Boala și leacul

Dacă se spune:⁶⁴² „Ați pomenit vătămările, relele și stricăciunile patimii. De ce nu-i pomeniți și foloasele și binefacerile? Printre ele se numără gingășia firii, înviorarea sufletului, ușurința lui, înlăturarea greutății sale, deprinderea lui și îndemnarea sa la însușiri nobile, precum curajul, dărnicia, noblețea, delicatețea și purtarea blândă.

I s-a spus lui Yaḥyā ibn Muʿādh al-Rāzī: «Fiul tău s-a îndrăgostit de cutare.» El a răspuns: «Laudă lui Allah, Care l-a adus la firea omenească!»⁶⁴³ Unul a spus: «Patima este boala inimilor celor nobili.»⁶⁴³

Altul a spus: «Patima nu se potrivește decât celui cu noblețe vădită și fire curată, celui cu vorbire aleasă și binefacere deplină ori celui cu aleasă cultură și obârșie nepătată.»⁶⁴³

Altul a spus: «Patima dă curaj inimii lașului, limpezește mintea celui greoi, deschide mâna zgârcitului, smerește semeția regilor și îmblânzește pornirile sălbatice ale firii. Este tovarășul celui fără tovarăș și însoțitorul celui fără însoțitor.»⁶⁴⁴

Altul a spus: «Patima înlătură poverile, subțiază sufletul, limpezește tulburarea inimii și aduce însuflețire pentru faptele celor nobili», după cum s-a spus:⁶⁴⁵

Va pieri în lume cineva care ține la voi, Când îl ajunge nenorocirea adusă de iubire.

Un om nobil, care îngroapă taina atât de adânc, Încât, întrebat despre tine, pare că nu știe nimic.

Își dorește să se îmbolnăvească, poate că ea, Aflând de suferința sa, îi va trimite o vorbă.

Se însuflețește pentru bine, căutând înălțarea, Ca într-o zi să-i fie lăudate însușirile înaintea Laylei.

Patima îndeamnă, așadar, la însușiri nobile.

Unul dintre înțelepți a spus: «Patima deprinde sufletul și șlefuiește purtările. Arătarea ei este firească, iar ascunderea ei cere silință.»⁶⁴⁶

Altul a spus: «Cel al cărui suflet nu se înveselește la glasul mișcător și la chipul frumos are firea tulburată și are nevoie de leac.»⁶⁴⁷

În această privință au recitat:

Dacă nu te-ai îndrăgostit și nu știi ce este iubirea, Tu și un măgar în pustiu sunteți deopotrivă.⁶⁴⁸

Altul a spus:

Dacă nu te-ai îndrăgostit și nu știi ce este iubirea, Fii atunci o piatră tare de pe marginea stâncii.⁶⁴⁹

Altul a spus:

Dacă nu te-ai îndrăgostit și nu știi ce este iubirea, Ridică-te și mănâncă paie, căci ești un măgar.⁶⁵⁰

Altul a spus:

Dacă nu te-ai îndrăgostit și nu știi ce este iubirea, Nu ai nicio parte din dulceața vieții.

Unii îndrăgostiți cunoscuți prin castitate și păzirea onoarei au spus: «Fiți caști, ca să fiți nobili, și iubiți, ca să vă înnobilați purtarea.»⁶⁵¹

Un îndrăgostit a fost întrebat: «Ce ai face dacă ai ajunge la ființa pe care o iubești?» El a răspuns: «Mi-aș desfăta privirea cu chipul ei, mi-aș înviora inima pomenind-o și vorbind cu ea, aș ascunde ceea ce nu-i place să fie dezvăluit și nu aș ajunge, prin urâțenia faptei, să-i încalc legământul.» Apoi a recitat:

Mă înfrânez când sunt singur cu el, din noblețe,⁶⁵² De teamă pentru credință; nu sunt dintre îndrăgostiții săi.

Ca apa în mâna celui însetat care postește: Îl încântă, dar se înfrânează să-i guste dulceața.⁶⁵²

Isḥāq ibn Ibrāhīm⁶⁵³ a spus: «Sufletele îndrăgostiților sunt înmiresmate și fine, iar trupurile lor, plăpânde și ușoare. Desfătarea lor este tovărășia; vorbele lor învie inimile moarte și sporesc mințile. Fără patimă și iubire, desfătarea lumii ar înceta.»

Altul a spus: «Patima este pentru suflete precum hrana pentru trupuri. Dacă o lași, te vătămează, iar dacă iei prea mult din ea, te ucide.»⁶⁵⁴ În această privință s-a spus:

Prieteni ai mei, în iubire este plăcere, Dar și nefericire neîncetată și necazuri.

Cu toate acestea, nicio viață nu este dulce fără ea Și nicio viață nu este dulce decât lângă cel iubit.

Nu-i bine în lume fără dor înflăcărat, Nici în desfătarea în care nu este cineva iubit.⁶⁵⁵

Al-Kharāʾiṭī⁶⁵⁶ a pomenit de la Abū Ghassān, care a spus: Abū Bakr al-Ṣiddīq, Allah să fie mulțumit de el, a trecut pe lângă o sclavă care spunea:

L-am iubit dinainte să-mi fie tăiate amuletele copilăriei, Când se legăna ca o ramură mlădioasă.

El a întrebat-o: ‹Ești liberă ori sclavă?› Ea a răspuns: ‹Sclavă.› El a întrebat: ‹Cine îți este iubitul?› Ea a șovăit, iar el a stăruit, cerându-i să spună. Atunci ea a zis:

Eu sunt aceea cu a cărei inimă s-a jucat iubirea, Răpusă de iubirea lui Muḥammad ibn al-Qāsim.

El a cumpărat-o de la stăpânul ei și a trimis-o la Muḥammad ibn al-Qāsim ibn Jaʿfar ibn Abī Ṭālib,⁶⁵⁷ spunând: ‹Acestea sunt ispitele bărbaților. Pe Allah, câți oameni nobili nu au murit din pricina lor și câți oameni teferi nu au pierit!›

La ʿUthmān ibn ʿAffān a venit o sclavă, cu o plângere împotriva unui bărbat dintre Anṣār. ʿUthmān a întrebat-o: «Care este povestea ta?» Ea a răspuns: «O, conducător al credincioșilor, m-am îndrăgostit de nepotul său și nu încetez să-l urmăresc cu privirea.» Atunci ʿUthmān i-a spus bărbatului: «Fie i-o dăruiești nepotului tău, fie îți dau prețul ei din averea mea.» El a răspuns: «Te iau martor, o, conducător al credincioșilor, că este a lui.»⁶⁵⁸

Noi⁶⁵⁹ nu tăgăduim stricăciunea patimii care are drept țintă săvârșirea faptei rușinoase cu ființa iubită. Vorbim însă despre patima castă a bărbatului cu purtare aleasă, pe care religia, castitatea și noblețea sa îl opresc să strice, prin ceea ce este interzis, legătura sa cu Allah și legătura sa cu ființa iubită. Așa a fost iubirea înaintașilor nobili și a imamilor de seamă. Iată-l pe ʿUbayd Allāh ibn ʿAbd Allāh ibn ʿUtbah ibn Masʿūd, unul dintre cei șapte învățați ai dreptului:⁶⁶⁰ s-a îndrăgostit până când povestea sa a devenit cunoscută. Nu a fost mustrat, iar cel care îl învinuia a fost socotit nedrept.

Printre versurile sale sunt:⁶⁶¹

Ai ascuns iubirea până când ascunderea te-a vătămat; Oameni te-au mustrat, dar mustrarea lor este nedreaptă.

Dușmanii te-au dat de gol, iar înaintea lor Te dăduse de gol iubirea, dacă ascunderea ar mai fi folosit.

Ai ajuns precum al-Nahdī, când a murit de jale După Hind, ori ca unul pe care l-a sleit boala.⁶⁶²

Ai ocolit întâlnirea cu cel iubit de teama păcatului; Dar despărțirea de cel iubit este ea însăși păcatul!

Gustă-i acum depărtarea: susțineai că este Calea dreaptă; însă, vai, câte susțineri nu sunt mincinoase!

Iată-l și pe ʿUmar ibn ʿAbd al-ʿAzīz: este cunoscută iubirea sa pentru o sclavă a soției sale Fāṭimah, fiica lui ʿAbd al-Malik ibn Marwān.⁶⁶³ Era o sclavă de o frumusețe deosebită, iar el o admira. I-o cerea soției și dorea mult să i-o dăruiască, dar ea refuza. Sclava nu i-a ieșit din suflet lui ʿUmar. Când a devenit calif, Fāṭimah a poruncit ca sclava să fie pregătită; frumusețea și înfățișarea ei erau pilduitoare. Apoi a intrat la ʿUmar și a spus: «O, conducător al credincioșilor, o admirai pe sclava mea cutare și mi-ai cerut-o, dar eu te-am refuzat. Acum sunt bucuroasă să ți-o dau.» Când i-a spus aceasta, bucuria i s-a arătat pe chip și a spus: «Adu-mi-o grabnic!» Când i-a adus-o, admirația lui a sporit. I-a spus: «Dezbracă-ți hainele», iar ea a făcut-o. Apoi i-a spus: «Stai puțin! Spune-mi a cui ai fost și cum ai ajuns la Fāṭimah.» Ea a răspuns: «Al-Ḥajjāj i-a impus o sumă de bani unui dregător al său din Kūfah. Eram între sclavii acelui dregător; m-a luat și m-a trimis la ʿAbd al-Malik, care m-a dăruit Fāṭimei.» El a întrebat: «Ce s-a întâmplat cu acel dregător?» Ea a răspuns: «A murit.» El a întrebat: «A lăsat copii?» Ea a răspuns: «Da.» El a întrebat: «Cum o duc?» Ea a răspuns: «Rău.» Atunci a spus: «Strânge-ți hainele pe tine și mergi la locul tău.» Apoi i-a scris dregătorului său din Irak să-l trimită pe cutare, fiul lui cutare, prin poștă. Când acesta a sosit, i-a spus: «Înfățișează-mi tot ce i-a luat al-Ḥajjāj tatălui tău.» Nu i-a înfățișat nimic fără ca el să i-l dea înapoi. Apoi a poruncit să-i fie încredințată sclava și i-a spus: «Ferește-te de legătura cu ea: poate că tatăl tău a avut legături cu ea.» Tânărul a spus: «Este a ta, o, conducător al credincioșilor.» El a răspuns: «Nu am nevoie de ea.» Tânărul a spus: «Atunci cumpăr-o de la mine.» El a răspuns: «Atunci nu aș mai fi dintre cei care își opresc sufletul de la poftă.» Când tânărul s-a hotărât să plece cu ea, sclava a întrebat: «Unde este iubirea ta pentru mine, o, conducător al credincioșilor?» El a răspuns: «Este așa cum era; ba chiar a sporit!» Sclava nu i-a ieșit din suflet lui ʿUmar până când a murit, Allah să aibă milă de el.

Iată-l și pe Abū Bakr Muḥammad ibn Dāwūd al-Ẓāhirī, cunoscutul învățat în feluritele științe: drept, hadith, exegeză și literatură. Are opinii proprii în drept și este dintre marii învățați; iubirea sa este cunoscută.⁶⁶⁴

Nifṭawayh a spus: «Am intrat la el în boala în care a murit și l-am întrebat: ‹Cum te simți?› El a răspuns: ‹Iubirea pentru cel pe care îl știi mi-a adus starea pe care o vezi.› L-am întrebat: ‹Ce te oprește să te bucuri de el, de vreme ce poți?› El a răspuns: ‹Bucuria este de două feluri: privirea îngăduită și plăcerea interzisă. Privirea îngăduită mi-a adus ceea ce vezi.

De la plăcerea interzisă m-a oprit ceea ce mi-a relatat tatăl meu: ne-a relatat Suwayd ibn Saʿīd, ne-a relatat ʿAlī ibn Mushir, de la Abū Yaḥyā al-Qattāt, de la Mujāhid, de la Ibn ʿAbbās, care atribuie Profetului:

Cine iubește, ascunde, rămâne cast și rabdă, Allah îl iartă și îl primește în Rai.⁶⁶⁵

Apoi a recitat:

Privește vraja care curge în privirile sale Și negrul adânc din ochiul său liniștit.

Privește firele de păr de pe obrazul său, Ca niște furnici care se mișcă pe fildeș.

Apoi a recitat:

De ce îi tăgăduiesc negrul de pe obraji, Dar nu tăgăduiesc trandafirii de pe ramuri?

Dacă vina obrazului său sunt firele de păr răzlețe, Atunci vina ochilor sunt firele genelor.

I-am spus: ‹Ai respins analogia în drept, dar ai statornicit-o în poezie.› El a răspuns: ‹M-au îndemnat la aceasta puterea iubirii și stăpânirea sufletului.› Apoi a murit chiar în noaptea aceea.»⁶⁶⁶

Din pricina ființei iubite a alcătuit cartea Al-Zahrah. Printre cuvintele sale din ea sunt:⁶⁶⁷ «Cine pierde speranța în cel iubit și nu moare pe loc îl va uita. Căci prima spaimă a deznădejdii vine asupra inimii când nu este pregătită. A doua vine când prima spaimă i-a pregătit deja calea.»

S-a întâlnit cu Abū al-ʿAbbās ibn Surayj⁶⁶⁸ în adunarea vizirului Abū al-Ḥasan ʿAlī ibn ʿĪsā.⁶⁶⁹ Au dezbătut o chestiune de īlāʾ. Ibn Surayj i-a spus: «Te pricepi mai bine să spui: ‹Cui îi stăruie privirile i se înmulțesc părerile de rău›⁶⁷⁰ decât să vorbești despre drept!»

El a răspuns: Dacă așa este, eu spun:

Îmi desfăt ochiul în grădina frumuseților Și îmi opresc sufletul de la ceea ce este interzis.

Port din povara iubirii atât de mult, încât, De s-ar vărsa peste stânca tare, ar sfărâma-o.

Privirea mea dă glas tâlcului gândului meu; Dacă n-aș fura-o îndărăt, ar vorbi.

Am văzut că toți oamenii pretind iubirea, Dar nu văd o dragoste curată, fără cusur.»

Abū al-ʿAbbās ibn Surayj i-a spus: «Cu ce te fălești înaintea mea? Dacă aș voi, aș spune:

Un tovarăș cu glas dulce ca mierea, Pe care l-am lipsit noaptea de dulceața somnului,

Ținând la el, la frumusețea și vorbele sale, În vreme ce-mi desfătam privirea pe obrajii săi,

Până când s-a ivit stâlpul zorilor, Iar el a plecat cu pecetea Domnului său și cu nevinovăția sa.»

Abū Bakr a spus: «Vizirul să-i păstreze mărturisirea până când aduce doi martori că a plecat cu pecetea Domnului său și cu nevinovăția sa.»

Ibn Surayj a răspuns: «În aceasta îmi revine ceea ce îți revine și ție prin spusa:

Îmi desfăt ochiul în grădina frumuseților Și îmi opresc sufletul de la ceea ce este interzis.»

Vizirul a râs și a spus: «Ați adunat gingășia și istețimea.»

Abū Bakr al-Khaṭīb a pomenit aceasta în Tārīkh-ul său.⁶⁷¹

Într-o zi i-a venit o întrebare al cărei cuprins era:

O, Ibn Dāwūd, învățat al Irakului, Dă-ne o dezlegare despre ochii ucigători:

Poartă vreo vină pentru ceea ce au făcut Ori le este îngăduit sângele îndrăgostiților?

A scris de mâna sa răspunsul sub cele două versuri:

La mine este răspunsul întrebărilor îndrăgostiților; Ascultă-l de la unul cu inima rănită și plin de dor.

Întrebând despre iubire, m-ai răscolit Și ai făcut să curgă lacrimi care nu curgeau.

Dacă ființa iubită îl chinuiește pe îndrăgostit, Cel chinuit este cel mai fericit dintre îndrăgostiți.⁶⁷²

Autorul cărții Manāzil al-aḥbāb,⁶⁷³ Shihāb al-Dīn Maḥmūd ibn Salmān ibn Fahd, dregătorul cancelariei,⁶⁷⁴ a spus: «Am răspuns la cele două versuri în același metru, dându-i următoarea dezlegare celui care întreba:

Spune-i celui venit să întrebe despre privirile Care se joacă cu sângele îndrăgostiților:

Sabia nu poartă între oameni nicio vină Dacă își abate tăișul de la sângele vărsat.

Iar săbiile privirilor sunt și mai vrednice să fie Iertate pentru ce le-au făcut îndrăgostiților.

Oricine a fost ucis de ele este martir; De aceea piere de slăbiciune, dar rămâne.»

Asemănătoare este și o întrebare venită la shaykhul Abū al-Khaṭṭāb Maḥfūẓ ibn Aḥmad al-Kalwadhānī, conducătorul ḥanbaliților în vremea sa:⁶⁷⁵

Spune-i imamului Abū al-Khaṭṭāb: o întrebare A venit la tine și nimeni altul nu-i este potrivit.

Ce îi revine unui om care voia să se roage, dar, îndată Ce i s-a ivit în gând o frumusețe, s-a lăsat distras?

I-a răspuns sub întrebare:

Spune-i omului de litere venit cu o întrebare Care mi-a bucurat inima când am ascultat-o:

Cel pe care o fecioară frumoasă l-a ispitit, Abătându-l de la adorare, și care s-a întors tulburat de dor,

Dacă se pocăiește și își recuperează adorarea, Îndurarea lui Allah îl acoperă pe cel ce a păcătuit și s-a lăsat distras.⁶⁷⁶

ʿAbd Allāh ibn Maʿmar al-Qaysī⁶⁷⁷ a spus: «Într-un an am făcut pelerinajul, apoi am intrat în moscheea din Medina pentru a vizita mormântul Trimisului lui Allah ﷺ. Pe când stăteam într-o noapte între mormânt și amvon, am auzit un geamăt.

Am ascultat și iată că spunea:

Te-a întristat jelirea porumbeilor din arborii de sidr, Stârnindu-ți frământările pieptului?

Ori ți-a alungat somnul amintirea unei frumoase, Care ți-a dăruit gânduri obsedante?

O, noapte care te-ai prelungit peste un om bolnav, Ce se plânge de nesomn și de puțina răbdare!

L-ai lăsat pe cel ce iubește în arșița unui dor Aprins precum se aprind tăciunii.

Luna plină mărturisește că sunt îndrăgostit, Prins de iubirea uneia asemenea lunii pline.

Nu credeam că voi ajunge să mă pierd după ea, Până când am fost încercat, fără să fi știut.

Apoi glasul s-a oprit și nu am știut de unde venise. Iată însă că a reînceput să plângă și să geamă, apoi a recitat:

Te-a întristat o vedenie a Rayyei, venită în vizită, Când noaptea își purta cosițele negre și era întunecată?

Iubirea ți-a cuprins iar inima cu urmele ei, Iar vedenia venită în vizită ți-a răscolit ochiul.

Am chemat-o pe Rayyā, iar întunericul era Ca o mare în care se izbesc valuri învolburate.

Luna plină străbate cerul de parcă ar fi Un rege coborât de pe cal, iar stelele, oștirile sale.

Vezi constelația al-Jawzāʾ dansând în beznă, Ca iubitul cuprins de o beție vădită.

O, noapte, te-ai prelungit pentru un îndrăgostit Care nu are ajutor și sprijin decât dimineața!

Mi-a răspuns: mori de moartea ta și să știi Că iubirea este chiar înjosirea de față.

A spus: pornisem către el de când începuse versurile și, înainte să le încheie, eram lângă el. Am văzut un tânăr în floarea tinereții, căruia lacrimile îi săpaseră două șanțuri pe obraji. L-am salutat, iar el a spus: ‹Șezi. Cine ești?› Am răspuns: ‹ʿAbd Allāh ibn Maʿmar al-Qaysī.› A întrebat: ‹Ai vreo nevoie?› Am răspuns: ‹Da. Stăteam în Rawḍah și m-a tulburat glasul tău. Sufletul meu să-ți fie răscumpărare! Ce simți?› El a spus: ‹Sunt ʿUtbah ibn al-Ḥubāb ibn al-Mundhir ibn al-Jamūḥ al-Anṣārī.⁶⁷⁸ Într-o zi m-am dus dimineața la moscheea Al-Aḥzāb și m-am rugat acolo. Apoi m-am retras nu departe. Iată că au venit niște femei, legănându-se asemenea păsărilor qaṭā; în mijlocul lor era o tânără de o frumusețe minunată și o grație deplină. S-a oprit lângă mine și a spus: „O, ʿUtbah, ce spui despre legătura cu cineva care caută legătura cu tine?” Apoi m-a lăsat și a plecat. Nu am mai auzit nicio veste despre ea și nu i-am mai găsit urma. Rătăcesc tulburat dintr-un loc în altul.› Apoi a strigat și s-a prăbușit fără cunoștință.

Și-a revenit, cu obrajii de parcă ar fi fost vopsiți cu colorantul galben wars, apoi a început să spună:

Vă văd cu inima din ținuturi îndepărtate; Oare și voi mă vedeți cu inima, de departe?

Inima și ochiul meu tânjesc după voi; La voi este sufletul meu, iar la mine, amintirea voastră.

Nu gust dulceața vieții până când nu vă văd, Chiar de m-aș afla în Firdaws, în Grădina veșniciei.

I-am spus: ‹Fiul fratelui meu, pocăiește-te înaintea Domnului tău și cere iertare pentru păcatul tău, căci înainte îți stă groaza întâlnirii cu cele ce vin după moarte.›⁶⁷⁹ El a spus: ‹Nu voi uita până când nu se vor întoarce cei doi culegători de scoarță!›⁶⁸⁰ Am rămas cu el până când s-a ivit dimineața. Atunci am spus: ‹Să mergem la moscheea Al-Aḥzāb; poate Allah îți va înlătura necazul.› El a răspuns: ‹Nădăjduiesc aceasta, dacă voiește Allah, prin binecuvântarea venirii tale.›

Am mers până la moscheea Al-Aḥzāb și l-am auzit spunând:

O, oameni, ziua de miercuri Nu încetează să-mi stârnească tulburare după cumpătare!

O gazelă a ei nu încetează să mă neliniștească, Venind acoperită la chip la moscheea Al-Aḥzāb.

Le spune oamenilor că răsplata este ținta ei, Dar nu a venit căutând răsplata, cu nădejde în ea.

Dacă ar căuta răsplată, nu ar veni cu semeție, Îmbibată cu pulbere de mosc și împodobită cu vopsea.

Apoi am șezut până când am împlinit rugăciunea de la amiază. Iată că femeile au venit, dar tânăra nu era între ele. S-au oprit lângă el și i-au spus: ‹O, ʿUtbah, ce crezi despre cea care caută legătura cu tine și îți întristează sufletul?› El a întrebat: ‹Ce s-a întâmplat cu ea?› Au răspuns: ‹Tatăl ei a luat-o și a plecat cu ea spre ținutul Al-Samāwah.› Le-am întrebat despre tânără și mi-au spus: ‹Este Rayyā, fiica lui al-Ghiṭrīf al-Sulamī.› ʿUtbah și-a ridicat capul către ele și a spus:

Prieteni ai mei, Rayyā s-a grăbit să plece de dimineață, Iar caravana ei a pornit spre ținutul Al-Samāwah.

Prieteni ai mei, am ajuns să nu mai văd de plâns; Oare are altcineva un ochi pe care să-l împrumut?

I-am spus: ‹Am venit cu o avere mare, pe care vreau să o folosesc în sprijinul oamenilor care își păstrează cinstea. Pe Allah, o voi cheltui pentru tine până când vei fi mulțumit și încă mai mult! Să mergem la moscheea Anṣārilor.› Ne-am ridicat și am mers până am ajuns la o adunare a lor. I-am salutat, iar ei mi-au răspuns frumos. Am spus: ‹O, oameni ai adunării, ce spuneți despre ʿUtbah și tatăl său?› Au răspuns: ‹Sunt dintre fruntașii arabilor.› Am spus: ‹L-a lovit o nenorocire a iubirii și nu vă cer decât ajutor pentru a merge la Al-Samāwah.› Au răspuns: ‹Auzim și ascultăm.›

Am încălecat, iar oamenii au încălecat cu noi, până am ajuns la așezările Banū Sulaym. Al-Ghiṭrīf a fost înștiințat de venirea noastră și a ieșit grabnic să ne întâmpine, spunând: ‹Fiți întâmpinați cu cinste!› Am răspuns: ‹Allah să te întâmpine și pe tine cu bine! Suntem oaspeții tăi.› El a spus: ‹Ați venit la cel mai cinstit loc de găzduire.› A strigat: ‹O, sclavilor, găzduiți-i pe oameni!› Au fost așternute covorașe din piele și perne și au fost înjunghiate animalele pentru masă. Am spus: ‹Nu vom gusta mâncarea ta până nu ne împlinești cererea.› El a întrebat: ‹Care este cererea voastră?› Am răspuns: ‹O cerem pe prețuita ta fiică pentru ʿUtbah ibn al-Ḥubāb ibn al-Mundhir.› El a spus: ‹Cea pe care o cereți hotărăște pentru sine; voi intra să-i dau de veste.›

Apoi a intrat mânios la fiica sa. Ea l-a întrebat: ‹Tată, de ce văd mânie pe chipul tău?› El a răspuns: ‹Au venit Anṣārii să te ceară de la mine.› Ea a spus: ‹Fruntași nobili, pentru care Profetul ﷺ a cerut iertare. Pentru cine dintre ei mă cer?› El a răspuns: ‹Pentru ʿUtbah ibn al-Ḥubāb.› Ea a spus: ‹Pe Allah, am auzit despre acest ʿUtbah că își împlinește făgăduiala și ajunge la țintă când își pune ceva în gând.› El a spus: ‹Am jurat că nu te voi mărita niciodată cu el. A ajuns la mine o parte din povestea ta cu el.› Ea a răspuns: ‹Nu s-a întâmplat aceasta. Dar, de vreme ce ai jurat, Anṣārii nu trebuie refuzați în chip urât. Dă-le un răspuns frumos.› El a întrebat: ‹Cum anume?› Ea a spus: ‹Cere-le un dar nupțial mare, iar ei se vor întoarce fără să încuviințeze.› El a spus: ‹Ce bine ai grăit!›

Apoi a ieșit grabnic și a spus: ‹Tânăra tribului a încuviințat, dar eu doresc pentru ea un dar nupțial pe măsura sa. Cine îl va plăti?› ʿAbd Allāh ibn Maʿmar a răspuns: ‹Eu; spune cât voiești!› El a spus: ‹O mie de mithqāl de aur, o sută de veșminte cu dungi și cinci săculeți de ambră.› ʿAbd Allāh a spus: ‹Le vei avea. Ai încuviințat?› El a răspuns: ‹Da.› ʿAbd Allāh a spus: am trimis câțiva Anṣāri la Medina și au adus tot ce ceruse. Apoi am făcut ospățul și am rămas astfel câteva zile. Apoi el a spus: ‹Luați-vă tânăra și plecați cu bine.›

A așezat-o într-o litieră și a înzestrat-o cu treizeci de cămile încărcate cu lucruri și daruri. Ne-am luat rămas-bun de la el și am pornit. Când mai era între noi și Medina o singură etapă de drum, au ieșit înaintea noastră călăreți care voiau să ne prade; cred că erau din Sulaym. ʿUtbah ibn al-Ḥubāb a năvălit asupra lor, a ucis câțiva și i-a doborât pe alții. Apoi s-a întors cu o rană de suliță din care curgea sânge și a căzut la pământ. Ne-a venit în ajutor o ceată care i-a alungat pe călăreți. ʿUtbah își dăduse însă sufletul. Am strigat: ‹Vai, ʿUtbah!› Tânăra ne-a auzit, s-a aruncat de pe cămilă și a început să strige cu durere, recitând:

Mă silesc să rabd, nu fiindcă aș avea răbdare, Ci îmi amăgesc sufletul că te va urma.

Dacă sufletul meu ar fi fost drept, ar fi alergat Înaintea ta spre pieire, înaintea tuturor oamenilor.

După mine și după tine, nimeni nu mai este drept Cu un prieten și niciun suflet nu se potrivește altui suflet.

Apoi a suspinat și și-a dat sufletul. Le-am săpat un singur mormânt și i-am îngropat în el. M-am întors și am rămas șapte ani. Apoi m-am dus în Ḥijāz și am ajuns la Medina. Mi-am spus: pe Allah, voi merge la mormântul lui ʿUtbah ca să-l vizitez. Am venit la mormânt și iată că deasupra lui era un copac cu fâșii de pânză roșii și galbene. I-am întrebat pe cei ai locului: ‹Cum este numit acest copac?› Au răspuns: ‹Copacul celor doi miri!›»

Chiar dacă, pentru îngăduința în iubire împotriva asprimii, nu ar fi decât relatarea transmisă prin lanțuri bune — cea a lui Suwayd ibn Saʿīd, de la ʿAlī ibn Mushir, de la Abū Yaḥyā al-Qattāt, de la Mujāhid, de la Ibn ʿAbbās, care o atribuie Profetului:

Cine iubește, rămâne cast și ascunde, apoi moare, este martir⁶⁸¹

—, ar fi de ajuns.

Suwayd a transmis-o și de la Ibn Mushir, de la Hishām ibn ʿUrwah, de la tatăl său, de la ʿĀʾishah, atribuind-o Profetului.

Al-Khaṭīb a transmis-o de la al-Azharī, de la al-Muʿāfā ibn Zakariyyā, de la Quṭbah ibn al-Faḍl, de la Aḥmad ibn Masrūq, de la el.

Al-Zubayr ibn Bakkār a transmis-o de la ʿAbd al-ʿAzīz al-Mājishūn, de la ʿAbd al-ʿAzīz ibn Abī Ḥāzim, de la Ibn Abī Najīḥ, de la Mujāhid, de la Ibn ʿAbbās.

Iată-l și pe stăpânul celor dintâi și al celor de pe urmă, Trimisul Domnului lumilor: a privit-o pe Zaynab bint Jaḥsh și a spus: «Preaslăvit fie Cel care întoarce inimile!»⁶⁸² Ea era soția lui Zayd ibn Ḥārithah, fostul său sclav eliberat. Când acesta a voit să divorțeze de ea, i-a spus: «Teme-te de Allah și păstrează-ți soția.» Când a divorțat de ea, Allah, Preaslăvitul, a măritat-o cu Trimisul Său de deasupra celor șapte ceruri. El a fost Ocrotitorul ei și Cel care a dat-o în căsătorie Trimisului Său.

A încheiat legământul căsătoriei ei deasupra Tronului Său și i-a pogorât Trimisului:

Când îi spuneai celui pe care Allah l-a binecuvântat și pe care și tu l-ai binecuvântat: «Păstrează-ți soția și teme-te de Allah», ascundeai în sufletul tău ceea ce Allah avea să dezvăluie și te temeai de oameni, în vreme ce Allah este mai vrednic să te temi de El.

Iată-l și pe Dāwūd, profetul lui Allah: avea nouăzeci și nouă de soții, apoi a iubit acea femeie și s-a căsătorit cu ea, întregind astfel o sută!⁶⁸³

Al-Zuhrī a spus: «Întâia iubire în Islam a fost iubirea Profetului ﷺ pentru ʿĀʾishah.»⁶⁸⁴ Masrūq o numea «iubita Trimisului Domnului lumilor».⁶⁸⁵

Abū Qays, sclavul eliberat al lui ʿAbd Allāh ibn ʿAmr, a spus: «ʿAbd Allāh ibn ʿAmr m-a trimis la Umm Salamah să o întreb dacă Profetul ﷺ săruta în vreme ce postea. Ea a răspuns: ‹Nu.› El a spus: ‹ʿĀʾishah a spus că Profetul ﷺ o săruta când postea.› Umm Salamah a răspuns: ‹Când Profetul ﷺ o vedea pe ʿĀʾishah, nu se putea înfrâna de la ea.›»⁶⁸⁶

Saʿd ibn Ibrāhīm a pomenit de la ʿĀmir ibn Saʿd, de la tatăl său, că a spus: Ibrāhīm, prietenul apropiat al lui Allah, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, o vizita pe Hājar în fiecare zi, venind din Al-Shām pe Al-Burāq, din iubirea sa înflăcărată pentru ea și din puțina sa răbdare departe de ea.⁶⁸⁷

Al-Kharāʾiṭī⁶⁸⁸ a pomenit că ʿAbd Allāh ibn ʿUmar a cumpărat o sclavă bizantină și a iubit-o foarte mult. Într-o zi a căzut de pe o catârcă a sa. El a început să-i șteargă țărâna de pe chip, spunându-i că i-ar fi răscumpărare. Ea îi spunea deseori: «O, baṭrūn, ești qālūn», adică: «O, stăpânul meu, ești bun.» Apoi a fugit de la el, iar el a suferit mult pentru ea, spunând:

Credeam că sunt qālūn, dar ea a plecat; Astăzi știu că nu sunt qālūn.

Abū Muḥammad ibn Ḥazm a spus: «Mulți dintre califii drept călăuziți și imamii călăuziți au iubit.»⁶⁸⁹

Un bărbat i-a spus lui ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb: «O, conducător al credincioșilor, am văzut o femeie și m-am îndrăgostit de ea.» El a răspuns: «Acesta este un lucru pe care nu îl stăpânești.»⁶⁹⁰”

Răspunsul — iar izbânda este numai de la Allah — este că, vorbind despre această chestiune, trebuie deosebite ceea ce se întâmplă de ceea ce este îngăduit, folositorul de vătămător. Nu trebuie dată o judecată generală de osândire și respingere, nici de laudă și încuviințare.⁶⁹¹ Judecata ei se lămurește și starea ei se descoperă numai pomenind obiectul său. Altfel, iubirea în sine nu este nici lăudată, nici osândită. Vom arăta iubirea folositoare și pe cea vătămătoare, pe cea îngăduită și pe cea interzisă.

Să știi că iubirea cea mai folositoare fără îndoială, cea mai obligatorie, mai înaltă și mai măreață este iubirea Celui pe a Cărui iubire au fost plăsmuite inimile și pentru a Cărui adorare a fost creată făptura. Prin ea stau pământul și cerurile și pe ea au fost plăsmuite făpturile. Este taina mărturisirii că nu există alt dumnezeu vrednic de adorare în afară de Allah. Căci „dumnezeul” este Cel către care inimile se îndreaptă prin iubire, cinstire, preamărire, smerire și supunere și pe Care Îl adoră. Adorarea nu este dreaptă decât pentru El singur. „Adorarea” este iubirea deplină împreună cu supunerea și smerirea depline. Asocierea în această robie este dintre cele mai mari nedreptăți, pe care Allah nu le iartă. Allah Preaînalt este iubit pentru Sine Însuși în toate privințele, iar tot ce este în afara Lui este iubit numai ca urmare a iubirii pentru El.

Datoria de a-L iubi pe Preaslăvitul o arată toate Cărțile Sale pogorâte, chemarea tuturor trimișilor Săi, firea cu care Și-a plăsmuit robii, rațiunea cu care i-a înzestrat și binefacerile cu care i-a copleșit. Inimile sunt plăsmuite să-l iubească pe cel care le face bine și le dăruiește.

Cum este atunci cu Cel de la care vine tot binele și de la Care singur, fără asociat, vine orice binefacere a tuturor făpturilor, după cum a spus Preaînaltul:

Orice binefacere aveți este de la Allah. Apoi, când vă atinge răul, către El strigați după ajutor?

O arată și ceea ce le-a făcut cunoscut robilor Săi despre Sine prin Numele Sale cele mai frumoase și Însușirile Sale cele mai înalte, precum și ceea ce semnele lucrărilor Sale arată despre desăvârșirea Sa, nemărginita Sa slavă și măreția Sa.

Iubirea are două imbolduri: frumusețea și binefacerea.⁶⁹² Domnul Preaînalt are desăvârșirea lor absolută: El este Frumos și iubește frumusețea. Ba toată frumusețea Îi aparține și toată binefacerea vine de la El. Nimeni în afara Lui nu merită să fie iubit pentru sine în toate privințele.

Preaînaltul a spus:

Spune: «Dacă Îl iubiți pe Allah, urmați-mă, iar Allah vă va iubi.»

Preaînaltul a spus:

O, voi cei care credeți, dacă vreunul dintre voi se leapădă de religia sa, Allah va aduce un neam pe care îl iubește și care Îl iubește, smerit față de credincioși și puternic față de necredincioși, care luptă pe calea lui Allah și nu se teme de mustrarea niciunui mustrător. Acesta este harul lui Allah, pe care îl dă cui voiește. Allah este Larg Dăruitor, Atoateștiutor. Ocrotitorul vostru este numai Allah, Trimisul Său și cei care cred, care împlinesc rugăciunea și dau zakāh, plecându-se în rugăciune. Iar cei care Îl iau drept Ocrotitor pe Allah, pe Trimisul Său și pe cei care cred — oastea lui Allah este cea biruitoare.

Temelia legăturii de ocrotire este iubirea; nu există o asemenea legătură fără iubire, așa cum temelia dușmăniei este ura. Allah este Ocrotitorul celor care cred, iar ei sunt apropiații Lui. Ei Îi sunt apropiați prin iubirea lor pentru El, iar El îi ocrotește prin iubirea Sa pentru ei. Allah Își ocrotește robul potrivit iubirii Sale pentru el.

De aceea, Preaslăvitul i-a mustrat pe cei care și-au luat ocrotitori în afara Lui, spre deosebire de cel care se aliază cu apropiații Lui. Acesta nu i-a luat în afara Lui, ci legătura sa cu ei întregește legătura sa cu El.

I-a mustrat pe cei care au pus pe altcineva pe aceeași treaptă cu El în iubire. A vestit că cine face aceasta și-a luat în afara Lui semeni, pe care îi iubește precum pe Allah, pe când cei care cred Îl iubesc mai mult pe Allah.

A vestit despre cei care I-au făcut semeni în iubire că le vor spune în Foc celor adorați de ei:

Pe Allah, am fost într-o rătăcire vădită, când vă puneam pe aceeași treaptă cu Domnul lumilor.

Cu această afirmare a unicității în iubire, Allah, Preaslăvitul, Și-a trimis toți trimișii și Și-a pogorât toate Cărțile. Chemarea trimișilor, de la întâiul până la ultimul, a fost de acord asupra ei. Pentru ea a creat cerurile, pământul, Raiul și Focul. A făcut Raiul pentru oamenii ei, iar Focul pentru cei care Îi fac asociați în ea.

Profetul ﷺ a jurat că

un rob nu crede până când el nu-i este mai drag decât copilul său, părintele său și toți oamenii.⁵⁹⁷

Cum este atunci cu iubirea Domnului, măreață fie slava Sa?

I-a spus lui ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb:

Nu, până când nu îți voi fi mai drag decât propria ta ființă.⁵⁹⁸

Adică: nu crezi până când iubirea ta pentru mine nu ajunge la această treaptă.

Dacă Profetul ﷺ are asupra noastră un drept mai mare decât propria noastră ființă în iubire și în urmările ei, nu are oare Domnul — măreață fie slava Sa, sfinte fie Numele Sale, binecuvântat fie Numele Său, înaltă fie măreția Sa și nu există alt dumnezeu vrednic de adorare în afara Lui — un drept mai mare asupra celor care Îl iubesc și asupra robilor Săi decât ei înșiși?

Tot ceea ce vine de la El către robul Său credincios îl cheamă să-L iubească, fie că robului îi place, fie că îi displace. Dăruirea și oprirea Sa, sănătatea și încercarea pe care le dă, strâmtorarea și lărgirea, dreptatea și harul Său, moartea și viața pe care le dă, blândețea și bunătatea Sa, îndurarea și binefacerea Sa, acoperirea și iertarea Sa, îngăduința și răbdarea Sa cu robul, răspunsul la ruga lui, înlăturarea necazului său, ajutorul dat în strâmtorare și izbăvirea de suferință — fără ca El să aibă vreo nevoie de rob, ci fiind cu totul lipsit de nevoie față de acesta din toate privințele —, toate acestea cheamă inimile la adorarea și iubirea Lui.

Ba faptul că îi dă robului puterea de a-I fi neascultător, că îl ajută și îl acoperă până când își împlinește dorința de neascultare, că îl păzește și îl ocrotește în vreme ce își împlinește sub ochii Săi dorința de a-I fi neascultător, folosindu-se pentru aceasta de binefacerile Sale, este dintre cele mai puternice imbolduri spre iubirea Lui.

Dacă o făptură ar face pentru alta cel mai mic dintre aceste lucruri, aceasta nu și-ar putea opri inima de la iubirea sa. Cum să nu-L iubească atunci robul, cu toată inima și cu toate mădularele, pe Cel care îi face bine neîncetat, la fiecare răsuflare, în ciuda răului său? Binele Lui coboară către rob, iar răul robului urcă spre El. Îi câștigă iubirea prin binefacerile Sale, deși nu are nevoie de el; robul Îi stârnește ura prin păcate, deși are nevoie de El.⁶⁹³ Nici binefacerea, bunătatea și darurile Sale nu-l opresc pe rob de la neascultare, nici neascultarea și josnicia robului nu întrerup binefacerea Domnului său către el!

Cea mai mare josnicie este, așadar, ca inimile să nu-L iubească pe Cel a Cărui purtare este aceasta și să se agațe de iubirea altcuiva!

De asemenea, oricine dintre făpturi pe care îl iubești și care te iubește te voiește pentru sine și pentru ceea ce urmărește să obțină de la tine.

Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, te voiește pentru tine, după cum se află într-o relatare atribuită cuvintelor divine:

Robul Meu, fiecare te voiește pentru sine, iar Eu te voiesc pentru tine.⁶⁹⁴

Cum să nu se rușineze robul că Domnul său este față de el în această stare, iar el se întoarce de la El, ocupat cu iubirea altuia, având inima copleșită de iubirea altcuiva?

De asemenea, oricine dintre făpturi cu care ai de-a face nu ar avea de-a face cu tine dacă nu ar câștiga de pe urma ta. Negreșit are un fel de câștig. Domnul Preaînalt are de-a face cu tine pentru ca tu să dobândești de la El cel mai mare și mai înalt câștig. Un dirham este răsplătit cu zece asemenea lui, până la șapte sute de ori și încă de multe ori mai mult. O faptă rea este socotită una singură și este lucrul cel mai grabnic de șters.

De asemenea, Preaslăvitul te-a creat pentru Sine și a creat toate lucrurile pentru tine, în această lume și în Viața de Apoi. Cine este atunci mai vrednic decât El să-ți dai toată silința în iubirea pentru El și să te străduiești pentru mulțumirea Sa?

De asemenea, cele pe care le ceri — ba toate cele pe care le cer toate făpturile — se află la El. El este Cel mai darnic dintre cei darnici și Cel mai generos dintre cei generoși. I-a dăruit robului, înainte să-I ceară, mai mult decât nădăjduia. Prețuiește fapta puțină și o sporește, iartă multele greșeli și le șterge.

Îi cer cei din ceruri și de pe pământ; în fiecare zi El împlinește o lucrare.

Ascultarea unuia nu-L împiedică să-l asculte pe altul, mulțimea cererilor nu-L încurcă și stăruința celor care stăruie nu-L supără. Dimpotrivă, îi iubește pe cei care stăruie în rugă. Iubește să I se ceară și Se mânie când nu I se cere. Are sfială față de robul Său atunci când robul nu are sfială față de El. Îl acoperă când nu se acoperă singur și Se îndură de el când nu se îndură de sine. Prin binefacerile, bunătatea și darurile Sale l-a chemat la cinstirea și mulțumirea Sa, dar robul a refuzat. Și-a trimis trimișii să-l caute și i-a trimis prin ei legământul Său.

Apoi Preaslăvitul a coborât El Însuși către el și a spus:

Cine Îmi cere, ca să-i dau? Cine Îmi cere iertare, ca să-l iert?³²⁵

Te chem la apropiere, dar refuzi; Îmi trimit trimisul să te caute.

Cobor Eu Însumi către tine Și te găsesc între cei adormiți!

Cum să nu-L iubească inimile pe Cel care singur aduce binele, singur înlătură răul și singur răspunde rugilor? Cine altul decât El îndreaptă poticnirile, iartă păcatele, acoperă rușinile, înlătură necazurile, îi ajută pe cei strâmtorați și împlinește cererile?

El este

Cel mai vrednic să fie pomenit, Cel mai vrednic să I se mulțumească, Cel mai vrednic să fie adorat, Cel mai vrednic să fie lăudat, Cel mai grabnic ajutor pentru cel care Îl caută, Cel mai blând Stăpân, Cel mai darnic dintre cei cărora li se cere, Cel mai larg în dăruire, Cel mai îndurător dintre cei de la care se caută îndurare și Cel mai generos dintre cei către care se vine,⁶⁹⁵

Cel mai puternic adăpost și Cel mai îndestulător pentru cel care se încrede în El. Este mai îndurător cu robul Său decât mama cu pruncul ei⁶⁹⁶ și Se bucură de pocăința celui care se pocăiește mai mult decât cel care și-a pierdut animalul de călărie, cu hrana și băutura pe el, într-un ținut al pieirii, apoi îl regăsește după ce pierduse orice speranță de viață.⁶⁹⁷

El este Stăpânul fără asociat și Unicul fără seamăn. Totul va pieri în afară de Fața Sa. Nu I se va da ascultare decât cu îngăduința Sa și nu I se va fi neascultător decât cu știința Sa. Este ascultat și prețuiește aceasta, iar prin călăuzirea și binefacerea Sa I s-a dat ascultare. I se face neascultare și El iartă și trece cu vederea, deși dreptul Său a fost nesocotit.

El este Martorul cel mai apropiat și Păzitorul cel mai măreț, Cel mai credincios legământului și Cel mai drept Împărțitor al dreptății. Sufletele sunt sub puterea Sa; a prins șuvițele frunților, a scris urmele faptelor și a însemnat sorocurile. Inimile I se deschid, taina este pentru El vădită, iar nevăzutul Îi este descoperit. Fiecare Îi cere ajutor în strâmtorare.⁶⁹⁵

Chipurile se pleacă înaintea luminii Feței Sale, iar inimile nu pot cuprinde esența Sa. Firea înnăscută și toate dovezile arată că este cu neputință să aibă egal sau asemănător. Întunericurile se luminează de lumina Feței Sale, pământul și cerurile sunt luminate de ea și toate făpturile își află buna rânduială prin ea.

El nu doarme și nu I se cuvine să doarmă. Coboară balanța și o ridică. Fapta nopții este ridicată la El înaintea zilei și fapta zilei, înaintea nopții. Vălul Său este lumina. Dacă l-ar înlătura, strălucirile Feței Sale ar arde tot ceea ce cuprinde privirea Sa din făpturile Sale.⁶⁹⁸

Cel care își dă iubirea altcuiva decât Lui nu a câștigat Nicio răsplată în schimb, chiar de ar stăpâni întreaga existență.

Desăvârșirea iubirii și a bucuriei

Aici este un lucru măreț, de care omul înțelept trebuie să se îngrijească: desăvârșirea plăcerii, a bucuriei și a veseliei, desfătarea inimii și încântarea sufletului țin de două lucruri.

Primul: desăvârșirea și frumusețea celui iubit în sine, precum și faptul că el este mai vrednic decât oricine altcineva să i se dea întâietate în iubire.

Al doilea: desăvârșirea iubirii pentru el, dăruirea întregii silințe în a-l iubi și punerea apropierii și ajungerii la el înaintea oricărui lucru.

Orice om cu judecată știe că plăcerea dobândirii celui iubit este pe măsura puterii iubirii. Cu cât iubirea este mai puternică, cu atât plăcerea celui care iubește este mai deplină. Plăcerea celui foarte însetat când ajunge la apă limpede, a celui foarte flămând când mănâncă hrană gustoasă și a altora asemenea lor este pe măsura dorului, a puterii dorinței și a iubirii lor.

Când se cunoaște aceasta, se știe că plăcerea, veselia și bucuria sunt căutate pentru ele însele; ba sunt ținta oricărei ființe vii. Deși plăcerea este căutată pentru sine, ea este osândită când aduce după ea o durere mai mare ori împiedică o plăcere mai bună și mai măreață. Cum este atunci când aduce cele mai mari păreri de rău și face să se piardă cele mai mari plăceri și bucurii? Este lăudată când ajută la o plăcere măreață, veșnică și statornică, fără tulburare ori necaz în vreun fel: plăcerea Vieții de Apoi, desfătarea ei și viața ei bună.

Preaînaltul a spus:

Voi însă dați întâietate vieții lumești, în vreme ce Viața de Apoi este mai bună și mai dăinuitoare.

Vrăjitorii i-au spus lui Faraon, după ce au crezut:

Hotărăște ceea ce ai de hotărât! Tu hotărăști numai în această viață lumească. Noi am crezut în Domnul nostru, ca să ne ierte greșelile și vrăjitoria la care ne-ai silit. Allah este mai bun și mai dăinuitor.

Allah, Preaslăvitul, a creat făpturile pentru a le dărui această plăcere veșnică în Lăcașul veșniciei. Lumea aceasta este trecătoare, iar plăcerile ei nu sunt niciodată curate și nici nu dăinuie. În Viața de Apoi, dimpotrivă, plăcerile sunt veșnice, iar desfătarea este curată de orice tulburare și durere. Acolo este ceea ce doresc sufletele și ceea ce încântă ochii, împreună cu rămânerea veșnică. Niciun suflet nu știe ce bucurii ale ochilor a ascuns Allah acolo pentru robii Săi. Ba acolo este ceea ce niciun ochi nu a văzut, nicio ureche nu a auzit și niciunei inimi omenești nu i-a trecut prin gând.

Acesta este înțelesul urmărit de cel care își sfătuia neamul, spunând:

O, neamul meu, urmați-mă și vă voi călăuzi pe calea cea dreaptă! O, neamul meu, această viață lumească este numai o desfătare trecătoare, iar Viața de Apoi este Lăcașul statorniciei.

I-a înștiințat că lumea aceasta este un bun de care se folosește omul pentru a ajunge la altceva, iar Viața de Apoi este lăcașul statornic.

Când se cunoaște că plăcerile și desfătarea lumii sunt bunuri trecătoare și mijloace către plăcerile Vieții de Apoi și că pentru aceasta au fost create lumea și plăcerile ei, atunci orice plăcere care ajută la plăcerea Vieții de Apoi și duce la ea nu este osândită când este gustată. Dimpotrivă, este lăudată pe măsura a ceea ce aduce spre plăcerea Vieții de Apoi.

Când se cunoaște aceasta, cea mai mare desfătare și plăcere a Vieții de Apoi este privirea către Fața Domnului, măreață fie slava Sa, auzirea cuvintelor Sale de la El și apropierea de El, după cum este statornicit în culegerea autentică, în relatarea despre vedere:

Pe Allah, nu le-a dăruit nimic mai drag decât privirea către El.⁶⁹⁹

În altă relatare:

Când li Se arată și Îl văd, uită desfătarea în care se află.⁷⁰⁰

În culegerea lui al-Nasāʾī și în Musnad-ul imamului Aḥmad se află relatarea lui ʿAmmār ibn Yāsir, de la Profet ﷺ, despre ruga sa:

Îți cer plăcerea privirii către Fața Ta și dorul întâlnirii cu Tine.⁵⁵⁶

În Kitāb al-Sunnah al lui ʿAbd Allāh, fiul imamului Aḥmad,⁷⁰¹ se află o relatare atribuită Profetului:

În Ziua Învierii, oamenii vor fi de parcă nu ar fi auzit Coranul: când îl aud de la Cel Milostiv, este ca și când nu l-ar fi auzit înainte.

Când se cunoaște aceasta, cea mai mare dintre pricinile prin care se dobândește această plăcere este cea mai mare dintre plăcerile acestei lumi: plăcerea de a-L cunoaște și a-L iubi pe Preaslăvitul. Aceasta este grădina lumii și înalta ei desfătare, iar plăcerile ei trecătoare sunt față de ea ca un strop de salivă într-o mare. Sufletul, inima și trupul au fost create numai pentru aceasta. Ceea ce este mai bun în lume este cunoașterea și iubirea Lui, iar ceea ce este mai plăcut în Rai este vederea și contemplarea Lui. Iubirea și cunoașterea Lui sunt bucuria ochilor, plăcerea sufletelor, încântarea inimilor, desfătarea și veselia lumii. Ba plăcerile lumii care îl despart pe om de aceasta se prefac în dureri și chin, iar el rămâne într-o viață strâmtorată. Viața bună nu este decât prin Allah.

Unul dintre cei care iubeau avea unele clipe în care spunea: „Dacă oamenii Raiului sunt într-o stare ca aceasta, atunci au, cu adevărat, o viață bună!”²⁹³

Altul spunea: „Dacă regii ar ști starea în care ne aflăm, s-ar lupta cu noi cu săbiile pentru ea.”²⁹⁵

Dacă cel cuprins de o iubire neîntemeiată, care îi chinuie inima, spune despre starea sa:

Oamenii nu sunt decât îndrăgostiții plini de iubire; Nu este bine în cel care nu iubește și nu se îndrăgostește,⁷⁰²

iar altul spune:⁷⁰³

Vai de lume atunci când Omul ei nu iubește și nu este iubit!

iar altul spune:

Nu este bine în lume, nici în desfătarea ei, Când ești singur, neînsoțit și neîndrăgostit,⁷⁰⁴

iar altul spune:

Află-ți liniștea lângă cineva a cărui iubire te desfată; Timpul a trecut, iar tu ești tot singur,⁷⁰⁵

iar altul spune:

Cei ce iubesc se plâng de ardoarea iubirii; de-aș putea Să port eu singur tot ceea ce îndură ei!

Atunci, inima mea ar avea întreaga dulceață a iubirii, Pe care niciun îndrăgostit n-ar fi întâlnit-o înainte ori după mine.⁵⁵³

cum este atunci cu iubirea care este viața inimilor și hrana sufletelor? Inima nu are plăcere, desfătare, izbândă ori viață decât prin ea. Dacă o pierde, durerea îi este mai mare decât durerea ochiului care își pierde lumina, a urechii care își pierde auzul, a nasului care își pierde mirosul și a limbii care își pierde vorbirea. Ba stricarea inimii lipsite de iubirea Celui care a plăsmuit-o și a creat-o, Dumnezeul ei adevărat, este mai mare decât stricarea trupului lipsit de suflet. Acesta este un lucru pe care nu îl crede decât cel care are viață în el. „O rană nu-i pricinuiește durere unui mort!”²²³

Ceea ce se urmărește este că cea mai mare plăcere a lumii este pricina care duce la cea mai mare plăcere a Vieții de Apoi.

Plăcerile lumii sunt de trei feluri.

Cea mai mare și mai deplină este cea care duce la plăcerea Vieții de Apoi. Omul este răsplătit pentru ea cu cea mai deplină răsplată. De aceea, credinciosul este răsplătit pentru mâncarea, băutura, îmbrăcămintea și legătura sa conjugală prin care caută Fața lui Allah, precum și pentru alinarea mâniei sale prin biruirea dușmanului lui Allah și al său. Cum este atunci cu plăcerea credinței sale, a cunoașterii lui Allah și a iubirii pentru El, a dorului întâlnirii cu El și a nădejdii de a-I vedea Fața cea Nobilă în Grădinile desfătării?

Al doilea fel este plăcerea care împiedică plăcerea Vieții de Apoi și aduce după ea dureri mai mari.

Așa este plăcerea celor care și-au luat idoli în afara lui Allah, ca legătură de iubire între ei în viața lumească, iubindu-i precum pe Allah și bucurându-se unii de alții, după cum vor spune în Viața de Apoi, când Îl vor întâlni pe Domnul lor:

„Domnul nostru, ne-am folosit unii de alții și am ajuns la sorocul pe care ni l-ai hotărât.” El va spune: „Focul este sălașul vostru; în el veți rămâne veșnic, afară de ceea ce voiește Allah. Domnul tău este Înțelept, Atoateștiutor. Astfel îi punem pe unii dintre cei nedrepți în stăpânirea altora, pentru ceea ce agoniseau.”

Așa este și plăcerea celor care săvârșesc fapte rușinoase, nedreptate, asuprire pe pământ și înălțare fără drept.

Aceste plăceri sunt, în realitate, o atragere treptată a lor de către Allah, ca prin ele să-i facă să guste cele mai mari dureri și să-i lipsească de cele mai depline plăceri. Sunt asemenea celui care îi pune altuia înainte o hrană gustoasă, dar otrăvită, atrăgându-l prin ea către pieire.

Preaînaltul a spus:

Îi vom atrage treptat de unde nu știu și le voi da răgaz. Planul Meu este, cu adevărat, puternic.

Unul dintre înaintași a spus, tâlcuind aceasta: „Ori de câte ori săvârșesc un păcat nou, le dăm o binefacere nouă.”⁷⁰⁶

Până când, bucurându-se de cele ce le fuseseră date, i-am luat pe neașteptate și iată-i deznădăjduiți! Neamul celor nedrepți a fost atunci nimicit până la ultimul. Laudă lui Allah, Domnul lumilor!

Preaînaltul a spus despre cei cuprinși de aceste plăceri:

Oare socotesc că, prin averile și fiii cu care îi înzestrăm, Ne grăbim să le dăm cele bune? Dimpotrivă, ei nu simt.

A spus despre ei:

Să nu te uimească averile și copiii lor. Allah voiește numai să-i chinuie prin ele în viața lumească și să li se stingă sufletele în vreme ce sunt necredincioși.

Aceste plăceri se prefac în cele din urmă în dureri dintre cele mai mari, după cum s-a spus:

Dorințe ce în viață le fuseseră dulci La înviere li s-au făcut chin.⁵²⁹

Al treilea fel este plăcerea care nu aduce după ea, în Lăcașul statorniciei, nici plăcere, nici durere și nu împiedică temelia plăcerii acelui lăcaș, chiar dacă îi împiedică desăvârșirea. Aceasta este plăcerea îngăduită, care nu este folosită ca ajutor spre plăcerea Vieții de Apoi. Timpul ei este scurt, desfătarea sufletului prin ea nu are însemnătate și, negreșit, ea îl ține ocupat departe de ceva mai bun și mai folositor.

La acest fel s-a referit Profetul ﷺ când a spus:

Orice distracție cu care se îndeletnicește omul este deșartă, în afară de trasul cu arcul său, dresarea calului său și joaca sa cu soția, căci acestea sunt dintre cele adevărate.⁷⁰⁷

Ceea ce ajută la plăcerea căutată pentru sine este adevărat, iar ceea ce nu ajută la ea este deșert.⁷⁰⁸

Iubirea aparte pentru Allah și Trimisul Său

Această iubire nu este respinsă și nici osândită. Dimpotrivă, este cel mai vrednic de laudă fel de iubire. Tot astfel este iubirea pentru Trimisul lui Allah ﷺ. Ne referim la iubirea aparte, care ține inima celui care iubește, gândul și pomenirea sa îndreptate către cel iubit. Altfel, fiecare musulman are în inimă iubire pentru Allah și Trimisul Său și nu intră în Islam decât prin ea. Oamenii se deosebesc în treptele acestei iubiri prin deosebiri pe care numai Allah le poate cuprinde. Câtă deosebire este între iubirea celor doi prieteni apropiați ai lui Allah și iubirea celorlalți!

Această iubire este cea care rafinează sufletul, ușurează poverile îndatoririlor, îl face darnic pe zgârcit și curajos pe laș, limpezește mintea, deprinde sufletul și face viața bună cu adevărat — nu iubirea chipurilor interzise.

Când tainele vor fi încercate în Ziua Întâlnirii, taina celui cuprins de ea va fi dintre cele mai bune taine ale robilor, după cum s-a spus:

Vă va rămâne în adâncul inimii și al pieptului O taină de iubire, în ziua când tainele vor fi încercate.⁷⁰⁹

Această iubire luminează chipul, lărgește pieptul și învie inima.

Tot astfel este iubirea cuvintelor lui Allah, căci ea este un semn al iubirii lui Allah. Dacă vrei să știi câtă iubire de Allah este în tine ori în altul, privește iubirea Coranului din inima ta și vezi dacă plăcerea cu care îl asculți este mai mare decât plăcerea celor ce ascultă instrumente de distracție și cântare care îi încântă.

Se știe că pentru cel care iubește pe cineva, cuvintele și vorbele sale sunt lucrul cel mai drag, după cum s-a spus:

Dacă pretinzi că Mă iubești, De ce te-ai depărtat de Cartea Mea?

Nu ai cugetat la dulceața Cuvintelor Mele care se află în ea?⁷¹⁰

ʿUthmān ibn ʿAffān, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Dacă inimile noastre ar fi curate, nu s-ar sătura de cuvintele lui Allah.”⁷¹¹

Cum s-ar sătura cel care iubește de cuvintele Celui iubit, când acestea sunt ținta dorinței sale? Într-o zi, Profetul ﷺ i-a spus lui ʿAbd Allāh ibn Masʿūd: „Recită-mi!” El a întrebat: „Să-ți recit ție, când ție ți-a fost pogorât?” El a răspuns:

Îmi place să-l aud de la altul.

A început să recite sūrah Al-Nisāʾ. Când a ajuns la spusa:

Cum va fi când vom aduce din fiecare neam un martor și te vom aduce pe tine martor împotriva acestora?,

a spus: „De ajuns!” El și-a ridicat capul și iată că ochii Trimisului lui Allah ﷺ curgeau de lacrimi.⁷¹²

Când companionii se adunau și Abū Mūsā era între ei, spuneau: „O, Abū Mūsā, amintește-ne de Domnul nostru!” El recita, iar ei ascultau.⁷¹³

Cei care iubesc Coranul au o trăire, un gust, o plăcere, o dulceață și o bucurie de multe ori mai mari decât cei care iubesc ascultarea diavolească.

Dacă vezi un om al cărui gust, trăire, încântare și beție sunt în ascultarea versurilor, nu a versetelor, și în ascultarea melodiilor, nu a Coranului, fiind așa cum s-a spus:

Ți se recită Coranul întreg, Iar tu stai nemișcat ca piatra;

Dar când ți se cântă un vers, Te legeni ca omul beat,

aceasta este una dintre cele mai puternice dovezi că inima sa este goală de iubirea lui Allah și a cuvintelor Sale și este legată de iubirea ascultării diavolului. Iar cel amăgit crede că se află pe ceva temeinic!

În iubirea lui Allah, a cuvintelor Sale și a Trimisului Său se află de multe ori mai multe foloase și binefaceri decât cele pomenite de cel care întreabă drept foloase și binefaceri ale patimii. Ba, în adevăr, nicio iubire nu este mai folositoare. Orice altă iubire este deșartă dacă nu ajută la aceasta și nu stârnește în cel care iubește dorul către ea.

Iubirea femeilor și căsătoria

Cât despre iubirea femeilor, cel care iubește nu este învinuit pentru ea; dimpotrivă, aceasta ține de desăvârșirea sa.

Allah, Preaslăvitul, le-a amintit robilor Săi această binefacere, spunând:

Printre semnele Sale este că v-a creat din voi înșivă soții, ca să vă aflați liniștea lângă ele, și a pus între voi iubire și îndurare. În aceasta sunt semne pentru oameni care cugetă.

A făcut femeia loc de liniște pentru bărbat, lângă care inima sa se liniștește, și a pus între ei iubire curată: afecțiunea însoțită de îndurare.

Preaînaltul a spus, după ce a pomenit femeile care ne-au fost îngăduite și cele care ne-au fost oprite:

Allah voiește să vă lămurească și să vă călăuzească pe căile celor dinaintea voastră și să primească pocăința voastră. Allah este Atoateștiutor, Înțelept. Allah voiește să primească pocăința voastră, iar cei care urmează poftele voiesc să vă abateți mult. Allah voiește să vă ușureze, căci omul a fost creat slab.

Sufyān al-Thawrī a pomenit în Tafsīr-ul său, de la Ibn Ṭāwūs, de la tatăl său, că a spus: „Când privește femeile, nu rabdă.”⁷¹⁴

În culegerea autentică, în relatarea lui Jābir despre Profet ﷺ, se află că a văzut o femeie, apoi a venit la Zaynab, și-a împlinit nevoia cu ea și a spus:

Femeia vine sub chip de diavol și se depărtează sub chip de diavol. Dacă unul dintre voi vede o femeie și aceasta îi place, să meargă la soția sa, căci aceasta îndepărtează ceea ce are în suflet.⁷¹⁵

Această relatare cuprinde mai multe foloase.

Printre ele este îndrumarea de a te mângâia de lipsa lucrului dorit prin ceva de același fel, așa cum o hrană ține locul alteia și un veșmânt, locul altuia.

Printre ele este porunca de a trata atracția față de o femeie, care naște dorința pentru ea, prin cel mai folositor leac: împlinirea dorinței cu soția. Aceasta îi micșorează dorința pentru acea femeie.

Tot astfel i-a îndrumat pe cei doi care se iubesc către căsătorie, după cum se află în Sunan Ibn Mājah,⁷¹⁶ într-o relatare atribuită Profetului:

Pentru doi care se iubesc nu s-a văzut nimic asemenea căsătoriei.

Căsătoria cu ființa iubită este leacul patimii, pe care Allah l-a rânduit ca leac prin Legea Sa și hotărârea Sa. Prin el s-a tratat Dāwūd, pacea și binecuvântarea fie asupra sa. Profetul lui Allah nu a săvârșit ceva interzis; numai s-a căsătorit cu femeia și a adăugat-o soțiilor sale din iubire pentru ea. Pocăința sa a fost pe măsura locului său înaintea lui Allah și a înălțimii rangului său. Nu ni se cuvine să adăugăm mai mult la aceasta.⁷¹⁷

Cât despre întâmplarea lui Zaynab bint Jaḥsh, Zayd se hotărâse să divorțeze de ea, iar ea nu se potrivea cu el. Îl întreba pe Profet ﷺ despre despărțirea de ea, iar el îi poruncea să o păstreze. Trimisul lui Allah ﷺ a înțeles că Zayd se va despărți negreșit de ea. A ascuns în sufletul său că se va căsători cu ea după despărțirea lui Zayd și s-a temut de vorbele oamenilor, că Trimisul lui Allah ﷺ s-a căsătorit cu soția fiului său, fiindcă îl înfiase pe Zayd înainte de profeție. Domnul Preaînalt voia să rânduiască o lege generală, folositoare robilor Săi. Când Zayd a divorțat de ea și i s-a încheiat perioada de așteptare, l-a trimis la ea ca să o ceară în căsătorie pentru sine. Zayd a venit și s-a întors cu spatele spre ușă, cuprins de mare respect pentru ea de când Trimisul lui Allah ﷺ o pomenise. A strigat-o din spatele ușii: „O, Zaynab, Trimisul lui Allah ﷺ te cere în căsătorie!” Ea a răspuns: „Nu voi face nimic până nu voi cere sfatul Domnului meu.” S-a ridicat spre locul ei de rugăciune și s-a rugat. Allah, Cel Atotputernic și Măreț, S-a îngrijit El Însuși de căsătoria ei cu Trimisul Său și i-a încheiat legământul căsătoriei deasupra Tronului Său.

A venit revelația:

Când Zayd și-a încheiat legătura cu ea, Noi ți-am dat-o în căsătorie.

Trimisul lui Allah ﷺ s-a ridicat îndată și a intrat la ea.⁷¹⁸ Ea se fălea cu aceasta înaintea celorlalte soții ale Profetului ﷺ, spunând: „Pe voi v-au măritat familiile voastre, iar pe mine m-a măritat Allah de deasupra celor șapte ceruri!”⁷¹⁹

Aceasta este întâmplarea Trimisului lui Allah ﷺ cu Zaynab.⁷²⁰

Fără îndoială, femeile îi fuseseră făcute dragi Profetului ﷺ, după cum se află în relatarea autentică a lui Anas, de la el ﷺ:

Din lumea voastră mi-au fost făcute dragi femeile și parfumul, iar bucuria ochilor mei a fost pusă în rugăciune.⁷²¹

Acesta este textul relatării, nu ceea ce transmit unii:⁷²² „Din lumea voastră mi-au fost făcute dragi trei lucruri…”

Imamul Aḥmad a adăugat în Kitāb al-Zuhd⁶¹⁶ la această relatare:

Pot răbda fără hrană și băutură, dar nu pot răbda fără ele.

Dușmanii lui Allah dintre evrei l-au pizmuit pentru aceasta, spunând: „Nu-l preocupă decât căsătoria.” Allah, Preaslăvitul, i-a răspuns în apărarea Trimisului Său, spunând:

Oare îi pizmuiesc pe oameni pentru ceea ce Allah le-a dat din harul Său? Noi i-am dat neamului lui Ibrāhīm Cartea și înțelepciunea și i-am dat o stăpânire măreață.⁷²³

Iată-l pe Ibrāhīm, prietenul apropiat al lui Allah și imamul celor drepți în credință: o avea pe Sārah, cea mai frumoasă dintre femeile lumii, a iubit-o pe Hājar și a luat-o drept concubină.

Iată-l și pe Dāwūd: avea nouăzeci și nouă de soții, a iubit acea femeie, s-a căsătorit cu ea și a întregit o sută.⁶⁸³

Iată-l și pe Sulaymān, fiul său: obișnuia să treacă într-o noapte pe la nouăzeci de femei.⁷²⁴

Trimisul lui Allah ﷺ a fost întrebat cine îi este cel mai drag dintre oameni și a răspuns: „ʿĀʾishah.”⁵⁸²

Despre Khadījah a spus: „Mi-a fost dăruită iubirea pentru ea.”⁷²⁵

Iubirea femeilor ține, așadar, de desăvârșirea omului. Ibn ʿAbbās a spus: „Cel mai bun din această comunitate este cel cu cele mai multe soții.”⁷²⁶

Imamul Aḥmad⁷²⁷ a pomenit că lui ʿAbd Allāh ibn ʿUmar i-a căzut la sorți, în ziua de Jalūlāʾ, o sclavă al cărei gât era ca un urcior de argint. ʿAbd Allāh a spus: „Nu am putut răbda să nu o sărut, în vreme ce oamenii priveau.”

Imamul Aḥmad a adus aceasta drept dovadă că este îngăduită bucuria cu o captivă înainte de istibrāʾ, cu excepția raportului sexual, spre deosebire de sclava cumpărată. Deosebirea este că, în privința captivei, nu se presupune desfacerea stăpânirii, pe când pentru cea cumpărată stăpânirea se poate desface; astfel, omul s-ar bucura de sclava altcuiva.⁷²⁸

Profetul ﷺ a mijlocit pentru un îndrăgostit, ca ființa iubită să reia legătura cu el prin căsătorie, dar ea a refuzat. Aceasta a fost în întâmplarea lui Mughīth și Barīrah: după despărțire, l-a văzut mergând în urma ei, cu lacrimile curgându-i pe obraji. I-a spus ei: „Dacă te-ai întoarce la el!” Ea a întrebat: „Îmi poruncești, o, Trimis al lui Allah?” El a răspuns: „Nu, numai mijlocesc.” Ea a spus: „Nu am nevoie de el.” Atunci i-a spus unchiului său:

O, ʿAbbās, nu te miri de iubirea lui Mughīth pentru Barīrah și de ura ei față de el?⁷²⁹

Nu i-a osândit iubirea pentru ea, chiar dacă ea se despărțise de el, fiindcă acesta era un lucru pe care nu îl stăpânea.

Profetul ﷺ împărțea în chip egal timpul între soțiile sale și spunea:

O, Allah, aceasta este împărțirea mea în ceea ce stăpânesc; nu mă învinui pentru ceea ce nu stăpânesc.⁷³⁰

Se referea la iubire.

Preaînaltul a spus:

Nu veți putea fi drepți între soții, oricât v-ați strădui.

Adică în iubire și în legătura conjugală.

Califii drept călăuziți și oamenii îndurători nu au încetat să mijlocească pentru îndrăgostiți pe lângă cele cu care legătura le era îngăduită, după cum s-a arătat despre faptele lui Abū Bakr și ʿUthmān.

Tot astfel, la ʿAlī a fost adus un tânăr arab găsit noaptea în casa unor oameni. L-a întrebat: „Care este povestea ta?” El a răspuns: Nu sunt hoț, ci îți voi spune adevărul:

M-am îndrăgostit în casa lui al-Riyāḥī de o tânără Înaintea frumuseții căreia luna plină se smerește.

Între fiicele bizantinilor are frumusețe și înfățișare; Când se fălește cu frumusețea, fala îi stă alături.

Când am venit noaptea la casă, din arșița inimii, Am venit cu tăciuni în ea, atât era de aprinsă.

Oamenii casei au alergat spre mine și au strigat: Este hoțul! Îi sunt hotărâte moartea și robia!”

Când ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el, i-a auzit poezia, i s-a făcut milă și i-a spus lui al-Muhallab ibn Riyāḥ: „Dă-i-o cu bunăvoință.” El a răspuns: „O, conducător al credincioșilor, întreabă-l cine este.” Tânărul a spus: „Al-Nahhās ibn ʿUyaynah.” Atunci el a spus: „Ia-o; este a ta.”⁷³¹

Muʿāwiyah a cumpărat o sclavă care i-a plăcut foarte mult. Într-o zi a auzit-o recitând versuri, printre care:

M-am despărțit de el când, precum o ramură, se legăna pe pământ, Tânăr și frumos, după ce mustața abia îi mijise.

A întrebat-o, iar ea i-a spus că își iubea stăpânul. A trimis-o înapoi la el, deși îi rămăsese în inimă iubirea pentru ea.⁷³²

Al-Zamakhsharī a pomenit în Rabīʿ-ul său⁷³³ că Zubaydah⁷³⁴ a citit, pe un zid, pe drumul spre Mecca:

Oare nu-i între robii ori roabele lui Allah Un om nobil care să-i ia grija celui ce și-a pierdut mintea?

Are ochi ale căror colțuri sunt rănite, Iar în piept îi arde un foc fără stare.

A făgăduit să găsească o cale pentru autorul versurilor, dacă îl va afla, ca să-l unească cu ființa iubită. Pe când era la Muzdalifah, a auzit pe cineva recitând cele două versuri și a cerut să-i fie adus. El a spus că le rostise despre o verișoară a sa, a cărei familie jurase să nu i-o dea de soție. Ea a trimis la trib și nu a încetat să le dea bani până când i-au căsătorit. S-a dovedit că femeia era și mai îndrăgostită de el decât era el de ea. Zubaydah socotea aceasta printre cele mai mari fapte bune ale sale și spunea: „Nimic nu mă bucură mai mult decât unirea acelui tânăr cu acea tânără.”

Al-Kharāʾiṭī⁷³⁵ a spus: Sulaymān ibn ʿAbd al-Malik avea un sclav și o sclavă care se iubeau. Într-o zi, tânărul i-a scris:

Te-am văzut în vis, de parcă Mi-ai fi dat din roua răcoroasă a gurii tale,

De parcă mâna ta ar fi fost în mâna mea Și am fi dormit împreună în același pat.

Mi-am petrecut întreaga zi prefăcându-mă că dorm, Ca să te văd în somn, deși nu dormeam.

Sclava i-a răspuns:

Ai văzut bine; tot ceea ce ai zărit Vei dobândi de la mine, în ciuda celui pizmaș.

Nădăjduiesc să mă strângi în brațe Și să-ți petreci noaptea sprijinit de sânul meu plin.

Să te văd între brățările gleznelor și brațelor mele, Să te văd deasupra pieptului și veșmintelor mele.

Aceasta a ajuns la Sulaymān, care a măritat-o cu tânărul și le-a îmbunătățit starea, în ciuda geloziei sale puternice.

Jāmiʿ ibn Murkhiyah⁷³⁶ a spus:

L-am întrebat pe Saʿīd ibn al-Musayyib, învățatul Medinei: Este vreun păcat în iubirea pentru Dahmāʾ?⁷³⁷

Saʿīd ibn al-Musayyib a spus: ești învinuit Numai pentru lucrul care îți stă în putere.

Saʿīd a spus: „Pe Allah, nimeni nu m-a întrebat despre aceasta. Dacă m-ar fi întrebat, nu aș fi răspuns decât astfel.”⁷³⁸

Patima oamenilor este, așadar, de trei feluri:

O patimă care este apropiere de Allah și ascultare: iubirea bărbatului pentru soția ori sclava sa. Această iubire este folositoare, fiindcă îndeamnă mai mult la scopurile pentru care Allah a rânduit căsătoria și oprește mai bine privirea și inima de la căutarea altcuiva decât soția. De aceea, cel cuprins de ea este lăudat înaintea lui Allah și între oameni.

O patimă care aduce mânia lui Allah și depărtarea de îndurarea Sa, fiind lucrul cel mai vătămător pentru religia și viața lumească a robului: patima pentru tinerii fără barbă. Nu este încercat cu ea decât cel căzut din prețuirea lui Allah, alungat de la poarta Sa și cu inima depărtată de El. Este unul dintre cele mai mari văluri care despart de Allah, după cum a spus unul dintre înaintași: „Când robul cade din prețuirea lui Allah, îl încearcă prin iubirea tinerilor fără barbă.”

Această iubire este cea care a adus asupra neamului lui Lūṭ ceea ce a adus. Nu au fost loviți decât din pricina acestei patimi. Preaînaltul a spus:

Pe viața ta, ei rătăcesc orbește în beția lor.

Leacul acestei boli grele este căutarea ajutorului Celui care întoarce inimile, adăpostirea sinceră la El, îndeletnicirea cu pomenirea Sa, înlocuirea acestei patimi prin iubirea și apropierea Lui și cugetarea la durerea pe care o aduce patima și la plăcerea pe care o face pierdută. Urmarea este pierderea celui mai mare lucru iubit și dobândirea celui mai mare lucru urât. Dacă sufletul omului se avântă către aceasta și o alege, să rostească pentru el takbīr-ul ca la o înmormântare și să știe că nenorocirea l-a înconjurat!

Al treilea fel este o iubire îngăduită, care nu poate fi stăpânită: precum iubirea celui căruia i-a fost descrisă o femeie frumoasă ori care a văzut-o pe neașteptate, fără intenție, iar aceasta a născut în el iubirea pentru ea, fără ca iubirea să-i fi adus o neascultare. Aceasta nu poate fi stăpânită și omul nu este pedepsit pentru ea. Mai folositor îi este să o respingă și să se îndeletnicească cu ceva mai folositor. Este dator să ascundă, să rămână cast și să rabde încercarea. Allah îl răsplătește pentru aceasta și îi dă ceva în schimb pentru răbdarea sa de dragul lui Allah, castitatea sa, lăsarea ascultării de poftă și alegerea mulțumirii lui Allah și a celor de la El.

Cele trei feluri de îndrăgostiți

Cei care iubesc sunt de trei feluri:⁷³⁹

Unii iubesc frumusețea în general.

Unii iubesc frumusețea unei persoane anume, fie că nădăjduiesc legătura cu ea, fie că nu.

Unii nu se îndrăgostesc decât de cineva la care nădăjduiesc să ajungă.

Între aceste feluri sunt deosebiri de putere și slăbiciune. Inima celui care iubește frumusețea în general rătăcește prin orice vale, iar în fiecare chip frumos are o dorință!

O zi la Ḥuzwā, alta la Al-ʿUdhayb, O zi la Al-ʿAqīq și alta la Al-Khulayṣāʾ.

Când te îndrepți spre Najd, când Spre trecătoarea Al-ʿAqīq ori spre palatul Taymāʾ.⁷⁴⁰

Iubirea acestuia este întinsă, dar nestatornică și mereu schimbătoare.

Se pierde după acesta, apoi iubește pe altul, Iar când vine dimineața îi uită pe loc.⁷⁴¹

Cel care iubește frumusețea unei persoane anume este mai statornic față de ființa iubită și mai dăinuitor în iubire. Iubirea sa este mai puternică decât a primului, fiindcă se adună într-o singură persoană, pe când a primului este împărțită. O slăbește însă lipsa speranței în legătură.

Cel care iubește frumusețea la care nădăjduiește să ajungă are dintre îndrăgostiți cea mai multă judecată și pricepere. Iubirea sa este mai puternică, fiindcă speranța o hrănește și o întărește.

Cercetarea relatării «Cine iubește și rămâne cast»

Cât despre relatarea „Cine iubește și rămâne cast”, aceasta este transmisă de Suwayd ibn Saʿīd, iar marii cunoscători ai hadithului din Islam i-au respins-o.⁷⁴²

Ibn ʿAdī a spus în Al-Kāmil:⁷⁴³ „Această relatare este una dintre cele care i-au fost respinse lui Suwayd.”

Tot astfel au pomenit-o al-Bayhaqī și Ibn Ṭāhir în Al-Dhakhīrah⁷⁴⁴ și Al-Tadhkirah.⁷⁴⁵

Abū al-Faraj ibn al-Jawzī a pomenit-o și a numărat-o în Al-Mawḍūʿāt.⁷⁴⁶

Abū ʿAbd Allāh al-Ḥākim⁷⁴⁷ a respins-o, în ciuda îngăduinței sale, spunând: „Mă mir de aceasta!”

Spun: forma corectă a relatării este cea transmisă drept cuvânt al lui Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi, fără a fi atribuită Profetului. Suwayd a greșit atribuindu-l Profetului.⁷⁴⁸ Muḥammad ibn Khalaf ibn al-Marzubān⁷⁴⁹ a spus: „Ne-a relatat Abū Bakr al-Azraq, de la Suwayd, acest text. L-am mustrat pentru aceasta și a înlăturat pomenirea Profetului ﷺ. După aceea, când era întrebat despre el, nu-l mai atribuia Profetului.”⁷⁵⁰

Aceasta nu seamănă cu vorbirea profetică.

Cât despre versiunea lui al-Khaṭīb,⁷⁵¹ de la al-Azharī: ne-a relatat al-Muʿāfā ibn Zakariyyā, ne-a relatat Quṭbah ibn al-Faḍl, ne-a relatat Aḥmad ibn Muḥammad ibn Masrūq, ne-a relatat Suwayd, ne-a relatat Ibn Mushir, de la Hishām ibn ʿUrwah, de la tatăl său, de la ʿĀʾishah, atribuind-o Profetului — aceasta este una dintre cele mai vădite greșeli. Un asemenea text nu poate fi primit prin Hishām, de la tatăl său, de la ʿĀʾishah, de către cine a simțit chiar și cea mai mică mireasmă a științei hadithului.⁷⁵²

Îl luăm pe Allah martor că ʿĀʾishah nu a relatat niciodată aceasta de la Trimisul lui Allah ﷺ, că ʿUrwah nu a relatat-o niciodată de la ea și că Hishām nu a relatat-o niciodată de la el.

Cât despre relatarea lui Ibn al-Mājishūn, de la ʿAbd al-ʿAzīz ibn Abī Ḥāzim, de la Ibn Abī Najīḥ, de la Mujāhid, de la Ibn ʿAbbās, atribuită Profetului, este o minciună pusă pe seama lui Ibn al-Mājishūn. El nu a relatat-o, iar al-Zubayr ibn Bakkār nu a relatat-o de la el. Aceasta este o alcătuire a unor născocitori.

Preaslăvit fie Allah! Cum ar putea acest lanț să poarte un asemenea text? Allah să-i rușineze pe născocitori!

Abū al-Faraj⁷⁵³ a pomenit-o din relatarea lui Muḥammad ibn Jaʿfar ibn Sahl: ne-a relatat Yaʿqūb ibn ʿĪsā, dintre urmașii lui ʿAbd al-Raḥmān ibn ʿAwf, de la Ibn Abī Najīḥ, de la Mujāhid, atribuind-o Profetului.

Aceasta este o greșeală urâtă: acel Muḥammad ibn Jaʿfar este al-Kharāʾiṭī, care a murit în anul 327 H. Este cu neputință ca shaykhul său Yaʿqūb să-l fi prins pe Ibn Abī Najīḥ, mai ales că în Kitāb al-Iʿtilāl⁷⁵⁴ a transmis-o de la acest Yaʿqūb, de la al-Zubayr, de la ʿAbd al-Malik, de la ʿAbd al-ʿAzīz, de la Ibn Abī Najīḥ.

Acest al-Kharāʾiṭī este cunoscut prin slăbiciunea în transmitere. Abū al-Faraj l-a pomenit în Kitāb al-Ḍuʿafāʾ.⁷⁵⁵

Cuvintele marilor cunoscători ai hadithului din Islam, care resping această relatare, sunt măsura; la ei se revine în această privință. Nimeni pe care să te poți întemeia în știința hadithului și la care să revii pentru declararea autenticității nu a socotit-o autentică și nici măcar bună. Nici măcar cei obișnuiți să judece relatările cu îngăduință nu s-au încumetat să o declare autentică. Este de ajuns că Ibn Ṭāhir, care este îngăduitor cu relatările despre taṣawwuf și transmite dintre ele tot felul, slabe și bune, „sugrumate” și „omorâte în bătaie”, a respins-o și a judecat-o neîntemeiată.⁷⁴⁵

Da, aceasta nu ar fi ceva de respins ca venind de la Ibn ʿAbbās. Abū Muḥammad ibn Ḥazm a pomenit că a fost întrebat despre cel mort din iubire și a răspuns: „Unul ucis de iubire: nu se cere pentru el nici prețul sângelui, nici talion!”⁷⁵⁶ La ʿArafāt i-a fost adus un tânăr ajuns ca un pui de pasăre. A întrebat: „Ce are?” I-au spus: „Patima.” Atunci a căutat adăpost de patimă mare parte a zilei.⁶³⁰ Acesta este glasul celui care a spus: „Cine iubește, rămâne cast, ascunde și moare este martir.”

Lămurește aceasta și faptul că Profetul ﷺ a numărat martirii în relatarea autentică: l-a pomenit pe cel ucis în lupta pe calea lui Allah, pe cel mort de boală a pântecelui, pe cel ars, pe femeia ucisă de nașterea copilului ei, pe cel înecat și pe cel mort de boala pieptului numită dhāt al-janb,⁷⁵⁷ dar nu l-a numărat între ei pe îndrăgostitul ucis de patimă.

Pentru cel răpus de patimă ar fi de ajuns ca această spusă de la Ibn ʿAbbās să fie autentică.⁷⁴⁸ Totuși, el nu intră sub înțelesul ei până când nu rabdă pentru Allah, nu rămâne cast pentru Allah și nu ascunde pentru Allah. Aceasta nu este decât când ar putea ajunge la ființa iubită, dar alege iubirea lui Allah, teama de El și mulțumirea Sa.

Acesta este dintre cei mai vrednici să intre sub spusa:

Cât despre cel care s-a temut să stea înaintea Domnului său și și-a oprit sufletul de la poftă, Raiul îi va fi sălaș.

Și sub spusa:

Pentru cel care se teme să stea înaintea Domnului său sunt două grădini.

Îi cerem lui Allah Cel Măreț, Domnul Tronului celui măreț, să ne facă dintre cei care aleg iubirea pentru El înaintea poftei lor și caută prin aceasta apropierea și mulțumirea Sa.