Adevărul despre încrederea în Allah

Încrederea în Allah, Cel Atotputernic și Măreț, nu înseamnă să părăsești mijloacele și să lași lucrurile în grija lui Allah. Nu încetăm să căutăm cele necesare traiului spunând: „Dacă Allah voiește să avem cele necesare, acestea vor veni în timp ce stăm pe loc.” Nu părăsim căutarea cunoașterii spunând: „Dacă Allah voiește să avem cunoaștere, ea ne va veni în timp ce stăm în casele noastre.” Nu lăsăm deoparte celelalte lucruri folositoare pe care trebuie să le întreprindem, spunând: „Dacă Allah le-a rânduit pentru noi, vor veni fără să folosim vreun mijloc.”

Aceasta este o mare greșeală.

Trebuie neapărat îmbinate două lucruri: încrederea în Allah, Cel Atotputernic și Măreț, și folosirea mijloacelor folositoare.

Omul folosește mijloacele pentru a dobândi cele necesare traiului, încrezându-se în Allah pentru obținerea celor dorite.

Omul seamănă o cultură și se încrede în Allah, Cel Atotputernic și Măreț, pentru buna ei creștere, pentru rodirea și ferirea ei de pagube, precum și pentru folosul pe care îl va avea din ea. Trebuie neapărat să cultivi pământul, să semeni semințele, să le uzi și să le îngrijești. Te încrezi apoi în Allah pentru păstrarea, creșterea și rodirea culturii și pentru a-ți îngădui să-i dobândești roadele și să te folosești de ele.

Tot astfel, dacă un om ar renunța la căsătorie și ar spune: „Aceasta este încredere în Allah. Dacă Allah voiește să am copii, ei îmi vor veni fără să mă căsătoresc”, îi spunem că aceasta este o greșeală. Niciun om întreg la minte nu spune așa ceva, cu atât mai puțin un credincios. Allah a pus mijloace pentru dobândirea lucrurilor, iar căsătoria este un mijloc pentru procreare și pentru dobândirea copiilor. Allah a poruncit folosirea mijloacelor, așadar trebuie neapărat să folosești mijloacele. Căsătoria este un mijloc pe care tu îl folosești și îl cauți. Cât despre dobândirea copiilor, aceasta vine de la Allah, Cel Atotputernic și Măreț; ea este rodul. Rezultatul este în mâna lui Allah, iar folosirea mijlocului ține de tine.

Trebuie, așadar, îmbinate cele două: folosirea mijloacelor și încrederea în Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Atât cel care se bizuie pe mijloace fără să se încreadă în Allah, cât și cel care se bizuie pe încrederea în Allah, dar nu folosește mijloacele, greșesc.

De aceea învățații – Allah să aibă milă de ei – au spus: „Bizuirea pe mijloace este politeism, iar părăsirea lor este o încălcare a Legii religioase.” Legea a poruncit folosirea mijloacelor. A le anula și a le părăsi înseamnă a nesocoti Legea și a lăsa deoparte ceea ce a poruncit Allah – Preaslăvit și Preaînalt.

Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a spus:

Spusele Sale:

înseamnă: căutați cele necesare traiului! Nu stați în moschei pretinzând că vă încredeți în Allah și nu stați în case susținând că cele necesare vă vor veni de la sine. Aceasta este o greșeală și niciun credincios nu spune așa ceva.

De aceea, când ʿUmar – Allah să fie mulțumit de el – a văzut un grup care pretindea că se încrede în Allah și părăsise mijloacele, le-a spus:

„Cine sunteți?” Au răspuns: „Noi suntem cei care se încred în Allah.” El a spus: „Nu! Voi sunteți cei care se hrănesc pe seama altora.”

Adică vreți să fiți o povară pentru oameni.

Allah Preaînaltul a spus:

Adică mergeți, răspândiți-vă și căutați cele necesare traiului folosind mijloacele folositoare. Allah, Cel Atotputernic și Măreț, le-a poruncit să împlinească adorarea și rugăciunea la vremea ei și în locul ei, moscheea. Apoi le-a poruncit să caute cele necesare traiului în locul potrivit, în afara moscheii:

Pomenirea lui Allah – Preaslăvit și Preaînalt – este, de asemenea, un mijloc de dobândire a celor necesare traiului. Ea este cel mai măreț mijloc pentru aceasta și pentru ușurarea lucrurilor:

ʿUmar – Allah să fie mulțumit de el – a spus:

„Știți bine că cerul nu plouă cu aur și argint.”

El îi mustra pe niște oameni care stăteau pentru adorare și deveniseră o povară pentru alții. A început să-i lovească cu nuiaua lui și să le poruncească să caute cele necesare traiului, spunând:

„Știți bine că cerul nu plouă cu aur și argint.”

Aurul și argintul se dobândesc prin străduință, prin căutarea celor necesare traiului și prin folosirea mijloacelor. Celui care pretinde că se încrede în Allah, dar lasă mijloacele nelucrătoare, i se spune neputincios, în sensul de leneș. Este vorba despre acea neputință care înseamnă lene și trândăvie. Profetul ﷺ a cerut ocrotire împotriva neputinței și a lenei.¹

Neputința în privința căreia omul nu poate face nimic, din pricina unei infirmități a vreunui mădular sau a pierderii unui simț, este scuzată. Un asemenea om neputincios merită ajutor. Însă neputința care înseamnă lene, trândăvie și anularea mijloacelor, în timp ce cel în cauză pretinde că se încrede în Allah, este osândită. Profetul ﷺ a cerut ocrotire împotriva ei, precum și împotriva lașității, zgârceniei, poverii datoriilor și asupririi oamenilor.

Unii oameni mergeau la pelerinaj alături de musulmani fără să aibă provizii de drum. Pretindeau că se încred în Allah și că cele necesare traiului le vor veni fără să ia provizii. Atunci Allah – Preaslăvit și Preaînalt – a spus:

Le-a poruncit să-și ia provizii.

Proviziile sunt de două feluri: provizii pentru viața lumească și provizii pentru Viața de Apoi.

Proviziile pentru viața lumească sunt hrana, băutura, hainele și toate celelalte lucruri de care omul are nevoie drept provizii pentru drum.

Provizia pentru călătoria spre Viața de Apoi este evlavia:

Ia-ți, așadar, provizii pentru viața lumească și pentru Viața de Apoi. Pentru viața lumească, ia hrană, băutură și cele necesare călătoriei, ca să nu fii o povară pentru alții. Pentru Viața de Apoi, ia drept provizie evlavia: împlinirea poruncilor lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, și părăsirea celor pe care El le-a interzis.

Evlavia înseamnă să-ți iei o pavăză care să te păzească de pedeapsa lui Allah, de mânia Lui și de Foc. Această apărare se dobândește prin fapte bune. Prin evlavia față de Allah se obține scăparea de Foc, după cum a spus Preaînaltul:

Nimic nu apără de Foc în afară de faptele bune. Credința în Allah, Cel Atotputernic și Măreț, și fapta bună sunt provizia pentru Viața de Apoi și pavăza împotriva mâniei, Focului și pedepsei Sale. Robului i s-a poruncit să urmărească foloasele religiei și ale vieții sale lumești, foloasele acestei vieți și ale Vieții de Apoi. I s-a poruncit să se încreadă în Allah, Cel Atotputernic și Măreț, și să folosească mijloacele. Acestea trebuie neapărat îmbinate.

Nimeni să nu înțeleagă că încrederea în Allah Preaînaltul ar însemna părăsirea mijloacelor folositoare: aceasta este o greșeală. Nimeni să nu creadă nici că folosirea mijloacelor ține locul încrederii în Allah. Sunt necesare amândouă: încrederea în Allah și folosirea mijloacelor folositoare.

Profetul ﷺ a spus:

„Dacă v-ați încrede în Allah așa cum se cuvine să vă încredeți în El, v-ar da cele necesare traiului așa cum le dă păsărilor: ele pleacă dimineața flămânde și se întorc seara sătule.”²

Relatat de Aḥmad și al-Tirmidhī, care l-a declarat ḥasan.

Spusele lui:

„Dacă v-ați încrede în Allah”

înseamnă: v-ați bizui pe El, v-ați lega speranțele de El și ați fi siguri de făgăduința Sa.

„V-ar da cele necesare traiului așa cum le dă păsărilor: ele pleacă dimineața flămânde.”

Păsările pleacă la începutul zilei pentru a-și căuta hrana. Plecarea de dimineață înseamnă ieșirea din cuiburi la începutul zilei, cu burțile goale, adică flămânde.

„Și se întorc seara sătule.”

Adică se întorc la sfârșitul zilei cu burțile pline de hrană.

Observați că păsările nu au rămas în cuiburi. Dimpotrivă, au folosit mijlocul: au ieșit din cuiburi și au mers spre locurile unde se găsește hrană, căutându-și-o. Prin firea cu care Allah le-a creat, păsările au știut că trebuie să folosească mijloacele, așa că au plecat să caute hrana. Iar Allah – Preaslăvit și Preaînalt – le-a hrănit, iar ele s-au întors cu burțile pline din hrana dăruită de Allah, Cel Atotputernic și Măreț.

Dacă voi, fii ai lui Adam, ați face acest lucru, El v-ar dărui cele necesare traiului așa cum le dă acestor păsări. Dar când omul nu împlinește aceasta cum trebuie, apar lipsuri și neajunsuri. Dacă se bizuie pe mijloace, Allah îl lasă în seama lor, după cum se spune în hadith:

„Cel care se agață de un lucru este lăsat în seama lui.”³

Omul este astfel lăsat în seama mijloacelor, iar ele pot să nu dea rezultat și să nu aducă niciun folos.

Dacă însă neglijează mijloacele, pretinzând că se încrede în Allah, greșește și nu pune în practică porunca lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, căci Allah a poruncit folosirea mijloacelor. Preaînaltul a spus:

Allah are puterea să le dăruiască musulmanilor biruința și să-i ucidă pe necredincioși, după cum a spus Preaslăvitul:

Allah ar putea să-i nimicească pe necredincioși într-o singură clipă și să-i scape astfel pe musulmani de ei. Însă, în înțelepciunea Sa, Allah a voit:

În primul rând: să-i pună la încercare pe unii prin alții, pentru înălțarea cuvântului lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț.

În al doilea rând: a voit ca musulmanul să dobândească martiriul pe calea Sa.

În al treilea rând: a voit ca aliații lui Allah să împlinească lupta pe calea Sa, dăruindu-și viața, sinele, străduința și averea în ascultare față de Allah. Lupta pe calea lui Allah este una dintre cele mai mărețe forme de adorare.

Dacă Allah i-ar nimici pe necredincioși printr-o pedeapsă de la El, aceste foloase ar înceta: nu s-ar mai împlini lupta pe calea Lui, martirii nu ar mai dobândi martiriul și nu s-ar mai dovedi sinceritatea credinței în Allah.

Allah îi pune la încercare pe credincioși pentru a se vedea dacă sunt sinceri în credința lor. Cel sincer în credință luptă pe calea lui Allah și își dăruiește viața, averea și tihna pentru înălțarea cuvântului lui Allah.

Însă fățarnicul care pretinde mincinos că are credință este lipsit de această luptă și rămâne în urmă. Astfel, fățărnicia se deosebește de credința adevărată.

Așadar, în lupta împotriva necredincioșilor se află foloase. Allah Preaînaltul a spus:

Aceasta înseamnă că lupta împotriva necredincioșilor nu se împlinește numai prin vorbe ori numai prin rugăciuni împotriva lor. Rugăciunea este un lucru bun și o armă puternică, dar singură nu este de ajuns; este necesară participarea efectivă la luptă.

Lupta nu se împlinește decât cu pregătirea necesară, iar pregătirea este un mijloc al biruinței, după spusele Preaînaltului:

Este vorba despre puterea armelor, a muniției și a echipamentului pentru luptă, potrivit fiecărei epoci.

Nu spunem: „Noi suntem musulmani și credincioși, iar aceștia sunt necredincioși; îi vom birui prin credința noastră, fără să folosim mijloace.” Nu este corect. Pentru biruință sunt necesare mijloace; sunt necesare încercarea și punerea la probă, jertfa și dovezile sincerității credinței. Allah Preaînaltul a spus:

Aceasta este înțelepciunea lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț.

În lupta împotriva necredincioșilor sunt necesare două lucruri:

Primul, care este temelia, este încrederea în Allah, Cel Atotputernic și Măreț.

Al doilea este pregătirea puterii și a apărării potrivite fiecărei epoci. Amândouă sunt neapărat necesare.

De aceea, după bătălia de la Uḥud și încercările, rănile și pierderile pe care le suferiseră musulmanii, necredincioșii s-au retras și au discutat între ei: „Nu am făcut mare lucru împotriva lui Muḥammad și a tovarășilor săi. Să ne întoarcem și să-i nimicim pe cei rămași!” I-au trimis Trimisului ﷺ vestea: „Ne vom întoarce la voi și am strâns oștile ca să revenim și să vă stârpim.”

Profetul ﷺ și Companionii săi, împovărați de răni, au ieșit îndată din Medina și au pornit în căutarea dușmanului. Unii aveau răni adânci. Răniții au ieșit cu rănile lor și niciunul nu a rămas în urmă. Când necredincioșii au aflat că musulmanii au ieșit, Allah le-a aruncat frica în inimi. Au spus: „Nu au ieșit decât fiindcă încă au putere!” Necredincioșii au fugit, iar Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a revelat:

Când le-a ajuns amenințarea necredincioșilor, nu au spus decât:

Dar nu s-au oprit aici: au ieșit și au folosit mijloacele, îmbinând astfel cele două lucruri:

Rezultatul a fost în favoarea credincioșilor, fiindcă s-au încrezut în Allah și au folosit mijloacele. Dacă ar fi rămas în Medina, nu ar fi ieșit și ar fi spus vorbe blânde ori slabe în fața necredincioșilor, aceștia s-ar fi întors într-adevăr și i-ar fi stârpit. Dar când au spus:

și au ieșit, rezultatul a fost:

Au obținut oare acest rezultat stând liniștiți, lăsând deoparte mijloacele și pretinzând numai că se încred în Allah? Sau l-au obținut îmbinând cele două lucruri?!

Așa se întâmplă mereu. Aceasta este rânduiala lui Allah în creația Sa: Allah – Preaslăvit și Preaînalt – nu zădărnicește străduința celui care se încrede în El și folosește mijloacele folositoare. Dimpotrivă, îl cinstește și îi împlinește binele pe care îl urmărește.

Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a spus:

Aceste cuvinte le sunt adresate Trimisului ﷺ și Companionilor săi, cei dintâi dintre cei care se încred în Allah. El a spus:

Nu treceți cu vederea dușmanul și nu spuneți: „Noi suntem musulmani și ne încredem în Allah; Allah ne va feri de răul lor.” Nu este îngăduit. Nu sunt îngăduite nepăsarea și neglijarea problemei dușmanului. Dimpotrivă, trebuie urmărite împrejurările lui, studiate treburile lui și făcută pregătirea pentru a lupta împotriva lui.

Adică fiți cu băgare de seamă față de dușmanul vostru. Luarea măsurilor de precauție este un mijloc dintre mijloace, după încrederea în Allah, Cel Atotputernic și Măreț.

Credinciosul este, așadar, dator să îmbine încrederea în Allah și folosirea mijloacelor folositoare, fără să se sprijine numai pe unul dintre aceste două lucruri.

Când Profetul ﷺ și Companionii săi au plecat spre bătălia de la Ḥunayn, după cucerirea Meccăi, alături de el se aflau oștiri numeroase, dotate cu putere, arme și echipament. Unii au spus: „Astăzi nu vom fi învinși din pricina numărului mic.” Dar, când musulmanii și necredincioșii s-au întâlnit, musulmanii au suferit la începutul luptei. I-a lovit strâmtorarea și dușmanul a prins putere împotriva lor, folosind înșelarea militară: i-a lăsat să intre în vale, apoi a năvălit asupra lor și le-a tăiat calea de retragere. Musulmanii au suferit din pricina admirației pentru numărul lor mare. Allah Preaînaltul a spus:

Când i-a încântat numărul lor mare, Allah i-a încercat, deși erau robii Săi credincioși. Aceasta arată că omul nu trebuie să se bizuie pe mijloace, să fie încântat de puterea ori de armele sale fără să se încreadă în Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Sunt necesare amândouă: mai întâi și înainte de orice încrederea în Allah, apoi pregătirea potrivită. Îmbinându-le, musulmanii nu vor fi învinși, cu îngăduința lui Allah.

Când Avraam – binecuvântarea și pacea fie asupra lui – a fost aruncat în foc, a spus:

„Allah ne este de ajuns și ce bun Ocrotitor este El!”

Atunci Allah i-a spus focului:

Aceasta s-a întâmplat datorită încrederii sale în Allah, Cel Atotputernic și Măreț, și faptului că și-a lăsat treburile în grija Lui și s-a bizuit pe El. În acea împrejurare nu avea la îndemână decât încrederea în Allah. Allah – Preaslăvit și Preaînalt – spune:

Focului, a cărui căldură și putere făceau să cadă păsările din înaltul cerului, Allah i-a spus:

Și focul s-a făcut o grădină verde.

În hadith se spune:

„«Allah ne este de ajuns și ce bun Ocrotitor este El!» a spus Avraam când a fost aruncat în foc. Și a spus-o Muḥammad când i-au zis: «Oamenii s-au adunat împotriva voastră, temeți-vă de ei!», dar aceasta le-a sporit credința și au spus: «Allah ne este de ajuns și ce bun Ocrotitor este El!»”⁴

Aceasta arată măreția încrederii în Allah: ea este cea mai de seamă pregătire și cea mai puternică armă în mâna credinciosului, atunci când se încrede în Allah și folosește mijloacele pe care El i-a poruncit să le folosească.

Profetul ﷺ, care este căpetenia celor care se încred în Allah, folosea mijloacele: pregătea oștirile și armele și își lua provizii în călătorie. Purta armuri de fier pe trup, iar în Bătălia Șanțului a îmbrăcat două armuri una peste alta. Deși era Trimisul lui Allah și Allah putea să-l ocrotească, El i-a poruncit folosirea mijloacelor.

Musulmanul trebuie să înțeleagă bine acest lucru. Unii oameni ar putea crede că încrederea în Allah înseamnă să-I încredințeze Lui treburile și să lase deoparte mijloacele. Ei anulează acele mijloace pe care Allah le-a făcut folositoare și apoi așteaptă rezultatul. Nu este corect.