Takbirul în unison înainte de rugăciunea de ‘Eid

Takbirul (formula folosită pentru a-L preamări pe Allah) de `Eid este una dintre Sunnah-urile (tradițiile profetice) prescrise de Profet (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) și este un act de adorare asemenea tuturor celorlalte acte de adorare: trebuie să ne limităm la ceea ce a fost relatat și nu este permis să introducem ceva nou în modul în care este îndeplinit; mai degrabă, ceea ce a fost relatat în Sunnah și în relatări este suficient. 

Juriștii noștri au examinat takbirul în unison practicat în zilele noastre și nu au găsit nicio dovadă care să-l susțină, astfel că au hotărât că este o inovație. Aceasta deoarece introducerea unui nou act de adorare sau introducerea unui nou mod în care este îndeplinit un act de adorare este considerată o inovație condamnabilă și este inclusă în cuvintele Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa): „Oricine introduce în această chestiune a noastră ceva care nu face parte din ea o va avea respinsă.” (Relatat de Muslim, 1718) 

Al-Shaykh Muhammad ibn Ibrahim (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

„Takbirul takbir care era practicat în al-Masjid al-Haram în ziua de `Eid consta în faptul că una sau mai multe persoane ședeau pe acoperișul Zamzamului și spuneau takbir, iar oamenii repetau după ei în moschee. Apoi al-Shaykh ‘Abd al-‘Aziz ibn Baz a condamnat acest mod și a spus că era o inovație. Ceea ce a vrut să spună Shaykh-ul a fost că era o inovație parțială atunci când era practicată în acest mod particular. El nu a vrut să spună că takbirul în sine era o inovație. Unii dintre oamenii de rând din Makkah au fost supărați de aceasta, deoarece erau obișnuiți cu el, iar acesta este motivul pentru care a trimis acest mesaj. În ceea ce privește practicarea takbirului în acest mod, nu cunosc nicio bază pentru aceasta. Cel care pretinde că acest mod este prescris în Shar`iah (legea islamică) trebuie să aducă dovadă și argument. Mai mult, aceasta este o chestiune minoră care nu ar fi trebuit să ajungă la nivelul la care a ajuns.” (Majmu’ Fatawa al-‘Allamah Muhammad ibn Ibrahim, 3/127, 128) 

Al-Shaykh ‘Abd al-‘Aziz ibn Baz (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

„Slava se cuvine lui Allah, Domnul lumilor, iar pacea și binecuvântările fie asupra Profetului Muhammad și asupra întregii sale familii și a Companionilor săi. 

Am studiat ceea ce a fost publicat de respectatul Shaykh, Ahmad ibn Muhammad Jamal (fie ca Allah să-l ajute să facă ceea ce Îi este plăcut) într-unul dintre ziarele locale, în care spune că găsește ciudată interzicerea takbirului în unison în moschee înainte de rugăciunea de `Eid, deoarece este considerat o inovație care trebuie oprită. În articolul său, al-Shaykh Ahmad încearcă să dovedească faptul că takbirul în unison nu este o inovație și că nu este permisă interzicerea lui, iar opinia sa este susținută de unii scriitori. Deoarece ne temem că această chestiune ar putea provoca confuzie celor care nu cunosc adevărul, trebuie să explicăm că principiul de bază în ceea ce privește takbirul în noaptea dinaintea `Eidului și înainte de rugăciunea de `Eid a `Eid al-Fitr după Ramadan, în primele zece zile ale lui Dhu’l-Hijjah și în zilele de al-tashriq este că acesta este prescris în aceste momente mărețe și are o mare virtute, deoarece Allah spune cu privire la takbirul de `Eid al-Fitr (interpretarea sensului):

„(El voiește ca voi) să împliniți același număr (de zile) și să-L preamăriți pe Allah [adică să spuneți Takbir (Allahu Akbar: Allah este Cel mai Mare)] pentru că v-a călăuzit, pentru ca voi să-I fiți recunoscători.” [al-Baqarah 2:185] 

Și El spune despre primele zece zile ale lui Dhu’l-Hijjah și zilele de al-tashriq (interpretarea sensului):

„Pentru ca ei să fie martori la lucruri care le sunt de folos (adică răsplata Hajjului în Viața de Apoi și, de asemenea, câștiguri lumești din comerț) și să pomenească Numele lui Allah în zile hotărâte (adică în zilele 10, 11, 12 și 13 ale lui Dhul-Hijjah), asupra animalelor de vite pe care El li le-a oferit (pentru sacrificiu).”  [al-Hajj 22:28]

„Și pomeniți-L pe Allah în zilele hotărâte.” [al-Baqarah 2:203]

Ceea ce este inclus în dhikr-ul prescris în aceste zile cunoscute este atât takbirul general, cât și takbirul specific, după cum indică Sunnah și faptele primilor musulmani (salaf).  Descrierea takbirului prescris este ca fiecare musulman să spună takbir singur, cu voce suficient de ridicată pentru ca oamenii să-l audă, să-i urmeze exemplul și să-și amintească prin el. Cât despre takbirul inovator în unison, acesta este atunci când un grup de oameni -- doi sau mai mulți -- își ridică vocile spunând takbir împreună, astfel încât încep împreună și termină împreună, în unison și într-un anumit mod. 

Nu există nicio bază pentru aceasta și nicio dovadă care să o susțină, astfel că este o inovație în modul de a spune takbir, pentru care Allah nu a trimis nicio autoritate. Așadar, cel care condamnă takbirul practicat în acest mod are dreptate, deoarece Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Oricine introduce în această chestiune a noastră ceva care nu face parte din ea o va avea respinsă” (relatat de Muslim), adică este respinsă și nu este prescrisă. Și el (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Feriți-vă de chestiunile nou-inventate, căci fiecare chestiune nou-inventată este o inovație și fiecare inovație este rătăcire.” Takbirul în unison este o chestiune nou-inventată, așadar este o inovație. Dacă ceea ce fac oamenii contravine Shari`ah, atunci trebuie oprit și condamnat, deoarece actele de adorare sunt tauqifi (adică limitate la ceea ce este menționat în Quran și Sunnah) și nimic nu este prescris în acestea în afară de ceea ce este indicat de Quran și Sunnah. În ceea ce privește opiniile oamenilor, acestea nu pot fi luate drept dovadă dacă se opun dovezii shar’i. În mod similar, actele de adorare nu pot fi dovedite pe baza al-masalih al-mursalah (adică ceea ce servește intereselor comunității musulmane). Actele de adorare pot fi dovedite numai printr-un text din Quran sau Sunnah, ori prin consensul definitiv al savanților. 

Ceea ce este prescris este ca fiecare musulman să spună takbir în modul prescris și dovedit conform dovezii shar’i, adică să spună takbir individual. 

Takbirul în unison a fost condamnat și interzis de al-Shaykh Muhammad ibn Ibrahim, muftiul Arabiei Saudite (fie ca Allah să aibă milă de el), iar el a emis o fatwa (verdict) cu privire la aceasta. Am emis mai mult de o fatwa afirmând că nu este permis și o fatwa afirmând că nu este permis a fost emisă și de savanții Comitetului Permanent pentru Cercetare Academică și Emiterea de Fatwa. 

Al-Shaykh Hammud ibn ‘Abd-Allah al-Tuwaijri (fie ca Allah să aibă milă de el) a scris un eseu important în care îl condamnă și îl interzice, care a fost tipărit și se află în circulație. În acest eseu, el citează suficiente dovezi pentru a arăta că takbirul în unison nu este permis, slava se cuvine lui Allah. În ceea ce privește ceea ce fratele nostru al-Shaykh Ahmad a citat despre faptele lui ‘Umar (fie ca Allah să fie mulțumit de el) și ale oamenilor din Mina, aceasta nu dovedește nimic, deoarece ceea ce el (fie ca Allah să fie mulțumit de el) și oamenii au făcut în Mina nu se încadrează în takbirul în unison; mai degrabă, se încadrează în takbirul prescris, deoarece el (fie ca Allah să fie mulțumit de el) și-a ridicat vocea spunând takbir conform Sunnah și pentru a le aminti oamenilor de acesta, iar ei au spus takbir, fiecare singur. Aceasta nu înseamnă că ei și ‘Umar (fie ca Allah să fie mulțumit de el) au convenit să-și ridice vocile spunând takbir în unison de la început până la sfârșit, asemenea celor care spun takbir în unison în zilele noastre. Astfel, tot ceea ce a fost relatat de la primele generații pioase (fie ca Allah să aibă milă de ele) despre takbir a fost făcut în modul prescris. Oricine pretinde altceva trebuie să aducă dovada. În mod similar, chemarea la rugăciune pentru rugăciunea de `Eid, Tarawih, qiyam (rugăciunea de noapte) sau Witr este o inovație pentru care nu există nicio bază. Este dovedit în hadithurile sahih (relatări autentice) de la Profet (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) că el obișnuia să ofere rugăciunea de `Eid fără adhan (chemare la rugăciune) sau iqamah (chemarea finală la rugăciune) și, după cunoștința noastră, niciunul dintre savanți nu a spus că există o chemare cu alte cuvinte. Cel care pretinde aceasta trebuie să aducă dovada. Principiul de bază este că nu există chemare la rugăciune în aceste cazuri. Așadar, nu este permis nimănui să prescrie un act de adorare, fie că implică vorbe sau fapte, decât pe baza unei dovezi din Noble Quran, Sunnah sahih sau a consensului savanților -- după cum s-a menționat mai sus -- din cauza sensului general al dovezii shar’i care a interzis inovația și a avertizat împotriva ei, precum versetul în care Allah spune (interpretarea sensului):

„Sau au ei asociați cu Allah (idoli falși) care le-au instituit o religie pe care Allah nu a poruncit-o?” [al-Shura 42:21] 

Această dovadă include și cele două hadithuri menționate mai sus, precum cel în care Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Oricine introduce în această chestiune a noastră ceva care nu face parte din ea o va avea respinsă.” (Sahih – convenit asupra lui) 

Și el (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus în khutbah-ul de Jumu’ah (predica de vineri): „Apoi: cele mai bune cuvinte sunt Cartea lui Allah, iar cea mai bună călăuzire este călăuzirea lui Muhammad (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa). Cele mai rele chestiuni sunt cele nou-inventate și fiecare inovație este rătăcire.” Relatat de Muslim în Sahih-ul său. Și există multe hadithuri și relatări similare. 

Și pe Allah Îl rugăm să ne călăuzească pe noi, pe al-Shaykh Ahmad și pe toți frații noștri către înțelegerea corectă a Religiei Sale, să ne ajute să rămânem statornici în respectarea ei, să ne facă pe toți chemători la călăuzire și susținători ai adevărului și să ne protejeze pe noi și pe toți musulmanii de tot ceea ce contravine legilor Sale, căci El este Prea Generos. Fie ca Allah să trimită pace și binecuvântări asupra Profetului nostru Muhammad, a familiei și a Companionilor săi.” (Majmu’ Fatawa Ibn Baz, 13/20-23 )

În Fatawa al-Lajnah al-Daimah, 8/310 se spune: 

„Fiecare persoană ar trebui să spună takbir cu voce tare, însă nu există nicio dovadă de la Profet (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) pentru recitarea takbirului în unison. El a spus: „Oricine face o faptă care nu face parte din această chestiune a noastră o va avea respinsă.” 

De asemenea, se spune (8/311): 

„Recitarea takbirului în unison nu este prescrisă; mai degrabă, este o inovație, deoarece este dovedit că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Oricine introduce în această chestiune a noastră ceva care nu face parte din ea o va avea respinsă.” Generația pioasă timpurie (salaf) nu a făcut aceasta, nici Sahabah, nici Tabi’in, nici cei care i-au urmat, iar ei sunt exemplul care trebuie urmat; ceea ce se cere este să urmăm și să nu inovăm în chestiunile religiei.” 

De asemenea, se spune (24/269): 

„Takbirul în unison este o inovație, deoarece nu există nicio dovadă pentru el, iar Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Oricine face o faptă care nu face parte din această chestiune a noastră o va avea respinsă.” Ceea ce a făcut ‘Umar (fie ca Allah să fie mulțumit de el) nu constituie o dovadă pentru recitarea takbirului în unison; mai degrabă, ceea ce a făcut ‘Umar (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a fost să spună takbir singur, iar când oamenii l-au auzit, au spus takbir, fiecare singur. Aceasta nu indică faptul că toți au spus takbir în unison .” 

De asemenea, se spune (2/236), volumul 2: 

„Recitarea takbirului cu toții împreună, în unison, după rugăciune sau în alte momente decât rugăciunea nu este prescrisă; mai degrabă, este o inovație introdusă în Religie. Ceea ce este prescris este să-L pomenim mult pe Allah, fără recitare în unison, prin tahlil, tasbih și takbir, citirea Quranului și cererea unui mare număr de iertări, în ascultare de cuvintele lui Allah (interpretarea sensului):

„O, voi cei care credeți! Pomeniți-L mult pe Allah.

Și preamăriți-L dimineața și după-amiaza.” [al-Ahzab 33:41-42]

„Așadar, pomeniți-Mă pe Mine (prin rugăciune, preamărire). Eu vă voi pomeni pe voi.” [al-Baqarah 2:152]; 

și în ascultare de ceea ce a recomandat Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa), când a spus:

„A spune Subhan Allah wa’l-hamdu Lillah wa la ilaha ill-Allah wa Allahu akbar (Slavă lui Allah, lauda se cuvine lui Allah, nu există niciun dumnezeu în afară de Allah și Allah este Cel mai Mare) îmi este mai drag decât tot ceea ce răsare asupra lui soarele.” Relatat de Muslim. Și a spus: „Oricine spune Subhan Allah wa bi hamdihi (Slavă și laudă lui Allah) de o sută de ori pe zi va avea păcatele iertate, chiar dacă sunt asemenea spumei mării.” (Relatat de Muslim și al-Tirmidhi)

Și aceasta înseamnă urmarea primei generații a acestei ummah, deoarece nu este relatat de la ei că recitau takbir în unison; mai degrabă, aceasta era făcută de cei care urmează inovațiile, capriciile și dorințele. Mai mult, dhikr-ul este un act de adorare, iar principiul de bază în privința actelor de adorare este că ele trebuie limitate la ceea ce a fost poruncit de Legiuitor, iar Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a avertizat împotriva inovațiilor în Religie și a spus: „Oricine introduce în această chestiune a noastră ceva care nu face parte din ea o va avea respinsă.” 

Și Allah știe cel mai bine.