pricină, oamenii se deosebesc în credință, până când ea ajunge la cea mai mică, cea mai mică greutate a unui grăunte în inimă.

Toate aceste cauze se întorc la slăbiciunea înțelegerii limpezi și a răbdării.

De aceea, Allah Preaslăvitul i-a lăudat pe oamenii răbdării și ai certitudinii și i-a făcut călăuze în religie:

Am făcut dintre ei călăuze care îndrumau după porunca Noastră, când au răbdat și erau încredințați de semnele Noastre.

Buna părere despre Allah și împlinirea faptelor

S-a lămurit deosebirea dintre buna părere și amăgire: dacă buna părere îndeamnă la faptă, o încurajează și îl duce pe om spre ea, este corectă. Dacă îl cheamă la lipsa faptei și la cufundarea în păcate, este amăgire.

Buna părere este speranța. Cel a cărui speranță îl îndeamnă la ascultare și îl oprește de la păcat are o speranță corectă. Cel a cărui lipsă de faptă este socotită speranță și a cărui speranță este lipsă de faptă și nepăsare este amăgit.

Dacă un om ar avea un pământ de pe urma căruia speră să primească o recoltă folositoare, dar l-ar neglija, nu l-ar semăna și nu l-ar ara, având totuși buna părere că va primi aceeași recoltă ca omul care a arat, a semănat, a udat și a îngrijit pământul, oamenii l-ar socoti dintre cei mai nesăbuiți dintre nesăbuiți.

La fel ar fi dacă ar avea o părere bună și o speranță puternică că va avea un copil fără împreunare ori că va deveni cel mai învățat om al timpului său fără să caute cunoașterea și fără să se străduiască din plin pentru ea. Tot astfel și celelalte cazuri asemenea.

Așa este și cel care are o părere bună și o speranță puternică de a dobândi treptele înalte și desfătarea statornică, fără ascultare și fără apropiere de Allah Preaînaltul prin împlinirea poruncilor și ferirea de opreliștile Sale. De la Allah vine izbânda!

Allah Preaînaltul a spus:

Cei care au crezut, cei care au emigrat și au luptat pe calea lui Allah — aceștia nădăjduiesc în îndurarea lui Allah.

Cugetă cum a făcut din împlinirea acestor fapte de ascultare speranța lor! Cei amăgiți spun însă: „Cei nepăsători, care neglijează drepturile lui Allah, Îi nesocotesc poruncile, îi nedreptățesc pe robii Săi și cutează împotriva celor oprite de El — aceștia nădăjduiesc în îndurarea lui Allah!”

Taina chestiunii este că speranța și buna părere se află numai împreună cu împlinirea mijloacelor cerute de înțelepciunea lui Allah în Legea Sa, în hotărârea Sa, în răsplata și cinstirea Sa. Robul le împlinește, apoi are o părere bună despre Domnul său și nădăjduiește că nu-l va lăsa numai în seama lor, că le va face să-l ducă la ceea ce îi folosește și că va îndepărta ceea ce li se împotrivește și le anulează efectul.

Speranța și teama în viața credinciosului

Trebuie știut că speranța într-un lucru cere mai multe:

Primul: dragostea pentru ceea ce speră.

Al doilea: teama de a-l pierde.

Al treilea: străduința pentru a-l dobândi, după puteri.

O speranță care nu este însoțită de nimic dintre acestea nu este decât dorință deșartă. Speranța este una, iar dorințele deșarte sunt altceva. Oricine speră se și teme. Călătorul care se află pe drum, dacă se teme să nu piardă ceea ce caută, își grăbește mersul.

În al-Jāmiʿ al lui al-Tirmidhī¹²¹, Abū Hurayrah relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Cine se teme pornește la drum noaptea, iar cine pornește la drum noaptea ajunge la popas. Luați aminte, marfa lui Allah este scumpă! Luați aminte, marfa lui Allah este Paradisul!

După cum Allah Preaslăvitul a legat speranța de oamenii faptelor bune, tot astfel a legat teama de oamenii faptelor. Se înțelege că speranța și teama folositoare sunt cele însoțite de faptă.

Allah Preaînaltul spune:

Cei care sunt cuprinși de teamă înaintea Domnului lor, cei care cred în semnele Domnului lor, cei care nu-I asociază nimic Domnului lor și cei care dau ceea ce dau, având inimile temătoare pentru că se vor întoarce la Domnul lor — aceștia se grăbesc la fapte bune și sunt cei dintâi în ele.

Al-Tirmidhī a relatat în al-Jāmiʿ¹²² de la ʿĀʾișah, Allah să fie mulțumit de ea, că a spus: L-am întrebat pe Trimisul lui Allah ﷺ despre acest verset și am zis: «Sunt ei cei care beau vin, săvârșesc adulter și fură?» El a răspuns:

Nu, fiică a lui al-Ṣiddīq! Ei sunt cei care postesc, împlinesc rugăciunea și dau milostenie, temându-se că nu le vor fi primite. Aceștia se grăbesc spre faptele bune.

Relatarea a fost transmisă și de la Abū Hurayrah.¹²³

Allah Preaslăvitul i-a descris pe cei fericiți ca făcând bine și temându-se, iar pe cei nefericiți ca făcând rău și simțindu-se în siguranță. Cine cercetează starea companionilor, Allah să fie mulțumit de ei, îi găsește la cel mai înalt nivel atât în fapte, cât și în teamă. Noi însă am unit lipsurile — ba chiar neglijența — cu sentimentul de siguranță!

Iată-l pe al-Ṣiddīq spunând:

Mi-aș dori să fiu un fir de păr pe trupul unui rob credincios.

Aḥmad a consemnat aceste cuvinte de la el.¹²⁴

A mai relatat că el își apuca limba și spunea: „Aceasta m-a adus în locurile pierzării!”¹²⁵

Plângea mult și spunea: „Plângeți! Iar dacă nu plângeți, străduiți-vă să plângeți.”¹²⁶

Când se ridica pentru rugăciune, era ca un băț, de teama lui Allah Cel Atotputernic și Măreț.¹²⁷

I s-a adus o pasăre. A întors-o pe o parte și pe alta, apoi a spus: „Niciun vânat nu este prins și niciun copac nu este tăiat decât din pricina neglijării preamăririi lui Allah.”¹²⁸

Când se afla pe patul morții, i-a spus lui ʿĀʾișah: „Fiica mea, din averea musulmanilor am primit această mantie, acest vas de muls și acest rob. Du-le fără întârziere la Ibn al-Khaṭṭāb.”¹²⁹

A spus: „Pe Allah, mi-aș fi dorit să fi fost acest copac, care este mâncat și tăiat!”¹³⁰ Qatādah a spus: „Mi-a ajuns vestea că Abū Bakr a zis: «Mi-aș dori să fiu o plantă verde pe care o mănâncă animalele.»”¹³¹

Iar ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb a recitat sura al-Ṭūr până a ajuns la:

Cu adevărat, pedeapsa Domnului tău se va abate negreșit!

Atunci a plâns atât de mult, încât s-a îmbolnăvit și oamenii au venit să-l viziteze.¹³²

Pe când era pe moarte, i-a spus fiului său: „Vai ție, pune-mi obrazul pe pământ! Poate că El Se va îndura de mine.” Apoi a zis de trei ori: „Vai mie dacă nu mă iartă!” După aceea a murit.¹³³

În lectura sa obișnuită din timpul nopții, ajungea la câte un verset care îl făcea să se înece în plâns. Rămânea apoi zile întregi acasă, iar oamenii îl vizitau, crezându-l bolnav.¹³⁴

Pe fața lui, Allah să fie mulțumit de el, erau două dâre negre de la plâns.¹³⁵

Ibn ʿAbbās i-a spus: „Prin tine Allah a întemeiat cetăți, a adus cuceriri și a făcut cutare și cutare.” El a răspuns: „Mi-aș dori să scap fără răsplată și fără povara vreunui păcat.”¹³⁶

Iar ʿUthmān ibn ʿAffān, Allah să fie mulțumit de el, când se oprea lângă un mormânt, plângea până i se uda barba.¹³⁷

A spus: „Dacă m-aș afla între Rai și Iad, fără să știu spre care dintre ele voi fi trimis, aș alege să fiu cenușă înainte de a afla în care voi ajunge.”¹³⁸

Iar ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el, plângea și se temea. Se temea îndeosebi de două lucruri: nădejdile lumești îndepărtate și urmarea poftelor. Spunea: „Nădejdile îndepărtate fac să fie uitată Viața de Apoi, iar urmarea poftelor abate de la adevăr. Iată că lumea aceasta s-a întors, îndepărtându-se, iar Viața de Apoi se apropie. Fiecare dintre ele are fii. Fiți dintre fiii Vieții de Apoi și nu dintre fiii acestei lumi! Astăzi sunt fapte, fără socoteală, iar mâine va fi socoteală, fără fapte.”¹³⁹

Abū al-Dardāʾ spunea: „Cel mai mult mă tem pentru mine ca, în Ziua Învierii, să mi se spună: «Abū al-Dardāʾ, ai știut; dar cum ai lucrat potrivit celor știute?»”¹⁴⁰

Mai spunea: „Dacă ați ști ce vă așteaptă după moarte, nu ați mai mânca cu poftă, nu ați mai bea cu poftă și nu ați mai intra într-o casă ca să vă adăpostiți la umbra ei. Ați ieși pe câmp, v-ați lovi piepturile și ați plânge pentru voi înșivă. Mi-aș dori să fiu un copac care este tăiat și apoi mâncat.”¹⁴¹

Sub ochii lui ʿAbd Allāh ibn ʿAbbās, pielea era asemenea unei curele de sandală uzate, din pricina lacrimilor.¹⁴²

Abū Dharr spunea: „O, de-aș fi fost un copac care este tăiat! Mi-aș fi dorit să nu fi fost creat.”¹⁴³

I s-a oferit sprijin material, dar a spus: „Avem o capră pe care o mulgem, câțiva măgari cu care transportăm, un om eliberat din robie care ne slujește și o mantie în plus. Mă tem de socoteala pentru aceasta.”¹⁴⁴

Într-o noapte, Tamīm al-Dārī a recitat sura al-Jāthiyah. Când a ajuns la versetul:

Oare cei care au săvârșit fapte rele cred că îi vom face asemenea celor care au crezut și au făcut fapte bune, deopotrivă în viața și în moartea lor? Cât de rău judecă!,

a început să-l repete și să plângă până dimineața.¹⁴⁵

Abū ʿUbaydah ibn al-Jarrāḥ a spus: „Mi-aș dori să fiu un berbec, iar familia mea să mă înjunghie, să-mi mănânce carnea și să-mi soarbă zeama.”¹⁴⁶

Urmărirea tuturor relatărilor din această privință s-ar prelungi mult.

Al-Bukhārī a spus în Ṣaḥīḥ-ul său:¹⁴⁷

Capitol despre teama credinciosului ca faptele sale să nu fie zădărnicite fără să-și dea seama. Ibrāhīm al-Taymī a spus: «Ori de câte ori mi-am pus vorbele alături de fapte, m-am temut să nu fiu dezmințit.»¹⁴⁸ Ibn Abī Mulaykah a spus: «Am cunoscut treizeci dintre companionii Profetului ﷺ și toți se temeau pentru ei înșiși de ipocrizie. Niciunul dintre ei nu spunea că are credința lui Jibrīl și Mīkāʾīl.»¹⁴⁹ Se relatează de la al-Ḥasan: «Numai un credincios se teme de ea și numai un ipocrit se simte în siguranță față de ea.»¹⁵⁰

ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb îi spunea lui Ḥudhayfah: „Te întreb în numele lui Allah: m-a numit Trimisul lui Allah ﷺ printre cei despre care ți-a vorbit?” Se referea la ipocriți. El răspundea: „Nu; iar după tine nu voi mai da o asemenea mărturie de nevinovăție pentru nimeni.”¹⁵¹

L-am auzit pe șeicul nostru, Allah să aibă milă de el,¹⁵² spunând: „Nu voia să spună că nu-l declar nevinovat de ipocrizie pe nimeni altcineva. Înțelesul era: nu-mi deschid această cale, încât fiecăruia care mă întreabă: «M-a numit Trimisul lui Allah ﷺ printre cei despre care ți-a vorbit?» să-i dau o mărturie de nevinovăție.”

Eu spun: Apropiate de aceasta sunt cuvintele Profetului ﷺ către cel care i-a cerut să se roage pentru el ca să fie dintre cei șaptezeci de mii care intră în Rai fără socoteală: „ʿUkāșah ți-a luat-o înainte în această privință.”¹⁵³ Nu a vrut să spună că numai ʿUkāșah era mai îndreptățit la aceasta decât ceilalți companioni. Însă, dacă s-ar fi rugat pentru el, s-ar fi ridicat încă unul și încă unul, iar calea aceasta s-ar fi deschis. Poate că s-ar fi ridicat și cineva care nu merita să fie dintre ei. De aceea, abținerea era mai potrivită. Allah știe cel mai bine.